vineri, martie 29, 2024

Memorie, marturisire si supravietuire: Supliciul Lenei Constante

Motto: „Celula aceasta nu este o celulă. M-au închis într-o cușcă. Într-o cușcă de animale. Animalul sunt eu. Sunt un animal în cușcă.”–Lena Constante

Lena Constante (1909-2005) a fost ultima supravietuitoare dintre victimele („actorii”) procesului Patrascanu. Nu stiu daca mai traiesc unii dintre anchetatori. Niciunul nu a marturisit public cainta pentru rolul jucat in acea monstruoasa inscenare. Aceste randuri se vor un indemn pentru tinerii din Romania de a nu lasa aceste clipe de infamie sa se evapore in neantul ignorantei si amneziei. Editura Humanitas a publicat o noua editie a memoriilor ei din inchisoare, ingrijita si prefatata de profesoara Ioana Both de la Universitatea „Babel-Bolyai”. O carte esentiala a literaturii concentrationare romanesti si mondiale, marturia Lenei Constante este o lectura indispensabila pentru toti cei care vor sa inteleaga dimensiunile greu de inchipuit ale Raului totalitar.

Lena Constante a fost o intelectuala de stanga, artista plastica de mare originalitate, sotia lui Harry Brauner, celebrul folclorist, condamnat si el in lotul Patrascanu. Ultima notatie din „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, cu putin timp inaintea accidentului fatal, mentioneaza o excursie la Cabana Diham impreuna cu Patrascanu, sotia acestuia Elena (Hertha), precum si Harry Brauner si Lena Constante. Putem sa ne imaginam cum ar fi incercat tortionarii lui Dej sa „largeasca” grupul implicandu-l pe autorul „Jocului de-a vacanta”. Odata cu ocupatia sovietica, Romania intrase in era anchetelor si a persecutiilor in masa.

Implicata in investigatia ordonata de Dej si supervizata de Iosif Chisinevschi (in acel moment mana dreapta a lui Dej, membru al Biroului Politic, tar al propagandei, coordonator al sectiilor „speciale” ale CC al PMR), Lena Constante a incercat initial sa se opuna acuzatiilor suprarealiste: complot antistatal, tradare de patrie, nationalism burghez, titoism. Ulterior, mai ales dupa ce Belu Zilber a cedat si a devenit complice in fabricarea scenariului delirant prezentat drept act de acuzare la procesul cu usile inchise din aprilie 1954, a cedat si ea. Nu l-a iertat pe Zilber si a vorbit despre aceste clipe cumplite in cartea ei „Evadarea tacuta—Trei mii de zile in inchisorile Romaniei”(editia originala a fost publicata in Franta in 1990). Tradusa in engleza in 1995 la University of California Press, cartea de memorii a Lenei Constante, a beneficiat de un studiu introductiv semnat de profesoara Gail Kligman, autoarea unor lucrari esentiale despre Romania (amintesc aici „Politica duplicitatii”).

Asemeni unei Margarete Buber-Neumann, supravietuitoarea lagarelor staliniste si naziste, Lena Constante a facut din marturisire si memorie valori cruciale ale propriei supravietuiri. A descris cu detalii abominabilele umilinte suferite in perioada de detentie solitara, dar si momentele de solidaritate umana pe care le-a trait in infernul concentrationar. Cartea ei este un document capital pentru intelegerea a ceea ce a fost noaptea totalitara, acea „ultima ora” a distrugerii subiectivitatii.

Mi-a fost dat, gratie prietenilor mei Oana si Arsen Santighian, sa-l cunosc in Statele Unite pe Emanuel Rupenian, fiinta de mare sensibilitate, nepotul lui Herant Torossian, condamnat in procesul Patrascanu. Dl. Rupenian (prietenii ii spunea Noel) a fost el insusi arestat si condamnat intrucit, la un moment dat, fusese secretarul lui Patrascanu. Sotia sa, Marta Constantinidi, este mentionata in „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt. Sotii Rupenian au trecut intre timp in lumea celor drepti. Ma gandesc la toti acesti oameni nevinovati, aruncati in temnitele comuniste ca urmare a unei viziuni conspiratorial-paranoice despre istorie. Orice urma de diferenta, orice expresie de curaj uman era privita de cerberii epocii drept potential subversiva.

Rolul a ceea ce numim procese-spectacol era exact acela de a institui o stare de panica generalizata. In plus, victimele era alese din acele categorii sociale si etnice menite sa instige pulsiuni colective de agresivitate si sadism. Se cautau mereu tapi ispasitori. Anti-intelectualismul si antisemitismul (camuflat drept anti-sionism) au jucat un rol important in inscenarile judiciare din anii 50 in Europa de Est. Sa ne amintim de procesul Slansky (1952), unde majoritatea celor condamnati la moarte erau ilegalisti evrei. La Bucuresti, alaturi de Patrascanu, era condamnat la moarte si impuscat Remus Koffler. Refuzul lui Lucretiu Patrascanu a de a colabora cu anchetatorii, de a deveni actor in sinistra inscenare, a facut ca procesul sa nu fie public.

In cazul Patrascanu, Dej urmarea eliminarea unui potential rival. Consilierii sovietici au fost cei care au ajutat, cel putin in prima faza, la nascocirea temelor centrale ale presupusei conspiratii. In aprilie 1954, insa, la peste un an de la moartea lui Stalin, decizia lichidarii lui Patrascanu si Koffler era una a conducerii PMR (lucru spus direct de Gheorghi Malenkov lui Miron Constantinescu, trimis de Dej sa obtina aprobarea sovietica pentru pedeapsa capitala). In timp ce, in Ungaria, Imre Nagy, devenit premier, urma politica Noului Curs, stalinistii de la Bucuresti continuau sa se dedea revanselor celor mai sordide. Ultimul lucru pe care il doreau Dej si acolitii sai era relaxarea interna.

Lena Constante, fiinta in fond apolitica, s-a trezit implicata intr-un halucinant paienjenis de legende, intelegind ca adevarul era ultimul lucru de care aveau nevoie anchetatorii. Important pentru ei era sa ofere liderului suprem confesiunile acuzatilor, oricit de naucitoare ar fi fost acestea. Patrascanu a refuzat sa marturiseasca si si-a sfidat tortionarii. Pina la sfirsitul zilelor, Lena Constante a admirat curajul etic al acesui om. Fara a-l idealiza, e important sa privim cu luciditate ce a insemnat procesul din 1954. Profesorul Ioan Stanomir are dreptate: „În canonul literaturii dedicate timpului comunist şi suferinţei, cărţile Lenei Constante stau pe acelaşi raft cu “ Jurnalul Fericirii “ a lui Nicolae Steinhardt”. Prin arta, memorie si marturisire, Lena Constante si-a invins tortionarii.

Salut aici si recomand calduros grupajul despre Lena Constante publicat pe portalul LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/

http://www.humanitas.ro/humanitas/evadarea-t%C4%83cut%C4%83

Textul de mai sus este o versiune actualizata a articolului meu aparut in „Cotidianul” in noiembrie 2005.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. la al dvs´´Nu stiu daca mai traiesc unii dintre anchetatori.´´,eu adaug,daca traiesc sint convins ca o duc bine si statul rumin ii rasplateste ptr munca depusa

  2. Pai cum vine asta, domnule Tismaneanu?

    Pe de o parte respingeti demersul meu privind demascarea si pedepsirea tortionarilor (ca astia n-ar fi, de fapt, decat unelte in slujba marilor ideologi, deci hai sa lasam oamenii sa-si manance pensiile si sa ne concentram strict asupra ideilor) iar pe de alta parte pomeniti – en passant, desigur – aceiasi tortionari „minori”?

    Desigur, ma astept sa cenzurati si acest comentariu dar „nu-i bai”, m-am lamurit deja…

    • Va rog sa oferiti nume concrete. Daca aveti sugestii de actiuni legale in raport cu persoane identificabile vinovate de crime impotriva umanitatii, va sugerez sa intrati in contact cu IICCMER. Cred ca n-ati inteles tema articolului. Ati citit cartea Lenei Constante? Va propuneti sa o cititi? Aveti informatii despre tortionarii implicati in ancheta lotului Patrascanu?

      • De ce va intereseaza exclusiv cei implicati in ancheta lotului Patrascanu? Considerati ca ceilalti ar trebui sa fie exceptati de la judecata?

        Cat despre nume, voi discuta cu persoane mai calificate (prin natura profesiei) – eu sunt un simplu urmas al unei simple victime… Dar ma intreb ce ar putea face IICCMER in absenta unei legislatii in domeniu, sa-i puna la gazeta de perete, in sectiunea „Asa nu!”?

        Dar sa-l citez pe istoricul „anonim” (sau mai bine spus, cunoscut doar sub pseudonimul folosit in spatiul virtual) despre care am mai pomenit intr-un comentariu anterior:
        „Nume de tortionari cautati si identificati gasim cu nemiluita. De pilda, I. Soltutiu a trait la Cluj pana tarziu mult dupa ’89. A fost gasit acolo si intervievat de catre o persoana care l-a amintit in cartile sale. Remuscari nu avea. A dus-o bine mersi, respectat in acea comunitate.”
        Deci daca aceste informatii sunt accesibile unui tanar cercetator in domeniul istoriei, sa fie ele dincolo de orizontul IICCMER? Iar daca nu???

        • Am scris de-a lungul anilor despre numeroase alte cazuri de faradelegi comiuse de regimul comunist. Am scris despre Plesita, Enoiu, Draghici, Nicolski, Pantiusa. In colectia „Istorie contemporana” pe care o coordonez la Humanitas impreuna cu dl Cristian Vasile, urmeaza sa apara foarte curand o noue editie a „Fenomenului Pitesti” de Virgil Ierunca. Din cate stiu, crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptible, inclusiv in Romania, deci IICCMER are dreptul sa sesizeze justitia asupra acestor cazuri. Cred ca o face chiar in aceste zile si acest lucru trebuie sustinut. In cazul Enoiu, au fost cateva sesizari incepand din 2006. Intre timp, tortionarul a incetat din viata.

          • Buna ziua domnule profesor.

            Dvs. scrieti : ” Din cate stiu, crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptible, inclusiv in Romania …” Asa este , numai ca fapte concrete trebuie sa intre in aceasta categorie. Precum cred ca stiti, anul trecut, la Praga , crimele comise in Eastern Europe in perioada comunista NU au primit status de crime impotriva umanitatii , precum cele naziste considerate as such la Nurenberg si dupa. Adica NU s-a pus semnul egal intre natura delictelor naziste si comuniste . Motivele se pot discuta, dar nu acesta e topicul.

            Deci , crimele comise de cei enumerati de dvs. , plus multi altii , au fost comise in exercitiul functiunii , in calitatea lor de state employe , care stat(e) la Praga au fost absolvite , cel putin temporar , de crimes against humanity status. Sigur, asta nu elimina caracterul lor penal , in a 1 to 1 base , DAR nu uitati ca intervine prescriptia la penal obisnuit , care este de 15 ani. De asta demersurile cu Enoiu nu puteau avea rezolvare la procuratura, de asta s-a dat NUP in acel caz, ca si in cazul plingerii penale facute de Goma vs. Plesita , dar si in alte cazuri. Iar in situatiile cind inca se facea sesizare inainte de expirarea prescriptiei, well avea grija procuratura sa frece menta si sa traga de timp :wink: .

            Deci cu respect va sugerez ca atunci cind invocati crimes against humanity status pt. fapte petrecute intre 1945–1990 , sa amintiti si decizia de la Praga , care deocamdata sta in picioare, si va sta asa pina cind perpetrators din ultimii ani comunisti care inca sint in viata vor pleca in iad (pe cale naturala sau artificiala) .Abia atunci (deci peste vreo 40 de ani) aceste crime vor primi statut de crime impotriva umanitatii , iar urmasii victimelor vor primi , eventual , compensatii banesti. C-asa-i in tenis (din pacate ) …..

            Bun, si atunci ce e de facut (cu asta ma adresez si lui „iosiP” , pe care il asigur de simpatia mea , in calitatea sa de urmas de victima) ? Pai , e numai calea directa , care nu trece pe la procuratura , birocratii, IICCMER-uri , etcsamd ––adica :eye for eye, teeth for teeth and kidney for kidney :lol: Fara sa intru in detalii macabre , va pot spune cu toata seriozitatea (si chiar va rog sa ma credeti) ca eu asa am procedat cu doi dintre cei care mi-au furat cei mai frumosi ani din viata , in anii ’80. Unul ajunsese mare de tot, la nivel european …Pe cei mai mici i-am dat pe mina CNSAS-ului, care s-a ocupat cum trebuie de ei, nimic de zis ….

            Altfel , ramanem la nivelul discursului academic si ajungem sa-l vedem pe Soltutiu dind cu tifla Laviniei (Betea nu Barlogeanu :lol:) la Cluj , sau pe Misu dindu-se cu sania in Canada , la 2 pasi de VT cind era in Philadelphia, sau pe Szabo in IS intrind cu nerusinare in polemici prin publicatii re. jaful ’59 , si atatia si atatia …..

            Pi Es –- ‘ tu-le mama mamii lor (adica pe bunica lor ) !

            • Va cred, si va respect pentru taria de a face personal ceea ce v-a fost refuzat prin „lege”!

              Exista insa unii (printre care ma numar si eu, din pacate) care nu au vocatia sa puna mana pe par. Si nu de teama consecintelor legale – as accepta sa fiu judecat si condamnat daca asta mi-ar oferi posibilitatea sa me exprim public – ci pentru simplul motiv nu am aceasta chemare, „din constructie”.

              In schimb, pot spune ca admir Israelul, desi am rezerve fata de diverse aspecte ale extinderii sale teritoriale si mai ales fata de incalcarea dreptului la libera exprimare pe care l-a solicitat (si obtinut), iar admiratia mea este strict determinata de faptul ca nu uita, si mai ales nu iarta!

          • Stiu ca vb. cu peretii, ca si doamna Lena Constante in celula.

            Ca idee, daca dvs doriti condamnarea comunistilor (nu a comunsimului in general) ati putea desigur sa identificati cateva zeci de responsabili in aproximativ 10 minute. Ati citit mult pe subiect si nici nu ati avut realmente de suferit pe perioada comunismului. Exista o detasare in a vorbi despre subiect la dvs. Pana la urma la dvs. in familie nu au fost chinuit nimeni.

            Eu unul nu pot face aceste lucruri detasat, mi-ar fi foarte greu din motive emotionale. Cred ca intelegeti exact.

            Sistemul era de vina, nimeni nu avea ce sa faca. Asta e morala. Nu oamenii erau prea mici.

            Raspundeti cu da sau nu unei simple intrebari: ati facut dvs. vreo IICCMER? Daca da, respect. Daca nu, ar fi bine sa va ganditi sa o faceti.

  3. In legatura cu luptele intestine din randul comunistilor, am unele sentimente contradictorii. Ma intreb daca nu ar trebui sa ne fie indiferent faptul ca se omorau unii pe altii, toti fiind comunisti, deci sustinatori ai unui regim criminal, creat tot de ei. As face chiar o analogie cu luptele dintre gruparile mafiote italiene, ca in celebrul film „Nasul”.
    Daca gresesc, as dori sincer sa-mi spuneti, Domnule Profesor, unde gresesc?

    • nu am autoritatea domnului profesor,dar poate va pot ajuta;daca intre ei se omoara comunistii,ia ginditziva cum procedeaza cu excomunistii!?

  4. Sunteti de admirat in acest efort de a reda constiintei generale persoane, personalitati se ar fi meritat si ar fi putut avea un alt destin in alt regim. Va multumesc!
    Dar fara nici o legatura cu articolul ci doar cu titlul in sine…
    Se cunoaste ca sunteti plecat de mult din Romania
    La citirea titlului v-am banuit de ironie. „cititi-l” fara cratime… parea o referire actuala la societatea noastra…

  5. din cate tin minte, ultima notita din jurnalul lui m sebastian este facuta cu cateva luni bune inainte de moarte. ma intreb daca nu cumva a mai existat un caiet. de ce s-ar fi oprit atat de brusc, dupa ce a tinut jurnal in perioade extrem de dificile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro