duminică, octombrie 1, 2023

Marşul demnităţii de la Kiev: despre agresiunea rusă şi onoarea Occidentului

La un an de la prăbuşirea regimului lui Ianukovici, Marşul Demnităţii de la Kiev a fost ocazia de a reaminti Occidentului că tragedia din Ucraina înseamnă cu mult mai mult decât o îndepărtată criză regională:ea este provocarea pe care Vestul o are de înfruntat, spre a salva moştenirea instituţională şi de solidaritate pe care se bazează întregul său edificiu de legitimitate. Ucraina este testul ce are drept miză reafirmarea valorilor asumate de Occident şi declarate a fi nenegociabile. Capitularea în faţa Rusiei înseamnă sfârşitul unei epoci şi debutul unui ev al raptului şi arbitrariului.

Marşul Demnităţii se suprapune peste peisajul unei Europe măcinate şi slăbite de laşitate şi oportunism. Efuziunea vizitei de la Budapeste a lui Putin a marcat cimentarea unei relaţii de amiciţie şi de alianţă. Între populismul etnocratic al lui Orban şi demagogia naţionalist-imperială a lui Putin, afinităţile sunt evidente. Existenţa unui inamic comun, Statele Unite, este de natură să întărească o legătură ce subminează solidaritatea Europei în chestiunea Ucrainei şi nu numai. Prin cultivarea relaţiilor cu statele marginale şi rebele ale Uniunii Europene, Vladimir Putin continuă o linie de politică internaţională ce mizează pe exploatarea fisurilor din blocul atlantic. Sentimentul de încercuire pe care îl generează aceste noi alianţe în cazul unui stat cum este România nu poate fi subestimat. Propaganda rusă mobilizează, cu rafinament şi tenacitate, un sindrom al fricii.

Prin vocile lui Putin sau Lavrov, Rusia trimite un mesaj lipsit de echivoc, destinat să submineze liantul de încredere pe care se întemeiază NATO şi securitatea europeană. Jocurile retorice al Moscovei au un sens uşor de decelat- în cele din urmă, Europa Centrală va fi abandonată, iar promisiunile de intervenţie vor fi uitate. Înţelegerea cu Rusia este alternativa la anihilare.

Politica Rusiei, în Ucraina ca şi în Europa, este una fundamental revizionistă. Ţinta ei deliberat asumată este înlaturarea unui sistem de garanţii şi de aranjamente teritoriale care a definit ordinea de după 1989. Propensiunea ei imperială nu poate fi subestimată. Epoca diplomaţiei postmoderne la care visa Uniunea Europeană a trecut. Agresivitatea rusă este o ameninţare la care un răspuns retoric este deja inadecvat. Evocarea, fie şi declarativă, a unui atac împotriva unei naţiuni din NATO arată că Rusia lui Putin este pregătită să treacă Rubiconul. Divizarea Occidentului este breşa pe care istoria i-o oferă. O breşă pe care regimul lui Putin nu va evita să o folosească, spre a- şi continua înaintarea.

La un an de la înlăturarea lui Ianukovic,proiectul unui protectorat rusesc asupra Ucrainei a fost înlocuit de realitatea divizării de facto: armistiţiul de la Minsk nu face decât să confirme existenţa unei noi ordini juridice trasate prin sânge şi şenile de tancuri. Anexarea Crimeeii şi asaltul din teritoriile separatiste nu sunt accidente iraţionale, ci expresia unei determinări implacabile de a reinstitui un imperiu.Conciliatorismul la care recurg politicienii europeni expune nu doar impotenţa unui continent, ci şi deriva sa etică. Marşul de la Kiev evocă, prin disperarea sa nobilă, demnitatea abandonată a Occidentului însuşi.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. mi-as pune o problema ce face China?

    Pentru ca in ultimul an presiunea chineza a slabit in Asia de Sud est (nu mai sunt jocuri militare cu Taiwan, nu mai sunt mari mari demonstratii antiJaponeze, pana si aliati lor NKoreeni sunt probabil in teambuilding prelungit pentru ca nu mai zic cum vor distruge ei lumea). Iar pe directia rusia sunt tot felul de povesti cu super proiecte nefezabile si care probabil nu se vor face.
    Iar asta da spatiu de manevra SUA(UE nu e un jucator global) lasandu-le resurse pentru a se ocupa de Rusia in Ukraina si Siria.

    Probabil China se pregateste pentru o Pace Rece cu 2 superputeri (West si China).

  2. Domnule, intelegeti odata ca politica si morala sunt lucruri diferite. Putem sa ne indignam fata de actiunile Rusiei, dar indignarea nu trebuie sa devina baza actiunilor politico-militare.
    UE si NATO exista pentru a asigura prosperitatea si securitatea TARILOR MEMBRE precum si organizarea lor democrat-liberala.
    Occidentul nu poate si nu trebuie sa apere toate victimele impotriva tuturor agresorilor. Asta ar insemna supraextindere si ar avea drept consecinta pierderea suprematiei pe plan mondial.
    Adica un conflict Rusia-Occident pentru Ucraina ar accelera ascensiunea Chinei in pozitia de putere mondiala dominanta.
    Ceea ce ar insemnna si un regres la scara mondiala al valorilor democrat-liberale pe care le pretuim cu totii.

  3. Asa cum capitularea Occidentului in fata Rusiei pare de neconceput, capitularea Rusiei este de neconceput.
    Domnul Putin le-a exacerbat rusilor „mandria nationala”, iar acum o calareste. Nu poate sa opreasca acest cal si nici sa descalece elegant. Ori calareste pana moare calul sub el, ori calul il arunca la pamant.
    Si Ungaria si Germania sunt conduse de politicieni, care nu-si pot permite sa inchida robinetul de gaz al alegatorilor lor.
    Faptul ca Rusia a apelat la solutia militara este semn de slabiciune, zic eu. Este lovitura sub centura pe care o da cel ce simte ca pierde lupta purtata dupa reguli. Si, din pacate, solutia militara este primul pas pe un drum fara intoarcere.
    Timpul nu este aliatul Rusiei. Sanctiuni economice progresive, din ce in ce mai aspre, care sa duca si la izolarea Rusiei, pot contracara propaganda regimului Putin si pot naste nemultumire si revolta in populatia rusa. Oricum, pe fundalul sanctiunilor economice, NATO trebuie sa fie, permanent, capabil de reactie rapida.
    Un conflict militar poate fi bun pentru afaceri, chiar pentru ambele parti. Dar un razboi economic este devastator pentru cel mai slab pregatit. Cati bani sunt dispusi sa piarda miliardarii Rusiei, oare?

  4. „onoarea Occidentului”?!
    Cand dinspre rasarit navaleste un super-gigant agresiv, nu mai este loc pentu onoare, se discuta doar de supravietuire!
    Occidentul acesta este strict pragmatic, la fel ca in 1933, face un targ cu agresorul (care atunci era Germania nazista, acum este Federatia lui Putin): „te lasam sa iei Romania, Polonia, Cehia, Grecia si Bulgaria, Statele baltice, etc., iar dumenata te opresti pe Oder, pe noi ne lasi in pace!”

  5. Europa occidentala s-a revenit dupa al II RM si prospera sub protectia SUA. Trebuie sa inteleaga ca NATO, o formula a razboiului rece , mai mult politica decat militara, continutul militar 8o% revenind tot SUA, nu-i mai asiguira securitatea de care trebuie sa se ocupe imediat, incluzind o forta militara performanta.

  6. Care onoare a occidentului , dle Stanomir ?
    Cea din 1938 ?
    Cea dela Yalta ?
    Sau poate onoarea pierduta a Katherinei Blum ( citeste Angela Merkel ) ?

  7. ce inseamna
    „sistem de garanţii şi de aranjamente teritoriale ”
    ?
    includea si iugoslavia ?
    includea NATO ?
    aranjamentele teritoriale se fac de cineva peste capul popoarelor ?
    rusii vor sa isi refaca imperiul la cotele mai de dinainte.
    nu cumva acum, cu croatia, slovenia, kosovo, albania in zona de vest s-a mai refacut ceva ce aduce aminte de vreun imperiu ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro