joi, martie 28, 2024

Meditații de pe canapea: la Tokyo a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte

„România nu mai contează în sport, în general (locul 46 la Olimpiadă), în fotbal, în gimnastică, în handbal, în atletism și în curând – în câțiva ani, după retragerea Simonei Halep – probabil nu va mai conta nici în tenis. Este grav, dar și mai grav este că se tace în legătură cu asta; nimeni nu dă socoteală, nimeni nu răspunde, nu se întâmplă nimic. (…) Tineri cu nume românești reprezintă deja la vârf țările lor de adopție. Este normal să facă asta pentru că în România cea fără sistem nu se susțin nici baza și nici vârfurile sportive.”[1]

Marian Preda, Rector al Universității din București

Olimpiada de la Tokyo s-a încheiat. A fost un festival sportiv atipic, întrecerile din arenele sportive, din bazine sau de pe șosele au avut loc, cu foarte puțin excepții, fără spectatori; spectatorii au avut „privilegiul” de a aplauda evoluțiile sportive din fața televizorului sau urmărind transmisiile pe telefoane sau tablete, în funcție de ce au avut la-ndemână.

Sportivii români s-au întors de la Tokyo cu patru medalii, obținute la două discipline sportive: scrimă și canotaj. În clasamentul final pe medalii, România s-a clasat pe locul 46 între națiuni. De aici începând, opiniile sunt împărțite, dar impresia generală este că toată lumea percepe bilanțul succeselor românești ca semn al unei umilințe naționale.

Mai multe canale media au ajuns la următoarea constatare: „Spre comparație, România s-a clasat mult mai slab față de alte țări din regiune precum Ungaria (locul 15), Polonia (locul 17) sau Cehia (locul 18), Croația (26), Serbia (28). Bulgaria (30) și Ucraina (44).”[2] Eu cred că bilanțul sportivilor români la Tokyo reclamă o analiză mult mai nuanțată, înainte de a formula public mari dezamăgiri.

Totuși, pentru conformitate, corect ar fi să prezentăm mai întâi câteva opinii ale celor direct implicați în întreceri, cum ar fi:

(i) Mihai Covaliu: „Haideți să spunem că am reușit să oprim acest declin. Există această concluzie. Eu mă gândesc, dacă nu făceam ceea ce am făcut până acum, unde am fi fost la Tokyo? În afară de canotaj, care a reușit să își îndeplinească obiectivul și să îl depășească, doar scrima a reușit să aducă o medalie, deși celelalte federații sportive și-au fixat obiective foarte, foarte clare și din păcate nu au reușit să și le îndeplinească. Au timp o lună de zile să facă această evaluare, această analiză foarte serioasă.”[3]

Cred că Mihai Covaliu are o abordare corectă, de manager. Înainte de a explica de ce cred acest lucru, aș vrea să parcurgem tabelul de mai jos, unde sunt prezentate sintetic participările României la cinci olimpiade, trei din ultimii zece ani și două selectate din proximitatea anului 1989: Seul (1988), Barcelona (1992); apoi Londra (2012), Rio de Janeiro (2016) și Tokyo (2021, amânată din 2020).

Sursa: cosr.ro

După cum putem lesne observa, în anul 1988, penultimul al dictaturii comuniste personale a lui Nicolae Ceaușescu, sportivii români au participat la întreceri la un număr redus de discipline, mai precis 10, și la aproape toate au obținut cel puțin o medalie. La acel moment reîntoarcerea cu o medalie era target-ul (ținta) fixat(ă) de puterea politică, deși tot ce se afla în spate (infrastructură, nivel de trai) erau ca nivel mult sub cele din lumea civilizată.

Revenirea la o societate deschisă a produs mutații masive de competitivitate în plan sportiv. Prima dintre acestea: libera circulație. Vârfurile au putut să plece și au și făcut-o. Nu puțini sportivi extrem de competitivi au ales să părăsească România și, chiar dacă nu au concurat sub alte drapele, au ales să nu mai concureze nici pentru România.

Să mergem cu logica pe urmele președintelui COSR și să convenim că, prin prisma rezultatelor, olimpiada de la Tokyo cu 1 medalie de aur și 3 de argint ar fi un câștig față de Rio de Janeiro, pentru că deși avem tot o zestre de patru medalii, acestea sunt mai strălucitoare. Doar că la Rio am avut medalii la 4 discipline (scrimă, tenis de câmp, canotaj și lupte), în timp ce la Tokyo medaliile obținute contează doar pentru două (scrimă și canotaj).

(ii) Marian Drăgulescu: „N-a fost să fie! Dacă stăteam la prima săritură eram în finală. Asta a fost. Dar să vă uitați cu atenție că în finala de la sărituri sunt doi sau trei gimnaști care vor face săritură <Drăgulescu>. Măcar am lăsat ceva în gimnastică.”[4]

(iii) Ana-Maria Popescu: „Am citit toate comentariile și toate declarațiile din ultimele zile. Am rămas cu același gust de la Rio, din 2016, înainte să luăm aurul. Nu e OK, oameni buni, pentru că indiferent dacă ne întoarce de acolo cu medalii sau fără, noi muncim la fel, și noi, dar și antrenorii noștri.”[5]

(iv) David Popovici: „Eu sunt destul de sigur că mă voi întoarce de la Paris cu o medalie, dar până la Paris mai sunt destul de multe concursuri. Toată lumea își dorește câte ceva de la noi, numai că noi nu avem timp să îndeplinim dorințele altora, avem timp doar să îndeplinim ceea ce vrem noi și eu cred că am îndeplinit cu vârf și măsură. Eu mi-am atins obiectivul la Tokyo, am fost peste. Acum scrie toată lumea ce vrea, dar eu mi-am îndeplinit cu mult obiectivele și suntem mai mult decât satisfăcuți, atât eu cât și antrenorul meu.”[6]

Am lăsat la final declarația acestui adolescent inteligent și promițător nu doar ca sportiv, pentru că avem multe de învățat din ea, noi, cei de pe margine. Dacă întrebai pe cineva înainte de 1989 ce părere are despre regimul politic, în cazul în care alegea să-ți spună adevărul, nu putea afla altceva decât că îl detestă cu asupra de măsură.

Totuși, când venea vorba de întrecerile sportive, țintele fixate sportivilor de liderii politici comuniști se suprapuneau până la identificarea completă cu dorințele națiunii. Nimeni nu se întreba dacă acei sportivi plătesc cumva un preț pentru performanțele lor, dimpotrivă: un sportiv performant era invidiat pentru că putea să vadă lumea, iar nivelul său de trai îl depășea pe cel al majorității.

Acum sportivii ne spun, sunt liberi în sfârșit să o facă: știți ce? noi suntem în primul rând oameni ca și voi! Avem visuri pe care dorim să ni le împlinim. Dacă aceste visuri se potrivesc cu ale voastre, este foarte bine. Dacă nu, de ce stăruiți să cereți de la noi mai mult decât vă pute oferi?

„Simt că nu mă distrez ca înainte. Știu că acestea sunt Jocurile, am vrut să le disput, dar în realitate particip pentru alții, mai mult decât pentru mine. De îndată ce pășesc pe platformă sunt doar eu și capul meu… Și sunt demoni cu care trebuie să mă confrunt.”[7] Este declarația gimnastei americane Simone Biles, reprezentanta unei adevărate mașini de produs campioni. Drama pe care ne-a descris-o nu este doar a ei, iar David Popovici ne atenționează cu inocența vârstei sale fragede că nu are în intenție să ajungă vreodată să fie pus într-o astfel de situație.

Dar noi, de pe margine, care nu pricepem prea mare lucru din aceste drame, ce credem? Ce cred eu, am să dezvolt în câteva idei cât de curând. Dar mai înainte de toate mă întorc la articolul publicat pe edupedu.ro de domnul profesor universitar Marian Preda, cel din care am citat în introducere, ca să expun în citat câteva dintre soluțiile pe care le întrevede domnia sa pentru a opri declinul sportului românesc, acel declin la care făcea referire și Mihai Covaliu.

Domnul Marian Preda, după ce face o analiză a situației sportului românesc, extrăgând trei cauze ale insucceselor, propune patru soluții de redresare, și anume:

(i) „Numit un comitet național de criză format din cele mai competente și bine-intenționate minți din managementul sportiv care să facă o analiză (o diagnoză) a situației actuale și să propună un plan strategic de redresare pe termen mediu și lung.”;

(ii) „Elaborarea unei Strategii naționale pentru dezvoltarea sportului în România pe termen mediu și lung pe baza Raportul-diagnoză al Comitetului de criză.”;

(iii) „Elaborarea unei Legi a Sportului de masă în România ca instrument de implementare a Strategiei.”;

(iv) „Crearea unei piramide a competenței manageriale de la vârf spre bază (pe principiul dependenței de cale conform căruia șefii cu adevărat competenți numiți la vârf își vor alege subalterni competenți).”.

Well, I’m not buying it! At least not entirely!

De câte ori aud de soluții birocratice în zone de activitate în care performanța înseamnă talent și inspirație, precum și efort individual, respectiv sinergie interpersonală, mă cutremur. Cum vom reuși oare să înghesuim în strategii birocratice visurile lui David Popovici, săritura lui Drăgulescu sau performanțele inspiraționale ale Anei-Maria Popescu? nu pot să nu mă întreb.

Da, sunt federații conduse de personaje pe cât de incompetente pe atât de predispuse la corupție, dar pentru ele avem deja o strategie, și ea se numește anticorupție. Dar nu cred că avem antrenori incompetenți, pentru că altminteri nu am mai avea sportivi calificați în competițiile internaționale.

În fine, prin definiție, performanța sportivă ține de individ, chiar și atunci când vorbim de sporturile pe echipă. Iar forma sportivă și inspirația pot fi antrenate doar până la un punct, mai departe totul ține de sportiv și exact aici se și face diferența atunci când vine vorba de a obține o medalie.

Ce cred eu este că România are în sport performanța pe care competitivitatea generală a națiunii o recomandă. Facem pași tot mai apăsați pentru a deveni un stat dezvoltat economic, iar societatea românească devine pronunțat una de consum și aspiră ca un nivel de trai tot mai bun să îi hrănească visurile și hybrisul. Iar sportivii sunt și ei oameni.

Într-o astfel de societate mobilizarea individuală pentru a obține performanțe sportive supreme ține de motivația intrinsecă a individului, de dorința sa intimă de a dovedi că este nu doar competitiv, ci și cel mai bun, și de dispoziția către sacrificiu. Aici sportivul nu se deosebește de corporatist: este capabil de sacrificiu, dar cere să i se ofere condițiile pentru a performa pe măsura puterilor și talentului său.

Sursa: worldcompetitiveness.imd.org[8]

În anul 2020, în raportul competitivității globale întocmit de Forumul Economic Mondial (WEF), România a ocupat locul 51, iar estimările pentru anul 2021 indică un progres, către locul 48.

Acest loc 48, ca medie a competitivității naționale a mai multor sectoare de activitate, ne duce izbitor cu gândul că la olimpiada de la Tokyo am ocupat un loc, 46, ceva mai bun decât cel al competitivității generale.

Dacă este să ne întoarcem la raportul WEF, constatăm că: (i) la performanța economică ocupăm locul 40; (ii) la performanța guvernului ocupăm locul 44; (iii) la dezvoltarea infrastructurii locul 48 și, în fine, (iv) la performanța sectorului de afaceri locul 52.

Dacă intrăm și mai profund în analiză, luând în calcul acei indicatori care creează cadrul în care un sportiv de performanță se poate forma și apoi își poate crea dispoziția de a concura sub culorile țării sale pentru obținerea de performanță, iată ce putem găsi la nivelul anului 2021 în România:

(i) Competitivitatea în materie de educație: locul 51;

(ii) Competitivitatea în materie de sănătate și mediu: locul 45;

(iii) Competitivitatea în materie de atitudini și valori: locul 46;

(iv) Competitivitatea în materie de cadru societal: locul 47;

(v) Competitivitatea în materie de cercetare și tehnologie: locul 44;

(vi) Competitivitatea în materie de productivitate: locul 36;

(vii) Competitivitatea în materie de cadrul instituțional: locul 51;

(viii) Competitivitatea în materie de practici manageriale: locul 56;

(ix) Competitivitatea în materie de infrastructură de bază: locul 58.

Suntem productivi, avem potențial, dar atitudinea și valorile ne dau exact măsura locului pe care îl ocupăm în lume și pe care l-am ocupat și la Tokyo. Doar că, să observăm, la educație, management și cadru instituțional suntem cu performanța mult sub media națională. Deci răspunsul la întrebarea „cum ne îmbunătățim performanța?” nu este în niciun caz un nou set de strategii, planuri de măsuri, organisme și alte instituții.

Trebuie să schimbăm paradigma. Și dacă noi nu știm cum, măcar să nu acționăm după schemele moștenite de la guvernele comuniste, pentru că mai mult stricăm. Să lăsăm inerția să ne ducă spre generația din care face parte David Popovici, pentru că pare că ei știu mai bine ce au de făcut!

Până atunci, să nu uităm: „Mai repede, mai sus, mai puternic!” Așa ne ocupăm locul în lume! Restul sunt vorbe în vânt.

NOTE


[1] https://www.edupedu.ro/marian-preda-rectorul-universitatii-din-bucuresti-mai-lenti-mai-jos-mai-slabi-despre-motivele-pentru-care-romania-nu-mai-conteaza-in-sport-ce-i-de-facut/

[2] Citatul a fost extras din G4Media (https://www.g4media.ro/romania-locul-46-in-clasamentul-pe-medalii-la-jocurile-olimpice-depasiti-de-aproape-toi-vecinii-ungaria-bulgaria-serbia-ucraina-polonia-si-cehia-primul-loc-a-fost-adjudecat-de-sua.html), dar același comentariu a apărut și pe alte canale media, inclusiv în rubricile sportive ale mai multor televiziuni

[3] https://www.gsp.ro/sporturi/jocurile-olimpice/concluzii-mihai-covaliu-jocurile-olimpice-639166.html

[4] https://www.eurosport.ro/gimnastica-artistica/tokyo-2020/2021/marian-dragulescu-a-oferit-primele-declaratii-la-sosirea-in-tara.-ce-i-a-transmis-larisei-iordache_sto8445765/story.shtml

[5] https://ziare.com/ana-maria-popescu/stiri-ana-maria-popescu/ana-maria-popescu-scrima-argint-tokyo-declaratii-revenirea-romania-1692286

[6] https://www.capital.ro/david-popovici-s-a-intors-in-tara-mesajul-inotatorului-fenomen-al-romaniei-pentru-rivalii-sai.html

[7] https://www.mediafax.ro/jocurile-olimpice-de-la-tokyo/gimnasta-simone-biles-s-a-prabusit-psihic-am-demoni-in-cap-trebuie-sa-ma-gandesc-la-sanatatea-mea-20205806

[8] https://worldcompetitiveness.imd.org/countryprofile/RO/wcy

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Se spune ca totul e sa participi… Si nemtii au avut rezultate catastrofale, si ei fac analize peste analize, care de care mai stiintifice si mai profunde.
    Parerea mea e ca tineretul din ziua de azi nu mai vrea sa puna curu la munca. Pe vremea impuscatului sportul era una dintre putinele modalitati de a iesi, de a trai ceva deosebit. Acum tinerii sunt rasfatati, cei mai multi au de toate din frageda pruncie, la ce bun sa se mai chinuie? Nici macar la fotbal, un sport extrem de productiv, unde s epot cistiga bani f multi in timp record, nu prea se mai baga prea multi.
    De altfel demografic vorbind scade numarul de copii, de tineri, nu mai e concurenta intre ei.

    Daca mai adaugam si ca marile orase nu prea au baze sportive si ca e extrem de incomod sa-ti duci copilul de la o virsta frageda, din Berceni la Baneasa, atunci se explica de ce nu mai exista performanta sportiva.

  2. Felicitari pentru acest material cu noi conexiuni intre gradul de dezvoltare generala si lumea sportului. Romania ar trebui sa isi focuseze eforturile catre acele sporturi unde s-a remarcat in timp. Apoi schimbate legea sponsorizarii si mecenatului pentru a face mai buna participarea mediului privat in sport si cultura. Strategii au fost facute cu fiecare guvernare, problema este data de migratia extinsa a familiilor tinere cu copii, lipsa unor baze sportive moderne, scoli generale si licee cu profil sportiv. Nu in utimul rand mai mult respect, consideratie promovare media pentru antrenorii cu rezultate deosebite, toti se concentreaza pe fotbal.

  3. Nici vorba de „un comitet național de criză format din cele mai competente și bine-intenționate minți din managementul sportiv”. Nu avem un Minister in domeniu, cu ministru in virf? Nu avem Parlament? mai e nevoie de comitii si comitete de taietorii de frunza la ciini? Nu exista Fedratiiile sportive pe ramuri? sau chiar acel Comitet Olimpic Sportiv Roman?
    Simona Halep, si alte citeva fete bune jucatoare de tenis, nu au aparut in urma indicatiilor acelui comitet.
    Da,trebuie o strategie, dar nu alta entitate care sa suprapuna peste Federatii si minister.
    „Comitetul” va fi ceva ca mult trimbitata „Romania Educata”>

  4. Daca erau mai multe medalii de aur avea vreo importanta practica pentru autorul articolului sau pentru mine?
    Da, da, stiu povestea aia cu ai nostri!!! Sa fiu scutit! Mai sportiv este colegul meu de servici care la peste 70 de ani joaca o data pe saptamina tenis cu colegi de-ai lui. Mai sportiva e copila unor prieteni ce s-a antrenat sa poata pedala vreo 80 km intr-o cursa de stringere de fonduri. Mai sportivi sunt cei ce i-am vazut acum ceva vreme ca erau cu toata familia in caiacuri, (copiii de cca 10-11 ani aveau caiacul lor).
    Acum nu stiu citi ani am citit un articol unde un sportiv saritor la trambulina se antrena sarind pe bureti, ca nu erau bazine cu trambuline.
    Apropos, de sportivi, parca inotatorul asta minune de acum se cam gindeste la o bursa sportiva pe la universitatile americane, nu?
    Revenind la Romania si sportivii ei. Este o victorie uriasa pentru fiecare sportiv care s-a calificat la olimpiada, ca nu mai e demult cu invitatie!!!
    Medalia de argint de la spada a fost reflectata de ziaristii romani ca o infringere (a ratat aurul s-a titrat). Faptul ca a ajuns pina in finala este o mare victorie. In acel moment sportiva ce a luat aurul a fost mai buna. Si cei ce au ajuns sa concureze in finale, chiar fara sa poata intra in posesia unei medalii au avut niste performante extraordinare.
    Romania nu plateste viitorul ci plateste trecutul. Platind trecutul nu va avea viitor. Se cheltuie sume uriase pe rente viagere. O simpla cautare da o suma de peste 700.000 de euro pe luna la peste 550 de sportivi.
    Chiar seful comitetului olimpic roman ia renta viagera 2000 de euro pe luna, desi are salariu de la Comitetul Olimpic pe care-l banuiesc ca nu e mic.
    De ce mai are nevoie de renta Elisabeta Lipa, ditai generalul de militie si sefa de federatie sau ce-o mai fi?
    Or fi printre fostii sportivi o parte care, din diverse motive, n-au nici un venit. Sa primeasca o renta viagera. Dar de ce sa primeasca si cei ce lucreaza sau au pensii?
    Fiindca si ei sunt speciali.
    Stiu ca voi lua injuraturi cit cuprinde fiindca ma leg de sportivii care au adus medalii indraznind sa-i compar cu cei cu pensii speciale, dar este acelasi lucru. Au ca surse de venituri mai multe locuri finantate de la bugetul de stat. Ceea ce nu e in regula.
    Daca veti cauta o situatie cu premiile obtinute de medaliatii olimpici veti afla cu stupoare sau mirare, ca Romania este extrem de generoasa cu medaliatii sai, oferind de vreo 6 ori mai mult decit Canada, cam de 5 ori cit Germania, cam de 4 ori cit SUA, dublu cit Franta, dar jumatate cit Italia. Bine, statele foste comuniste sunt printre cele mai darnice cu sportivii medaliati, dovada ca Olimpiada a ramas tot un teatru de razboi ideologic si nu numai, care sistem este mai bun.
    Anul asta, nefiind prea rodnic in medalii, bugetul nu va fi greu incercat.

    • Marturisesc: n-am avut curajul sa „atac” subiectul rentelor viagere pentru sportivi, caci nu sint singurele: avem rente viagere si la pensionarii comunisti ilegalisti, pardon, la revolutionarii lu` peşte. Cunosc cazuri cind in noaptea de 22 decembrie au spart vitrine, au furat bunuri, apoi au fost prinsi de militie si arestati. Pe baza „arestului” au primit certificat de rentier pe viata.

    • Recunosc că nu mă pricep, dar am niște întrebări. Ce venituri, provenite din spoturi publicitare, are un medaliat olimpic din Germania, UK sau Italia? Din reclame, in general. Știu că nu e că la fotbal, totuși un aur olimpic atrage sponsori, echipament sportiv, pariuri, etc. Ține de puterea de cumpărare din țările respective. Dar viitorul lor, antrenorat sau … ce?

  5. ..poate n-ar fi rău să fim ceva mai relaxați.. Vrem multe medalii ca să ce ? Să încercăm să demonstrăm superioritatea „Societății noastre…etc, multilateral dezvoltate”, ca pe vremuri ?
    Sau ca să ne meargă mai bine micii și berea, în fața televizorului, când unul de-al nostru e mai bun ca unul de-al lor ?

    După ’90, oportunitățile și opțiunile s-au schimbat. Cariera de sportiv de performanță nu mai e una din puținele șanse de a vedea lumea, de a dobândi bunăstarea mult râvnită. Mulți dintre cei cu potențial talent sportiv aleg altceva. Piramida aia are baza tot mai mică, dar haideți să nu o dărâmăm cu totul.. Talente mai apar. Mai sunt și antrenori destoinici și fără dor de ducă.

    E adevărat și că unele talente (datorită părinților) aleg emigrația pentru o carieră sportivă.
    Dar suntem mici copii pe lângă ex-sovietici, ex-iugoslavi, cehi, polonezi ..etc Iar rușii la Tokyo, chiar și fără drapel..

    De ce aleg totuși să plece ? Și uite-așa ajungem la una din soluții. Finanțarea sportului. Buget nu e, Coane Fănică.. Și-atunci ce facem, ne punem pe bocit ?
    Nu mai bine punem la punct o lege „ca lumea” a sponsorizării ? Și-n loc să-i tot punem bețe-n roate unui tip ca Țiriac, nu mai bine-l sprijinim, să se simtă și omul bine atunci când vine s-ajute ?

    E nevoie de infrastructură sportivă cât de cât, măcar în sporturile noastre de tradiție. Desigur, asta vine odată cu dezvoltarea generală a economiei, dar cu ceva sponsorizări poate că reușim să ne mai
    cârpim..

    Și nu-n cele din urmă, să nu risipim orzul pe gâște. Adică să lăsăm pilăraia de partid și să cheltuim cuviincios și cu cap puținii bani disponibili, până una-alta..

    • Cu ce a ajutat Tiriac sportul romanesc ?? Am vazut numai AFACERI laTiriac – Si numai pentru buzunarul sau – Ba a vrut „sa puna mana” si pe terenurile , acum in posesia BNR (parca n-ar fi „achizitionat” pe mai nimic numeroase alte terenuri – sau „inchiriat” tot pe mai nimic terenuri de vanatoare (de fapt jaf cinegetic) mustaciosul ? Regret domnule Mircea Gandu – dar pentru mine individul este intruchiparea parvenitului comunist metamorfozat in capitalist „de cumetrie” !

      • ..mai citiți și dvs presa sportivă (și nu numai). Exemple sunt foarte multe, dar nu am de gând.. să fiu avocatul domnului Țiriac. Mi-aș dori însă ca românii să aibă parte de mai mulți sponsori de calibrul domniei sale.

  6. Domnule Marin Preda – Apreciem preocuparea Dv. pentru sportul romanesc – dar, totodata nu pot sa nu ma gandesc la SCOALA ROMANEASCA – ajunsa la mare ananghie ! Nu credeti ca – in calitatea Dv de rector la o „mare” Unuversitate ar fi mai indicat sa va indreptati arentia si in alte directii decat sportul ? Nu de alta dar chiar universitatea pe care o conduceti se pare ca s-a tot dus in jos ! Si e pacat ! In rest…. sa auzim numai de bine !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro