Învățământul profesional nu se bucură de o reputație prea bună în România. Este forma de învățământ ai cărei absolvenți au cele mai slabe rezultate școlare ori rata cea mai mare a absenteismului, e un fel de oaie neagră, la întrecere cu facultățile care produc absolvenți cu diplomă pe bandă. În același timp, rămâne o formă de învățământ cu potențial crescut și rapid de inserție profesională în condițiile emigrării forței de muncă din ultimii ani și ale șomajului în rândul tinerilor. Așa trebuie că s-au gândit și reprezentanții Ministerului Educației când au redactat Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de stat cu durata de 3 ani, care intră în vigoare din anul școlar 2014-2015.
Metodologia bunelor intenții pentru învățământul profesional riscă să împace mai mult capra decât varza. Ceea ce aduce nou documentul este instituționalizarea relației dintre unitățile de învățământ și operatorii economici ori instituțiile publice care au capacitatea să ofere sesiuni practice elevilor școlilor profesionale, o viziune mai antreprenorială a educației profesionale. Textual:
Art. 8. (1) Învățământul profesional cu durata de 3 ani se organizează numai în unitățile de învățământ care anexează la propunerea privind planul de școlarizare, contracte-cadru încheiate cu operatorii economici / instituții publice, prin care se stabilesc obligaţiile privind:
a) organizarea și desfășurarea procesului de formare pentru obținerea calificării profesionale a elevilor și a stagiilor de pregătire practică, precum şi proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;
b) asigurarea condiţiilor tehnice şi a resursei umane necesare pregătirii practice a elevilor din învăţământul profesional;
c) asigurarea condiţiilor tehnice şi a resursei umane necesare pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale a elevilor.
În principiu, e bine să te asiguri din timp că elevii au unde să efectueze stagiul practic, să ia contact cu angajatorii și cu munca propriu-zisă. Mă întreb însă, dacă nu cumva această obligativitate o să fie doar o formalitate, sau la polul opus, dacă nu e prea mult în favoarea angajatorului. Pentru a putea semna contractul, această firmă, companie locală, trebuie să remunereze suplimentar niște persoane responsabile de instruirea și supravegherea elevilor, elevi pe care mai apoi îi va putea angaja, potrivit vârstei și experienței cu salarii minime. Deci, din punct de vedere al profitului pe termen mediu, companie-elev, 1-0.
Un alt nejuns al acestei propuneri este că cifra de școlarizare se modifică anual, pe baza solicitărilor operatorilor economici.
Art. 9. (1) Cifra de şcolarizare pentru învăţământul profesional cu durata de 3 ani se stabileşte anual, pe baza nevoilor pieţei muncii şi a tendinţelor de dezvoltare, conform documentelor de planificare, respectiv Planul Regional de Acţiune pentru Învăţământ (PRAI) la nivel regional şi Planul Local de Acţiune pentru Învăţământ (PLAI) la nivel local, precum şi pe baza solicitărilor operatorilor economici.
Practic, dacă operatorii economici spun că nu mai e nevoie de sudori, elevul nu se mai poate înscrie și nu mai poate urma specializarea cu pricina, pentru că nu mai e vorba de alegerea lui, de interesul de a avea o anumită meserie, ci de cerințele pieței.
Și încă o observație, legată de lista unităților de învățământ care se stabilește de la an la an (Art. 10. (1) Lista unităţilor de învăţământ care organizează învăţământ profesional cu durata de 3 ani se stabileşte anual, pe baza propunerilor unităţilor de învăţământ şi a operatorilor economici.): în goana după adaptare rapidă la ofertele de muncă, mă tem că elevii vor fi confuzi, iar instituțiile vor fi incapabile să-și creeze o tradiție în furnizarea unei anumite specializări și a unei oferte educaționale profesionale de calitate.
- Articol aparut pe blogul Fundatiei Soros
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe parlamentari nu ii intereseaza soarta industriei, economiei etc. Sa se descurce!
Pe ei ii intereseaza cum sa faca pentru ca cei mai multi absolventi de clasa a XII sa treaca de Bac si sa-si amine intrarea (esecul) pe piata muncii prin inscrierea la o universitate privata (de regula), ca acolo nu prea trebuie sa inveti sau sa participi la ore ca sa iei o diploma, iar ei, parlamentarii, se inghesuie sa devina „cadre didactice universitare”.
Probabil acum fostele grupuri industriale, ajunse licee (unde luau Bac. intre 0% si 3%), se vor grabi sa-si rotunjeasca „portofoliu de activitati” si in acesta zona, facind contracte cu prezumtivii angajatori (pe principiul „ajutati-ne si pe noi, ca asta se cere!”). De unde vor mai lua profesori/maistri pentru meseriile dorite? Cine le va transmite copiilor taina unor meserii?
„Practic, dacă operatorii economici spun că nu mai e nevoie de sudori, elevul nu se mai poate înscrie și nu mai poate urma specializarea cu pricina, pentru că nu mai e vorba de alegerea lui, de interesul de a avea o anumită meserie, ci de cerințele pieței.”
Vai, ce surpriza: cerintele pietei primeaza in fata alegerii elevului, ceea ce este desigur un lucru rau! In schimb, daca elevul este „sustinut” sa se califice intr-o meserie fara cautare pe piata, e bine – ca doar ii plateste societatea ajutorul de somaj!
Stimata doamna, va sugerez sa aflati cati absolventi de „relatii internationale”, „jurnalistica” sau „tehnici de comunicare” – mai sunt si altele, lecturati programa „universitatii” Spiru Haret spre edificare – sunt angajati magazioneri sau secretare (scuzati: personal assistants). Sau stau acasa, pe banii parintilor!
Stimată doamnă Iordache
Punctul dv s. de vedere ar fi corect într-o economie organizată – ori nu avem aașa ceva.
Marea majoritate a agenților economici – întreprinderi mici și mijlocii – sunt striviți de fiscalitate și de impossibilitatea de a face planuri de afaceri pe termen lung, deci fug de extinderi și luptă pentru supraviețuire. S
Cu rugămintea de a mi se anula comentariul la articolul dnei Iordache din motivele defecțiunilor tehnice care blochează continuarea.
@autor
„elevi pe care mai apoi îi va putea angaja, potrivit vârstei și experienței cu salarii minime. Deci, din punct de vedere al profitului pe termen mediu, companie-elev, 1-0.”
nu vad ce-i rau in asta. o companie TREBUIE sa faca profit, altfel da faliment. si cam ce salariu ar trebui dat cuiva cu zero experienta in munca. de CEO? fireste ca e salariul mic, si e normal sa fie asa. pe de alta parte, angajatii nu-s legati de glie, si pot oricand pleca dupa ce au invatat meserie, daca nu-s multumiti de salariu.
„Un alt nejuns al acestei propuneri este că cifra de școlarizare se modifică anual, pe baza solicitărilor operatorilor economici.”
mi se pare o chestie de bun simt. daca sunt deja 100 de sudori in firma, si firma descopera ca nu-i mai trebuie altii, dar ca ar avea nevoie si de vreo 30 de strungari, la ce bun sa sponsorizeze mai departe „productia” de sudori??? pentru concurenta? pe banii ei?
in alta ordine de idei, la ce bun sa invadezi piata muncii, an de an, cu economisti, de exemplu, daca piata e deja supra-saturata de ei? cui ii foloseste? firmelor nu, ca au destui. absolventilor nu, ca nu gasesc de lucru.
„traditia” e mai putin importanta decat flexibilitatea. erau orasele in Germania cu traditie de sute de ani in productia de ceasuri mecanice. alea nu se mai poarta / vand. de ce ar continua „traditia”, pentru ceva fara cerere pe piata? asa ca s-au reprofilat pe chestii oarecum asemanatoare (mecanica fina), si toata lumea e fericita. pastrarea „traditiei” ar fi insemnat ceasornicari muritori de foame.