… iar asta nu doar pentru ca ne aflam intre Florii si Paste (sabatori fericite tuturor!), desi aceasta e o perioada extrem de profitabila pentru a medita la gandirea in si de grup. Ganditul e, prin natura sa, un act solitar. De buna seama, orice act de gandire presupune intrarea in dialog cu alti ganditori si cu alte idei, dar fundamental de gandit, gandesc singur. Ganditul in si de grup e cu totul totului o alta mancare de peste (ca tot suntem de Florii): e mai degraba un oximoron, o contradictie in termeni. Grupul nu gandeste. Grupul doar reactioneaza. Cum reactioneaza tine mai degraba de legile hazardului. De datul cu banul. De Florii, multimea il primeste pe Iisus cu osanale (la propriu), pentru ca, doar cateva zile mai tarziu, aceeasi multime sa-l trimita pe Golgota, aclamandu-l pe Barabas. Si-atunci incepi sa te gandesti ca avem nevoie de un alt fel de mesaj de interes public. Zilele acestea avem parte de felurite mesaje de interes public: cum sa ne spalam pe maini, cum sa mentinem distanta sociala, de cate ori sa ne spalam pe dinti, sa petrecem mai mult timp cu copii, pentru sanatatea lor emotionala, si cate si mai cate. Nimeni insa nu considera ca ar fi de interes public sa mai si gandim. De unii singuri, cu mintea noastra. Cum am ajuns aici? Pentru a intelege mai bine, putem folosi … o lupa. In definitiv, pentru a intelege mai bine ce e dreptatea la nivelul individului, si Socratele lui Platon creeaza Republica, pentru ca, la scara mare, lucrurile se vad mai bine. Alexis de Tocqueville foloseste si el America pentru a intelege mai bine cum revolutia democratica va sfarsi schimband intreaga lume, marind exponential numarul celor care cred fara sa stie de ce, dar si al celor care nu mai stiu in ce sa creada, facand tot mai dificil ganditul intre cele doua extreme. Ganditul intre ciocan si nicovala. Si-atunci de ce sa nu folosim si noi coronavirusul asta drept lupa pentru a intelege mai bine virusul postmodernitatii? La urma urmei, cele doua virusuri se hranesc unul din celalalt, potentandu-se reciproc. La fel precum pandemia aceasta, postmodernismul a afectat si el intreaga planeta, atacand, fara discriminare, comunisti si capitalisti, musulmani, budisti, crestini si atei, europeni si asiatici, intr-o devalmasie care de-acum s-ar cuveni sa ne fie familiara. La fel precum pandemia aceasta, postmodernismul a incercat si el sa distruga granitele dintre spatiul public si cel privat, dintre cel sacru si cel religios, dar si cele dintre natiuni, culturi si civilizatii. De acum, cand predau online, izolarea in spatiul privat il deschide, in fapt, celui public: eu ma uit in casele studentilor, ii vad tolaniti in pat, mancand, scobindu-se intre dinti sau chiar in nas, dar si ei trag cu ochiul la cartile mele, la cainii mei, sau la copiii care se mai intampla sa treaca prin spatele ecranului. Cand ascult liturghia online, distinctiile dintre spatiul sacru si cel privat se sterg si ele. E lesne sa spui “haide sa ne transformam fiecare casa intr-o biserica”, dar e mai greu cand iti latra cainii, da fiertura in clocot si-ar trebui sa stai drepti in fata unui ecran de computer, eventual sa si ingenunchezi. Distinctiile acestea dintre spatiile astea aveau si ele rosturile lor, cum au toate granitele, toate distinctiile, si toate limitele. Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii a venit cu denumirea oficiala de COVID 19, postmodernismul a fost “oficializat” de catre Jean-Francois Lyotard in cartea sa aparuta in 1979 – Conditia postmoderna. Lyotard argumenta in favoarea “de-construirii” metanarativelor de orice fel: religioase, ideologice, culturale, s.a.m.d. Deconstructivismul a luat amploare rapid, de la Derrida la Foucault, pentru a pomeni doar doi autori celebri. Aproape peste noapte, toate metanarativele au devenit suspecte prin definitie. S-a aratat cum notiunile de sine, de religie, de popor, de natiune, de stiinta, de rasa, sau de sex nu sunt altceva decat constructii artificiale menite sa slujeasca interesele unor exploatatori. Iluminismul a devenit vitima propriului success, fiind si el deconstruit, precum capitalismul, marxismul, sau lupta de clasa. Distrugerea metarativelor a fost insotita de promovarea micronarativelor si de inaltarea subiectivitatii pe noul altar al postmodernitatii. Suntem liberi sa alegem ce vrem sa fim, in ce sa credem, pe cine sa iubim – o lume intreaga si-a dobandit, aproape peste noapte libertatea de a face orice. Teoretic. Practic, s-a intamplat contrariul. Nu doar natura are oroare de vid, ci si omul. Explozia politicilor identitare, cu identitati din ce in ce mai stramtorate si mai detaliat definite nu a fost decat urmarea fireasca a acestei “evolutii”. Feminismul, bunaoara, ca miscare, a inceput, precum Iluminsmul, sa se atace si sa se deconstruiasca singur. Femeile albe nu le pot intelege pe cele de culoare, dar nici cele de culoare pe cele care se intampla sa fie si lesbiene, iar lesbienele n-au cum sa rezoneze cu bisexualele, s.a.m.d. In loc sa deconstruiasca, postmodernismul a sfarsit construind o sumedenie de matriose, din afara inspre inlauntru. Locul identitatilor “mari” – oameni, europeni, romani, crestini, etc – a fost inlocuit de identitati din ce in ce mai restrictive, de aparat cu orice pret impotriva “celuilalt”. Iar numarul “celorlalti”, al “altfelilor”, in definitiv “al strainilor” s-a inmultit pe masura ce granitele explodau una dupa cealalalta atat fizic, cat si in mintile oamenilor. In fapt nu de “celalalt” ne e frica. Nu de “strain” – oricum l-am defini. De noi ne e frica. De noi insine. Noi nu mai stim cine suntem. Cand poti fi orice, sfarsesti prin a nu mai fi nimic. Versurile lui John Lennon, din “Imagine” (altminteri un cantec extraordinar) sunt, in realitate, un blestem. Ni se propune sa ne imaginam o lume in care nu mai exista religii, nu mai exista popoare, deci, nu mai exista nimic pentru care merita sa mori. (Nothing to die for!) Blestemul e ca, daca nu mai ai pentru ce muri, nu mai ai nici pentru ce trai. Or asta e de nesuportat: asa ca iti gasesti o cutituta cat mai mica, o identitate cat mai stramta, o mininarativa cat mai mica, in care sa te incui si pe care s-o aperi cu pretul vietii. Vietii altora, pe cat posibil. De ce ne temem atat de mult de pandemia asta? Da, e si frica de moarte, dar mai cu seama e incertitudinea cu care vine, ca sa spunem asa, la pachet. Nu stim cat va dura, nu stim care e rata de supravietuire, daca virusul se va muta sau nu, daca se va gasi vaccin sau nu, daca masurile luate sunt bune sau nu. Nu stim nimic. Incertitudinea asta ne omoara. Si-atunci izolarea creste. Paranoia creste. Conspiratille se inmultesc. Zborurile se anuleaza, frontierele se inchid, “celalalt”, “strainul” devine romanul de-acasa sau cel din diaspora, straini ne devin parintii (nu vrem sa-i infectam), dar si copiii (aparent sunt doar purtatori, sub masca nevinovatiei se ascund adevarate arme de distrugere in masa), straini ne devin si vecinii, dar si partenerii de viata. Sotul si sotia incep sa manance si sa doarma in camera separate, iubitii si iubitele renunta la intalnirile romantice, toata lumea se fereste de toata lumea. Purtam cu totii masca – nu doar la propriu ci, mai ales, la figurat. Nu neaparat de frica virusului, cat de frica incertitudinii. Ca si crestini, insa, s-ar cuveni sa fim ceva mai relaxati. Ca si crestini, s-ar cuveni sa fim mai pregatiti atat pentru coronavirusi cat si pentru postmodernitate. Ca si crestini, s-ar cuveni sa nu ne fie frica de “straini”, pentru ca nu mai vorbim aici de evrei si de greci, de mancare “curata” sau nu. Nu mai vorbim de cutiute. De matriose. Ca si crestini, s-ar cuveni sa avem incertitudinea incorporata deja in ADN-ul nostru spiritual. V-ati intrebat vreodata de ce, crestinismul, in ciuda accidentelor “de etapa” (prea numeroase), s-a dovedit pe termen lung aliatul filosofiei si stiintei? “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” Mai stiti vreo religie in care Dumnezeu sa se indoiasca de El Insusi? In care sa strige El la El Insusi, “Doamne, Doamne, de ce M-ai parasit?” Sarbatori fericite!
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Carti noi
Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici
Carti noi
Carti
- O carte despre regretatul istoric Mihnea Berindei în care veti gasi și inventarul Colecției Berindei. Descarca gratuit volumul.
- Vezi: Dezbaterea „Mihnea Berindei: un luptător pentru drepturile omului și democrație”
După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici
Cumpara cartea
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Ca si crestini”?! De ce nu se poate spune ca crestini?! Sa fie oare o cacofonie? Nu cred!
Iar apoi afirmatiile despre „ginditul singur”: ati auzit vreodata de „brain storming”?! Ati practicat vreodata „brain storming”? „Brain storming” este ginditul in grup, si poate fi mai eficient (mai rapid) de multe ori decit ginditul solitar. In rest, aceleasi analiza sofisticate pentru a nega pandemia, care, evident, exista, si provoaca un numar imens de spitalizari si decese.
„ati auzit vreodata de “brain storming”?! …”
…Dar de „think tank”?
Ei, bine, există mai multe curente de opinie. Unii zic că ar putea exista o „capacitate de gândire” în rețea, precum cea neuronală și există teorii complicate, inclusiv pe modelul teoriei nodurilor etc.
Alții spun că fiecare gândește și acționează individual, iar rezultatul este o sumă ponderată a acțiunilor indivizilor. Adică, un efect statistic.
Dar, mărturisesc că pe mine mă intrigă mai mult interogația cu privire la Trinitate și expresia cunoașterii divine a Omului în deplinătate, inclusiv a slăbiciunilor sale, prin chemarea „Eli, Eli, Lama Sabactani?”. Opiniile teologilor, atât cât îmi sunt cunoscute, spun că nu Dumnezeu se îndoiește, ci Omul, aflat pe cruce.
@Constantin – musulmanii au rezolvat mult mai simplu (și mai credibil) problema asta: ei pretind că nu Iisus a fost cel răstignit, ci un altul, un oarecare. Astfel încât și pentru musulmani Iisus trăiește, dar nu pentru că ar fi înviat, ci pentru că nu a murit deloc.
asta este credinta musulmanilor sau scrie undeva???
În Coran, unde altundeva crezi că poate să scrie așa ceva? :) Cel mai mare profet al islamului, înainte de Mahomed (dpdv cronologic) sau după Mahomed (dpdv al importanței) era un om căruia musulmanii îi spun Isa ibn Maryam. În traducere, Iisus, fiul Mariei. Acum spune tu dacă scrie undeva asta :)
variante oleaca mai putin deranjante: „In calitate de crestini…” sau „Crestini fiind…”
(cont).
Iar aceasta negatie a grozaviei pandemiei Covid este destinata a ne arata ce dastept sinteti dvs. (ca mai toti romanii, de altfel), si ce prosti e restul lumii… Pacat! Ar trebui sa va canalizati talentele (reale!) spre subiecte demne de o cauza mai buna…
Greu de găsit o cauză mai bună decît libertatea. E însăși esența existenței.
Societatea romaneasca , pe masura ce criza coronavirusului se lungeste , devine (ca dealtfel peste tot in lume )un pic agitata ,micile secrete ale fiecaruia dintre noi nu mai pot fi discutate undeva la un -pahar de vin- , trairile noastre nu mai pot fi asa de usor exteriorizate in sinul familiei ,intelegerea misterului religios se diminueaza si ea , poate si prin neintelegerea absurditatii momentul ce ne transforma – vrem nu vrem – suntem nevoiti sa ne controlam permanent in fata copiilor nostri , in fata parintilor nostri (acolo unde este cazul)in fata partenerului de viata , micile aventuri cu prietenii la un meci de fotbal sau indiferent unde au disparut , discutiile filozofice sau politice sau despre viata in general sau micsorat ca intensitate , aburul unei cafelute cu putin coniac alaturi , intr-un bar de zi sau de noapte si farmecul muzicii in surdina nu ne mai bucura zilele , imensitatea unui ecran cinematografic si punguta de pop-corn sau stringerea de mina usor nevazuta in intunericul din sala a ramas doar o amintire ,dorul de o excursie montana cu gratarul lipit undeva in portbagajul masinii impreuna cu lada de bere si gentuta cu gheata s-a evaporat , patinele au ramas undeva agatate in cui iar farmecul nostru irezistibil aratat unde altundeva decit la o piscina sau la mare , unde ne uitam in jur cu coada ochiului sa vedem cine ne admira sau pe cine putem admira, a ramas o aminitire , freamatul interior si momentele dinaintea plecarii cu avionul ,cu trenul , acolo unde viata sau nevoia ne obliga sa mergem a disparut . O intreaga lume , ce traieste inca in amintirea noastra , se reduce acum la cei din jurul nostru , la vizualizari cumva monotone pe internet , la discutii aceleasi si aceleasi in sinul drag al familiei , la filme cautate pe net (ce concurenta trebuie sa fie in casele celor care au doar un calcullator sau un televizor ) . Desigur exista in aceasta izolare si cistigul absolut de a-ti cunoaste mai bine copii , pe cel de linga tine , parintii poate uitati la un moment dat . Vom descoperi calitatile copiilor nostri , vom intelege altfel trairile lor si vom incerca sa maximizam toate aceste descoperiri ce ne vor face fericiti .
Momentele acestea nu le vom uita niciodata , cuvintele spuse de cei dragi din jurul nostru ne vor schimba intelegerea in multe din planurile vietii cotidiene viitoare atunci cind viata va reveni la normal (sa speram ca se va intimpla cit mai repede ) Implicarea noastra in problemele familiei va deveni o rutina de zi cu zi , ne vom intelege altfel prietenii la care vom descoperi si bune si rele , ne vom intorce schimbati la preocuparile noastre cotidiene , mult mai calmi , mai asezati , cu parte din visele noastre altfel aratate ,ca modalitate de traire in colectivitate . nu vom mai alerga ,pina la disperare , sa facem pe plac tutror . Nu vom mai accepta furia ce ne insotea in tot ceea ce ne inconjura pina acum , calmul se va instala in mintea noastra incetul cu incetul . Favorizati sunt totusi ce au ramas singuri din motive personale sau din alte motive si care au trait si traiesc singuri . Pentru ei lucrurile nu se schimba cu mult . Virusul produce modificari majore in sistemul nostru de trai chiar si dupa ce pandemia se va fi incheiat .
Lumea nu a mai fost la fel nici dupa 9/11.
Pe plan international multe masuri au fost luate dar poate cea mai activa a fost si ramane USA.
Adminsitratia Bush jr. de atunci ingrijorata de atacurile teroriste a pregatit si un plan de interventie pentru a raspunde la un eventual virus de tip covd-19. Acolo gasim si termenul de social distancing…Util rau de tot pentru aceste vremuri de imensa incertitudine.
Unii mai si gandesc si se decid sa se pregateasca chiar daca ies relaltiv bine dupa o incercare dramatica.
Numai bine va doresc!
Domnule Fumurescu,
Va urmaresc cu un interes masochist articolele, inca de cand constatati condescendent, tot in Contributors, din 25 ianuarie 2020, cum „omenirea s-a isterizat” inoportun si stupid de la o gripa oarecare, pe cand, numai cu un an in urma, „259 de oameni au murit facandu-si sefies”, iar 200 de soferi au fost ucisi de caprioare. Va sa zica, desi anul anterior, in lume, au fost de 6 ori mai multi morti de la selfies decat in Wuhan de la coronavirus, taman acum „media” a gasit de cuviinta ca „suna bine sa fii putintel apocaliptic”, si a umflat primele pagini cu alarme false. (http://www.contributors.ro/global-europa/%e2%80%a6-despre-viralizarea-tampirii-in-masa-%e2%80%93-adevarata-pandemie/). „Media creeaza panica” ar fi rezumatul, iar dumneavoastra ati zis-o pe sleau, neaos, in titlu: „adevarata pandemie este viralizarea tampirii de masa”.
Evident, judecand dupa tonul articolului din ianuarie, nu ma asteptam la niciun fel de revenire asupra tusei etice amatoresti, republicane, cu care ati tratat un subiect extrem de sensibil, subiect ce urma sa devina o catastrofa umanitara mondiala, si un (alt) dezastru republican in America. Dar ma asteptam sa reveniti curand intr-o matca de confort; ceea ce s-a si intamplat, cu urmatoarele articole care abunda in dogme academice si in dovezi incontestabile ale iubirii de cultura: Mariile Lor, „Citatul” si „Parafraza”, printre care va place cel mai mult sa haladuiti.
E evident, ziceam, ca nu va simtiti in largul dumneavoastra filosofand despre jurnalism, stiinta medicala, dupa cum nici despre oameni. Poate v-ati pripit putin masurand un inceput de criza cu bocancii partidului, mai ales cand liderul s-a razgandit si a virat 180 de grade, doua saptamani mai tarziu. Poate!… Aparent, acum v-ati retras in chilia gandului propriu, a solilocviului care separa filosoful de vulg, individul cugetator de masa de manevra, si luntrea de tarm. Surprinzator insa, faceti acest exercitiu in public!
Domnule Fumurescu, articolul de mai sus este o de o lene intelectuala incurabila si de un narcisism strident, incat singura metafora care imi vine in cap este „invaliditate morala”.
Promit sa va citesc cu acelasi interes si urmatorul articol, oricand l-ati scrie si, cu voia Contributors, sa si comentez la el.
Aproape nimic despre acest articol. Doar despre eroarea din ianuarie. Sa inteleg ca nu ati comentat atunci si o faceti acum? Si ca la urmatorul articol il veti comenta pe asta?
Eroarea din ianuarie a acestui domn, e nimic cu confuzia dintre o raceala si covid -19. A gresit OMS, au gresit guverne intregi, si oameni de stat in frunte cu Donald Trump. Pana si KWI n-a luat in serios covidul, tocmai se pregatea de anticipate.Acest domn scrie aici caci nu prea are unde scrie in alta parte, ca si altii care tot “contribuie”. Un astfel de autor nu merita citit,daca gandesti cu mintea ta, cum pare sa indice acest domn in articol. Punct.
Ajunge cat am comentat, in a doua jumatate a postarii, zic. De ce ar merita mai mult?
Articolul curent e doar un efect secundar, un kitsch incropit din cioburile ramase dupa maciuna din 25 ianuarie. Cum zisei, autorul s-a intors in matca sa lexicala confortabila si sterila, pe parcursul a catorva sute de cuvinte si zeci de citate. Am vazut manifestari meschine ale spiritului mai reusite.
vorba lui Ponta – pana cand sa mai patimeasca el din cauza plagiatului. pai pana cand recunoaste public ca a gresit grav. daca insista sa dea lectii si sa bage arogante in continuare ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, nu e bine, vorba lui Base.
Bun text! Te obligă să gândești și altfel.
De exemplu, eu nu am remarcat prea mulți care se fereacă în vreo cutiuță și apoi își apără identitatea astfel demarcată. De cele mai multe ori se întâmplă invers: pe rând, fiecare e stigmatizat de către ceilalți și închis în acea cutiuță identitară, fără posibilitatea de a o mai deschide vreodată. Crucea îi e pusă fiecăruia în spate de către ceilalți și fiecare e obligat să o ducă pe a sa, în speranța vreunui Simon postmodern.
Imi plac cei incorect politic, si nea Alin e si-n acest articol e un pic altfel decit curentul. Mi se pare meritoriu ca nu ne arata ca de fapt noi suntem de vina, ca, nu asa, ne-am purtat urit cu ecologia si ea nu ne-a pedepsit cum spuneau cei 97%, cu inundatii, si seceta ci a fost mai subtila si ne-a bagat virusu, bingo.
Ca asta ar putea fi prilej de a ne retrage in noi si a ne gindi la ceva, de ex la sensul vietii, ar fi o chestie, pt cine vrea. Mai ales acum, in saptamina patimilor.
Dar iata ca sunt si vesti bune, nu se moare numai de Corona, in usa mai sunt si tonado. Iata o normalitate, sa mori de tornado, cum au zis cei 97%.
Poate e cum spuneți dumneavoastră, sau poate că Isus a citat din Biblie, ca un ultim argument că El este Mesia, arătând ca s-a împlinit profeția din Psalmul 22 (atribuit de cei mai mulți, lui David)
Psalm 22:
„My God, my God, why hast thou forsaken me? why art thou so far from helping me, and from the words of my roaring?
O my God, I cry in the day time, but thou hearest not; and in the night season, and am not silent.
…….”
Cât privește „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”, trebuie înțeles că, în același timp, poți avea și faith şi unbelief.
Grupul ar trebui sa reactioneze dupa ce asculta ceea ce a gandit fiecare – pot sa fie argumente extrem de valoroase pentru a actiona sub planul A sau pentru a actiona confiorm planului B. Modul incare se ia decizie de grup – este o alta poveste si unii au dezvoltat-o pe larg, Nu insist.
Cand tu ca si individ te pozitionezi in favoarea planul A si in defavoarea lui B ai niste criterii si chiar interese – nu trebuie sa ne ascundem dupa degete- be yourself! Ca ulterior ambalam decizia noastra si o promovam mai departe, punand chiar si o funditza ca sa ii dam o nota de atractivitate – este o alta chestiune.
Dedublarea noastra costa!
Ne costa pe fiecare dintre noi – acumuleaza oarece frustari, crize, tensiuni..
Il costa si pe altii – s-ar putea sa nu ne inteleaga deplin,ulterior poate genera chiar conflicte
Tu in raport cu altii – este de mare interes public.
Ciocanul suntem fiecare dintre noi iar nicovala – ceilalti.
Ciocanul este activ – bate si iarasi bate. Nicovala este de nemiscat, masiva, opresiva.
Intre ele sta un simplu cui, poate o idee sau o decizie sau chiar o actiune.
Sigur ca si crestin poti sa fii mai relaxat – dar intamplarile lumesti doboara
Si aici faptul ca Iisus s-a indoit este pentru ca durerea omeneasca i-a depasit spiritul, o chestiune absolut omeneasca, fireasca in acel moment. Dar cred ca a fost unicul moment de ezitare – un contraexemplu in care desi se stia ca urmeaza tradarea, ea nu a fost blocata – stim ulterior ca a existat o consecinte pentru tradator,,,
Si acum finalul intalnirii dintre ciocan si nicovala.
Pilat,a lasat gloatei decizia.
Gloata – o imensa nicovala – a ales.
„Shall I crucify your king?” Pilate asked. „We have no king but Caesar,” the chief priests answered….But Pilate answered, „You take him and crucify him. As for me, I find no basis for a charge against him.”
Nu se poate schimba istoria desi ma intreb mereu cum ar fi fost daca…
Sarbatori fericite!
Putem fi linistiti, din fericire incertitudinea e adanc incorporata in ADN-ul autorului, care poate compara coronavirusul pe rand cu SARS, cu gripa, si cu hepatita C, mereu convins ca are dreptate, fara sa-l deranjeze ca schimba termenii comparatiei o data la doua saptamani. Daca nici asta nu e reactie …
Una din dovezile gandirii este recunoasterea si corectarea greselii. Gandirea necesita un feedback. Cine pretinde ca gandeste dar nu se corecteaza niciodata, de fapt nu gandeste, doar monologheaza. Judecand dupa asta, autorul nu prea pare sa gandeasca, cel putin in ultimele sale articole.
Ar fi cazul ca filozofii sa mai si aplice ceea ce predica.
Relativ la gindirea ´de retele´ , ale caror adincuri sint foarte tulburi si incurcate .
Deconstructivismul isi are originea in genealogia lui Nietzsche , ´ginditorul cu ciocanul´ , dar si in ´destructia´ heideggeriana a metafizicii ( ´onto-teologiei´ ) . Originile culturale mai indepartate pot fi insa depistate in istoricismul lui Vico , Herder si Hamann , adica in ´contra-iluminism´ , in care se fundeaza si traditia consevatoare ! Marxismul a fost doar un ingredient al poststructuralismului : Foucault era nietzschean , Derrida heideggerian . Iar intelectualii ´scolii de la Frankfurt´ reprezentau un ´contra-Iluminism de Stinga´ , cu faimoasa lor Dialectica a Iluminismului . Dar neo-conservatorismul ? L. Strauss era format la scoala vitalist-existentialista weimariana ( cu un neo-conservatorism revolutionar si muscular ) , filozofia lui fiind un amestec de elitism nietzschean si pseudo-platonism ( pseudo sau mai degraba o inversiune , pt. ca Strauss considera Ideile si nemurirea drept ´mituri´ pt. popor , el propunind in schimb un soi de fundationalism naturalist , relativ la un ipotetic Iluminism antic si medieval ) ; A. Bloom , a carui istorie personala e notorie , recunostea drept maestri un Platon politizat si modernizat , pe Rousseau si pe Nietzsche ! Huntington se inspira din Spengler si C. Schmitt , iar Fukuyama din Kojeve : o mostra de postmodernism ´de Dreapta´ este ´Our Posthuman Future´, care concureaza cu Empire a lui Hardt/Negri . Ideea autodeclaratului ´stalinist´ A. Kojeve era ca hegelianismul s-a bifurcat in doua mari ramuri ( sau ´ciocanul si nicovala´ Istoriei ) , de Stinga – sovietic sau socialist , si de Drepta , capitalist-american , ce aveau sa conduca la sinteza in ´sfirsitul Istoriei´ , ´un nou inceput´ , in jargonul heideggerian al oximoronoicei revolutii conservatoare , odisee dialectica ce probabil i-ar fi fost pe plac si lui Noica .
Ca Crestinismul ar fi fost aliatul filozofiei si stiintei e un ex. de epistemologie voluntarista si de rescriere ´conservatoare´ a Istoriei , e atit de umflat si de rasuflat ca nici nici nu are nevoie de contraargumente . Iar D-zeul care se contrazice dialectic e mai probabil Geist-ul hegelian .
Exista si o gindire de grup elitist , cultist sau de secta intelectuala .
Lyotard nu argumenteaza in favoarea “de-construirii” niciunei „metanarative” [lol] (metanaratiuni, poate!), ci porneste de la observatia ca aceste mari povestiri nu prea mai sunt crezute, ceea ce e cu totul altceva; iar cartea are un alt subiect.