joi, martie 28, 2024

Mineriada lui Ponta: Despre „patrioti”, „tradatori” si jelirea lui Paunescu

In 1990, in ziarul fesenist Azi se scria despre GDS drept coloana a cincea (a cui? a mult-hulitului imperialism occidental?) pe teritoriul Romaniei. Succesorii adevaratei coloane a cincea (a imperialismului sovietic) care a fost PCR isi proiectau asupra adversarilor lor propria identitate (caz clasic de mistificare deliberata).  Manifestantii din Piata Universitatii erau taxati drept legionari, fascisti, huligani. In imunda foaie „Romania Mare”, organ de presa al barocului fascisto-comunist,  eram numit “sobolan navetist” si mi se prevedea finalul prin interventia “echipei de deratizare”. Am strans in volumul „Irepetabilul trecut” aparut la Editura Curtea Veche in 2008 multe din textele critice pe care le-am publicat in acei ani.  Unul dintre eseuri, aparut initial, in 1990, in „Romania Literara” se intituleaza „Despre nemaipomenitul tupeu al lacheilor”. Impreuna cu Dorin Tudoran am publicat la inceputul anilor 90 un articol in „Journal of Democracy” despre ceea ce noi identificam drept sindromul Bucuresti: restauratia nomenklaturista dublata de agresiunile simbolice si chiar politienesti impotriva societatii civile, calomnierea disidentilor, stigmatizarea partidelor democratice.  La vremea respectiva, tintele atacurilor infame erau, cel mai frecvent, Corneliu Coposu, Ion Ratiu, Ana Blandiana, Petre Mihai Bacanu, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler.

Retorica stigmatizarii

Dupa douazeci de ani, retorica stigmatizarii, criminalizarii celor care indraznesc sa apere valorile societatii deschise pare sa nu se fi schimbat catusi de putin. Iliescu si adeptii sai par sa fie pe veci blocati in aceleasi toxice clisee ale urii. Resentimentul institutionalizat face ravagii intr-o Romanie angoasata de criza, de somaj, de riscurile fara precedent cu care se intalnesc milioane de oameni. Pe blogul In linie dreapta citesc un excelent comentariu legat de recentele atacuri ale liderului pesedist Victor Ponta si ale mentorului sau, inamovibilul Ion Iliescu, impotriva lui Mircea Mihaies, Mircea Cartarescu, Andrei Cornea si a mea.  Sincer vorbind, nu am citit de multe ori in viata afirmatii mai absurde si mai calomnioase decat cea facuta de Victor Ponta: Cei mai buni comunisti au fost legionari, dar in cazul lui Tismaneanu e invers. Daca as lua-o in serios, as putea sa ma adresez justitiei.  Ce sa inteleg din acest tip de discurs lipsit de noima?  Ca Victor Ponta ma considera un fel de cripto-legionar, tot asa cum Bogdan Olteanu il acuza pe Mircea Cartarescu prin 2007 ca este reincarnarea lui Nae Ionescu din epoca de apropiere a acestuia de legionari?  Chiar se poate spune orice despre oricine in Romania de astazi?

Pentru Victor Ponta a spune adevarul despre trecutul comunist in genere, despre Adrian Paunescu in particular, este o tradare de patrie.  S-a adresat Senatului, acuzand conducerea TVR ca a prezentat tendentios stirile despre funeraliile celui pe care il considera egalul lui Eminescu (am trait sa citim si asemenea enormitati).  La despartirea de Paul Everac se va spune probabil ca a fost egalul lui Caragiale (ori mai presus de acesta).  Cand Iliescu va parasi aceasta lume, ma intreb la ce hiperbole aberante se va recurge spre a-l slavi drept genialul pater nationis.   Fidel instructiunilor primite de la patronul suprem al PSD, Ion Iliescu, pe Victor Ponta l-a exasperat analiza lui Andrei Cornea prezentata la TVR.  De ce oare aceste reactii de o rara agresivitate impotriva distinsului filosof si eseist?  Mai presus de toate, pentru ca analiza lui Andrei Cornea, riguroasa, precisa si competenta, vine de la un comentator independent caruia nimeni nu-i poate aduce cunoscutele acuzatii calomnioase de tip „sinecurist”, „pupin”, „omul lui Basescu” etc Apoi, pentru ca liderii PSD au plasmuit din mitul Paunescu un miraj propagandistic examinat in chip patrunzator de profesorul Tom Gallagher in “Romania Libera” (15 noiembrie 2010). Interventiile lui Andrei Cornea si Tom Gallagher lumineaza semnificatiile a ceea ce eu numesc extazul bocetelor televizate, procesiunile atent-regizate, dar si izbucnirile spontane de evlavioasa admiratie pentru cel care a simbolizat neantul moral al cultului personalitatii in Romania lui Ceausescu.  Subiectul va trebui analizat ca fenomen de psihologie colectiva si ca manipulare, fara precedent in ultimii douazeci de ani, a unor frustrari, angoase si nostalgii de masa. Cultul postum al lui Paunescu este de fapt o fantasma a salvarii, o identificare ritualica, o fetisizare a unui mesaj care repudiaza realul in numele unui apocrif si auto-distructiv orgoliu izolationist, un travesti nationalist care mistifica si camufleaza mistuitoare complexe si nevroze.

„Patrioti” versus „tradatori”

Este interesant faptul ca pe Victor Ponta nu l-a deranjat nicicum o situatie cel putin stranie si cat se poate de simptomatica, anume faptul, semnalat mie de un prieten, ca la capataiul raposatului, langa familie, a stat permanent Gelu Voican.  Adica pe catafalc era bardul lui Ceausescu iar la capatai calaul lui Ceausescu. As mai adauga un element semnificativ:  in reactia sa umorala impotriva mea, liderul PSD ma acuza ca in anii 80 imi faceam studiile in SUA (inexact, eram cercetator si profesor) invatand cum sa-mi tradez tara (dincolo de absurdul acuzatiei, indraznesc sa intreb, in favoarea cui, domnule procuror Ponta? A actualilor aliati?). Mai lipseste sa se vorbeasca despre “cei 30 de arginti” si sa fie evocate aprobativ “versurile”  lui Paunescu “Blestem tradatorilor de tara”.  Aceste invective proferate de Victor Ponta nu vin de la liderul unei formatiuni extremiste, specializata in anti-americanism visceral, anti-intelectualism virulent si anti-semitism purulent, ci de la conducatorul PSD, un partid care si-a declarat in repetate randuri atasamentul pentru alianta nord-atlantica, un partid care face parte din Internationala Socialista si al carui presedinte de onoare a afirmat in 2004 ca “bilantul comunismului in veacul al XX-lea a fost global negativ” (cat de onesta era aceasta declaratie este un subiect pe care il voi dezvolta separat).   Se pare ca pentru Victor Ponta patriotismul in anii 80 era definit de loialitatea pentru Ceausescu, pentru PCR, RSR si pentru Tratatul de la Varsovia.  Considera liderul PSD ca a fi un adversar categoric si deschis al regimului comunist din Romania, al comunismului in ansamblu, era o crima politica, o impardonabila tradare?  Cine erau patriotii acelor timpuri, disidentii, revoltatii din Valea Jiului si de la Brasov, cei care criticau regimul, ori generalii Iulian Vlad, Aristotel Stamatoiu si patronii lor de la CC al PCR?  Erau Nicolae Ceausescu, Elena Ceausescu, Constantin Dascalescu, Dumitru Popescu, Ion Dinca si Tudor Postelnicu exponentii patriotismului autentic?  Trebuia sa fii instructor la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, ambasador prin vreo tara asiatica ori director la Editura Tehnica pentru a primi azi certificatul de patriot din partea lui Victor Ponta?  Daca in acei ani as fi fost lector de socialism stiintific la “Stefan Gheorghiu” si as fi publicat indigeste, abjecte ode propagandistice in Flacara, Era Socialista si Scanteia m-ar trata Ponta cu mai putina manie proletara?  Ori, cel mai probabil, m-ar lauda.

Nevoia de claritate morala

Cum spuneam mai sus, avalansa jelirii celui care a fost poetul de curte al dictaturii lui Ceausescu este un fenomen politic, ideologic si psihologic care merita studiat cu atentie. Nu s-a petrecut ceva similar cand s-a stins din viata un scriitor si jurnalist extrem de popular precum Octavian Paler. Poate tocmai pentru ca Octavian Paler s-a despartit public, si nu doar dupa 1989, de trecutul comunist, si-a asumat obligatia de a se opune restaurarii infamiei, de a lupta pentru franchete, onoare si responsabilitate.  “Funeraliada”, cum a fost numit fenomenul ”canonizarii “postume a lui Adrian Paunescu, extazul bocetului colectiv, tine de o regrupare a fortelor inca prezente ale vechiului regim (bolsevismul rezidual) si a cercurilor oligarhice care detesta statul de drept si condamnarea regimului comunist.  Pompierismul fals-patriotic al lui Paunescu, retorica incendiar-declamativa,  a prins si, constatam, continua sa seduca nu putini oameni.  I se atribuie defunctului “bard” meritul de a fi vorbit in numele “generatiei in blugi”, uitandu-se ca a existat un Cenaclu de luni persecutat de regim tocmai pentru ca exprima aceste aspiratii.  Paunescu nu si-a ridicat niciodata vocea impotriva raziilor militiei impotriva celor care purtau par lung ori afisau alte insemne ale interesului pentru valorile vestice.  In anii 80, nu poemele bombastic-incontinente, anacronice estetic si suicidare etic, ale lui Paunescu au fost glasul acelei generatii, ci scrierile unor Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Magda Carneci, Viorel Padina, Ion Stratan, Calin Vlasie, Ion Bogdan Lefter, Cristian Moraru, Alexandru Musina, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu, Liviu Ioan Stoiciu, Mariana Marin, Elena Stefoi si lista este mult mai lunga.

In saptamanalul electronic Acum (pe care il editeaza impreuna cu fostul disident Stefan Niculescu Maier), ziaristul Petru Clej a scris un articol de o remarcabila claritate morala intitulat “Nu am nimic in comun cu Romania lui Paunescu”.  Ceea ce inseamna un refuz al negationismului insolent, al relativismului oportunist si al amneziei vascoase.  Ceea ce regretatul politolog Ralf Dahrendorf numea normalitate constitutionala implica un consens asupra binelui public intre fortele democratice de stanga, de centru si de dreapta. Un asemenea consens se intemeiaza pe respingerea totalitarismului, in ipostazele sale gemene, cea fascista si cea comunista.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. …si dl . Tismaneanu si altii precum dansul blocati pe aceleasi teme. Tot de 20 de ani. Cata lume nu ar fi avut justificare pentru propria existenta daca nu ar fi existat Iliescu si ai lui?! Vorba aceea: Vorba lunga, saracia natiunii. Vorba lunga de 20 de ani. Cu ganditori din acestia nici ca vom reusi vreodata sa ne miscam din loc…

    • E bine ca ne-am „miscat” cu „ganditori” ca tine, ca Ion Iliescu, Adrian Paunescu si altii ca ei… Si apropo de „vorba lunga”… Nu ti se pare ca esti ipocrit tovarase „maxpayne”? Mi-aduc aminte, in acest sens, ca, odata pornit, nimeni nu-l mai putea opri din discursul gol de orice continut pe idolul tau Adrian Paunescu…. Desi, la urma urmei, nimanui nu-i este interzis sa vorbeasca, oricat de mult. E, la urma urmei, un drept castigat. In final… n-am deloc impresia ca tara asta n-ar merge inainte datorita eseurilor d-lui Tismaneanu. Ci mai degraba a indivizilor gen Ponta si Ion Iliescu. Si sustinatorilor lor isterici.

    • Pentru raul pe care „eroii” acestui articol l-au facut Romaniei, TREBUIE sa se vorbeasca, MAI ALES CA EI INCA TRAIESC SI INCEARCA SA INFLUENTEZE ROMANIA SI ROMANII! In acelasi sens, al dezbinarii, urii sociale si asa mai departe.

      Noroc bun, tovarase!

  2. Citat VT: „Cand Iliescu va parasi aceasta lume, ma intreb la ce hiperbole aberante se va recurge spre a-l slavi drept genialul pater nationis”

    Hm, nu e greu de ghicit: votanţii PSD îl vor plînge pe cel ce ne-a salvat de Ceauşescu.
    Ceilalţi se vor simţi uşuraţi că ne-a părăsit ultimul stîlp al stalinismului în România şi vor reîncepe să spere la o îndreptare.

    De petrecut la cele sfinte va fi cu toată pompa. Cred că există ceva lege făcută de politicieni, care prevede pentru foştii sefi de stat doliu şi funeralii naţionale.
    Să nu mergem, însă prea departe: omul e nemuritor.

    • Stiti care e paradoxul grotesc al tarii in care traim? Ca exact aceeasi oameni care l-au plans pe Ceausescu il vor plange in aceeasi masura si pe Ion Iliescu. Calaul celui dintai.

      • Si mai grotesc stiti ce este? Ca iliescu, ultimul mare criminal impotriva Poporului Roman, va fi prezentat ca un erou! Ca probabil asa va fi trecut si in cartea de istorie. Si peste 20 sau 30 de ani (daca mai apuc), cand le voi spune celor tineri ce am trait in ’89 si cine a tras, de fapt si la ordinele cui si pentru cine vor spune ca sunt doar un boshorog senil si amnezic si ca fac confuzii!

  3. Aproape off-topic: imi aduc aminte de Saptamana anilor ’80, de cate ori imi cadea in mana citeam topul muzical. In acest context, am o dilema: este „In linie dreapta” o Saptamana de foarte dreapta, care mai pune pe undeva si un articol frumusel ca un top muzical, ca acesta pe care il citati (dar unde comentatorii nu se sfiesc sa-i mai dea niste bobarnace neprovocate lui Alin Fumurescu chiar si acolo, cu manie anti-proletara), ori o revista de muzica ori susanele, cu un pic de politica de dreapta, chiar daca apasata?
    (ma consideram de dreapta, socotesc ca PNL a derapat mult inspre stanga in ultimii ani, insa nu ma recunosc in dreapta americana; poate cu exceptia reprezentantilor de genul Olympiei Snowe).

  4. Dar si dvs. d le. Tismaneanu prea sinteti indirjit. Dvs. negati orice relevanta unor fenomene reale fara sa manifestati finete si complexitate in analiza. Poate obscurii autori pe care ii enumerati vor fi van gogh peste o suta de ani dar deocamdata pentru generatiile inca in viata exista atasament emotional pentru perioade definitorii pentru existenta lor.

    • Nu tovarase „a” de la anonim… Matale esti un obscur. Si asa vei ramane tot restul vietii tale.

      P.S. N-am inteles partea cu „finetea” si „complexitate in analiza” la care ar fi fost obligat sa recurga dl Tismaneanu in comentariul sau… „Fin” si „complex” in ceea ce priveste activitatea de slujbas credincios al unui regim criminal desfasurata de bardul comunismului dinastic Adrian Paunescu? Ori in ceea ce priveste cumva „activitatea” de procuror ratat refugiat in politica demagogiei si obrazniciei absolute prestata de tovarasul revolutionar Victor Che Ponta? La ce te referi? Oare ce anume poate fi nuantat si prelucrat cu „finete” la tovarasii Ponta si Paunescu? „Jos Basescu”???? Si „Sus Revolutia”????

      • Finete si complexitate: evenimente de genul cenaclului chiar dirijate politic au avut impact emotional. Emotia respectiva nu poate fi ignorata si nu i se poate interzice relevanta din considerente de corectitudine politica.
        Obscuritatea autorilor vine din faptul ca au fost ignorati de societatea mai larga nu din valoarea creatiei lor.
        Obscuritatea mea este normala si decenta pentru ca demersul meu nu cauta acceptare si admiratia publicului.

  5. Citez din postarea lui GMT de pe blogul In Linie Dreapta:

    A fost aşadar un remarcabil tur de forţă pentru tânărul şef al PSD. Perspectivele sunt sumbre. De aici încolo ce mai poate face acest lider? Nu au trecut nici zece luni de când a fost ales preşedinte al PSD şi şi-a epuizat toate argumentele din spaţiul public-democratic şi din mahalele care-l mărginesc. Lui Victor Ponta nu i-au cedat nervii în urma unor lungi campanii de presă, în care să fi fost tocat, injuriat, calomniat, seară de seară. A fost confruntat doar cu trei opinii foarte critice şi argumentate privind prestaţia sa instigatoare şi cu o a patra care susţinea ceea ce ştiau cei care au ieşit în stradă în decembrie 1989 (că nu degeaba l-au cam gonit pe străzi pe Păunescu).

    În mai puţin de două săptămâni, între 27 octombrie, ziua revoluţiei eşuate, şi 7 noiembrie, ziua înmormântării poetului de curte şi a tentativei de reabilitare a naţional-comunismului, Victor Ponta a reuşit performanţa de a rezuma cariera nefastă a lui Ion Iliescu după 1989. Un veritabil trailer pentru horror-ul l-am mai trăit în anii ’90 şi care ar putea urma… reloaded.”

  6. Nu vad cum A.Paunescu e diferit de intelectualii generatiei ’68 care au devenit mai tirziu membrii legitimi ai PE sau vocea Germanie in lume (Cohn-Bendit, Fischer).
    In Europa A.Paunescu ar fi trecut drept un intelectual angajat de stinga cu o doza mai mare de nationalism (asa cum am observat ca au molodovenii de peste Prut si ardelenii) si ar fi fost tolerat/luat ca atare.
    A.Paunescu a fost primul, si singurul, care a facut posibil ca “pulimea” sa puna o intrebare simpla, si care e valabila si astazi: “Viaţa noastră unde e? Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?”
    Romania nu e doar cei pomeniti de dvs mai sus. Ceilalti au dreptul sa-l jeleasca pe A.P. mai mult decit pe domnul Pruteanu care a decis(?) ca de astazi scriem si spunem „sunt” in loc de „sint” ;-). Au dreptul sa jelesca pe cine vor, cum vor si cit vor.

    P.S.
    Nu mai consumati energie pe V.Ponta &Co pt ca va tine pe loc.

    • Doar cu PS-ul tau nu pot fi deloc de acord.
      Atata timp cat Ponta & Co isi consuma energiile pe noi, suntem datori sa reactionam. Altfel lasam alta generatie de naparci sa ne napadeasca odata cu acesti neo-cripto.

      • @nano2k
        Reactionam. Tu , eu, noi. Domnul Tismaneanu are treburi mai importante. Sint vreo 10 intelectuali care isi merita reputatia si n-ar trebui sa-si irosesca timpul cu V.Ponta. „Razboiul” asta ii „uzeaza”. Uite, nu am mai auzit nimic de H.Patapievici de ceva vreme.

        • Pai uite, Patapievici isi face treaba (f bine as zice ) la ICR, Andrei Plesu la Dilema Veche, samd.
          Pana la urma fac ceea ce ar trebui sa faca toata lumea: sa isi faca treaba bine si sa se implice acolo unde au competente.

          Apropos: n-o sa poata nimeni schimba ceva daca ne amestecam in lucruri la care nu ne pricepem (genul: implicarea intelectualilor in politica) si ne mai credem si detinatorii adevarului absolut.
          Din pacate se pare ca avem ceea ce Plesu numea „vocatia in diagonala a romanilor”. Adica ne pricepem la orice (mai putin la domeniul nostru de activitate)

  7. Nu am inteles niciodata extremismul si exacerbarea cu care se combat diferitele idei, de multe ori, opuse!
    Una din regulile de bun simt ale Democratiei (scrisa cu D mare asa cum o merita!) este ca fiecare cetatean are dreptul de a spune ce doreste iar auditoriul sa procedeze asa cum crede de cuviinta!

    In aces sens, sunt de acord cu spusele D-lui Tismaneanu, îi inteleg indârjirea si îi respect determinarea, dar cu toate astea imi place sa cred ca pot alege cu care dintre ideile dânsului rezonez si cu care nu. In ce priveste subiectul de fata si pe Dl. Ponta, pur si simplu am inceput sa ma obisnuiesc cu discursurile pline de ineptii ale sefului PSD-ist. Probabil, am asteptat degeaba o schimbare de mentalitate de la un tanar conducator.

    Revenind la Adrian Paunescu, moartea sa m-a lasat rece. La fel cum spuneam mai sus, prefer sa aleg dintre poeziile lui pe cele cu care rezonez, si atat. Activitatea sa politica nu mi-a provocat niciodata niciun fel de „excitare”, chiar daca am cantat alaturi de prieteni la „Cenaclu” pe vremuri.

    Asadar, oameni buni, haideti sa ne acceptam unul pe celalalt si sa luam doar ce e bun fara sa devenim patimasi!

  8. vreau sa va felicit pentru aceasta micro-analiza a „situatiunii”. este concisa si bine scrisa.
    faza cu gelu voican la capatiiul lui paunescu e antologica!
    apoteoza lui paunescu nu ma mira. am fost educati prea multa vreme sa idolatrizam tot felul de nulitati.
    timpul, si cu putin noroc, ratiunea, vor repara aceste aberatii. din fericire oamenii mai si mor.
    …am o singura nelamurire, cine este acest victor ponta?

  9. Pre şi post moartea lui Păunescu a fost transformată într-un mare circ mediatic de Antene, de Realitatea TV, de ziare precum Gândul. Nu a fost iniţiativa PSD-ului, sau a lui Ponta, sau a nu ştiu cărui partid. (Nu că asta ar fi o scuză.)
    Problemele aici ari fi două. Pe de o parte marile fabrici de produs jurnalistic din România îşi dovedesc incapacitatea de a împinge în agenda publică teme cu adevărat semnificative şi de a marginaliza subiectele cu adevărat marginale. Pe de altă parte, Ponta (şi prin el se manifestă întreaga categorie a oamenilor politici, indiferent de partid) reacţionează mecanic – şi neapărat polemic – la orice temă aflată pe prima pagină ziarelor. Toate mingile care vin la fileu trebuie lovite, smash-uite în ovaţiile publicului.
    Ambele probleme pleacă de la aceleaşi cauze: lipsa competenţelor specifice, lipsa unui organism social care să penalizeze sec (printr-un passing -shot elegant de-a lungul liniei) derapaje de genul ăsta.
    Până la urmă, un personaj ca Păunescu va ajunge acolo unde îşi merită locul. La marginea politicii, la marginea literaturii, la marginea interesului public. Ştiţi celebra vorbă: „What’s worse than beeing talked about? Not being talked about.”

  10. Nu cred ca se pune problema dreptului de a jeli pe cine vor, cand vor si cat vor, ci doar cea a semnificatiei optiunii acesteia. Apetitul cu care a fost jelit A.P. prin contrast cu alti morti de marca din ultimul deceniu are o semnificatie clara: Romania inca este dominata de o gloata nereformata si vocala. De aici nu se poata merge decat pe doua drumuri: educarea rapida a gloatei, sau o inevitabila rafuiala care va stabili cine-i stapanul, elita sau gloata. Sper sa reusim sa evitam varianta a doua.

    • asta cu elita si gloata e din alt secol monser. gloata are acum forumuri in care poate dezbate orice chiar la masa elitelor si online si on air si live.

      • Bineinteles ca acum gloata are mult mai multa libertate si mijloace de comunicare. Problema e ca la noi ea continua sa fie gloata. Nu am nici o problema cu ideea de a avea o masa mare de oameni cu o minima competenta sociala si politica luand decizii comune, prin vot, asupra destinelor comunitatii. De aceea, as prefera sa avem o „gloata” reeducata, ai carei membri isi pot indeplini rolul de votanti responsabili si de cetateni cu spirit civic. Dar daca aceasta educatie nu are loc, si ma trezesc si peste 20 de ani prizonierul unui vulg care prefera sa finanteze si sa premieze fenomene grotesti pe stadioane in loc de expozitii si spectacole de teatru, s-ar putea sa fiu foarte dispus sa accept o solutie incorecta dar rapida de a pune acest vulg cu botul pe labe si de a-l invata lungul nasului. Sustinerea curentelor autoritare nu vine doar de la idioti fanatici ci si de la oameni capabili satui de a se impiedica zilnic de grohaielile multimii necontrolate. Stramosii mei au fugit din Rusia in 1917 si de atunci am invatat foarte bine cat de usor se transforma „oamenii onorabili” in animale.

  11. Cred ca un articol de acest gen ar fi binevenit daca Romania ar avea o situatie economica infloritoare, atunci si-ar permite sa piarda timpu cu incursiuni pseudo filozofic-istorice. Am impresia ca unii aprigi luptatori anticomunisti se tem ca-si pierd obiectu muncii si incearca tot timpu sa reincalzeasca o ciorba sleita.

  12. Asa este d-le Tismaneanu, dar probelema ridicata de dumneavoastra isi are cauza in „memoria scurta a maselor”. De aceea:
    1-Se regreta epoca Ceausescu
    2-Se stie din ce in ce mai putin cine este Iliescu, ce a facut, inainte, la si dupa Revolutie. Mineriadele si multumirile pe care le-a adus minerilor.
    Si lista este foarte lunga, dar lumea care statea la coada la ziare in 1990 sa cumpere Romania Mare si erau extaziati de ce si cum era scris in acea „foaie” s-au dus si l-au votat cu 80% pe Iliescu in 20 mai 1990.
    Astazi, pe acest tip de oameni superficiali si cu memoria scurta Ponta & Co manipuleaza cu ajutorul Moguli TV, fiind in stare sa faca din „negru” , „alb”, aruncind la gunoi culmea, o istorie nu foarte indepartata.

    Eu mi-as permite sa adaug la articolul dumeavoastra, felul in care a trait si a murit si a fost ingropat PETRE TUTEA, de care cred ca tot la fel de repede s-a uitat.

  13. Incerc de ceva vreme incoace sa inteleg ce ma deranjeaza in discursul d-lui Tismaneanu despre comunism.

    Consider o datorie fata de mine sa fac acest lucru acum, dupa ce vreme de cativa ani buni am aprobat neconditionat argumentele d-lui Tismaneanu. A fost o perioada in care m-am focalizat doar asupra intelegerii obiective a relelor comunismului in Romania si a efectelor acestuia in societatea romaneasca de azi. Am facut-o cu buna stiinta pentru ca am vrut sa-mi construiesc „unelte” de gandire si de interpretare pe care sa ma sprijin ulterior. Acum insa m-am emancipat, am lasat la o parte atitudinea „obedienta” pe care am practicat-o ceva vreme, si incerc sa-mi regasesc valorile in noul univers de gandire astfel creat. Iar in acest proces, ma despart radical de d-l Tismaneanu.
    Am incercat sa explic mai in detaliu cum vad eu raportarea la comunism intr-un text trimis la Contributors, cu referire la publicarea caruia nu am primit inca un raspuns. Am folosit in acel text cam aceleasi „ingrediente” ca si d-l Tismaneanu (Adrian Paunescu, instrumentalizarea mortii lui, semnificatia cenaclului Flacara, etc), dar am sugerat interpretari diferite. Poate de aceea va fi dificil de publicat….

    Avem viziuni radical diferite asupra modului cum se poate construi libertatea in constiinta romanilor de astazi.

    In ultima instanta, ca sa ma exprim simplu, cred ca totul se reduce la o chestiune de strategie pedagogica. Am impresia ca d-l Tismaneanu crede ca mijloacele autoritare sunt cele mai sigure pentru a obtine „lepadarea” totala si neconditionata a romanilor de comunism.
    Dimpotriva, eu cred ca se poate ajunge la acelasi rezultat si cu un potential de durabilitate mai mare daca incerci sa pui in centrul preocuparilor pe cel pe care vrei sa-l schimbi. Demersul acesta presupune sa faci efortul si sa-l intelegi mai intai acesta, cu plusurile si minusurile lui si sa incerci sa inveti de la el pe ce cai ar fi posibila schimbarea. Pentru a face acest lucru cred ca e nevoie sa te adaptezi, tu si nu el (doar tu esti cel mai stabil in argumente, in valori de aparat, etc), chiar daca asta ar presupune sa accepti pentru o vreme sa inversezi rolurile – tu devii elevul, iar el expertul.

    Asa cum comunismul nu a reusit sa ne faca pe toti sa invatam pe derost supunerea oarba, tot asa nici societatea actuala nu poate sa ne oblige sa invatam pe derost libertatea – de gandire, de actiune. Avem nevoie sa intelegem si sa construim noi insine coerente oricat de seducatoare ar fi fictiunile gen Inception care ar lasa sa se inteleaga faptul ca mai exista si alte cai.

  14. Deci, se mai poate!… Genial articol!

    Chiar ma intrebam ce sanse de acces la normalitate si bun-simt mai are romanul azi, prin intermediul media (tv, radio, internet, etc).
    In era ‘visceralismului vascos’, cand orice canal media nu face decat „sa sprijine, NEMIJLOCCIT, doar interesele de business ale patronului”, ajunsesem sa cred ca singura emisiune nepartinitoare este ‘viata satului’ de la tvr.

    Mi-e dor de Serata Muzicala a lui Iosif Sava (isi mai aminteste cineva de, poate, primul talk-show de televiziune din Romanica?),
    mi-e dor Chestiunea zilei a lui Floriiiin Calinescu (ei bine, da… nu doar muzica clasica imi poate mangaia urechile),
    mi-e dor de Cap si pajura sau Romania mea ale lui Emil Hurezeanu…
    mi-e dor de un Andrei Plesu invitat la Serata Muzicala sau la Profesionistii…

    In contextul asta, dau, intamplator, peste articolul de mai sus. Si-aproape cu bucuria lui arhimede, imi vine sa strig „deci, se mai poate!”. Inca mai putem gasi, cautand bine, repere de NORMALITATE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro