vineri, aprilie 19, 2024

Mineriada contra educaţiei (9 Octombrie 2016) sau îngerii de pe dricul educaţiei naţionale

Taman când mă pregăteam să mă ocup de cu totul alte subiecte, sunt forţat de evenimente să scriu despre una dintre cele mai negre zile din istoria învăţământului românesc. Este ziua în care Parlamentul României a trecut cu 90 de lovituri de târnăcop, reprezentând fiecare câte un senator care a votat împotriva solicitării de re-examinare a legii, peste solicitarea Preşedintelui României,  administrându-i  Preşedintelui o înfrângere similară cu cea a unui student cu barbă prins prin Piaţa Universităţii – trist în condițiile în care educația este prioritară în general, iar subiectul a fost declarat prioritar pentru mandatul său. Nu se mai poate face nimic (eu nu cred în șansele trimiterii la Curtea Constituțională – minerii din parlament au abilități de tehnică legislativă) . Distinşii reprezentanţi ai poporului nu au aşteptat nici măcar să treacă alegerile, hotărând în numele zisului popor să bramburească, pentru a câta oară, mecanismul juridic al plagiatelor, în special cele la nivel de doctorat. Prin reprezentanţii săi  aleşi în Parlament, România ca ţară insistă că doctoratul cu ştampilă să valoreze mai puţin decât o ceapă degerată, prin subminarea sistematică, la nivel de lege, a filtrelor existente, aşa cum funcţionează ele în prezent – destul de lent. România se întoarce în anii ’90.

Înainte de a vorbi despre votul în sine, sunt obligat să fac o scurtă trecere în revistă a eforturilor anterioare de demolare juridică a oricăror proceduri referitoare la judecarea unor plagiate evidente.  Rog toţi cititorii să îmi vină în ajutor pentru completarea unor episoade omise sau pentru precizarea celor scrise aici, întrucât din lipsă de timp nu pot săpa aşa cum se cuvine pentru fiecare eveniment.

Prima a fost numirea dlui Ioan Mang, plagiator dovedit de subsemnatul împreună cu Cosmina Dorobanţu şi Ştefan Vlaston în funcţia de Ministru al Educaţiei. Plagiatorul se apară la vremea respectivă că e supus atacurilor politice – atacurile veneau din Israel şi Taiwan, de pildă, de la doi profesori universitari care îşi descopereau operele ştiinţifice copiate cu tot cu greşelile unor versiuni primare. Dl Mang probabil va redeveni parlamentar, era şi expert într-o comisie a ministerului chiar după demonstrarea plagiatului. Al doilea eveniment a fost, cu un ministru interimar PSD, dl Pop, care a ras într-o după-amiază o comisie care urma să se ocupe de o decizie asupra plagiatului dlui Ponta (plagiatul a fost certificat ulterior, la fel plagiatul dlui Gabriel Oprea, Florentin Pandele, etc.) . Să reţinem, după ministru al Educaţiei plagiator un alt ministru care îşi bagă picioarele, la propriu, într-o instituţie care ar trebui să fie independentă, întrerupând în “cavalcade îngrozitoare” chiar şedinţa în desfăşurare.  Al treilea efort a fost un verdict de ne-plagiat pentru Victor Ponta, premier, semnat de președintele Consiliului Naţional de Etică Paul Dobrescu, fost rector SNSPA (instituţie de la care s-a preluat şi apoi s-a predat răspunderea plagiatelor, pentru că, plimbată de la Ana la Caiafa în varianta legislativă, să se piardă de tot urma ticăloşiei).  Referatul de propunere a fost semnat de dl Mateuț, fostul avocat al dlui Adrian Năstase în dosarul pierdut Trofeul Calităţii, revenit pe post de profesor universitar expert independent în cazul plagiatului lui Ponta (citat principal “lucrarea este cu adevărat ştiinţifică”).

Al patrulea efort a fost o Ordonanţă de Urgenţă trecută între Crăciun şi Anul Nou prin care puteai să renunţi la doctorat printr-o simplă cerere, purtătorul de cuvânt de la acea vreme al Guvernului Ponta nefiind în stare să numească un alt potenţial beneficiar al legii în afara premierului care o semnase. Să reţinem, deci – după ministru plagiator, după demolarea unei instituţii, după numirea unui independent care e avocatul în penal al fostului profesor universitar Adrian Năstase, avem şi o lege cu un unic beneficiar, semnatarul principal. Ca tacâmul să fie complet, dl fost premier a şi anunţat public că va depune cerere de renunţare,  cerere care apoi nu s-a materializat, cazul e în instanţă. Al cincilea efort, într-o manieră mafiotă, a fost ameninţarea fizică şi cu plângeri penale a academicianului Viorel Barbu.

Înainte însă de a se lămuri ultimele cazuri de plagiat, a mai fost o tragere de timp în vremea fostului ministru Curaj, printr-un mecanism juridic pe care nu îl stăpânesc în totalitate. Evitarea emiterii unui ordin de ministru cerut de legea educaţiei, evitarea lui, prelungirea numirii efective a unui nou consiliu a prelungit vidul legislativ dând posibilitatea tuturor plagiatorilor de marcă să scape nealtoiţi, până la venirea acum trei luni a ministrului Mircea Dumitru.

De menţionat en passant tentativele mârşave de a-i pune bolovani în desagă şi acestui nou ministru, prima dată prin penibilul atac la calitatea de traducător din Wittgenstein (printre atacatorii de marcă plagiatorul dovedit Victor Ponta), ultima prin lansarea simultană în Evenimentul Zilei şi în Adevărul a unor informaţii din interiorul CNSAS, momentan ne-elucidate oficial de instituţia în cauză. De menţionat de asemenea componența unor comisii de specialitate din cadrul CNATDCU care au venit cu rapoarte subţiri întru spălarea unor potentaţi ai zilei, rapoarte respinse de plenul organismului respectiv.

După toată această desfăşurare de forţe – Guvern care legiferează pentru o singură persoană, ministru interimar al educaţiei care demolează componența unei instituţii nominal independente din subordine, era “normal” să existe şi o faptă de vitejie a Parlamentului. În primul rând, Parlamentul se opune publicării pe o platformă transparentă a tuturor doctoratelor scrise în România – aş vrea cu ardoare să fie intervievaţi fiecare dintre cei 90 să explice de ce nu e bine cu transparența. În al doilea rând, decizia privind doctoratul se mută către universitate, CNATDCU rămânând doar o instanţă de apel. Rufele se vor spăla în famile, nu în public – uneori chiar la propriu, nu e metaforă, că lumea universitară e plină de clanuri uneori întinse pe trei generaţii documentate de presă, deci această chiloțăreală cu doctorate plagiate din tată în fiu va continua neabătuta. Apoi, mutarea responsabilităţilor de la o instituţie la alta (să ne amintim, deja avem pasarea de la Comisia Naţională de Etică către CNATDCU şi lungile pregătiri pentru CNATDCU versiunea a doua) va bulversa un sistem care abia devenise funcţional, oprind în curs toate deciziile privind plagiatele, întorcându-le la universităţile mamă întru neceremonioasa îngropare. Cine nu crede să citească rapoartele Coaliţiei pentru Universităţi Curate cu privire la funcţionalitatea Comisiilor de Etică de la nivelul universităţilor (foarte multe instituţii nu au putut produce nici măcar un document de lucru din existenţa acestor organisme interne – sesizări, autosesizări, minute ale întâlnirilor, etc.).

Concluzia e în două părţi. Prima este că până nu se revine asupra acestei monstruoase decizii şi până mecanismul instituţional gândit anterior nu e repus în funcţiune cu oameni incoruptibili doctoratul în România va valora fix cât o ceapă degerată, inclusiv şi mai ales pentru cei care şi-au obţinut titlul prin muncă cinstită. A doua concluzie este că educaţia naţională, sistemul naţional de educaţie la cel mai înalt nivel, cel de doctorat este în mod oficial un mort care este plimbat în dric când prin Minister, când prin Guvern, mai nou prin Parlament. Îngerii de deasupra dricului sunt în număr de 90 şi îi puteţi citi pe lista de aici:

http://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=e2775c77-7d57-4df7-aecd-ce22a6b765f7

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Da, ai perfecta dreptate! Problema nu e ca avem doctorate plagiate – pana la urma se poate intampla, se poate accepta.

    Problema e ca si aia de le-au facut cinstit se vad ridiculizati. Cine te mai crede astazi ca ai muncit pentru un doctorat?!

    Cineva imi povestea ca I-a spus unui strain ca are doctoratul. Si ca ala a ras.

  2. Mizerabilii de plagiatori gen puie monta, toba si alte specimene mioritica, au distrus orice credibilitate a Romaniei in lumea civilizata in raport cu studiile si diplomele romanesti. Problema este ca mizerabilii plagiatori care au scapat fara a fi condamnati nu vor suferi nici o consecinta si nici nu ii va afecta in ”nobila” munca politica gen sharlament etc.
    Vor plati tinerii care au invatat si au obtinut diplomele prin munca, pentru ca in occident nu o sa obtina o recunoastere a diplomelor (in fapt vesticii vor refuza CV-urile romanilor si aceasta echivaleaza cu o nerecunoastere a diplomelor).
    Dar societatea romaneasca este condusa de sarlatani, corupti si hoti la toate nivelurile si nu exista reactie pentru ce au facut senatorii furtului.
    Pana romanii nu ii vor opri prin vot pe mizerabili politicieni, sistemul de invatamant va ramane asa cum a fost desenat de abramburica si acolitii ei.
    Toate cele bune

  3. Problema este aceeasi ca si cu copiuta la examene, este o problema interna a universitatilor. Daca cei care isi fac cinstit un doctorat nu sint in stare sa iasa in strada si sa incerce sa puna mana pe sistem si sa-l curete degeaba ne discutam noi pe acilea.

    • Inteleg ca sunteti pentru solutia dnei Andronescu, intoarcerea judecatii plagiatelor in universitati. Va rog mult daca puteti sa ne dati niste argumente pertinente pt. dezbaterea publica.

    • Copiuta la bacalaureat a fost problema interna a liceelor pana au aparut camerele de supraveghere. De ce lucrarile sa fie corectate de profesori de la alte licee? Daca s-ar aplica sistemul de la doctorate aprobat de parlament, heheei ce rata de reusita la bacalaureat ar avea Romania! Sa terminam cu rezultatele proaste la bacalaureat, tovarasi!

  4. Buna ziua,

    Domnii si-au facut-o cu mana lor. Sustinerile de doctorate sunt publice. Ministerul poate emite o decizie, hotarare, sau cum se va chema ea prin care sa oblige universitatile sa publice sustinerile de teze pe un site al ministerului. De asemenea nu ne poate opri nimeni sa participam la sustineri publice sau sa cerem din biblioteci tezele. Este obligatorie depunerea unui exemplar in biblioteca. Sau Ministerul poate obliga publicarea pe site. Nu publici teza, conducatorul nu primeste banii pentru conducere de doctorate. Apoi CNATCDU sau cum se cheama poate analiza si poate sesiza procuratura pentru furt intelectual. Or fi senatorii destepti dar nu cred ca pot interzice aplicarea unor legi si nici Ministerului sa infiinteze un organism de control sau sa scoata furtul intelectual din Codul Penal.

    • si ca o completare la cele de mai sus: pana acum daca a plagiat isi pierdea titlul de doctor. pentru furt intelectual platesti sau faci puscarie si cunducatorul de doctorat intra la favorizarea faptuitorului.

    • Pai ne(aplicarea) legii se va face prin omisiune si comisii ad-hoc care nu vor gasi probleme. Daca nu se poate amana, se ingroapa, cercetari nu se fac din start asupra tututor celor 60.000 de doctori, iar din putinii luati la intrebari institutiile se gripeaza, comisiile de etica nu se intrunesc sau spun ca e ok sa spui Apud Stiglitz, etc.

  5. Fapt: OUG care a fost votata ieri in Senat a fost elaborata de un ministru (Curaj) din guvernul Ciolos.
    Cristian Pantazi pe HN scrie „De altfel, nu putine au fost vocile care l-au avertizat inclusiv pe premierul Ciolos ca daca apeleaza la OUG, exista pericolul ca la transformarea ordonantei in lege parlamentul sa faca ordonanta de nerecunoscut. Ceea ce s-a si intamplat.”
    Asa-i ca doar senatorii sint vinovati?
    Pai, daca ai dat HAITEI ocazia, motivul sa te atace, a facut-o, caci asta stie.
    Ministrul Curaj a elaborat OUG in cunostiinta de cauza cu ce se poate intimpla in sparlament.
    Guvernul nu are nicio vina? dl prim ministru?

    • Pantazi e un tip foarte ok, insa, vorba unui prieten „atat de dornic sa fie sigur ca a mitraliat toti dusmanii ca mai mitraliaza din greseala si vreo doi prieteni” . Guvernul trebuie sa guverneze, sa repare ce ii cere societatea. Nu ne putem baza pe argumentul ca nu poti nimic trimite in Parlament ca devine mutilat – la fel de bine dna Andronescu putea, ca alte dati, sa scoata o initiativa legislativa. Plus filtrul presedintelui – arareori, totusi, s-a trecut peste cererea presedintelui de re-examinare. Deci Guvernul Ciolos are , pe langa multe lucruri bune si niste bube (cititi daca va intereseaza articolul meu legat de strategia energetica, de pilda) , dar asta nu e, in opinia subsemnatului, una din ele. Nu i se poate cere lui Ciolos sau ministrului x sa fie Oracolul perfect, e prea mult – cine ca prevada ca vor fi 90 de votanti pentru asa o tampenie monstruoasa?

      • Greseala ca si iertarea sint omenesti :P
        Numai ca gravitatea greselii rezulta si din locul unde esti cind o faci.
        Greseala guvernului (insist ca a fost un act necugetat acea OUG), nu se rasfringe doar asupra unei persoane, ci asupra invatamintului romanesc, caci li se permite „tutulor dior Goe” sa copie la teze :P

  6. Cred ca ar trebui sa ne punem problema altfel, adica sa desfiintam acele universitati unde plagiatorii nu vor fi reprimati din interior . Poate ca asta ar trebui sa fie paradigma noastra in viitor daca nu suntem nici laxxri si nici mamaligari!
    Nu credeti asta dle Razvan Orasanu?

    • Nu cred ca ar trebui sa bugetam institutii, sa le lasam sa produca pe banda rulanta plagiat din tata in fiu si abia pe urma, cand sunt in circuitul civil sa intervenim, si acolo firav si doar unde e scandal public. Cred ca asta ar fi o reteta pt. falimentul invatamantului doctoral,atata cat mai e.

  7. din contra, conform legii, ministerul poate desfiinta tocmai acele scoli doctorale care recunosc si sanctioneaza plagiatele din cadrul lor. asa ca orice universitate este pusa in fata urmatoarei dileme: ramin o institutie integra si sint in pericol sa pierd iosud-ul (scoala doctorala) sau inchid ochii, ma compromit, dar il pastrez. cred ca asta e adevarata miza a legii: sa scapam odata de orice referire la plagiate. nu au existat, nu exista, cine mai vorbeste de ele va deveni istorie.

  8. Domnule Orasanu,
    Sunteti produsul a doua sisteme de invatamint si le puteti compara foarte bine.
    Drama sistemului de invatamint romanesc si a societatii romanesti in general este deosebit de grava din moment ce este nevoie de o lege si de nu stiu ce comisii pentru a spune daca o teza de doctorat este corecta sau nu… Adica indrumatorul de doctorat nu are nici o raspundere, comisia de sustinere a lucrarii nu are nici o raspundere, scoala doctorala nu are nici un pic de demnitate. O lege sa defineasca demnitatea?
    Oare de ce se simte nevoia de legi in tot ce misca?
    Societatea romana si invatamintul romanesc se ascund dupa deget. Plagiatul nu este numai la politicieni. Daca acesta nu era adinc inradacinat in invatamintul superior romanesc politicienii nu ar fi avut tupeul sa pretinda doctorate.
    Va reamintesc 2 cazuri celebre la vremea lor: Eugen Barbu si Principele, niciodata sanctionat, nici macar dupa ’89 (este creatorul alaturi de Vadim a Romaniei Mari – partid si revista) si Ion Gheorghe, plagiat din Lao Tse, plagiat dezvaluit de Dorin Tudoran la Europa Libera si pentru care a platit greu Dorin Tudoran, nu poetul.
    Nu-mi amintesc ca in semn de protest vreo personalitate sa fi renuntat la doctorat, dupa cum nu-mi amintesc ca vreun decorat sa fi renuntat la decoratie dupa ce a studiat lista cu predecesorii decorati si vazind compania „selecta” in care se afla… (Este unul singur ce a refuzat decoratia, iar numele lui este Vasile Paraschiv.)
    Cita vreme universitarii nu se revolta si nu se apara singuri pot fi date oricite legi. Degeaba.
    Vor fi doctorate plagiate, va fi nepotism in universitati.
    Din moment ce rector la Cluj este cel ce demoleaza in stil stalinist, intr-un tom mai gros decit lucrarea demolata (Lucian Boia – Istorie si mit in constiinta romaneasca) asteptarile vis-a-vis de invatamintul romanesc nu depasesc pentru mine genunchiul broastei.
    Oare de ce foarte multi parinti fac eforturi uriase, dincolo de orice intelegere uneori, sacrificind tot ce au, si-si trimit copiii daca sunt cit de cit buni sa studieze afara?
    Inca o data, doctorate plagiate nu sunt numai la politicieni. Este convenabil pentru mediul universitar sa se induca ideea asta, dar adevarul e altul.
    In timp ce in alte sisteme doctoratul e dat de o universitate, in Romania e nevoie de ordin de ministru. In sistemele normale o suspiciune de plagiat ar fi analizata imediat si urmata de sanctiuni daca e cazul. In Romania se paseaza raspunderea de la Ana la Caiafa si apoi se decide ca s-a prescris.

      • Subscriu, dar il provoc pe cititor sa vina si cu solutii, daca le gaseste. Analiza e excelenta, ce ar trebui facut? Ca nu am vazut decat razlete indemnuri de a face proteste in fata Parlamentului.

        • Solutia e simpla, doar ca nu e magica.

          Si, ca orice solutie serioasa, are un cost social. Sa iti imaginezi ca vei gasi o solutie care sa cmultumeasca pe toata lumea si sa mai dea rezultate si de maine este dovada de infantilism, de naivitate.

          De-aste nu gaseste nimeni o solutie, pentru ca de fapt cauta o rezolvare fara costuri, fara dureri si sa dea rezultate de maine.

          O solutie ar fi cam asa:

          a) Doctoratul ar trebui sa confere drepturi numai in cercetarea stiintifica fundamental finantata de stat; o lege simpla ar fi de anulare a drepturilor cu aceasta exceptie

          Eventual s-ar putea imagina (ca o solutie tipic dambovitzeana…) un „doctorat de vanitate” adica o diploma frumoasa care sa nu confere nici un drept

          b) Ar trebui la fel eliminate sau cel putin redusa drastic acea grozava conditie a „lucrarilor ISI” pentru diverse functii

          c) Ar trebui redus numarul de locuri in invatamantul superior la 10% din cel actual, concomiotent cu eliminarea conditiei „studii superioare” din toate locurile unde este de bun simt ca nu are ce cauta (cam in 90% cred ca e)

          Astfel, ar creste presiunea asupra invatamatnului superior si ar spori repsonsabilitatea individuala a fiecarui student, ca rezultat al unei plati evident crescute de 5-6 ori (cel putin) fata de cea actuala.

          Ar fi eliminate cererea artificiala de diplome care a inundate invatamantul superior si a fost factorul declansator al crizei

          Aceasta treaba ar conduce mai departe la responsabilizarea comisiilor de doctorat si a conducerii universitatilor pentru ceea ce fac, ca urmare a punerii universitatilor romanesti in concurenta directa cu cele straine.

          Mai departe, scaderea drastica a numarului de locuri la universitate ar conduce la o mult mai serioasa pregatire a absolventilor (vezi mai sus de ce), lucru care ar creste si calitatea absolventilor care s-ar angaja in invatamantul preuniversitar.

          Problema crizei cadrelor didactice din invatamantul gimnazial ce ar putea sa apara ca urmare a scaderii numarului de absolventi nu ar exista daca in parallel s-ar reduce numarul de ore din planul cadru, prin deplsarea in extracurricular a unor discipline si acceptara unei pregatire extrascolare.

          Forta de munca ce nu ar urma facutatile ar merge in sectorul privat al serviciilor eduicative extracurriculare unde s-ar afla in concurenta directa sub controlul parintilor – ce evident ar plati pentru asa ceva.

          Plagiatele nu ar mai fi posibile din simplul motiv ca intr-un astfel de system sanctiunea sociala ar fi imediata si majora. Altfel spus, cineva care ar plagia ar avea at at de mult de pierdut incat nu ar mai face-o.

          Plagiatul nu se va rezolva in veacul vecilor doar prin masuri coercitive. Eventual, in loc de copieturi mascate , ne vom alege cu imbecilitati originale…

          ====

          Cam asa vad lucrurile: nu se poate rezolva pe bucati si nici in conditiile in care nimeni nu raspunde de nimic. S-a ajuns in situatia asta pentru ca prin legi s-a renuntat de fapt la controlul social al educatiei, care a fost predate 100% statului. E cazul sa il dam inapoi parintilor, indivizilor, societatii.

          Sau sa ne tot chinuim carpind azi intr-un loc si maine in altul pana cand von ajunge dintr-o natiune coplesita de imbecili o natiune formata doar din imbecili. Si asta, pentru ca vrem Paradisul pe Pamant: sa avem bani fara sa muncim, sa invatam fara sa citim si sa fim sanatosi in timp ce ne batem joc de sanatatea noastra.

  9. O gramada de discutii aiurea.
    Si in chestiunea doctoratelor e o lupta pentru resurse.
    La nivelul de jos, desfiintati sporul de doctorat din institutiile publice. E o instigare la plagiat si impostura `doctorala`.
    La nivelul mai de sus, academic, taiati subventiile pentru universitati. Se pot acorda o serie de burse de stat pe baza de examen pentru cateva specializari, burse care pot fi folosite liber de studentii respectivi ca sa se inscrie la orice universitate. Universitatilor nu le va mai ramane decat sa devina competitive sau sa dispara. E singura cale ca sa reformezi sistemul. Sistemul nu se va reforma cu comisii și comiții. Sistemul se va reforma atunci când va fi pus în fața opțiunilor schimba ceva sau dispari.
    Dar evident niciun politician nu vrea să schimbe sistemul pentru că toți sunt din sistem.
    Si sa nu ne facem iluzii, scoli superioare care ofera titluri stiintifice goale de continut sunt prin toata lumea, si nu o sa scapam noi de ele. Singura deosebire e ca nu se fac pe banii statului prin alte parti.

    • Poate sunt naiv, dar atat sa insemne doctoratul, o lupta pt. resurse? Eu cunosc totusi pasionati care cu sau fara un leu in plus au vrut neaparat sa studieze domeniul x. Poate sunt exceptiile si poate ce spuneti e corect, daca pun palaria de economist….totul este o optiune rationala economica, etc. Dar parca nu e o explicatie multumitoare sau oricum e o explicatie cu limitele sale.

    • Subscriu.

      Eu am mers chiar mult mai departe. Am spus ca o cerere artificiala a dus la o oferta excesiva si la implozie.

      Invariabil, drept contrargument se aduce cazul celor „pasionati” – citeste care fac cercetare nu pentru bani, ci de dragul cercetarii.

      Nu neg existenta acelora, dar:
      a) o exceptie ramane o exceptie, nu se transforma in argument prin simplul fapt ca e citata
      b) cine vrea sa faca cercetare fara bani, o poate face si fara doctorat
      c) doctoratul a ajuns sa garanteze in fals competenta, pana intr-acolo incat orice ai face nu conteaza daca nu ai doctorat, iar natararii cu doctorat te vor intrece si daca ai revolutiona stiinta dar nu ai avea doctorat

      ===

      Ne chinuim sa transformam un sistem in care invtatamantul a fost inlocuit de tiparnite de diplome, ne chinuim sa-l schimbam prin masuri administrative coercitive si de dispozitie.

      Adica, un Stat Dumenezu vrea sa spuna, cu gura legii: „De maine sa fie numai doctorate pe bune!”. Si sa fie numai doctorate pe bune. Nu prea merge. Doctoratele si Licentele, Master-urile se incapataneaza sa nu se schimbe in bine, in ciuda corului de nemultumiti care se strofoaca in vaiete pe forumuri si in ciuda legilor furibunde dar chioare si schioape.

      ====

      Din cand in cand cineva ne spune ca nu tiparim destule diplome si ca ar trebui sa dam mai multi bani pe niste tiparnite mai bune, mai rapide, care scot color si pe verso.

      Procentul de imbecili insa creste in fiecare an (cu diplome alb-negru sau color) pentru ca noi am pus pe piata cerere fara acoperire sociala. Am adaugat la asta o scoala in care nimeni nu raspunde de nimic, ce produce materia prima de slaba calitate (sau correct -semifabricatele :-)) pentru invatamantul superior.

      Doctoranzi buni din absolventi semidocti nu se poate. Absolventi buni din bacalaureati semianalfabeti nu se poate. Bacalaureati buni din absolventi de 8 clase analfabeti nu se poate. Si tot asa.

      La coada coziii- adica la doctorat – ne imbujoram si dam cu pumnul in masa sa se faca lumina! E, uite ca nu se face.

      Vrei sa ai doctori buni? Incepe reforma din invatamantul primar. Cum? Am tot spus, pe baza garantarii libertatii familiei de a alege pentru progenituri pregatirea pe care o crede de cuviiinta si de a raspunde pentru asta. Stiu, unii vor spune ca daca familia e iresponsabila? Da, si ca nu cumva sa se manifeste o familie iresponsabila . acceptam sa le nenorocim pe alea 9 responsabile?! In loc sa responsabilizam familia aia, am ales sa le de-responsabilizam pe celalalte 9. Si cu asta ce-am facut? (vorba lui Tanase :-)).

      Acceptam sa garantam familiei posibilitatea de alege (acceptan si durerile facerii)? Vom putea avea o reforma. Nu, ne vom indrepta (fara surle si fara steaguri…:)) spre totalitarism in zbor. Condusi de politicieni doctori, evident.

  10. In Romania sint in jur de 3,7 milioane de elevi si studenti iar calitatea educatiei pe care o primesc este dezastroasa din muilte puncte de vedere, de la scoala primara pina la scoala doctorala, cu probleme specifice la fiecare etapa. Invatamintul romanesc este invechit, subfondat si nici nu se indreapta intr-o directie buna. Rezultatele sale, fie ce e vorba de ceea ce releva testele Pisa, fie ca vorbim de calitatea absolventilor, fie ca ne uitam la cum arata societatea romaneasca, sint ingrijoratoare. Situatia e dramatica, nu mai poate continua si totusi majoritatea articolelor despre invatamint sint despre pirdalnicele de doctorate, felul in care se pozitioneaza ministrii fata de problema (reala, rusinoasa) doctoratelor este singurul criteriu dupa care sint judecati! Ca parinte, ca membru al societatii, sint frustrata sa vad ca doar unul dintre domeniile invatamintului, si nicidecum cel mai important, este singurul care primeste dezbatere publica si caruia i se acorda importanta. Citeodata pare ca e cea mai mare problema a Romaniei! Ridicol! Iesiti din bula, e o intreaga lume afara!

    • Eu am scris de ma dor degetele despre o reforma reala a educatiei.

      Am spus si eu de nenumarate ori si in diverse feluri ca nu merge sa tot carpesti pe unde vezi ca se rupe. Avem nadragii putrteziti si noi ii tot carpim cu petice din panza ranforsata, doar-doar vom ajunge sa lipim petic de petic :-).

      Dar stiti cum e „Nu e surd mai surd decat ala care nu vrea sa auda”.

      Asta, pentru ca ne convine. Nu generatia aceasta e atinsa din criza din educatie (nu direct vreau sa spun, indirect o simtim toti dar ne facem ca nu vedem) ci generatia urmatoare.

      Pot sa va fac o lista nesfarsita cu auto-consolari, pornind cu „lasa ca se descurca el (copilul) si pana la „lasa ca avem olimpici”. Tone de sirop de fragi pe care ni le turnam pe amigdalele inflamate, ca mcar sa mirosim frumos cand ne sufocam.

      O reforma reala in educatie cere 2 lucuri:
      a) sa acceptam ca am dat prea multa putere statului si am scos copilul de sub decizia parintilor si sa rezolvam asta
      b) sa acceptam ca nu se poate rezolva nici pana maine si nici fara costuri (si dureri sociale).

      Ori, nici una din aceste conditii nu e usor de inghitit: prima pentru ca prea multi hultani smulg din hoitul educatiei ca sa se dea goniti iar a doua pentru ca nimeni nu are chef sa suporte dureri.

      ====

      Totusi, mai avem cadre didactice cu multa daruire, oameni care isi fac datoria de multe ori in ciuda tuturor (colegi dezabuzati si cinici, parinti debusolati si agresivi, manual semi-imbecile). Va inchipuiti cum e sa fii profesor din toata inima si sa citesti criticile la adresa sistemului din care faci parte? Si sa vezi ca nimeni nu spune o vorba buna despre cei ca tine? Sa iti dai seama ca esti luat la gramada cu toti impostorii?

      De cate ori critic sistemul de educatie, imi doresc sa vorbesc si despre oamenii astia care tin educatia in viata si de la ora carora copiii ies razand si povestind. Ar trebui sa ridicam o statuie Profesorului necunoscut.

      Cred ca le datoram foarte mult. De fapt, nu noi, ci copiii nostrii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Razvan Orasanu
Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro