marți, octombrie 19, 2021

Mihaela, tigroaica mea

În ziua de 13 decembrie 2011, Mihaela (corcitură de siberian cu bengalez) a evadat de la Grădina Zoologică Sibiu, a avut parte de câteva ore de libertate prin pădure, apoi a fost localizată, împușcată cu tranchilizant (care nu și-a făcut rapid efectul, lăsând animalul într-o stare de mare agitație), apoi cu glonț. Ancheta ulterioară a stabilit că… etc.

Asta e ce știe toată lumea. Ce nu știe toată lumea este că în același interval orar, maeștrii mei arboriști Rack și Moș lucrau chiar acolo, în pădure, împreună cu echipele lor. N-au văzut și n-au auzit nimic, au aflat totul abia seara, de la televizor. Era și greu să fi auzit ceva, cu căștile antifonice puse pe urechi și cu zgomotul a șase drujbe care funcționau simultan! În plus, când tai ești extrem de concentrat la ceea ce faci, pentru drujba e o unealtă grea și periculoasă, de pe care nu ai voie să-ți iei ochii nicio clipită. Și când funcționează, ca să nu te tai cu ea, și când nu funcționează, ca să nu ți-o fure.

Ceea ce iar nu știe nimeni este că eram ieri prin Pădurea Vrăjitoarei Mici, împreună cu fiică-mea; ne jucam cache-cache printre copaci, când eu am călcat din greșeală peste un limax de pe potecă și, fiind în alergare, l-am storcit de tot. Fiică-mea a plâns de s-a umflat: deși are numai cinci anișori, este foarte mare ecologistă, se-ncontrează mereu cu mine pe seama dreptului (?) oamenilor de a omorî „animale nevinovate”. În ceea ce o privește, mai mult decât să salveze râmele, melcii și limacșii ajunși din greșeală pe asfalt, nu poate face; dar la salvările astea procedează cu maximă seriozitate și implicare, adică nu numai că ia dihania din drum și-o duce unde-i umbra mai deasă și iarba mai grasă, dar o mai și ceartă în timpul ăsta: „Râmo! Tu vrei să mori? Ce căutai în drum, să te calce cineva? Să stai acolo unde ți-e bine și să nu te mai duci spre asfalt, ne-am înțeles?”.

Ca s-o opresc din plâns am provocat-o la o discuție pe teme etice și i-am povestit moartea Mihaelei, tigroaica. Efectul a fost desigur invers decât cel scontat: când a auzit că Mihaela avea și o puiuță de șase ani, pe nume Baghera, fiică-mea a dat drumul la adevăratul plâns, acela muciosul, repetându-mi obsesiv: „Și acum Baghera ce-o să facă, fără mami a ei?!”.

Abia atunci am realizat că am un as în mânecă și i-am povestit că Moș era acolo, iar Moș îi vine fiică-mi ca un fel de unchi (e vărul meu de-al treilea): „Dar dacă Mihaela îl omora pe Moș? Ce făcea fetița lui fără tati al ei?”. Argumentul a funcționat, pentru că fiica lui Moș are o poziție specială în inima fiică-mii, de când a plimbat-o de mânuță prin Parcul Central și i-a povestit secrete; plânsul a fost uitat, iar tânăra ecologistă s-a lansat într-un laborios proces de gândire, la care vă invit și pe dumneavoastră să luați parte:

sunt tot mai mulți oameni atacați de urși iar eu cred că nu e decât o chestiune de timp până la prima mare tragedie, și anume un copil omorât. Ce vom mai spune atunci? Până acum mai avem, cât de cât, ceva argumente: că urșii vin prin sate pentru că noi (care „noi”?!) le-am tăiat pădurile; că ei vin la gunoaie, nu la vânătoare de oameni (foarte corect); că soluția nu este să îi împușcăm pe capete, ci să îi „relocăm” (unde?); că „sunt interese mari la mijloc”, nu trebuie să cădem în capcana dialogului cu cei bogați și puternici, care vor să câștige bani grei din vânătoarea de urși (trofee etc); că soluția „Glonț pe țeavă” e o soluție pe termen foarte scurt, adică o pseudo-soluție (ceea ce și e, la drept vorbind); că, pentru o țară UE, acest mare efectiv de urși în habitat natural este un miracol, proști am fi să ni-l distrugem singuri ș.a.m.d.

Da. De acord. Dar va veni știrea cu primul copil rupt de urs. Și atunci ce-o să mai spunem? Mi-l amintesc perfect pe Ionuț Anghel, copilul de patru ani ucis de câini (2 septembrie 2013). Înainte că el să plătească cu viața lui plăcerea noastră de a discuta discuții, orașul București era încă plin de maidanezii scăpați din campaniile anterioare. Îmi amintesc iarăși nesfârșitele dezbateri de atunci, dacă orașul să fie scăpat de haitele de câini și redat oamenilor, sau nu; toate dezbaterile au amuțit după 2 septembrie. Ce mai era de dezbătut?

Sigur, mie mi-e ușor să vorbesc. De când m-am mutat în Belgia am făcut cel puțin vreo zece (dacă nu mai multe) expediții prin Ardeni; cu toate că traseele sunt plictisitoare, e o plăcere să îmi iau fiica în cârcă și să merg fără frică prin pădurile de-acolo, de mult „curățate” de lupi, urși, râși și chiar mistreți (da-da! Mistreți mai există, dar sunt ținuți sub control, în zone de pădure înțărcuite cu garduri! Da, cunosc… teoria „muntelui-grădină”…). Aș putea face astfel de excursii prin pădurile din Secuime? Dumneavoastră ați putea? Politicienii și guvernanții ar putea? Nu știu, întreb.

Acum nu-mi rămâne decât să-mi iau copilul de la grădinița de vară („stage”, cum se spune aici) și să văd cum mă descurc să duc mai departe dialogul despre tigroaica Mihaela. Urați-mi succes!

Post-scriptum: nu sunt idiot, știți (deși… parcă văd comentariile…). Sunt perfect conștient în ce constă dieta ursului. Nu m-am referit nicio clipă la ursul „nărăvit” (adică la rarele exemplare care devin prădători și terorizează stânele), doar știu că urșii nu intră-n sate ca să mănânce copii. Dar nici eu nu mănânc limacși.  

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. Italienii mai au doar vreo 100 de urși în toată tara. Adică pe un teritoriu mai mare decât toată Romania.
    Păziți , supravegheați, controlati. Doamne ferește să fie împușcati. Pușcărie pe
    o grămadă de ani.
    La fel și cu lupul . Au fost decimați pina au rămas doar vreo 70. Din 1971 declarată specie protejata, acum au vreo 700 exemplare. Ataca stâne, oi. Nu cumva sa ucizi lupul. Pușcăria te mănâncă. Primești bani pentru oile ucise.

    Adică atunci cînd tâmpenia umană decimează fauna, cu mintea cea din urmă se trezește omul și dai cu salvări, ocrotiri, protejari.

    În speranța că românul are și minte, să sperăm că nu ajungem ca alții. In acest domeniu. 😀

  2. Cu urșii e cam la fel cum e cu țiganii, toată lumea îi iubește și luptă pentru drepturile lor, dar nimeni nu-i vrea prin preajmă. Am văzut că treburile astea se rezolvă în general ”tacit”, cred că și problema cu urșii o să aibă aceeași soluție.

    • Sinteti in eroare totala!! Nu mai avem curajul sa facem drumetiile obisnuite, pe cararile marcate cu semne turistice! nu in „salbaticia”rezervata animalelor…a propos, cand ati fost ultima oara intr-o excursie la o cabana ? adica pe traseu de mers cu piciorul, nu cu autoturismul personal sau cu ATV-uri!!

  3. Cand am vazut titlul articolului mi-a fost frica de o poveste pe tema alegerilor dintre Basescu-Geoana! ;)
    Cat priveste mancatul de limacsi, se poate incepe cu insectele care au fost autorizate in UE sa fie folosite pentru consum alimentar. ;)
    Referitor la evadarea propriu-zisa, imi este clar ca trebuie un detasament de vanatori de ursi instruiti de printul din Lichtenstein care a omorat ursul ala si platiti din taxe locale si sau taxe verzi-brune UE.

  4. Sunt si in Ardeni animale care imi sunt dragi. Vacile acelea foarte frumoase! Sunt destul de blande :) Exista si ferma de bizoni, oi, cai, magari.

    • Aveti dreptate. Dar eurocratii de la Bruxelles nu sunt nici blanzi si nici simpatici.
      De ce nu au pus niste machete de tancuri in padure ca sa ii invete pe copii cine i-a eliberat de nazisti in luptele din Ardeni?
      Eu am ras cu lacrimi cand am conduceam pe autostrada in Belgia acum vreo 15+ ani si vazui un fel de sperietori de ciori sau alte animale automatizate, imbracate ca si cum ar fi politisti care indicau atunci cand erau lucrari pe autostrada si se ingusta.
      Pe scurt de ce machete nu si sperietori da? :)

        • Nu nea Ilie. Pentru ca ioropenii sunt ingrati si ostili fata de lumea anglo-saxona si cu complexe de inferioritate complet justificate tehnologic si istoric, mai ales ca periodic au trebuit salvati de ei insisi din cauza permanentelor lupte tribale sau ideologii totalitare originare de pe pamanturi destelenite sovietice sau fasciste/naziste. ;)

  5. Acum mai bine de 30 de ani, când îmi vizitam rudele din Brașov, îmi povesteau că se mai întâmplă uneori, mai ales iarna, ca urșii să dea iama prin gunoaie. În cartierul lor muncitoresc, cu blocuri din plăci, erau două locuri de depunere a gunoiului menajer, construite din beton. Ideea era că se va arunca gunoiul de pe niște trepte printr-o deschidere deasupra și urma să fie scos, direct în utilitare, prin porțile de jos. Astfel se putea mai bine folosi locul de depunere aflat la dispoziție. Cum însă romanul este inventiv, nu mai urca treptele și arunca gunoiul direct de jos. După prima zi, gunoiul era depozitat pe trotuar, după o săptămână pe stradă. Atunci veneau urșii.
    Acum vreo douăzeci de ani, au apărut tomberoanele. Se umpleau repede, iar urșii veneau și mai repede. Cam tot atunci au început să vină cu puii lor. După câteva generații, ăia micii de atunci își aduc azi puii la tomberoane. Așa au învățat. Dezvățul ar putea dura mai mult. Soluția rapidă ar fi să-i împuște pe toți. Nu e ușor de luat nici decizia asta.

    Într-un alt municipiu se construia un nou cartier rezidențial. Se punea la pământ o pădurice, un parc natural folosit până nu cu mult înainte drept „ieșire la iarbă verde” de locuitorii municipiului. Activiștii au criticat construcțiile pe motiv că niște păsări mai cu moț cuibăresc acolo și astfel s-ar deteriora echilibrul trofic sau ar lua foc satul, nu mai știu exact, dar ceva de genul ăsta spus în chineza lor de specialitate. Timpul a trecut, cartierul s-a construit, copiii se jucau la locul de joacă, totul era ca în povești. Doar că au început să se înmulțească cazurile de borelioza. Fără pupezele și gaițele care le țineau sub control, căpușele s-au înmulțit dramatic. La fel și ceva șerpi și șoareci de câmp care s-au nărăvit la deșeuri. Dezinsecție, deratizare se fac anual. Pânza freatica nu mai poate fi îndeajuns filtrata, iar apa trebuie fiartă. Otrăvire și infecții abdominale, dar mai mult nu se știe … vin din nou alegerile cu promisiuni.

    În Galapagos cormoranii fac și ei gunoi, adică guano. Oamenii au început să-l recolteze, precum urșii și șoarecii din cartierele municipale. Dar ceva mai târziu au descoperit o nouă sursă de venit: hamsiile cu care se hrănesc cormoranii. Pescuitul masiv a redus populația de hamsii, care a determinat reducerea numărului de cuiburi de cormorani, al căror guano cădea mai ales în ocean, acolo unde îngrășa mediul din care își extrag energia algele albastru, verzi, aurii, adică fitoplanctonul îngurgitat de hamsii. Ca urmare s-a antrenat o spirală ce duce la dispariția și a hamsiilor și a cormoranilor. Revenirea a fost inițiată, dar va dura decenii și nu poate fi grăbită prin împușcarea tuturor urșilor din Carpați. Iar dacă mor urșii, s-ar putea să dea iama lupii. Orice „reparație” sau „optimizare” a simbiozei, poate să antreneze nenorociri și mai mari.

    • Acum vreo 15 ani un urs din Italia a juns fără ausweiss-urile necesare în Bavaria. Ursul era alintat Bruno și a făcut deliciul presei, devenind răsfățatul copiilor, ecologiștilor și canalelor TV germane.

      Bruno a hălăduit singur singurel o vreme prin pădurile bavareze pe o suprafață împădurită echivalentă cu cea cea totală a României, vânând oi, orătănii și chiar o vacă. A fost văzut prin localități și chiar a pus-o de o mică siestă în fața unui post de poliție rural, chiar dacă în Germania gunoaiele nu zac ca prin mahalalele Brașovului.. Nu există nicio dovadă că Bruno ar fi pus în pericol vreodată un om. Cu toate astea, vara, odată cu înmulțirea turiștilor ce drumețeau prin munții Bavariei, guvernul german a decis că simpaticul Bruno e un pericol inacceptabl pentrru națiunea germană și a decis împușcarea lui. Execuție care s-a și realizat cu cunsoscuta eficiență & operativiate germane.

      https://www.dw.com/en/germanys-problem-bear-bruno-is-dead/a-2068219

      Cum de la vremea respectivă n-ați avertizat guvernul federal german asupra marilor pericole de zăpăcire a ecosistemului? Cum de nici măcar nu i-ați amenințat că vă faceți harachiri în fața cancelariei federale dacă Bruno nu e cruțat? :)

      • Mr Svejk, că nu citiți tot nu mai e o noutate. Dar de data asta, deși ați făcut un rezumat al articolului, ați sărit cu bună știință informația conținută și ea în materialul linkuit: Other bear experts agreed that he could have attacked if provoked.
        Nu prea se potrivea cu afirmația dumitale cum că „Nu există nicio dovadă că Bruno ar fi pus în pericol vreodată un om.” Opinia unui expert e la fel de puternică precum o dovadă, iar efortul de a-l prezenta pe „simpaticul Bruno” drept un ursuleț de pluș devine astfel evident.
        În comentariul meu, la care v-ați grăbit să fabricați din nou păpuși de paie, nu pomeneam niciunde de vreun urs singuratic. Dimpotrivă, de două ori chiar, m-am referit la toți urșii. Pentru unii pare să fie greu de realizat diferența.

        Interesant e însă modul de rezolvare a unei dispute pe care-l propăvăduiește interlocutorul. Probabil atunci când încă îi ștergea părintele cașul de la gură, dumnealui obișnuia să se trântească pe podea, urlând și bătând sălbatic din picioare ca să obțină vreo jucărie nouă. Prin comparație, harakiri e o strategie ce îl înnobilează. Mă întreb ce mai așteaptă?

        • Domnu’ Hantzy,

          Trebuie să recunosc că aveți rezerve inepuizabile! Într-adevăr chestia cu experții care au postulat că un urs provocat s-ar putea să-l atace pe individul ce l-a provocat e din cel mai adânc puț al gândirii :) L-ați cunsocut dumenavoastră cumva pe ursul ce ar putea să nu vă atace dacă-l provocați?

          Și ca să ne înveseliți și mai bine nu ați vrea să ne împărtășiți ce spun iexperții ăia despre riscurile riscurile de a înota în preajma unui rechin?

          • Nu e de la mine, am lucrat cu materialul clientului.
            Și indiferent ce ar postula experții in cazul rechinilor, știu eu un supraiexpert care tot va afirma că “nu există vreo dovadă că rechinul ar fi pus vreodată in pericol un om”.

            • Pai sunt mai putin de 10 oameni ucisi de rechini pe an. Se pare ca majoritatea atacurilor apar din cauza unor confuzii. Rechninii nu mananca oameni. Dar rechinul simte prin muscatura, asa ca sunt cazuri in care rechinul i-a dat drumul omului dupa o prima muscatura, ce-i drept, cauzatoare de rani destul de grave.
              ===

              Rechinii fac foarte putini pui, iar prinderea lor in navod ii ucide, pentru ca ei nu pot respira decat daca innoata.

              Chinezii fac supa de aripioara de rechin. Restul rechinului nu il folosesc, Rezultatul e ca pescarii prind rechini, le taie aripioara si ii arunca inpoi in apa. Rechinii mor in chinuri, in zile sau ore, pentru ca nu se pot stabiliza in apa si nu pot respira daca nu innoata.

              Asa ca oamenii fac cu mult mai mult rau rechinilor decat fac rechinii oamenilor.

            • Dedalus, statistic vorbind e mai puțin periculos să înoți intre rechini, decât să călătorești cu autoturismul, așa este. Dar parcă tot n-aș sfătui pe nimeni să încerce.
              Scăldatul în mare nu e obligatoriu pentru om. Mersul la școală pentru copii, în schimb este. Parcă nu m-aș simți bine să știu un urs pe drum.
              Uciderea unui animal sau două nu e o problemă pentru supraviețuirea speciei. Dacă da, atunci specia era oricum periclitată. Bruno a fost urmărit săptămâni bune și devenise evident că nu se ferește de oameni, ba chiar caută așezările umane. Riscul era prea mare. Dar uciderea preventivă a tuturor animalelor dintr-un areal nu e ușor pentru nimeni de decis. Mai ales ca efectul final poate fi cu totul diferit de rezultatul scontat.

    • Deci unde pune omul mana in natura de cele mai multe ori ceva se deregleaza…

      Sigur este si un timp in care invatam sa traim si de aceea uneori avem nevoie de povesti/idei/sugestii.
      Numai urechi/ochi sa avem si ceva minte sa pricepem.

      • Nu chiar așa. Ba aș îndrăzni să afirm că de obicei nu se întâmplă astfel de dereglări. Problema apare atunci când intervenția omului vizează totalitatea unui fenomen sau areal, determinând prin intensitate și/sau extindere dereglarea sau chiar extincția unui biotop.
        Un exemplu ar fi Insula Mare a Brăilei. Asanarea mlaștinei a transformat locul într-o referință a culturilor agricole, dar trăgând linie s-a constatat că deteriorarea fondului piscicol a fost o pagubă de două ori mai mare.
        În Germania prin anii 60 s-au făcut dezinsecții masive împotriva țânțarilor, muștelor și omizilor fluturelui alb al verzei. Au murit păsările mici din lipsă de hrană. Nici astăzi nu este refăcut biotopul.

        • Da, pentru prima oara ma vad in situatia sa va dau partial dreptate!
          Ori fi cantat Kraftwerk – We Are the Robots in loc de „patru pasarici, doua mari si doua mici”? ;)
          Parca am citit ca UE nici acum nu vrea sa renunte la pesticide dar incearca sa dea lectii de siguranta alimentara UK unde au inceput sa se introduca tehnologii AI ca sa nu fie nevoie de insecticide.
          Si ca sa fie „tacamul complet” au declansat razboiul carnatilor (Sausage War) Cu Brexit-UK.
          Macar daca erau carnati Plescoi, pentru un nou razboi elenic … ;)

  6. Absolut corect !
    Populismul tamp, frica de „reactiile” din presa care le-ar putea deturna cateva voturi la urmatorul scrutin, lipsa de responsabilitate si convingeri personale profunde – pe care esti dispus sa le aperi in fata intregii omeniri – schiteaza portretul politicianului roman contemporan !
    Sunt medic, imi sunt dragi animalele dar grija de oameni ma bantuie ! „Alegerea ” e clara !
    P.S .M-a surprins chestia cu … mistretii. Imi amintesc, demult tare, era un fundas francez supranumit … „Le Sanglier d’Ardennes”! Ce porecla i s-ar potrivi azi ?

    • Ardenii se întind pe o suprafață foarte mare (între 10 și 12 mii de kilometri pătrați, cam cât Bucovina istorică); ce am putut vedea eu în câteva mici plimbări cu piciorul este nimic, e doar o impresie cu totul superficială. Cum a făcut românul cela (care? Nu știu exact, anecdota-i apocrifă) care a stat la Paris vreo șase ore, între două trenuri, și pe urmă s-a retras la pensie într-un mic oraș din România, unde le-a povestit zeci de ani concetățenilor despre „cum e Parisul”!

  7. La noi in sat o pisica a zgariat un copil si a facut infectie ( copilul ). A fost bataie, balamuc, au chemat politia, primarul, s-a propus ca toate pisicile vagaboante ( si toate sunt cam vagaboante ) sa fie rapid eutanasiate ( omorate ). Intre timp au mai fost cateva accidente, na, au murit si copii, pe unii i-au luat apele. Ce sa faci, sa eutanasiezi masinile, soferii ? Sa-L dai in judecata pe Dumnezeu ? Dar parca e o diferenta intre atacul maidanezilor in capitala si plimbarile ursilor prin catunele de munte, unde canta drujbele, voioasele. Ce putem sa facem e sa starpim salbaticiunile, sa facem din natura un parc curatel, ordonat, nepoluat, cu bancute, tobogane, cu iarba artificiala, ca sa fie tot timpul verde, cum sunt rosiile rosii si frumoase la mol. Ca la Bruxel. Ia uite : in Pirinei (Franta si Spania ) mai sunt vreo 25 ursi, de Ardeni nu zice nimic, nu mai sunt, poti sa te plimbi linistit. La noi sunt cei mai multi din Europa, vreo 6000 de exemplare, ce salbaticie !, zici ca esti in India, unde mananca tigrii copiii zilnic. Prea multi ursi la 16, 17 milioane de oameni, le mai si strica habitatul si tomberoanele. Ce-ti trebuie ursi ? La zoo, la circ, dar daca Doamne fereste scapa vreunul ?, mai bine, la muzeu, unde poate sa-i vada si copilasii nostri.

    • Este un mister pentru mine cum a reusit copilul sa puna mana pe o pisica vagaboanda.

      Nimeni nu ar trebui sa le atinga macar, din foarte multe motive. Dar sa prinzi o mata vagaboanda, asta e o performanta.

      E drept, mai exista si pisici abandonate, care ar putea fi prinse. Chiar si in acest caz este total contraindicat sa le atingi.

      Pe scurt, e vina copilului. De ce sa omori pisica, pentru vina copilului?!

      • E pe dracu! Am avut doi motani luati de pe strada, unul avind cel putin 1 an. Era foarte blind, un imbecil pusese mina pe el si-i daduse foc! Alerga disperat pe strazi, l-am prins cu usurinta (ma rog, mai degraba epuizat si speriat s-a lasat prins, cred ca aveam vreo 10 ani si nu avusesem nici un animal pina atunci, nici nu stiam ce si cum) si l-am dus in apartament. Mama l-a pus sub jet de apa, bietul animal miorlaia de durere si probabil si de frica si apoi l-a dat cu Jecolan. Habar n-am daca asa trebuie facut, asa a facut atunci si in citeva saptamini s-a vindecat, dupa citeva luni si blana portocalie tarcata era completa (semana cu Portocala de la Cabana Curmatura dar era mai frumos). A trait la noi mai mult de 12 ani, era foarte blind si iubitor si jucaus si a fost jale mare in familie cind s-a dus, cerea singur afara sa-si faca nevoile!
        Vreo 3 ani mai tirziu mesteream ceva la bicicleta (Pionier) si de dupa bloc a venit miorlaind un motanel tarcat frumos foc, ca o pisica salbatica in miniatura, sa fi avut 3-4 luni. Si pe asta l-am dus in casa, mama l-a primit si s-a facut ditai motanocu’. Din pacate a disparut, ne-o fi fost furat, dupa vreo 5 ani.
        Pe ambii pisoi eu ii pupam si-mi bagam nasul in blana lor spre nemultumirea mamei, uneori ii luam sa doarma cu mine in pat, asta atragind uneori prostestele ei :)
        Ambii pisoi cereau uneori afara la motaneala si citeodata dormeau afara, uneori in canale ca mai veneau murdari rau (ii spalam in lighean, nu le placea dar nu fugeau prin cada sau asa si nici macar nu miorlaiau). Nici vorba sa fi zgiriat sau macar sa fi muscat pe cineva, tata care nu suporta pisicile i-ar fi dat afara in suturi!
        Sint pisicar de-o viata si nu cred ca mi s-a intimplat de doua ori sa fiu zgiriat de o pisica, cunoscuta sau nu!

        • Tocmai! Daca sunteti „pisicar de-o viata” si de mic ati iubit matzele, este greu de crezut ca le-ati fi putut deranja in asemenea hal incat sa va zgarie (sau sa va muste).

          Dar ca linie generala, eu nu as sfatui pe nimeni sa ia in brate o pisica vagaboanda. Daca o faci, este raspunderea ta, nu a animalului. E OK sa le dai de mancare, sa le TNR, daca ai posibilitatea, chiar sa le iei acasa daca ai rabdarea necesara.

          Cum spuneam, sunt 2 feluri de matze vagaboande: a) cele salbaticite, pe care nu le prinzi nici daca ai vazut Karate Kid de 10 ori si b) cele abandonate, care au avut candva stapan si care pot fie extrem de naive (vulnerabile, adica)- pe astea chiar ca le poti prinde, dar sunt rare pentru ca mor repede dupa ce sunt abandoante.

          Evident, clasificarea nu are pretentia de a fi riguroasa ca un calcul matematic, sunt si exceptii, si situatii neobisnuite etc.

          ===
          In orice caz, oricum am rasuci problema, dupa mine este total aiurea sa eutanasiezi pisici pentru ca ar fi periculoase pentru oameni.

          As indrazni chiar sa spun ca sunt oameni care merita izolati (nu spun executati) pentru cat rau au facut sau fac dar nimeni nu isi pune problema sa ii eutanasieze.

          • Nu. Primo, ca nu am fost vreun sfint cu ele si nici nu le-am iubit de mic, m-a invatat mama cum sa ma comport cu ele (mama, cea care imi povestea cum in copilarie lua motanul casei si-l arunca de la balcon in iarba…) insa nu va inchipuiti ca uneori nu le-am siciit ca orice copil, cred. „Siciit”, „deranjat” in gluma si in nici un caz chinuit, torturat ca imbecilul pe care nu-l voi ierta cit voi trai.
            Secundo, mai mare fiind ajungind uneori prin sate am putut pune mina, mingiia si eventual lua in brate doar pisicile care permiteau asta, daca nu vor e foarte dificil macar sa le tii pe-aproape, necum sa pui mina pe ele.
            Finis: o poza foarte draga mie (sa fi fost facuta prin 1987) din satul Chiscau (Bihor) cu 3 catelandri de pisica umblind pe umerii mei :)))

          • Pot prezenta si reversul: in spatele curtii mele este o parcare a unei perdele de blocuri de 10 etaje. In curtea aceea vietuieste pe sub masini si banuiesc si prin niste canale un clan de pisici, sa fie vreo 8. Niciodata nu am reusit sa ma apropii de vreuna, am incercat pur si simplu sa stau acolo sa se obisnuiasca cu mine/noi, le-am dus de mincare, le-am dus apa, le-am chemat. Nimic, niciodata nu s-a apropiat vreuna de mine/noi, intotdeauna au stat sub masini sa la distanta sigura, nici o sansa sa pui mina pe vreuna. Exista o singura familie, doi pensionari dintr-un bloc, ei le hranesc uneori si cind ies cei doi unele dintre pisici (nu toate!) ii intimpina cu arabescuri caudale si mers elegant felin-digitigrad, uneori frecindu-se de ei. Sint singurii oameni pe care ii tolereaza. I-am intrebat de ce si cum si nu au stiut sa ne spuna.

            • De-asta spun ca sunt 2 categorii de pisici vagaboande 1- abandonate (au avut stapan o perioada lunga) si 2- nascute si crescute pe strada.
              Pisicile formeaza colonii, studiate, dar putin. Piscile nascute pe strada tolereaza greu oamenii in apropierea lor. Cei care au grija de ele mai mult de 5-7 luni capata statut de „resursa” (sau de pisica-mare-binevoitoare, cum vreti sa o luati), ceea ce declanseaza comportamentul de apartenenta (frecatul cu falcile).

              Matzele au personalitate, memorie si afectivitate. Ca si oamenii. De aceea pisicile unei colonii nu au comportament similar fata de ingrijitorii lor.

              O alta mare problema este teritoriul. Este foarte complicat, mai ales in orase.

        • mata, bagavoanta, era un ´caracter´ retoric, cum era si tigresa ( vagablonda ), de era cat pe ce sa-i haleasca pe arboristi cu drujbe cu tot .
          cand esti de dreapta, contra, scarbit de fandoselile hipsteresti, ozon, greta, gaia, wicca … , tai in carne vie, Clint Eastwood scrie pe tine. Dar bagi la melodrama, cu copilasii.

        • {…} Vaca’mpunge Andromaca/Andromaca’mpusca vaca/ Ce facusi bre Andromca?!/ Uite! Nu mai este vaca!

          Adica: copchilul trage matza de coada, matza il zgarie, el se duca la tata „Tata! Uite ce mi-a facut mtza!” Tata zice: „Hai la primar! … ei de matza!”.

          Primarul zice : „Ce te aduce pe la noi, bade Gheo? Rezolvam si noi cu canalizarea aia?” Tata: „No, ciorile ei de canalizare, de de aista-mi arde mie acu?! Iote ce mi-o facut matza la puradelul mieu!”(tata ridica mana puradelului, pana la braul primarelui, spanzurand intr-un picior pe sarmanul micutz).

          „No! Tunie Necuratu’in casa ei de matzoc! Maine pui tata politia rurala sa puste tatie matzele din sat! Ca dara nu ne dau 6000 de lei pe luna ca sa puste’n stele!” Apoi, cu glas moale: „Dara, cu canalizarea…?”. Tatal: „Noa, las’ca o trimit pe nevasta-mea cu lopata, c-are pauza de la ala micu’ mani si poimani!””. Pam-pam!

          • Pe mâță o cheamă Grațiela, din cărțile junglei urbane. Pisica pe acoperișul fierbinte. Nu e de glumă cu mâțele enervate, spicuiesc de pe Google, fără numele jurnalelor:
            – Un tânăr de 23 de ani a fost lăsat impotent după ce a fost zgâriat de o pisică. Pacientul din Belgia ( ! ) suferă de disfuncţie erectilă după ce a fost zgâriat de pisică și a contactat o boală rară, potrivit revistei medicale …
            – Un român a ucis o pisică în Liverpool. Va face pușcărie! „M-a zgâriat!”
            – O pisică sărită de pe fix a atacat 7 pitbulli și a băgat în spital femeia care îi plimba.
            – Familie cu tot cu câine, baricadată în dormitor de frica unei pisici însetate de răzbunare. A fost nevoie de intervenţia poliţiei
            – Victor Ponta, despre apelativul „pisic” folosit de Traian Băsescu la adresa sa: Pisica blândă zgârie rău.

            • Cum oare l-o fi zgariat matza de l-a lasat impotent?! In fine, nu sunt sigur ca vreau sa stiu.
              ===
              Dar mai sunt si matze providentiale: am vazut la TV una care a salvat un copil, alungand dulaul care sarise la el sa il muste.

              Despre alta am auzit ca a atacat un coiot intr-un mod barbar (desi nu prea cred, macar vreau sa cred :-)).

  8. Interesant. „Muntele grădină”. Adică un munte ale cărui păduri au fost curățate de toate animalele sălbatice dăunătoare, chiar și de mistreții băgați în țarcuri, ca să poată circula orice maimuță bipeda liniștită în week-end, fără să se simtă amenințată de vreo fiară. Că de-aia există munții și pădurile pe lumea asta, ca să facă maimuțele bipede să se simtă bine. Întrebarea de final a autorului era dacă n-ar fi bine să facem și noi la fel ca lumea mai civilizată din Vest, asta până nu ne mănâncă urșii copiii. Și paralela dintre urșii din păduri și maidanezii orașelor e interesantă și este o idee bună pentru ministrul Mediului prietenos cu oamenii cu bani și poftă de vânătoare: dacă vor să dea drumul la o vânătoare performantă de salbaticiuni, să le dea de mâncare un copil dintr-un sat și, in maximum un an, am rezolvat problema. Vom face și noi o grădină din munții noștri. E, o să fie una și fără copaci, dacă tot exterminam salbaticiunile, vom rade și buruienile ălea mari și vom pune gazon, frumos. Plus multe, multe, multe gunoaie.

    • Dupa atata polologhie , a aparut si solutia corecta, usor de aplicat .
      Felicitari Doina !
      Dar cine sa asculte ? Politicienii nostri ? No way ! Ei stiu mai bine , ca ei sunt de la Bucuresti , cum spunea unul dintre ei.

      • Absolut… NOT. Garduri electrificate, eventual si cu sarma ghimpata si cu patrule de salariati cu pusca sa omoare orice animal care este in proximitate si sa lichideze si orice hoti de animale care ar incerca sa patrunda in perimetrul pazit.
        Pentru detailii de implementare trebuie vizite la fostele lagarele din Polonia si Germania.
        Curat european „doina”.
        Ati verificat pe Amazon de exemplu animal repellents sau cantati prea tare folclor si nu aveti timp sa invatati?
        Eu de exemplu am cumparat importiva porumbeilor ,,, si merg bine.

  9. „Ce vom mai spune atunci?”

    …Că tăticul lui i-a stricat casa lui Moș Martin! De ce să ascundem adevărul copiilor?!

    Nu mi-e clar scopul articolului, dar este obligatoriu să fie încetată hrănirea urșilor pentru a fi împușcați și vândute trofeele! Nu șiu nici ce fac belgienii, dar ceea ce fac românii este revoltător!

    Nu putem construi garduri (relocarea nu este nic pe departe soluția perfectă, cum bine observă autoirul textului), atunci poate reușim să nu mai defrișăm habitatele animalelor. Nu cred că peisagiștii belgieni doboară arborii sănătoși, păstrându-i pe cei bolnavi, precum cei români! https://recorder.ro/genocidul-stejarilor-seculari-cum-ni-se-fura-ultimele-paduri-de-campie/ spre exemplu…

    Dacă vrem să nu ne mai întâlnim cu râșii, urșii și pârșii prin păduri soluția nu este să ucidem toate animalele pentru a păstra codrii pentru oameni, ci a înțelege că animalele au fost acolo înaintea noastră, iar spațiu pentru oameni este de zeci de mii de ani suficient la oarece distanță de sălbăticiuni.

    …Căci despre astfel de întâniri, baracul românesc știe de cel puțin două mii de ani.

    Toată mizeria asta legată de faptul că nu mai avem loc de urși este o strategie de marketing! Așa cum „nu mai avem loc de ciocârlii”, căutate de bucătarii restaurantelor de lux!

  10. Ehei! 2013 a fost în urmă cu o veșnicie. România a făcut între timp pași gigantici pe calea desăvârșrii societății progresiste multilateral dezvoltate și a înaintării spre visul de aur al omenirii. :)

    Dacă bietul Ionuț Anghel ar fi fost ucis în zilele noastre de maidanezi, dezbaterea n-ar fi încetat de nicio culoare. Chicirăii și Năsuii, care oricum nu fac copii spre a proteja planeta de încălzirea globală, ar fi vituperat că de fapt nu maidanezi trebuie stârpiți ci acele creaturi supărărtoare & generatoare de emsii de gzecu efect de seră, numite „copii” trebuie obligate să poarte permanent echipament de protecție compus din cască, cotiere, genunchiere și armură din plastic reciclabil. Ieșirea lor din spații sigure ar trebui să se realizeze doar cârd în anumite intervale orare stabilite prin lege, cu completarea prealabilă a formularelor legale tipizate și sub supravegherea nemijlocită a experților din ONG-uri și insitituții specializate ale statului. Că doar suntem civilizați, ce basca mea?!

  11. hihi…! m-as fi si mirat ca „arboristul” care a primit en’shpe contracte de la primariile PSD ca sa CIUMPAVEASCA arborii de prin orase, sa nu vina cu un articolas bine plasat, „la comanda” :P
    (CE cautau bajetzii aceia in padure cu drujba? faceau „toaletare”? >:)
    Si DE CE ar trebui, ma rog, ca ursul sa atace vreun copil?

  12. NIMBY-smul e puternic azi. Not in MY back yard..
    Sa fim darnici, dar sa nu-mi ceri mie bani. Sa ajutam sarmanii, dar sa nu-i vad la mine in cartier. Sa avem toate gratis dar sa plateasca vecinul etc.
    La fel si cu ursii. Isi imagineaza careva ca daca in vest exista problema de la noi, nu s-ar fi luat masuri drastice?
    Daca ar fi sa aleg intre viata oamenilor si a vedea (mai putini) ursi doar in rezervatii restranse, supravegheate si bine delimitate, nu as ezita. Se numeste progres, atat de drag tuturor azi, si sentimentalismele nu isi au locul. Pe logica eco haitele de caini salbaticiti ar trebui lasate in pace, la fel si ursii dedati la civilizatie, intreaga tara transformata in parc zoo spre deliciul amatorilor vestici de safariuri in teritorii tercermundiste iar victimele omenesti pagube colaterale neglijabile. Exista solutii, printre altele ursii erau la un moment dat furajati de stat departe de localitati, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Paralel” (2021)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.