joi, octombrie 8, 2026

Matrimoniale și teroare

În Drop- Jocul terorii, mai toți protagoniștii, indiferent că se situează de partea bună sau de cea rea a baricadei, ajung să fie, la un moment dat, plini de sânge. Unii dintre ei chiar își mai rup o mână sau un picior. Însă numai răii și neutri (așa cum este cazul  pianistului plasat acolo poate și spre a aminti de cel din Casablanca) trec în lumea drepților.

Ceilalți, adică bunii, scapă, salvați ca prin minune. De pildă, de apariția unui revolver adus exact când trebuie de o mașinuță a copilului Tobby, luat ostatic spre a o determina pe mama lui, frumoasa Violet (a cărei interpretă, Meghann Favy, e chiar frumoasă și unde mai pui că și joacă bine) să îl ucidă pe chipeșul Henry, fotograful cu care are o primă întâlnire într-un restaurant de lux, situat la al nu știu câtelea etaj al unui zgârie nori american. Interpretul lui Henry, Brandon Tyles, este chiar chipeș, iar evoluția lui în rol mi s-a părut net superioară celei din Totul se termină cu noi.

Nu voi dezvălui aici care e motivul pentru care Violet ar trebui să îi ia viața lui Henry. Voi spune doar că femeii i s-a pregătit statutul de viitoare criminală în urma unei analize foarte atente. Care o indică drept asasina ideală.

Mai concret. Violet este de ceva vreme văduvă. Iar văduvia ei a intervenit după ani buni de chin petrecuți alături de un soț violent, marcat de grave, de  serioase probleme psihice. Care și-a luat viața în cursul unei certe violente, după ce mai întâi a intenționat să îi ucidă pe Violet și pe micuțul Tobby. Afacerea a fost lămurită, cum altfel?, de justiția americană, însă o astfel de situație lasă mereu loc și pentru niscaiva dubii ce s-ar putea reactiva în cazul unei recidive. Unde mai pui că Violet are, grație profesiei, liber acces la substanța cu care ar urma să fie trimis pe lumea cealaltă Henry.

Violet vrea să uite problemele de odinioară, plănuiește să își refacă viața, iar cel ce pare a-i oferi o șansă e tocmai Henry. Numai că prima întâlnirea dintre cei doi nu se dovedește a fi de la bun început dintre cele mai reușite. Henry întârzie (ceva mai încolo ni se va lămuri motivul întârzierii), iar mai apoi Violet primește pe telefonul mobil mesaje din ce în ce mai ciudate.

Ceea ce pare inițial un simplu joc  (de unde și titlul în limba engleză al filmului) se complică. Comportamentul din ce în ce mai ciudat al lui Violet în fața asaltului de mesaje îl pune serios pe gânduri pe Henry. Asta în vreme ce bărbatul va deveni obiectul suspiciunilor femeii. Firește, la sfârșit vom vedea că posibilii amorezi sunt cinstiți și puri, că au trecut cu bine prin jocul terorii și că viitorul lor matrimonial sună cum nu se poate mai bine.

Recunosc. Am povestit poate mult prea ironic conținutul Jocului terorii. Film al cărui scenariu (Jillian Jacobs, Christopher Roach) și a cărei regie (Christopher Landon) sunt departe de a fi de Oscar. Jocul terorii  are însă și unele părți bune. Specifice unei producții acceptabile care îți pare astfel dacă nu intri în sala de cinema nutrind prea mari pretenții. Jocul terorii ilustrează categoria filmelor ce nu te plicitsesc, dar care, odată urmărite, sunt uitate. Nelăsând mai nici o urmă.      

Blumhouse Productions, Platinum Dunes

DROP (JOCUL TERORII)

Regia: Christopher Landon

Scenariul: Jillian Jacobs, Christopher Roach

Producători: Michael Bay, Jason Blum, Bradley Fuller, Cameron Fuller, Niamh Gale, Joe Hagg

Imaginea: Marc Spicer

Costume: Gwen Jeffares Hourie

Decoruri:  Kevin Downey

Design de producție: Susie Cullen

Coloana sonoră: Bear McCreary

Cu: Brandon Tyles (Henry), Meghann Favy (Violet),Fiona Browne (Diane),Travis Nelson (Connor),Ellen Reidy (Rebecca Novak)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro