Cred ca poate fi considerata declaratia verii. I-a scapat lui Victor Ponta, micul Lukashenko al Romaniei. Micul dictator. Nu si-a dat seama ce enormitate spune.
Omu nu intelege nimic din democratie si statul de drept, anume separatia puterilor in stat. Are guvernarea, are puterea legislativa, 256 de parlamentari, dar nu are puterea judecatoreasca si presedintia, principalul obstacol de a ajunge la stapanirea magistratilor. Si presa, care da din gura, ii devoaleaza planurile de a transforma Romania intr-un nou Belarus.
Pentru ca puterile statului se controleaza si echilibreaza reciproc. Celebrul „check and balances”, care nu s-a invatat la Stefan Gheorghiu, unde a predat Octav Cozmanca. Acolo se invata cum sa preiei „intreaga” putere.
Pana si afirmatia ca procurorii „joaca in tabara lui Basescu” este de tot rasul, dupa ce au muscat adanc din elitele si demnitarii PDL. Liste intregi, pe care toata lumea le stie.
Dan Voiculescu a negat ca ar fi zis: „nu avem intreaga putere pana nu luam justitia”. Nu mai e nevoie sa nege. A zis-o in clar, cu subiect si predicat, pupilul sau, Victor Ponta. Micul Lukashenko al Romaniei.
Primul pas, eliminarea presedintelui Basescu, aproape sa reuseasca.
„Desi optiunea politica si juridica a guvernului si a majoritatii a fost alta, am inteles apelul si solicitarile partenerilor nostri europeni si internationali si, asa cum stiti, am sprijinit initiativa presedintelui Antonescu de a promulga, inca de alaltaieri, o forma a legii referendumului care sa arate ca referendumul de demitere a presedintelui este validat doar odata cu prezenta a jumatate plus unu din numarul total al cetatenilor Romaniei, adica a 9,1 milioane de cetateni cu drept de vot”, a declarat Victor Ponta.
Acesta a fost ajutorul discret dat romanilor de catre UE. Fara acest cvorum eram acum in pasul doi al transformarii Romaniei in Belarus, incalecarea justitiei.
Plus lista cu cele 11 porunci ale lui Barroso pentru elevul sau, Victor Ponta, plus declaratiile oficialilor germani, pus vizita trimisului lui Obama, plus… Motive pentru care dl Ciuvica exclama cu obida: „germanii si americanii l-au luat pe Basescu in brate”! Iar Victor Ponta, in Der Spiegel: „Doare si m-a socat” (interventia lui Barroso cu cele 11 teme de efectuat).
Iar romanii au inteles si au blocat realizarea cvorumului. Un milion au votat impotriva demiterii presedintelui Basescu iar 10 milioane nu au dat curs invitatiei USL de a face cvorumul necesar demiterii. Asta ca sa vedem cum este cu 7,4 milioane care au spus DA demiterii.
Cand au vazut ca nu iese socoteala cu cvorumul, cei doi mici dictatori au trecul la planul B, masluirea cifrelor referendumului. Iata cum apare inceputul actiunii in stenograme. V (Vlad Moisescu?) catre Victor Paul Dobre: „V: Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat!”
Ioan Rus: „eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!”
Si n-a vrut, motiv pentru care si-a dat demisia.
Asaltul asupra CCR n-a dat nici el rezultate.
In ciuda amenintarilor, presiunilor, santajului, practicat de lukashencii Romaniei, judecatorii au invalidat referendumul cu 6-3. Nici macar cu un 5-4, care ar fi dat prilej de discutii si reactii infinite.
Asaltul asupra procurorilor, ilustrat de acum celebra zicere: „Ferească-i Dumnezeu pe procurori când vor veni 7,4 milioane de români pe ei”, proferata de Relu Fenechiu zis si „transformator”, pentru problemele pe care le are cu justitia si cu procurorii, n-a reusit nici el. Procurorii isi vad mai departe de anchete, in cadrul legal, chiar daca la un moment dat vor ajunge la baronii de frunte ai USL.
„Eu cred că este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu pentru a demisiona”, spune Crin Antonescu. A esuat si presiunea publica, ea s-a redus la 3-400 de manifestanti, din cei 7,4 milioane, care au mai incalcat si legea si au fost amendati, in ciuda faptului ca le-a luat apararea insusi Mircea Dusa, ministrul de Interne. Un curajos, nu-i este frica ca-si va petrece batranetile in puscarie!
Viteza cu care a fost „implementata” Mona Pivniceru la justitie, direct din autoturismul lui Adrian Nastase, a reprezentat o ultima incercare de a-i schimba pe Kovesi si Morar, simultan cu o tergiversare a reinstalarii presedintelui Basescu la Cotroceni. N-a tinut nici acest ultim plan de salvare a ce se mai putea salva, in ciuda faptului ca senatorul Ghise s-a transformat in omul sandwich. In fata palatului Cotroceni.
Presiunile euro-atlantice au fost asa de mari, incat posibilul viitor Lukashenko al Romaniei a incins sms-urile sa asigure cvorumul in Parlament. Un cvorum, de data asta, nenecesar.
Lectia acestei veri trebuie bine inteleasa de catre romani, in perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie. Din acest motiv tot reluam faptele si datele petrecute.
De data asta, institutiile statului roman si Uniunea Europeana ne-au salvat de dictatura micului Lukashenko.
Dar data viitoare?
Daca nu ma insel declaratia exacta suna asa: „prin decizia de azi s-a dovedit ca nu suntem la putere, ci doar la guvernare. Diferenta este fundamentala” si se referea la decizia CCR.
Departe de mine de a-i lua partea dlui Ponta, insa trebuie sa recunosc ca eu nu vad in declaratie neaparat contextul negativ pe care i-l atribuiti dvs. Nu spune nicaieri ca USL isi doreste toata puterea, ci, dimpotriva, subliniaza faptul ca, cel putin din punct de vedere al CCR, celelalte puteri fac ce cred ele de cuvvinta iar USL nu are controlul lor.
Nu spun ca USL nu si-ar dori toata puterea, dar mie nu mi se pare ca reiese acest lucru din declaratia de mai sus.
Mie nu mi se pare fundamentala
„diferenta e fundamentala” face parte din declaratia dlui Ponta; e intre ghilimele, nu e opinia mea…
filosofia marxista (nu vad cand si unde PSD a renuntat la aceasta) nu permite abandonuri partiale (a se traduce prin negociere). Esafodajul marxist e atat de rigid incat orice caramida lipsa (cota unica sau libera initiativa sau lipsa de sindicate autoritare sau procuror care nu raspunde la apel sau…) pravaleste sandramaua.
D-le Vlaston,
Lasati asta. Noi cei de dreapta avem o problema mare. Ok, ne unificam, facem platforma, probabil revenim la guvernare in decembrie cand Basescu il va nominaliza din nou pe MRU prim-ministru care isi va face guvern si majoritate in parlament alaturi de PPDD, UDMR si minoritati.
Dar (si asta e un mare) baronii PSD au inteles deja asta si pregatesc planul B. Imediat dupa alegeri vor sparge USL-ul, vor lasa PNL-ul de izbeliste si isi vor pune propriul candidat la presidentie in persoana lui Oprescu. Asa cum stiti conform sondajelor Oprescu bate orice candidat, inclusiv pe MRU. SI ia ghiciti pe cine o sa nominalizeze Oprescu prim-ministru dupa ce devine presedinte. Ca asa cum PDL isi poate face majoritate cu PPDD, UDMR si minoritati, asa va putea sa o faca si PSD. Intrebati-va sursele, mai ales in fiefurile locale ale PSD. Se stie deja acest plan la nivel de primari de comuna a PSD. Eu asa am aflat.
Problema mare si teapa mega-cosmica si-o vor lua liberalii. A cata oara? Oamenii aia sunt asa de orbi. De atatea ori a incercat Basescu sa-i aduca langa el intr-o guvernare de dreapta, dar ce sa faci cand partidul a fost acaparat la varf de baroni puscariabili gen Fenechiu, Chiuariu, samd.
Deci daca tot vorbim de unificarea dreptei poate ar fi cazul sa incercam sa le deschidem ochii liberalilor care inca au ramas rationali si cu picioarele pe pamant gen Chiliman si altii. Daca ei inca spera ca PSD va respecta protocolul USL, mai ales dupa toate iesirile paranoice si isterice din aceasta vara ale lui Crin Antonescu care si-a distrus imaginea in plan extern dar si procentele din sondaje in cursa pentru presidentie se inseala amarnic. De ce credeti ca Oprescu este tinut in tacere, fara expunere in presa si fara nici un amestec? Tocmai pentru a-i pastra intacta imaginea si procentele in sondaje.
Poate ca dvs. cei din dreapta ar trebui si sa incepeti niste investigatii despre activitatea lui la primarie. Oamenii trebuie sa aiba o imagine reala despre el. Altfel sa nu va mirati ca in primavara lui 2014 va avea in sondaje peste 50% din primul tur, mai ales daca MRU se erodeaza la guvernare timp de un an jumate. Eu cred ca astea ar fi subiecte mai importante inca de pe acum decat sa ne uitam in trecut si sa tot batem apa in piua cu Ponta. Votantii USL care au ramas oameni rationali au inteles ce e cu Ponta si Crin. Si baronii PSD au inteles. Si de aceea ei nu mai conteaza. Laboratoarele PSD pregatesc deja planurile B si C de dupa alegerile parlamentare.
Si eu zic ca e mai important asta decat declaratia dlui Ponta. Parerea mea e ca PNL se va destrama daca dl Antonescu nu iese presedinte. Ar fi avut o sansa mare acum daca dl Basescu era demis. De-acum incolo e greu (dar nu chiar imposibil) cu inca o suspendare pana la alegeri. Dupa insa va fi foarte greu pentru PNL; si eu cred ca PSD se va separa si va merge cu propriul candidat la prezidentiale. Ce-o vedea insa lumea la dl Oprescu insa imi scapa… Dar daca stau bine sa ma gandesc nici la dl Antonescu nu inteleg ce vede lumea…
Chestia e ca separarea PNL de PDL i se datoreaza in mare masura dlui Basescu; reconciliere intre cele doua partide eu nu vad atata vreme cat la varf se afla dnii Antonescu, Tariceanu si Fenechiu.
Imi permit sa va contrazic. Separarea intre PNL si PDL si spargerea aliantei da a fost facuta de Tericeanu cand i-a demis pe ministri PDL din guvern si a obtinut sustinerea PSD in parlament pentru un guvern liberal desi PNL avea atunci doar 27% in parlament.
Si stiti de la ce a pornit totul nu? De la biletelul roz in care Tericeanu il ruga pe Basescu sa intervina la parchet pentru Patriciu.
Ah, pot fi de acord ca n-a fost fair play nici jocul facut de Basescu care a lasat-o pe Udrea sa iasa cu biletelul roz. Ar fi trebuit sa-l cheme pe Tericeanu si sa discute, sa-i spuna ca nu se mai poate, ca justitia trebuie lasata libera ca europenii si americanii cer asta iar el ca presedinte s-a decis sa le urmeze sfatul. Dar sa dai vina doar pe Basescu mi se pare lipsit de obiectivitate.
In rest sunt de acord cu dvs. Cu actualele figuri de la varf PNL is doomed.
E mai complicat; totul a inceput cand dl Tariceanu a spus ca isi da demisia, ca decizia e „irevocabila” si imediat s-a razgandit. Nici pana azi nu se stie exact de ce a acceptat sa-si dea demisia si apoi de ce s-a razgandit; am auzit mai multe variante dar toate sunt, cum spun englezii. „hearsay”. Insa e clar ca a fost o neintelegere majora acolo intre dnii Tariceanu si Basescu (posibil si intre conducerile celor doua partide). Dupa asta dl Basescu l-a contrat pe dl Tariceanu din orice pozitie si pe orice subiect (unul de trista amintire a fost promulgarea legii cu cresterea salariilor cadrelor didactice). Oricum insa in planul demisiei dlui Tariceanu (pentru alegeri anticipate) dl Basescu a fost vioara intai si de aceea zic ca i se datoreaza. Sigur, parte din vina o are si dl Tariceanu, dar atata vreme cat nu stim exact ce s-a intamplat atunci totul e speculatie. Aproape sigur ca urmare a tensiunilor generate de acest episod a aparut si exodul unor persoane din PNL care ulterior au venit in PDL; doi dintre ei (dnii Stolojan si Valeriu Stoica), departe de a fi niste ingeri fara pata, mi se par totusi de calitate superioara unor Antonescu si Fenechiu.
Foarte clara imaginea pictata in articol, domnule profesor.
Din pacate intrebarea de final nu anunta deloc vremuri mai bune …… Cu ce-i mai trezesti pe romani, daca nici macar imnul Romaniei nu mai e bagat in seama?
Ramane sa vedem cati muschi isi mai arata Rusia prin slugile de la Hantena 3.
Sustinerea UE nu mi s-a parut deloc discreta. Poate e mai bine asa, dar acest ajutor nu este deloc pe gratis. Practic, s-a aratat pe fata ca suntem considerati un fel de colonie.
In ceea ce priveste sprijinul acordat de maghiari, deja ieri a aparut un articol pe Contributors, in care un presedinte de consiliu judetean al UDMR, in baza unei foarte vagi teorie a referendumului, incerca sa introduca autonomia asa, mai prin lateral.
Iar teoria cu puterea, este nedrept sa o asociem numai cu USL-ul sau cu Ponta. Toata clasa politica intelege prin a fi la putere aceea de a nu da socotela nimanui pentru diferitele lor faradelegi (in aceasta categorie intra doar Basescu si ai lui, dar adevarat ca la fel de importanta este si intentia USL). Si apropo de guvernare, cvorumul din parlament a fost asigurat de PDL cu ajutorul UDMR, UNPR si minoritati, ca in vremurile bune…
Si ce-i cu indemnul dat romanilor, in legatura cu „ajutorul” UE, se intelege ca, in perspectiva urmatoarelor alegeri, favoritii UE stau in sondaje cam prost?
De ce va este frica?
Se bat (si se zbat) doua forte, care pana acum s-au dovedit a avea forte echilibrate. Asa si trebuie. Asta este rostul, menirea lor. Sa se bata !
Unul trebuie sa piarda. Castiga cel mai echilibrat, cel mai adaptat.
Va fi Monica Pivniceru prelungitorul lui Ponta? Daca da, va fi exact cum a fost Monica Macovei presul de sters pe jos al dlui. Basescu (cine nu a uitat ineptiile si futurismele juridice de pe vremea Macovei (ca sa nu mai vorbim despre mult trambitatul „proces Patriciu” pe care il comenta dna. la TV prin 2005, ieri a primit un vot puternic negativ.E drept ca nedefinitiv, dar va dau in scris ca asa va ramane! FIINDCA dl. Patriciu este NEVINOVAT ! NU A FACUT NIMIC din ce scrie acolo) .
Va fi guvernarea lui Ponta mai paguboasa decat guvernarea Boc?Vom vedea preturile. Deocamdata ambitia Boc de a avea 60 km. autostrada ne-a costat cca. 1,7 mlrd euro. E mult? E putin? Mai e de dat ? Vom compara cu ce va fi sa fie.
Reforma in justitie a lui Boc-Basescu a fost si va fi sa fie un faaasss. Enorm!
Ce va face Ponta? Ce i-a promulgat Basescu. In prima faza. Deocamdata nu stim de nici o intentie. Ca si in modificarile din codul de procedura civila din 2004 – 2005, si prin actualul cod ICCJ devine instanta de recurs (cu unele exceptii si de fond, si de apel). Foarte adevarat ca doar pentru unele hotarari din fond. 80 % din asemanari dintre cele 2 reglementari, merg pana la identitate .
„iar 10 milioane nu au dat curs invitatiei USL” – adica la 10 mil. nu le pasa cine conduce, cum nu le va pasa nici cine ii guverneaza, cum nu le va pasa nici cine va edicta legile. FOARTE BINE! Aseptam a II-a zi dupa alegeri sa nu mai auzim lamentarile .
PS Revedeam zilele trecute o Monica Macovei din 2005 cu un pahar de 0,5 litri de bere (in mana, cred ca era in Vama, sau pe la „spiralatii de la Costinesti”), cum revedeam si pe ministrul justitiei – Monica Macovei cu un whisky (sper ca fin) in mana, la Adunarea Generala de la Costinesti (sau Neptum) a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. Toti se bagau in seama, glumeau, se trasau sarcini, …etc. Doar persoanele adunate in acelasi loc, in acelasi timp (la o reuniune exclusiv avocatiala), in acelasi loc, precum si functiile lor erau total nepotrivite, incompatibile .
„Check and balance” este un rau mai mic, idealul fiind institutia independenta. Asta si in cazul Parlamentului unde debalansarea poate veni in urma unor interventii independente de votul popular – vezi ANI, DNA si alte structuri politizate 100%. Care sunt elitele si intelectualii PDL impactati de justitie? Butoane, Ghenosu, Boldea sau Solomon? Din cate stiu, targetul pe aceasta linie a dlui Neamtu este altul. Sau e un mesaj doar pentru cei 7.4 milioane de spalati pe creier? Sunt sigur ca nu. Dl. Neamtu a avut bunul simt sa citeasca rezultatele referendumului si a remarcat sila natiunii fata de oferta politica curenta. Gasesc total lipsit de eleganta si lipsit de argumente procesul de intentie la adresa dnei Pivniceru (Mona doar pt. apropiati sau, pt. badaranii de aiurea). Sa nu uitam ca a fost singura persoana publica care a ridicat vocea la interventiile in justitie a lui TB. Si atunci acesta stapanea totul: presedintie, parlament, guvern. In plus, apelul CSM de ieri catre ministrul Justitiei, arata ca reforma nici nu a inceput iar magistratii isi indreapta sperantele catre dna Pivniceru ca fiind persoana care insumeaza experienta, moralitatea si forta necesara pt. un astfel de act. Aici imi e mila de bietul Ponta, care va fi socat rau de tot de vivacitatea dnei Pivniceru. Nu stie ce si-a bagat in guvern.Ca sa inchei in ton critic, mi se pare jenant sa-l prezinti pe Rus ca pe o persoana cu mustrari de constiinta; e doar inca unul care a jucat la doua capete.
Nu cadeti in capcana lor. Cei ce au spus DA cu adevarat la referendum nu cred ca sar de 5 milioane. Restul este furt pe fata.
Poate exagerez eu, dar luati satele cu peste 100% prezenta la vot, manechinele lui Mazare si majoritatea listelor speciale…
Nu inteleg sub nici o forma de ce se tace si nu se insista pe aceste lucruri.
Din declaraia premierului Victor Ponta nici pe de parte nu reiese ceea ce spuneti aici. Eu cred ca problemele ridicate sint eterne si valabile pentru oricine s-ar afla la Putere. Am vazut lupta din Parlament cind PDL, in ciuda tuturor argumentelor, isi impunea vointa fara sa tina seama de separatia puterilor in stat. Acest lucru l-a semnalat chiar parlamentarii sau unii fruntasi ai partidului care au parasit barca din acest motiv. 7,4 milioane de cetateni romani i-au spus lui Basescu sa plece. Din cei 10 milioane care nu s-au prezentat la vot, oare citi s-ar fi impotrivit demiterii?S-ar fi impotrivit macar un milion? Nu stim, asa cum nu stim nici cite galaxii mai sint in Univers. Iata de ce, cu sau fara cvorum, rezultatul Referendumului ne-au aratat tendintele, una sociala si alta politica. Cea sociala a fost net in defavoarea lui Basescu, iar cea politica a aruncat actul de dreptate la marginea democratiei. Desigur, stiu ca nu veti fi de acord cu mine, dar o opinie se manifesta printr-o prezenta nu printr-un boicot.
Opinia se manifesta prin prezenta DOAR la alegeri nu si la referendum. La referendum, boicotul (cum spuneti) inseamna inseamna ca subiectul referendumului nu prezinta interes. Exact ca si pe strada: crede-ti ca, daca vine la mine orice loaza ca sa ma ia la intrebari despre ceva eu stau si imi pierd vremea sa raspund sau ii spun pas? Daca nu consider ca ma intereseaza subiectul nu imi pierd vremea, vorba americanului: time is money. Si acum, la referendum, lumea nu a considerat ca motivele sunt bune. Altfel nu vad nici un motiv de neprezentare. Aia cu un milion prezentati-o pe cazanul 3 sa mai aiba si aia ceva subiect de cearta. Asta este marea diferenta intre alegeri si referendum. Si ar fi trebuit sa o fi invatat in scoala.
Banc:
Conform declaraţiilor prim-ministrului Ponta, România este singura ţară din lume unde Guvernul e în opoziţie.
” Avem puterea , dar ne comportam parca nu avem si guvernarea”. Asa mi se pare corect. Pentru ca au pus mana pe tot ce s-a putut, dar de guvernat nici macar nu s-a pus problema. Din luna mai Romania n-a fost guvernata. Bilantul la cele 100 de zile, facut de „stimabilul” domn Ponta, al celei mai competente si cinstite guvernari, mi se pare o gluma proasta. Faptul ca a oprit furtul PDL, facand loc furtului USL, nu este o realizare ( pentru USL este, dar pentru Romania, niet).
Putem afirma cu toata increderea ca realizarile guvernarii Ponta sunt:
1) Un scandal de plagiat al insusi premierului;
2) Trei ministri la Educatie + un plagiat si aici;
3) Atacul la statul de drept ( faimoasele ordonante de urgenta);
4) Destabilizarea economiei Romaniei;
5) Euro de la 4,3 la preluarea guvernari la 4,6(aproximativ);
6) Situatia dezastruoasa in agricultura( lipsa guvernarii)- totusi daca este sa fim obiectivi, e vinasi a guvernelor Boc si Ungureanu;
7) Reprezentarea penibila la UE din iunie;
8) Atacul la justitie;
9) Semnarea unui protocol cu gruparea Dogaru;
10) Dublarea deficitului bugetar;
11) Falsificarea listelor electorale;
12) Lista ramane deschisa, sa nu uitam totusi, ca vin alegerile generale.
Suspendarea n-am adaugat-o, pentru ca cel putin teoretic, a fost facuta de parlament.
sunt toti o apa si-un pamant!
Eu as recomanda ziristilor de investigatii sa vada ce este cu cei 2.5 milioane de romania cu domiciliul in strainatate? Locuiesc de 8 ani in Germania si am cunoscut toti consulii care s-au perindat. Intrebandu-l pe actualul mi-a spus prieteneste, „nu pot sa-ti spun”. Noua ni s-a dat o lista de la guvern pe care am semnat-o si stampilat-o si am trimis-o inapoi. Ce a vrut omul sa spuna? Aceste date 3.5 milioane (de fapt guvernul ca sa para credibil a dat chiar pana la ultima cifra si a adaugat ca includ potential si minorii) nu le are nimeni in evidenta si nici nu ar putea. Imaginati-va penibila situatie: cobori din avion la Berlin, sau Madrid si primul lucru care-l faci este sa iei taxiul si sa megi la consulat sa te inregistrezi!!!?? In primul rand vei constata ca n-ai cu cine vorbi caci lucreaza 3 zile pe saptamana. Si atunci de unde pana unde intr-o saptamana consulatele au comunicat romanii care locuiesc in alte state? Oamenii isi au pasapoarte romanesti, carti de identitate romanesti + carti temporare in tarile unde locuiesc. Sa presupunem teoretic ca au cerut oficial situatia autoritatilor locale din UE si SUA. Numai ca aceste date nu se dau decat daca ai o hotarare judectoreasca prin care vrei sa urmaresti pe cineva. Ziaristii si procuratura poate lamuri repede aceasta a „n-a” minciuna pe care guvernul a dat-o curtii ca sa valideze referendumul. S-ar dovedi astfel ca cei 3 de la CC au incalcat de fapt legea pentru ca nu au cerut lamuriri (adica documente, nume, prenume, CNP). Ori sa fii judecator la CC si sa te bazezi in decizie pe niste estimari si nu pe date este ca si cum acesti 3 judecatori ar accepta ca in locul alegerilor sa avem sondaje, ceea ce ar usura teribil munca USL-ulu. Deci incepe vre-un ziarist?
Care data viitoare? Doamne fereste!
Sa-si faca datoria serviciile secrete, alea de le-a inmultit si remunerat Traian Basescu. Nimeni nu sufla o vorba sau scrie un articol despre „discretia” lor profesionala cat statul de drept a fost atacat.
@Vlaston
„Un milion au votat impotriva demiterii presedintelui Basescu iar 10 milioane nu au dat curs invitatiei USL de a face cvorumul necesar demiterii. Asta ca sa vedem cum este cu 7,4 milioane care au spus DA demiterii.”
Interesant articolul publicat azi de Adevarul sub semnatura lui Mihnea Maruta, cu titlul:
Iertarea lui Băsescu
Ştiu şi recunosc: e greu de imaginat că Traian Băsescu o va lua curăţit de la capăt, călcându-şi pe orgoliu pentru un iluzoriu armistiţiu social.
Primul lucru pe care ar trebui să-l facă Traian Băsescu, odată întors la Cotroceni, ar fi să-şi ceară iertare. Un învingător adevărat nu ia, niciodată, nimic: dăruieşte. Pentru că orice victorie înseamnă preluarea unui teritoriu necunoscut, fie el fizic sau mental, iar cucerirea veritabilă e golire de sine.
Să-şi ceară iertare pentru că, în cei 8 ani de când e preşedinte, nu a găsit nicio metodă de a comunica şi cu jumătatea adversă, cea care nu l-a ales, şi care, în consecinţă, a crescut continuu, încrâncenată şi aberantă, ca un copil neiubit.
Pentru că a avut trei şanse istorice, în 2004, 2007 şi 2009, de a coagula, de a se ridica deasupra logicii electorale, şi le-a ratat pe toate trei, dezbinând şi răzbunându-se. Acum o primeşte pe a patra.
Pentru că are un singur proiect naţional cât de cât închegat – modernizarea statului, însă şi acesta riscă să eşueze atât timp cât sistemul politico-administrativ blochează intrările care l-ar putea însănătoşi. Asta s-a văzut cel mai bine în acest an, când doi premieri consecutivi, Ungureanu şi Ponta, n-au avut de unde să aleagă câte o duzină de miniştri rezonabili, nici de pe dreapta, nici de pe stânga.
Să-şi ceară iertare fiindcă remarcabilul său gest din 2005, condamnarea comunismului, a rămas o excepţie nostalgică pentru omul de stat ce-ar fi putut să fie. Dar niciodată nu va fi, dacă nu înţelege că a condamna comunismul înseamnă a reuni, fie şi întârziat, 1947 cu 1989. Altfel, memoria colectivă nu e scutită de Alzheimer.
Să-şi ceară iertare, umil, românilor afectaţi de reducerile bugetare, celor care au priceput de ce a fost nevoie de austeritate, dar şi milioanelor care continuă să creadă că exista altă cale. Niciuna dintre aceste categorii nu îşi iubeşte ţara mai puţin.
Ştiu că toate acestea sunt improbabile, că e mult mai plauzibil ca a patra instalare la Cotroceni să îi aducă lui Traian Băsescu o şi mai mare dorinţă de a-şi scoate adversarii din joc, de a le arăta cine e „stăpânul”. (Apropiaţii care îl sfătuiesc în acest sens sunt mai condamnabili decât „puşcăriabilii” împotriva cărora a vorbit pe tot parcursul suspendării.)
Ştiu şi recunosc: e greu de imaginat că Traian Băsescu o va lua curăţit de la capăt, călcându-şi pe orgoliu pentru un iluzoriu armistiţiu social. Nimic din trecutul său nu ne dă speranţe, iar mecanismele puterii ar expedia un asemenea demers la rubrica de „contraindicaţii”. În fapt, spovedania publică a preşedintelui nu doar că n-ar fi un semn de slăbiciune, ci ar arăta, spre mirarea majorităţii, că el a înţeles în sfârşit care îi e misiunea.
Iertarea, o ştim fiecare, e un miracol al începutului. Dacă o aştepţi de la cineva drag, e simplu. Când o primeşti de la mai mulţi, te eliberează. Dar dacă eşti în stare să o ceri duşmanilor, e istorie.
Mihnea Măruţă este redactor-şef ”Adevărul”
http://www.adevarul.ro/mihnea_maruta/Iertarea_lui_Basescu_7_763793617.html
Cam batem apa in piua cu totii, pe platforma asta de comunicare.
Nu s-a terminat nici un „puci”; oamenii, ca niste socialisti saraci si cinstiti ce sint, nici usturoi n-au mincat, si acum isi incarca bateriile pe la Olanesti, Herculane, Amara etc. ( sau, de ce am inteles eu ca prin Africa de sud, Italia, Anglia ?). Asta, ca sa poata iesi cu rangi si topoare , seceri si ciocane la lupta „ideologica” pentru alegerile parlamentare.
1.Lasind detaliile, cam ce propune d-l profesor Vlaston ca presedinte EDU-CER? Prejudiciul enorm produs de (scuzati!) minariile semi-alfabetizatului Pop sint evidente. Eu, unul, nu stiu ce masuri de aparare si de protest public au luat organizatiile profesionale din stiinta si invatamint. Sau juridic, dupa caz, dvs sinteti specialisti.
2.Este foarte clar ca referendumul, nu numai prin voturi furate practic si pe hirtie, dar mai ales prin fortarea participarii, a fost masiv influentat, d.p.d.v. al cvorum-ului si structurii. In afara de comentarii si pareri, de altfel foarte pertinente, dar , fara date si observatii din teren,cu efectul unei frectii la un picior de lemn, cum ii sprijinim pe procurorii demonizati de declaratiile absolut penale ale USL?
3. Dam din gura din greu ca sprijinim dreapta, pentru moment bulversata, si o ajutam cu pareri foarte valoroase, cu critici (sic!) constructive, cu indicatii, care toate la un loc fac exact cit un sfert de ceapa degerata. Altceva? Propuneri, sustineri, fonduri, actiuni civice?
Nu aud, n-am auzit. Sau poate nu sint suficient de informat ? M-as mira, am incercat sa vad ce fac multe personalitati cu deschidere publica, si am vazut exact : comenteaza !
Ma rog , dar si antena 3 , cu toate „geniile” sale,face acelasi lucru, invers si cu audienta. Clar!
Domnule Profesor Vlaston,
Indivizi ca cei de teapa micutilor Hitler si Lukashenko vor continua sa apara in viata noastra, a copiilor nostri si a copiilor copiilor nostri daca poporul acesta va ramane la fel de needucat, daca acest popor nu va discerne graul de neghina, daca va continua sa se lase inselat de politicieni verosi dar abili in manipulare, in inselaciune.
Am ocazia sa urmaresc lucrarile Conventiei Nationale ale Partidului Republican ce are loc in aceste zile la Tampa, Florida si care-si propune lansarea candidatilor sai la alegerile ce vor avea loc in Noiembrie: Mitt Romney (fost Guvernator al statului Massachusetts) – Presedinte si Paul Ryan (Senator de Wisconsin) – Vicepresedinte.
Am ascultat discursurile prezentate de Prof. Dr. Condoleezza Rice (fost Sef al departamentului de Afaceri Externe al SUA, actualmente profesor de Economie Politica la Univ. Stanford, California), de Susana Martinez – Guvernator al Statului New Mexico si al Senatorului de Wisconsin Paul Ryan. Discursuri despre adevarata democratie, despre oameni cu realizari, despre valoarea adevarata asa cum ne-ar place si ar trebui sa ne dorim sa auzim si la Bucuresti sau oriunde in Romania.
Cel putin discursul Condoleezei a fost atat de elocvent, de exceptional incat, cu siguranta, va constitui un document de studiu in programul de Economie Politica al oricarei Universitati prestigioase din SUA. Si a vorbit fara prompter.
Vrem ca Romania sa fie respectata si tratata de pe picior de egalitate de marile democratii internationale? Vrem ca si copii romanilor sa poata ajunge sa prezinte astfel de discursuri? Vrem ca romanii sa devina, in marea lor majoritate, capabili sa aleaga un om valoros, de caracter fata de un panglicar sau plagiator, lenes sau repetent chiar la examenul vietii? Atunci trebuie ca acest popor sa fie educat, sa i se prezinte exemple vii de oameni adevarati, de discursuri cu subiect si predicat.
Poate propuneti ca un post de Televiziune, cum ar fi B1TV, sa prezinte discursurile importante prezentate la Conventiile Partidului Republican, traduse in romana, astfel ca oricine sa poata face diferenta intre propaganda desantata si limbajul doct, sa vada cum se pune problema intr-o tara ca America, sa invete sa aiba pretentii de la cei ce se vor votati.
Mai este timp ca pana la alegerile de la sfarsitul anului sa pregatim poporul nostru pentru acest examen, cel mai serios examen din viata noastra.
Poate n-ar fi rau sa fie prezentat chiar de dvs. ca o analiza comparativa, „la ei” vs. „la noi” cu exemple concrete – secvente filmate ale „celebrilor” nostri politicieni. Cred ca ar fi un program educational foarte eficient. Si nu trebuie musai limitat la Part. Republican SUA, sunt sigur ca exista exemple exceptionale din experienta oricarui stat european ca Anglia, Germania, Franta…
este o gandire…
Simplu, cioara vopsita o recunosti dupa ciriit. O zi buna !