sâmbătă, martie 25, 2023

Mineriada lui Lukasenko

Sa recapitulam: Vestul si-a facut iluzii ca, promitandu-i ultimului dictator din Europa, un pachet financiar ispititor, acesta isi va inmuia optiunile represive si va tolera tranzitia spre o democratie reala. Nici vorba de asa ceva:  Lukasenko s-a distrat ingaduind participarea opozitiei la alegeri, a falsificat aceste alegeri, a folosit canalele de informare (in acest caz, de dezinformare)  pentru a mentine atmosfera encomiastica, de pseudo-entuziasm, si pentru a-si demoniza adversarii.

A castigat alegerile, sustine el, cu peste 80 la suta din voturi. Organizatiile internationale considera ca a obtinut maximum 40 la suta. Cum scrie Anne Applebaum in „Washington Post” de astazi, daca avea o majoritate coplesitoare, de ce ar fi avut nevoie sa recurga la detasamentele de politisti pentru represaliile de luni impotriva unor manifestanti pasnici care nu puneau sub nicio forma in pericol ordinea publica?  De ce i-a arestat si molestat pe liderii opoztitie?  De ce se indreapta vizibil spre Rusia si sfideaza exigentele Vestului?

Ca si Ion Iliescu in mai 1990, Aleksandr Lukasenko este un exponent al autoritarismului post-comunist.  A renuntat la ideologia bolsevica, dar nu la practicile si metodele de tip leninist. Imparte lumea in prieteni s dusmani, gandeste in termeni de „care pe care”.  Lukasenko foloseste instrumentele statale pentru a-si intimida si neutraliza criticii. Ii repugna insasi ideea de societate civila. Conceptul de cetatean ii este strain.  Vede in jur doar conspiratii si prefera un sistem inchis oricarei forme de liberalizare politica. Pentru Lukasenko si mafia din jurul sau, Belarus este un teritoriu de prada. S-au imbogatit, controleaza rapace resursele, putin le pasa de oprorbriul opiniei publice internationale.  Atacul brutal impotriva demonstrantilor, arestarea figurilor marcante ale opozitiei probeaza insa slabiciune, nu forta.  Daca s-ar simiti sigur pe el, autocratul de la Minsk n-ar recurge la asemenea metode care apartin altor timpuri, pe care le speram definitiv apuse.

Ce poate face Occidentul (adica, in primul rand, UE si Statele Unite)?  Sa condamne fara urma de echivoc represiunea. Sa aplice sanctiuni economie drastice, sa izoleze regimul Lukasenko, sa-l trateze ca pe un paria al comunitatii europene. Sa spuna clar Rusiei ca sustinerea lui Lukasenko este o imensa eroare.  Sa-i convinga pe Medvedev si pe Putin ca sustinerea financiara si diplomatica a unui regim corupt pana in maduva oaselor si anti-popular reprezinta un cost ce nu se justifica rational. Dar mai ales, sa sustina organizatiile si initiativele democratice din Belarus, sa intensifice transmisiunile radiofonice gen „Europa Libera”, sa nu abandoneze speranta ca „monolitul” invocat de propaganda regimului Lukasenko este de fapt o constructie subreda, un castel din carti de joc menit sa se naruie sub povara propriilor minciuni si faradelegi.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Acelasi scenariu l-am vazut de 100 de ori. O sa mai crape niste teste, o sa mai distruga niste suflete, inca vreo 5-10 ani, apoi se va prabusi. Occidentul nu va face nimic, NOI nu vom face nimic, desi stim ce se intampla acolo. Imi pare extrem de rau pentru cei din opozitie, imi aduc aminte de vremurile Revolutiei Romane, cand desi copil, mergeam cu ai mei in fiecare seara la Universitate, Revolutie zdrobita sub batele minerilor.

    @: Domnule Tismaneanu, mult respect. Sa continuati, va rog, aceasta lupta necontenita cu balaurul rosu. O lupta probabil vesnica, tare am impresia ca balaurul asta traieste in fiecare dintre noi, si, daca nu suntem atenti, iese la iveala cand prinde ocazia, cand i se permite.

    • Ce vrei sa faca occidentul, sa-i bombardeze? problema in cazul Belarusului este asemanatoare cu al Coreii de nord, un stat smecher mai la nord care-i da oxigen pe toate canalele. Rusii si-au ales rolul negativ in istorie, ce sa-i faci, alegerea lor.

  2. Am fost in Belarus, am vazut frica din ochii tinerilor si aerul de superioritate aproape rasiala al politistilor. Am vazut cum nimeni nu are curajul sa scrie cu sprayul pe pereti si cum lumea se executa imediat la prima solicitare a unui nimeni in uniforma.

    Insa nu ar strica sa dati sursele informatiilor dumneavoastra: Lukasenko a falsificat aceste alegeri, organizatiile internationale considera ca a obtinut maximum 40 la suta – care, pe baza caror studii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro