Una din marile lectii ale secolului al XX-lea este ca ideile conteaza enorm, ca utopiile sociale si politice pot avea consecinte dezastruoase pentru indivizi reali supusi acestor capricii nascute din mintile inferbantate ale unor intelectuali cu pretentii mesianice. Doar aparent stinse, pasiunile revolutionare, inclusiv anti-capitalismul, anarhismul, colectivismul, anti-parlamentarismul, anti-liberalismul, marxismul de diverse orientari, continua sa pulseze in lumea de azi. Cum se explica rinocerizarea atator figuri stralucite in secolul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare, al orgiilor propagandistice si al planurilor cincinale?
Ieri s-a incheiat la Washington conferinta despre furtunile ideologice ale modernitatii si ispita totalitara organizata la Wilson Center si la Ambasada Romaniei cu sprijinul ICR, al Universitatii Maryland si al Universitatii Georgetown. Mark Lilla, profesor la Universitatea Columbia, a vorbit in deschidere despre relatia dintre naivitate, ingenuitate, orbire si servitute voluntara in randul intelelectualilor tiranofili. Au prezentat comunicari Michael Scammell (Columbia), biograful lui Arthur Koestler, Stanislao Pugliese (profesor la Hofstra University, biograful lui Carlo Roselli si al lui Ignazio Silone), Jeffrey Isaac (Indiana University, autorul unei excelente carti despre politica revoltei la Hannah Arendt si Camus), Richard Wolin (City University of New York, autorul vastului studiu „The Seduction of Unreason”), Michael David-Fox (Georgetown, autorul recent publicatei monografii despre „tovarasii de drum”), Cristian Vasile (Institutul Iorga si IICCMER), Angelo Mitchievici (Universitatea „Ovidiu” si IICCMER), Constantin Iordachi (CE), Balasz Trencesny (CEU), Jeffrey Herf (Universitatea Maryland, autorul importantei lucrari „The Politics of Reactionary Modernism”), Nikos Marantzidis (profesor la Salonic si la Universitatea din Praga, a vorbit despre intelectualii greci si fascinatia comunismului), Jan-Werner Muller (Princeton, a carui carte „Contesting Democracy: Political Ideas in Twentieth Century Europe” a aparut luna trecuta la Yale University Press), Jeffrey Wasserstrom (Universitatea Califonria din Irvine, despre intelectuali si comunism in Chima de azi), Vladimir Petrovici (Institutul de Istorie Contemporana din Belgrad despre marxismul iugoslav), Michal Kopecek (Institutl de Istorie din Praga despre national stalinism si marxism critic in Cehoslovacia). Sesiunile au fost conduse de cunoscuti universitari, intre care Dennis Deletant (Ratiu Chair, Georgetown University), Dick Howard (SUNY) si Cristina Vatulescu. (NYU) care au prezentat incitante comentarii pe merginea contributiilorr. Am prezentat o lucrare despre „Radicalism, istorie si utopie la Emil Cioran” urmata de o interventia-comentariu a lui H.-R. Patapievici. Voi reveni cu un articol analitic mai larg.
Public mai jos raspunsul meu la intrebarea lui Cristian Robu Corcan aparut in cadrul rubricii lunare „Pornind de la Kolakowski” din revista „Obiectiv Cultural”. Numele lui Leszek Kolakowski a revenit frecvent in timpul conferintei, alaturi de Hannah Arendt, Raymond Aron, Daniel Bell, Isaiah Berlin, Francois Furet, Tony Judt, Claude Lefort, Martin Malia, George Orwell, J. L. Talmon.
CRC: După război, Uniunea Sovietică era aproape în colaps – pierderi umane imense şi ruină economică. În schimb, prestigiul personal al lui Stalin crescuse colosal. E momentul noii ofensive ideologice, de contracarare a unui anumit reviriment cultural născut pe fondul unei relaxări a criteriilor ideologice marxiste determinate de teroarea războiului. Astfel, Anna Ahmatova devine o mistică obsedată sexual, umoristul Zoşcenko este înfăţişat ca „un şobolan de mahala pripăşit prin literatură”, Glinka, Ceaikovski şi Mussorgski sunt atacaţi violent. Jdanov, agentul numărul 1 al acestei politici, se prevala de următorul laitmotiv: încetarea ploconorii faţă de Occident şi nimicirea oricărei urme de independenţă în gândire şi artă. Kolakowski observă că doctrina, de fapt, se baza pe o împărţire a omenirii în două lagăre: 1. lumea coruptă şi decadentă a imperialismului; 2. lagărul păcii şi al socialismului, bastion al progresului. Politica rusească actuală faţă de Occident, ofensiva islamului împotriva „demonului” occidental, presa de calomnie românească din ultimii 20 de ani, demonizarea Americii, declaraţiile stupefiante ale unor economişti celebri faţă de „adevărurile” lui Marx, iată câteva repere de repetiţie, sub altă formă, a politicii sovietice de după război. Cum percepeţi, Domnule Profesor, lumea de astăzi din această perspectivă?
VT: In epilogul trilogiei sale, Kolakowski nu facea un secret din convingerea, ori teama, ca resursele radicalismului utopic nu s-au epuizat, ca exista un magnetism al nesabuintei, o atractie spre hubrisul politic, o cecitate voluntara de pe urma careia profită mereu demagogii, pseudo-profetii, autodesemnatii „mantuitori carismatici”. Ofensiva despre care vorbiti, ceea ce in istoria URSS a intrat sub numele de jdanovşcina, avea drept tinta principala tot ce tinea de modernitate, de diferenţă, de alteritate, de o oricat de firava, insa reala autonomie a spiritului. Informat de politia secreta (MGB, Ministerul Securitatii Statului, cum se numea dupa razboi) de intalnirile dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin (una sau doua, sunt inca discutii), Stalin l-a insarcinat pe Andrei Alexandrovici Jdanov, pe atunci numarul doi in ierarhia mafiei de la Kremlin, ideologul en titre al PC (b) al URSS, sa declanseze un atac de o virulenta inimaginabila, defaimator, injurios, amenintator, la adresa marii poete. Despre Mihail Zoşcenko se poate spune ca a fost intr-un fel o victima colaterala, s-a trezit plasat alaturi de Ahmatova pe lista scriitorilor antisovietici, decadenti, infeudati „cosmopolitismului”. Acest termen-umbrela desemna tot ce nu convenea ideologic. Invocarea cosmpolitismului servea intensificarii antisemitismului tot mai pronuntat si tot mai abject din acea perioada. Un antisemitism cu atat mai odios cu cat era instrumentat dupa catastrofa celui de-al II-lea razboi mondial, dupa Holocaust.
Dupa rezolutia de trsta amintire privind revistele „Zvezda” si „Leningrad”, din 1946, au urma alte discursuri ale lui Jdanov si alte ucazurti ale Comitetului Central. Stalin sueprviza direct acest razboi ideologic. Pe plan extern, in septembrie 1947, acelasi Jdanov formuleaza, la consfatuirea din Polonia care a dus la infiintarea Cominformului (Biroul Informativ al partidelor comuniste si muncitoresti), doctrina asociata cu numele sau, legitimarea ideologica a pozitiei sovietice la ceasul paroxismului Razboiului Rece. La inceputul anului 1948, fiul lui Jdanov, Iuri, sef de sector la CC, de profesie filosof, rostea o cuvantare in care deplangea excesele savarsite impotriva geneticii de catre sarlatanul, impostorul „agrobiolog” Trofim Lâsenko. Sansa lui Iuri a fost ca era casatorit cu Svetlana, fiica tiranului. Adversarii lui Jdanov, in primul rand Malenkov si Beria, l-au convins pe Stalin ca marele sacerdot al dogmatismului, Jdanov insusi, nu prezenta suficienta incredere. Genetica era condamnata fara drept de apel drept „stiinţă burgheza si reacţionară”. Cateva luni mai tarziu, Jdanov inceta din viata ca urmare a unui infarct. Departe de a se calma, campaniile „anti-cosmopolite” deveneau si mai stridente. Antisemitismul(deghizat in „anti-cosmopolitism”) devenise parte din ideologia oficiala a stalinismului.
Există, intr-adevar, similitudini frapante intre campaniile staliniste, inclusiv cele „pentru pace” si retorica noii Noi Stangi din ultimii ani. Asistam la formarea unei coalitii globale care cuprinde grupuri si partide ale stangii care in trecut se detestau (castristi, troţkisti, maoisti, anarhisti etc). Cimentul unificator il reprezinta o versiune reciclata a vechiului „anti-imperialism” stalinist, reluarea mitologiilor anti-burgheze, anti-americane, anti-semite, in general anti-occidentale. La 55 de ani de la Congresul al XX-lea, cand Hruşciov a denuntat „cultul personalitatii” si de la Revolutia Maghiara, o insurectie in numele demnitatii, onoarei si suveranitatii poporului, observam cum renasc obsesiile „luptei de clasa” globale, ale culpabilitatii istorice a unui capitalism presupus rapace si fara suflet. Ca si cum statul bunastarii n-ar fi tot unul capitalist, ca si cum piata libera ar fi provincia lui Satan, ca si cum am trai intr-o lume dickensiana, cu plutocrati cupizi si proletari famelici.
http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/52129-pornind-de-la-kolakowski.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dupa un preambul atat de elaborat ma asteptam la o mai mare desvoltare a raspunsului la intrebare. „Je reste sur ma faime!” Poate altadata, altundeva, problema e prea serioasa ca sa o „expediem”.
Sa vedeti citi forumisti chiar si pe Hotnews il preiau nemestecat pe Chomsky afirmind sus si tare ca TOATA presa lumii libere nu e ABSOLUT DE LOC libera. Chiar ieri am avut o polemica cu un astfel de individ pe care l-am intrebat: „atunci de ce a mai fost nevoie de teroarea rosie ?”. Bineinteles ca nu a furnizat un raspuns pertinent. Cel mai grav mi s-a parut a fi faptul ca inventarul metodelor de manipulare ale lui Chomsky (altfel foarte corect daca il circumscriem presei tabloide) era copiat de pe un site… ORTODOX. Vorba lui Stephen Hawking: CEL MAI MARE INAMIC AL CUNOAŞTERII NU ESTE IGNORANŢA…CI ILUZIA CUNOAŞTERII.