Banii au transformat radical economia și societatea, deoarece au permis schimbul de mărfuri chiar și între indivizi aflați în locuri îndepărtate din punct de vedere geografic. Circulația în spațiu și timp a bunurilor și capitalurilor a determinat, la rândul său, specializarea indivizilor care alcătuiesc o anumită comunitate umană şi, deci, creşterea productivităţii muncii şi valorificarea superioară a resurselor. În prezent, banii au intrat într-o nouă perioadă de transformare – era banilor electronici (digitali) –, care ar putea remodela sectorul financiar-bancar, economia și întreaga societate.
Istoricii sunt de acord că în zorii civilizaţiei a existat o fază de schimb în natură (troc sau trampă), în care omenirea nu a cunoștea banii. În această epocă, o anumită marfă era schimbată direct pe o altă marfă, fără a se recurge la bani: alimentele, de exemplu, erau cedate în mod directpentru îmbrăcăminte, arme, unelte, mână de lucru necesară pentru defrişarea unui teren sau construirea unei clădiri ş.a.m.d.
Trocul a însemnat un imens progres faţă de etapa anterioară (economia naturală), când fiecare individ trebuia să-şi însuşească cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru producerea tuturor bunurilor de care avea nevoie, fără să reuşească pe deplin, probabil, în nici una din aceste ocupații. Iar nivelul intelectual al primilor oameni care au înţeles că îşi pot îmbunătăţi viața prin renunţarea la o parte din bunurile proprii în schimbul unei anumite cantităţi de bunuri străine justifică, fără îndoială, atributul de „sapiens” conferit de urmaşi.
Progresul esenţial permis de troc constă în specializarea indivizilor care alcătuiesc o anumită comunitate umană şi, deci, în creşterea productivităţii muncii şi valorificarea superioară a resurselor de care dispune societatea.[1] Cu toate acestea, trocul „pur” funcţionează cu inconveniente atât de mari, încât până la apariţia unui alt mare progres – folosirea banilor –, aplicarea pe scară largă a diviziunii muncii şi specializării a fost practic imposibilă.
Într-adevăr, trocul implică un cost (de informare și de tranzacționare) ridicat, precum și numeroase dificultăți provenite din nepotrivirea bunurilor cerute și oferite de către agenţii economici, care frânează dezvoltarea schimbului şi a producţiei. De aceea, trocul pur nu a existat decât în societăţile închise sau în care numărul indivizilor, ori al bunurilor susceptibile a fi tranzacţionate era limitat. În economiile ceva mai complexe, echilibrarea şi dezvoltarea schimburilor impun găsirea unor soluţii pentru atenuarea acestor inconveniente.
Diminuarea costurilor și dificultăților trocului s-a realizat prin perfecționarea tehnicilor de tranzacționare: stabilirea unor locuri și momente de efectuare a schimburilor, cunoscute cu anticipaţie (târguri, iarmaroace, bâlciuri, oboare, bazaruri, piețe[2] etc. – de exemplu, cu ocazia marilor sărbători religioase, la schimbarea anotimpurilor etc.); utilizarea unor mărfuri obişnuite (sarea[3], animalele[4], carnea, pieile, blănurile, uleiul de măsline, peştele, scoicile, tutunul, sclavii, arama, fierul, argintul, aurul, diamantele, chihlimbarul etc.) cu rol de intermediar de schimb; crearea unor forme de compensare (clearing); utilizarea unei mărfi speciale cu rol de intermediar de schimb, care, în virtutea acestui fapt, devin „bani”.
În ipoteza că această marfă-intermediar nu este o marfă oarecare, ci una cu anumite caracteristici speciale, care o fac deosebit de aptă pentru a servi ca instrument de schimb, dezvoltarea economiei tinde să privilegieze această funcţie în raport cu oricare alte întrebuinţări anterioare ale acestui bun în producţie sau consum. Altfel spus, această marfă încetează să mai fie o marfă ca oricare alta, deoarece dobândeşte o finalitate economică specifică, ceea ce determină estomparea caracterului său de marfă şi accentuarea caracterului său de bani.[5] În modul acesta, prin utilizarea unui intermediar de schimb specific (aurul, argintul), epoca trocului începe să fie depăşită şi înlocuită treptat cu era economiei bănești.
Banii au transformat radical economia și societatea, deoarece au permis schimbul de mărfuri chiar și între indivizi aflați în locuri îndepărtate din punct de vedere geografic. Circulația în spațiu și timp a bunurilor și capitalurilor a determinat apariția economiei de piață, în care viaţa economică se desfăşoară cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane: proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă. Însă, cea mai mare parte a istoriei omenirii, banii au constituit, de asemenea, obiect al lăcomiei, jafurilor, crimelor și războaielor.
În ordine istorică, banii au avut în mod concret trei forme principale: 1) moneda metalică; 2) moneda de hârtie; şi 3) moneda scripturală. Apariția și proliferarea acestor forme de bani se explică prin permanenta încercare de adaptare a omenirii la necesităţile schimbului. Într-o perspectivă evoluţionistă, se poate constata, într-adevăr, o succesiune de forme de bani din ce în ce mai bine adaptate la nevoile comerţului. Şi este profund semnificativ faptul că această evoluţie istorică relevă o tendinţă constantă de dematerializare a banilor. Aceasta nu înseamnă însă că diferite forme de bani nu au fost utilizate adesea în mod simultan.
În prezent, banii au intrat într-o nouă perioadă de transformare – era banilor electronici (digitali) –, care ar putea remodela sectorul financiar-bancar, economia și societatea. Aspectul notabil al acestui proces este renunțarea la banii fizici (numerar) și utilizarea banilor virtuali, chiar și în țările în care locuitorii au venituri mici și medii. De asemenea, se profilează o nouă rundă a competiției între banii oficiali și cei privați – atât pe plan intern, cât și internațional. În fine, proliferarea tehnologiilor informatice permite numeroase inovații, care facilitează accesul unui număr tot mai mare de oameni la serviciile financiare de bază. Există însă și riscul ca aceste tehnologii să accentueze concentrarea puterii economice și să permită marilor corporații și guvernelor să intervină și mai mult în activitatea financiară și în viața privată a cetățenilor.
În acest cadru, instituțiile financiare tradiționale, în special băncile comerciale, se confruntă cu numeroase provocări generate de adoptare noilor tehnologii informatice în modelele lor de afaceri, cum ar fi, de exemplu, băncile online, care pot servi un foarte mare număr de clienți, platformele de tip web (Prosper), care permit stabilirea de legături directe între creditori și debitori ș.a.m.d. Aceste noi instituții și platforme accentuează concurența, stimulează inovarea și reduc costurile. Persoanele care fac economii au acces la o gamă mai largă de instrumente de economisire, creditare și asigurare, iar întreprinzătorii mici și mijlocii pot obține finanțări și din alte surse decât cele ale băncilor, care tind să practice condiții relativ stricte de garantare și de asigurare a creditelor. De asemenea, plățile interne și internaționale devin mai ieftine și mai rapide, ceea ce crează numeroase avantaje consumatorilor și întreprinderilor din țări diferite.
Stabilitatea financiară
Apariția criptomonedelor, cum ar fi, de exemplu, bitcoin, a părut că va revoluționa modul de efectuare a plăților. Criptomonedele nu se bazează pe moneda băncii centrale (moneda primară) sau pe moneda creată de intermediari financiari de încredere, cum ar fi băncile comerciale (moneda scripturală), care presupun costuri de tranzacționare comparativ mai mari. Cu toate acestea, volatilitatea prețurilor criptomonedelor și constrângerile tehnice inerente acestora limitează volumul tranzacțiilor și timpul de procesare, reducând eficacitatea folosirii acestor produse informatice ca mijloace de schimb. Formele noi de criptomonede, numite „stablecoins” – dintre care majoritatea, în mod ironic, își dobândesc valoarea „stabilă” prin legare de valoarea monedei băncii centrale sau de cursul titlurilor de stat – sunt mai atractive din acest punct de vedere. Ca urmare, tehnologia blockchain, ce stă la baza acestor noi forme criptomonetare, produce mutații majore în plan monetar și financiar, ce vor afecta neîndoios comportamentele indivizilor, corporațiilor, investitorilor, băncilor centrale și guvernelor. Garantând proprietatea asupra unor obiecte pur digitale, această tehnologie stimulează apariția unor noi active digitale, cum ar fi, de exemplu, jetoanele nefungibile (non-fungible token – NTF).
Băncile centrale sunt preocupate de consecințele financiare, economice și sociale ale sistemele de plăți descentralizate (care se află la originea criptomonedelor), deoarece aceste modalități de plată au apărut pentru a înlocui numerarul și sistemele de plăți tradiționale, gestionate de instituțiile financiare reglementate. O infrastructură de plăți aflată în întregime în proprietatea sectorului privat ar putea fi eficientă și ieftină, însă, în cazul pierderii încrederii – fenomen specific perioadelor de turbulențe financiare –, unele componente ale sale s-ar putea bloca. Iar fără un sistem de plăți funcțional, o economie modernă se oprește.
Ca răspuns la asemenea preocupări, băncile centrale preconizează emiterea de bani digitali proprii: Central Bank Digital Currencies – CBDCs. Motivele lor variază de la extinderea incluziunii financiare (CBDCs permit accesul facil și gratuit la un sistem de plăți digitale chiar și persoanelor care nu cont la bancă) la creșterea eficienței și stabilității sistemelor de plăți și crearea unei opțiuni de plată de ultimă instanță ca mijloc de siguranță publică (rol jucat până acum de numerar).
CBDCs au și alte avantaje. Astfel, este de presupus că această formă de bani va împiedica activitățile ilegale, cum ar fi traficul de droguri, spălarea banilor și finanțarea terorismului, care se bazează toate pe plăți în numerar anonime. De asemenea, această formă de monedă ar putea scoate la lumină activitatea economică desfășurată la negru, ceea ce ar face mai dificilă evaziunea fiscală. În fine, întreprinderile mici și mijlocii ar beneficia de costuri de tranzacționare mai reduse și ar evita problemele și riscurile create de manipularea fizică a numerarului.
Riscurile CBDCs
CBDCs crează însă și o serie de riscuri pentru sectorul bancar. Băncile comerciale sunt instituții vitale pentru procesul de creditare ce face ca o economie modernă să funcționeze fără dificultăți sau întreruperi.[6] Însă, dacă populația își transferă economiile din conturile deschise la băncile obișnuite în portofelele digitale ale băncii centrale, deoarece acestea din urmă, deși nu aduc dobândă, sunt considerate mai sigure, băncile comerciale nu vor mai avea resurse de creditare. Ca urmare, banca centrală s-ar putea găsi în situția indezirabilă de a trebui să-și asume ea creditarea economiei, stabilind care sectoare și care întreprinderi pot fi creditate. Cu alte cuvinte, băncile centrale din economiile de piață ar ajunge în poziția în care au fost bancile centrale în economiile planificate.[7] În plus, existența unui sistem de plăți de mică valoare la nivelul băncii centrale ar putea împiedica acele inovații din sectorul privat ce vizează realizarea unor plăți electronice mai ieftine și mai rapide.
Un alt risc major este imixtiunea statului în viața privată. Chiar și cu actualele mijloace de protecție a confidențialității datelor cu caracter personal, orice bancă centrală va dori să țină o evidență verificabilă a plăților pe care le efectuează, pentru a se asigura că banii săi digitali sunt folosiți exclusiv în activități legale. Ca urmare, CBDBs prezintă riscul dispariției oricărei urme de anonimitate și privativitate în activitatea ecomercială. Este adevărat că acest risc poate fi redus prin proiectarea acestei forme de bani cu respectarea prevederilor legale și ținând seama de inovațiile tehnice de ultimă oră în materie de asigurare a confidențialității datelor personale. Însă, în pofida acestei posibilități, efectele înlocuirii complete a numerarului cu CBDC rămân puțin cunoscute.
De asemenea, noile tehnologii informatice pot îngreuna îndeplinirea de către banca centrală a principalelor sale obiective: stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și, eventual, nivel redus al șomajuluii (cazul băncii centrale a SUA – Federal Reserve System, Fed). În prezent, modificarea de către banca centrală a ratei dobânzii directoare influențează într-un mod rezonabil și inteligibil ratele dobânzilor aplicate de băncile comerciale la depozitele atrase și la creditele acordate clienților. Proliferarea platformelor de creditare digitale reduce însă rolul băncilor comerciale în procesul de intermediere financiară. Ca urmare, devine neclar dacă acest mecanism de transmisie a politicii monetare va mai funcționa sau nu.[8]
Concurența între monede
CBDCs sunt pe cale să modifice principalele funcții ale monedei emise de către banca centrală (monedă primară): mijloc de schimb, mijloc de plată și mijloc de păstrare a valorii.
În istoria monetară, au existat perioade în care monedele private au concurat unele cu altele și cu monedele emise de guverne (monede fiduciare, fiat money).[9] În secolul al XIX-lea, s-a produs însă o mutaţie importantă, şi anume emisiunea bancnotelor, care, la început, era făcută de toate băncile, a fost încredinţată exclusiv băncii centrale, care, din această cauză, a fost numită şi „bancă de emisiune”. Totodată, statul a conferit bancnotelor curs legal, iar emisiunea acestora a fost foarte strict reglementată, stabilizându-se treptat la raportul 1/3 (aur/bilete).
Înzestrarea bancnotelor cu curs legal a făcut ca acceptarea lor de către agenţii economici să devină obligatorie, la fel ca în cazul monedelor metalice (aur, argint). Deşi, în epocă, aceste bilete de bancă erau în continuare convertibile în aur, ele puteau fi numite, pe bună dreptate, „monedă fiduciară”, deoarece valoarea lor depindea mai mult de încredereape care deţinătorii lor o acordau emitentului, decât de cantitatea de metal pe care o reprezentau
Bancnotele convertibile în aur (argint) s-au folosit, în general, până la izbucnirea Primului Război Mondial. În acea perioadă, monezile din aur şi argint au continuat să fie forma principală de monedă, însă bancnotele se utilizau, de asemenea, pe scară largă, din cauza comodității lor, încrederii inspirate de instituția emitentă şi rarității monedei metalice. Din acest din urmă punct de vedere, este absolut raţional, de exemplu, a avea o formă de bani a căror cantitate să poată fi augmentată pe măsura creşterii volumului tranzacţiilor.
Bancnotele neconvertibile au apărut din cauza pierderii, din varii motive, a încrederiideţinătorilor, ceea a dus la cereri masive de convertire a acestora în aur (argint). Or, având în vedere că valoarea totală a bancnotelor existente în circulaţie depăşea frecvent valoarea stocului de aur al băncii de emisiune, a apărut pericolul falimentului acesteia din urmă. În asemenea situaţii, statul a intervenit adesea, decretând cursul forţat al bancnotelor şi, deci, degrevând banca centrală de obligaţia de a le converti în aur (argint).
În prezent, toate statele (în măsura în care mai au monedă proprie, în sensul că nu participă la o uniune monetară (de exemplu, Uniunea Economică şi Monetară Europeană – UEM), emit doar bancnote neconvertibile. Detaşată de metalul preţios, această monedă de hârtie este numită de unii autori „hârtie-monedă.
În planul principiilor, această evoluţie a dus la abandonarea de către doctrină şi practică a tezei că biletul de bancă este un simplu înlocuitor în circulaţie al aurului. Natura sa monetară proprie este în prezent unanim recunoscută, bancnotele fiind emise de către băncile centrale în funcţie de cerea de credite şi de situaţia economiei.
Apariția diverselor forme de bani electronici și tehnologia pe care se bazează aceștia fac posibilă separea funcțiilor definitorii ale banilor și declanșează o nouă competiție între diverse tipuri de monede fiduciare.
În țările în care bancile centrale emit bani digitali (Nigeria, Jamaica, Bahamas etc.), moneda primară pare să-și mențină importanța în două din cele trei funcții definitorii ale banilor: mijloc de schimb și mijloc de păstrare a averii (rezervă de valoare). Cu toate acestea, prin prisma funcției de mijloc de schimb, sistemele de plăți private devin din ce în ce mai importante, intensificând, în această ipostază, concurența dintre diverse forme de monede private și banii băncii centrale. De aceea, este de presupus că dacă forțele pieței vor fi lăsate să acționeze, unii emitenți de monede digitale și unii furnizori de tehnologii de transfer electronic de fonduri vor deveni, probabil, dominanți. Iar unele fenomene de acest gen ar putea modifica caracteristicile banilor: forme, modalități de emisiune, rol economic etc.
Fluxurile bănești internaționale
Noile forme de bani și noile modalități de plată remodelează, de asemenea, fluxurile de capital internaționale, cursurile de schimb dintre diverse monede naționale și structura sistemului monetar internațional. Unele dintre aceste facilități prezintă avantaje certe pentru întreprinderi și populație, însă altele dau naștere la noi provocări.
Astfel, este de presupus că tranzacțiile financiare internaționale vor deveni mai rapide, mai ieftine și mai transparente. Aceste posibilități crează numeroase avantaje investitorilor, care urmăresc să-și diversifice portofoliul de titluri, firmelor, care doresc să-și plaseze fondurile pe piețele de capital internaționale, emigranților, care trimit bani în țările lor de origine ș.a.m.d. De asemenea, este neîndoios că plățile transfrontaliere mai rapide și mai sigure stimulează schimburile comerciale internaționale, ceea ce favorizează îndeosebi țările cu economie de piață emergentă, care obțin o mare parte din venitul lor național prin export.
Apariția unor noi modalități de efectuare a plăților ușurează însă nu doar comerțul internațional, ci și activitățile ilicite, dând naștere unor noi provocări pentru guverne și autoritățile de reglementare. De asemenea, noile tehnici de plată diminuează posibilitățile statului de a controla intările și ieșirile de capital legale, care depășesc însă anumite limite prevăzute în legislația țărilor care practică diverse forme de control al mișcărilor de capital. Acest fapt crează probleme îndeosebi țărilor cu economie de piață emergentă, care suferă periodic crize economice cauzate de ieșirile mari și bruște de capital străin. Cu alte cuvinte, economiile emergente sunt cele mai vulnerabile față de deciziile de politică monetară ale principalelor bănci centrale ale lumii, care pot declanșa ieșiri de capital din țările respective.
CBDCs și dispariția barierelor tehnice în calea mișcărilor de capital internaționale nu vor determina singure reconfigurarea sistemului monetar internațional sau modificarea raporturilor de forțe între principalele monede ale lumii. Costul preschimbării directe a monedelor țărilor cu economie de piață emergentă este în scădere, iar în Europa a fost creată o uniune monetară la care participă 17 state, ceea ce atenuează necesitatea unor „monede-vehicol”, precum dolarul și euro. Însă, principalele monede de rezervă ale lumii, în special dolarul, par să-și mențină rolul dominant în funcția de mijloc de păstrare a valorii (rezervă de valoare), deoarece această dominanță se bazează nu doar pe talia economiei și dezvoltarea pieței financiare a țărilor emitente a „monedelor de rezervă”, ci și pe armătura lor instituțională, care este esențială pentru menținerea încrederii investitorilor. Cu alte cuvinte, tehnologia nu înlocuiește independența băncii centrale și statul de drept.
În mod asemănător, CBDCs luate ca atare nu rezolvă problemele pe care le crează pierderea credibilității băncii centrale sau lipsa de disciplină a politicii fiscale a guvernului, care afectează ambele valoarea monedei naționale. Astfel, în cazul în care guvernul înregistrează deficite bugetare mari, este de presupus că banca centrală va fi nevoită mai devreme sau mai târziu să creeze o cantitate de monedă primară mai mare pentru a finanța aceste deficite, ceea ce alimentează inflația și erodează puterea de cumpărare banilor băncii centrale – efectivi sau digitali. Cu alte cuvinte, banii băncii centrale sunt la fel de tari și de credibili ca instituția emitentă, nici mai mult și nici mai puțin.
Rolul guvernului
În următorii ani, băncile centrale și guvernele din întreaga lume se vor confrunta, probabil, cu o dilemă majoră: fie rezistă tentației de a asimila noile tehnologii, asistând pasiv la inovațiile sectorului privat, fie încearcă să profite de eficiența ridicată a acestor noi tehnici de plată. Apariția criptomonedelor și perspectiva introducerii CBDCs ridică și o altă problemă inconturnabilă, și anume aceea a rolului ce revine statului pe piața financiară. Dilema este între, pe de o parte, intervenția autorităților într-un domeniu aflat până acum în cea mai mare parte în sarcina sectorului privat, iar pe de altă parte, încercarea de a compensa insuficiențele pieței, în special numărul mare de persoane nebancarizate sau insuficient bancarizate din economiile în curs de dezvoltare și chiar din economiile avansate, precum cea americană.
După cum arată evoluțiile recente de pe piața criptomonedelor, reglementarea acestei piețe este esențială pentru menținerea integrității sistemelor de plăți și a piețelor financiare, asigurarea protecției investitorilor și promovarea stabilității financiare. Cu toate acestea, având în vedere cererea mare de servicii de plăți eficiente – de mică și mare valoare, interne și transfrontaliere –, inovațiile sectorului privat sunt susceptibile să aducă beneficii semnificative populației și întreprinderilor. În acest cadru, principala provocare pentru băncile centrale și autoritățile de reglementare financiară este găsirea unui echilibru între, pe de o parte, inovarea financiară, iar pe de altă parte, necesitatea de a atenua riscurile cu care se confruntă investitorii mai puțin informați și stabilitatea generală.
Noile tehnologii financiare permit accesul categoriilor de populație mai sărace la o gamă largă de produse și servicii financiare și, deci, democratizarea activității financiare. Cu toate acestea, inovațiile tehnologice din domeniul financiar, chiar și cele care permit o intermediere financiară mai eficientă, pot duce la creșterea inegalității veniturilor și averilor.
Astfel, avantajele inovațiilor din domeniul tehnologiilor financiare pot servi în primul rând bogaților, care le folosesc pentru creșterea randamentelor plasamentelor lor financiare, diversificarea riscurilor și capturarea instituțiilor financiare existente. Mai mult, deoarece indivizii aflați la periferia vieții economice au acces limitat la digitalizare și sunt, de regulă, slab alfabetizați financiar, schimbările amintite pot să-i ispitească să se anagajeze în investiții al căror risc nu-l cunosc sau nu-l pot suporta. Astfel, implicațiile asupra distribuirii veniturilor și averilor în societate – care, în unele țări, a devenit, în ultimul timp, brusc inegalitară, alimentând tensiunile politice și sociale – sunt departe de a fi evidente.
Un alt efect important este accentuarea stratificării la nivel național și internațional. Băncile centrale și monedele economiilor de talie mică sau cu instituții slabe ar putea fi eliminate, deoarece puterea economică și financiară tinde să se concentreze în economiile mari și cu instituții stabile și funcționale. De asemenea, marile corporații pot dobândi și mai multă putere prin controlul atât al comerțului, cât și al finanțelor.
Cu toate acestea, chiar și într-o lume în care finanțarea este descentralizată ca urmare a folosirii tehnologiei inovative de tip blockchain, statelor le revine în continuare un rol important în asigurarea respectării drepturilor de proprietate și contractuale, protecția investitorilor și asigurarea stabilității financiare. La urma urmelor, chiar și produsele financiare inovative, precum criptomonedele, funcționează mai bine în cazul în care se bazează pe încrederea provenită din supervizarea și supravegherea statului de drept. Guvernele trebuie, deci, să facă în așa fel încât reglementările și acțiunile lor să promoveze concurența loială mai degrabă decât să favorizeze operatorii actuali sau să permită marilor corporații să-și elimine rivalii mai mici.
Centralizare sau fragmentare
Este de așteptat că inovațiile financiare vor genera riscuri noi și necunosute, mai ales dacă participanții la piață și reglementatorii au încredere excesivă în tehnologie. Descentralizarea și corolarul său – fragmentarea – pot acționa în mod contradictoriu. Pe de o parte, aceste procese pot contribui la întărirea stabilității financiare prin reducerea numărului punctelor critice din sistem (Single Point of Failure – SPOF), reducerea redudanței și creșterea rezilienței. Pe de altă parte, deși sistemele fragmentate pot funcționa normal în perioade normale din punct de vedere economic, încrederea în acestea se poate dovedi fragilă în vremuri tulburi și de criză. Astfel, în cazul în care sistemul financiar-bancar este dominat de mecanisme de finanțare și decontare descentralizate, nesusținute direct de către banca centrală (precum băncile comerciale), ori de către alte agenții guvernamentale, încrederea dispare rapid. Ca urmare, descentralizarea poate fi eficientă în perioade normale, dar nefastă în timpul crizelor.
În fine, sunt posibile schimbări importante în planul structurilor economico-sociale. Înlocuirea numerarului cu sisteme de plăți digitale ar putea elimina orice urmă de confidențialitate în activitatea comercială. Bitcoin și celelalte criptomonede au fost create pentru a asigura anonimitatea și a elimina dependența comerțului de guverne și marile instituții financiare. Totuși, aceste produse informatice determină schimbări care ar putea să compromită confidențialitatea. Să sperăm însă că societățile democratice vor lupta să țină sub control puterea guvernelor, deoarece consideră că libertatea individuală este o valoare mai mare decât eficiența economică.
Timișoara, 27 septembrie 2022
[1]-Ideea că specializarea duce la creşterea productivităţii muncii a fost ilustrată încă de Adam Smith prin celebrul său exemplu al fabricării acelor. Într-adevăr, un singur om poate produce într-o zi cel mult câteva zeci de ace, în timp ce un mic grup de oameni, subdivizat funcţional, astfel încât fiecare să efectueze o operaţie simplă, poate produce câteva mii de bucăţi pe zi. Trebuie însă adăugat că Smith era conştient că avantajele diviziunii muncii şi specializării sunt limitate de posibilitatea vânzării produselor obţinute, adică de mărimea pieţei bunurilor respective. Căci, dacă nu poţi vinde ceea ce ai produs, cu alte cuvinte, dacă bunurile tale nu interesează pe nimeni, faptul că produci mai mult nu îţi aduce nici un folos. Acest adevăr fundamental a fost adesea uitat de către mulți economişti și planificatori de mai târziu.
[2]-În sensul comun de loc special amenajat, unde se face comerţ cu mărfuri.
[3]-Faptul că sarea a jucat odată un asemenea rol este dovedit de cuvântul „salariu”, care provine de la „sal, is”=sare (lat.), cu care erau plătiţi soldaţii romani. De aici, numeroasele expresii cu sens economic în care apare cuvântul: “sarea pămânului” = ceea ce este mai de preţ, mai valoros; “marea cu sarea” sau “sarea şi marea” = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat; “a primi pe cineva (sau a ieşi înaintea cuiva) cu pâine şi sare” = a primi pe cineva cu deosebită cinste;“a nu avea (nici )sare de mămăligă”= a fi foarte sărac; etc.
[4]-În civilizaţiile pastorale, cum ar fi, de exemplu, cele din bazinul mediteranean, rolul de marfă-bani a fost îndeplinit de animale (pecus – lat.), de unde cuvântul „pecunia”(bani) şi adjectivul „pecuniar” din română modernă. Faptul că animalele au avut odinioară rolul de bani, fiind identificate cu bogăţia în general, este relevat şi de cuvântul „capital”, care provine de la „caput, capitalis, e”=capete de vite (lat.).
[5]-Dintre toate mărfurile, metalele zise „nobile” – aurul şi argintul – au o serie de proprietăţi excepţionale, care le fac extrem de potrivite pentru a juca rolul de mijloc de schimb. Astfel, aceste metale sunt dorite de aproape toţi oamenii pentru confecţionarea de podoabe; sunt relativ rare şi, deci, au valoare mare într-un volum mic; sunt inalterabile, căci nu se oxidează în contact cu aerul: ca urmare, pot fi păstrate un timp îndelungat, fără a-şi modifica greutatea (valoarea); sunt divizibile în orice proporţie, fără a-şi pierde din valoare: un lingou de aur (argint) de 1 kg valorează de exact cât patru lingouri de 250 g; etc.
[6]-S. Cerna, Băncile în economie, Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2017, Issue 2, p. 46-52, http://www.rrdp.ro/articole-revista/917; Băncile: ”fabrici” de monedă, nu de capital, Ziarul Financiar, 25.10.2016, http://www.zf.ro/opinii/bancile-fabrici-de-moneda-nu-de-capital-1585958.
[7]-De exemplu, în perioada 1947-1991, Banca Națională a României (numită în epocă „Banca Republicii Populare Române. Bancă de Stat”, iar apoi „Banca Naţională a Republicii Socialiste România”) păstra disponibilităţile băneşti ale întreprinderilor și instituțiilor, efectua decontările fără numerar, acorda credite pentru finanţarea activităţilor economice etc. Planul de creditare general era întocmit de Banca Națională în conformitate cu indicațiile conducerii partidului comunist și aprobat de guvern,.
[8]-S. Cerna Moneda electronică și politica monetară, Revista Română de Drept al Afacerilor, București, nr. 1/2022, p. 77-89; Moneda digitală şi politica monetară – evoluţie sau revoluţie?, https://www.zf.ro/opinii/silviu-cerna-fost-membru-in-consiliul-de-administratie-al-bnr-moneda-20528755
[9]-Fiducio, ere=încredere (lat.).
hm… securitatea comerțului internațional a dus la globalizarea schimburilor de care vorbește autorul… dar nu a fost niciodată gratis, iar cauza nu a fost monetară… acum s-a tras heblul.
interesante metamorfoze. schimbul de marfuri, trocul, iata cea mai pura forma de economie libera/de piata. intre timp au aparut camatarii, astia nu produceau nimic, doar pacaleau si profitau de puterea lor de asociere (they stick together) detinind monopolul banilor (ce nu mai aveau nici macar acoperirea n aur). asa a fost mereu : creatori / inovatori ce n ar putea fi rasplatiti cu tot aurul din lume pentru binele ce l au adus, si putorile amorale, lacome si inumane de gitul carora atirna banii sau lingourile de aur (vor sa fie mumificati si acoperti in aur/bani precum faraonii egipteni – in special orientul mijlociu (de ce, e o alta poveste) a nascut astfel de hiene)
Mai exista inca trocuri gen marfa contra servicii. Sau servicii in loc de bani.
Netaxabile de catre statul multi-hraparet si totodata incapabil sa 1) ofere servicii decente populatiei 2) protejeze cetatenii de hoti sau pandemii 3) acaparat de marionete locale (politicieni incompetenti si corupti in cardasie cu institutii transnationale plus jurnalisti amarati care scriu la comanda).
Un articol educativ la care poate pentru prima data nu am nici un comentariu critic.
Emiterea de cripto monede de către băncile centrale ar putea scoate din joc numeroase bănci comerciale capusa care iau câte doua rânduri de piei de pe client. În R băncile comerciale percep comisionane ridicole pentru orice operațiune, de la extragerea de numerar la transferuri bancare (intre 0.1% si 1% din suma transferata). În plus sunt extrem de ineficiente. NB: mai toate băncile din R sunt sucursale ale unor bănci internaționale.
Nu toate bancile sunt de tip „capusa”. Asta-i regula financiara deocamdata: vrei bani multi pentru ceva, trebuie sa te imprumuti. Sunt destule banci care iti ofera diferite avantaje la creditare, insa trebuie cautate. Insa, cum a spus si autorul, marile banci centrale din marile economii ale lumii vor controla CBDCs, asa cum se intampla si azi cu monedele cele mai puternice, dolarul si euro. CBDCs de la BNR nu vor putea fi niciodata mai stabile decat cele ale FED-ului, de exemplu.
Daca va referiti la bancile comerciale, avem 34 de banci, din care 2 romanesti: CEC si Banca Transilvania. Au mai fost banci romanesti, dar au fost preluate de banci straine.
Din pacate, la bancile straine esti servit mai bine decat la bancile romanesti….
Este o politica premeditata. Suma necesara deschiderii unei banci este foarte mare (5 milioane E), spre deosebire de anii ’90.
Exista si multe banci populare (Cooperative de credit). Dar cu o forta financiara mica.
La băncile străine ești servit f prost, cu obiceiuri românești. Și la ele funcționează nevoia dosarelor cu șină.
Un exemplu de practici birocratici kafkiene: BCR.
Pe de o parte, guvernele ar dori sa adopte criptomonedele cat mai repede pentru a spori controlul asupra cetatenilor si societatilor, iar pe de alta parte guvernele risca sa piarda controlul asupra economiei si finantelor statului. Atata timp cat aceste tranzactii cu criptomonede nu sunt reglementate cum trebuie, cred ca este o utopie sa vorbim despre avantajele lor. Principalul avantaj ar fi ca n-as mai fi obligat sa scot cash pentru a-l plati pe instalator. Oricum, n-am mai atins bani fizici de multa vreme, iar orice plata sau tranzactie este facuta electronic. Cand accesez aplicatia de banking vad doar o suma, niste cifre pe ecran care acum se pot materializa in bancnote, insa nu si in viitor.
Frumos articol si bine condus.
Cred ca trebuia accentuat faptul ca -de fapt- suntem, inca, in plina era a trocului. Banul este doar o marfa etalon, care usureaza schimburile si platile. Si care poate fi tezaurizat. Marfa ce incepe sa capete trasaturi proprii. Iar cei care manipuleaza banii (bancherii) sunt indispensabili intr-o societate moderna. Intre bancher si camatar sunt multe diferente, chiar daca azi, piata bancara se deterioreaza vizibil, datorita monopolului. Si bancherii tind sa ia locul camatarilor de odinioara.
Moneda hirtie a cunoscut doua etape: doar notificare a banilor metalici pe care ii reprezentau, bani ce puteau fi ridicati de la orice banca, oricand si moneda hirtie fara acoperire in metal. Frumos descris momentul de despridere a celor doua forme, dar nu suficient insistat pe prima forma, cred eu.
Monedele virtuale cred ca vor avea un debut greoi. Pentru ca banii (metalci sau hirtie) sunt emisi de entitatile centrale ale statului. (Si statele au dus o lupta lunga si grea cu baronii cu drept de emisiune monetara.) Cu garantia statului. Monezile astea sunt emise de oricine. Fara nici o garantie.
Lucrurile se complica, pentru ca si moneda hirtie trece prin dificultati, datorita politicienilor ce conduc tiparnita. In felul asta, cu moneda hirtie si cea virtuala lipsite de incredere, cu bancile decredibilizate, ce ramine omului de facut? Fuga inapoi la moneda metalica. Rezerve de aur/argint, facute de indivizi dar si de firme si chiar state.
Punctul vulnerabiul al monedei hirtie (neconvertibile) si al cripto-monedelor este increderea.
O moneda forte este acum ceva importat din America de ceva timp.
Coceanul de porumb.
S-ar putea spune ca Culita Tarata era un fel de Elon Musk al agriculturii sau un Bill Gates al cumpărării de pământ .
😂
Deși se subînțelege din articol că toate criptomonedele sunt de fapt forme secundare ale monedei, aș remarca faptul că, departe de a fi un sistem monetar paralel, ele alcătuiesc un sistem monetar _parazit_.
Atâta vreme cât încrederea în moneda unei țări este resursa principală a valorii acesteia, devine foarte clar că sistemul cripto- se hrănește direct din încrederea cetățenilor în sistemele oficiale de schimb și că nu ar supraviețui independent de acestea.
Nu știu în ce măsură o astfel de relație de tip parazitar poate deveni, în timp, un tip de simbioză dar mă întreb dacă nu cumva ascensiunea cripto- se datorează în principal faptului că sunt acceptate tacit ca o formă de atenuare (și chiar de contenție) a neîncrederii crescânde a populației în bani ca mijloc de schimb.
Părerea mea este că efectul paradoxal al unei astfel de acoperiri a deficitului de încredere în monedă va fi acela de precipitare a unei crize financiare majore și nu cel de îndepărtare a ei, așa cum ar fi de așteptat. Din fericire, dată fiind relativa indiferență a populației față de zona cripto- (deocamdată, contrar percepției generale, doar o minoritate a oamenilor au acces la mijloace electronice de plată, încă și mai puțini având cunoștințele și resursele necesare de a le folosi), s-ar prea putea ca odiseea cripto- să se sfârșească înainte de a produce o erodare ireparabilă a încrederii în bani ca mijloc tradițional de schimb.