vineri, martie 29, 2024

Meditaţiile şcolare – cauze, simptome, tratament

În anii 1970, în România, nu prea lua cineva meditaţii altcândva decât în clasa a XII-a, în preajma examenului de intrare în facultate – şi numai în acest scop; nu existau meditaţii pentru trecut clasa sau pentru luat bacul.

Exceptăm, fireşte, pe cei care doreau să înveţe bine o limbă străină sau să cânte la un instrument. Vorbim despre matematică, română, fizică, chimie.

Şi nici măcar printre cei care se pregăteau să dea la o facultate a lua meditaţii nu era de la sine înţeles. Unii luau, alţii nu, iar printre cei care intrau şi cei care picau se numărau din ambele categorii. Meditaţiile erau aproape obligatorii pentru cei care dădeau la facultăţi cu un număr foarte mic de locuri (Actorie – 6-7 locuri), cu o concurenţă ridicată (Arhitectură) şi/sau cu un specific care ieşea din afara programei şcolare (Teatru, Conservator, Arte plastice). Aceste meditaţii erau rareori susţinute de profesori din preuniversitar. În Bucureşti, dacă voiai să dai la Arhitectură, te dădeai peste cap să ajungi la Dinu Patriciu, iar pentru Medicină la profesorul Călin, care pregătea anual 90 de elevi (3 serii x 30), dintre care îi intrau cam 85, în condiţiile în care ultima medie era în jur de 8,80!

Astăzi, meditaţiile – cel puţin la matematică – încep din clasa a doua.

Cum s-a ajuns aici?

Oare pentru că sistemul de învăţământ a devenit tot mai pretenţios, mai selectiv, iar subiectele de la examene tot mai dificile?

În niciun caz.

Cred că pot vorbi în cunoștință de cauză: am absolvit în 1975 o clasă specială de matematică, am luat meditaţii – pentru scurt timp – în clasa a XII-a, am urmat Facultatea de Matematică, am început să dau meditaţii la scurtă vreme după absolvire, dau şi azi, am predat Informatică la Liceul Spiru Haret şi la o şcoală postliceală, fata mea a absolvit liceul în 2001, băieţii mei au trecut vara asta într-a opta, respectiv a treia. Contactul meu cu sistemul de învăţământ a fost aşadar permanent.

Paradoxul uimitor face ca meditaţiile să fi ajuns la apogeul lor – o adevărată psihoză naţională – în momentul în care există de sute de ori mai multe locuri în facultăţi decât în anii 1970. Azi numai cine nu vrea nu face una sau mai multe facultăți, există universităţi în oraşe care n-au cinematograf, învăţământul normal e completat cu cel la distanţă, plus alte forme, iar la un concurs pentru un post de secretară se prezintă tinere cu două-trei facultăţi – caz real.

Tocmai acest paradox ne oferă cheia problemei: pur şi simplu, s-au schimbat motivaţiile pregătirii şcolare suplimentare. Să încercăm să le enumerăm şi apoi să discutăm un pic cine şi cum dă meditaţii. Și dacă nu se poate fără.

1. Primul şi cel mai important lucru care trebuie spus este că presiunea nu mai vine dinspre „piaţă”, ci dinspre părinţi şi profesori. Pregătirea suplimentară nu este impusă de concurenţa care îi aşteaptă pe elevi, ci de decizia părinţilor. Uneori, aceştia au argumente – mai bune sau mai rele –, pe care le vom vedea mai jos, dar de multe ori singurul sau principalul argument este „Toţi fac meditaţii!” La rândul lor, nu de puţine ori, profesorii înşişi sugerează sau spun direct că elevii ar trebui să facă meditaţii. S-a creat astfel un imens bulgăre de zăpadă, care se rostogoleşte tot mai repede fără să se ştie prea bine nici de unde a pornit, nici unde va ajunge. Toţi fac meditaţii pentru că toţi fac meditaţii. Un cerc vicios perfect.

2. Pentru ca elevul să fie mai bine văzut decât ceilalţi. Părinţii se dau peste cap ca moștenitorii lor să se remarce – nu doar şcolar, ci şi extraşcolar (pentru cine nu ştie, o premiere în clasele primare include zeci de diplome, uneori doar „de participare”, la nenumărate concursuri şi „acţiuni”) – nu în vederea succesului şcolar în sine, nu ca să le fie copilul mai deştept sau mai instruit, ci pentru ca să poată spune că al lor e mai bun decât ceilalţi. Iar „datul peste cap” înseamnă foarte multe lucruri în afară de meditaţii, inclusiv „darurile” pentru profesori.

3. Pentru a suplini insuficienta pregătire din clasă. Aş fi fost tentat să spun că justificarea stă, în unele cazuri, în numărul mare de elevi, dar mi-am amintit că în clasa a IX-a eram 41. Şi nu făcea nimeni meditaţii la nimic. Cine era atent în oră nu pleca acasă cu nicio nelămurire. Iar lecțiile nu luau mai mult de-o oră-două.

4. Pentru a suplini insuficienta educaţie de acasă. Pare şocant, dar aşa este. Am întâlnit copii care au datele necesare atât pentru a înţelege ceea ce li se predă la şcoală, cât şi – pe cale de consecinţă – pentru a obţine note bune şi foarte bune, numai că… n-au chef. Părinţii lor plătesc meditaţii cu speranţa că meditatorul va reuşi ceea ce ei nu reuşesc să facă: să-i provoace elevului cheful de a învăţa. De altfel, există părinţi care reproşează şcolii că nu le disciplinează copiii!

5. Din cauză că programa e încărcată şi manualele proaste, zăpăcind elevii şi chiar profesorii. Nimic de comentat aici, e un motiv justificat.

6. Din cauza credinței că prin cantitate se creează calitate. Comuniştii spuneau „Prin acumulări cantitative, spre salturi calitative” – iar un hâtru parafrazase, mult mai aproape de adevăr, „Prin acumulări cantitative, spre stocuri supranormative”. Repetiția e mama învățăturii dacă înțelegi, dacă ți se explică bine ceea ce repeți; o cantitate mare de exerciții (s-a ajuns ca, încă din clasele primare, copiilor să li se ceară, de la școală, să aibă trei culegeri diferite la aceeași materie) este eficientă dacă e inteligent gestionată de profesor/meditator.

7. Cu speranţa că în felul acesta vor prinde „o şcoală mai bună”.O şcoală mai bună” e relativ uşor de definit. În schimb, nu întotdeauna e limpede de ce trebuie să prinzi aşa ceva. Elevi din ciclul primar iau meditaţii pentru a putea să treacă, în clasa a V-a, la un liceu tare, care are şi clasele I-VIII. De pildă „Tudor Vianu”, din Bucureşti, unde, din cauza multiplelor solicitări, se dă un test de intrare în clasa a V-a. Numai că, o dată ajunşi acolo, unde pretenţiile sunt foarte ridicate, foştii elevi de nota 10 se trezesc că iau 7, ceea ce influenţează negativ admiterea la liceu, în special la unul ca „Tudor Vianu”!

8. De teamă că altfel nu trec clasa. În clasele primare şi chiar în gimnaziu o asemenea temere e de cele mai multe ori deplasată. Nu intră în interesele şcolilor să aibă repetenţi.

9. De ruşine că au note prea mici. O motivaţie serioasă. Numai că, încă o dată, părinţii nu prea sunt preocupaţi de ceea ce ştiu sau nu ştiu copiii lor, în ce fel şi în ce măsură le va folosi asta în viaţă – cât sunt interesaţi strict de note, indiferent ce e în spatele lor.

Cine dă meditaţii?

Oricine vrea şi crede că poate. Până la un moment dat, era o condiţie să fii în sistem (profesor în activitate) şi/sau să beneficiezi fie de o oarecare celebritate, fie de o anumită prestanţă (profesor universitar, autor de manuale sau culegeri etc.). Azi, din cauza expansiunii fără limite a meditaţiilor, pentru mulţi părinţi e suficient să te oferi.

Chiar şi în aceste (non)condiţii, cererea e mai mică decât oferta, încât părinţii nu-şi prea permit să refuze – sau să renunţe ulterior – la un meditator, căci nu sunt siguri dacă vor găsi altul. În plus, funcţionează un trist mecanism psihologic: odată cu angajarea unui meditator, părintele îi pasează acestuia orice răspundere, considerând că şi-a făcut datoria până la capăt: „Îţi plătesc meditaţii, ce să mai fac!?”

Această mentalitate este atât de puternică încât mi s-a întâmplat să ajung la un elev despre care înţelesesem că are nevoie de ajutor la matematică şi să aflu că de fapt îl voi medita la română!! Întâmplător, am putut s-o fac, dar…

Evident, rezultatul – un alt cerc vicios – este că scade şi mai mult nivelul pretenţiilor faţă de meditatori. „Să fie!” – contează mai puţin cum. Am auzit până acum de un singur caz în care un meditator a fost concediat pentru că elevul nu a ajuns să obţină la şcoală note mai bune. Înaintea meditatorului, părintele e cel care se grăbeşte să spună că are un copil delăsător, profesorul face ce poate, dar asta e! Ceea ce de regulă e adevărat, dar nu justifică totuşi atitudinea părinţilor. Am cunoscut inclusiv un caz în care meditatorul a fost chemat înapoi după ce, sub pregătirea lui, eleva ratase intrarea la facultate.

Cum se fac meditaţiile? Me todele diferă, desigur, de la caz la caz, dar obiectivele celor trei factori implicaţi sunt fundamental diferite: părintele, cum spuneam, în mod esenţial vrea „să fie”, că toţi fac şi altfel nu se poate; elevul vrea ca meditatorul să-i facă temele de la școală; iar acesta din urmă, dacă e onest, încearcă să obţină de la copil un progres de înţelegere. Şi să câştige bani, desigur.

Alternativa

Este sistemul inevitabil, neînlăturabil, obligatoriu – în contextul dat? Nu.

Există elevi, din medii sociale foarte diverse, care au intrat la licee bune fără meditaţii? Da.

Şi care sunt soluţiile pentru a obţine asta?

Prima dintre condiții poate să pară dură, chiar imposibil de îndeplinit, dar fără ea n-are rost să stăm de vorbă. La modul foarte serios, cei care nu au copii încă, se gândesc să aibă, dar pleacă de la premisa că probabil nu vor putea să îndeplinească această condiţie, e mai bine să nu aibă copii:

1. Staţi de vorbă cât mai mult cu copiii dv. Despre orice. Despre tot. Fiţi la curent tot timpul cu toate problemele, preocupările şi tendinţele lor, fiţi la curent cu ce fac la şcoală, la toate materiile. Acolo unde e nevoie, re-învăţaţi alături de ei. Aţi absolvit probabil clasa a opta, da?, deci aţi ştiut cândva ce-nseamnă predicat nominal, nu are cum să vă ia mai mult de un minut ca să vă aduceţi aminte. Bunicii nu se pun – chiar dacă ajutorul lor e nepreţuit. Frații mai mari nu se pun. Bona nu se pune. After şi Before School nu se pun. Dv. personal, ca părinţi, trebuie să staţi de vorbă cât mai mult cu copiii dv.

2. Încurajaţi-i și ajutați-i să înveţe. Pare un truism, dar din păcate nu este. Să înveţe, nu să-şi facă temele, nu să facă exerciţii cât mai multe, nu să ia note cât mai bune. Să înveţe, să înţeleagă, să fie atenţi în ore, să caute pe Google sau în Wikipedia orice cuvânt nu le e clar, să întrebe orice pe oricine.

3. Descurajaţi-i să se compare cu alţi copii. Din orice punct de vedere. Dar pentru asta, desigur, trebuie mai întâi să încetaţi s-o faceţi dv.

4. Încurajaţi-i să se raporteze la un scop, un ideal, un vis, un reper, un model. Analizaţi împreună avantajele şi dezavantajele modelelor pe care şi le propun. E minunat să fii cel mai bun tenismen din lume, de pildă – dar ce se-ntâmplă după ce nu mai eşti? Ce ajungi, cum ajungi? Avem un exemplu la îndemână… Nu respingeţi – probabil ipocrit – idealul de a avea bani, dar nuanţaţi-l: bani ca Gigi Becali sau bani ca Bill Gates?

5. Explicaţi-le de ce merg la şcoală! Dar pentru asta, desigur, trebuie mai întâi să vă fie foarte clar dv. O discuţie recentă pe Fb a relevat că mulţi adulţi (intelectuali, să ne-nţelegem) consideră că, dincolo de tabla înmulţirii, matematica e inutilă – că doar nu faci integrale ca violonist, contabil sau doctor! E imposibil să vă convingeţi copilul că trebuie să meargă la şcoală şi să înveţe dacă dv., ca părinţi, ca adulţi, nu vă e limpede de ce.

Așa cum spunea Solomon Marcus, școala are drept scop principal să le ofere copiilor un scop în viață; ea trebuie să contribuie esențial la construirea sistemului lor de valori. În al doilea rând, trebuie să-i învețe să gândească, să știe cum să găsească informaţii şi conexiunile dintre ele, să identifice structuri ipoteză-demonstrație-concluzie. În al treilea rând, să intre în contact cu un mare număr de informaţii din diverse domenii, la vârsta maximei receptivităţi. Aceste informaţii se filtrează în timp, firește că nu rămâi cu toate, dar trebuie să ai ce să filtrezi!

Trăgând linie: 1. Meditațiile școlare – și în general pregătirea suplimentară – pot fi utile în unele situații, dar în niciun caz nu trebuie să fie un scop în sine; 2. Dacă tot ați ajuns să le folosiți, indiferent de ce, verificați-le eficiența. Nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu și lung. Dacă nu din alt motiv, măcar să știți pe ce ați dat banii…

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. La cele noua motivatii ale meditatiilor de mai sus as mai adauga una despre care am mai vorbit si cu alte ocazii. Este vorba despre faptul ca nici un parinte nu accepta ca odrasla lui (ei) nu poate fi decat, eventual, un muncitor (mai bun sau mai putin bun), toata lumea isi vrea coconul doctor in stiinte daca nu cumva academician. Si atunci, singura solutie sunt meditatiile, chiar daca acestea nu au aproape niciodata efectul scontat. Parintele plateste pentru meditatii, copilul nu vrea sau nu poate fi mai bun decat este in realitate, se taraie si ajunge sa ia bacalaureatul, se inscrie la facultate, si poate ajunge licentiat. Cu pilele si relatiile din societatea in care traim, poate ocupa un post bun, dar pentru care el nu este potrivit. Si, probabil, OMUL AJUNS LA UN LOC NEPOTRIVIT este cauza cauzelor (alaturi de coruptie) atunci cand cautam marile necazuri ale vremurilor pe care le traim. „Mallpraxisul” ar trebui extins de la medicina la toate domeniile de activitate, pentru ca eroriile sunt extrem de numeroase chiar in activitatea „expertilor”. Si aceste erori isi au originea in pregatirea oamenilor.

  2. Meditațiile reprezintă privatizarea naturală a educației și e foarte bine așa. În urmă cu 100-150 de ani, copiii din familiile civilizate creșteau cu guvernante aduse de la Paris sau Berilin, iar acele guvernante aveau realmente pregătire didactică. Numai comunismul a dezorganizat complet lucrurile, până la nivelul la care școala publică rămăsese singura alternativă. Însă școala publică ar trebui să fie ”the last resort”, numai pentru familiile prea sărace pentru a-și permite să cheltuie bani cu educația copiilor.

    • In general, chiar si lumea buna isi da copiii la scoala publica, macar primii 4 sau chiar 8 ani (printii William si Harry si cei patru printi ai Belgiei de ex).
      Regele Mihai a fost coleg de scoala cu copii f saraci la Man. Dealu, unde au fost mereu si elevi fff saraci.
      In Romania clasele I-IV erau ok inainte de Razboi. Nu puteai sa treci de clasa II-a, repetai clasa a II-a sau te duceai la coasa. Era spre binele coiiilor si invataorii si parintii stiau asta.
      Cine termina 4 clase stia sa faca o cerere, sa scrie corect un text simplu si sa se exprime oarecum ingrijit (am vazut carnetul de note al unei vecine; era femeie ff simpla, avusese zece pe linie patru clase; era desteapta, citea si socotea repede si stia o gramada de lucruri de gospodarie).
      Existau burse pt saraci si inainte de Razboi. Erau si alte solutii. Cei care erau capabili si ff saraci, dupa IV clase, erau trimisi la armata, sau la seminar sau, pe banii boierului locului (ajutat de parinti, popa sau invatator), la scoala la oras, unde mai ajutau in casa cuiva sau, cei mai mari, dadeau meditatii (vorbesc de cazuri concrete din familie). Studentii saraci isi luau camere comune, cu chiria cea mai ieftina si mai faceau ceva legat de studii ca sa isi intregeasca veniturile. Am terminat fac in 89. 80% din profesori erau copii de tarani si facusera scoala inainte de comunisti.

      • Altețele Lor Regale merg la școala publică din motive de imagine pentru familia regală. În UK există home schooling și zeci de mii de elevi fac școala în acest mod. Legea însăși spune că educarea copiilor este responsabilitatea părinților ”at school or otherwise”.

      • Fostul rege nu a fost elev al liceului militar „nicolae Filipescu” de la manastirea Dealu! „În 1932, regele Carol al II – lea încredinţa unei comisii o sarcină aparte: să bată ţara-n lung şi-n lat şi să-i găsească pe cei care-aveau să fie elevi în „clasa palatină”. Clasa de liceu special înfiinţată pentru viitorul rege Mihai, pe-atunci un copil de 11 ani, deosebit de ceilalţi prin titlul de „Mare Voevod de Alba Iulia”. Carol al II – lea îşi dorea ca fiul său să înveţe alături de reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, proveniţi din toate provinciile istorice şi cuprinzând şi câte un exponent al celor două minorităţi conlocuitoare: maghiară şi germană. Clasa urma să fie alcătuită din elevi din promoţia lui Mihai, „buni la minte şi la trup“, dintre cei cu media 10 la admiterea în liceu, şi să funcţioneze

        Pe-atunci, liceul dura opt ani de zile, urmând celor patru ani de şcoală primară pe care voievodul îi făcuse în particular cu profesorul Nicolae Saxu. Alcătuită la iniţiativa lui Carol şi sprijinită de Dimitrie Gusti, ministru al Instrucţiunii Publice, „clasa palatină“, cum i se spunea în epocă, a funcţionat în perioada 1932-1940 şi a suferit pe parcursul anilor mai multe modificări de componenţă, astfel că paisprezece elevi au fost, pentru o perioada mai scurtă sau mai lungă, colegi cu viitorul monarh.”

    • @ Harald: Mecanismul meditatiilor nu e nici pe departe atat de natural sau sanatos precum sugerati. Majoritatea profesorilor care ofera meditatii isi neglijeaza intentionat sarcinile de profesori in scoala tocmai pentru a avea clienti, adica pt a oferi meditatii private, acasa la ei, copiilor care le sunt elevi in clasa. Nu vi se pare nimic in neregula aici?

      Asta nemaivorbind de faptul ca majoritatea profesorilor care fac subiecte de examene sunt cei mai cautati meditatori. Spre exemplu: Universitatea din Romania care are cea mai buna baza de selectie a elevilor la nivel de admitere e probabil UMF Carol Davila. Altfel spus, examenul de admitere la Medicina Bucuresti e cel mai greu examen de admitere universitar din Romania (nici nu mai sunt multe examene de admitere in rest, e adevarat…) Profesorii care fac subiectele de admitere sunt si cei mai cautati meditatori la materiile respective.
      Banuiesc ca vedeti cu ochiul liber problema, desi am avut un soc aproape fizic atunci cand am constatat ca majoritatea romanilor nu vad nici o problema aici…

      • @George Coman – faptul că există profesori aflați în evident conflict de interese și faptul că unii părinți provoacă intenționat acest conflict de interese nu face ca ideea de meditație să fie greșită în sine. Faptul că unii părinți cumpără note pentru copil în loc de cunoștințe nu face ca ideea de meditație să fie greșită în sine.

        Un sistem în care profesorul se ocupă de 30 de elevi va fi întotdeauna inferior unui sistem în care profesorul se ocupă de 5-6 elevi, iar acesta din urmă va fi și el inferior unui sistem în care profesorul se ocupă individual de un elev. Banii nu au nimic de-a face cu asta. Dar sistemul public nu va putea oferi niciodată un profesor la 5-6 elevi, iar asta chiar are de-a face cu banii.

    • Sunt de acord cu Harald. Este firesc si conform cu legile pietei libere sa apara solutii private, dezvoltate ca alternativa la invatamantul de stat. Meditatiile reprezinta una dintre ele.

      Principalul raspuns pentru proliferarea preparatiilor mi se pare a fi acesta: oamenii isi permit financiar diverse lucruri, deci le cumpara. Isi permit sa cumpere meditatii – asadar, cumpara. E un serviciu ca oricare altul.

      Articolul e plin de idealisme, din pacate. Unele sunt chiar comice. Cum sa stie sau sa-si reaminteasca majoritatea parintilor ce e predicatul nominal?? Majoritatea adultilor din Romania nu stiu sa puna corect cratimele, sa scrie fraze logice s.a., necum sa identifice un predicat, sau sa-l deosebeasca pe cel verbal de cel nominal. Simplul enunt al problemei i-ar face sa rada! Multi adulti abia stiu sa scrie. Nu exagerez, doar iau in calcul si mediul suburban (covarsitor din punct de vedere cantitativ in orasele noastre) si pe cel rural…

      • …” Sunt de acord cu Harald. Este firesc si conform cu legile pietei libere sa apara solutii private, dezvoltate ca alternativa la invatamantul de stat. Meditatiile reprezinta una dintre ele.”

        cu conditia sa se plateasca impozit la ele… asa cum face oricine are un venit lunar.

        • @Carmen – problema impozitelor este una paralelă. Într-o țară normală, orice persoană trebuie să plătească impozit pe venit, fie acesta salariu sau nu. Dar într-o țară ca România, unde în IT nu se plătesc impozite pe salariu, iar mai recent s-a decis că nici cercetătorii nu vor mai plăti impozite pa salariu, a scuti de impozite și meditațiile ar fi în beneficiul educației.

        • @Carmen – dacă aș organiza eu sistemul de impozitare din RO, profesorii ar plăti impozit pentru toate veniturile, inclusiv cele din meditații, dar cel care plătește acele meditații ar avea dreptul să le deducă din baza impozabilă, la fel ca și orice alte cheltuieli privind școlarizarea. Dar România nu va renunța prea ușor la sistemul original de impozitare practicat în prezent.

    • Domnule, aveti un argument foarte interesant si, pe moment, seducator. Totusi, mi se pare ca exista o mica problema cu el. Spuneti ca acum 100 – 150 de ani copiii de familie buna erau educati cu guvernante de la Paris sau Berlin. Perfect adevarat. Pe de alta parte, ei primeau o educatie la standardele de la Paris sau Berlin si asa cum se facea la Paris sau Berlin. In momentul de fata, in Romania, la meditatii, nu se da o educatie superioara celei din scoala. Exista, pur si simplu, o toceala suplimentara orientata, in cele mai multe cazuri, strict catre rezultat: capacitatea, admiterea, note bune, etc. De cele mai multe ori aceste meditatii sunt oferite chiar de profesorul de la clasa constituindu-se in acest fel si intr-o forma de mita. Sigur ca el va da note mai bune unui copil pe care il mediteaza. In plus, guvernanta frantuzoaica era, acum 150 de ani, foarte prezenta inclusiv in Franta. Or, puteti vedea ca modelul educational din aceste tari s-a schimbat fundamental – guvernanta nu mai este o parte semnificativa in momentul de fata.

  3. O mica scapare: cererea e mai mare (nu ‘mai mica’) ca oferta, chiar si in aceste (non)conditii. Meditatiile sint sindromul unei boli grave a societatii,care a alterat profund relatile dintre profesori – parinti – copii. Aceasta boala este cauzata de criza morala a societatii, de distorsionarea totala a valorilor in societate. Timpul preseaza, sociologia numerelor mari constringe, tehnologia guverneaza, totul pare a pune individul in prim plan,dar avem de fapt contrariul, individul este aproape anulat si de aici disperarea de a ‘prinde’ un loc cit mai bine plasat pentru supravietuire. Copiii nu mai sint scutiti de aceasta confruntare naprasnica . De mici sint aruncati de parinti in lupta. Este inevitabil cit timp variabilele numar, spatiu,timp sint acestea,iar omul este o fiinta razboinica,creatoare,instinctiva. La noi exista acest sindrom al meditatiilor, la altii exista alte manifestari.

  4. Foarte interesant si la bine argumentat articolul.
    Ca parintele unui copil ce tocmai a absolvit clasa 0, sper sa fiu in stare sa urmez sfaturile dvs.
    O mica mentiune, in gluma, apropo de matematica: dadeam si acum bac-ul daca colega din fata mea (sa-i dea Dumnezeu sanatate pe unde-o fi !) nu statea 3 ore inclinata spre dreapta, sa ma pot inspira din lucrarea ei…Si recunosc, de profesie fiind medic, ca dau dreptate celor pe care i-ati citit pe facebook: la ce e buna matematica ? Restul la magazin stiu sa-l numar…Glumesc, desigur !

  5. Ceea ce faceti dvs. aici e mistificare, aveti impresia ca totul e un fel de psihoza in masa („bulgare de zapada”, „sa fie mai bine vazut”, „din cauza credintei”, „cu speranta”, „de teama”, „de rusine” etc) si solutia e o sesiune de psihologie infantila („stati de vorba”, „incurajati-i”, „descurajati-i”, „explicati-le”, „scop in viata” etc). Nu, nu e nicio psihoza si solutia nu e ca parintele sa stea la o vorba cu copilul si sa-i explice cum stau treburile cu scoala si cu viata. Problema e o forma perversa de conflict de interese, intr-o tara roasa de coruptie funciara si solutia e o reforma reala a invatamantului de care partidul nostru etern majoritar nu e interesat, ba chiar se fereste ca dracul de tamaie.

      • Depinde.

        Daca dl Alfred Singer e, sa zicem, profesor de botanica, reforma ar consta in triplarea salariilor profesorilor de botanica, introducerea materiei „botanica” ca proba obligatorie la bac, dublarea zilelor de concediu de odihna pentru profesorii de botanica si pensionarea lor la 35 de ani, pensia reprezentind minimum 98% din salariu.

        Daca veti intreba un profesor de geografie, sau de istorie, sau de desen, sau de muzica, sau de sport, veti vedea ca reforma care ar scoate urgent si definitiv caruta invatamintului romanesc din sant ar insemna, in linii mari, triplarea salariilor profesorilor de geografie, sau de istorie, sau de desen etc.

        Intrebati un inspector scolar si veti afla ca toata reforma ar fi floare la ureche daca inspectorii scolari ar fi tratati cu respectul (financiar) pe care il merita.

        Intrebati un sindicalist si veti afla cit de la indemina ar fi reforma daca ar avea politicieni cu care sa se inteleaga. O crestere a salariilor din invatamint an-de-an cu doar 25-30% pe an ar schimba intreg peisajul.

        Intrati prin birourile ministerului, intrebati-i despre reforma pe functionarii de acolo si va vor sari cu totii in cap: „ce reforma, mah?”, „ce nu-ti convine?”, „ce naiba mai vreti cu reformele voastre?”, „merge asa de zeci de ani si dintr-o data hodoronc-tronc nu mai e bine, vreti reforma”, „de fapt, ce vreti voi?”, „vreti sa ne dati afara, nu-i asa? dupa 10 (15, 20) de ani in care ne-am pus in slujba invatamintului romanesc, acuma sa veniti voi sa ne dati afara?”

        Economistul Roland Baader despre reforme:
        „Casta politica trebuie sa-si justifice dreptul de a exista facind ceva. Dar, fiindca tot ce face inrautateste lucrurile, ea trebuie sa promoveze in mod constant reforme, adica trebuie sa faca ceva fiindca a facut ceva inainte. Nu ar trebui sa faca ceva daca nu ar fi facut deja ceva. Macar de ar sti cineva ce s-ar putea face pentru a o opri sa tot faca tot felul de lucruri.”

  6. Meditatiile ar fi pozitive daca ar ajuta elevul sa invete ceva (matematica, fizica, gramatica, limba romana etc.). In realitate se urmareste obtinerea de note mari, ceea ce in sistemul actual nu reprezinta nimic. Singurii beneficiari sint parintii (care astfel au constiinta impacata ca au facut totul pentru odrasle) si profesorii care cistiga un ban in plus. Rezultatul – studenti care nu au cunostinte elemetare si, mai grav, nu sint capabili sa inteleaga limba romana (de exemplu sa extraga ideile principale sau sa faca rezumatul unui text)

  7. Ca sa reziști, copil fiind, presiunii de diferite feluri pe care mediul scolar o creează trebuie, in primul rand, sa fii puternic din punct de vedre psihic, sa ai curajul de a fi tu însuți (cu note bune si rele), sa ai puterea sa te analizezi ca să-ți dai seama ce-ți place sa faci, ce faci ușor, cu interes si cu placere, sa ai ceea ce azi se numește inteligenta emoțională, sa nu-ți lipsească nici inteligenta academica, sa ai simțul umorului, sa ai si alte preocupări in afara de școală, sa ai un dram de noroc sa întâlnești prin școlile pe unde ajungi macar unul sau doi profesori care să-ți deschidă un orizont mai larg, sa te ajute sa înțelegi si sa înveți chiar din clasa, sa ai părinți care sa fie pe aceeași lungime de unda cu tine, cărora sa nu te temi sa le spui si bune si rele, care sa nu-ți transmită propria lor teama de eșec, propria lor ambiție, propria lor obsesie de a câștiga orice competiție fara sa se întrebe la ce bun. E posibil ca un copil (6 – 16 – 18 ani) sa aibă parte de toate cele de mai sus? Eu cred ca da. Dar nu sunt multi. Ceilalți au nevoie de un sprijin, de o cârjă, de un ajutor. Meditațiile nu sunt o moda. Au devenit o necesitate pentru ca școală nu mai e locul in cate mergi ca sa înveți, ci locul in care mergi ca sa arați ce știi deja.

    • Câtă dreptate spui în aceste rânduri scrise de tine, sinceritatea ta denotă că ai observat lucrurile din şcoala românească şi din soicetatea care se pare că derutează elevii şi studenţii, dacă s-ar observa ceea ce spui tu cu personalitatea şi elevul ar conştientiza unicitatea, din clasele primare, cu siguranţă că influenţele şcolii în speciaal a profesorilor care vor şpăgi şi caşcaval cum se spune , pentru influenţă, elevul ar şti să pună punctul pe i de atunci pentru ca viitorul adult din copil să se mulţumescă că a gândit corect de copil…………………………..însă uneori contrariul şi ideea că şcoala chiar înseamnă ceva important pentru viitor……această minciună va face ca elevul să se revolte la maturitate şi va merge pe alte căi…………pentru că va observa că acele căi îl vor stimula şi motiva în sensul în care evoluează şi profesional dar şi financiar……………………

  8. Meditațiile? O prostie crâncenă care indică niveul precar de educație al părinților. O chestie cât se poate de profitabilă pentru pentru cei ce le oferă. Până la urmă nu sunt atât de vinovați profesorii care pur și simplu taxează prostia și fudulia părinților- în mare parte rămași tot cu mentalitatea de„țărani ajunși” chiar dacă le curge apa din perete de mai multe generații :-D

    Oricum culmea meditațiilor a produs-o un văr de a-l meu mai îndepărtat pe la sfârșitul epocii de aur. Tânăr medic, șef de promoție si asistent universitar pe atunci la IMF. Mult prea leneș să dea meditați, mult prea lipsit de faimă ca să primească șpăgi consistente și într-o nevoie acută de bani (și pe atunci medicii erau plătiți mizerabil) a găsit o soluție elegantă și practică pentru rezolvarea impasului. Omul a reușit să se insinueze cumva (nu știu cum) în lumea tristă și încrâncenată a catindaților disperați la admitere la Medicină, unde se intra extrem de greu. Promitea că poate da o mână de „ajutor” la corectarea lucrărilor. Nu mult, 0.5 poate 1 punct :-D. Găsea căte 5-6 fazani înainte de admitere cărora le lua între 25000 și 30000 de lei banu’ jos înainte de admitere. De fapt nu-i găsea. Ajungeau ăștia la el prin tot felul de pile și relații complicate și se rugau cu lacrimi în ochi să-i nu-i lase de izbeliște :-D

    Omul nu avea nici o tangență cu examenele, afară de faptul că una din secretare era amanta lui (actuala soție #3 :-D ) și fata reușea să-i dea rezultatele la admitere ale clienților săi cu câteva ore, poate chiar o zi înainte de afișare. Îi suna pe mofluji exprimându-și regretul profund că nu s-a putut face nimic :-D și le dădea banii înapoi. Celor intrați le reținea paralele dar de banii ăia îi suna în avans să le anunțe fericita veste :-D În fiecare an intra măcar unul din clienți. A avut un an în care au intrat chiar și 4 ;-) . A avut și un an în care una a intrat cu o notă atât de mare încât s-a oferit să le dea banii înapoi părinților spunând că a reușit s-o ajute cu 0.75, dar că fata intra oricum fără probleme. Părinții fericiți au insistat să păstreze măcar 10000 pentru norocul fetei, ceea ce omul a acceptat cumva până la urmă :-D Da’-au stat ăia 10000 în gât: Peste ani câțiva ani, studentă încă, fata a devenit nevasta #1 și eroina uni divorț epic cu șuvoaie de muci, circ în presa locală și lichidarea „clinicii” private a famigliei… Azi omul cu pricina e un cardiolog cu o solidă reputație interjudețeană, cu șpagă constantă si temeinică ce-si permite să-și țină 2 din cei 3 copii la medicină pe malul ăsta al Atlanticului. Pe burse ale statului român, desigur :-D …

    • Ce povestiti dvs. aici e un adevarat scenariu/ subiect de film de succes. Daca povestea personajului dvs. arata cat de inutile erau/ sunt meditatiile, exista si multe alte povesti adevarate care arata opusul. Unii parinti si copii sunt chiar interesati sa stie mai mult decat pot invata astazi la scoala. Daca nu o pot face singuri sub îndrumarea parintilor, profesorul particular ii poate ajuta (cu conditia sa nu fie tot cel de la clasa).
      PS: E de presupus ca personajul descris mai practica si acum diverse alte tipuri de inselaciune, mai specializate, mai sofisticate, mai putin comice – asa ca la maturitate?

      • Sincer nu cred că un meditator poate transforma un copil tâmpit într-unul inteligent. 75%-80% din colegii mai de liceu au luat meditații înaintea admiterii în facultate, care pe atunci era foarte dificilă. Nu cred că au avut nici un folos. Ăaia care erau mai săraci cu duhul oricum n-au intrat, iar ăia deștepți intrau oricum. În plus nefiind cocoșați cu plata meditațiilor părinții mei mi-au putut finanța niște vacanțe de vară de neuitat imediat după admitere și apoi după ce am terminat cele 9 luni de armată în 1989.

        Eram în vara dintre clasele a XI-a și a XII-a la o terasă la bere, mai muți colegi și colege de clasă. Îmi amintesc că unul din ăștia meditați trecea pe stradă trist în drum spre meditator. L-am deturnat în cîârciumă (n-au fost necesare multe insistențe :-D ) și ne amuzam că dacă se obișnuiește prea tare cu meditațiile și chiar intră la facltate (n-a intrat decât la a 3-a încercare) cum naiba o să-i finanțeze părinții săi meditaiile pentru fiecare materie înaintea fiecărei sesiuni de examene :-D ?

        P.S.: Vărul meu cardiologul e un personaj cât se poate de real și activ. Ca orice medic român de succes, își permite dintr-o leafă de ~ $1500/lună să aibă o casă de de vreo $200000-$300000, mașini decente pentru el și soție, plus 2-3 vizite pe an în SUA ca să vadă cum merg studiile copiilor…

        • @Josef Svejk – nu există ”copil tâmpit”. Există copii care pot învăța în 2-3 ore ceea ce alții învață în 20 de minute și există copii care pot învăța abia pe la 10 ani ceea ce alții știu încă de pe la 7-8 ani. Asta este una dintre problemele serioase ale sistemului de învățământ, faptul că înregimentează copiii în funcție de vârstă și le distruge astfel motivația multora dintre ei.

  9. Cauza cauzelor cred ca rezida in necunoasterea de catre parinti a a) realitatii si b) a modalitatii in care invata bietii copiii.

    a) Cei mai multi parinti proiecteaza in present propria lor experienta scolara. Si cum cei mai multi se considera niste personae reusite in viata (de multe ori este doar parerea lor personala, judecat obiectiv sau prin prisma celor care ii cunosc lucrurile nu stau deloc asa), ajung sa impuna replicarea experientei lor in scoala prezenta.

    Chiar ca spun o platitudine, dar pare sa nu fie intleasa treaba asta de foarte putini parinti: prezentul nu-I ca trecutul … :-).

    b) Copii nu sunt calculatoare si nici vase in care torni cunostinte cu ibricul. Mai ales cei din I-VIII.

    Exista mai multe teorii ale invatarii, mai multe curente pedagogice, multiple sisteme de invatamant, metodici, etc. Nu spun ca una e mai buna decat alta. Dar orice parinte ar trebui sa stie macar un minim despre asta.

    Dar ca sa stie, trebuie sa consume timp. Nu se poate afla asa ceva intre servici si supermarket, intr-o conversatie de 3 minute cu invatatoarea sau de pe facebook intredoua pisici si trei restaurant….

    ====

    De ce au aparut meditatiile, cauzele sunt importante. Nu este usor sa gasesti cauze. Adesea le confundam cu efectele, si nu spun asta a un joc de cuvinte.

    Exista in mod clar o rupture afectiva a parintilor fata de copiii lor. Motorul care ar conduce la o cunoastere mai buna de catre parinti este afectiunea pentru copii. Ce afectiune a aia in care tot ce faci este sa ii dai copilului de mancare si sa-i indesi meditatii pe gat?! Afectiunea este despre preocupare, intelegere, nu despre intretinere si pregatire.

    Confundam familia cu o statiune all-inclusive cu servicii gratuite.

    Dar de ce se intampla asta?

    – lacomia (adesea banii dupa care parintii alearga nu sunt justificati de nevoi, ci de un supra -confort)- pe masura ce ai, vrei mai mult; justifica asta prin „a-I face un rost copilului” – a se citi casa, masina, bani, un serviciu bun. Asa ca facem praf copilaria, trasnfromand-o intr-o asistenta acordata unui om mai mic pentru a ajunge un om mai mare.

    – de-moralizarea sociala – nici scoala si nici altcienva nu insufla valori morale- totul se reduce la cunostinte si, din cand in cand cate un sfat de genul „sa fii om serios”- copilul invata de mic prevalenta cunostintelor fata de character, asa ca multi ajung adulti de care e bine sa te feresti (fara cuvant, mincinosi, fara empatie, cruzi etc.)

    – obsesia „salariului bun” – nu conteaza ce vrei, nu cotneaza ce iti palce, nu conteaza decat ce salariu ai putea avea cand termini. Si obsesia asta incepe din clasa I. Primele exemene se dau in clasa a V-a- evident ca tot cam de atunci incep si meditatiile…

    ====
    Meditatiile nu sunt defapt decat extensia acestei prabusiri a morale ca liant social. Emaptia, altruismul – toate calitatile de acest fel apar daca esti pus in situatia de a-ti fi greu, de a suferi. Romanul spune „satului nu crede la cel flamand” – si este mult adevar in asta. Cand esti mereu satul, nu vei mai avea de ce sa manifesti compasiune. Suferinta altui nu o simti tu….

    Cum sa eviti meditatiile? Pe baza consideratiilor de mai sus, cred ca este imposibil. Intr-o societate de acest tip, meditaiile vor spori, indifferent ce vom face. Ele sunt un symptom, o metastaza al unui cancer generalizat.

    Da, sunt si solutii, dar acelea vizeaza tot cauzele generale, nicidecum simptomele (citeste meditatile).

    • Chestiunea reușitei personale în viață chiar este una pur subiectivă. Nu decide familia, nu decid prietenii și nu decide statul dacă o persoană a reușit în viață sau nu. Este strict problema persoanei respective.

  10. @josef svejk! De real e real, asta am inteles din prima. Am retinut si ca o duce bine. Intrebarea era daca mai face inselaciuni, daca ia spaga, daca e dintre cei cu morga, conturi, case, masini si…cam atat. La urma urmei si dr Condrea, Dumnezeu sa-l ierte, si-a construit o cariera frumoasa dar n-a incetat sa insele si sa fure nicio clipa. Domnul acela o fi la fel? Poate chiar nici nu aveti de unde sa stiti.

    • Domnule,

      Nu stiu ce sa va spun. In Romania e OK si mai ales constitutional ca cineva sa nu-si poata explica veniturile. Constitutia, draga de ea, zice ca averea se prezuma licita, sau ceva de genul asta, n-am mai cautat. Ideea e ca un numar impresionant de angajati ai statului roman (medicii fiind departe de a fi unici) nu pot sa-si explice nici macar o fractiune din cheltuielile pe care le fac respectiv din averile pe care le poseda.

      In vremea epocii de aur, ceea ce facea el era pana la urma o chestie OK. Le lua banii prostilor, ceea ce e util, uman si „socialmente necesar” (ca sa citez din economia politica comunista) :-D , ca doar nu era sa-i lasae sa-i risipeasca pe prostii :-D . Nu stiu ce misculatii face azi, nici cat de priceput e in meseria lui, dar in mod cert prospera in apele tulburi din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic. Ne vedem anual, de cand are copii la scoala aici. Intre DC si Saint Louis face impreuna cu sotia sa o escala de o zi, doua la noi. Omul a avut si are in continuare simtul humorului. Repeta ca nu exista loc mai bun pe lumea asta ca Romania. Unde altundeva pe planeta asta te chivernisti asa de bine din nici $2000/luna (el +sotia) ?! :-D :-D :-D

      Orice om care traieste peste posibilitati fura intr-o forma sau alta. Asta e. Mergeti intr-un cartier cu case scumpe din Romania si intrebati-i pe oamenii aia ce venituri au. Mare majoritate nu pot sa justifice nici macar 25% din ce poseda prin prisma taxelor ce le platesc. Numai ca in Romania asa ceva e OK. E o practica pe deplin acceptata. Omul asta are pana la urma circumstante atenuante. Macar practica o meserie utila si probabil ca in cariera lui a salvat destule vieti (probabil pentru pretul corect :-D ). Inainte de a arunca cu pietre in el cred ca ar trebui luati in colimator diversii contopisti, politai si alti lefegii ai statului ce nu o duc cu nimic mai prost din lefuri la fel de mizere :-D dar care se ocupa in principal de distrugerea veitilor celor din jur.

      • Acum am înțeles. Inițial ma gândeam la ce ați povestit ca la o nefăcuta din tinerete de care mai apoi nu ti-e rușine să-ți aduci aminte cu prietenii. Apoi m-am gândit la Domnul Verdoux (personajul din filmul cu același nume al lui Charlie Chaplin). Comedie pe buza prăpastiei. Acum m-am lămurit. Va mulțumesc pentru răspuns.

  11. Meditatiile si meditatorii de sistem

    Articol scris in mod onest, sincer si cu bune intentii iar rezultatul este un diagnostic intuitiv , oarecum din interior , asupra sistemului de invatamant.
    Interesant in acest caz este sa observam ca 5 din cele 9 motivatii descrise de autor sunt de natura psihologica iar in cazul solutiilor propuse avem si o surpriza. Nu numai ca toate solutiile propuse sunt doar de natura psihologica , dar mai mult decat atat ele se adreseaza numai efectelor si /sau consecintelor sale ( respectiv copilului/elevului care este beneficiarul lor ) fara a remedia cauza respectiv sistemul care le produce.
    In sfarsit, o problema de principiu . Presiunea vine nu vine numai de la parinti si profesori ci si dinspre sistem ( autorul evita referirea la acesta ) iar conceptul-cheie este cuprins in sintagma „special” care pe scurt inseamna ca unii sunt „mai egali deca altii” si care intr-o forma sau alta a facut cariera nu numai in comunism ( „obiective speciale ”) ci si in post-comunismul care a urmat ( „pensii speciale”,etc.).
    Cei care locuiesc in Bucuresti stiu cat de mare este presiunea pe parintii si pe copiii care, inainte de liceu si facultate, trebuie sa aleaga mai intai o gradinita sau o scoala „buna” in care copiii trebuie sa faca un milion de activitati si/sau meditatii , iar parintii trebuie sa plateasca si ei milioane de lei pentru a-si tine copiii la scoala.
    Imaginea unui copilas din clasele I-IV care se taraste pe strada avand in spate o piramida egipteana denumita ghiozdan , ar trebui sa dea fiori si parintilor, si profesorilor, si sistemului. Din pacate, nu da.

    In alta ordine de idei , aparitia meditatiilor cred ca poate fi legata de „reforma” invatamantului din anii `70 prin care au fost desfiintate liceele teoretice ( stiu pentru am fost absolvit sectia reala in 1973 , care a fost si ultima serie de teoretic in acel liceu din Tr. Severin . Pana in acel moment , cei mai multi elevi intrau la facultate daca invatau foarte bine ceea ce se preda in clasa .
    In 1974 au explodat liceele industriale. Rezultatul ? In numai cativa ani , toti elevi intrau mandri „ la liciu” , chiar daca unii numai cu media …2,50 de exemplu, iar unii dintre ei nu stiau nici sa scrie … Dupa acei ani se pare ca urmat si explozia meditatiilor .
    In plus, si asta spune foarte mult despre sistemul de invatamant, chiar si acum este foarte usor sa rezolvi in clasa cu copiii/elevii numai cele mai usoare exercitii dar in acelasi timp sa le dai , cu totul intamplator desigur, exercitiile cele mai grele pentru acasa ( asa se genereaza cererea, pentru ca ulterior sa apara si oferta, si nu ramane nici o urma… ).

    N.B. Inghesuiala la meditatiile lui Dinu Patriciu ( era vorba despre o proba de desen si aptitudini la care picau majoritatea „nemeditatilor” , dar nimeni nu a indraznit sa explice vreodata cum se putea„ medita”, in particular si pe bani grei din relatarile celor care au cnoscut epoca, talentul si creativitate cuiva care nu le avea de la inceput ) era la fel de suspecta ca si talentul lui in afaceri „ mostenit din familie ” ( sic!) dupa o declaratie data de acesta intr-un celebru interviu la TV .

  12. Foarte bun articol.
    „Toti fac meditatii pentru ca toti fac meditatii”.

    La matematica, fizica, etc:
    – Daca ai reusit sa inveti sa gandesti logic vei putea sa inveti SIINGUR orice, nu ai nevoie de meditatii. Cunostintele insusite prin efort propriu, INTELESE, sunt foarte durabile si pot fi folosite atunci cand este nevoie de ele.
    – Daca nu stii sa gandesti logic, meditatorul care nu te invata sa gandesti logic iti ia banii degeaba.

  13. Meditaţiile , hă? păi voi observaţi că în Românik se învaţă din naivitate, căci oricum aici societatea înCURajează doar nonvalorile şi pe bună dreptate, căci, de ce să înveţi să te încarci cu atâta carte………………………poate dacă chiar studiezi în străinătate , însă, în ţara asta funcţii bune se ocupă şi cu semianalfaBeţi , prin şcoli se perindă profesori neEvaluaţi şi care uneori se coboară sub nivelul studentului……….din modul de gândire al societăţii actuale, ştţi, defapt, pe tema asta disucţiile infinite, doar cine observă , vede cum a ajuns societatea asta care descurajează elevii care mai învaţă totuşi……………………

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro