joi, martie 28, 2024

Meditații alături de o babă comunistă

(…) Beam numai cafea naturală şi ness… Pe-atunci astea erau o raritate, dar la mine nu era o problemă. Am avut blugi cînd costau opt sute de lei perechea. Opt sute erau bani, nu glumă! Şi nici nu găseai blugi la toate colțurile… Ei bine, eu am avut! Cind ieșeam îmbrăcată cu ei, tot cartierul întorcea capul după mine. Kent şi BT pentru doctori, nici nu mai spun. Nu exista să nu am în casă cîteva pachete, în caz că, Doamne ferește!, dădea vreo boală peste mine sau dacă aveam nevoie de-un concediu medical. Ba chiar fumam şi eu țigări dintr-astea bune, pe vremea cînd mă prosteam, că doar n-am tras niciodată fumul în piept.

Dar ce n-am avut!?

Pepsi ne aducea şefu’ cu lăzile de la Restaurantul Partidului. Bomboane de pus în pom, la fel. Nu exista să mă prindă pe mine sărbătorile de iarnă fără bomboane de împodobit bradul sau fără portocale. Carne, ouă sau caș, ăhă, de-aş fi putut eu mînca atîta cît puteam face rost. Cînd nu aducea şefu’, treceam pe la vînzătoarele pe care le cunoşteam şi cu mîna goală nu plecam. Bineînțeles, trebuia să fiu atentă cu ele, că şi ele trebuiau să trăiască. Uneori mă sunau vînzătoarele să trec pe la magazin, că au ceva bun pentru mine pus deoparte, fiindcă știau că nu le las cu buza umflată. Nu numai că le dădeam bacșiș de fiecare dată, ci, dacă se întîmpla să aibă nevoie de o pilă pe undeva, ştiau că eu sigur le rezolv. Ca să fiu cinstită, uneori nici nu aveam chiar aşa mare nevoie de ce-mi păstraseră ele, dar tot treceam să iau. Mai duceam la ţară, mai aduceam la serviciu sau o mai serveam pe doamna Rozalia, croitoreasa de la noi din bloc. Pe-atunci aveam ca să dau şi la alţii, iar acum nu am nici pentru mine. (…)

Fragmentele de mai sus sunt extrase din romanul lui Dan Lungu, Sînt o babă comunistă! (Ediţia a treia. Iaşi, Polirom, 2011, p. 69-70), pe care l-am citit de câteva zile. Nu despre carte – care este o carte mare! – vreau să scriu aici, ci despre esența pasajului cu care am început. Desigur, cartea este un roman, dar fondul ei de document este mai presus de orice îndoială.

Am copilărit în comunism, am prins destul din Epoca de Aur ca să-mi amintesc multe-multe lucruri (la Revoluție aveam aproape 16 ani), urmăresc cu atenție ceea ce se discută în spațiul public despre Revoluție, despre comunism… În ultima vreme se vorbește chiar mult și asta este bine. Trebuie vorbit, trebuie păstrată amintirea acelor vremuri, pentru că ele sunt o parte din trecutul pe care copiii noștri nu au voie să o ignore și să ridice din umeri numai pentru că sunt lucruri care s-au întâmplat acum 30 sau chiar 70 de ani și, deci, pe ei nu îi privesc.

Printre subiectele discutate în acest context a revenit unul: pe vremea lui Ceaușescu se trăia mai bine. Din capul locului, răspunsul meu este cu toată tăria negativ. Nu. Nici eu, nici familia mea, nici în general societatea românească nu trăia mai bine. Dar nu este locul aici să dezvolt acest subiect, care este mare și complicat și care comportă numeroase nuanțe, ci vreau să semnalez câteva aspecte, cred eu, demne de luat în seamă.

Citind pasajul din cartea lui Dan Lungu, am rămas pe gânduri. Ba chiar am avut o revelație. Nu pentru că mi-ar fi spus lucruri noi, ci pentru că m-a luminat. Personajul care rostește cuvintele de mai sus descoperă despre sine că este o ”babă comunistă”, o nostalgică a vremurilor lui Ceaușescu și meditează pe marginea acestei descoperiri. Așa am ajuns să mă gândesc la motivele care îi fac pe oameni – pe unii dintre ei – să regrete comunismul și să spună, sincer, că se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Fragmentul lui Dan Lungu explică cine și cum trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Citindu-l, descoperi că nu era o bunăstare generală, a tuturor, nu era o societate în care bunăstarea să facă parte în mod organic din societate. Sigur, regimul – în frunte cu Constituția RSR – predica egalitatea cetățenilor etc., doar că în realitate această bunăstare era ”cu circuit închis”, de ea se bucurau doar cei care dispuneau de ceea ce pe atunci se numea PCR: ”Pile, cunoștințe și relații”. Restul, oamenii obișnuiți, se puneau cuminte la coadă și apoi se întrebau ”ce se dă?”. Cu alte cuvinte, se trăia mai bine (de către unii!) nu pentru că așa era starea naturală a societății, ci pentru că existau privilegii date de apartenențe la anumite structuri ale partidului și ale securității, relații de familie, prietenii, cumetrii, solidarități. Spune ”baba comunistă”: Nu numai că le dădeam bacșiș de fiecare dată, ci, dacă se întîmpla să aibă nevoie de o pilă pe undeva, ştiau că eu sigur le rezolv. Adică era o bunăstare plătită prin corupție. Nu mare, dar totuși corupție.

Așa se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

O revelație similară am trăit în urmă cu vreo doi ani, în fața unui ”magazin mixt” dintr-un sat din Munții Apuseni, unde am intrat în vorbă cu un moș de vreo 80 de ani, pe care l-am tras de limbă să-mi povestească pe unde a trăit și ce-a făcut pe vremea lui Ceaușescu, când – se subînțelege – a dus-o mai bine. Omul lucrase în tinerețe pe șantiere, pe la Drobeta Turnu-Severin, avusese un salariu impresionant – 6000 de lei, primea trei mese pe zi, statul se ocupa de toate nevoile sale, avea un program lejer, dar ceea ce i se părea lui cel mai extraordinar din acea etapă a vieții sale a spus-o într-o frază: ”Domle, atâta am putut să furăm pe vremea aia!”. A spus-o nu cu părere de rău, ci cu nostalgie. Cu încântare.

Deci, pe scurt: aprovizionarea ”sub mână” și furtul din ”avutul obștesc”.

Iată cine, cum și de ce se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

Evident, nu sunt acestea singurele și cele mai importante răspunsuri la întrebarea ”se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu?”, dar cred că ele trebuie avute în vedere.

Ca o observație de final, trebuie remarcat că nici ”baba comunistă” a lui Dan Lungu, nici moșul dintr-un sat din Apuseni (și nici cei cu care am vorbit de-a lungul timpului și care susțin acest punct de vedere) nu s-au gândit vreodată la numeroasele drepturi care le erau refuzate. Lor le-a fost bine și fără ele. Ideea de libertate? Hai, domle… Dreptul la opinie? Un moft… Tot ”baba comunistă” face undeva apologia mersului în concediu în stațiune și la mare și la neamurile de la țară, așa că oricum nu ar fi avut vreme să meargă în străinătate: La ce să pleci în străinătate, să vezi tot ce se poate vedea la noi? Că doar și acolo muntele e tot munte, nisipul e tot nisip, iar marea e tot de apă. Ba poate chiar nici nu e așa frumos ca la noi și dai bani în plus degeaba (p. 74-75).

Așa se trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Un cerc vicios, dar vicios de-a binelea.

    AXIOMĂ
    Astăzi e mai bine decît pe vremea lui Ceaușescu, dar nu atît de bine cît ar putea să fie DIN CAUZA CELOR care cred că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

    COROLAR
    Iar cei cărora le-a mers cu adevărat bine pe vremea lui Ceaușescu astăzi o duc MULT mai bine ― în primul rînd pe spinarea celor cărora astăzi le este MULT mai rău decît atunci.

  2. Problema nostalgiei este foarte complexa.
    1. In primul rand foarte multi oameni sunt nostalgici pur si simplu nostalgici ai tineretii. Mama-mea, fiica de detinut poltic numai comunismul nu il regreta. Regreta verile petrecute in cort la Tarnita si isi regreta genunchii. O intreaga generatie ajunsa azi la pensie a copilarit si si-a trait tineretile in comunism si asociaza perioada respectiva cu propriile tinereti.

    2. In al doilea rand foarte multa lume sufera de amnezia crizei economice teribile din anii ’80 si se arata nepermis de indulgenta fata de vremurile relativ mai blande ale anilor ’70. Nu isi dau seamma ca e unul si acelasi regim.

    3. In fine, exista o problema pe care nu o putem ocoli – capitalismul salbatic si criza din anii ’90. Foarte multa lume, inclusiv copiii de detinuti politici ca mama-mea, au vazut anii 90 ca o perioada in care s-a instaurat plucocratia si pe langa care piata neagra a alimentelor din comunism e o nimica toata. Li s-a prabusit un sistem de valori – lacatusul condamnat pentru furt sub comunisti a ajuns patron si consilier local (in acelasi timp). Plus ca – si asta e o chestiune care nu poate fi negata – putinul pe care il aveau in anii ’80 multi au incetat sa il mai aiba in 90 cand s-au inchis uzinele. In Cluj sau in Timisoara sau in Bucuresti chestiunea asta nu prea am simtit-o dar cine a trait in Vulcan sau in Petrosani pentru ala obiectiv vorbind anii 90 au fost vremea lacustelor. Atunci, nu in 80, isi priveau copiii cum plangeau de foame. Si trist este ca acei oameni nu pricep ca si anii 90 sunt rezultatul direct al comunismului.

    • Referitor la punctul 2, lacatusul cu pricina a fost admirat de concetatenii sai pentru ca numai asa a putut sa fie votat si sa ajunga consilier local. Spune asta ceva de mentalitatile care sunt responsabile, pana la urma, de progresul sau regresul unei societati?

  3. Nu era furt ceea ce se făcea atunci. Având în vedere că era averea întregului popor, care cum putea, își lua înapoi averea (care cât, cum, când, unde și ce putea înșfăca). Era de fapt privatizare avant la lettre, mon cher….

  4. Susțin din toată inima recomandarea de carte. De văzut și „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, un roman despre emigranți de-ai noștri și familiile rămase în țară. Dan Lungu chiar e un scriitor întors spre ceilalți, un excepțional cititor de suflete.

    Baba comunistă lucra într-un atelier unde se fabricau produse pentru export. Plătită foarte bine și primind tot felul de avantaje, inclusiv prin șeful descurcăreț, pe care îl adora, fiindcă „știa să facă rost de comenzi”. Recunoștea că asta a făcut diferența față de sărăcia din jur.

    Pensionară după ’89, veniturile i-au scăzut drastic. Oftează după vremurile trecute, pentru că aproape toată satisfacția vieții i se trage din ceea ce poate cumpăra. Vorbește cu ranchiună de cei mai norocoși, ne asigură că au „alt meniu” decât ea. Dar finalul e revelator. Aflăm că persoane din anturajul ei au perceput altfel lucrurile, deși aveau aceleași beneficii. Au detectat substratul corupt, falsa veselie. Nu întâmplător, după Revoluție ei s-au bucurat de libertate fără să mai privească în urmă.

  5. Imresia despre nivelul de trai e data nu de veniturile si posibilitatile reale de a-ti duce viata, ci de comparatia cu ceilalti. Pe atunci aproape toti o duceam rau si ni se parea ca e normal sa fie asa. Azi vedem cum prea multi se lafaie cu de toate si isi etaleaza cu obraznicie averea, iar asta te face sa te simti nedreptatit.

  6. Mai era o chestie faină scrisă de generalul KGB OIeg Kalughin fugit în Occident. Kalughin vorbea la un moment dat despre cazurile stranii în care transfugi estici din aparatul diplomatic sau chiar spioni fugiți în vest ajungeau să se lase prostiți să se întoarcă în lagărul comunist, unde invariabil ajungeau în încnhisori sau chiar executați.

    „Dezertorul” primea în vest suficienți bani să-și ia casă, mașină, orice electronice sau îmbrăcăminte poftea. Se găseau țigări, cafea portocale, etc la prețuri de nimic. Dar îi lipsea ceva enorm. Îi lipsea statutul. În vest cam toată lumea avea ceea ce-si permitea el. Era unul printre allții, Pe când în socialism o Dacie sau o Lada refuzate la export, un TV color, un VHS, niște blugi sau un Marlboro aprins cu nonșalață pe o teasă să te vadă toată mojicimea erau ceva ce stârneau invidii mortale.

    De asta cred că regretă o grămadă de oameni comunismul. Apartamentul „comfort sporit” dintr-un bloc comunist înghețat și igrasios era mul mai prețuit ca o casă cu piscină azi, pentru că ală nu se obținea prin muncă, abilități sau competență ci prin pile, relații, aranajmente jocuri ale soartei, etc. Învârtiții iepocii de aur erau ca un soi de aristocrație. Noii îmbogățiți. Țăranul ajuns al lui Marivaux :) După 1990 și-au pierdut dintr-o dată „noblețea” și au devenit niște anonimi. Asta a lăsat în multe cazuri răni adânci șli de nevindecat.

    Știu asta din propia experiență. Fratele tatei fugise în Germania. S-a aranjat foarte repede. Soția lui însă și-a pierdut serviciul. Ea era lector universitar. A fost dată afară și a primit o „ofertă” să se ducă profesoară la țară într-o comună de la sute de km din Botoșani. A refuzat chestia și si-a pierdut apartamentul. Ea și verișoarele mele au locuit aproape un an în casa noastră (am fost înghesuiți bine de tot), până ce unchiul meu agitându-se pe la tot spoiul de comitete Helsinki, EL, etc. a obținut permisiunea ca soția și ficele sale să părăsească România.

    În perioada cât ele au stat la noi, el ne-a trimis lunar pachete cu tot soiul de chestii ce nu se găseau în comunism. Treaba a continuat până în 1990. Având din copilărioe produse occidentale (pantofi sport, blugi, tricouri, rachetă de tenis Dunlop, SRL Nikon, gumă de mestecat, walkman, video, computer etc.) eram într-o poziție privilegiată față de colegii mei de școală. Chiar dacă printre ei era o fiică de secretar PCR județean cu propaganda si fiica șefului spitalului județean – mare strângător de șpăgi.:) Și desigur obiectul invidiei ce te făcea se te simți oarecum pe o cracă mai sus decât marea masă a amărâților ce se striveu unii pe alții la cozi…

    • Exista continuitate, chiar daca in aparenta nu e asa. Societatea de astazi din Romania e cladita tot pe un sistem de privilegii. Uitati-va la salariile si pensiile speciale, uitati-va cine le primeste si pentru ce. Veti vedea ca exista o paralela aproape perfecta cu socialismul multilateral al lui Ceausescu. Urmarea: se pleaca din Romania asa cum s-ar fi plecat si atunci, daca granitele ar fi fost deschise.

      • Da dar acum frontierele sunt deschise…

        Totuși și cu toate bubele ei în România de azi omul competent are mult mai multe șanse ca-n cea a lui Piongelică

        • „…în România de azi omul competent are mult mai multe șanse…”
          Pai uitati ce zice ‘mike’: „Astazi daca nu ai “PCR”, ajungi fie sa pleci dupa capsuni prin alte tari, fie in sant.”
          Realitatea e pe la mijloc: imbunatatirea nu se vede cand angajatorii cer sa te „nasti” cu experienta daca abia ai terminat master si esti la prima angajare in domeniu. Aici se aplica varianta „pcr”:).

          • Dacă adevărul e undeva la mijloc, înseamnă că e totuși o îmbunătățire :)

            Sigur că în România de azi îi e mult mai greu omului competent să se realizeze ca în vest. Totuși nu e 100% imposibil. În iepoca de aur era practic imposibil să trăiești cât de cât decent fără a te deda la prădăciuni, fără a fi ruda cuiva, sau fără a avea ceva suport din afara țării. Pur și simplu nu exista nicio altă opțiune. Asta e marea diferență.

            • Sigur ca exista multe schimbari in bine dar par greu de observat la locurile de munca unde inca se practica cele enumerate de dvs desi au si alte optiuni.

    • E o carte scrisa de un psiholog care a trecut prin lagare de concentrare nemtesti. El observa ca lagarul era condus de foarte putini nemti. Practic totul era delegat la evrei. Conduceau unii care in viata normala erau obisnuiti, aparent, in realitate nu se simteau foarte importanti. In lagar ei primind dreptul si posibilitatea sa fie stapani peste altii isi faceau treaba foarte bine, mai bine decat orice neamt. Din ce am mai citit fenomene similare au fost si in lagare rusesti. Se pare ca superioritatea aceasta sociala e mai puternica ca foamea sau alte lipsuri.

      • Da așa e!

        Chestia s-a observat foarte bine chiar și în condiții mai puțin dramatice în armata comunistă. Sistemul pe două ciclui de la armata lunngă genera niște caporali și sergenți ce-și terorizau camarazii fără a avea vreo-un beneficiu din asta. Ciobanul sau căruțașul, băiat de treabă în satul lui, ajuns caporal în armată devenea dintr-o dartă o bestie infectă. Trăia și mânca la fel de prost ca cei pe care-i chinuia. Solda lui era la fel de infimă ca și cea a soldaților, dar avea alt statut. Era ditai marele comandat de oști de la grupa a III-a a plutonului 6, batalo=ionul 1… Macaroana de capoal sau tabșa de sergent era zenitul existenței sale. Pentru ea ar fi făcut moarte de om.

        Îmi amintesc că eram pe la sfârșitul celor 9 luni de armată în vara lui1989 și rămăsesem fără bani de bere. Canaru’ a avut o ideea genială. Am intrat noaptea în dormitoarele batalionului 1. Gradații aveau paturile lângă rastele și usi. Am intrat în fiecare dormitor (plantoanele dromeau – erau beți turtă) și am îndoit tablele (tresa de sergent era o fâșie metalică subțire și lată) de pe toți epoleții. Furasem de la magazie câteva cartonae cu table de sergent când ne făcuseră pe toți ăștia care eram studenți sergenți. Am apărut la cantină a doua zi cu tablele perfect întinse și lucioase pe epoleți (de regulă nu le purtam) ca „advertising”. Sergenții de a batalionul 1 înjurau de rupeau. Aveau cu toții tablele și contorsionate. Oricât se chiunuiseră, n-au reușit să le facă să arate neșifonate. Cum naiba să meargă ei în satele sau mahalalele lor cu tablele de epoleți șifonate? Unul dintre ei m-a întrebat sfios cât costă să le schimbe cu al mele. Am dat din umeri. Speram la vreo 10 lei. Tipul a crezut că că-l refuz. A oferit imediat 25 de lei. Numai că nu plângea… Mi le-a cos pe ale mele de pe epoleți cu girja cu care umbli cu un artefact de valoare insetimabilă :) Până seara strânsesem împreună cu Canaru’ peste 400 de lei. Ultimele perechi de table le-am vândut cu 50 de lei :) O bere în Crâng era vreo 5 lei. Am avut bani de bere fest!

        În ultima săptămână de armată am rămas iar pe uscat și am dat atacul și la bataliopnul 2 :)

      • „cei mai buni stăpâni de sclavi sunt sclavii înșiși”.
        Asa a fost și pe vremea sclavilor și a robilor. Era „ridicat” unul dintre ei ca și „stăpân” și pus sa îi păzească.
        Îmi amintesc de „elevul de servici”, un coleg dintre noi, prin rotație. Brusc, devenea detestabil când i se acorda aceasta responsabilitate. „Beția” puterii? Nu cred că doar atât.

    • Da cat te mnai costa azi un apartament cf 1 din 1970 stii?
      Da stii ca ptr destui o garsoniera cf 2 e prea scumpa?

      In 1970-89 ne plangeam ca masinile sunt prea scumpe … Azi poti sa ai una de mana a .. ? la pretul unui mobil mai bengos. Da dewcopri ca nu poti locui in taraboanta

      A da.. si o fi loa moda bucataria copt co9mun cu bucataria insa „inainte” asa erala confort 3!!

      • Da! Si imi era mai bine! Eram tanar sanatos si .. si hai sa fiu decent ….
        Ai duc o viata „morala” …..
        Cam asa e cu f multi!

      • Nu știu cât costa în 1970 un apartament confort 1. Știu în schimb că părinții mei, amândoi arhitecți au prins în 1968 ultimul decret care permitea construirea de case individuale. După aia s-au aprobat doar apartamente de bloc. Construcția casei noastre a durat mai bine de 2 ani. Ei doi au lucrat din greu la ea. Amândoi cunoșteau bine de tot toată mafia din construcții și au mai obținut materiale și lucrări în mod „preferențial”. Chiar și așa după spusele tatei distracția a costat peste 100000 de lei. Ei câștigau fiecare cam 1500 de lei/lună în 1970. Aveau deja doi copii mici și locuiau în două camere într-o curte. Acolo m-am născut eu, al 3-la copil al lor. Erau vremuri împuțite. Tata a obținut în 1975 ceea ce era atunci un premiu fabulos pentru proeictul unui spital județean, din care a cumpărat o Lada 1500 albastru închis. Era foarte scumpă și era unica mașină ce o putea lua atunci fără ani de stat la coadă. E prima amintire pe care o am: vacanța la mare cu Lada :) Fără premiul ăla neașteptat cu datoria la CEC pentru casă și trei copii n-ar fi avut niciodată mașină.

        Fratele meu mai mare a terminat și el arhitectura ca șef de promoție. Soția sa a terminat dreptul și ea șefă de promoție. Familie de tocilari :) Au obținut amândoi repartiții în 1987 la Oradea. Li s-au repartizat fiecăruia câte un loc într-un cămin mincitoresc de nefamiliști :). Evident că au refuzat. Au stat cu chirie în ceva cameră amărâtă și extrem de scumpă. În final după cartușe de țigări și kile de cafe împărțite în stânga și-n dreapta au obținut în 1988 un apartament sordid cu două camere la etajul 9…

        După căderea comunismului am ajuns în America cu trei valize, o soție spriată ce nu vorbea engleza și un copil de nici un an plângând. Aici ni s-a născut al doilea copil. Soția mea n-a lucrat primii 4 ani. Apoi a lucrat câțiva ani și ni s-au născut gemenii. Alți trei ani în care n-a lucrat. S-a întprs la lucru nu pentru că nepar fi trebuit leafa ei ci pentru că nu s-a simțit bine în postura de casnică. Cu toate astea am trăit foarte confortabil, am avut mereu minimum 2 mașini, am locuit primii doi ani cu chirie într-un townhouse spațios, ne-am cumpărat apoi prima casă a noastră ce culmea ne-a costat câțiva zeci de USD lunar mai puțin ca și chiria (nu c-ar fi contat cu adevărat dar era o chestie psiholoigică :)). Mi-a fost infint mai ușor să pornesc de la 0 ca părinților sau fratelui meu mai mare în comunism, fără să cunosc vreo mafie pe aici și fără să să-l am pe unchiul din Germania ce trimitea cartușe de țigări și pungi de cafea. Asta e marea diferență.

        Ca să nu mai vorbim de faptil că suntem cu toții liberi – ceea ce contează mai mult ca orice apartament comunist sau capitalist…

  7. Baba comunista este un personaj de roman detestabil fara indoiala.
    Ea intruchipeaza o suma de defecte si comportamente ce reprezentau o intreaga categorie de profitori ai regimului comunist.Poate era bine sa fi stiut cam ce functie avea respectiva doamna pentru a avea o imagine completa a personajului.
    Se fura si si se facea trafic de influenta e adevarat.Daca erai „conectat” traiai bine.

    Trebuie sa fii naiv ca sa crezi ca spusele referitor la cat de bine traia ea pot fi extinse la nivel general, sunt reale.

    Problema devine insa mai complicata cand revii in actualitate. Sa detaliem.

    Avem azi,dupa 30 de ani ,si mica dar mai ales si foarte mare coruptie de pe urma careia unii au devenit milionari ba,cativa,chiar miliardari in euro, din afaceri cu statul sau din privatizari oneroase.Adica din furt,la scara mare.
    Totul pe baza de apartenenta la o noua clasa de „smecheri” bine conectati politic si care traiesc foarte bine fara sa aiba merite deosebite.

    Avem azi indivizi care si-au luat diplome universitare de la fabrici de diplome ,doctorate prin plagiat,adica prin furt intelectual,intrun numar incredibil de mare, si care indivizi si le atarna la butoniera fara jena. Cinstea, meritocratia,seriozitatea, vorbe in vant !
    Nu pot caracteriza profesorii universitari care s-au pretat la astfel de lucruri pentru a beneficia de tot felul de avantaje ,inclusiv materiale.

    Avem azi pensii speciale ,nebazate pe contributivitate ,pe care „alesii neamului” le-au dat si si-i le-au dat intro veselie ca doar nu dadeau din banii lor,ci din avutul obstesc, dar si pensii amarate pentru alte cateva milioane de oameni
    .Pensiile speciale nu pot fi privite ca „privilegii date de apartenențe la anumite structuri” ?

    Avem azi ,in sistemul educational,o inegalitate de sanse mai mare ca oricand.

    Daca cineva spune ca azi sistemul de Pile,Relatii,Cunostinte,in vigoare pe vremea comunismului, a fost eradicat se inseala amarnic.Sistemul a inflorit in prezenta unui capitalism de cumetrie sau salbatic,depinde cum vreti sa-i spunem.

    Ideea de libertate este intradevar minunata daca ai posibilitati materiale si vrei sa calatoresti liber ,sa vezi alte orizonturi, dar daca de ea a fost nevoie,printre altele ca romanii sa plece dintro tara unde coruptia inca domneste iar nivelul de trai nu este ridicat pe ansamblu in buna parte datorita si coruptiei,ceva nu-i in regula.

    Si libertatea de opinie e foarte buna dar am constatat personal ca atunci cand spui ceva neofensator dar care nu este pe placul cuiva care are posibilitatea sa cenzureze cele spuse de tine o va face.Chiar si pe site-uri vizitate si de oameni ceva mai inteligenti.

    Sa incerci sa pui doar pe seama nostalgiei pentru comunism nemultumirea unei parti destul de mari a populatiei fata de lucrurile evident mai rele din ziua de azi este o incercare temerara.

    Poate,zic poate,modul de a explica nemultumirea prin raportare la comunism este felul in care oamenii simpli,fara sa faca parte din categoria babei comuniste,aleg sa o faca.

    • Mă refer doar la începutul mesajului. Era simplă muncitoare. Școală profesională și liceu la seral. Crescută la țară, muncită de mică. Și-a dorit cu ardoare să scape de acolo și a scăpat. Nu e un personaj detestabil. E în stare să se analizeze și să-i analizeze și pe alții, are o anume moralitate de profunzime în chestiunile private. Dar mai bine s-o descoperiți singur.

    • Fără îndoială că în 1989 am sperat la cu totul altceva decât a urmat. Cu toate astea dacă aș fi știut pe 21 Decembrie 1989, când am ieșit în stradă, ce va urma aș fi fost dezamăgit, dar tot aș fi ieșit. Nu am făcut cine știe ce acte de eroism și nici nu am alergat „prin ploaia de gloanțe” (cum era gargara la modă în epocă). Am fost și eu unul din mulțime decis să o terminăm cu Pingelică.

      Tata în schimb a fost de o luciditate înfiorătoare. Eram la început de Ianuarie 1990. Se terminase vacanța și trebuia să plecăm la școală. Eram cu toții acasă. Tata ne-a spus să nu ne facem iluzii. În Est nu se va trăi prea curând ca-n Occident. Poate copiii noștri (pe atunci niciunul nu-i aveam) să vadă la maturitate lumina de la apătul tunelului. Va fi multă mzerie și suferință. Ne-a spus să ne terminăm școlile și să plecăm fără a ne mai uita înapoi. A avut desigur dreptate și mă bucur că am trecut de faza smintelii cu „dacă toți plecăm ce se alege din țara asta?” și că am plecat înainte de a fi ărea târziu.

      E adevărat că în România corupția e în floare. E adevărat că educația publică e muci (nici în vremea lui Pingelică nu era mai bună), e adevărat că se întâmplă multe chestii revoltătoare, însă avem ceva ce nu aveam în vremea lui Pingelică: Avem libertatea de a pleca și de a trăi fericiți unde vrem. Atunci nu o aveam. Raiul comunist se părăsea cu mari riscuri. Știai că familia rămasă în urmă va suferi de pe urma ta. Și nu în ultimul rând, oamenii competenți încep de vreo 15 ani încoace să poată trăi relativ rezonabil și decent cbiar și în România.

      A fost un drum lung și greu, dar a meritat. A meritat pentru că nu exista alternativă. Alternativa era o viață de câine ca-n Rusia, China, Ucraina, Belarus sau alte locuri din astea pitorești…

      • Doar doua lucruri lucru nu mi-mi sunt clare in comentariul tau :

        1) Daca scoala facuta in Romania era „muci” de ce te sfatuia tatal tau sa o termini aici ? ….de ce nu ai plecat sa o termini in afara ?

        2) Daca esti inca plecat si consideri ca,citez : ” Și nu în ultimul rând, oamenii competenți încep de vreo 15 ani încoace să poată trăi relativ rezonabil și decent cbiar și în România.” atunci de ce nu te intorci….? sau poate consideri ca nu esti destul de competent ?

        • 1. Școala românească era (și este) fără îndoială muci, dar era un pic mai bine decât nimic. Cine totuși voia să învețe ceva o putea face. Cam 5%-10% din fiecare promoție ne-am ales de bine de rău cu câte ceva.

          2. Pentru că am plecat acum aproape 20 de ani :) La începutul anilor 2000 nu părea să existe nicioo umbrp de speranță. Foarte repede am ajuns la un nivel la care nu puteam spera în România și nu mi-am mai pus niciodată problema să mp mai întorc.

          Chiar și acum e infinit mai bine să pleci decât să rămâi acolo. Marea deiferență e căi cei mai buni dintre cei ce rămân nu mai sunt fără chiar speranță. cum au fost în vremea comunismului sau în primii vreo 15 ani de după.

        • @sile1,
          1. Pentru că un „proiect” odată început trebuie dus la bun sfârșit, cat mai bine posibil. Chiar daca pe parcursul derulării proiectului datele se schimbă și impactul proiectului în viața noastră scade că valoare. Un om hotărât, termina ce a terminat și pleacă fara a se mai uita înapoi. (sigur, a renunța pe parcursul proiectelor este foarte des întâlnit în Ro, datorita dinamicii economice și politice actuale. Dar a termina un lucru odată început este semn de tărie de caracter). Afara probabil și-a completat studiile cu multe alte informații necesare.
          2. Domnul meu, nu știu ce părere aveți despre „competenta” din Romania. Oricine, dar oricine care a muncit „afara” a căpătat mai multe competențe decât toți „doctorii” tocilari din Ro. Pentru că învățământul și munca de acolo sunt despre competente (adică a face) nu despre cunoștințe (adică a asimila). „Afara” se face, in Ro se vorbește/ povestește/ filosofează/ bârfește, orice doar dezvoltare de competențe nu.

        • Păi cred că e evident: cu o diplomă de inginer, chiar de la o școală mai slabă ( pe atunci cred că școlile comuniste nu prea aveau „rating” deloc, era la risc) tot îți dădea șansa unui job mai bun decât diploma de strungar sau ce o fi avut după terminarea liceului :) Școala politehnică avea totuși niște atuuri, chiar dacă tehnologic eram în urmă, erau capitole întregi care ne lipseau, cam tot ce s-a inventat în anii 80 ( eu ca electronist cel puțin…) exista o pregătire teoretică destul de bună, care îți permitea să recuperezi „din mers” . Ca să faci școala acolo din nou însemna ani „pierduți” și, chiar dacă aveai norocul unei burse, bani pe care nu îi puteai avea la salariile românești de sub 100 USD din epoca aia….

  8. Poate va intrebati de ce Romania a trebuit sa treaca prin aceste etape de schimbare ,de ce a fost asa de greu de realizat drumul catre democratie , de ce nu am inteles nevoia de o societate bazata de dreptul legii . Raspunsul este unul singur si se numeste – NEPUTINTA- , neputinta celor in virsta de a intelege si accepta o noua lume , neputinta noastra a tuturor de a ne schimba obiciurile , neputinta de a trece peste hotia noastra comuna (cit rau a putut face aceasta forma de hotie instaurata peste tot in comunism ), neputinta de a elimina din modul nostru de functionare spaga , peschesul , nevoia de mituire oriunde si oricum , neputinta de a accepta drumul ales de copii nostri (o lupta surda intre generatii ),neputinta de a nu permite hotia si de a o arata ca principal factor destabilizator al natiei (pe principiul ,lasa sa fure ca merge si asa ),neputinta de a nu putea elimina din gindirea noastra comuna falsificarea diplomelor scolare , mituirea profesorilor pentru note mai bune , atribuirea in mod fraudulos a masteratelor si doctoratelor si multe multe altele ce au dus la prezentul atit de hulit de noi toti . De ce acum , de ce acum pare ca toate acestea pot fi oprite .Cui datoram acest moment zero (poate nu va fi , poate este doar o iluzie ).Dar daca nu ACUM atunci cind ?

  9. Mentalitatea de „jecmănitor(i)” dăunează cetătenilor, dăunează societătii civice și democrației tinere românești foarte mult. Mentalitatea de „jecmănitor(i)” în domeniul serviciilor publice a rămas o moștenire apăsătoare din naționalcomunismul ceaușist. Mentalitatea de „jecmănitor(i)” în domeniul instituților publice distruge sâmburii încrederi în noua democrație românească. Mentalitatea de „jecmănitor(i)” în guvern și Parlament distruge sâmburii încrederi în stat.
    Fără încredere între cetățeni, fără încrederea cetățenilor în serviciile publice, în instituțile statului, în Parlament și guvern, cu minciună și hoție „penalii patrioți” vor rămâne stapânii țării până la bicentenar.

    Tinerii părăsesc țara, ți de această relație toxică între cetățeni și administrația publică românească.
    După lupte seculare, după 30 de ani ….. I.L Caragiale

  10. N-am citit cartea, dar am citit despre ea laudativ. Dar imi place foarte mult titlul „Sînt o babă comunistă!.
    (Nu citesc carti despre viata in comunism, pentru ca nu s-a nascut scriitorul care sa descrie mai veridic viata (mai alers artistic) decit am trait eu comunismul.
    Citind fragmentele de la inceputul articolului, ,fara a fi avocatul diavolului, vreau sa spun ca prin anii `70 ness-ul si cafeaua naturala nu erau o raritate; ba, boabele iti erau macinate in fata ta. Incepind cu anii `80 a inceput Iadul. Cel relatat sec de „baba comunista”. Desigur, au fost si „mosi comunisti” (ma mir ca autorul n-a fost atacat pentru discriminare :D ). II intilnesc si azi si ii aud „eu nu am dus lipsa de nimic pe timpul lui Ceausescu, aveam frigiderul plin, trebuia doar sa te descurci”. A doua oara cind il vad, trec pe trotuarul celalalt sau numar norii pe cer :P
    NB,
    doar ca discutie: autorul articolului avea 16 in `89, iar eu la „aproape 16 ani” am aruncat primele manifeste cu „Jos comunismul” si „Afara rusii din tara”. Ca viata sa-mi joace o festa, dupa vreo doua luni am aflat de la „Europa libera” (care era americana, si datorita lor a ramas libera) ca rusii au plecat cu armata din Romania.
    Poate cartea e buna, in cuprinsul ei, dar fragmentele citate sint ca niste documente de arhiva, prea seci.Cozile anilor `80 de la Alimentara, pentru portia de 400 de grame de mezeluri saptaminale, erau infernale; fara exagerari. Iar cozile de la Comtim Timisoara, ziceau gurile „rele”, se vedeau de pe Luna, la fel ca zidul chinezesc.
    Si da, nu e nicio mirare ca unii au memorie scurta si spun ca timpitii „mai bine era inainte”.

    • Din întâmplare am citit și eu cartea recent ( la un moment dat m-am intersectat cu unele cercuri ‘telectuale care la rândul lor s-au intersectat cu cele ale autorului, deși nu am interacționat, el fiind ieșean, dar din acest motiv am cumpărat-o). Literar vorbind cartea ar avea unele hibe, deși în general e bine scrisă. E un pic tezist modul în care descrie traiectoria personajelor ( cei care au fost deposedați de comuniști în tabăra PNL, mult prea previzibil capitolul ăsta. În general prea multe schematisme, dar e și o carte „mică”, mai trebuiau încă de câteva ori pe atâtea pagini ca să dezvolte ). Însă tipologia țăranului căruia comunismul i-a oferit un „path”, cum zic acum cei de la HR, către emancipare e destul de bine și veridic descrisă. Chiar dacă eu nu cred în determinismul ăsta strict („economicul determină politicul”) e un subiect bun de meditație, merită citită. Și cumva merită reflectat la faptul că, dincolo de morală, orice societate trebuie să poată oferi o cale pentru emanciparea celui care vrea să o facă. Desigur, ar fi bine să fie și cinstită, dar dinamica societății nu se împidică de astfel de „amănunte” ….

  11. Eu nu cred ca babele comuniste sunt un mare pericol, mai ales acum. Sunt un oarecare pericol, dar nu mare. Pericolul sunt comunistii activi acum, reteaua de beneficiari ai PSDului. Astia au cel putin 12 clase si de obicei mai mult, stiu sa isi gaseasca justificari si sa se prefaca moralisti. Sa ne uitam la univesitati, la Academie, in ministere, in ambasadele noastre. E plin de comunisti cu tone de diplome si majoritatea nu sunt luate pe plagiate.
    Cat despre Mosul din Apuseni, sa am pardon. Cati intelectuali necomunisti vorbesc cu el omeneste? Pai nu se duc in Apuseni ca e drumul greu pana acolo. Maniu si Hossu mergeau cu caruta, intelectualii de azi nu pot nici cu 4X4. Daca ai rabdare sa ii explici, mosul intelege ca fara PCR ar fi putut ajunge ca fermierii din alte parti. Criticile lui se limiteaza la existenta lui. Nu isi bate joc de mortii din puscarii, nu spune ca securitatea a fost ca CIA, nu el ii injura pe Maniu si pe Hossu, ci tot intelectualii comunisti, care au si posibilitatea sa isi publice pe scara larga manipularile. Nu mosul si baba manipuleaza, ci ei sunt manipulati de o minoritate de intelectuali tradatori, ticalosi si nepermis de puternici, care sunt tolerati de alti intelectuali slabi, dezorientati si scarbiti de tot ce ii inconjoara..

    • NU! Cu sau fara „comunisti” mosul NU ar fi putut ajunge ca fermierii din alte parti.

      Fermierii din alte parti au credit agricol, politici guvernamentale de sprijin ….. care la noi lipsesc cu desavarsire ….

      O mare parte din vina aprtine tocmai „anticomunistilor” care ignora cu superbie tocmai exemplul vestic …

      • Ăștia de au ajuns fermieri prosperi prin alte părți n-au avut parte de colectivizare și îneleapta cârmuire comunistă. Asta e marea diferență. Înainte de război tăranii spanioli, greci, sau italieni erau mult mai amărâți ca cei români. Azi ei sunt la ani lumină în fața celor de la noi.

        În România trăiau în 1939 aproape un milion de germani, marea majoritate țărani cu loturi mici de pământ. Hitler încerca să-i momească să se mute în Germania. N-au făcut-o pentru că în Germania de atunci nu se trăia cu nimic mai bine ca-n România. În anumite privințe acolo era de fapt mai rău. Câțiva ani mai târziu, un punct esențial pe agenda fiecărei întâlniri dintre Hitler și Antonescu care e greutatea maximă a pachetelor (mare prte de alimente) pe care le pot trimite acasă lunar soldații germani staționați în România. Asta pentru că în Germania erau lipsuri grele.

        După ce a venit comunismul toți germanii ăia ce refuzaseră să părăsească Transilvania timp de vreo 700-800 de ani au fugit aproape toți în Germania. Fără să-i mai cheme nimeni de data asta. Au mai rămas în România doar câțiva, dinre care unul a auns a doua președintele țării :)

      • BA DA! In Romania erau banci rurale si erau deja credite agricole, nu asa performante ca cele care exista acum, insa in multe parti taranii se puteau folosi de ele. In jud. Satu Mare, in anii 30, taranii faceau export de mere. Nu era o asociatie constituita, doar se intelesesera mai multi sa faca un export.

  12. Problema este ca asa se traieste „bine” si astazi, in 2019, prin pile, cunostinte si relatii (PCR). Astazi daca nu ai „PCR”, ajungi fie sa pleci dupa capsuni prin alte tari, fie in sant. Aceasta mentalitate comunista de a te „descurca” s-a propagat pana astazi si va continua inca mult de acum inainte. A avut grija „sistemul” comunist sa-si transmita „genele” generatiilor viitoare. Ne imbatam cu apa rece daca avem impresia ca ne vom vindeca prea curand. Si astazi, exista unii „descurcareti” care au de toate, au averi obtinute din coruptie, au pozitii in ministere sau guvern din care pot trage sfori nenumarate si pot cheltui banii statului la discretie, si astazi exista beizadele retardate , fii si fiice de „descurcareti” care primesc pe tava locuri calde prin te miri ce ministere sau prin companii care fac afaceri cu statul. „Genele” trebuie transmise mai departe. Poate doar o modificare genetica sa mai salveze poporul asta.

    • „Astazi daca nu ai “PCR”, ajungi fie sa pleci dupa capsuni prin alte tari, fie in sant.” – in multe cazuri dar nu in toate.

  13. Chiar si acea „bunastare”a unora era derizorie. Un pachet de tigari, un kilogram de branza, niste portocale, o pereche de blugi… In rest?

  14. Exact asa.
    Doar o vorba la „Adică era o bunăstare plătită prin corupție. Nu mare, dar totuși corupție.” Coruptia era nu mare, era enorma pentru ca era generalizata, ca si furtul.
    Eu aveam 25 de ani in 1989. Societatea lui Ceasca, mai ales dupa ’80, mi s-a parut un cosmar.

  15. Socialismul/Comunismul produc saracie si teroare.
    Birocratia conduce si decide.
    Astea sint deja truisme.

    Partea proasta e ca acum traim intr-un capitalism de specula, in care o duc cel mai bine nu inovatorii, ci speculantii.
    Munca fuge spre tari ieftine, sefii corporatiilor sint niste imbecili infricosati de ideea progresului tehnologic si prefera sa mearga la risc mic in China, chiar daca asta inseamna sa transfere munca creata in Vest catre comunisti.

    Globalizarea e o mantra inventata de handicapatii blindati cu MBA -uri pentru a-si justifica incompetenta.

    Orice activitate industriala se poate face fie si in cea mai scumpa tara vestica, daca se introduce automatizarea si robotizarea – dar cine s-o faca ? Fricosii din consiliile de administratie sau speculantii care detin actiunile ?

    Daca se rezolva problemele astea, o sa fie bine, daca nu, vai de capul nostru !

  16. „pe vremea lui Ceaușescu se trăia mai bine…”

    În zilele din preajma Crăciunului revine în fiecare an în atenția publică tema căderii regimului comunist și, în context, subiectul tratat bombastic al nostalgiei față de Ceaușescu.

    În studiile sociologice manipularea se strecoară adeseori cu ușurință, voluntar sau nu. Desigur, nu este cazul aici, dar unele erori involuntare pot apărea oriunde. Spre exemplu, în consultarea opiniei publice poate fi aleasă o întrebare fie lipsită de relevanță, fie una care conduce spre un anumit tip de răspuns. Repondentul manipulează la rândul său prin alegerea răspunsului în funcție de o serie de factori subiectivi, ori conjuncturali. Prelucrarea datelor poate face loc unor așa-numite rezultate așteptate. Interpretarea rezultatelor este o altă etapă a procesului sensibilă la influențe și factori perturbatori.

    Întrebarea adresată „baciului” din Apuseni este de obicei una extrem de generală, „trăiați mai bine pe vremea lui Ceaușescu?” Răspunsul este „da” într-o proporție neașteptat de mică, după opinia mea, din pricina impreciziei întrebării, respectiv, a varietății răspunsurilor posibile. Nenumărați amatori de știri explozive, îl etichetează deîndată nostalgic comunist, îndrăgostit de dictatură și de Ceaușescu, cu toate că întrebarea nu a fost „sunteți îndrăgostit de dictatură?”. Deși am scris în fiecare an despre cauze, am să explic…

    Cel mai des întâlnit motiv pentru răspunsul afirmativ este unul banal, anume, „da, trăiam mai bine pentru că eram [cu 30 de ani] mai tânăr”. Însă, există și numeroase motive economice…

    Oricât de incredibil ar părea, românii au atins nivelul puterii de cumpărare pe care îl aveau „pe vremea lui Ceaușescu” abia în anii 2004-2007. (Da, a fost avută în vedere existența pieței paralele și prețurile unor bunuri practicate pe aceasta). Doar că există categorii de populație care nu au atins nici astăzi puterea de cumpărare din 1989.

    O cauză, este legată de modul în care este alcătuit „coșul de consum” al „cetățeanului mediu” în România. (Menționez adesea obiecțiile cu privire la metodologie și la ponderile diferitelor componente, avute în vedere la nivel european și local.)

    În anul 1989 nu exista șomaj. (Nu vorbesc acum despre ineficiența economiei comuniste, nici despre cauzele inexistenței șomajului.) Prin urmare, fiecare cetățean apt de muncă putea avea un venit dacă dorea.

    De la locul de muncă ți se repartiza o locuință cu o chirie modică. (După 1989 au putut fi cumpărate relativ ieftin. Așa se explică ponderea mare a proprietarilor de locuințe în patria noastră, față de media europeană. Nu vorbesc aici despre confort.)

    Polarizarea socială era relativ redusă, ca în toate societățile comuniste, pentru că exista o „nivelare” socială. Nivelarea de acest fel se face „în jos”, prin urmare, cel puțin jumătate din populație, adică, cea aflată sub medie, privea acest lucru drept un fapt pozitiv. (Nu vorbesc aici despre ineficiența economiilor neconcurențiale.)

    Și așa mai departe…

    Toate motivele menționate și multe altele sunt cât se poate de valide pentru un răspuns afirmativ la întrebarea „trăiați mai bine pe vremea lui Ceaușescu?”, fără însă să indice în nici un fel apetența românilor pentru frig și foame, teroare și dictatură, Ceaușescu, PCR și Securitate. N-are nicio treabă cu „baba comunistă colaboraționistă”, sau cu nostalgia față de stalinism, ci sunt argumente socio-economice cât se poate de valabile pentru numeroși cetățeni români care aveau în 1989 o vârstă și un statut social care să le permită evaluarea lor. (Să zicem, capi de familie, care aveau venituri regulate, o locuință și copii în întreținere, decidenți în privința cheltuielilor gospodăriei etc.)

    • Vă scapă din vedere câteva chestii esențiale. Dincolo de orice, în comunism omul trăia ca într-o închisoare. Sunt tot soiul de degenarți cărora le priește. Oamenilor normali însă nu le priit niciodată.

      Vorbiți de lipsa polarizării sociale în comunism și de rele pe care ea le face azi. Eliminarea polarizăroi sciale înseamnă să-i faci pe ăia ărosăeri la fel de săraci ca săracii. Invers e practic imposibil.

      Păi exact lipsa polarizăii sociale e o problemă imensă. E OK pentru ăla care nu-i bun de nimic dar e o treabă foarte rea pentru cel capabil.

      Îmi amintesc o povestioară a tatălui soției mele. A fost medic în vremea iepocii. Un om integru care se descurca cum putea din două lefuri mizerabile. Șoția sa era asistentă medicală, și niciunul din ei în parte nu câștigau cu mult mai mult ca măturătoarea de la spital. Foarte bine pentru măturatoare că era plătită aprope la fel ca u medic:), veți spune dumenavoasrtră. Viitoarea mea soție avea pe atunci vreo 10-11 ani. Era iarna și venea acasă de la școală cu mama ei. S-au îmbulzit la o coadă la carne. După vreo oră se zăcut într-un ger cumplit soția mea a început să plângă. Îi înghețaseră mâinle în mânuși. Mama ei a renunțat la coadă și au plecat acasă. Când a început să se distribuie în sfârșit carnea câteva ore mai târziu au murit doi oameni călcați în picioare. Mai mulți sau ales cu degerături și degete amputate. Trei sferuturi din cei ce au zăcut acolo n-au prins oricum nimic.

      Tatăl ei a ajuns acasă cam în acelșsi timp. Mâinile soției mele erau roșii dar din fericire nu degerase. S-a luat curentul. Au aprins o lanternă. Apa nu curgea și caloriferele erau reci. Dom’ doctor nu prea avea nimic în frigider afară de niste untură și ceva pâine beton pe masă. Fiica lui stătea înfofolită și se scâncea de durere într-un colț întunecat al casei. Fratele ei mai mic începuse și ăsta să se smiorcăie în semn de solidaritate.

      Mi-a spus că în seara aia s-a încheiat cariera lui de „doctorul fără arginți Cosmin & Damian”. Spunea că la început se înroșea când cerea și primea ceva și simțea cî se se sufocă de rușine. Cu timpul s-a obișnuit. Nu pot să-l judec, sau să-l condamn. Și eu în pielea lui aș fi făcut orice ca să nu-mi chinui copiii, fără să-mi pese și fără să mă uit în urmă.

      Morala e că exact egalitarismul ăsta după care plângeți a dus în final la o corupție dincolo de orice imaginație, de care fostele țări comuniste nu vor scăpa timp de decenii…

        • Dom’ Constantin,

          Încercați să renun țați la nărăvul ăsta păcătos al lui Iliescu de a pretinde că n-ați fost înțeles de fiecare dată când sunteți prins gargarisind cea mai fetidă propagandă marxistă…

          Sau încercați mpcar să o faceți ceva mai subtil.

          Ce mi-a scăpat și n-am înteles?

          • Șveic, oricine poate observa că n-ați înțeles!
            În primul rând, susțineți ca lui Constantin i-ar fi scăpat „niște chestii esențiale”, adică mai multe, dar nu vorbiți decât despre „polarizarea socială”, adică doar de o singură „chestie”.

            În al doilea rând, Constantin nu plânge niciunde după egalitarism, ci arată doar motivele pentru care la o întrebare mult prea generală, unii ar răspunde că „înainte au dus-o mai bine”. Iar, în plus, răspunsul dat este interpretat incorect, că majoritatea ar duce dorul vremurilor respective.
            Constantin scrie clar: Polarizarea socială era relativ redusă, ca în toate societățile comuniste, pentru că exista o „nivelare” socială. Nivelarea de acest fel se face „în jos”, prin urmare, cel puțin jumătate din populație, adică, cea aflată sub medie, privea acest lucru drept un fapt pozitiv. (Nu vorbesc aici despre ineficiența economiilor neconcurențiale.)
            Nu e vorba niciunde de „fetita propagandă marxista”, ci dimpotrivă de faptul că cei aflați sub medie au receptat nivelarea „în jos” ca pe un lucru pozitiv, ei fiind avantajați astfel.

  17. Nu pot sa spun ca am avut probleme mari material in timpul comunismului, insa nu datorita statului comunist. Tata cumparase o casa pentru familie si injghebase un fel de ferma de animale si agricola in jurul case, inclusiv prin destelenirea unui teren viran. Nu pot sa spun de nici un fel ca am suferit de foame sau frig si tata si acum crede ca traia mai bine pe vremea aceea.

    Insa ma uit ce ma astepta pe mine ca proaspat inginer daca nu dadea revolutia pe cand eram student. Orasele mari erau inchise la repartitii si nu puteai ajunge sa locuiesti acolo decat prin casatorie cu un local (si acum e celebru filmul „Buletin de Bucuresti”). Repartitiile se dadeau in ordinea mediilor de absolvire si studentii comunisti cu functii politice in facultate aveau cel mult 0.5 puncte adunate la media generala de absolvire. Cunosc cazuri de studenti medicinisti care au terminat cu media 10.50. In cazul meu as fi terminat intr-un oras mic de provincie, pentru ca un inginer nu putea ajunge la tara decat daca termina o facultate pe profil agricol, si astepta trei ani de stagiatura inainte sa atentezi sa te muti altundeva. Pe langa lipsurile din vremea respectiva, locuirea departe de familie era grea. Nu regret de nici un fel vremurile respective.

  18. Pfff, probabil e bine sa nu uitam comunismul, sa ne reamintim lecțiile pentru a nu le repeta. Dar cred că ar fi și mai bine sa ne reamintim perioada dintre cele două războaie când România s-a definit că stat unitar și independent. Să învățăm și să repetăm lecțiile bune de atunci: industrializarea României, învățământ de masa, extinderea cailor ferate.

    Noi, românii, avem tendința să ne uitam și să vorbim despre „așa nu”. Dar nu avem obișnuință să vorbim, să ne uitam către, sa punem in discuție, să tragem învățăminte si sa experimentam pe „așa da”.
    Povestirile noastre, nuvelele noastre, romanele noastre, filmele noastre sunt, in cea mai mare parte, despre „așa nu”. Primul român de liceu era „Ciocoii vechi și noi”, apoi celelalte „Baltagul”, „Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Moromeții”, toate sunt romane despre „așa nu”. Mai toate având în general au caractere negative de la care nu ai ce sa înveți. Despre „așa da” nu se învață în liceu pentru că nu avem caractere pozitive puternice în literatura romana.

    Baba comunistă este un alt exemplu de „așa nu”. Poate vesela, sictira, dominantă. Dar as vrea sa citesc și despre un „așa da”. Despre situații și bărbați model, despre cum „așa da”.
    Recunosc, îmi lipsește mult regizorul Sergiu Nicolaescu cu ale lui imagini de domnitori puternici. Îmi lipsesc caracterele puternice din cultura română, din literatură, din cinematografie, din viața publică.

    Sunt satul până la îngrețoșare și nu pot înțelege cum, după 30 de ani, lumea inca vorbește despre comunism că și cum a fost ieri. Frate, sunt 30 de ani! Ăăăăhăăăăhăăăă, o grămadă de timp! Aproape 2 generații! Nu, nu a fost ieri!
    99% din vorbele actuale sunt despre trecut, nimic despre viitor, despre viziune, despre așteptări, despre strategii, despre anul 2020. După 30 de ani, inca ne uitam in urma!?

    Mi-ar plăce să citesc un articol și despre un personaj puternic din viața României moderne. Sau despre strategia de viitor a României după 30 de ani. O strategie care sa se adreseze tinerilor, noilor generații sub 30 de ani, care nu au neaparata nevoie de povesti „așa nu” din trecut, ci de direcții viitoare. AI, blockchain, critografie, fintech…habar nu mai am. Deajuns cu trecutul de acu’ 30 de ani. Chiar nimic despre viitor? Nimeni?

    • Scuzati-ma domnule Mârza, sunteți istoric. Este firesc să scrieți despre trecut, este meseria dumneavoastra. Îmi cer scuze pentru comentariul meu, poate nepotrivit, nu am fost atent la acest detaliu.

      • “ Să învățăm și să repetăm lecțiile bune de atunci: industrializarea României, învățământ de masa, extinderea cailor ferate.”
        Citiți Panait Istrati, care a vagabondat prin anii 1930 prin Turcia, Egipt, Grecia, Italia.În TOATE sărăcia și mizeria era mai mare ca la noi. Unde au ajuns aceste țări în anii 80 și unde eram noi? Valabil și pt Portugalia, Spania. Ne-am extins căile ferate? Italienii și-au făcut linii de mare viteză.
        Învățământ de masă? În aceste țări sunt universităț clasate peste cele din România. Îndustrializare? Cu linii tehnologice depașite, energofage, poluante. Din exportator de petrol și produse petroliere, România importa petrol cam cât producea. Deci comunismul ne-a ținut pe loc, celelalte țări au progresat atât de mult, că nu mai putem să le ajungem. Sunt câteva țări, cu un nivel de trai ridicat, care trebuie să ne fie model, “ așa da”…

        • industrializarea de atunci a însemnat pt populație întreruperea curentului zilnic între anumite ore și lipsă apă caldă si călldură. Industria consuma totul, nu mai ajungea șu la populație! Frecvența era 47 Hz.

          • Nick (21/12/2019 la 8:00)

            „Industria consuma totul, nu mai ajungea șu la populație! Frecvența era 47 Hz.”
            Este adevarat ca existau intreruperi de alimentate cu energie electrica pentru populatie si destul de frecvente.

            Frecventa (poate) putea scadea la 47 de Hz doar in cazul in care consumatorii (industriali sau casnici) se alimentau din surse / generatoare locale, neconectate la sistemul energetic national. Am trait in acele vremuri dar am serioase indoieli ca se faceau izolari de cosumatori de la retea.

            Va inchipuiti ca nu-i asa usor sa faci aceasta izolare electrica si alimentare dintr-o sursa separata cu care se putea jongla: trebuia sa ai acel generator iar daca se intampla sa cada si acesta ?

            A nu se confunda transformatorul (din statia de conexiuni) cu generatorul electric.

            Am mai scris pe acest forum din punct de vedere tehnic valabil in toata lumea: legile electricitatii nu sunt politice.
            Sunt trei conditii de a conecta in paralel doua generatoare trifazice pentru a forma un sistem de alimentare: aceeasi frecventa, aceeasi amplitudine a tensiunii pe faza si aceeasi secventa a celor trei faze.
            In caz de iesire din sincronism, generatorul sincron respectiv se auto-deconecteaza.

            Punerea in paralel se face de un echipament automat numit sincroscop (sau alte denumiri comerciale). Deci, consumatorul din localiatea X nu stie daca primeste curent (si nici nu-l intereseaza) de la Hidrocentrala de Bicaz , de la Central Nucleara de la Cernavoda sau din import. Importul/exportul de energie electrica se face prin interconecatea reteleor nationale si nu prin calea ferata, cu roaba sau cu vaporul.

            Comentariul este pur tehnic si nu are nici o intentie de a scuza/aproba actiunile sistemului comunist.

            • Nu aș putea să spun de ce, dar pot confirma că frecvența rețelei era sub cea nominală. Dacă aveai un ceas sincronizat la rețea, rămânea în urmă . Nu îmi dau seama dacă asta ajuta la ceva ( puterea efectivă ar fi aceeași, nu depinde de frecvență) Rezultă că întregul sistem național funcționa așa, nu e vorba de izolarea unor segmente, nici vorbă.

            • @Mihai Badici (22/12/2019 la 21:04)

              „Dacă aveai un ceas sincronizat la rețea, rămânea în urmă ,”

              Ceasul de care vorbiti presupun ca era parte din instalatiile de ceasoficare existente in toate intreprinderile socialiste.
              Erau folosite de cei care pontau pe cartele (muncitorii) si erau arhicunoscute ca fiind in urma (inexacte), evident din motive de lipsa de intretinere si/sau ajustare metrologica. Oricum eroarea fiind sistematica, ora de intrare si de iesire era afectata (inexacta) la fel si doar trebuia sa ai minim 8 ore ecart intre cele doua ore: intrare si iesire.

              Cine avea timp de asemenea maruntisuri (ajustarea ceasurilor de pontaj la ora exacta) cand avea de indeplinit alte sarcini marete !

              „Rezultă că întregul sistem național funcționa așa, nu e vorba de izolarea unor segmente, nici vorbă.”.

              Concluzia dvs poate fi adevarata dar in aceasta situatie energia electrica nu se putea importa sau exporta, neputandu-se face sincronizarea retelelor electrice (furnizor si receptor/primitor).

              Se stie ca in anii aceea se exporta orice si presupun ca energia electrica nu era exclusa dovada fiind deconectarile frecvente si pe periaode indelungate a cosumatorilor casnici.

  19. In lumea „babei comuniste” demnitatea nu intra in calculul nivelului de trai,
    de aceea diagnosticul comunismului la ea e atit de benign. De libertate ce sa mai
    vorbim, nu e in cestiune. Importanta e ‘iesirea din tezic’. Oraseni la prima generatie,
    ridicati de comunism doar nitel deasupra mizeriei lor de la tara, sint apoi lasati definitiv
    acolo, doar nitel deasupra. La ambitii si aspiratii marunte, triumfuri marunte. Cartea lui
    Dan Lungu e o minune de dozaj si de simt al proportiilor.

    Intimplarea a facut sa citesc ‘baba comunista’ aproape simultan cu ‘Armaghedonul’ Martei Petreu. Acolo taranii se convertesc la Iehovism vazind in instalarea comunismului confirmarea ca Apocalipsa e aproape. Alte destine sub acelasi regim.

  20. Frumoasa povestea, dar parca ceva nu se leaga. Doamna cu pricina pare genul care s-ar fi descurcat in capitalism mult mai bine decat in comunism – pare o persoana energica, inteligenta, care stie ce vrea de la viata, cu “people skills” etc. genul care si-ar fi deschis un magazin la cateva luni de la revolutie. Cred ca profitorii regimului trecut care au avut mult de pierdut datorita schimbarii regimului sunt mai degraba alte categorii – de exemplu oamenii aia fara calitati (in afara de slugarnicie) care ajungeau sa fie numiti de partid prin functii, nu descurcaretii ambitiosi si anonimi.

    • Nu neapărat.

      Cea mai amre parte din „aristrocrația comunistă” a scăpătat imeadit după căderea comunismului. Muncitoarii de la abatoare sau fabricile de lactate ce furau alimente și erau curtați de doctori și profesori universitari s-au prpbușit de pe piedestale. Aceeași șituație au avut-o vânzătoarele și chelnerii ce erua zeii și zeițele comunismuliui căci ei puteau rezolva aproape orice. Dintr-o dată n-au mai valorat nimic odată ce penuria a dispărut. În nici două luni după Decembrie 1989 puterea lor nemărginită s-a făcut pulbere…

      Un caz oe careăl cunosc: Aveam un vecin care era maistru la fabrica de mănuși. Își cumpărase în vremea iepocii o casă în zona noastră la un preț astronomic, căci nu se mai cosntruiau case de mult, ci doar blocuri. Cum în zonă locuiau mai mulți „tovarăși cu munci de răspundere”, știa că zona nu se va demola. Hainele de piele și mănușile pe care le trafica erau aur curat. Avea două mașini, una cu număr par și cealaltă cu număr impar ca să poată circula oricând (unele wekeend-uri circulau mașinile cu număr impar iar în altele doar cele cu număr par). La începutul lui 1990 s-a apucat să cumpere ca descreieratul mașini de spălat aragaze și TV-uri color, convins fiind că atâta amar de prosperitate nu poate dura și că va face o avere revânzându-le suprapreț când vor începe lispurile. Lipsurile n-au mai început niciodată. Se găseau mănuși și haine de piele aduse din Turcia la prețuri de nimic, Iar și astea românești umpleau și ele magazinele. Ce fura el nu mai valora nimic. Și nici de furat nu prea mai era ce. Sefi fabricii răseseră deja tot., A devenit alcoolic. Înjura „democrația asta a voastră” și-l plângea amarnic pe Ceaușescu. S-a înscris în „Partidul Comunist Român nepecerist” – a existat și așa ceva:) Secretarul comitetului județean al partidului a luat bani grei cu împrumut de la banca ”Dacia Felix” gajând cu casele fraierilor – printre care și maistrul din poveste. După care a dispărut cu banii. Fabrica de piele și mânuși de unde furau cu toții ca smintiții a intrat în vestitul „blocaj finaciar” și în final s-a închis. Ce mai avea ca bani a băgat în Cartitas și a pierdut tot.. Omul s-a îmbătat criță și s-a spânzurat în camera plină de cutii cu TV-uri color comuniste ce nu mai valorau nimic. Nu înainte de a da foc casei ce urma să fie luată de bancă. Daci Felix a dat și ea faliment :)

      • Tin si eu minte din copilarie cata prostie si cat dispret pentru restul lumii se citea pe fata unor vanzatoare de la alimentara. Niste femei de la tara fara educatie si cu carisma unui sac de cartofi ajunsesera VIP-uri in saracia comunista. A fost multa anti-meritocratie, de la secretar de partid pana la compozitorii de muzica usoara :D si e normal ca au ramas toti pe liber atunci cand consumatorul a putut sa aleaga. Dar doamna din articol pare cu totul alt material. Nu e o incompetenta pusa de cineva intr-o functie pentru care nu are nicio aplecare. E un om simplu, dar cu ceva calitati de la natura, care incearca sa se descurce cum poate intr-o situatie proasta. Consumerism, initiativa, soft skills, gandire pozitiva etc. pe vremea cand majoritatea nici nu auzisem de chestiile astea – exact opusul prostului cu patru clase care stie doar sa fure de la stat. Poate i-a imprumutat autorul prea mult talent artistic, dar mie chiar imi place personajul :)

        • Nu e vorba de incompetență ci de statut și de bunăstare. Vânzătorii sau muncitorii din domenii „strategice” aveau un statut elevat la apogeul iepocii de aur. Mult peste ceea ce ar fi putut spera într-o lume normală, tocmai datorită penuriei generalizate. Împreună cu statul venea de asemena și un standard de viață mai puțin mizer ca cel al lui ditai profesoru’ universitar ce se căciulea și o lingușea pe duamna Rozi de la alimentara pentru ceva carne de porc cu zgârciuri sau un pui rahitic și vinețiu. Duamna Rozi nu era neapărat incompetentă. Ce competnță trebuia să iei ceva de pe raft și să încasezi banii?! Însă desigur se simțea flatată să devină dintr-o dată o persoană atât de importantă și era încântată să știe că oameni cu școli grele și poate răspunderi desosebite trăiau mai prost ca ea și se umileau în fața ei. Odată ce penuria a încetat, importanța duamnei Rozi s-a prăbușit. ‘Telectualitatea, ce se gudura pe lângă ea cu două luni înainte, nici nu o mai saluta pe stradă. Venitiurile ei se prăbușiseră. Se temea că va ajunge pe drumrui căci magazinele de stat, de unde furau cu toții ca smintiții, începsuseră să se închidă. A fost o prăbușire bruscă și totală. Evident că îl regretau și-l regretă și azi pe Pingelică ce le-a oferit experiența Cenușăresei în noaptea balului…

          Personajul cărții nu e cu nimic diferit de duamna Rozi… Nu-și lua blugii și nu primea marfa din spate de pe urma „soft skills-urilor” ei sau a „gândirii pozitive” (cu astea se ștergea toatp lumea la fund!), ci din cauză că avea ceva de dat la rândul ei. Comunismul a fost o lume brutală, mercantilă și nemiloasă. Mai dihai ca și cele mai brutale și primitive forme de capitalsim. Nu era loc de compasiune și abureli. Totul era extrem de simplu: Îți dau – îmi dai. Nimic nu era gratis. N-ai nimic de dat, crăpi!

          Aveai o rudă rămită într-un accident? Dacă nu puteai să le dai ceva medicilor și asistentelor, crăpa acolo fără să-i pese nimănui. Asta după ce în prelabil îi furau totul: Hainele, portmoneul, ceasul, verigheta etc. Banii nu însemnau nimic. De regulă voiau prodiuse ce nu se găseau. Cu bani nu puteai oricum cumpăra mai nimic. Puteai să dai niște țigări, cafea, săpunuri, etc.? Excelent! Dintr-o dată se găsea o rezervă pentru ruda ta rănită în accident, iar de tratat era cât se poate de bine tratată. Avem 11-12 ani când fratele mamei a suferit un accident serios de circulație. Mama venise acasă plângând isteric. Spre șocul meu prima grijă a ei (continua să plângă!) și a tatei a fost să adune repede, pachete de tigări cutii de Ness spray-uri și (perla coroanei !) o sticlă de Red Label :) Din fericire era la câteva zile după ce primisem un pachet de la fratele tatei. Abia după aia au fugit la spital…

          Unchiul meu ce era în stare foarte gravă a scăpat totuși. Individul ce conducea mașina și ce nu părea deloc să fie într-o stare gravă a murit a doua zi de pe urma unor leziuni interne. Practic nimeni nu-l consultase, nimeni nu-l tratase, nimănui nu i-a păsat… Verigheta unchiului meu a fost găsită în mod miraculos contra unui cartuș de țigări HB la vreo o săptămână după accident…

  21. CONFIRM!
    Am cunoscut o babă comunistă, ajunsă femeie de servici după 1989.
    Văzând că e dezghețată, am întrebat-o despre viața ei înainte de 1989.
    Lucra la bufetul cantinei IPRS și era cineva, pt că putea face rost de carne, ouă, unt, făină, etc. Acestea erau valută forte pt a obține orice altceva. Toată lumea o respecta, era egala directorului și peste orice doctor, inginer sau profesor, cu numai 8 clase.
    Era nemulțumită că acum era la munca de jos și nimeni nu o băga în seamă.

    • O, da! Vechile cantine comuniste… Erau o sursă perfectă de prădăciune. Eram în anul I de faultate undeva prin toamna lui 1989. O grămadă de colegi plecaseră acasă în weekend-ul ăla. Bonurile de masă la cantină erau pe zile, deci fie le foloseai, fie nu mai valorau nimic. Cine pleca acasă își împărțea bonurile celolrlați. Era sâmbătă dimineață (ziua de armată a fetelor – nu aveam școală) și m-am dus cu Senilu’ la cantină. La câte bonuri aveam am luat fiecare câte 5-6 porții de omletă sleită cu o așchie de unt, ceai și o feliuță tranaprentă de salam. Porțiile erau infime pentru ca toate „duamnele” de la canrtină să poată fura cât mai mult. Evident că erau direct interesate să se consume cât mai puțin ca să poată lua ele cât mai mult. E un soi de șefă a lor, cu trei gușe și o obezitate de-a dreptul morbidă. A venit aia mugind la noi cu vocea ei de hamal, cum că o porție fiecărtuia indiferent cîte bonuri avem. Paște și cruci se revărsau din râtul ei. Am înjurat-o și noi porcos și am amenințat-o că dăm cu ea de pământ până pleznește și umple cantina de osânză. S-a speriat pe bune și a plecat smiorcăindu-se și înjurând crâncen.

      Înprimăvara lui 1990 cantina a mai funcționat. Porțiile erau în ontinuare mici și proaste dar majoritatea studenților continuam să avem cartele de masă din inerție. Creatura porcină părea încă mulțumită. Sigur că ceea ce fura nu avea nici pe departe valoarea din vremea lui Pingelică, dar mai era totuși ceva de furat. Îmi amintesc cum îi grohaia gros altei „duamne” din asta obeză de acolo: „Păi cum să le știe domnu’ Iliescu săracu’ pe toate?!”. Devenise fesenistă.

      În tomana lui 1990 pratic nimeni nu mai cumpăra tichete de cantină. Mâncarea era puțină și proastă, alimentarele erau pline și începsuseră să apară mici cârciumi și tarabe unde se mânca mai bine și mai ieftin. „Duamenele” continuau să plece acasă cu sacoșe pline, dar era clar că povestea se sfârșise. Ultima oară am văzut-o pleând acasă legănându-se ca o rață imensă și mugind în gușă ceva cu „’Rea-ți ai dreaqu’ cu Coposu’ și Rațiu ăia ai voștrii!”… Cantina s-a închis și în locul ei s-au făcut cârciumi și cuști cu zăbrele unde se vindeau tot soiulde nimicuri. „Duamenele” au dispărut pentru totdeauna. Pentru ele a fost desigur sfârșitul lumii…

  22. Dar de ce nu există şi SUNT UN ANTICOMUNIST cu „închisoarea satisfăcută” ? Deşi există o lungă listă de cărţi pe tema asta, dar niciuna atât de celebră ca baba comunistă.

  23. Nu știu să vă răspund la întrebare. Poate ar intra „Jurnalul fericirii” de Steinhardt în categoria „celebră anti”, dar livrescul o ține la distanță de celebritatea fără frontiere. Aveți dreptate. Păcat că nu există ceva universal accesibil în domeniu (un păcat cu noimă și consecințe în prezent), cum e cartea lui Dan Lungu. Care nu e încă celebră. Încearcă unii să o facă, ceea ce e bine, inclusiv pentru că funcționează, după cum se vede, ca o oglindă pentru noi înșine. Poziționându-ne față de ea vorbim despre noi.

  24. @Corina _ „…cartea lui Dan Lungu. Care nu e încă celebră. Încearcă unii să o facă, ceea ce e bine, inclusiv pentru că funcționează, după cum se vede, ca o oglindă pentru noi înșine.”

    Mă iertați, dar, în mod obiectiv vorbind, singurii nostalgici ai regimului comunist sunt aceștia:
    https://www.g4media.ro/foto-video-cativa-nostalgici-ai-regimului-comunist-s-au-adunat-de-craciun-la-mormantul-lui-nicolae-si-al-elenei-ceausescu-cel-mai-bun-conducator-al-romaniei-a-fost-ceausescu-si-acum-va-fi.html

    Restul este manipulare…Iar după 30 de ani de „nostalgie comunistă” exploatată de presă, cred că căutătorii de senzațional în acest subiect s-au străduit suficient.

    („Asocierea neplăcută de sunete care impresionează neplăcut auzul” a fost observată de către autor, fără însă a corecta textul.)

    • Nu e vorba de manipulare. „Baba comunistă” trebuie ascultată și înțeleasă, ca bază pentru o reconciliere esențială. Încă nu e un subiect perimat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Mârza
Radu Mârza
Radu Mârza este conferenţiar la UBB Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, preocupat de istoria medievală, premodernă şi modernă a spaţiului românesc şi a Europei Centrale, istoria slavilor, istoriografie, identităţi, istoria călătoriei. A publicat Cronologia Europei Centrale (1848-1989). Cuvânt înainte de Mircea Muthu. Iaşi, Ed. Polirom, 2001 (coautor); The History of Romanian Slavic Studies. From the Beginnings until the First World War. Cluj-Napoca, Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, 2008; Romanian Historians and Propaganda (1914-1946). The Case of Transylvania. Translation from Romanian by Carmen-Veronica Borbély. Bratislava, 2014. În ultimii ani a publicat lucrările Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930). Cuvânt-înainte de Ovidiu Ghitta. Iași, Polirom, 2020 și Călători și pacienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900. Cuvânt-înainte de Alin Ciupală. Iași, Polirom, 2022.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro