vineri, martie 29, 2024

Mineri sacrificati pe altarul lacomiei si nepasarii

La mina Lupeni accidentul colectiv produs în subteran, în lucrările de pregătire pentru exploatarea unei felii în Panoul 7C, soldat cu decesul a doi mineri și rănirea unui al treilea, are cauze multiple. Ceea ce este comun însă în cazul tuturor accidentelor colective grave din subteranul minelor din Valea Jiului, înainte și după anul 1989, ține de raportarea la procedurile de asigurare a securității în muncă, care au devenit victime ale cinismului, nepăsării și lăcomiei.

Foto: Gazeta de dimineață

Dar să revenim la mina Lupeni. În presa locală din Valea Jiului[1] se dezbate acum o problemă destul de gravă, și anume faptul că SINDICATELE au cerut, iar MINISTERUL (adică ministrul Toma Petcu și secretarul de stat Doru Vișan) a aprobat o modificare a planului de închidere al minei Lupeni, astfel încât activitatea de exploatare a huilei să continue și după data de 30 septembrie 2017, dată finală pentru oprirea activităților de exploatare, așa cum se convenise cu Comisia Europeană.

Faptul că inițiativa continuării activităților de exploatare a venit de la sindicate confirmă disperarea minerilor care știu că, odată închisă mina Lupeni, orașul și implicit familiile lor nu vor mai avea niciun viitor. Ironia destinului a venit însă să pedepsească cinismul liderilor sindicali și al conducerilor minei și ministerului, care știu foarte bine că în subteranul minei Lupeni condițiile de muncă sunt inumane, în afara oricăror reguli și proceduri legale și normative.

Din păcate, cu viața au plătit minerii simpli. Așteptăm ca și cei care și-au asumat deciziile grave care au condus la accidentul colectiv (guvernanți, manageri, lideri sindicali) să plătească acum, la rândul lor, cu libertatea proprie, în fața legii.

CAUZELE PROFUNDE ALE MULTOR ACCIDENTE COLECTIVE DIN ABATAJE, SOLDATE CU VICTIME

Undeva la începutul anilor 2000 mi-a căzut în mână un document din care am aflat cu surprindere că în anul 1939 din Valea Jiului se extrăgeau cam 15 milioane de tone de huilă cu 30 de mii de angajați, tot atât cât se extrăgea și în anii 1992-1994 cu 55 de mii de angajați. Mi-a fost greu să înțeleg cum este posibil, în condițiile în care, cel puțin teoretic, minele erau utilate superior și metodele de exploatare se schimbaseră.

De fapt mineritul din Valea Jiului nu a avansat în perioada comunismul, ci a regresat continuu, mai ales la capitolul profesionalism și seriozitate. Așa cum în agricultură se raportau în CAP-uri 7000 de kilograme de grâu la hectar și se recoltau cel mult 4000, la fel și în minerit se raportau producții mari de huilă, dar cel puțin 30% din ”masa minieră”(un termen inventat pe vremea comuniștilor) era steril[2], care era vândut beneficiarilor din energie ca fiind cărbune.

Unul din marile motive ale diluării cărbunelui cu steril (care oricum poate conține nativ până la 8-10 sau chiar 12% steril) ținea de metodele de exploatare. Se inventaseră, iar după 1990 s-au generalizat, metodele de exploatare a straturilor (stratelor) de huilă cu subminare – subminarea cărbunelui și rocilor înconjurătoare [SCRI] și bancul subminat [BS] – care, teoretic, erau mult superioare ca productivitate.

Figura 1: Metoda de exploatare cu banc subminat sub tavan natural

Cum în subteran, înainte de 1990, minerii calificați și inginerii profesioniști și dedicați profesiei nu erau cu adevărat foarte mulți, în plus echipele de lucru din abataje aveau 40-50% în componență militari, adică mineri necalificați, metodele de exploatare cu subminare erau aplicate de cele mai multe ori după ureche sau, mai grav, intenționat eronat, cu efecte dramatice.

După anul 1990, când retragerea militarilor și mineriadele au provocat o modificarea încă și mai radicală a atitudinii față de muncă, s-a găsit soluția generalizării metodelor de exploatare cu subminare, care implicau costuri materiale mai mici, mai puțină forță de muncă (și mai puțin dispusă să muncească dedicat), dar erau și extrem de riscante, iar producția de huilă era pronunțat diluată cu steril (metodele cu subminare oricum nu sunt selective).

În figura 1 se poate vedea, absolut schematic, cum funcționează una din metodele de exploatare a huilei, respectiv cu banc subminat. Astfel, abatajul are asupra sa un banc de cărbune de 10 metri – maxim 15 metri, care este sfărâmat prin metoda împușcării cu exploziv pe întreaga sa înălțime, după care cărbunele, care este friabil, începe să cadă în abataj, de unde este evacuat.

Abatajul avansează și, în spatele său rocile sfărâmate se ”culcă”pe vatră, astfel încât masivul să nu fie destabilizat. Din acest motiv, înălțimea de exploatare a bancului de cărbune subminat dim metoda cadru era proiectată sub 15 metri, și asta doar acolo unde stratul de cărbune era foarte friabil și avea puține intercalații sterile, ca evacuarea sa să fie cât mai completă și sigură.

În mod firesc, însă, comportamentul rocilor care acoperă abatajul și apoi ar trebui să se așeze în spatele abatajului poat fi diferit de la o adâncime la alta, de la o zonă la alta, de la o mină la alta. Dar impredictibilitatea aceasta se constituie în subteran într-un risc extraorinar, pentru că:

(i) rămân spații libere, prin care gazul metan, conținut în zăcământul de huilă în mod natural și degajat la exploatare, circulă fără bariere naturale; la fel și oxigenul;

(ii) nu tot cărbunele poate fi extras, iar cărbunele rămas în spatele abatajului, în contact cu oxigenul, începe să oxideze și să se încălzească. Dacă masa de cărbune este peste un anumit nivel critic, se formează jar care se autoaprinde. Un jar care vine în contact cu gazul metan, de asemenea în condiții critice, inițiază o explozie în subteran. Nu intru în mai multe detalii, dar este evident unde se poate ajunge;

Figura 2: Crearea unui gol deasupra abatajului

(iii) când rocile care acoperă abatajul nu se fragmentează și rămân în consolă, deci nu se așează în spatele abatajului (figura 2), se formează condițiile pentru o rupere masivă și intempestivă – minerii o numesc ”lovitură de acoperiș (coperiș)” – capabilă să distrugă construcțiile de lemn și metal care armează lucrările miniere și să provoace surpări. Cum armarea lucrărilor miniere protejează inclusiv personalul lucrător, și acesta este pus în pericol grav (seamănă, nu-i așa, foarte mult cu ce s-a întâmplat recent la mina Lupeni) într-o astfel de situație.

În Polonia, de asemenea o țară cu tradiție în mineritul huilei, metoda de exploatare cu subminare se aplică eventual la ultima felie exploatată. În rest, spațiul exploatat este rambleat (adică umplut) cu un amestec de cenușă de termocentrală și carbonat de calciu (ciment) care într-un interval scurt devine compact și protejează lucrările efectuate la feliile inferioare/superioare (depinde de schema de avansare a exploatării) și împiedică circulația liberă a gazului metan și oxigenului prin lucrările miniere sau spațiul deja exploatat. Dar Polonia, se știe de mult, nu este România.

GUVERNANȚII, MANAGERII ȘI SINDICATELE SUNT COAUTORI AI TRAGEDIEI DE LA LUPENI

În Valea Jiului, o demonstrează în principal accidentele colective de la mina Vulcan, produse consecutiv în anii 2001 și 2002, soldate cu 24 de decese și cel de la mina Petrila, din anul 2008, când au decedat 13 mineri, preocuparea pentru securitatea minerilor a fost aproape inexistentă.

În anul 2008 directorul general al companiei huilei, Daniel Surulescu, visa la o carieră politică și intrase în campania electorală pentru a fi ales în Parlament în momentul în care s-a produs evenimentul tragic, care putea fi cu certitudine prevenit, iar reacția sa după producerea accidentului a fost aceea de a se deroba de responsabilitate: nu era responsabil pentru că s-ar fi suspendat din funcție pe perioada campaniei electorale, iar la conducerea companiei a fost delegat adjunctul său, Constantin Jujan. Ancheta derulată nu le-a rețiut în final nicio vinovăție, deși directorul minei Petrila la data producerii exploziei, Aurelian Necula, care a fost condamnat penal, i-a acuzat de complicitate pe amândoi.

Figura 3: Abataj cu subminare, susținut cu stâlpi și grinzi

Nici ITM Hunedoara, nici ANRM, ambele cu responsabilități în avizarea și ulterior urmărirea modului de aplicare a metodei cadru de exploatare pe care o avizează – prima din punctul de vedere al securității muncii și cea de-a doua a securității zăcământului – nu au dispus, după accidentul de la mina Petrila, o revizuire a modului în care sunt proiectate metodele de exploatare cu subminare și a aplicării acestora în subteranul Văii Jiului. Nici Parchetul, care a instrumentat dosarul penal, nu a fost interesat să caute vinovății în zona respectivă.

În cazul accidentului recent de la Lupeni, ministrul energiei și conducerea minei, ca și sindicatele, au găsit vinovații: stâlpii de susținere s-au micșorat de la 2,10 metri la 1,80 metri. Dar, fără să-și dea seama, ministrul a confirmat o situație ce poate fi, schematic, regăsită în figura 3 (și figura 2, desigur); iată declarația: „Am vrut să-mi povestească și mie care a fost evoluția accidentului, cum s-a întâmplat și care consideră ei că au fost cauzele. Am înțeles că a fost un gol în tavan, care nu a putut fi apreciat și nu se știa ce se putea întâmpla, un gol care, mă rog, în asemenea lucruri pot să apară prăbușiri. Se pare că sistemul de susținere la grinzi a rezistat, însă la stâlpi ar fi niște probleme, spun ei, și din cauza aceasta stâlpii s-au micșorat de la 2.10 au cedat undeva la 1.80 și acolo se pare că va fi o problemă.”[3]

Deci a existat un gol și, când rocile acoperitoare, aflate în consolă, s-au rupt, s-a produs, probabil ”lovitura de coperiș”. Așa cum am explicat mai sus, nu a fost un ghinion, ci a fost o situație provocată de aplicarea neprofesionistă a unei riscante metode de exploatare a huilei.

Nu știau sindicatele, care au cerut continuarea exploatării, care este situația din subteranul minei Lupeni atunci când au cerut semnarea protocolului? Mă îndoiesc. De ce au cerut continuarea exploatării, dacă știau care este realitatea? Răspunsul nu poate fi acela că se ”băteau pentru condițiile de muncă ale membrilor de sindicat”. Pentru că atunci nu ar fi semnat un protocol care, în cele din urmă, a trimis la moarte doi ortaci.

Figura 4: Abatajul în care stâlpii cedează în înălțime, dar nu și grinzile

Managerii minei sunt vinovați dincolo de orice dubiu. Doar că în justiție trebuie să fie aduse probe. ITM, ANRM, Curtea de Conturi, ANAF, ba chiar și Corpul de Control al premierului ar putea produce probele de care Parchetul are nevoie pentru a condamna vinovații. Dar are puterea PSD – ALDE interesul să lase instituțiile și justiția să-și facă treaba și vinovații să fie pedepsiți? Vom vedea. Deocamdată s-a așternut liniștea.

Strict pentru ministru Toma Petcu, dacă va încerca să privească comparativ figurile 3 și 4, cred că ar putea ajunge la concluzia că explicația ce i-a fost servită, cu ”…sistemul de susținere la grinzi a rezistat, însă la stâlpi ar fi niște probleme…” nu prea funcționează; are pur și simplu un defect de logică.

Un stâlp de susținere este ridicat hidraulic până la 2,10 metri. De ce hidraulic, pentru că el poate ceda puțin sub presiune, ajutând astfel în mod dinamic la realizarea echilibrului dintre presiunea rocilor acoperitoare și susținerea abatajului. Dacă grinzile ar fi rezistat și, să zicem, s-a rupt o parte din poditura de lemn, oamenii ar fi avut suficient spațiu să respire, să se miște, să rămână în viață. Mi-e teamă că pe cei 20 de metri ai surpării nu a rezistat nimic. Era și foarte greu, la o lovitură de coperiș

Mizez însă pe o fărâmă de umanitate și chiar pe o revoltă personală a ministrului, după ce oamenii pe care i-a privit în față l-au mințit cu bună știință. Domnule ministru, dumneavoastră nu vreți totuși să aflați adevărul? Nu de alta, dar alături de Doru Vișan, secretarul dumneavoastră de stat, și de Ion Popescu, telegenicul președinte al Confederației Meridian, v-ați pus semnătura pe un document care a prelungit suficient de mult exploatarea la mina Lupeni, cât să moară doi oameni, iar familiile lor să fie aruncate în adâncă disperare.

NOTE____________


[1] https://gddhd.ro/actualitate/141695/

[2] termen tehnic care desemnează substanța minerală care nu are carbon, fiind formată din argile, marne și gresie

[3] https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/06/ministrul-energiei-la-lupeni-exista-probleme-la-stalpii-de-sustinere-vom-cumpara-200-de-stalpi-noi-in-doua-saptamani-13-24-40

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Am citit articolul. Sunt inginer miner si m-a revoltat incompetenta si explicatia simplista a autorului. Habar nu are ce-i convergenta , portanta stalpilor. densitatea de sustinere, deschiderea abatajuli, rezistenta la compresiune a rocilor din culcus, deschiderea abatajului sau pe scurt habar nu are ce-i monografia de armare . Sunt sigur ca nu a lucrat nici o zi in mina , dar in incompetenta lui are curajul sa acuze fara probe. ” Managerii minei sunt vinovati dincolo de orice dubiu.” . Am 40 de ani de minerit dintre care 7 ani ca sef de sector in Valea Jului. Am fost salvator , am scos oameni din surpari. Unii au murit pe altii am reusit sa-i scoatem vii. . Colegii mei Titi Teodorescu , Patrascu , Pusac, au murit in a doua explozie de la Vulcan. Schitele ( de copil de gradinita ) si explicatia „Stintifica” au scos in evidenta ignoranta autorului. Regret.
    dr. ing. Valer Rebeleanu

    • Dna doctor va mulțumesc mult pentru comentariu. Sigur, articolul meu, construit în jurul unei opinii și explicat pe înțelesul tuturor, nu este extras din Manualul inginerului de mine și nici din Metoda cadru. Este pur și simplu un semnal de alarma.
      Altfel spus, va rog sa ma contraziceți apăsat dacă greșesc, și cu argumente care sa ajute cititorii în primul rand, în afirmația ca la mina Lupeni mai multi decizionala nu si-au făcut datoria, iar minerii au murit cu zile. Apropo de monografia de armare…

    • @dr. ing. Valer Rebeleanu
      In calitate de simplu cititor, fara experienta in minerit:
      Comentariul dumneavoastra se rezuma la a contesta calificarea autorului articolului. Ca argument dati cititorilor palmaresul dumneavoastra profesional („Am 40 de ani de minerit dintre care 7 ani ca sef de sector in Valea Jului” etc).
      In lipsa unei explicatii sintetice pentru cititor (daca se poate, incercati sa formulati in 7-8 fraze, pentru detalii fiind suficiente eventuale referinte) apare pe moment doar ca un discutare a unei persoane (nu a temei) cu referire la competenta altei persoane. In astfel de situatie, ca nespecialist nu am motive sa cred pe cineva pe cuvint.
      Puteti face abstractie de articol si prezenta cum vedeti dumneavoastra lucrurile. Astept cu interes. Multumesc!

      P.S. Schitele mi s-au parut formal OK. Ca student, la desen tehnic eram indemnati sa facem schite, al caror scop e sa descrie ansamblul respectiv. Un atribut secundar al schitei e ca prezinta si deosebiri fata de un desen riguros.

  2. Am fost martor , lateral ce-i drept, la multe tragedii miniere din Valea Jiului, fie ca eram prezent atunci acolo, , ori eram chemat pentru diverse actiuni imediat ulterioare ce urmareau limitarea efectelor sau eliminarea cauzelor. Cine nu a auzit sirenele sunind , care anuntau tragedia, sau nu au fost in curtea minei,unde se adunau familiile , sau la gura puturilor de unde ieseau salvatorii si suoravietuitorii, nu-si poate da seama de grozavia pe care o reprezinta un accident minier in subteran.
    Nimeni nu poate ierta pe cei care au o particica cit de mica de vina, dar in primul rind ar trebui sa nu se poata ierta ei insisi !
    Modul in care statul roman si firmele implicate au a procedat cu inchiderea minelor, jefuind banii tarii si cei acordati de Banca Mondiala in celebrul ” Program „, cred ca nu are egal in alta ramura a economiei roamnesti post-comuniste, poate ( dar numai ca valoare baneasca nu si ca implicatii umane, sociale ) dsitrugerea sistemului national de irigatii sa mai fie comparabila.

  3. “Faptul că inițiativa continuării activităților de exploatare a venit de la sindicate confirmă disperarea minerilor care știu că, odată închisă mina Lupeni, orașul și implicit familiile lor nu vor mai avea niciun viitor.”

    Este o dramă…În ultimii 27 de ani (o viață!) m-am gândit mereu, oare cum ar fi fost să ne strângem la București câteva mii de „oameni de bine”, să mergem într-un oraș din Valea Jiului, Lupeni, bunăoară și să începem să luăm la bătaie locuitorii care ne ies în cale, bărbați, femei!?… Apoi, de fiecare dată îmi spun că n-aș putea face asta. Și totuși, în anul 1990, o tumă imensă de sălbăticiuni a năvălit în orașul meu și m-a fugărit pe străzile pe care mă plimbam liniștit, mi-au bătut prietenii, colegii și colegele…cu o ură imposibil de descris. Celor care nu cred în vreun dumnezeu, le mărturisesc convingerea că în natură există o lege a compensației…

    Îmi pare rău pentru cei care-și pierd slujbele, dar m-am săturat să inghit fumul de cărbune ars. În economiile deschise, de piață, schimbarea locului de muncă în funcție de fluctuațiile economice reprezintă un lucru cât se poate de firesc.

    • O parte a comentariului dvs., cu scuzele de rigoare pentru aceasta observație, are un aer de Vechiul Testament, cu acel „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Pentru ca trăiesc în București înțeleg sensibilitatea care a produs comentariul, dar nu pot fi de acord. Cei decedați era prea tineri ca sa fi participat la conspirația pseudo-comunista care a adus minerii în București după Revoluție.
      Eu cred mai mult în solidaritate, în iertare și în asumarea unui destin curajos împreună, mai ales ca vom sărbători în curând centenarul Marii Uniri. Sa nu fim deci dezbinați.
      În plus, ancheta penala care se derulează în prezent, în fine mai serios, începe sa arate ca și minerii au fost victimele unei manipulări cumplite și primitive, care a aruncat romanii împotriva romanilor.
      În privința Văii Jiului în economia de piață, va rog sa citiți un alt articol al meu, „Utopia Văii Jiului”. Veți vedea ca suntem de acord în cea mai mare parte.

      • Nu , dvs rastalmaciti total sensul opiniilor domnului Constantin care incep cu “m-am gandit mereu oare cum ar fi fost ….” si se termina cu “….de fiecare dată îmi spun că n-aș putea face asta” Aceste opinii arata pentru cine n-a vrut sa inteleaga dimensiunea oroarii la care a fost supus capitala unei tari din Europa dar pe care se pare ca n-o intelegeti.
        Cu alte cuvinte, prin acel „Pentru ca trăiesc în București înțeleg sensibilitatea (s.n.) care a produs comentariul, dar nu pot fi de acord” ii interziceti de fapt dreptul la o reactie , uitand ca nu este necesar acordul dvs pentru ca cineva sa aiba o reactie de oroare fata de ce a trait atunci , pentru ca aici nu este in cauza sensibilitatea domnului Constantin ci faptele crimele si agresiunile comise atunci , iar in acest caz justitia are dreptul la cuvant .
        In rest veniti cu clisee arhicunoscute de genul :

        „ Eu cred mai mult în solidaritate ( s.n.), în iertare(s.n.) – și în asumarea unui destin curajos împreună (s.n.), mai ales ca vom sărbători în curând centenarul Marii Uniri. Sa nu fim deci dezbinați.
        În plus, ancheta penala care se derulează în prezent, în fine mai serios, începe sa arate ca și minerii au fost victimele (s.n.) unei manipulări cumplite și primitive, care a aruncat romanii împotriva romanilor (s.n.).

        Dupa dvs, minerii au devenit victime ( este adevarat , cei care i-au adus in Bucuresti s-au laudat ca dorm linistiti si acum ) , iar crimele si agresiunile vazute de intreaga planeta trebuie iertate pentru ca si infractorii si victimele lor sunt romani si „nu trebuie sa fim dezbinati” . Perfect ! Cunoasteti dvs vreo tara in lume in care criminalii si infractorii joaca „ hora unirii” cu victimele lor si in acordul imnului national ?!

        • Sincer, nu. Nu doar ca nu cunosc o astfel de tara, dar nici nu cred sa existe un astfel de loc sub soare. Dar stiu ca este (si mult) loc de iertare. Iertare crestineasca, din iubire. Daca si acesta este un cliseu, imi cer iertare.
          PS. Nu interzic nimanui dreptul la opinie, nici nu imi propun si nici nu as putea sa fac asta, nici daca ar fi in puterea mea. Domnul Constantin este indreptatit la opinia dansului, pe care o respect in totalitate, iar eu am dreptul sa nu fiu de acord cu domnia sa.
          Si cred, sau cel putin sper, ca domnul Constantin m-a inteles foarte bine.

  4. Despre abordarea sacrificiala a unei culpe penale

    Un recent accident colectiv de munca soldat cu victime omenesti din Valea Jiului unde tragediile cu repetitie au devenit de multa vreme o adevarata fatalitate profesionala, este abordat intr-un articol aparut pe platforma Contributors.ro ( Cristian Felea – Mineri sacrificati pe altarul lacomiei si nepasarii ) intr-o maniera propagandistica si emotionala :

    „La mina Lupeni accidentul colectiv produs în subteran, în lucrările de pregătire pentru exploatarea unei felii în Panoul 7C, soldat cu decesul a doi mineri și rănirea unui al treilea, are cauze multiple(s.n.).”

    „Ceea ce este comun însă în cazul tuturor accidentelor colective grave din subteranul minelor din Valea Jiului, înainte și după anul 1989, ține de raportarea la procedurile de asigurare a securității în muncă, care au devenit victime ale cinismului, nepăsării și lăcomiei(s.n.).” „Guvernantii, managerii si sindicatele sunt coautori ai tragediei de la Lupeni ”

    Pe scurt, cauzele multiple invocate ( cinism, lacomie, nepasare,etc.) , grupurile sociale implicate (guvernanti, manageri, sindicate,etc.) si invocarea unui document birocratic (http://www.contributors.ro/wp-content/uploads/2017/10/aa1.png ) ne arata ca dupa autor este vorba de un vinovat colectiv si de responsabilitate colectiva. In acest caz ne aflam exact intr-o situatie arhicunoscuta in limbajul popular sub sintagma : „O comisie nu este niciodata vinovata ” secondata de corolarul ei automat : „Mortul este de vina” si eventual urmata de inventarea unui acar Paun , asta ca sa nu iesim din logica unui vechi proverb romanesc ( „Pestele de la cap se strica si de la coada se curata” ). Pe scurt, si conform unei vechi reguli de sistem, cel care este mai sus in ierarhie nu stie ce se intampla sub el, desi semneaza manu propria :

    „Mizez însă pe o fărâmă de umanitate(s.n.) și chiar pe o revoltă personală a ministrului (s.n.), după ce oamenii pe care i-a privit în față l-au mințit cu bună știință (s.n.). Domnule ministru, dumneavoastră nu vreți totuși să aflați adevărul (s.n.)? Nu de alta, dar alături de Doru Vișan, secretarul dumneavoastră de stat, și de Ion Popescu, telegenicul președinte al Confederației Meridian, v-ați pus semnătura pe un document care a prelungit suficient de mult exploatarea la mina Lupeni, cât să moară doi oameni (s.n.), iar familiile lor să fie aruncate în adâncă disperare(s.n.).

    Cu alte cuvinte, articolul sugereaza ca viata ( sau moartea ) minerilor se pierde undeva intre guvern , manageri, sindicate, ITM, ANRM, etc. , dar din aceasta ecuatie lipsesc exact profesionistii . In realitate, decizia politica este una ,decizia profesionala cu riscurile aferente este alta , iar subtitutirea lor , se stie , poate conduce la catastrofe exact cum a fost la Cernobal . Cu toate acestea , desi ancheta nu a fost inca finalizata autorul devenit justitiar de ocazie cere imperios pedepsirea vinovatilor , :

    „ Așteptăm ca și cei care și-au asumat deciziile grave care au condus la accidentul colectiv (guvernanți, manageri, lideri sindicali) să plătească acum, la rândul lor, cu libertatea proprie, în fața legii.”

    O prima observatie importanta este aceea ca articolul este plin de schite, detalii tehnice si cifre care nu intereseaza nespecialistii, de genul :

    „Se pare că sistemul de susținere la grinzi a rezistat, însă la stâlpi ar fi niște probleme, spun ei, și din cauza aceasta stâlpii s-au micșorat de la 2.10 au cedat undeva la 1.80 și acolo se pare că va fi o problemă.”[3].”

    O a doua observatie importanta este aceea ca articolul nu mentioneza nimic despre despagubirile care ar trebui acordate familiilor afectate .
    Pe de alta parte ,cu adevarat surprinzator in acest articol tezist este o relatare absolut surprinzatoare din care aflam ceea ce propaganda oficiala a ascuns in toti anii comunismului, respectiv adevaratul raport si diferenta intre mineritul din comunism si mineritul din capitalism :

    ” Undeva la începutul anilor 2000 mi-a căzut în mână un document din care am aflat cu surprindere că în anul 1939 din Valea Jiului se extrăgeau cam 15 milioane de tone de huilă cu 30 de mii de angajați, tot atât cât se extrăgea și în anii 1992-1994 cu 55 de mii de angajați. Mi-a fost greu să înțeleg cum este posibil, în condițiile în care, cel puțin teoretic, minele erau utilate superior și metodele de exploatare se schimbaseră. ”

    Foarte interesanta informatie si foarte interesant document, dar autorul nu ne spune nici despre ce document este vorba , nici sursa documentului ,nici cum i-a cazut in mana si nici de unde , deci trebuie sa-l credem pe cuvant si sa tragem concluzia ca informatia nu este accesibila cetatenilor obisnuiti ( probabil nu intamplator autorul mentioneaza in mod expres faptul ca este ofiter SRI in rezerva – http://www.contributors.ro/author/cristian-felea/?bio).
    Daca tot am ajuns la capitolul informatii inaccesibile cetatenilor obisnuiti, ar fi foarte interesant daca autorul care a scris despre soarta tragica a unor mineri ne-ar fi oferit si un raspuns la o intrebarea simpla, dar esentiala pentru familiile celor disparuti si anume cat ar trebui sa primeasca despagubire familia unui miner mort intr-un accident de munca care a avut loc nu din vina lui. Aceasta intrebare a mai fost pusa acum 39 de ani ( mai exact , in 1978 ) si a primit atunci un raspuns foarte interesant :


    1. Pretul unei vieti

    …Bucuresti, 1978. Pe coridoarele Facultatii de Filozofie din Bucuresti , profesorul (agramat) de economie politica, domnul Haralambie Niculescu (supranumit “Bomba H”, deoarece se spunea ca stia Capitalul lui Marx din scoarta in scoarta dar ca terminase liceul dupa Facultatea Muncitoreasca “Jdanov”… ) intalneste un student de la sectia de psihologie, proaspat desfiintata, si intre cei doi are loc urmatorul dialog :

    “- Dom` profesor , cat trebuie sa primeasca despagubire familia unui muncitor din industrie care moare intr-un accident de munca dar care nu se intampla din vina lui ?
    – Cine te-a invatat , ma , sa-mi pui intrebarea asta ?!
    – Ma preocupa numai pe mine .
    – Pentru ca suntem numai noi, iti raspund … Conform unei hotarari 847 ( ? ) a C.C. al P.C.R. , dar nepublicata(s.n.) in Monitorul Oficial , ar trebui sa primeasca o despagubire de 300.000) de lei dar uneori nu primeste nici ajutorul de inmormantare de 1500 de lei ( n.n- peste 4 ani, salariul unui profesor stagiar va fi exact de 1500 lei ). La noi, intotdeauna , mortul e de vina !”

    Dialogul de mai sus este reprezentativ pentru dementa sociala existenta inainte de 1990 respectiv pentru lipsa de respect fata de persoana umana si pentru viata ei. Originea acestei demente sociale cronice este una de sistem si persista. Nu cu multi ani in urma, autorul tratatului de “Drept penal” de la Facultatea de Drept din Bucuresti, domnul profesor Constantin Mitrache , se plangea studentilor la seminar ca in justitia romaneasca , actioneaza doua postulate de-a dreptul irationale – celebrul de acum : “Mortul e de vina “ , coroborat cu nu mai putin celebrul : “Infractorul are mai multe drepturi decat victima”.
    Speranta ca dupa anul 2000 lucrurile vor fi devenit cu totul altele nu se poate substitui realitatii. Tragediile sociale inevitabile de la noi isi urmeaza cu tarie cursul inexorabil . Accidentul produs cu ceva timp in urma la o mina din Petrila si exploatat intr-un mod de-a dreptul cinic de unele posturi TV , recentele cazuri ale reeditarii in spatiul social real a filmului “Moartea domnului Lazarescu” sunt numai doua exemple de care s-a auzit , dar cine mai stie cate alte tragedii punctuale nu ajung in spatiul public prin lipsa de feed-back caracteristica societatii romanesti actuale .
    Cruzimea societatii romanesti actuale este o problema disputata vehement . Negata de oficialitati, ea este resimtita pe propria piele de cetateanul ordinar ( “supus ordinelor” ) . In lipsa probelor care ar trebui validate exact de instanta care nu le recunoaste, el nu are alta solutie decat ceea ce latinii numeau “amor fati” ( dragostea destinului *) . ”

    Sursa : http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=696

    ( Ca lucrurile sa fie si mai interesante , suma avansata de profesor ar putea sa fie chiar mai mare – respectiv de 800.000 de lei – dar studentul in cauza care se baza doar pe memoria sa a preferat sa mentioneze minimul ca sa fie sigur ca nu greseste ) .

    Este adevarat ca pentru regimul comunist viata umana nu valora nici cat o ceapa degerata ( inspaimantatorul lagar pentru copii de la Cighid poate ca este cel mai bun simbol pentru acea perioada ) , dar nici in post-comunism nu stam mai bine pentru ca tragedii nu sunt numai in subteran ci si la suprafata si la lumina zilei (domeniul medical in care oamenii pot muri cu zile este dovada vie) , iar dupa aproape trei decenii de democratie cititorii si cetatenii poate ca asteapta si altceva decat articole teziste.

    • 1. Documentul cu pricina nu este in niciun caz unul deosebit, deci va pot impartasi informatia ca era o publicatie periodica a fostei Regii Autonome a Huilei sau a sindicatelor. Parca se numea „Abatajul”. Nu mai stiu sigur. Ori, tocmai faptul ca nu mai stiu sigur nici numele si nici editorul (adica daca era sindicat ori administratie), m-a determinat sa folosesc in text expresia neutra „un document”. Daca as fi stiut atunci cand mi-a cazut in mana publicatia…
      2. Da, m-am antepronuntat asupra unui cerc (imaginar, dar plauzibil) unde ar putea fi gasiti vinovatii, care pot fi persoane individuale, nu nume si prenume. Aceasta este opinia mea, pe care am fundamentat-o pe teza expusa in textul articolului, insotita de cateva schite (de copil de gradinita, cum m-a gratulat un cititor). Dar as vrea sa fiti de acord cu mine ca am insistat si ca vinovatiile trebuiesc identificate de institutii, institutii care, potrivit legii, pot produce si probele necesare in cadrul unor anchete – administrative si penale. Ca asa functioneaza un stat de drept.
      3. Cat costa viata unui om? Eu nu indraznesc sa raspund la aceasta intrebare. Pentru mine viata nu are pret.

      • 1. Documentul in cauza este unul deosebit ( am spus mai sus de ce , in plus astfel de date nu erau publice sau chiar erau trecute la secret pentru ca superioritatea regimului comunist fata de cel capitalist anterior nu trebuia sa fie contestata in niciun domeniu ) iar in calitatea de doctor in stiinte ingineresti in domeniul „Mine, Petrol si Gaze” ar fi trebuit sa va atraga atentia in cel mai inalt grad , dar dvs nu i-ati acordat atentie si nu mai stiti nici unde l-ati vazut.
        2.Conform rutinei din domeniu se va face o comisie de ancheta ( am inteles ca ancheta penala a inceput deja ) care va face ce face de obicei in astfel de situatii.
        3. La intrebarea esentiala despre cat ar trebui sa primeasca despagubire familia unui miner mort intr-un accident de munca care a avut loc nu din vina lui ( sau ,mai clar, cat primeste) nu ati raspuns , deci familiile indoliate vor primi sigur ajutorul de inmormantare iar restul sta la mila sindicatului sau regiei ( respectiv cat considera fiecare ) pentru ca „viata nu are pret”.

        • Domnul meu, sa nu batem câmpii. E simplu. Nu erau date confidențiale in foaia publica pe care am citit-o. Pur si simplu era un tabel cu producția de huila din Valea Noului din interbelic si pana in anul 2000. Chiar si cifrele din perioada comunista. Eu am ales cifrele comparabile, pentru ca in deceniul IX s-au extras s aproape 18 milioane de tone anual.
          Doi. Ministrul Petcu a declarat in guvern ca: familia unui miner decedat primește de la guvern circa 70 mii lei, prin Ministerul Muncii, de la companie 24 de salarii si, in plus, soțiile (ambele șomere, înțeleg) vor primi locuri de munca la companie.
          Acesta e prețul vieții unui miner. Vi se pare corect?

          • 0. Slefuiti-va limbajul ( „Domnul meu, sa nu batem campii” ) si adecvati-l la tema discutiei . Daca nu puteti sa fiti politicos ( nu ne cunoastem si nu avem nici un motiv sa ne tragem de sireturi ) dialogul nu este obligatoriu ! Suntem in spatiul public ( nu la cazarma sau in ograda dvs ) , unde dialogul se poarta in mod civilizat , nu prin familiaritate, personalizare , „argumentum ad hominem” , etichete si atribuiri.
            1.Dreptul la libera exprimare a opiniei este acordat de Constitutia Romaniei nu de catre dvs, deci nu aveti calitatea de instanta suprema care valideaza sau nu opiniile celorlalti . In plus, nimeni nu va acorda credit numai pe baza statutului si cuvantului de onoare , va mai trebuie si argumente.
            2.Un articol obiectiv nu poate fi scris pe baza lui „se pare ca”, iar prima regula a citarii unui document pe care il invocati este indicarea exacta a sursei fara alte floricele.
            3.Mineritul in comunism a fost o catastrofa care a continuat si mai abitir dupa 1989 . Cand un lider sindical al minerilor si-a construit o adevarata feuda in Valea Jiului chiar sub nasul autoritatilor ( inclusiv al serviciilor ), iar unul din fostii lui bodyguarzi ajunge ulterior sa aiba mari functii in stat (http://www.aktual24.ro/gabriel-oprea-cozma/
            ) intelegem ca este ceva cu adevarat putred in acest sector , iar faptul ca si in 2017 mor oameni in accidente de munca este cu adevarat inspaimantator si ne arata ca in realitate nu s-a schimbat nimic . Cei care lucreaza inca in acest domeniu joaca si acum „ruleta ruseasca” cu acordul autoritatilor , instantelor legal abilitate si inevitabil al specialistilor , pentru ca oamenii nu intra in mina …de capul lor . Aceasta este adevarata problema , nu un dialog steril care nu conduce la nici un rezultat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro