În Drop- Jocul terorii, mai toți protagoniștii, indiferent că se situează de partea bună sau de cea rea a baricadei, ajung să fie, la un moment dat, plini de sânge. Unii dintre ei chiar își mai rup o mână sau un picior. Însă numai răii și neutri (așa cum este cazul pianistului plasat acolo poate și spre a aminti de cel din Casablanca) trec în lumea drepților.
Ceilalți, adică bunii, scapă, salvați ca prin minune. De pildă, de apariția unui revolver adus exact când trebuie de o mașinuță a copilului Tobby, luat ostatic spre a o determina pe mama lui, frumoasa Violet (a cărei interpretă, Meghann Favy, e chiar frumoasă și unde mai pui că și joacă bine) să îl ucidă pe chipeșul Henry, fotograful cu care are o primă întâlnire într-un restaurant de lux, situat la al nu știu câtelea etaj al unui zgârie nori american. Interpretul lui Henry, Brandon Tyles, este chiar chipeș, iar evoluția lui în rol mi s-a părut net superioară celei din Totul se termină cu noi.
Nu voi dezvălui aici care e motivul pentru care Violet ar trebui să îi ia viața lui Henry. Voi spune doar că femeii i s-a pregătit statutul de viitoare criminală în urma unei analize foarte atente. Care o indică drept asasina ideală.
Mai concret. Violet este de ceva vreme văduvă. Iar văduvia ei a intervenit după ani buni de chin petrecuți alături de un soț violent, marcat de grave, de serioase probleme psihice. Care și-a luat viața în cursul unei certe violente, după ce mai întâi a intenționat să îi ucidă pe Violet și pe micuțul Tobby. Afacerea a fost lămurită, cum altfel?, de justiția americană, însă o astfel de situație lasă mereu loc și pentru niscaiva dubii ce s-ar putea reactiva în cazul unei recidive. Unde mai pui că Violet are, grație profesiei, liber acces la substanța cu care ar urma să fie trimis pe lumea cealaltă Henry.
Violet vrea să uite problemele de odinioară, plănuiește să își refacă viața, iar cel ce pare a-i oferi o șansă e tocmai Henry. Numai că prima întâlnirea dintre cei doi nu se dovedește a fi de la bun început dintre cele mai reușite. Henry întârzie (ceva mai încolo ni se va lămuri motivul întârzierii), iar mai apoi Violet primește pe telefonul mobil mesaje din ce în ce mai ciudate.
Ceea ce pare inițial un simplu joc (de unde și titlul în limba engleză al filmului) se complică. Comportamentul din ce în ce mai ciudat al lui Violet în fața asaltului de mesaje îl pune serios pe gânduri pe Henry. Asta în vreme ce bărbatul va deveni obiectul suspiciunilor femeii. Firește, la sfârșit vom vedea că posibilii amorezi sunt cinstiți și puri, că au trecut cu bine prin jocul terorii și că viitorul lor matrimonial sună cum nu se poate mai bine.
Recunosc. Am povestit poate mult prea ironic conținutul Jocului terorii. Film al cărui scenariu (Jillian Jacobs, Christopher Roach) și a cărei regie (Christopher Landon) sunt departe de a fi de Oscar. Jocul terorii are însă și unele părți bune. Specifice unei producții acceptabile care îți pare astfel dacă nu intri în sala de cinema nutrind prea mari pretenții. Jocul terorii ilustrează categoria filmelor ce nu te plicitsesc, dar care, odată urmărite, sunt uitate. Nelăsând mai nici o urmă.
Blumhouse Productions, Platinum Dunes
DROP (JOCUL TERORII)
Regia: Christopher Landon
Scenariul: Jillian Jacobs, Christopher Roach
Producători: Michael Bay, Jason Blum, Bradley Fuller, Cameron Fuller, Niamh Gale, Joe Hagg
Imaginea: Marc Spicer
Costume: Gwen Jeffares Hourie
Decoruri: Kevin Downey
Design de producție: Susie Cullen
Coloana sonoră: Bear McCreary
Cu: Brandon Tyles (Henry), Meghann Favy (Violet),Fiona Browne (Diane),Travis Nelson (Connor),Ellen Reidy (Rebecca Novak)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 