luni, iulie 4, 2022

Mărturie. Mihai Șora la 105 ani

Ființa lui Mihai Șora este neverosimilă. La fel ca și vârsta pe care tocmai a împlinit-o.

L-am văzut pe Mihai Șora de la distanță, în anul 1987, la înmormântarea lui Constantin Noica. Avea o ținută sportivă, într-un fel neobișnuită într-o astfel de atmosferă. Știutorii îi erau recunoscători pentru rolul lui în recuperarea literaturii clasice românești și universale, în particular, prin reluarea excepționalei serii „Biblioteca pentru toţi”. Volumele Sarea pământului (1978) și A fi, a face, a avea (1985) consacraseră un stil propriu în a face filozofie.

După anul 1989, am fost împreună cu el, alături de el, în același cadru cu el, într-o mulțime de situații (colegi în Grupul pentru Dialog Social, în conducerea Alianței Civice,  dar și în alte contexte), fără a fi însă apropiați. L-am urmărit mereu cu curiozitate, l-am privit cu încântare, m-am gândit la el cu afecțiune. Mă simt un fel martor de în ce-l privește, deci iată, la împlinirea celor 105 ani, sunt câteva gânduri despre Mihai Șora pe care doresc să le împărtășesc.

S-a spus despre Mihai Șora că este modest. L-am văzut la începutul anului 1990, când era ministru al Educației și Cercetării, prezentându-se de fiecare dată, simplu, „scriitor”. Sau, pitit între alții, stând peste o jumătate de oră în picioare, la vîrsta de 102 ani, la slujba de înmormântare a unei minunate prietene (Gina Vieru; gândurile lui Mihai Șora despre Gina, aici) Manifestări ale modestiei?  Oare? Nu am văzut la el comportamentul „modeștilor”, cu timiditatea sau cu retractilitatea lor. Sau cu asumarea răspicată a modestiei. Mihai Șora este dincolo de modestie, iar eticheta doar poate sugera „un fel de a fi”.

Este Mihai Șora un om bun? Cine ar nega? Totuși, atributul dominant, la Mihai Șora, cred că este buna credință. Aceasta, îmi permit să spun, pune în umbră bunătatea. Bunătatea are o doză de renunțare la sine față de care buna credință este pur și simplu deasupra. Mihai Șora nu „întoarce fața cealaltă”. L-am văzut în câteva situații, punându-i-se întrebări răutăcioase, ori pur și simplu insolente, în fața unei săli pline. A preluat calm sensul dezbrăcat de subliminalități al întrebării și s-a străduit să-i răspundă cât mai adecvat. Nu am văzut la absolut nimeni, nici la „cei mai buni”, ceva asemănător.

Mihai Șora este prezentat deseori drept un militant civic. Semnatar fiind al „Scrisorii celor 7 intelectuali” în 1989, membru, imediat după revoluție, al GDS, demisionar din funcția de ministru ca protest față de Mineriada din iunie 1990, președinte al Alianței Civice; ajungând la zi, protestatar în Piața Victoriei, personalitate care postează periodic judecăți asupra vieții politice (a făcut-o și în ziua în care a împlinit 105 ani), domnul Șora pare destinat acestei etichete. Dar cuvintele „civic” și „miltant”, în cazul lui Mihai Șora, îi pierd specificul superior. Nu am văzut vreodată, la el, vreo gesticulație etică. Și mai ales – ceea ce este greu de urmărit de departe, și poate aici sunt captiv în propria mea experiență parțială – Mihai Șora s-a aflat în mijlocul evenimentelor civice nu pentru a le fi lansat, ci pentru că pur și simplu „a fost alături”. La o privire atentă, civismul lui Mihai Șora apare un firesc al mărturisirii binelui. Iar când te afli chiar în spatele faptelor sale puse sub eticheta „militantismului”, vezi pur și simplu solidarizare. O calmă și liniștitoare solidarizare.

Admir la Mihai Șora noblețea sufletului. Până și aceasta nu este „comună”. Se manifestă ca și cum „ar fi normală”; molcomă, refuzând orice spectacol, inclusiv acela al gesturilor pa care le numim uneori „aristocratice”. Poate semnul cel mai prețios al nobleții lui, astăzi, îmi pare a fi (sper să nu-i trădez aspirația) faptul că judecă oamenii dincolo de ideologie. Un fel de a spune că la dimensiunea individului, ideologia este efemeră, conjuncturală și superficială în raport cu ființa omului.

Deși noblețea ar fi de pus ultima pe o listă de virtuți (în sensul poziției celei mai înalte, în ierarhia mea), fac o excepție, lăsând la final atributul care m-a impresionant cel mai mult la Mihai Șora: forța empatiei lui. Nu am văzut niciodată un om cu o asemenea empatie, împinsă până acolo unde ea începe să joace și feste. Mi-l amintesc discutând, în „grupul nostru”, poziția pe care el urma să o susțină în fața unui alt grup, pentru o conciliere. Respectat și întotdeauna calm, Șora era negociatorul ideal. A dus „poziția noastră”, la a cărei definitivare el însuși participase, și s-a întors de la dezbaterea cu „ceilalți” pentru a ne argumenta „poziția lor”. Nu renunțase la argumentele cu care plecase, dar ne arăta că valide erau și argumentele unor oameni de care ne despărțeau doar punctele de vedere. 

Am ales exemplul cel mai neobișnuit al empatiei cu care Mihai Șora învăluie apropiații, interlocutorii, ascultătorii săi.

La sfârșit, ar fi nedrept să nu remarc că această perioadă a vieții domnului Șora a putut fi atât de împlinitoare întrucât s-a bucurat de grija înalt elaborată a doamnei Luiza Palanciuc, azi Șora, cu care s-a căsătorit la vârsta de 98 de ani.

***

Am vrut să ofer o mărturie, cât se poate de sinceră și nuanțată. Ceea ce am scris pare un exercițiu de admirație întrucât exact astfel îl simt, îl privesc și îl gândesc pe minunatul Mihai Șora.

.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. „Scrisorii celor 7 intelectuali din 1989. ”
    Eu știam că e o scrisoare întocmită de Apostol unde au semnat și Bârlădeanu, Mănescu , Raceanu, Pârvulescu și Brucan. Adică 6 membri importanți a PCR .
    Nu am habar să fi existat o scrisoare a unor intelectuali in 1989.

    La multi ani domnului Sora.
    105 ani e o vârstă respectabila.

    • Nu vă faceți probleme că n-ați auzit de scrisoarea celor 7 ‘telectuali. Vremurile erau grele și scrisorica a fost ținută ascunsă în mare secret să nu cumva să afle tovarășii și să pățească bunii noștrii culturnici cine știe ce afronturi grave cum ar fi tăierea accesului la bufetele diferitelor case de creație. Ce nu făcea omu’ săracu’ pentru un copan de găină… :)

      • Scrisorica de fapt n-a fost gasita niciodata si a fost semnata doar de vreo 2-3 tovarasi restuL si-ar fi dat acordul verbal un fel de „da, dar mai vedem ,mai vorbim”. Se zice ca a fost conceputa de Apostol si a fost facuta publica de Brucan prin relatiile pe care le avea cu diplomatii straini la insistentele de urgentare ale lui Grigore Raceanu al carui fiu tocmai fusese prins in flagrant cand inmana niste documente secrete unui functionar al ambasadei americane si risca pedeapsa capitala pentru tradare prin transmitere de secrete unei puteri staine. Mircica Raceanu functiona ca direcor al Dir. America de Nord in cadrul MAE. A fost extras de americani imediat dupa executia Ceausestilor . Scos ilegal din arestul din Rahova ,din dispozitia nu se stie cui, intrucat era deja condamnat. Legal, ii trebuia o hot.jud. de achitare dar asta dura si omu’ trebuia sa zboare se pare in acelasi avion cu fata lui Pacepa. Oare cum s-a scazut seful arestului cu piesa lipsa,si ce piesa ? Te pomenesti ca l-a umflat pe unul de pe strada ca in filmul lui Blaier ” Prin Cenusa imperiului”, sa fie acolo la numar !

  2. „Mă simt un fel martor de în ce-l privește,…” Nu, dle. Andreescu. Puteti fi, eventual, un martor a ceea ce ati cunoscut dumneavoastra din personajul Sora. Sunt si alti martori- numiti ” documente”- care vorbesc si de o alta fata a personajului pe care simtiti nevoia sa-l idolatrizati. Ziceti, la un moment dat: „Am vrut să ofer o mărturie, cât se poate de sinceră și nuanțată.” Cunoscandu-va pozitia intransigent anticomunista, am totala incredere in sinceritatea dumneavoastra; dar, unde-s „nuantele” de care pomeniti si care s-ar fi justificat prin pozitia de care vorbeam ?

  3. Citez: „Este Mihai Șora un om bun? Cine ar nega?”

    Aici cred că părerile sunt împărțite. Mihai Șora plecat ca student în Franța s-a înscris în partidul comunist francez la la mijlocul anilor 30, la apogeul terorii staliniste. Nu a părăsit partidul comunist nici măcar atunci când crimele lui Stalin au început să devină cunoscute. Nu a făcut-o nici când comuniștii cu Stalin în frunte au bătut palma cu Hitler pentru împărțirea Poloniei, ocuparea țărilor baltice și a unor teritorii din România și Finlanda. A rămas comunist chiar și atunci când germanii au invadat Franța iar comuniștii francezi, la indicațiile tovarășilor sovietici, au pus-o de greve care să paralizeze industria și transportuile Franței în luptă pe viață și pe moarte cu naziștii.

    A rămas un comunist fidel, iar în 1948 s-a întors de bună voie în România ocupată de sovietici devenind colaboraționist al ocupantului prin angajarea sa la ministerul de externe condus de tovarășa Ana Pauker , Nu mai era de mult un copil visător ci un om cu educație universitară occidentală în vârstă de 32 de ani…

    E ceva de genul să zicem lui Hans Schmidt (orice asemnănare cu realitatea e absolut întâmplătoare) care pleacă la studii în America. Acolo intră în partidul nazist. După ce Hitler invaderază Europa se întoarce de bună voie la Berlin la 32 de anișori și se angajează imediat la taraba lui Himmler. Mulți ani după aceea consideră că e curat și că el nu are nicio legătură sau responsabilitate pentru crimele nazismului. Ba chiar se pretinde (sau măcar acceptă rolul) un arbitru al moralității și eticii. Nu scârțâie ceva în toată povestea asta?! Ei bine cam așa scârție și elogiul adresat de autor lui Mihai Șora…

    • Sa nu deformam si relativizam lucrurile. Nu e o crima sa ai niste convingeri, sa fii inscris intr-un partid, chiar daca e unul nesuferit (imi e si mie). Sigur, si mai bine ar fi sa nu faci asta. Dar cine sint eu sa judec optiunile personale ale unui om acum opt decenii? N-am fost PCR, votez cu liberalii dar nici n-am lipit manifeste anti-Ceausescu in anii 80. Tot ce doream era o viata libera si mai buna, s-o sterg. Sint multumit ca domnul Sora nu a comis activ vreuna din grozaviile acelor vremuri.
      Din cite stiu, comunistii s-au folosit de ,,idioti utili”, intelectuali idealisti care visau la o viata mai buna pentru oameni si credeau ca solutia e ceea ce promit comunistii. Dar comunistii intorceau mereu macazul.
      Dar dupa atitia ani, vorba lui Charlie, Tout est pardonné. Nu, nu grozaviile, excesele, ci optiunile personale ale unor oameni. Stiu, gresesc, sint subiectiv, dar imi e simpatic acest om.

      • deci Sora era un idiot util? Visa la o viata mai buna? Iata ca a si reusit indiferent de regim.
        Si, totusi, ce facea Mihai sora la vârsta de 30 de ani, când bolsevicii au preluat puterea în România? Scria „Du dialogue intérieur”, un adevarat omagiu închinat personalitatii lui Lenin! Iata mici fragmente din aceasta carte publicata la Paris (1946), doar cu putin timp înainte ca Sora sa revina în România pentru a lucra sub comanda celui mai temut sef bolsevic din Europa de Est, Ana Pauker. Oricine va rasfoi volumul Du dialogue intérieur va vedea ce elogii îi aduce Sora lui Lenin, antidotul «fiintei» si al «actiunii» la averea burgheziei, replica adevaratului crez la credinta caldicica a burghezului. Aceeasi opozitie între credinta patetica a desuetilor pupatori de moaste si patosul revolutionar al salvatorilor si al fauritorilor unei lumi noi. Puteti vedea cum lauda Sora, înainte de a reveni la Bucuresti pentru a se angaja în Ministerul de externe condus de Ana Pauker, locul pe care Lenin îl ocupa de drept în fruntea revolutiei („C’est à la tête de la Révolution, et nulle part ailleurs qu’était la place de Lénine”, p. 144). Revolutionarul Sora, în etate de doar 30 de ani, îsi ridica în 1946 pumnul revoltat catre «burghezia în declin si de aceea esentialmente ipocrita» («une bougeoisie déclinante et, partant, essentiellement hypocrite», p. 142), batjocoreste în treacat «credincioasa smochinita si preotul caldicel» («la dévote confite et le curé tiède», p. 143) si apoi îl ataca frontal pe milionarul fabricant de cauciuc, care ocupa pe nedrept locul altor 99 de oameni (pp. 144-145). Pentru burghezia româneasca, Mihai Sora vede doar o singura rezolvare: „Solutia este «un pumn sanatos în gura» («un bon coup de poing dans la figure» p. 146), adica revolutia proletara. Revolta sa a încetat dupa revenirea în paradisul proletariatului, unde leninistul parizian a fost rasplatit cu un post în MAE, ca oricum se eliberasera destule dupa epurarea elementelor burghezo-mosieresti precum Djuvara, Paleologu sau Karadja”. Si cate si mai cate as putea scrie insa este prea tarziu pentru asta. Nu imi poate fi simpatic acest om care este reprezentatul unui regim care mi-a omorat bunicul la canal. Bine, bunicul nu era intelectual, optiunea lui era ca vroia sa-si pastreze pamantul…

      • @ GP-Cluna.. „Dar cine sint eu sa judec optiunile personale ale unui om acum opt decenii?”.
        Problema nu este de a „judeca” optiunile lui M.Sora de-acu’ 80 de ani, ci de a constata – in textul lui G. Andreescu – lipsa macar a consemnarii lor – alaturi de-atatea realizari; adica, lipsa a ceea ce autorul pretindea a fi „nuante”.

      • Nu „relativizeaz” nimic. La vremea la care Mihai Șora se întorcea în România ocupată de sovietici ca să se pună la dispoziția opresorilor, crimele comunismului și natura odioasă a regimului erau deja arhicunoscute. Cineva care mai putea susține așa ceva era fie idiot fie criminal. Alegeți după pofta inimii…

      • Ghinionul lui Ion Iliescu e că nu vă e și el simpatic. La 1 ianuarie 1990 Nea Nelu și Șora au iesit din aceeasi spumă a mării – primul ca Șef , al doilea ca subordonat cu rang de ministru numit de respectivul Șef. Amandoi erau purtatorii acelorași idei care – fiind doar idei – trebuie respectate. Oamenii erau nemultumiti ca Niculae întinase Secera și ciocanul . Antipatia față de Iliescu – din ce in ce mai accentuată pe măsură ce întrebi oameni nascuti încoace – hăt – pe vremea lui Emil Constantinescu, provine din mitologia urbană infloritoare a Facebook ului. În realitate mărturiile de dinainte de decembrie 1989 sugereaza ca nu numai Șora , ci și Iliescu era UN OM BUN. Rai erau Postelnicu, Emil Bobu și mai ales Dincă (socrul complexului Baneasa – IKEA & Crrefour… ) . Bineinteles ca intr-o viziune cu caracter de clasa exista si o RĂUTATE iliesciană , devenit RAUTATE pesedistă …. mă refer la răutatea cu care câștigă aceste bestii alegerile (cică și mâine le-ar câștiga ) desi scena incepe sa fie ocupata din nou de cunoscutii votanti infailibili in optiuni (…cei care l-au facut dintr-o lovitura presedinte pe Klaus și Primar pe Nicușor ….in-fai-libili…!) care vad ca mai nou cheama spiritul Codrutei . Bat campii …voiam sa spun ca prescriptia morala opereaza numai in cazul lui Șora pentru că de pe la începutul lui 2017 omul a schimbat tabăra.

    • In completare a celor scrise de dvs. as vrea sa amintesc celor ce citesc randurile encomiastice ale d-lui Andreescu ca francezi, contemporani cu dl. Sora dar de pe celalalt versant politic au sfarsit-o foarte rau in comparatie cu plaboy-ul nostru centenar.
      Robert Brasillach, poet si jurnalist cunoscut in anii razboiului, a ajuns in fata plutonului de executie. Confruntat cu o petitie semnata de personalitati ca Valéry, Claudel, Honegger, Camus, Colette, Cocteau, Anouilh, (unii chiar adversari politici ai poetului in cauza) generalul De Gaulle i-a refuzat gratierea pentru a face pe plac partidului comunist francez (al carui membru era si Sora).
      O soarta asemanatoare dar terminata prin suicid a avut- o si scriitorul Drieu La Rochelle. Céline, recunoscut ca unul dintre cei mai mari scriitori francezi ai sec.20, a fost urmarit pana la sfarsitul vietii de eriniile comuniste.
      Stalin, soarele comunistilor (si al domnului Sora) castigase razboiul deci a dispus sa se scrie si istoria asa cum s-a scris. In Est si in Vest.
      Domnul Sora a beneficiat de avantajele oferite de ierarhia bolsevica si n-a facut niciodata vreo retractare publica cu privire la crezul comunist al domniei sale (desigur vis inaripat al tineretii vesnice; scuzabil, nu ?).
      Sa nu ne leganam in vise precum un preopinent, pretinzand ca dupa 80 de ani „tout est pardonné”. Poate comunistilor; nazistilor, niciodata !

      • Cred ca judecată dvs asupra colaboraționiștilor francezi suferă de o lipsa de rigoare. Celline nu doar ca a colaborat cu nemtii si era un antisemit notoriu, dar a fugit împreună cu Petain in Alemania. S-a dus la castelul Sigmarigen și de acolo a fugit în Danemarca. Petain a avut decența sa se întoarcă singur in Franța și să se predea autorităților unde știa că va fi condamnat la moarte. De Gaulle i-a comutat pedeapsa in închisoare. Brasillach, de asemenea un antisemit declarat, a fost un colaborator și mai activ cu nemtii. Nenorocul sau a fost ca n-a fugit din Franța. Nu sunt convins că Celline scapa cu viata daca nu fugea.

        • După cum știți, în lumea noastră Binele învinge întotdeauna. Mai ales în războaie. Cei buni și superiori moral înving pe toată linia, nu puterea nudă și abilitățile superioare de a ucide. Așa a fost și în Războiul Mondial (1914-1945). De altfel, noi, românii, am fost printre marii beneficiari ai victoriei Binelui și putem să confirmăm lucrul acesta cu toate binefacerile care s-au revărsat asupra țării noastre în glorioșii ani 1945-1989 și următorii 30.

          Dincolo de toate aceste realități incontestabile, bătute în cuie, internetul ne facilitează, dacă nu pierdem prea multă vreme pe forumuri de discuții, accesul la revizionismul istoric, adică la audierea și a altor păreri decât cele mainstream. Audiatur et altera pars nu e o crimă și, fiind deja formatați ideologic, nu e nici periculoasă.

          Cu aceste precauții luate, vă invit să încercați o re-evaluare a lui Philippe Pétain urmărind un documentar în care veți afla lucruri noi și interesante, unele de-a dreptul uimitoare, despre acest personaj istoric și despre anii războiului.

          https://rumble.com/vlzlam-philippe-ptain-marchal-de-france-documentaire-jntv-2021.html

          Daca ați urmărit documentarul până la capăt, premiul e un imn: Unofficial Anthem of Vichy France – „Maréchal nous voilà” [Rare A Capella Version]

          https://youtu.be/cJ8IR5mW9qk

  4. N-am citit nimic de Mihai Sora. L-am vazut prima dats intr-un interview din seria Profesionistii cu Eugenia Vodă. Spunea atunci cs s-a intors in tara in 46 cu intentia de s pleca inapoi in Franța (soția sa era franțuzoaică) dar i s-a confiscat pașaportul și a primit o slujba mica la Ministerul de Externe. Nu pot certifica daca asa au stat lucrurile.
    Totusi mi se par exagerate atacurile la adresa sa.
    In ultimii ani MS mergea la demonstrații anti PSD, in soeviak gabd găsca lui Dragnea incerca sa mofifuce legule judtituei in timp ce altii ca mine stăteau confortabil si bateau câmpii pe internet.
    Macar pentru fondarea colecției Biblioteca pentru toti, o carte de 5 lei facuta dupa modelul Livre de Poche, Mihai Sora merita un tratament mai puțin inchizitorial.
    Asta in contrast cu alți mari filozofi și editori care nu s-au gândit să scoată carti accesibile celor cu bani mai puțini.

    • Mihai Șora s-a întors în 1948 nu în 1946. În 1946 scria o mizerie hidoasă „Despre dialogul interior” – propagandă stalinistă de cea mai joasă speță. E o mare diferență. În 1948 se înfințase deja „republica populară”. Chestia cu pașaportul e de asemenea o minciună gogonată. Pașaportul cu care plecase în Franța la studii înainte de război expirase. Imediat după proclamarea „Republicii Populare” vechile pașapoarte „burgheze” fuseseră anulate lăsând fără acte de identitate toți românii ce fugiseră în vest sau decisesră să nu se întoarcă în țară. Ca să poată călători în România, Șora trebuise să ceară un nou pașaport de la un consulat românesc din Franța. Pe ăla scria clar că pașaportul trebuie predat la „organe” în maximum 48 de ore după intrarea în România.

      În orice caz dacă chiar ar fi vociferat că vrea să plece din România în 1948, nu ajungea argat la ministerul de externe al Anei Pauker, ci într-un lagăr. Cum n-a ajuns niciodată în nicio pușcărie în vremea comunismului e limpede că a fost un tovarăș de nădejde cât se poate de și loail. Adică un colaboraționist de cea mai joașă speță

      Vârsta nu șterge complicitatea cu criminalii și nici colaboraționismul. Cu atât mai mult cu cât creatura nu a avut niciodată minimul bun simț de a exprima măcar cu jumătate de gură vreun regret pentru complicitatea cu criminalii ce au distrus România. Chestiile cu chirăitul împotriva PSD. sunt niște bancuri proaste. Individ cu spinarea de moluscă s-a asociat și el mereu cu cei pe care i-a crezut în tabăra câștigătoare…

      • „Individ cu spinarea de moluscă s-a asociat și el mereu cu cei pe care i-a crezut în tabăra câștigătoare…”
        Ceva nu se potrivește aici. Pai tabăra câștigătoare n-a fost si este PSD?

        • Deloc!

          Toți ‘telectuali opozanți ai anilor ‘90 sugeau de la țâța statului câte o sinecură bunicică. PSD-ul nu i-a dat afară spre a-și păstra o oarecare umbră de onorabilitate în vest de unde avea nevoie disperată de împrumuturi.

          În același timp postura de „opozant” din ăsta de mucava ce vitupera prin reviste necitite de nimeni, oferea accesul neîngrădit la toate fărâmiturile căzute de la masa îmbelșugată a vestului: Conferințe și simpizioane în occident, grant-uri, sau chiar poziții de profesor itinerat pe la o universitate așa mai de baltă (așa cam ca o rudă săracă la care-i mai arunci ceva dar o ții totuși deoparte să nu te facă de râs) + tot soiul de alte nimicuri foarte valoaroase în sărăcia lucie din România acelor ani. Plus că și PSD-ul încerca mereu să-i „îmbuneze” și n-a fost chiar fără succes…

          PSD-ul și format și el turma de ‘telectuali ca o reacție la GDS: „România de mâine” sau cam așa ceva. Și ăstia aveau sinecuri de stat, numai că s-au lins pe bot de orice pomeni occidentale așa că s-au topit rapid și au devenit și ei „opozanți”.

          Poziția de „opozant” oferea în anii ‘90 ciolanul cel mai zemos. Evident că Șora a ales tabăra câștigătoare.

          În comunism poziția de opozant era extrem de periculoasă, Așa că atunci a stat cuminte ascuns cu capul între urechi în vizuina lui și a scăpat fără niciun arest, bătaie orice altă vătămare…

          • Un argument care nu sta in picioare. Cu ce a beneficiat un om de 102 ani de la PSD aflat la putere în 2018? I-a mărit PNL s-au chiar PSD pensia? I-a aprobat guvernul o subvenție la editura pe care n-o are, si aici stiti la cine ma refer? Repet este foarte la modă sa stam, dvs și eu, la mii de km (sau mile, daca încă se mai măsoară cu asa ceva) si sa facem pe Torquemada in timp ce alții fac la Buc gesturi poate mici pentru eliminarea răului din Romania.

            • Cum a beneficiat? Macar numai si prin GDS : ONG declarat de Nastase ” de interes public”. iar asta cu „gesturi poate mici pentru eliminarea răului din Romania.” tine de ipocrizia personajului. Si nu e singurul ‘ telectual care s-a „democratizat” dupa Revolutia din 1989.

            • Vorba lui Obonzo :„You can put lipstick on a pig, but it’s still a pig” sau într-o traducere aproximativă „Oricât ai ruja porcul tot porc rămâne”.

              Să recapitlăm: A slugărit la Ana Pauker. A supraviețuit căderii ei. Cu toate că venise din occident a supraviețuit fără să fie dat afară, fără arestări, etc. ca și culturnic în poziții ce cereau o loialitate și un dosar beton. Adică a fost un argat supus al regimului. Un personaj maleabil și ductil cu spinarea ca elasticul de la chiloți.

              L-au scos din ușankă ministru al „educației” lui Iliescu. Eram student în anul I în 1990. Nu cred că exista în acea epocă un personaj mai detestat în lumea studențească ca Mihai Șora, cu toate că atunci nu se știa nimic despre slugăreala la Ana Pauker șau celelate tinichele din coada sa. Singura sa preocupare ministerială vizibilă a fost readucerea pe șest în sistem a culturnicilor și ciochiștilor alungați de revoltele studențești din Ianuarie 1990.

              A pretins că ar fi „demisionat din motive de conștiință” din guvernul FSN-ist. Azi știm cu certitudine căde fapt a mințit și și-a dus mandatul la capăt, iar Petre Roman a preferat o altă moluscă în guvernul său de după alegeri…

              Dacă o asemenea creatură vi se pare acceptabilă, ce pot să vă zic? Standardele morale ale oamenilor diferă foarte mult…

    • BPT a fost fondata de Petru Dumitriu director ESPLA scriitor ramas ulterior in occident nicidecum de MS.Conform proprieiei declaratii M.S. a venit in Romania in 1948 si zice cu mandrie ca lucrat intens in MAE la traducerea in limba franceza a documentelor necesare incheierii tratatului de pace de la Trianon. Doar ca Tratatul mentionat s-a incheiat in 1947. E plin internetul de faptele de „patriotism, comunism si vitejie” ale lui M. Sora. Doar daca nu vrei sa iesi din ceata nu poti afla, tasteaza doar numele Sora cauta bine si atunci sa vezi si sa citesti. Uite aici doar un biscuit, Bogdan Tiberiu Iacob „Cum se falsifica istoria.Cazul Mihai Sora. Eroul Antifesenist”.Sper ca acest comentariu sa apara .

      • „Biblioteca pentru toți este o colecție care a fost inițiată de scriitorul și folcloristul Dumitru Stăncescu și publicată din 1 martie 1895 de editorul Carol Müller, …”. Hai s-o credem pe dna. Wicki, ca stie ce spune. Am avut -in copilarie- carti din acea epoca, pentru ca nu toti ne-am nascut dupa Revolutie.

        • 1. D-l Cristescu, nu fac nicio confuzie.Eu m-am referit strict la comentariul lui „stefan60″ respectiv la ‘Scrisoarea celor sase” dinozauri comunisti din primavara anului 1989. De cea a”Celor 7 intelectuali”, i-auzi, tot din ’89, nici dracu n-a auzit. Asteptam cu interes stiri despre Scrisoare celor 8 ingineri, a celor 9 medici si de ce nu a celor 10 negri mititei. Oricum ,dupa 1990 a aparut o inflatie de curajosi,ca asa-s romanii, semnatari indignati a tot felul de scrisori ( Pt. conf.,tastati Scrisoarea celor….) Daca exista asa ceva, a celor 7 magnifici, ,mea culpa, s-o dea la iveala d-l Andreescu. Sa o vedem si sa o citim si noi ! Daca nici unul din cei 7 intelectuali nu a scos opera pe piata probabil ca,daca exista intr-adevar, e plina de „Parvulisme”. PS. Am mai postat un comentariu referitor la MS care mi-a fost ignorat,ma rog, specialitatea casei, cand scrii niste adevaruri deranjante despre unele personaje (Tabu !) legendate ! 2. Am si acum in biblioteca carti BPT cu dedicatie de la tov, invatatoare,primite ca premiu in clasele primare,asa se obisnuia daca aveai note bune,si nu cumparate de parinti.. Asa ca nu m-am nascut dupa ultima ploaie desi nu consider ca
          daca te-ai nascut inainte de revolutie e vreun merit personal,al meu sigur nu,eventual chiar ceva eroic,vreun blazon ? Nu va contrazic referitor la Dumitru Stancescu, n-am stiut, multam pt,informatie, eu am vrut sa-l corijez pe cel care ii atribuie niste merite nejustificate lui MS. BPT a fost (re)edidat in timpul conducerii ESPLA de catre P. Dumitriu evident la ordinul si cu fondurile puse la dispozitie de autoritatile culturale din acea perioada.

Dă-i un răspuns lui Psihopatolog modest Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro