vineri, martie 29, 2024

Masurand traseismul. Nu este o notiune anti-liberala. Un sfert din parlamentari sunt traseisti politici!

M-am săturat de traseişti. A spune că traseismul este o chestiune irelevantă, o pseudo-problemă, a o scuza spunând că nu poate fi operaţionalizată, nu este bine. Este regretabil că Dragoş Paul Aligică a părăsit platforma noastră şi intenţionez, prin acest articol, să nu-i fac uşoară plecarea :) . Evident, demersul meu este cu totul colegial şi prietenesc pentru că scrierile şi poziţiile lui m-au inspirat de multe ori şi o spun sincer, îi voi resimţi lipsa aici.

“Ce e traseismul? Cum poate fi operationalizat acest concept? Poate fi masurat şi evaluat? Cu ce criterii? se întreabă dl. Aligică pe noua platformă pentru care ne-a părăsit. Dar cea mai redutabilă argumentaţie nu este acesata, ci faptul că spune că a te opune traseismului este “antidemocratic şi antiliberal” atâta timp cât blochezi, condamnându-l, opţiuni pe care oamenii trebuie să fie liberi să le ia, în urma unei eventuale convertiri autentice la o altă doctrină.

Nu e uşor să operaţionlizezi conceptul, dar cum stimatul meu coleg o ştie, nu este nici imposibil. Evient orice model evaluativ trebuie să fie logic şi să poată fi validat de un set de indicatori (criterii) care să se susţină unii pe alţii şi eventual să poată fi corelaţi. Recurenţa acestor indicatori de comportament ne va ajuta să diagnosticăm un politician sau altul a fi “traseist” sau nu.

Criterii:

1) a schimbat mai mult de două partide

Interesat este că acest indicator se poate chiar scala ordinal (valorile / observaţiile pot fi clasificate (aranjate) sau li se poate ataşa o scală de opinie/rating) şi pe intervale (pot fi numărate, clasificate, măsurate). Astfel dacă un politician a schimbat deja mai mult de patru partide este mai “traseist” decât unul care este doar la al doilea partid.

2) schimbarea partidului/partidelor se face în an electoral sau pre-electoral

Aici se urmăreşte momentul în care politicianul schimbă partidul pentru a se poziţiona mai bine într-un alt context electoral. Putem avea o scală nominală, cu DA (an alectoral/pre-electoral) şi NU. De obicei schimbarea se întâmplă atunci când partidul scade în sondaje şi se prefigurează pierderea alegerilor.

3) îşi negociază o poziţie în noul partid

Dacă pleci de la ideea că politicanul tocmai a avut o revelaţie de genul “Un pesedist devenit patron intelege brusc importanta drepturilor de proprietate si a libertatii economice. Vrea sincer ca sustina liberalismul economic. / Un comunist merge in occident si ii pica fisa cum e cu drepturile omului.” (Aligică) atunci presupui, pe drept cuvânt, că omul e sincer, împins de idealuri nobile (valori) şi nu are nevoie de alte stimulente.

4) a pierdut alegerile sau sprijinul în propropriul partid

Dacă pleacă imediat înseamnă că tot ce l-a interesat este puterea politică, partidul pentru el este doar un mijloc de obţinere a puterii, deci este traseist.

5) partidele pe care le schimbă sunt ideologic incompatibile

De exemplu liberalismul este incompatibil cu orice formă de extremism. Nu rişti prea mult când spui că un politician care a mers pe ruta PSD > PRM > PDL este un traseist sadea.

6) schimbarea partidelor se face în intervale de timp scurte sau medii

Şi aici se poate lua un eşantion de politiciani care au schimbat mai mult de două partide (fiind la al treilea, patrulea, cincilea) şi făcută mediana intervalului de timp la care au schimbat partidele. Nici nu-i greu.

Pentru amuzament o să aplic rapid o scală nominală cu DA şi NU pentru câţiva politicieni care-mi vin în minte şi să vedem dacă, pe modelul pe care l-am creionat sunt sau nu traseişti politici:

Ce-i drept, scalele nominale nu permit măsurarea dar permit evaluarea. Iar o parte dintre indicatorii aleşi de mine pot suporta şi intervale, deci pot fi măsuraţi. Din grabă n-am mai stat să concep scale mai complicate.

Concluziile vă aparţin. Evident, lista este deschisă.

Ce mai bună metodă de analiză a trasesimului este studiul de caz. Acesta se face individual, de la caz la caz şi rezolvă parţial şi dilema diagnosticului anti-liberal pentru că nu-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală, ci în cel mai pur stil liberal, luăm indivizii unul câte unul şi îi analizăm în contextul în care ei funcţionează.

Studiul de caz permite înţelegere aprofundată a procesului prin care un politician ia decizia de a schimba partidul şi este cea mai indicată metodă pentru a-i ştampila pe politicieni cu traseist/netraseist. Acestă metodă ne poate arăta motivul real pentru care-şi schimbă carnetul de partid, dincolo de declaraţiile lor ofuscate şi necredibile.

Sunt conştient de limitele modelului meu bazat pe criteriile de mai sus şi de aceea recomand să-i fie suprapus evaluarea fiecărui caz în parte: de exemplu, MRU şi-a făcut partid, nu a intrat într-un alt partid;  Elena Udrea îi datorează cariera lui Traian Băsescu (relaţia lor de încredere fiind factorul determinant); Onţanu şi-a creat propriul capital electoral a la long care nu-l face dependent de vreun partid; Devierea doctrinară a unui partid poate, de asemena, justifica părăsirea acestuia de către cei nemulţumiţi de noua orientare (cazul PNL-ului).

Problema nu este doar pretinsă, aşa cum spune Dragoş Paul Aligică, ci cât se poate de serioasă. România Curată a documentat bine fenomenul şi încă dinainte de căderea Guvernului Ungureanu, 1 din 5 senatori erau, conform criteriilor RC, traseişti. 80 de parlamentari!!! Acum după căderea guvernului Ungureanu şi emigrarea din PDL putem estima că un sfert din parlamentari sunt traseişti politici!

Traseismul este un comportament politic ce trebuie combătut pentru că duce la relativizarea programelor politice şi la înşelarea alegătorilor. Iar atunci când este practicat în masă poate duce la prăbuşirea guvernelor şi provoca instabilităţi aiurea, înainte de alegeri, perturbând ciclurile electorale fireşti din motive inacceptabile.

Revenind la argumentul liberal, care este şi cel mai greu de combătut, cel referitor la libertatea individuală de alegere şi poziţionare politică, răspunsul meu este că acest comportament indezirabil nu trebuie pedepsit prin instrumente ale statului: legislaţie, retragerea unor drepturi politice, etc. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, n-am trăi într-o democraţie liberală iar eu altă formă de democraţia mai bună nu ştiu.

Definiţiile pe care le-am găsit pe Internet (inclusiv wikipedia) mi se par că nu trec testul liberalismului: traseismul politic este atitudinea caracteristică politicianului care se transferă de la un partid la altul în funcție de interesele personale. Cum fiecare om trebuie să fie liber să-şi caute fericirea personală, implicit să-şi urmeze interesele este clar că traseismul nu poate fi combătut cu mijloace statale.

Dar liberalismul nu este incompatibil cu fixarea unor norme sau stadarde de comportament, printre care, unul esenţial este responsabilitatea. Şi ne revine nouă celor din societatea civilă, indivizilor organizaţi liber sau neorganizaţi, să fim normativi, să le cerem politicienilor să se comporte predictibil, în funcţie de valorile pe care le promovează şi de la care se revendică atunci când sunt aleşi. Să nu îşi bazeze comportamentul exclusiv pe maximizarea propriei fericiri şi doar a interesului personal ci şi în slujba clădirii unor organizaţii politice (partide) durabile, eficiente şi mai drepte. Şi nu e nimic neliberal în asta.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Problema nu e a „alesului” ci a „alegatorului”.
    Nici mie nu imi convine ca asa multi alegatori PD si L nu au fost in stare sa dea votul
    lor unor oameni care sa nu-i lase cu ochii in soare, dar „acordarea reciproca a
    considerarii” nu se rupe intre noi ( cei care-si gasesc compatibilitati si compatibilitati
    cu varii membri ai PD-ului) doar dintr-atata.
    „Alegerea” despre care vorbim (cui dai votul, adica) nu e o treaba usoara. Ba as spune
    eu ca e cea mai grea ( ca dificultate) si cea mai importanta ( ca „greutate”) dintre toate
    cele ce face omul intr-o viata.
    Erori putem face toti. Cu toate astea, nu poti lasa cuiva „libertate de optiune”, „libertate
    de decizie”, „libertate in general” doar din cand in cand ci intotdeauna.
    Eu investesc intr-o banca. Ori o fac, ori n-o fac.
    Daca o fac trebuie sa stiu dinainte ca banca are ( fata de mine ) libertate de actiune
    absoluta.
    Nu poate spune cineva care isi joaca banii la bursa ca nu stie ce face, care e pozitia
    lui fata de entitatea pe care pariaza si care-i pozitia acelei entitati fata de el.
    Mai aproape de noi sunt cursele de cai.
    Tu pariezi pe un cal, apoi, daca vrei iei loc in tribune (iar daca nu, nu).
    Ce stie calul de tine? Intre tine si el nu este nici o legatura, Tu te legi de el, nu el se
    leaga de tine.
    Daca castiga, ai castigat. Daca pierde, chiar si prin abandon, ai pierdut si gata.
    Votul este un pariu. Nu ai cum, nu ai de ce cere socoteala celui pe care pariezi.
    Tu trebuie sa casti ochii, sa inveti sa alegi, pentru ca altfel te ruinezi.

    • stimabile vida clara,

      votul politic nu este ca un pariu pe un anumit cal la curse, sau ca speculativa cumparare de actiuni la bursa in speranta ca acestea vor creste sau vor plati dividende grase. intr-o democratie functionala votul este un mandat! si aceasta implica niste responsabilitati ale mandatarului, adica ale politicianului trimis cu o anumita insarcinare acolo, caci el nu a fost ales ca are hamuri mai frumoase.

      ca la noi prin balcani se poarta treaba asta cu pacaleala e alta socoteala – m-ai votat, te-am pacalit, eu imi vad de ciolan si ti iti vezi de treaba ta. tocmai pentru ca s-a acceptat o astfel de relationare intre votant si cel votat, avem astazi problema indiferentei, caci daca ei l-au votat pe x din partidul y cu un anumit program, se trezesc ca ajunge omul in alt partid cu alt program, tocmai acela contra caruia au votat.

      asadar, votul este un mandat – de aceea se numeste si mandatul de parlamentar (senator resp. deputat) si nu pariul de parlamentar sau specula de parlamentar.

      • Stimate frank, noi ne venim impotriva fara ca sa dorim special asta ci prin felul in care
        fiecare dintre noi s-a structurat.
        Parerea mea e ca peste ani, cand vei intelege principiul (de functionare) vei repeta
        cuvintele mele ca pe ceva nou, care atunci izvoraste.
        Tu esti in Austria, eu in Spania. Aici la rumanii astia traseismul este tot la fel de blamat
        de chibitii politici dar dincolo de asta nu am vazut nici unul arestat ( sau pedepsit in alt
        mod pentru asta).
        In fond este ca in mariaj. Probabil ca la mahomedani o fi interzis prin lege unuia din cei doi actionari ai vreunui mariaj sa-si ia bagajul si sa plece cand ii e voia, dar la spanioli nevasta
        te lasa cu buzele umflate oricand nu ii mai placi, fara sa fie pedepsita legal pt asta.
        Tot la fel fac si politicienii. Daca la austrieci stii pe vreunul care si-a schimbat optiunea politica si a fost pedepsit, sa mi-l arati si mie.
        Sunt ei probabil, mai oameni de onoare, mai educati, stiu ce vor si nu se baga in joc doar
        asa ca sa incurce lumea. Dar asta este o alta poveste.

        • stimabile vida clara,

          recent am citit o chestie foarte interesanta: daca doua persoane sunt tot timpul de acord inseamna c anu au nici o valoare.

          asadar, ma bucur ca suntem in dezacord si dezbatem, dar mai ales ca dezbatem civilizat.

          revenind la traseism – sunt doua aspecte de lamurit:
          1. personal nu condamn traseismul in conditiile in care, asa cum a aratat si domnul ciucu nu este o orientare dupa ciolanul mai mare. un om nu numai ca poate sa isi schimbe opiniile pe parcursul vietii (ca si in casnicie cum ai spus), dar odata schimbate opiniile este chiar OBLIGAT sa le urmeze, caci altfel nu ar mai putea fi sincer si ar persista intr-un comportament pe care a ajuns sa-l considere greseala. aici chiat pentru prima oara sunt de acord cu domnul avocat pseudonim klein, ca nu i-ar strica respectivului sa stea pentru restul mandatului pe tusa.

          2. mandatul – politicianul ales are de dus un mandat la capat, mandat pe care l-a primit prin vot de la electori. ei l-au votat dintr-un anumit motiv, probabil altul decat ca poarta cararea pe dreapta (nu ideologic vorbind!). ori el a fost incredintat cu acest mandat valabil patru ani. este intr-un fel ca intr-un divort, numai ca el ramane cu mandatul intreg si electorii cu buza umflata. adica nevasta dumneavoastra stimabile vida clara, nu numai ca pleaca, dar ia si casa, masina, argintaria si ramaneti homeless, din simplul motiv ca i-a placut unul cu mustata si cararea pe stanga. asadar, cred ca electorul trebuie aparat, introducand in legea electorala o „pedeapsa” pentru politicianul care schimba taberele, pentru ca de fapt el, chiar daca in cel mai onest mod actioneaza conform constiintei sale, inseala mandatarii dumisale.

          in acest context trebuie vazut probabil un pic mai departe, caci actualmente eu am desigur in constitutie drept de vot, un vot prin care incredintez un mandat, dar acesta poate fi reziliat practic a doua zi de catre mandatar fara repercursiuni. inteleg ca la primari au schimbat chestiunea (poate gresesc) – daca pleaca din partid pierde si functia de primar, ceea ce este o.k., dar partidul este mai important in dezbaterea parlamentara decat in dezbaterea locala dupa umila mea parere.

          • Nu ne intelegem asupra unui lucru.
            Libertate de optiune „intreaga” (100%) sau „ciuntita” ( de la 99,99999…. in jos ) ?

            PS 1. Normal ca daca pleaca (asociatul) ia cu el tot ce a adus si …. mai mult decat atat.
            Numai ca in Viata nu e ca in sport unde; 1) daca vrei joci, 2) daca nu vrei, nu joci.
            In Viata; 1) ori joci,2) ori joci. Asa ca, si daca acorzi lbertatea de optiune din toata inima si
            daca o acorzi strangand din … inima, in cazul in care nu investesti in cine trebuie pierzi mai
            mult blocandu-i plecarea decat intelegand ca din acel moment e mai bine sa se duca
            fiecare pe propria-i poteca.

            PS 2. Doua motoare de cate 1 cp care trag intr-o comuna directie fac 2 cp.
            Daca trag in orice alta directie decat cea comuna ( excluzand sensul contrar ) fac
            mai mult decat 1 dar mai putin decat 2.
            Daca trag in sens contrar, atunci se anuleaza unul pe altul si …s-au nascut degeaba.
            Eu prefer compatibiltatile, si le si caut (si, cu ajutorul votului, le si gasesc).
            Sa nu-mi zici ca cei de la USL isi sunt unul altuia impotriva (asa cum propovaduiesc
            altora).

            • stimabile vida clara,

              treaba cu mandatul vad ca nu am lamurit-o, dar este si o chestiune dificila. cred in continuare ca propunerea domnului sinonim jurist adalbert klein este una practicabila.

              in ceea ce priveste usl-ul eu nu imi fac nici o iluzie. dealtfel am auzit ca ambii co-presedinti au declarar ca peste unul sau maximum doua mandate parlamentare, fiecare dintre cele doua partide isi va vedea de drumul sau, unii la stanga, altii la dreapta ideologica.
              personal nu am nici un fel de problema cu acest lucru fdeoarece in germania ca si in austria de fapt, liberalii (un partid cu mai putine voturi decat in romania), au facut coalitii nu numai cu credtin-democratii dar in anumite situatii s-au coalizat cu social-democratii, tocmai caci exista o mai buna compatibilitate de programe pentru acel moment. de castigat au avut de fapt tot timpul cetatenii, chiar daca mie initial, doctrinar, nu mi-a placut idea unei asocierui cu socialistii. a spune astazi in austria ca un cancelar socialist precum kreisky a facut rau tarii este dovada de imbecilism feroce, cu toate ca a construit o centrala nucleara care nu a functionat niciodata si mai costa si astazi parale grele de intretinere.

  2. stimabile domn ciucu,

    problema ilustrata de dumneavoastra este desigur una delicata, caci un om isi poate schimba parerea, dupa cum bine ati expus si dumneavoastra cu niste exemple clare, neindoielnice, si atunci chiar are obligatia fata de sine sa nu „persiste” in greseala, caci doar recunoscand greseala in care a trait si-a schimbat opinia.

    cred ca aceasta problema devine condamnabila mai degraba prin frecventa cu care se intampla si nu atat de ex. prin compatibilitatea sau incompatibilitatea doctrinei.

    dar permiteti-mi sa va intreb ce facem cu partide care sunt traseiste? le mai putem lua in serios? cum vine chestiunea aceasta, ca un partid sa-si schimbe doctrina? nu ma refer la procese istorice cum de exemplu stim ca liberalii care astazi sunt vazuti in dreapta spectrului politic, acum peste 100 de ani erau „stangistii” care se opuneau, in calitate de burghezi, mosierimii conservatoare.

  3. Este o problema traseismul. Cred in primul rind ca partidele nu sint sufficient de doctrinare. Primesc acum un tradator care pentru moment este in avantajul partidului (ei stiu sa vina cu propunerea la timp) dar te lasa cind esti la greu. Disciplina de partid nu trebuie sa fie mai mica decit in armata. Un tradator in armata inseamna dezastru. Intr-un partid nu?
    Responsabilitatea de care vorbiti este una sociala. Sa nu confundam. Un parlamentar depune juramint sa fie responsabil fata de tara si societate. Un tradator este un gunoi social care in cel mai bun caz se poate trata la psiholog si in cel mai rau caz in puscarie. Nu dau exemple.

  4. Subscriu integral concluziilor din articol.

    Ca jurist, as dori doar sa semnalez capcana falsei probleme a „non-liberalismului” sanctionarii politice si juridice a traseismului. Intr-un sistem de vot proportional mandatele sunt castigate de partid si nu de oamenii pusi de partid pe lista. La fel si intr-un sistem de vot uninominal, mandatul nu apartine candidatului ales ci partidului care l-a sustinut in campanie. Transferul capitalului politic castigat de partid in alegeri catre candidatul propus/sustinut de partid este o grava eroare si echivaleaza cu „privatizarea” de catre candidat a voturilor obtinute de partid. De aici pana la traseism si/sau santajarea propriului partid de catre „profesionistul-parlamentar” nu mai este decat o foarte mica aruncatura de bat. Aceasta „privatizare sui-generis” a interesului general coagulat de partid prin voturile obtinute in alegeri transforma partidele si politicile acestora in ostateci ai propriilor grupuri parlamentare sau, mai rau, ai diversilor „dezertori” lobbisti ce isi vand votul celui care ofera mai mult. Un astfel de sistem este in realitate corupt de la radacina fiind alcatuit pe o structura juridica incompleta si fundamental deficitara.

    Ar trebui ca legea electorala sa prevada inlocuirea automata cu urmatorul supleant din lista depusa initial de partid in cazul in care un parlamentar paraseste grupul sau parlamentar ori este exclus din partidul pe listele caruia a fost ales. La fel, in cazul unui parlamentar ce a castigat o circumscriptie uninominala, mandatul sau este repus in discutie prin alegeri partiale (by-elections) in circumscriptia respectiva la care este liber sa se prezinte pentru a-si apara mandatul. Daca intr-adevar contributia sa in castigarea mandatului initial este cea hotaratoare atunci isi va pastra mandatul castigand impotriva contracandidatilor sai. In caz contrar, ramane perfect liber sa-si aduca contributia de valoare adaugata la politica dintr-o pozitie executiva in care poate fi numit de noul sau partid de adoptie (in cazul in care geniul politic al respectivului ales nu trebuie cu nici un pret irosit pentru o mai fericita salvare a societatii).

    In ce priveste consecintele unui asemenea sistem, in primul rand s-ar stabiliza instantaneu grupurile parlamentare in „poza” validata de alegeri (pana la urmatoarele, desigur) si ar permite partidelor sa fie judecate preponderent pe baza coerentei si consistentei politicilor promovate, precum si pentru calitatea numirilor in functii executive si calitatea actului guvernarii. De asemenea, faciliteaza misiunea opozitiei, clarificandu-i rolul si facilitand negocierea/sustinerea punctuala a politicilor de larg consens pentru care guvernul si majoritatea parlamentara au nevoie de acordul opozitiei.

    Pentru cei care obiecteaza ca acest sistem „infrange” geniul liberal si spiritul creativ al parlamentarismului, ii invit sa priveasca spre Parlamentul britanic, unul dintre cele mai vechi din Europa si un adevarat leagan al liberalismului autentic. In ce ii priveste pe „dizidentii” din partide, trebuie sa ne reamintim ca in mod normal partidele moderne sunt structuri democratice in care deciziile colective ce angajeaza pozitia partidului sunt cernute in mod cat se poate de liberal, prin dezbateri, vot si filtre succesive de structuri interne decizionale. Cei nemultumiti sunt liberi sa plece pentru a-si aduce contributia valoroasa in alte proiecte politice alternative, insa soliditatea si coerenta partidului ca si corporatie politica ce promoveaza un set de valori si politici publice nu trebuie compromisa de dezertari interesate si santaj politic. Repet, nu e vorba de „starpirea deviationismului mensevic sau trotskist” ci de reguli de bun simt privind guvernarea unei corporatii politice ce primeste un anume mandat de la cetateni. Nefiind vorba de un singur partid-stat totalitar, problema „eliminarii deviationismului” este una falsa. Dizidentii sunt liberi sa faca politica in alt partid si sa fie alesi la urmatoarele alegeri. Nu o sa moara pana atunci daca stau o tura pe bara. In final e vorba pur si simplu de a avea mecanismele ce permit o actiune eficienta a partidelor in conditiile in care exista o competitie intre acestea pentru votul alegatorului. Atat de simplu.

    • Si eu vad normal ca odata ce ajunge la alta conceptie decat a partidului politic pe lista
      caruia a participat, onorant ar fi sa lase locul urmatorului pe lista.
      In acelasi timp nu trebuie sa uitam ( cel putin eu nu o fac) ca o lista electorala nu se face
      doar asa copiind niste nume de persoana din vreo carte de telefon si ca meritul definitivarii
      listei, meritul de a ajunge in examen, in fata electoratului, apartine in egala masura atat
      persoanelor din lista cat si partidului (in totalitatea sa).
      Cand ajung sa se desparta, fiecare are (in posesie) dreptatea lui. Doar maria sa, Timpul
      poate confirma sau infirma vreo decizie politica.
      Pe mine m-a durut ce a facut Frunzaverde. Placinta, mai putin. Eu cred ca dreptate am
      eu, si nu as proceda ca el nici sa ma pici cu ceara.
      Dar daca peste ani se va dovedi ca de fapt, el a avut dreptate si eu nu ?
      Daca-l obligi sa lase locul urmatorului pe lista, cel mult poti obtine o inhibare, o pastrare a
      locului de forma, iar la vot in parlament marcheaza in propria-i poarta.
      Atunci chiar ca cine ar proceda asa si-ar baga singur mortul in casa.
      Ca in orice alta forma de asociere, dragoste cu sila nu se face.
      Democratia e un medicament nu o bomboana. Iar mentinerea ta in viata va fi intotdeauna
      o lupta, o bataie de cap a ta cu tine insuti si niciodata o vacanta.

    • Da, probabil ca asta este solutia. Dar totusi, asta ar creste prea mult puterea liderilor centrali care oricum se poarta ca niste tirani (vezi Antonescu). Este de analizat. Comentariul dvs. este un articol in sine, merita un raspuns mai detaliat. Ar trebui sa obeservam avantajele si dezavantajele pe care solutia sugerata de dvs. le aduce in contextul romanesc.

  5. Va dati seama ca dumneavoastra contrapuneti argumente logice unor argumente pecuniare?
    Nicio sansa sa se intample vreo schimbare atata vreme cat educatia electorilor este cum este.
    Se va schimba clasa politica in momentul in care se vor schimba ce-i pe care-i reprezinta. Ceea ce pe undeva este corect, nu?
    Daca omul vrea sa auda vorbe frumoase si cum o sa i se dea diverse lucruri prin diverse metode, cuvantul cheie fiind „dea” , atunci voteaza. Cum vine unul care zice ca trebuie sa muncesti mai mult, cum jos cu el, e om rau, etc.
    Ca la scoala, profesorii care sunt exigenti sunt rai, cei indulgenti sunt buni. Dupa aia insa…

  6. Domnule Ciucu, sunteti bland si ingaduitor. La Baia Mare exista un primar, Chereches, care a schimbat 6 partide. Nu veti vedea vreodata vreo traseista/ autostopista alergand dupa 6 soferi de TIR – se multumeste cu unul. Ori denumirea vine de acolo, insa exista politicieni care au un respect al meseriei chiar mai redus decat exemplul pe care vi l-am furnizat. Ca atare, ne trebuie un cuvant mai „tare”…Avem si exemplul puscariasului Antonie Solomon care trece in barca UNPR dupa ce revine de la „mititica”….

  7. @) All

    Comentez foarte rar – nu am dexteritatea asta – si sper sa nu incalc reguli nestiute ale „comportamentului” pe net. Daca o voi face, rog sa fiu corectat.

    Traseismul este unul din acele lucruri – nu singurul – care, odata reglat, poate elibera cel putin discutia, daca nu si unele probleme foarte importante.

    Dragos Paul Aligica este un cercetator foarte serios. Repet, unul foarte serios! Pigmeii care il ataca sau incearca – fara succes – sa il ironizeze sint total insignifianti. De asemenea, Dragos Paul Aligica are dreptul la a avea optiuni politice si de a sustine ce partid/miscare politica doreste. Daca face asta, insa, nu mai este un analist, devine altceva.

    Dar, cind pe seama acestui prestigiu, da cel putin senzatia ca isi bate joc de toata lumea, fortind concepte si ignorind bibliografii, se pune intrebarea cum de este posibil acest lucru ? Raspunsul nu e usor de dat.

    Un prestigiu academic serios si, de asemenea, anumite conectii printre cei care decid politicile editoriale par sa faca posibila urmatoarea argumentatie: „e adevarat ca DPA comite sofisme, e adevarat si ca, in anumite chestiuni, pare sa incalce toate regulile unei dezbateri corecte si ale unei oneste tratari a subiectului, dar, intrucit e dintre ai nostri, intrucit sustine cauza pe care o sustinem si noi, de ce nu i-am permite acest lucru ?”

    Sustinem intotdeauna persoane – azi pe Aligica, miine pe altul, poimine din nou …- si ne batem joc de adevarul verificabil si testabil al opiniilor lor.

    Cind „ai nostri” depasesc lucrurile admise, inchidem ochii. Se pune intrebarea: oare le facem un bine ? Oare slujim cu vreo eficienta cauza ? In ciuda tuturor aparentelor, raspunsul este nu.

    Legat de articolul respectiv si de ideea ca „trasesismul este o notiune antiliberala si antidemocratica” as mai spune un singur lucru. Orice cercetator care ar sustine asa ceva in vreo publicatie serioasa occidentala s-ar face instantaneu de ris. Nimeni nu l-ar mai lua in serios, orice competente ar avea. La noi, insa, se poate. De ce ? Raspunsul, din nou, este simplu: pentru ca cei care inteleg sofismele respective nu reactioneaza.

    (Felicitari dlui Ciucu pentru curaj si contributors pentru faptul ca, macar acum, este deschis unei diversitati naturale a opiniilor argumentate!)

  8. Vreau sa fie clar dintr-un inceput: nu sunt de acord cu traseistii!

    Totusi inteleg ca numai dupa 22 de anisor de democratie inca partidele nu au platformele doctrinare clare si de aceea, sa zicem, din punct de vedere teoretic, ar mai putea sa fuga membrii de la un partid la altul…

    Doua exemple cred ca sunt interesante:
    1. PNL-ul care a devenit, de ceva vreme, o aripa a PSD-ului si atunci liberalul cum se impaca cu socialismul/ comunismul? In mod normal, liberalii ar fi trebuit sa dezerteze asa cum au facut-o si alta data!
    2. UNPR – acesta fu cand mai la dreapta, cand se duse mai la stanga – tipic pentru un partid ametit, in cautare de ciolane de ros!!! Aici nu as acorda nici o clementa pentru ca interesele au fost clar probate.

    Separarea celor doua puncte s-ar putea face prin analizarea contributiilor aduse in uniunile in care s-au implicat si in ce masura actiunile uniunii au corespuns prevederilor doctrinare! Practic nu as condamna membrii pentru derapaje ci partidele atunci cand doctrinele lor sunt in contradictie cu masurile pe care practic le-au luat.

    Deci dezertarile ar putea sa fie si altfel analizate:
    a. cauzate de respectarea programului asumat fata de electoratul care l-a desemnat pentru aceea pozitie – deci fara incalcarea unei promisiuni/program si a doctrinei asumate = pe acestea nu le-as penaliza;
    b. cauzate de oportunitati personale fara sa fie legate de programului asumat fata de cetateni si/sau de doctrina initial la care a subscris – criteriile 3-6 – si as sanctiona derapajul.

    Cred ca asa impac si capra si varza…

    As mai adauga, din marinimie pentru politicieni, ca as inclina sa cred ca politicianul poate sa fie lasat sa schimbe partidul/platforma, in limitele normale necesare pentru a se auto-defini, intr-o lume in miscare, neconsolidata este practic imposibil sa nu ai oscilatii – si in acelasi timp as oferi sansa politicianului, atunci cand partidul sau o carmeste spre alte zari, sa poate sa fuga pentru a se respecta pe sine si electoratul sau…

    La fel i-as oferi posibilitatea politicianului sa se redefineasca pre-electoral pentru ca as incerca sa tin seama de viitorul uneori imprevizibil si de a isi defini mai atent inregimentarea. Toate in limite firesti – adica as limita aceste incercari la 2, hai maxim 3 incercari…

  9. Un articol impecabil, căruia aş vrea să-i fac două observaţii:
    1. Merita pomenit şi Pavelescu, peneţecedistu’, între cei pe care i-aţi cuantificat cu „detectorul de traseişti”
    2. Merita, măcar în treacăt, pomenită afirmaţia lui Băsescu, aia cu „abuzul de putere al unei majorităţi nerezultate din alegeri”. Afirmaţie care merita disecată într-o grămadă de sensuri.

    • stimabile emil,

      sunt uimit ca doriti sa analizati o spusa a lui basescu si in alte sensuri si chiar v-as ruga sa comentati un pic cum este cu o majoritate formata la un moment dat cu un partid care s-a nascut direct in parlament, dar care acum a „defectat”, trecand de partea cealalta.

      in alta ordine de idei ori tovarasul basescu nu s-a exprimat cum trebuie, ori este scos din context, ori s-a obisnuit cu unanimitate in propriile-i randuri, caci cu exceptia situatiei in care un partid capata mai mult de 50%+1 dintre locurile din senat si camera deputatilor, restul majoritatilor NU rezulta din alegeri ci rezulta din negocieri. face parte din democratie si daca ne uitam in istoria rezultatelor electorale in europa democrata (germania, franta, italia, austria, marea britanie etc.) vom descoperi ca asa se intampla in cele mai multe cazuri, ca majoritati sa nu rezulte din alegeri.

  10. Mi-a placut intreg articolul si dialogul celorlalti cititori. Civilizat, cu expuneri pertinente. Daca interesele politicienilor s-ar baza pe constiinta si pe interes national, pe scena politica nu ar exista aceasta speta : „Traseistii”.
    Dorintele si interesele meschine ale actorilor politici sunt de multe ori situatii de compromis. Crezul politic al unor politicieni de notorietate, ( reamintesc pe domnul Corneliu Coposu si Ion Ratiu ) nu mai are aceeasi conotatie. Timpul a demonstrat ca sunt foarte putini oameni care stiu ce inseamna jertfa pentru natia lor. Imi amintesc de un citat al lui Petre Tutea, si anume: „am facut 13 ani de puscarie, pentru un popor de idioti!”. In acest moment, politicienii isi apara interesele de grup, iar cand nu sunt „grupati” devin neitegrati si tinte sigure pentru a fi santajati sau eliminati. Dupa parerea mea, sunt prea interesati pentru a se numara printre senatori sau deputati, imaturi si fara constiinta. Notiunea de „TRASEISTI” a definit-o impecabil, domnul Razvan Orasanu. Personal nu ii agreez, dar imi dau seama ca sunt fara personalitate, fara constiinta si dispar dupa cativa ani. Deobicei incurca, pe toata lumea, chiar si acasa in familia lor.

  11. Daca domnul Aligica ar fi avut putin curaj, ar fi spus simplu : domnilor, traseistii nostri sunt mai buni decat traseistii lor !
    N-a avut, asa ca a impodobit-o cu floricele.

  12. Din efortul de cuantificare a traseismului lipseste un aspect. Sensul migratiei. Multi au migrat spre un partid mai putin democratic si pt asta merita o bila neagra. Dar exista si exemple de migratie pozitiva, cum sunt cei plecati din PNL. Atunci cand Campeanu s-a aliat cu Iliescu si a sabotat CDR sau cand Tariceanu s-a aliat cu Nastase, un grup liberal a fuzionat cu PD formand PDL.

    Daca azi ar mai migra un val din PNL, gestul lor ar fi justificabil PNL e condus azi de oameni cu gandire si comportament extremist. Altfel stau lucrurile cu cei plecati din PSD sau PRM, partide consecvente in politica lor anti-democratica. Cei ce si-au facut stagii pe acolo sunt dubiosi asa ca ma raliez celor ce spun ca MRU a pornit cu stangul. Traseismul nu e problema falsa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro