joi, martie 28, 2024

Mic exerciţiu hermeneutic al prostiei cu doctorat

Aşa după cum se ştie, prostia este constanţă, inepuizabilitate, inteligenţa – întîmplare, simplu accident. Prostiei îi iese perfect orice, din prima încercare, pe cînd înţelepciunii îi iese, cu greu şi după multe încercări, cîte o imperfecţiune. De multe ori, prostia pare mai deşteaptă decît înţelepciunea. Abundenţa cazurilor de reuşită, prin intermediul ei, certifică din plin această anomalie. Chiar şi cînd se grăbeşte, neghiobul tot nu ştie unde merge. Căci el se grăbeşte orgolios spre nicăieri, confundă mersul cu deplasarea. Oricum, prostia soft, cea inerentă oricărei manifestări umane, nu mai este la modă. De mare actualitate este prostia hard, cea care domină autoritar orice alternativă. Prostia este dominatoare, tinde să subjuge orice diferenţă, pe cînd inteligenţa este mai conciliantă, tolerează orice contrarietate. Impostura este calea regală a prostiei, varianta ei tare, triumful ei malefic. Visul prostului este acela de a deveni impostor cu diplomă, cu grade universitare, cu împieptoşări academice, cu îmburicări demonice. Prostul nu vrea să audă decît ceea ce ştie. Problema e că nu ştie nimic. Evident, acest fapt nu este o piedică în calea… realizării. Dimpotrivă, transformă prostia în prodigiu… Dintre toate specimenele de proşti, cel mai nesuferit este prostul deştept. Cel care ştie sigur că ştie tot, că poate orice, că nimic nu se opune în calea triumfală a imbecilităţii lui. Cel care reuşeşte cu neajunsurile cu care chiar şi un geniu s-ar rata. Mai nou, prostia deşteaptă începe de la doctorat în sus, perorînd în amvonul tuturor intereselor meschine. Cu timpul, orice prost îşi dă doctoratul în vreo escrocherie. Nu poate rezista tentaţiei de a abuza plenar de propriile deficienţe. Ignoranţa te împinge înainte, îţi dă nebănuite imbolduri, te plasează în idealităţile cele mai rocamboleşti, produce delicii şi secrete solidarităţi. Înţelepciunea te domoleşte, te face reticent, te pune mereu pe gînduri, îţi frînează orice tentativă de zbor, procură mari rezerve de repulsii şi antipatii. Ca atare, doar ignoranţei îi cresc brusc aripi. Înţelepciunea merge la pas. Există o dictatură de care nu vom scăpa niciodată: dictatura prostiei. Nici o putere nu o poate schimba, chiar şi cea divină se dă bătută în faţa ei. Doar nebunia mai poate adăposti rătăcirile înţelepciunii. Pînă la urmă, nu poţi decît să constaţi cu oarecare tristeţe că pînă şi prostia s-a tîmpit…

Semianalfabeţii îşi iau doctoratul summa cum laude cu semidocţii. Doctoratul a devenit doar o modalitate de a parveni pe seama unei fraude intelectuale. Vidul împănat academic, o trîntă naţională cu plagiatul, o insultă la adresa competenţei şi a onoarei. Grecii numeau plagiatul „furt de cuvinte” (logoklopia). Cînd scrisul devine malaxor de cuvinte, o buimăceală lexicală împănată cu ciupeli bibliografice din care nu se înţelege nimic ne aflăm în faţa veleitarismului agresiv, a academismului lucrativ sau a succesului aranjat machiavelic. Dintr-un traiect sapienţial performativ, doctoratul a devenit o simplă formă de aglutinare, o coterie universitară impudică, un autorlîc minor. Mulţi sînt în stare să-şi treacă în bibliografie nu doar anul morţii, ci şi nimicul din care au fost făcuţi. Nu există imbecilitate mai spectaculoasă decît aceea lustruită academic, acoperită cu tot soiul de diplome îndoielnice, competenţe false şi prestigiu contrafăcut. Iar faptul că, din acest abis răsunător, din preaplinul acestor neajunsuri eclatante trebuie să-i înveţi şi pe alţii constituie spectacolul aberaţiei absolute. Absurditatea românească a mai dat o lovitură imposibilului: i-a reuşit scriitorul care nu citeşte, universitarul care schingiuieşte limba română, maeştrii care cultivă cu sîrg ignoranţa şi debilitatea. Mîine, poimîine, analfabeţii vor invada cu succes Academia. La noi, ar trebui instituită, în regim de urgenţă, o nouă profesie: cea de şmecherolog. De la cultură la credinţă, de la praxisul cotidian la metafizica vieţii totul este şmecherie. Mizeria umană drapată în onorabilităţi de împrumut, şarlatania crasă mascată în ierarhii traficate, prostia tronînd imperturbabil-doctoral pe scaunul înţelepciunii – secvenţe dintr-un coşmar cotidian trăit cu ochii deschişi. Inteligenţa, cîtă mai e, ne ajută doar să ne scuzăm în mod credibil,  argumentat, pentru faptul că încă nu sîntem tîmpiţi absoluţi. Înlocuind într-o veselie excepţionalitatea cu senzaţionalismul cel mai gregar am dat o dublă lovitură normalităţii comportamentale. Dintr-o „trestie gînditoare”, am transformat omul într-o maimuţă hlizită şi amnezică. O molimă face ravagii – succesul cu orice preţ, cu toate preţurile. Toţi, de la troglodit la genialoidul de cartier, vizează hipnotic doar succesul facil, exoteric. Poţi să nu fii nimic, să fii ultimul om, dar să fii cunoscut, să ai succes cu neputinţa ta. Valoarea nu mai este un indiciu al succesului, ci al însingurării. Succesul a ajuns mai mult o măsură a degradării, o terfelire a tuturor componentelor şi sistemelor axiologice. (Tehnica ne ajută să involuăm tot mai spectaculos. Ne tîmpim cu cele mai evoluate cuceriri ale ştiinţei. Comuna primitivă poate fi accesată cu un simplu buton). Toţi cei care scriu direct pentru rubricile statelor de plată, pentru parvenitism şi împieptoşări sociale, pentru zorzoanele academice a unei biografii fade, pentru simplul fapt că au unde publica, ne dezgustă pînă la milă. Căci ce poate fi mai trist decît tîrîrea în pecuniar şi prostituţie a celor mai înalte idealităţi? Ce poate fi mai josnic decît transformarea diafanităţii ultime în abjecţie? Prostia cu doctorat – apogeu al decăderii şi neruşinării, ultima ghioagă dată învăţămîntului, cercetării şi culturii autentice, epitaful spiritului nostru înfrînt şi batjocorit.

Cei mai mulţi se ratează prin reuşite. Reuşesc cu ceea ce nu pot, avansează spectaculos cu ceea ce nu ştiu. Nu există oameni mai detestabili decît aceia care vor să devină dumnezei în cerul ignoranţei lor, de unde tună şi fulgeră împotriva acelora care nu se ploconesc în faţa acestei irepresibile schizoidii. Dacă funcţia de Dumnezeu ar fi disponibilă, am avea mari surprize. Nu ar ajunge Universul la cîţi ar dori s-o ocupe, toţi asumîndu-şi, evident, nu doar facerea lumii, ci, mai ales, îndreptarea ei după chipul şi asemănarea lor. Unii se încăpăţînează, cu un entuziasm suspect, să facă doar ceea ce nu ştiu, nu pot, nu înţeleg. Îşi aruncă toate incompetenţele în luptă pentru a reuşi, îşi mobilizează toată impostura, toate rezervele de nesimţire, toate dorinţele atavice. Mulţi reuşesc social doar cu preţul degradării ca oameni. Ura uneşte mediocritatea, mediocritatea potenţează ura. Amîndouă debuşează viguros în prostia semeaţă, în semidoctismul venal şi în misologie. Scriind mai mult din reflexe condiţionate şi din motivaţii exterioare, aceştia nu fac decît radiografia unui imens gol interior, pe care îl maschează cu aceste exerciţii ale grafomaniei. Mulţi se dedau la savantlîcuri şi pericope hazlii, la hazardate prolegomene în care bîntuie doar propria lor incultură. Unii îşi iau avînt în scris chiar din faptul că nu ştiu ce fac, precum Monsieur Jourdain. După ce au scris cîteva cărţulii de consistenţa şi densitatea apei de ploaie, unii se reped abrupt, precum Don Quijote, să cucerească empireul facil al recunoaşterii şi succesului. Spaţiul proxim nu-i mai cuprinde, timpul îşi iese din ţîţîni, limba se înfioară, cultura română leşină la auzul numelui lor, nici mapamondul nu se simte prea confortabil. Şi cînd te gîndeşti că totul porneşte de la faptul că mulţi energumeni văd condeiul ca pe o proptea ciobănesc-mioritică, ca pe un retevei al parvenirii. Standardizarea mediocrităţii, a ţopismului venal a reuşit din plin. Chiar şi diplomele de inteligenţă şi de moralitate sînt date de idioţi şi de haidamaci, de lepre şi de corupţi. Cei care nu au nici o competenţă, cei care ştiu de toate fără să înţeleagă nimic, cei care se umflă în propria ignoranţă mai abitir decît broasca lui La Fontaine s-au instalat în jilţul tuturor nemerniciilor, revărsîndu-şi incompetenţa pestilenţială în toate zările. Peste fiecare funcţie mănoasă zace crăcănat un impostor belaliu. Mulţi s-au aburcat în şaua neruşinării şi a aroganţei, de unde ne aruncă rînjete, măscări şi agramatisme. Chiar şi în cultură se aud tropăituri de copite, suave răgete de măgari…

Ca atare, reuşesc doar cei care nu ştiu nimic, dar ştiu instaura abil dictatura incompetenţei. Prostia e zeitatea clipei, trambulina vidă a oricărei puteri. Cei care, printr-o incompetenţă şi o ignoranţă crasă, au obţinut totul îi urăsc pe cei care, prin talent şi competenţă, nu au reuşit nimic. Pentru că ei urăsc valoarea chiar şi cînd aceasta este inutilă. Din orgoliul maladiv amestecat cu prostia infatuată rezultă o compoziţie dezastruoasă, care stă gata să explodeze la cea mai fină prezenţă a înţelepciunii. Nu există o mai mare bucurie a prostului decît să constate că altuia inteligenţa nu îi foloseşte la nimic. Mai nou, prostia reclamă luxul, dreptul la stimă doctorală, îndreptăţirea de a conduce. Reclamă tot ceea ce nu merită. Ignoranţa a devenit un aliat de seamă al fericirii, lustrul ei gratuit. Am evoluat pînă la stadiul în care ne permitem prostia ca pe un merit, tîmpenia ca pe o virtute. Oricît şi oricîţi ne-am strădui (şi ne „străduim” straşnic), prostia din lume nu poate fi epuizată. Ea rămîne mereu întreagă, ajunge la toată lumea. Mulţi îmbracă pe viaţă şi pe moarte cămaşa imposturii. Devin cruciaţii ei voluntari. Niciodată însumarea defectelor nu a deschis orizontul atîtor perspective şi oportunităţi. Caz în care incompetenţa devine, din slăbiciune personală, forţă universalizantă, atotputernicie. Niciodată stupiditatea nu s-a revărsat mai glorios, anihilînd jubilant orice alternativă. Şansa de a te rata total, la noi, e aceea de a avea concomitent valoare şi caracter. Destine supralicitate prin impostură, asta întîlneşti, în schimb, la tot pasul. Mai întîi, totuşi, ar trebui să ne luăm masiv doctoratul în bunul-simţ. Dacă prostia (cu doctorat sau nu) ar durea, înţelepţii ar fi zei. Ce cozi ar mai fi la uşile lor! Dar putem sta cu toţii liniştiţi, nu doare decît înţelepciunea…

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. :) frumos scris, felicitari, un articol cu valoare adaugata !
    omenirea s a nascut dintr un simbure de adevar si intelepciune si va dispare intr un ocean de minciuna si prostie. prostul avea bunul simt sa se asezeze n fundul clasei, cind insa si a pierdut rusinea a sarit direct la catedra ! infometati si umiliti, au fost tinuti in tarc cu ghioagele. desi in anul de gratie 1989 lumea civilizata a interzis folosirea ciomegelor in romania, la scurta vreme minerii navaleau cu tirnacoape. dupa ce au disparut si tirnacoapele (odata cu minele, uzinele, padurile, resursele naturale, inginerii, medicii, tinerii etc) licheaua te sugruma cu nesimtirea si minciuna :)

  2. fenomenul de care se vorbeste nu e nici pe departe nou, mai ales in Romania, daca ar fi sa ne gindim la epoca de aur a comunismului.
    Pe undeva azi doctoratul inlocuieste ceea ce era ieri carnetul de partid fara de care nu se putea misca nimic. Si totusi e mult mai bine decit pe vremea impuscatului. Sa nu uitam ca „schmekerii” de care vorbim ocupa doar anumite domenii, politic, universitar, public sa-i zicem asa, de aici si senzatia ca sunt foarte numerosi. Ramine domeniul economiei private in care aceste minunate hirtii isi pierd efectul, acolo unde adevarata valoare conteaza. Desigur fac abstractie de clientii DNA.

    • Carnetul de partid este nemuritor. Nu a disparut. Exista inca!

      Ma asteptam din partea autorului la o cat de scurta/nesemnificativa referire (istorica) la titlul arhicunoscut de „academician-doctor-inginer de renume mondial” – premergatorul actualelor titluri de „doctor-plagiator”. .

      Dincolo de prostie, fenomenul la care se face referire este strans legat de perioada comunismului a-tot-distrugator de valori autentice, atat de nefast pentru noi toti deopotriva. Dimensiunea istorica lipseste. In rest, de acord cu ccea se spune.

  3. Sunt mult prea multi cei care ii „invata” pe altii ceea ce nici ei nu stiu.

    Un copil imi spunea mai deunazi asa: „Eu invat ce trebuie de la tati si de la mami si la scoala spun ce vor sa auda de la mine, chiar daca e gresit”.

    Acelasi copil va vedea probabil peste ani ca doctoratul este o chestiune formala, care se „masoara” in variabile de tip „mediana indicelui Hirtsh” (!).

    Va invata ca daca ai o hartie la mana nu conteaza ce stii si ce faci.

    =====

    Prostii nu apar la varsta doctoratul. Ei se cresc cu grija, cu efort, sub obladuirea scolii si sub ochii dezinteresati sau exdcesivi ai parintilor.

    Si, mai ales, din iluzia ca statul este cel care poarta raspunderea educatiei, ca parintii nu trebuie sa mai detina nici o libertate in ceea ce privete alegerea parcursului educativ. Ca scoala este de drept divin si nu da socoteala nimanui.

    „Calul batran greu se invata in buiestru”.

    Prostii astia sunt produsul indiferentei si inculturii noastre, a tuturor.

    La procesul de la Nurneberg s-a spus asa in motivarea sentintei ” aceste orori nu ar fi fost posibile fara concursul intregii populatii”.

    Avem o societate in care intr-adevar prostii s-au inmultit si, mai rau, au ajuns sa invete pe altii.

    Avem multi prosti pentru ca asta ne dorim. Asta vrem. Daca nu am vrea, am face ceva. Dar nu facem nimic in afara de a ne plange de asta.

    Probabil ca trebuie sa ajungem la fundul prapastiei pentru a avea o schimbare. Desi ma ingrozeste idea asta, avand in vedere cat de jos poate o societate sa decada inainte de a reactiona.

  4. Nu exista criza, fie ea existentiala, fara sfârsit!
    Desigur, tentatia este mare pentru noi, actori sau simpli figuranti ai crizei, sa o si comentam in timp ce interpretam scenariul pe care ni-l impune, doar ca, la un moment dat, mi se pare ca totul devine prea repetitiv ca sa mai fie amuzant…
    Exista deci un mare avantaj al situatiei catastrofice actuale : avem de gasit poarta de iesire, pentru ca ea exista, indiscutabil!
    Problema cu exercitiile hermeneutice prelungite ;) , este ca dau impresia ca ne aflam intr-o casa de nebuni, cu usi si ferestre ferecate, ceea ce e doar un punct de vedere…Refuzându-l, pentru ca il credem si pe Heisenberg, nu doar pe dvs, avem posibilitatea ca, inainte de a ne sinucide sau a ne apuca de spart peretii, sa…deschidem usa si sa iesim pe unde am intrat…
    Sa fim un pic logici: România nu e Siria, Iraq sau Somalia, deci tocmai resemnarea in fata unei soarte crude care ne-a pus prostii si coruptii in frunte, PE VECIE, mi se pare o dovada de prostie!
    Eternitatea e cam lunga, mai ales catre sfârsit :)

    • Exista poarta de iesire, doar ca ne incapatanam sa cautam solutii magice, adica modalitati de a fi foarte bine fara munca, fara efort, fara raspundere.

      Nu gasim poarta aia pentru ca de fapt cautam Paradisul pe Pamant. Poarta Raiului mi-e teama insa ca nu pe aici se afla. :-)

      ===

      Solutia? Am avansat deja un set de masuri, prin diversele mele postari. Asta, tocmai din exasperarea de a vedea cum toata lumea face plecaciuni la Zidul Plangerii, dar nimeni nu vine cu vreo idee.

      Pe surt, am spus ca pentru a schimbe sistemul de educatie trebuie sa garantam libertatea individuala de a alege si sa impunem raspunderea individuala pentru fapte si decizii. Acest lucru ar trebui sa aiba loc in 2 etape:

      a) Curatenia, ca o conditie premergatoare reformei

      Intra aici:
      1) Eliminarea conditiilor si privilegiilor de doctorat cu exceptia cercetarii stiintifice fundamentale finantate direct de stat
      2) Restrangerea dreptujrilor salariale ale cadrelor didactice din invatmantul superior si a mandatelor conduceri acestora, pentru a pune un petic pe gaura pe care se scurg nenumarate fonduri
      3) Reducerea cu 50% a nuamrului de locuri in invatamantul superior in paralel cu introducerea unui program puternic de burse de studii, inlcusiv in strainatate- pentru a obtine cat mai rapid o minima calitate pentru un minim numar de profesionisti
      4) Reducerea planului cadru in preuniversitar cu trimiterea unor discipline in extracurricular, pentru a optimiza oferta de actiuni educative, ca o combinatie intre scoala, sistem priviat, sistem privat subventionat, familie si comunitati
      5) Pregatirea cadrelor didactice in strainatate, in paralel cu asanarea incompetentilor (cat se poate)
      6) Modificarea contractelor de munca din permanente in temporare si pentru cadrele didactice titulare (5 ani), in paralel cu introducerea conditiei de reciclare si a punctului de vedere al comunitatii in ce priveste re-angajarea
      7) Acceptarea homeschooling partial -adica pentru o parte a planului cadru care nu este a nucelului, ca o solutie de urgenta
      8) Reintorducerea manuialelor unice – tot ca o solutie temporara, de urgenta

      b) Reforma ofertei educationale

      Intra aici
      1) resterea diversitatii reale a ofertei, prin modalitati de organizare diverse a unitatilor scolare, inclusiv a celor cu curricula la algere, dar si cu marirea numarului de discipline optionale
      2) modificarea contractului de scolarizare astfel incat sa fie clar stabilite drepturile si obligatiile partilor
      3) scaderea drastica a numarului de locuri in Universitati in paralele cu introducerea unui sistem de recunostere a pregatirii personale, a celei la locul de munca si a altora de acest fel (de altfel, aceasta este si tendinta in UE)
      4) deplasarea de la recunoasterea formala exclusiv prin diplome la recunoasterea prin activitate prin introducerea perioadeleor de proba extinse si a relaxarii conditiilor de pregatire pentru angajarea in privat
      5) incurajarea studiilor tehnice prin cuplarea cu institutii similare din UE
      6) cresterea ponderii educatiei hands-on treptat pana la 50%, in paralel cu cresterea furnizarii de materiale didactice corespunzataore – se poate face prin renuntarea la „dotari” fantasmagorice gen retroproiectoare la clasele primare, table magnetice sau de sticla samd.; se adauga introducrea obligativiatii contractuale de a le folosi

      ====

      Aceste masuri nu ar avea nici un sens daca sectorul privat si antrepriza ar ramane la fel ca astazi, din simplul motiv ca nu putem pregati oamenii fara a fi nevoie de ei: asa ca as introduce microintreprinderea start-up cu contabilitate simplificata si as intari incubatoarele si acceleratoarele de afaceri.

      Dar cunostintele mai bune, raspunderea mai mare si cererea mai mare nu sunt suficiente daca morala ramane la pamant. As intari colaborarea cu cultele religioase – dar as scoate religia din scoala, locul ei este in biserici.

      ===

      Reforma educatiei, asa cum este descirsa mai sus, este bazata pe urmatoarele valori si principii:

      1) Liberatate individuala este garantata de stat, in ce priveste asigurarea exercitarii sale, a conditiilor, posibilitatilor si alternativelor de alegere de catre familie si tanar
      2) Raspundere individuala ramane individuala, parintii raspund pentru copiii lor, statul nu se substituie familiei, scoala raspunde in fata familiei si a statului in mod individual, concret si real.
      3) Capitalismul e bazat pe afaceri, nu pe stat iar antrepriza este scop al educației.
      4) Credinta (sau morala – pentru atei) este cimentul societatii.

      • Urăsc atitudinile capitularde, dar resping la fel de tare și beția cu apă rece. E foarte greu ca o societte bolnavă și putredă să poată naște instituții sănătoase și integre. De aia nu cred că educația românească va evolua prea mult câteva decenii de aici înainte. Nu zic că trebuie renunțat la luptă ci doar că nu trebuie visat la miracole.

        Așa de dragul conversației dați-mi voie să o fac un pic pe avocatul diavolului:
        a) Despre asanarea premergătoare:
        1) Senatul tocmai a votat (pentru a doua oară) „legea plagiatelor” ce îi pune la adăpost pe impostorii academici de toate soiurile CNATDCU. Cine și cum va putea da peste cap genul ăsta de găinării ce vor continua să curgă? După toate aparențele parlamentul ales în iarna 2016 va fi chiar mai fetid și mai penal ca cel ales în 2012.
        2) Cine, cum și de ce ar face asta?! Păi nu e parlamentul plin de găinari și coțcari veniți acolo direct de la butoanele fabricilor de diplome?!
        3) Rostul învățământului românesc de toate gradele este exclusiv asigurarea normalor didactice. Concedierile msive ar duce la răsturnarea fulgerătoare a oricărui guvern ce ar încerca-o.
        Cât despre bursele oferite de statul român, treaba e simplă: Ăia care sunt buni nu se mai întorc niciodată – fapt valabil în 99% din cazuri. Prostovanii sau șmecherii care se întorc vor face mai mult rău decât bine. Ei au deja un CV impresionant și aparența competenței – deci sunt cu atât mai distructivi. Să nu vă imaginați nici o secundă că alde Harvard, MIT sau Oxfort nu scot și destule loaze la taxe școlare de $50000-$60000/an :P
        4) Universitățile de top 10 și liceele americane de top procedează exact invers. Ele stimulează cât mai multe cursuri și concurența între materii. Cele ce eșueză în mod cronic să adune elevi/studenți dispar.
        5) Pentru studiile în străinătate, vedeți punctul 3)
        Cine să-i asaneze pe incompetenți? Incompetenții care i-au adus acolo?! :P Ce vă face să credeți că au instinct de sinucigași?
        6) Ferescă Dmnezeu!. Fetizii au o majoritate numerică zdrobitoare și vor reuși cu ocazia asta să elimine chiar și ultimele urme de integritte și cimpetență din sistemul muribund.
        7) Nu pricep cum va funcționa homeschooling-ul parțial.
        Cât despre manualele unice, ce vă fce să credeți că vor fi mi bune ca cele alterntive?! Poate că dintr-o ofertă mai mare de manuale proaste se poate găsi totuși unul mai puțin prost. Daca singura opțiune e unul înfiorător de prost, atunci ce mai rămâne de făcut?! :P

        b) Chinurie reformei
        1) Cine va face asta? Abramburica sau vreo altă dejecție a lui Dragnea ce va veni negreșit la minsterul Eucației peste doar câteva luni?
        2) Contractele-s foaie verde. Cădeți în infatilismul lui Lenin care își imagina că dacă se fac proceduri și legi cât mai amănunțite atunci statul socialist va deveni un mecanism perfect ce va putea fi ghidonat cu succes de orice idiot. Știm că au avut munți de proceduri și puzderie de idioți la butonae și iată că tot au dat faliment :P. Problema nu sunt contractele, ci lipsa oamenilor integrii și capabili.
        3) & 4) Vedeți vă rog punctul b) 1) de mai sus.
        5) Considerând halul în care au ajuns deja universitățile românești și reputația peniblilă pe care o au, e putțin probabil să dorească cineva orice asociere cu ele. În plus pentru asa trebuie bani, care deja s-au cheltuit trimițând „cadrele didactice” la studii în străinatate pe măcar $200000/4ani :P
        6) Aici e problema oului și a găinii. Cine va stârpi „dotările fantasmagorice” și va scoate din pămnt și iarbă verde manuale bune?! Ăia care le-au produs până acum pe cele proaste? :P OK, mâine îi dați afară grupir pe toți profesorii buni și răi din sistem. De unde îi scoateți pe ăi capabili care să-i înlocuiască pe ăia răi?!

        Da, la aia cu morala aveți dreptate. De aia ziceam că o societate putredă nu poate da o eucație perfomantă. Până un alta ăia care îi votează cu entuziasm pe plagiatori, sfertodocți, găinari, pungași și mitomani se vor îmbulzi în secțiile de votare pe 11 decembrie 2016. Ăia care se tânguie că în România e nașpa tare și ceva trebuie să se schimbe neapărat și imediat, vor sta acasă cu ocazia alegerilor smiorcăindu-se că n-au pe cine vota. Adică îi lasă pe zgubulitici să aleagă în locul lor și să aducă la butoane o haită mai lacomă și mai putredă că aia din 2012.

        După aia timp de 4 ani se cutremură pereții de lamentațiile lor. Iar în pauzele dintre lamentații se mai alcătuiesc cu alean niscai planuri pe cât de minunate pe atât de irealizabile.

  5. E vorba de un proces evolutiv.

    După veinrea comuniștilor la putere și edificarea societății socialiste multilaterale, educația a devenit un fenomen de masă. Orice loază obținea fără probleme o Diplomă de Bacalureat și asta chiar dacă era practic analfabetă. A început de asemenea infestarea univerităților cu „cadre didactice” (hidoasă formulare) cu ”origine sănătoasă”. Ăia mai bătâni nici măcar Baclaureaul nu-l aveau, fiind trimiși direct la Facultatea Muncitoarească, cu câte 4-6 clase de școală primară sub centură chiar dacă abia puteau buchisi. Pe măsură ce au căpătat cheag în sistemul ce punea originea socială deasupra meritului au început să-și aducă neamuri, prieteni, „tovarăși de luptă” și alte asemenea creaturi pe lângă care se simțeau inteligenți. Fapt ce a dus la o degradare sensibilă a educației universitare.

    În pofida prăbușirii nivelului liceelor, numărul locurilor în facultăți era încă strict limitat până în 1989. Gherțoii ce trecuseră prin liceele comuniste ca gâsca prin apă nu mai erau satisfăcuți de Diploma aia de Bacalaureat pe care oricum o avea tot mocârțanul. După împușcarea lui Pingelică, dl. Iliescu în dragostea sanemărgintă pentru poporul obidit, a mărit în prima fază numărul de locuri la facultățile vechi apoi a înființat universități în fiecare haltă (Institutul de studii politice și strategice din Buhuși sau Academia de înale studii juridice de la Gherla fiind unele din culmile acestei campanii penibile) „notabilitățile” locale ajungând să-și satisfacă fudulia odată ce se vedeau cu titluri de lectori, profesori univeristari și conferențiari pe ușile cabinetelor. Cum chiar și în pofida acestor stăruințe nepereche, tot mai rămâneau loaze fără facultate, s-au lansat univeristățile private. Asta în epoca în care în România economia privată consta mai ales din dughene de tablă. Evident că după toate astea nivelul educației universitare s-a prabușit mai dihai ca-n comunism.

    Undeva pe la începtutul deceniului trecut s-a auns la faza la care tot ghiorțanul avea măcar o diplomă universitara, dacă nu chiar mai multe. Adică o ciză similară celei din anii ’70 -’80 când cu „democraizarea” liceelor. Așa încat tot nalfabetul a început să jinduiască la un doctorat. După cum vedem s-a rezolvat și asta. Patria a născut puhoaie de doctori, precum se nasc muștele.

    Acum nu trebuie să vă imaginați nici o clipă că nebunia a ajuns la capăt. Nope. Primele semne ale etapei următoare se văd deja. Au apărut puzderie de „Academii” de toate soiurile. Ăștia cu doctorate pe veresie vor începe să jinduiacă la un loc în Academia a’ mare. Nu mă îndoiesc că vor reuși, așa încât academicienii vor fi forțați să se întrunescă pe stadioane… :P

  6. @ Svejk

    Eu lupt pentru dreptul parintilor de a alege scoala ce ii face fericiti pe copiii lor.

    In Romania sunt peste 1,500,000 de familii cu copii in scoala (dupa alte calcule – 3.000.000!) si doar 230,000 de persoane in sistemul national de educatie.

    Eu ma adresez celor peste 3,000,000 de parinti. Suntem o majoritate si statul trebuie sa tina seama de noi, pentru ca noi sustinem statul si nu invers.

    Eu am propus o reforma, nu ma lupt cu ceea ce nu se face bine, ci demonstrez cum e bine. 3.000.000 de cetateni sunt 3.000.000 de voturi.

    70% din cetatenii cu drept de vot nu au venit la vot pentru ca nu au avut ce vota. Ce-ar fi daca ar avea ce vota?

    ===
    Raspunsurile la obiect – pregatirea reformei:

    1) Eliminarea conditiilor si privilegiilor de doctorat cu exceptia cercetarii stiintifice fundamentale finantate direct de stat- aminiti de recenta lege a plagiatelor.

    Raspound ca Parlamentul actual care a votat legea plagiatelor mai are 2 (doua) luni. Si ca se stie: cine a facut, poate sa si desfaca!

    2) Restrangerea drepturilor salariale ale cadrelor didactice din invatmantul superior si a mandatelor conduceri acestora, pentru a pune un petic pe gaura pe care se scurg nenumarate fonduri- Spuneti ca Parlamentul actual ar fi plin de perswoane care nu doresc asa ceva.

    Raspund ca Parlamentul viitor va fi altfel si ca nu Parlamentul decide, ci partidele politice.

    3) Reducerea cu 50% a nuamrului de locuri in invatamantul superior in paralel cu introducerea unui program puternic de burse de studii, inclusiv in strainatate- pentru a obtine cat mai rapid o minima calitate pentru un minim numar de profesionisti – spuneti ca daca scad normele e dezastru si ca bursierii nu se vor mai intoarece.

    Raspund ca grija mea este pentru 3.000.000 de parinti si peste 1 milion de copii, nu pentru cei 30-40.000 de profesori care, cel mai probabil oricul nu au ce cauta in invatamant. Vor avea locuri in sectorul priovat de servicii educative ce se va dezvolta ca urmare a cererii de educatie privata extracurriculara.

    4) Reducerea planului cadru in preuniversitar cu trimiterea unor discipline in extracurricular, pentru a optimiza oferta de actiuni educative, ca o combinatie intre scoala, sistem priviat, sistem privat subventionat, familie si comunitati

    La observatia cu privire la universitatile americane nu am cum sa va raspund pentru ca era vorba despre preuniversitar in aceasta masura.

    5) Pregatirea cadrelor didactice in strainatate, in paralel cu asanarea incompetentilor (cat se poate). Faceti observati ca incompetentii nu vor elimina incompetentii.

    Va raspund ca doar o parte din cadrele didactice sunt incompetente pentru ca au ales asa. In nici un caz nu pot suspecta sute de mii de persoane ca sunt incompetente cu buna stiinta. O partre semnificativa sunt pur si simplu produsul unui invatamant bolnav. Cursurile in strainatate vor salva acei oameni. Cei care sunt pur si simplu incompetenti din motive patologice sau din rea-vointa vor fi eliminati prin examinare. Examinarea are stric rolul de a elimina cazurile evidente, patologice. Celelate cazuri vor fi eliminate in timp ca urmare a aplicarii celoralalte masuri de reforma.

    6) Modificarea contractelor de munca din permanente in temporare si pentru cadrele didactice titulare (5 ani), in paralel cu introducerea conditiei de reciclare si a punctului de vedere al comunitatii in ce priveste re-angajarea. Faceti observatia ca ar face rau prin posibilitatea de a se exprima puncte de vedere anti-competenta.

    Raspund ca si asa o mare parte a cadrelor didactice au contracte anuale. Pentru acestea ar fi chiar o masura foarte buna. Comunitatii trebuie sa ii dai credit sa decida. In timp se vor decela si scolile intre ele, va fi usor sa alegi intre o scoala cu teme multe si una cu hands-on, pentru ca respectivele comunitati vor cere clar scolilor o anumita optiune, aceasta va fi impusa prin contract si vzibila.

    7) Acceptarea homeschooling partial -adica pentru o parte a planului cadru care nu este a nucelului, ca o solutie de urgenta. Spuneti ca nu va imaginati cum va funciona.

    Va functiona cum functioneaza si in UK , cu singura observatie ca daca la ei directiunea scolii are dreptul sa refuze hs partial, la noi ar trebui sa aiba obligatia de a accepta. Este simplu realizabil intr-o prima etapa prin gruparea materiilor optionale intr-o singura zi. Va fi si mai simplu odata ce planul cadru se reduce drastic (as propune la 50%).

    8) Reintorducerea manualelor unice – tot ca o solutie temporara, de urgenta. Spuneti ca ar putea fi un singur manual dar prost.

    Va raspund ca multe din programele realizate de Institutul pentru Stiintele Educatiei sunt foarte bune sau bune. Ca nu le citeste nimeni sau ca se prefac ca nu le inteleg, sau ca dau vina pe ele pentru propria lene, asta e altceva. Am o garantie in aceasta competenta. Mai am o garantie in eliminarea coruptiei si a interesului meschin de a fi autor de manual, elimin si nebunia licitatiilor pentru manuale.

    • Mi-aș dori din toată inima ca eu să greșesc și dumneavostră să aveți dreptate. Din păcate nu e așa.

      Plecați de la prezumpția eronată că 3 milioane de părinți sunt profund nemulțuiți de sistemul românesc de învățământ și că înțeleg cauzele fundamentale ale contraperformnței educaționale. Unde erau ăștia 3 milioane de părinți în 2012?! Cum de au ajuns nulități indubitabile ca Ponta, Abramburica, Corlățean, Crin Antonescu și nenumărați altii atunci la butoane?! Cine n-a priceput nimic în 2012 nu a pricpeut nimic nici acum. În opinia mea sunt pste 50% șanse ca noul parlament să fie chiar mai fetid și mai distructiv decât cel din 2012. Marea majoritate a celor 3 milioane de părinți sunt fie mulțtumiți cu actualul sistem (poate că și ei s-au ajuns tot prin șpagă și impostură), fie dacă sunt nemulțumiți nu înțeleg motivele stării dezastruoase și votează dezastrul, sau îi lasă pe zgubilitici să voteze dezastrul în locul lor.

      Dacă eu aș greși și dumneavoastră ați avea dreptate atunci recenta decizie a senatului de a proteja plagiatul ar fi provocat o reacție furibundă din partea acestor 3 milioane de părinți revoltați. În realitate ei nu există și nu se pot aduna nici măcar 100 de oameni ca să protesteze împotriva infamiei care va duce la o degradare și mai accentuată.

      1) Parlamentul actutal mai are 2 luni. După el vine unul mai distructiv și mai hidos :P

      2) Vedeți picntul 1)

      3) Nu vă mai îmbătați cu apă rece. Câteva mii de scursuri din școli și licee gata oricând să iasă la guițat violent în stradă la chemarea sindicatelor putrede valorează mult mai mult decât cei 3 milioan de de părinți revoltați pe care nu-i vede nimeni niciodată afară de dumneavoastră. Nu vă faceți iluzii. Vor continua să vă calce în picioare, să vă tâmpească și umilească, copiii.

      5) Incompetența poate fi stârpită doar de oameni competenți. Incomptenții nu se vor măcelări între ei. Întrâi trebuie găsitți oameni competenți, Dar ei sunt atât de puțini încît nici nu cotează.
      6) Contracte temporare pentru TOȚI profesorii înseamnă eliminarea rapidă și totală din sistem a celor ce nu înțeleg să se conformeze „obeiceiurilor pământului”: șpăgi, tâmpire instituționalizată, și ordine sovietică.

      7) N-aș putea spunea că m-ați lămurit, dar asta oricum nu contează. Educația românească își continuă marșul neabătut spre secolul XIX :)

      Cât despre manualele unice am certitudinea că pănâ la rmă tot cele proaste ar fi adoptate. Ați uitat cumva că Abramburica se va întoarce pe cai mari deoarece cei 3 milioane de părinți revoltați vor avea alte treburi pe 11 decembreie și nu se vor simți la vot?! :P

      • Stiti, ca in bancul ala tineti cu ursul… :-)

        – HS partial ca in UK – o parte din discipline se pot face in HS (in anumite conditii), adica pot cere de ex sa fac desenul in HS, dar pentru mate sa ramana copilul la scoala- am propus optinonale grupate in orar in aceeasi zi, pentru ca astea sunt cel mai usor de mutat in HS, este posibil si daca reducem planul cadru si asa facut pentru norma profesorilor, nu pentru elevi

        – Nu stiu de ce credeti ca persoanele nominalizate vor fi din nou in fruntea invatamantului romanesc- pe langa faptul ca mai sunt si altii dorinici, reamintesc vestea trista ca oamenii mai si imbatranesc si, pana la urma toti murim :-)

        – 3 milioane de parinti vor veni la vot daca vor avea in fata o reforma a educatiei clara, daca nici pentru copiii lor nu vor veni, inseamna ca intr-adevar nu mai e chiar nimic de facut – dar deocamdata nu exista nici un motiv sa credem ca nu vor veni.

        Cei care nu au venit la vot in 2012 nu vor veni intr-adevar nici acum daca vor avea aceeasi pseudoferta in fata. Eu propun o reforma reala, asa incat ar avea pentru ce veni.

        Daca mergem pe premisa Dvs. inseamna ca de fapt nimeni nu va mai veni la vot in curand…Atunci apare automat ideea de ce sa mai avem vot? Se poate si fara vot, nu? Ei bine, e posibil oricand un scenariu apocaliptic, recunosc, dar daca ne confruntam cu asa ceva, toata dezbaterea asta nu are chiar nici un rost. Discutam pentru o situatie non-apocaliptica.

        • Nu, nu țin cu ursul (aici s-ar potrivi mai bine porcu’ :P), însă v-am spus de la bun început că o să o fac pe avocatul diavolului, de dragul exercițiului.

          Da, chestia cu îmbătrânitul e adevărată. Nici Abramburica nu e veșnică (ca Iliescu :P), dar a apucat oricum să-și depună ouăle peste tot pri sistem. Au ieșit larvele puzderie. Nici măcar nu contează daca ea crapă mâine – se va găsi imediat cineva mult mai rău și mai distructiv să-i ia locul.

          Cei milioane de părinți nu u în față nici o reformă a educației și nu o vor avea nici pe 9 decembrie când se încheie campania electorală. Deci rămâne cum am sabilit: Ăștia stau acsă ca oile în staul iar soart copiilorlor va fi decisă de pensonărimea cu creierașii franjuri ce face rău așa de dragul răului.

          Nu. Vor continua să vină la vot tot ăștia care vin si acum. Iar România se va modela tot mai mult după chipul și asemănarea lor

          • Nu vor avea o reforma a educatiei in fata daca toti tac.

            Dar la Colectiv au vorbit. Deci, se poate.

            Pe Contributors s-au intetit articolele despre educatie. Excelent.

            In 1 Dembrie 1989 nimeni nu ar fi pariat nici unu la 10 milioane ca peste 3 saptamani regimul va cadea.

            Si stim ca in Ro sunt extrem de multi care citesc, dar nu comenteaza. Din diverse motive care ii privesc.

            ===

            O reforma a educatiei trebuie sa aiba la baza libertatea familiei de a alege ce-i face fericiti pe copiii lor. Ca sa poti allege, trebuie sa stii. Ca sa stii, trebuie ca scolile sa fie responsabile pentru ceea ce fac.

  7. @Svejk
    La observatia:
    „”De aia ziceam că o societate putredă nu poate da o eucație perfomantă. Până un alta ăia care îi votează cu entuziasm pe plagiatori, sfertodocți, găinari, pungași și mitomani se vor îmbulzi în secțiile de votare pe 11 decembrie 2016. Ăia care se tânguie că în România e nașpa tare și ceva trebuie să se schimbe neapărat și imediat, vor sta acasă cu ocazia alegerilor smiorcăindu-se că n-au pe cine vota. Adică îi lasă pe zgubulitici să aleagă în locul lor și să aducă la butoane o haită mai lacomă și mai putredă că aia din 2012.”

    Va raspund ca 70% (procentul celor care au stat acasa la alegerile locale a fost de cam 70%) din 3.000.000 face 2.100.000. Vorbesc despre 2.100.000 de voturi. Refuz sa cred ca 2.100.000 de oameni ar sta acasa plangand in batista daca ar sti ca venind la vot voteaza o reforma a educatiei pentru copiii lor.

    Elvetienii au o vorba: poporul nu greseste niciodata! Se refera la faptul ca daca intrebarea e pusa bine, poporul va raspunde la referendum in mod just (au sistem de reprezentare directa, faimoasele referendumuri).

    ===

    Nu am pretentia ca ar trebui sa fie o reforma fix cum am gandit-o eu. Eu am lansat in dezbatere o reforma care vrea libertate de alegere a scolii pentru parinti si scoli care dea socoteala pentru ceea ce fac.

    Sunt 3.000.000 de oameni (voturi) care au nevoie de o reforma a educatiei, una pozitiva, nu una a lamentarilor, a respingerilor, a plansetelor si abandonului.

    • Tocmai că alegerile locale au fost o dovadă extrem de clară a nepăsării bovine a alegătorului român ce nu e complet putred și acefal. Altfel PSD n-ar fi înregistrat o victorie atât de zdrobitoare. S-a divedit încă odată că Dragnea & Co se poate baza pe o haită compactă și disciplinată de alegători care votează orice mizerie fără ezitare. Ceilalți nu contează. Figura se va repeta negreșit și la parlamentare, indiferent ce refuzați dumneavostră să credeți.

      • Daca nimeni nu face nimic, sigur ca se va repeta. Dar eu cred ca putem face ceva.

        Eu sustin ca daca oferta electorala va contine o reforma reala a sistemului de invatamant, acele persoane care nu au votat, acum vor vota.

        Altfel spus, nu e vorba despre ceea ce au cred, intuiesc sau prespun, ci de ceea ce s-ar putea petrece daca si eu contribui. Si Dvs. Si Macri. Si Doamana Directoare de la Scoala privata din Calarasi (nu a mai scris pe aici de mult, imi pare rau, scria lucruri interesante). Si Augustin Ofiteru. Si Virgil Iordache. Si Contributors. Si administratorul de bloc. Si multi altii.

        • Sigur că trebuie făcut ceva. Exact asta spun și eu. Numă că trebuie făcut ceva cu efect imediat. Dacă așteptați programe miraculoase (care orcum nu se pun în operă) nici copii copiilor dumnevoastră nu vor vedea capătul tunelului.

          Ceea ce se poate face imedit este bararea căii spre putere a celor mai mizerabili dintre mizerabili. Iar ăștia sunt în curtea lui Dragnea. Nu e deloc imposibil. S-a întâmplat în 2014 cu tragerea apei după Ponta. Daca asta se va întâpla în câteva cicluri electorale, respectiv dacă o bună parte din gunoaiele fetide vor rămâne pe dianfară, veți vedea că vor începe să mai apară și oameni integri respectiv lucrurile vor începe să se urnească. Însă asta cere timp și consecvență. Din păcte românul tipic se agită repede dar se dezumflă și mai repede. Îi lipsesc tenacitatea și consecvența. De aia e călcat în picoare cu atâta ușurință.

          Eu cred că dumneavoastră greșiti punându-vă toată speranța în planuri măiastre pe care nu e cine să le pună în aplicare. Problema fundamentală sunt oamenii, nu planurile.

          • Tocmai ca reforma pe care o propun nu da rezultale scontate imediat. Am aratat ca ar trebui sa aiba loc in 2 etape – prima destinata pregatirii si asanarii si a doua reformei in sine.

            Nu este deloc o reforma miraculoasa, primele rezultate apar inj 2-3 ani (doi ani scolari consecutivi), iar celeallte in 7-8 (un ciclu primar+gimanziu complet). Pe termen lung, rezultrale vin peste 20 de ani (durata aproximativa a acitvitatii unei generatii).

            Nu, nu vreau sa lupt impotriva nimanui. A lupta impotriva este caracteristic unei minoritati si nu duce la nimic. E doar un bat prin gard – sacaie si atat.

            Eu lupt pentru o reforma bazata pe libertatea de a alege si respoinsbilitatea scolilor, pe competitie si diversitatea ofertei.

            Asta pentru ca 3.000.000 de parinti sunt o majoritate, nu o minoritate. Cei pe care ii tot aminititi sunt o minoritate. Una minuscula :-), daca studiati cu mare atentie rezultatele si sondajele. Sa lupte ei impotriva.

          • „Problema fundamentala sunt oamenii, nu planurile”. Stiti ca asta a spus si Corneliu Zelea Codreanu? Este un dicton tipic al stangii extreme. Este justificat acolo, pentru ca planurile se fac numai dupa ce puterea e cucerita si atunci sunt minimale. Mussolini a raspuns gand a fost intrebat ce plan de guvernare are: „Planul meu este s[ guvernez” :-).

            Eu spun ca dimpotriva, lipsesc planurile clare, dezbatute si apoi acestea vor gasi si oameni capabili sa le aplice. Asta, daca vrem sa mergem pe calea capitalismului.

  8. @Svejk

    Raspunsurile la observatiile pentru partea a II-a

    b) Chinurie reformei

    1) resterea diversitatii reale a ofertei, prin modalitati de organizare diverse a unitatilor scolare, inclusiv a celor cu curricula la algere, dar si cu marirea numarului de discipline optionale

    Observatia: „”Cine va face asta? Abramburica sau vreo altă dejecție a lui Dragnea ce va veni negreșit la minsterul Eucației peste doar câteva luni?”

    Raspund: daca sondajele ar fi certe, nu ar mai fi nevoie de alegeri. De multe ori sondajele sunt folosite tocmai pentru a determina o anumita stare de spirit, sunt o arma electorala. In plus, nu ministerul educatiei face reforma educatiei. Reforma educatiei o face un partid, ministerul doar o aplica.

    2) modificarea contractului de scolarizare astfel incat sa fie clar stabilite drepturile si obligatiile partilor

    Observatia: 2) Contractele-s foaie verde. Cădeți în infatilismul lui Lenin care își imagina că dacă se fac proceduri și legi cât mai amănunțite atunci statul socialist va deveni un mecanism perfect ce va putea fi ghidonat cu succes de orice idiot. Știm că au avut munți de proceduri și puzderie de idioți la butonae și iată că tot au dat faliment :P . Problema nu sunt contractele, ci lipsa oamenilor integrii și capabili.

    Raspund: contractele sunt obligatorii. In orice stat capitalist. Contractul de scolarizare trebuie sa cuprinda clar obligatiile scolii si ale familiei, altfel nu exista nici o posibiltiate de a avea scoli care raspund pentru ceea ce fac. Va dau un contraexemplu: ce pot face 1000 de oameni integri si capabili, daca , spre exemplu, in contractul de scolarizare nu exista obligatia de a folosi materialul didactic pentru 50% din ore? Nu au ce sa faca acei 1000 de oameni integri. Societatea capitalista, nu cea comunista este despre contracte concrete, clare si cu obligatii bine definite. Lenin nu a vorbit niciodata despre contracte de scolarizare, tocmai pentru ca doctrina comunista avea pretenta ca statul si partidul unic le stiu pe toate.

    3) scaderea drastica a numarului de locuri in Universitati in paralele cu introducerea unui sistem de recunostere a pregatirii personale, a celei la locul de munca si a altora de acest fel (de altfel, aceasta este si tendinta in UE)
    4) deplasarea de la recunoasterea formala exclusiv prin diplome la recunoasterea prin activitate prin introducerea perioadeleor de proba extinse si a relaxarii conditiilor de pregatire pentru angajarea in privat

    Observati Dvs. cu privire la cine va face asa ceva.

    Raspund ca tocmai despre asta e propunerea de reforma, despre cineva care sa faca asta. Lumea educatiei nationale nu se rezuma nici la partidul pe care il citati si in acel partid, politicienii sunt mai multi decat cele 2 persoane pe care le amintiti. Nu exista nici un monopol de partid si nici un monopol de persoane.

    Chiar si in postarile si autoriii de articole de pe Contributors am vazut ca sunt inca destui oameni care stiu despre ce vorbesc. Problema lor este ca se cred in mod nejustificat intr-o minoritate. Nu sunt o minoritate. Si chiar daca ar fi, stiti cum se spune: un om care are dreptate formeaza o majoritate.

    5) incurajarea studiilor tehnice prin cuplarea cu institutii similare din UE
    Faceti observati „”Considerând halul în care au ajuns deja universitățile românești și reputația peniblilă pe care o au, e putțin probabil să dorească cineva orice asociere cu ele. În plus pentru asa trebuie bani, care deja s-au cheltuit trimițând „cadrele didactice” la studii în străinatate pe măcar $200000/4ani „”

    Va raspund ca si universaitatile straine au nevoie de bani si de studenti. In plus, mecanismul pe care il prevad ar consta in 2 etape: una nationala (poate fi chair licenta), dar care sa fie legata de universitatea din strainatate si o a doua etapa – in strainatate- pe scurt ar fi o forma de tutela din partea universitatiii straine, pentru a se asigura ca nu primeste chiar studenti ciubota.

    6) cresterea ponderii educatiei hands-on treptat pana la 50%, in paralel cu cresterea furnizarii de materiale didactice corespunzataore – se poate face prin renuntarea la “dotari” fantasmagorice gen retroproiectoare la clasele primare, table magnetice sau de sticla samd.; se adauga introducrea obligativiatii contractuale de a le folosi

    Faceti observatia ca „”Aici e problema oului și a găinii. Cine va stârpi „dotările fantasmagorice” și va scoate din pămnt și iarbă verde manuale bune?! Ăia care le-au produs până acum pe cele proaste? :P OK, mâine îi dați afară grupir pe toți profesorii buni și răi din sistem. De unde îi scoateți pe ăi capabili care să-i înlocuiască pe ăia răi?!””.

    Dotarile fantasmagorice vor fi automat starpite prin 3 mecanisme paralele:
    – contractul de scolarizare
    – cresterea competentei si cunostintelor cadrelor didactice
    – transparentizare

    Nu am vorbit nici o clipa in sensul de a „da afara profesorii rai din sistem” – numarul de locuri de munca va scadea in sistemul de educatie, dar mult mai putin decat apare la o prima vedere, avfand in vedere numarul de suplinitori. Se va crea in paralel o cerere de astfel de locuri de munca prin re-introducerea cercurilor si cluburilor scolare subventionate dar si prin sporirea cererii de servicii educationale extracurricualre ca urmare a reducerii planului cadru.

    Despre cum anume vor aparea manuale mai bune – am raspuns in postul trecut le face ISE. Este o masura temporara, trebuie s fie rezultate intr-un termen rezonabil. Reforma gnadita asa va da rezultate peste 3-4 ani, este foarte mult. In acesti 3-4 ani trebuie facut tot ce se paote pentru a mentine scoala pe linia de plutire.

    • 1) Nu mă îndoiesc de faptul că în bună măsură sindajele sunt măsuite și manipulatoare. Problema e că oricum majoritatea celor ce merg la vot votează răul absolut. Sigur că trebuie mers la vot. Întrebarea e de ce nu mergeți?! De ce e absenteismul atât de mare încât o minoritate de milogi, pungași și debili decid viitorul României?!

      2) Nu știu de unde ați scos chestia cu contractele obligatorii în capitalism. Mai ales în învățământ. E exact invers. În capitalismul funcțional (nu mă refer la cel european ce a degenerat spre sociaslimul de stat al lui Bismark sau Napoleon al III-lea :P ) o strangere de mână valoarează mai mult ca orice contract de sute de pagini. Încrederea și integritatea nu pot fi înlocuite de nici un contract. Vă înțeleg nedumerirea. Și eu când am ajuns în țara asta am avut nevoie de ani ca să mă obișnuiesc cu „contractele” verbale și cu forța încrederii .

      În România există munți de contracte, memorandumuri, și reglementări. Efectele? 0 lei, 0 bani, Ideea e că cei lipsiți de bună credință (adică marea majoritate :P ) vor găsi căi de se conforma literei contractului dar nu spiritului său. Goana febrilă & futilă în căutarea contractului sau reglementării perfecte e o boală a stangismului (Lenin fiind primul care a enunțat-o explicit). Ea pleacă esențialmente de la convigerea că turma e mult mai importantă ca și individul. Deci oricine din turmă poate face cam orice dacă are reglementările/contractele suficient de detaliate. Evident că așa ceva e fals și distructiv.

      3) Iar ați uitat că vine Abramburica și că fabricile de diplome trebie să duduie din nou :P

      4) În România n-o va face nimeni. În România hartia, patalamaua, aparența sunt totul. Apoi asta ar submina rațiunea fundamentală a existenței educației românești – adică asigurarea normelor didactice. :D În rest vedeți vă rog punctul 3)

      5) Sigur că univeritățile străine au nevoie de bani. Însă nu văd cum rezolva asta problmele educației românești. Vă repet: Oamenii capabili nu se vor întoarce, iar ăia incapablili care se întorc, pentru că n-au de ales, vor fi și mai distructivi ca demolatorii locali.

      Cât despre asocieri cu universitățile românești se vor feri ca de ciumă.S-au învâțat o serie de lecții dureroase de pe urm unor asocieri necugete din trecut. Iată un exemeplu :P :P :P la http://onlyinpakistan.blogspot.com/2013/02/funny-east-west-university-chicago.html

      6) Revedeși punctul 3). :P De la anul o să se reia cu motoarele în plin achizițile scumpe, proaste, inutile dar purtătoare de comisioane zemoase. Sigur că nu învățământul va coduce în clasamentul delirului rispiei, dar fără îndoială că se vor zidi totuși averi solide de pe urma sa…

      După cum vă spuneam Saturnaliile se apropie de sfârșit…

      • Nu confundati contractul = drepturi si obligatii cu o hartie plina de generalitati al carui tilu e contract.

        Capitalismul este cu siguranta despre contracte. Comert fara contract nu se poate si capitalism fara comert se numeste socialism :-).

        O strangere de mana este un contract. Dar chiar si asa, rar se apeleaza la acest tip de contreact simplu pentru ca desi forma scrisa nu este necesara pentru validittea contacvctului, este foarte dificil de demonstrat in lipsa unei forme scrise.

        Exact aceasta idee nefericita a contreactului moral a condus la inexistenta raspunderii scolilor. Scolile nu raspund in fata nimanui, si mai ales in nici un caz in fata parintilor.

        Ori, lipsa raspunderii a incurajat lenea si a generalizat minciuna ca forma de aparare suprema.

        Este necesara formularea unui contract de scolarizare, intre scoala si parinti, care sa stabileasca concret drepturile si obligatiile partilor. In acel contract trebuie trecute inclusiv obligatiile de informare.

        Acum, parintii abandoneaza copiii la scoala. Scoala face ce doreste si gata. Astfel, daca a spus parintilor ca se organ izeaza cercuri de – sa spunem – geografie si au o singura sedinta de cer pe an, acest lucru este juridic corect , deoarece contractul de scolarizare nu stabileste cate ore ar trebui sa fie de cerc de geografie pe an.

        • Nu mi-o luați în nume de rău, dar sunteți 100% pe lângă. În capitalism clientul (ăla care dă banul) are întotdeauna dreptate. Cu sau fără contract, el pate fi țăpuit o singură dată :P Chestia e întru-totul aplicabilă și în cazul școlilor. Ele pot da faliment, sau consiliul școlar (school board) poate decide oricând concedierea cu efect imediat + 30 de minute a oricui. Consilul școlar e format di reprezentanții plătitorlor de taxe pe proprietate din district. Adică de părinții copiilor. Cnsiliul școlar la rândul său poate fi dizolvat în câteva zile sau o săptămână (am văzut-o și pe asta :P ) dacă o ia pe arătură.

          • Nu inteleg de ce spuneti ca sunt pe langa.

            Exact asta sustin si eu, ca scolile trebuie sa fie responsabile in fata cuiva. Si ca treaba asta are la baza un contract.

            Sigur, sistemul SUA are la baza o raspundere mult mai puternica decat am putea atinge noi in Ro. Dar acum in RO nu e deloc.

            Eu nu sustin ca profesorii sa poatea fi datai afara de consiliul scolii – ar fi nepotrivit in contextual Romaniei. Aceasta masura a luat-o si Renzi in reforma (ideologic orientate spre stanga), admitand ca directorii de scoala sa aibo o putere foarte mare asupra profesorilor. A starnit foarte multe reactii, in special din cauza ca intareste coruptia din Italia. Dar, repet, Reforma Good Schools a Italiei este una de stanga, cu foarte, foarte putie elemente preluate din dreapta. Spuneam in alta parte ca de regula reforma educatiei se bazeaza pe o idelogie de dreapta. Nu as spune ca este universal – nu am date, dar de cele mai multe ori asa se intampla.

            De altfel daca veti cercta realitatea din SUA veti vedea ca desi theoretic e usor, sindicatele au un cuvant greu de spus. Sigur, invatamtnul fiind strict de competenta statelor (nicidecum federal) sunt diferente intre state.

            • Spun că sunteți pe lângă pentru că nu înțelegeți că în lumea capitalistă ăla care plătește alege exact ce vrea. N-are nevoie de nici un contract pentru asta. Dacă nu=i place se duce și cumpără din altă parte. Ideea de contrct amănunțit e una socialistă tocmai în încercarea disperată și inutilă de a înlocui mecanismele pieței libere cu petece de hârtie. Cum școala la rândul ei nu e plătită din vistieriile cerești ci din banii părinților nu văd sensul nici unui contract.

              Ca să înțelegeți cum stau lucrurile, districtul nostru școlar împarte anul în cuadranți și nu în trimestre cum e în districtul vecin aflat la vreo 8 mile distană. Profesorii de la noi sunt plătiți lunar mult mai bine ca cei de la veicni, dar au obligația de a ține cursuride vară, deci au vacanțe mult mai scurte. Cursurile oferite, programele școalre, sunt complet diferite. La noi școala elementară înseamnă clasele I-VI, Junoir high school clasele VII-IX, și senior High School X-XII. La ei împărțirea e similră celei din România 4-4-4. La noi, începând din clasa a VI-a cam 60% din materii sunt opționale, procentul crescând progresiv până la peste 90% din clasa-a a X-a. La ei optionalele încep abia din clasa a IX-a. Chiar și anul școlar începe și se termină în date diferite. E ca și cum ar fi în țări diferite.

  9. O completare in ce priveste „forta increderii” : nu cred ca exista pe intreaga planeta un parinte care sa vina cu copilul la scoala si sa spuna „Faceti ce doriti cu el, hai sa batem balma ca veti face tot ce trebuie”.

    De fapt, asa se intimpla acum in Ro: nu exista nici un fel de raspundere a scolii in fata nimanui.

    Sigur ca nu inchei un contract daca mergi la piata sa cumperi doua kilograme de cartofi, dar copiii nu-s cartofi.

    Sigur ca nu inchei un contract cand cumperi o pereche de pantaloni, dar exista prevederi concrete in lege despre cand poti sa ii dai inapoi si cum. De fapt, chiar si in astfel de cazuri, oferta publica a comerciantului valoreaza contract. Valabil si la comertul on-line.

    Noi nu avem nici contracte, nici legi care sa stea in spatele „”increderii””.

    Daca ar fi totul bazat pe incredere, nu ar mai fi nevoie de Cod Civil, de tribunale, de avocati….

    • Școlile la care sunt copiii mei nu au nici un fel de contracte. Ele sunt foarte bune, ei sunt foarte mulțumiți de ele, soția mea și cu mine suntem foarte mulțumiți de ele și de educația pe care o primesc copiii noștri.

      Nu-mi trebuie nici un fel de contract. Îmi trebuie pârghiile de control asupra școlii: bugete (adoptate nual prin referendum), angajări și concedieri, programe școlare, etc. Districtul școlar în care sunt copii mei nu acceptă nici un cent de la bugetul federal sau al statului, așa încât controlul nostru e total . Asta e situatia a peste 75% din sistemul american de educație (școli comunitare, particulare sau confesionale). Sub 10% din școli sunt întreținute de stat iar alea sunt foarte proaste. Poate chiar mai proaste ca cele din România.

      • Pai, imi spuneti ca aveti contract de fapt!

        Daca aveti un drept asupra scolii – cum repetat si detaliat mi-ati spus- atunci acel drept este parte a unui contract. Ca nu este explicit numit asa – Contract de scolarizare – e foarte posibil. Ca are loc sdub forma unui contract colectiv, o fi si asa. Contractele se fac in fel si chip mai ales in SUA cu sistemul lor descentralizat si cu o obisnuinta a contractelor.

        Dar din moment ce aveti drepturi asupra scolii, aceste drepturi deriva dintr-un contract.

        Incercati sa sugerati ceva unei scoli in ROmania (nu spun sa cereti socoteala profesorilor pentru ce fac la ora, asa ceva este de neconceput pe aici. Nici justitia nu prea poate face mare lucru in cazuri de abuz al scolii – si sunt destule cazuri care au demonstrate asta). Sa vedeti ce patiti.

        Partea neplacuta in Ro este ca nimeni nu are nici un drept asupra scolii. Absolut nimeni. Inspectoratele verifica doar hartii (si cred ca nu e nevoie sa reamintesc indemanarea noastra la facut hartii), parintii nu au absolut nici un drept asupra scolii, nici macar ala de a alege o scoala.

        Daca te uiti pe hartzoiage, ai impresi ca poti alege, ca esti liber sa o faci, ca exista informatii pe web-siteurile scolilor. Fals! Sunt minciuni sau, in cel mai bun caz, erori. Afara e vbopsit gadul si inauntru e leopardul.

        Nu va luati dupa… alte hartii in care sunt scrise tot felul de „drepturi” si „obligatiii” – alea sunt doar vorba in vant deoarece sunt prezente numeroase obstacole administrative care lipsesc de eficeinta practica pana si acele prevederi care sunt cat de cat aplicabile.

        Aici si-a spus cuvantul imaginatia administrative foarte bogata mostenita de la comunisti, si care functioneaza inca in fascismul nostrum pufos.

        • Nu am nici un contract cu școala. Așa cum nu am nici un contract cu bicicleta mea :P . Ea mea și gata. Sau așa cum nu am nici un contract cu tipii care mi-au reasfaltat săptămâna trecută aleeea ce duce de la stradă la garaj. I-am sunat, ne-am înțeles asupra datei și prețului (au măsurat cu google maps suprafața si elevația aleeii), le-am dat codul de la ușile garajului, și-au făcut treaba, mi-au lăsat în cutia poștală o factură cu un preț ușor mai scăzut decât cel asupra căruia ne înțelesesem și o foaie cu recomanadări despre cum să fie întreținut asfaltul nou li setarea recomandată a snow blower-ului etru iarna asta care vine. Nu ne-am întâlnit niciodată față în față. Nu ne trebuie nici un fel de contract. Eu știam că o să vină să-și facă treaba așa cum ne-am înțeles. Ei știau că vor fi plătiți dacă fac o muncă de calitate tot așa cum ne-am înțeles – e-am trimis datelecărții de credit ca să-și ia banii.

          La ce vă folosește un contract? Sunteți în România. Să zicem că un profesor nu-și face treaba. Îl dați în judecată. Vă judecați (cu toate recursurile și amânările posibile) vreo 10 ani. Sentința definitvă va fi î coadă de pește. Copii au terminat între timp de mult școala respectivă iar profesorul (așa prost cum e) rămâne bine merci angajatul al școlii cu certitudinea că nimeni și nimic în afară de ciumă și de bomba atmică nu-l poate clinti de acolo. Contractul lucrează exclusiv în favoarea lui nu a dumneavoastră.

          • Ba da, aveti un contract pentru bicicleta. Daca nu este unul explicit – numit in acest caz „Garantie”, este unul pe calea ofertei publice. Altfel spus, daca un comerciant promite ceva in mod public, trebuie sa respecte acea promisiune.

            La fel, si cei care asfalteaza strada au un contract – cu primaria (probabil), raspund pentru ceea ce fac.

            Contractul este omniprezent in capitalism, chiar daca nu apare explicit ca o foaie de hartie semnata.

            Estenta contractului este posibilitatea de a cere respectarea promisiunilor.

            Daca ati sti ca odata ajuns acasa bicicleta se desface in 100 de bucati dar nu aveti dreptul de a o da inapoi, ati mai cumpara-o?

            Sau, daca cei care repara strada ar putea sa puna pe ea 1mm de bitum in loc de 10 cat cere proeictul (va aminteste de ceva, nu ? Si mie…), stiind ca nu raspund deloc pentru asta, oare nu ar pune linistiti 1mm?

            Toate relatiile sociale si economice se bazeaza pe contracte, de un fel sau altul, in capitalism.

            Dar in capitalism aceste contracte sunt eficiente, partile pot cere respectarea lor.

            ====

            In fascismul pufos al Romaniei, contractul de scolarizare nu este eficieint, este de fapt doar o hartie pe care sunt scrise niste aiureli generale (am vazut chiar aberatia de un ridicol monsturos „dreptul de a avea obligatia”!!!).

            Statul pufo-fascist roman are mare grija de drepturile sale din aceste contracte (ma rog chiar si acolo o mai da in bara, din cauza incompetentei) dar la partea cealalata ii trage cu nemurirea sufletului….
            ===

            De-asta in capitalism contractele sunt respectate: fiecare parte stie ca este foarte simplu ca partea opusa sa ceara in justitie respectarea contractului, prevederile sunt suficient de clare.

            De aici si aparenta „incredere” . Desigur exista si cazuri in care se merge si pe incredere – de exemplu poti sa bati palma cu o firma sa-ti repare acoperisul, fara nici un contract explicit, daca ai o experienta indelungata cu firma respectiva (ti-a reparat gardul, ti-a facut cotet de porci, ma rog…). Dar pana la urma tot ajungi si cu aceea la un contract, macar ca il inchei post-factum.

            In cazul Romaniei insa, increderea impusa parintilor, nu dorita de acestia (adica nu a existat nici o clipa o luare de pozitie a cuiva care sa spuna – faceti ce vreti cu copiii mei, nu vreau sa stiu de nici un contract!)., a condus la lenea generalizata din sistem, la opacitate si imposibilitatea de a avea suficiente informatii pentru a alege.

            Lipsa contractuluji de scolarizare real in Ro nu este singura cauza a dezastrului din educatie, dar este una importanta si mai ales una asupra caruia se poate interveni foarte repede, cu rezultate imediate.

            ===

            Un contract de scolarizare detaliat ar insemna tocmai scaderea riscului de a ajunge la judecata in cazuri legate de procesul de invatamant. Ideea unui contract de scolarizare este de a fi calr de la bun inceput pentr utoata lumea cum anume este oferit procesul de invatamant intr-o scoala data, tocmai pentru a evita nemultumirile ce pot ajunge la judecata.

            Fiind intr- prima etapa impus ca un cadru minimal si ca o lista de variabile de convenit, contractul de scolarizare ar fi un prim pas spre imbunatatire. Avem nevoie de o imbunatatire rapida si vizibila, altfel cum am putea sa speram ca lucrurile ar putea merge bine?

            • Plata facturii insemana recunoasterea contractului.

              Faptul ca Dvs. nu va interesati de conditiile de asfaltare – in exemplu dat – nu inseamna decat atat – exact ce ati spus- ca nu va intereseaza. Nicidecum ca nu exista.

              In eventualittea in care nu ati fi multumit de lucrare, ei ar merge probabil pe garantia generala impusa de lege – supleativ aplicata daca nu exista prevedere contractuala explicita. In RO e de doi ani, din cate stiu. In SUA nu am habar, fiecare stat are regulile lui.

              Prevederile verbale sunt si ele suficiente pentru validitatea contractului, cu conditia ca partile sa le reunoasca. In cazul Dvs. ele au fost probabil recunoscute.

              Nimeni nu face prea mare caz de toate aceste aspecte juridice in „afaceri mici” – nu ceri contract cand cumperi rosii sau cand iti lustruieste cineva pantofii :-).

              Dar exista prevederi civile si comerciale cu aplicare supleativa in contractele verbale, chiar si in asemenea cazuri.

              ====

              In ce priveste a da in judecata un profesor – nu plec de la ideea de a avea baza sa fie dat in judecata un profesor. Plec de la ideea opusa- aceea de a nu fi nevoie sa fie dat in judecata. De fapt, contractul de scolarizare nici nu are treaba cu profesorii, este un contract intre scoala si familie. Nu intre familie si profesor.

              Astfel, atat scoala cat si familia ar avea clar definite drepturile si obligatiile. Fiind clare, riscul de ajunge la judecata ar fi mic. Toata lumea ar castiga (inclusiv judecatorii :-)).

          • Garantia bicicletei nu e parte a nici unui contract. E o oferta a vanzatorului sau producatorului. Sunt o serie de produse ce nu au garantie. Vanzatorul trebuie sa-si respecte promisiunile nu din cauza ca are un contract ci din cauza ca daca trage tzepe da rapid faliment. Asta e ceva mult mai tare ca un contract.

            N-au nici un contract cu nici o primarie. Au doar review-uri bune pe Home Advisor :P Aleea de la garaj pana la strada e pe proprietatea mea, n-are nici o treaba cu primaria.

            Nu trebuie sa stau acasa cand isi fac oamenii treaba pentru ca eu stiu cu certitudine ca si-o vor face. Ca si in cazul firmei ce curata carpeta a celor ce fac alte servicii precum tune-up la aerul conditionat sau la incalzire, preferam cu totii sa vina cand nu suntem acasa ca sa nu ne incurcam unii pe altii. Toti isi fac treaba si toti sunt onesti penrtru ca altfel nu ar supravietui in afacere.

            Asfaltatorul mi-a cerut o adresa de mail ca sa primesc raportul generat automat cu gradul de compactare al fundatiei, grosimea stratului de asfalt si planeitatea aleii asfaltate. Astea le produce P-link & Accugrade-ul automat pe masura ce compacteaza si asfalteaza si le trmite clientului pe mail pentru orice masina pentru drumuri. Are chiar un app ce-mi permite sa vad 3D un model al masiniilor si traseul lor pe alee. E chiar haios :P Stiu exact cate treceri a facut compactorul, cau ce viteza a mers mica masina de asfalt, etc. Tot ce se poate vedea cu ochiul liber arata perfect inclusiv gazonul din jur – exact asa cum a promis. Daca nu-si face treaba am optiunea sa cer bancii sa dispute tranzactia (de aia nu platesc nicodata cash) sau daca e un defect evident nu platesc nici un sfant de la bun inceput. Disputarea unei tranzactii o formalitate care dureaza sub un minut. In 99% din cazuri clientul castiga si-si primeste banii inapoi in cateva zile. Chestia asta e mai tare ca orice contract. O masinarie de cateva milioane de USD poate fi returnata de cumparatorul ei daca nu da productivitatea si reliabilitatea promise. Iar producatorul/dealr-ul va plati pretul integral fara prea multe comentarii. E ceva foarte uzual. Sigur ca si vanzatorul poate refuza sa-i vanda celui ce aduce mereu inapoi – deci e pe ambele sensuri.

            La fel si cu bicicleta, daca se strica nu o mai duc inapoi la magazin-ul de la nu stiu cate mile distanta, ci probabil ca disput tranzactia. Intelegeti din nou ca nici un petec de hartie nu e mai tare ca banul intr-o economie libera.

            Apoi ideea contractului cu scoala pe care-l vedeti ca o solutie miracol mi se pare de-a dreptul absurda. Daca scoala nu-si face partea din contract cum procedati?! Ajungeti la ce v-am spus – va judecati cu morile de vant pana va sare basca si in final dupa ani de zvarcoleli birocratice ajungeti la nun bla-bla-bla. Cate contracte (ca procent) se respecta in ziua de azi in Romania :D ?!

            • Contract = drepturi + obligatii acceptate de parti.

              Nu are importanta forma in care acele drepturi sau obligatii sunt convenite si acceptate.

              Contractul poate fi si verbal pentru a fi valid. Contractul verbal insa nu poate fi dovedit intr-un proces.

              O garantie este un contract, deaorece stabileste niste obligatii ale vanzatorului si producatorului, care se gasesc reflecate in dreptul corelativ – acela de a cere in anumite conditii respectarea acelei obligatii.

              Respectarea unui contract se sanctioneaza prin:
              – acceptarea de catre parti , inclusiv prin rezolvarea amiabila (cazul cel mai raspindit)
              – arbitraj – cand diferndul se supune unui tert spre rezolvare
              – proces in fata unei instante comerciale sau civile (cazul cel mai rar).

              Codul Comercial si cel Civil au prevederi a caror respectare este fie imperativa, fie supleativa fie la alegerea partilor.

              Un contract nenumit se judeca dupa continutul sau, iar daca este numit eronat sau in mod in afara intelegerii commune = prin interpretarea continutului.

              Prin urmare, orice tranzactie este un contract, in care obligatiile reciproce sunt fie convente (in scris de obicei, dar nu obligatoriu), fie prin apel la cutuma (unde este posibil si juridic acceptabil), fie prin apel la legea generala – supleativa, imperativa sau convenita la randul sau.

              Exista si legi speciale care sunt mai puternice decat orice prevedere contractuala, pentr uca legiuitorul a stability astfel – este cazul garantiei generale in lucrarile de constructii, care nu poate fi stabilita prin contract mai scurta de 2 ani, cazul caracterului obligatoriu al ofertei comerciantului fata de clientul sau persoana fizica – fata de care comerciantul nu poate stabili in alt fel.

              Astfel, orice schim, orice tranzactie, fie ca are fie ca nu o exprimare in bani este expriamta printr-un contract.

              Desigur, cum spuneam, in micile afaceri toate aceste aspecte sunt de obicei neglijate – astfel daca vei cumpara un kg de rosii crezand ca sunt coapte si acasa vezi ca sunt verzi, cel mai probabil vei allege sa le arunci si gata. Legea minimizarii efortului social.

              ===

              In orice societate dezvoltata, bazata pe piata libera si pe libertate individuala de alegere (sa numim asta capitalism, sa nu ne mai complicam) contractile reprezinta modul de functionare current.

              Persoanele care nu au de-a face in mod current cu contracte numite in forma scrisa, pot evident presupune ca nu exista sau pot allege sa nu se informeze in legatura cu acestea. Nu este ceva de dorit, dar daca nu prezinta importanta curenta si daca nu ai patit-o niciodata (:-) poti sa faci abstractie de existenta contractelor.

              ==

              In general, in Romania, contractele nu sunt respectate din 2 motive:
              a) sunt facute cu scopul ascuns de a nu fi respectate
              b) stabilesc drepturi si obligatii mult prea generale, a caror natura, intindere, continut si exigibilitate nu poate fi determinate – „dreptul la invatamant gratuit” – este un principiu constitutional sau legal, dar el nu poate fi o clauza intr-un contract, ca atare pentru ca nu stabileste drepturi si obligatii pentru parti. in plus astfel de „drepturi” ascund de fapt intentia de a face ceea ce se doreste.

              Un contract a carui executare este pur potestativa este nul. Altfel spus, nu pot stabili ca o obligatie ce este in sarcina mea o voi executa numai daca vreau. Este cazul „contractelor” de scolarizare din ROmania: sunt pur potestative, prin urmare nule. In limbaj simplu, nu stabilesc nici o obligatie pentru scoala.

              M-ati inteles? Contractele de scolarizare din Romania nu stablesc obligatii pentru scoala, ci reiau legea iar acele drepturi si obligatii pe care totusi le prevad le prevad intr-un limbaj confuz si cateodata chiart agramat.

              Rezultatul este ca un contract de scolarizare pur potestativ, asupra caruia legea educateiei natinale nu prevede potestativ, poate fi cerut in executare numai daca:
              a) se cerea aplicarea legii genrerale (Legea Educatiei sau Codul Civil)
              b) se poate contrui un rationament de interpretare asupra faptelor din care sa reiasa indicaii de incalcare a unui drept sau de neexecutare a unei obligatii anume

              Buuuun! REzultatul mai departe al acestei stari de lucruri este ca:
              a) renunti de la a mai face un caz in instant , in conditiile in care dificultatea intemeierii si dovedriii sale in face dificil de castigat (cel ce face o afiramtei in fata instantei este tinut sa o si ddovedeasca, ori asa ceva este cumplit de dificil in conditiile expuste)
              b) intri in instant, dar cumn procesele civile nu au termene procedurale (practic si in general vorbesc), poti sa stai in instant pana cand executarea obligatiei isi pierde sensul

              ====

              Ceea ce eu doresc este indreptarea acestei stari de lucruri, anume ca un contract de scolarizare sa cuprind drepturi si obligatii concrete, si a caror executare sa poata fi ceruta in cadrul contractului de scolarizare, nu prn apel la legea generala.

              Rezultatul va fi:
              a) obligatiile vor fi mult mai des executate, pentru ca natura lor este calra si dovedirea neexecutarii este o sarcina simpla
              b) in cazul in care totusi obligatiile nu sunt executate, contractual poate fi adus in fata instantei, cu sanse mult mai mari de rezolvare rapida.

              ===

              In concluzie, un contract de scolarizare clar ar conduce la rezultate immediate (nu miraculoase), ceea ce pe de o parte va reda increderea in system iar pe de alta parte va pregati reforma bazata pe diversificarea scolilor, deoarece nu se poate imagina alegerea unei scoli in absenta unei clare sdtabiliri a obligatiilor respective. In cazul diversificarii, aoelul la legea generala ar fi mult mai dificil, deoarece prin natura sa, diversificarea impune obligatii si drepturi diversificate.

  10. „”5) Sigur că univeritățile străine au nevoie de bani. Însă nu văd cum rezolva asta problmele educației românești. Vă repet: Oamenii capabili nu se vor întoarce, iar ăia incapablili care se întorc, pentru că n-au de ales, vor fi și mai distructivi ca demolatorii locali.””

    Se vor intoarce, daca au la ce.

    De altfel, daca veti reciti propunerea mea, veti vedea ca masurile propuse nu sunt izolate, sunt formulate in asa fel incat sa se sprijine una pe alta. Tocmai pentru ca luate individual conduc la consecinte de genul celor descrise de Dvs.

    Este foarte clar pentru oricine ca nu putem produce abolsventi de calitate de care nimeni sa nu aiba nevoie. Este motivul pentru care am spus ca imbunatatirea calitatii invatamantului trebuie cuplata cu un puternic implus dat antreprizei individuale. Pentru asta am prevazut simplificarea contabilitatii start-up-urilor si intensificarea utilizarii acceleratoarelor de afaceri.

    Estre extrem de important intr-o reforma a invatamantului ca lucrurile sa fie legate unele de altele, masurile sa se sustina reciproc.

    Noi ne tot ferim sa facem reforma asta a educatiei si pentru ca nu intelegem ca masurile trebuie vazute coordonat. Cand vedem ca o masura necesara in prioncipiu nu poate fi aplicata pentru ca duce la rezultate nedforite, eu identific o modealitate prin care aceste efecte nedorite sa nu apara sau prin care ceea ce eu doresc sa fie atins si nu altceva.

    Prin contrast, pana acum oricine a formulat o masura de reforma si a vazut ca are efecte negative sau ca sunt obstacole in calea ei, in loc sa combata efectele negative si sa inlature obstacolele, a renunat la masura cu totul!

    • Nu se vor întoarce pentru că nu au la ce.

      În lumea dezvoltată un om capabil face de câtea ori mai muți bani ca-n România de la bun început. Are o viață confortabilă și civilizată. Nu-l mai trage ața să se arunce în mocirlă așa de dragul artei. Oamenii cu vocație de apostoli, gata să se sacrifice pentru binele mulțimilor ingrate, sunt foarte puțini și statistic nu contează. Majoritatea oamenior vor să aibă o viață fericită și nu să curețe la nesfârșit grajdurile lui Augias. De aia nu va merge…

      • Fericirea implica cu necesitate dreptul de a allege. Oamenii se vor intoarce in ROmania daca vor vedea ca exercitarea libertatii individului e garantata, daca vor vedea ca munca lor este utila cuiva. Nu e vorba despre bani, multi sau putini. Acestia nu intra in ecuatia fericirii (pe bune).

        La limita , daca ii dai unui om un salariu de 1.000,000 de euro pe an si il puit sa faca un sant sa sa il acopere la loc in mod continuu, va sfarsi in depresie.

        Tienrii doresc sa isi castige un success in viata, si pentru asta Romania e la fel de buna ca oricare alta tara. Doar ca trebuie sa intelegem odata si clar ca trebuie sa garantam libertatea individului, de a urma scoala pe care o doreste . Este foarte simplu, reforma in acest caz este simpla, are daor cateva masuri – le-am tot spus.

        Reforma educatie in RO nu trebuie sa dea rezultate imediate. Trebuie doar sa renasca o speranta.

  11. Scuze pentru faptul ca i-am hack-uit autorului topicul (partial cel putin).

    As vrea sa comentez asupra reusitei si ratarii, in contextul celor spuse in articol.

    Citat:

    „Cei mai mulţi se ratează prin reuşite. Reuşesc cu ceea ce nu pot, avansează spectaculos cu ceea ce nu ştiu. Nu există oameni mai detestabili decît aceia care vor să devină dumnezei în cerul ignoranţei lor, de unde tună şi fulgeră împotriva acelora care nu se ploconesc în faţa acestei irepresibile schizoidii. Dacă funcţia de Dumnezeu ar fi disponibilă, am avea mari surprize.”

    Da, sunt „oamenii -CV” cei care fac totul numai pentru a avea ce scrie in CV. Acestia au timp disponibil pentru a face asa ceva, pentru ca doar asta fac.

    Unii ajung in mari functii de conducere – sunt decani, rectori chiar! Impactul lor distructiv e major, nu prin existenta si functia ocupata, ci prin faptul ca zdrobesc sub cizma lor stalinista pe cei competenti din jurul lor. Asta, ca sa nu se vada propria lor incompetenta.

    Doctoratele cumparate la taraba au un impact pervers, dar nu in zona politicului, unde sustin doar o fudulie pe undeva sacaitoare, dar oricum usor ridicola si inofensiva.

    Doctoratele cumparate la taraba sustin decanii si rectorii tarabelor de diplome, ii fac de neclintit din varful prajiturii. Lucrari ISI in reviste de doi bani, cuvantari gretoase pe la „seminarii” internationale – simple suete organizate imprteuna cu „ai nostri” – ei vin la semniariile naostre, noi la ale lor…

    Ce mai conteaza ca decanul sau revtorul respectiv de abia stiu sa scrie si sa citeasca, au lucrari ISI? Au! Au doctorate? Au!

    Cantitatea si formalul sunt cenusile care au acoperit competenta.

    A lasa doctoratele la cheremul universitatilor, dupa ce ai lasat si gradele universitare tot la ele (asa au ajuns sus tot felul de impostori) o fi o masura buna intr-o societate normala. Dar cine a zis ca a noastra e normala?

    ===

    Faptul ca „doctorii” se considera reusiti in viata, pentru ca au doctorat, CV bun si venituri uriase (adesea macar din zona gri, daca nu din cea neagra) este cel mai probabil rezultatul unei auto-amagiri provenite tot din retard indus.

    Reusita in viata, pana la urma consta si din constiinta faptului ca munca ta e utila cuiva. Ne nastem cu aceasta dorinta si murim cu ea. Este una din conditiile fericirii. A colecta diplome si bani asa inseamna … a colecta, a aduna, a strange, a faqce gramezi pana cand nu mai vezi nimic dincolo de ele.

    Cateodata ceea ce crezi ca e o reusita, este de fapt doar o goana dupa vant si o forma de pedeapsa.

  12. @ Svejk

    In socialism nu exista nici un contract, sau mai bine spus, sunt foarte putine contracte. Sau, hai sa fim peotici (:-) socialismul se bazeaza pe un contract social macro-economic (ce sintagma….:-)). Asta e planul. Prezenta planului facea inutila contractarea, iar prevedferea in detaliu a parcurusului idnividului, lipsirea sa de libertate se concretiza in lipsirea posibilitatii de a alege, sau cel putin in restrangerea sa crancena.

    ======

    In capitalism. cel care plateste allege pe ce sa dea banii, dar bazandu-se pe faptul ca oferta va fi respectata. Daca nu este respectata, exista mecanisme (in imensa majoritate a cazurilor sunt contractuale), prin care se cere respectarea acestei oferte.

    In cazurile mai complicate si cu sume mai mari, se semneaza un contract, adica o foaie de hartie (un act) prin care partile convin drepturile si obligatiile respective.

    In cazurile mai simple, legea generala prevede drepturi si obligatii a caror respectare devine obligatorie nu prin prevederea lor explicita in contract (sau nu prin convenirea lor, in cazul contractelor verbale), ci prin asa-numita aplicare supleativa.

    Altfel spus, daca partile nu convin asupra unor anumite prevederi prin contract, atunci se prezuma ca au achiesat la prevederile legii generele . Un caz clasic este Codul Comercial, present in toate tarile capitaliste (Imaginati-va Codul Comercial ca pe un imens Contract bun la toate).

    In cazul contractelor de scolarizare din Romania, aceste nu contin prevederi asupra obligatiilor scolii, iar legea Educatiei Nationale nu este sufficient de detaliata pentru a deduce obligatii din ea (nici nu ar putea fi, e o lege pana la urma…).

    Spun ca respectivele contracte de scolarizare nu pot fi cerute in executare pentru ca nu sunt nici ele suficient de concrete si nici legea genereal (Legea Educatiei) nu prevede supleativ.

    Adica, suntem intr-o situatie in care contractul nu exista nici de jure si nici de facto. Este doar o hartie cu diverse genrealitati scrise pe ea, cu titlul frumos pus „Contact de scolarizare” dar care nu este un contract real. Mimeaza un contract.

    Spre deosebire de cazurile enumerate de Dvs unde contractul exista, in sensul ca fie direct fie prin apel la legea generala obligatiile respective sunt explicite, pot fi cerute in executare.

    De altfel, imaginati-va ca dupa ce vi se face aleea, nu vreti sa platiti. Pur si simplu nu platiti. Ce va face cosntructorul? De cusiozitate, puteti sa-i dati un telefon sa-l intrebati :-)

    ===

    Mai apare o problema, legata cumva de observatia Dvs. cu privire la „cine da banul alege”. O practica indelungata (o cutuma) a stabilit ca anumite conditii se prezuma exclusive din existenta contractului, nu e nevoie ca ele sa fie stabilite nici in contract si nici in legea generala – sa spunem ca daca vrei o alee „pana la garaj” se intelege din asta ca pleaca din drumul public de acces. Desi, din formulare nu ar I rezultat exact asta. Dar, deoarece in 99,99% din cazuri, cine a dorit o astfel de alee, a facut-o de la drumul communal pana la garaj, constructorul prezuma acest lucru in virtutea cutumei. El stie ca daca va face altfel, ii veti putea cere executarea obligatiei asa cum ea rezulta din cutuma.

    ===
    Tot acest rationament nu este vizibil in viata de zi cu zi, pentru ca identificarea in acest fel a acestor aspect juridice este rezultatul studierii dreptului. De-aia e nevoie de avocati (:-)), si este exact motivul pentru care SUA are un astfel de system de drept hipertrofiat. El tine locul de fapt unei pregatiri juridice detaliate a fiecarei persoane.

    In ROmania, suspectz pe langa o intentie pufo-fascista a celor care au construit acele contracte si o competenta scazuta, cel putin din simplul motiv ca juristii care au scris sunt la randul lor produsul sitemului de educatie pe care il reglemeteaza… :-)

    ===

    Hai sa revenim la doctoratul bietului autor (:-)).

    Aici situatia este inversa: legea prevede drepturi clare ale detinatorilor de doctorate. Multe din acestea sunt absurd (gen spor la salariu in administratia publica, gen drept la grad didactic si tot felul de astfel de drepturi la care ajungi cu mult mai uor printr-u doctorat decat pe calea comuna.

    Aceste drepturi ce deriva din doctorat au tot fluctuat si nu am o situatie actuala a lor astazi ocotmbie 2016, dar ele exista.

    O situatie absolu jenanta este cand un cercetator sau un cadru didactic universitar detine un doctorat facut „pe bune” iar conducerea detine doctorate cumparate.

    Si am impresia ca este unul dintre cele mai raspindite cazuri: o sleahta de mafioti au cumparat doctorate, au publicat „ISI” prin tot felul de reviste obscure si ajung sa dicteze asupra celor care au muncit si si-au facut o carierea in decertare sau din procesul didactic.

    Acest lucru este posibil pentru ca doctoratul a fost mult prea usor de luat.

    Eu as incepe cu verificarea doctoratelor tuturor rectorilor si decanilor in functie. Asta e o masura supersimpla si s-a vazut ca se poate.

    Apoi, as reduce numarul de locuri la doctorat pana la 5% din numarul actual.

    Desi sunt adeptul autonomiei universitare absolute (cam ca in SUA) sunt constient ca nu se poate in acest moment – ar insemna sa legifderam frauda. Ceva de acest gen a incercat si Renzi, prin autonomizarea scolilor si a starnit numeroase proteste din cauza icnurajarii implicite a nepotismelor si coruptiei.

    Asa ca nu e momentul pentru autnomia universitatilor pentru doctorate. Chiar nu e. Este momentul asanarii, e nevoie sa fie golita haznaua asta.

    Verificarea rectorilor si decanilor in privinta doctoratelor ar avea si efectul indirect al asanarii universitatilor.

    O a doua masura pe care as lua-o pentru universitati, pe langa reducerea numarului de locuri la 50% fata de present la licenta si master si la 5% la doctorat, ar fi stailirea unui raport de 5:1 intre cel mai mic si cel mai mare salariu dintr-o universitate.

    Stiu ca e o masura interventionista si ca ar trebui din consecventa sa las paita sa decida. Dar in acest moment piata e nefucntionala. Un principiu nu poate schimba realitatea.

    Dar asa s-ar reduce din purjarea sumelor din taxe in beneficul gruparilor mafiote din varful universitatilor.

    Pentru ca sa stiti ca nu cadrele didactice din universitati au dus la acest dezastru, ci posibilitatea unor grupri din conducere de a-si stabili salarii foarte mari, asa ca scolul lor a devenit sa mentina aceste venituri, nu sa faca universitate….

    Mecanismul a fost sustinut si de cumpararea grobiana a dipomelor, fapt care ma ingrijoreaza, pentru ca oare de ce ceea ce stie toata lumea nu stie ARACIS? Oare cum se face ca de la soferul de taxi pana la Nasul de la tren toata lumea stie ca studentii iau diplomele degeaba si ARACIS habar nu are? Este cat se poate de ciudat.

    Ei bine, ca si in cazul inspectoratelor scoalre (ce verifica doar hartiile, sau preponderant hartiiile si mult mai putin, sau deloc procesul de invatamant din scoli, in continutul si defasurarea sa, prin inspectii la ore) si ARACIS pare sa verifice doar hartiile. Paote ca verifica si realitatea procesului educative, nu stiu. Dar este mult prea usor sa faci o facultate „din hartii”. Nici nu ai nevoie de student!!!

    ====

    La doctorat la fel: toata lumea verifica plagiate, etc. Dar nimeni vad ca nu isi pune problema ce e de valoare in doctoratele alea. Toti propun tot felul de cuantificari, evalauri si automatizari. DAr pana la urma, nu ar trebui sa fie oameniii cei care decid daca e ceva de valoare in doctoratele alea? Nu ar trebui ca de fapt comisia de doctorat sa se pronunte pe calitate si mai putin pe tot felul de lucruri formale (chiar relevante)?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan F. Pop
Ioan F. Pop
oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. Actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. Cărţi publicate: Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000 (carte sponsorizată de Ministerul Culturii); Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme, Ed. Dacia, 2009 (teza de doctorat în filozofie); Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009 (jurnal scris la Roma şi Paris); Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010 (Premiul special pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad); Tăceri de la margine, Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia, XXI, 2011 (studii şi eseuri); Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011; Poemele poemului nescriS, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013 (integrala poetică). Este prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro