joi, martie 28, 2024

Ministeriatul lui Vlad Alexandrescu, cel mai bun de la Spiru Haret încoace

Intelectual de vocație și educație carteziană, Vlad Alexandrescu constituie o prezență absolut singulară în pletora de personaje care au alcătuit numeroasele guverne post-decembriste. După temeinice studii doctorale la Paris, încheiate cu o stralucită teza cu mențiunea Summa cum laude, Vlad Alexandrescu s-a întors la București, dedicându-se învățământului universitar și cercetării modernității timpurii a Europei, în special a operei lui Descartes și Pascal. Revista Journal of Early Modern Studies [1], editată împreună cu Dana Jalobeanu, este un exemplu de performanță și seriozitate culturală. O altă ilustrare a seriozității neobișnuite a lui Vlad Alexandrescu este faptul că a continuat să-și țină cursul și seminarul la Universitate, și după ce a ocupat fotoliul ministerial.

Eficiența, corectitudinea și energia lui Vlad Alexandrescu, responsabilitatea și intransigența în protejarea patrimoniului național, transparența și obiectivitatea în evaluarea performanței în cultură, atribuirea funcțiilor de conducere pe criterii de merit au făcut din cele câteva luni în care a funcționat ca membru al cabinetului Cioloș una dintre cele mai spectaculoase prestații ministeriale din istoria României democratice. Performanțele lui Vlad Alaxandrescu în domeniul culturii pot fi comparate cu cele ale lui Spiru Haret în domeniul învățământului.

La noi, performanța profesională este rareori un atu pentru ocuparea unor poziții importante în stat, și mai ales pentru supraviețuirea în aceste poziții. Din contra, atuurile obișnuite sunt servilismul și aderența la diferite grupuri de interese. Voi ilustra aceste aserțiuni – de altfel, frecvent repetate – prin scurte referiri la proiectele a  doi foști miniștri – neperformanți – ai culturii, care au arătat o ură savonarolică față de Vlad Alexandrescu. Personajele sunt reprezentative pentru grupurile de interese responsabile de înlăturarea acestuia.

Primul este Răzvan Theodorescu, autor al unor fade și prolixe lucrări de artă medievală românească târzie. Acest istoric, cvasi-necunoscut publicului larg, a devenit un personaj important al politicii românești după ce Iliescu l-a  numit director al TVR, în primele luni ale anului 1990. RT s-a dovedit a fi o unealtă docilă a „desportului înțelept”. Una dintre sarcinile de care s-a achitat în mod strălucit a fost redarea răuvoitoare a manifestației din Piața Universității ([2], p. 26). Chestiunea era deosebit de importantă, întrucât compromiterea opoziției democratice însemna câștigarea lejeră a  alegerilor de la 20 mai de către Frontul Salvării Naționale. Pe 13 iunie 1990, RT a interpretat rolul principal în comedia de trei parale a „atacării Televiziunii de către legionari”, regizată stângaci de Ion Iliescu. Această înscenare ieftină a fost decisivă pentru panicarea țării și justificarea sosirii minerilor la București ([2], p. 83). Două zile după atacul imaginar, RT promitea „proiectul unui gard solid, și, nu-i așa, estetic, care să înconjoare instituția, așa  cum există în toate țările democratice” ([2], p.292). A fost, dacă îmi amintesc corect, singurul proiect al lui RT ca director al TVR – proiect grăitor pentru capacitatea sa de a înțelege nevoile  prioritare ale televiziunii naționale.

Al doilea este Ion Caramitru, anchilozat de decenii în fotolii directoriale. Am interacționat cu IC în timpul mandatului meu de ambasador în Republica Moldova. IC, ministru al culturii, urmărea desfășurarea unui proiect de modernizare a teatrului din Cahul. Teatrul fusese închis în așteptarea unor fotolii noi pentru sala de spectacole, plătite cu o sumă generoasă de statul român. Povestea trena de ani de zile. Ȋn cele din urma, fotoliile au sosit; spre uimirea mea, nu era vorba de mobilier nou, transportat în ambalajul original, ci de rânduri de scaune deja montate, ceea ce sugera că fuseseră scoase în bloc, dintr-o altă sală de spectacole. Dupa fericitul eveniment al sosirii fotoliilor, s-a constatat că o crăpătură existentă de multă vreme în zidul teatrului se lărgise îngrijorător, așa că sediul trebuia abandonat. Ȋn cele din urmă, teatrul s-a desființat, și de soarta fotoliilor nu s-a mai știut nimic. Probabil că banii s-au dus pe apa sâmbetei, cu excepția celor intrați in buzunarele persoanelor agreate de Ministerul Culturii.

Evident, nu poate exista coabitare între un intelectual onest, apărător al patrimoniului național, al transparenței și legalității, și figuranții politici, obsedați de eludarea legii în favoarea grupurilor de interese care le garantează stabilitatea. Singurul merit al acestor figuranți este de a evidenția și mai puternic, prin contrast, meritele lui Vlad Alexandrescu.

Referințe

[1] http://www.zetabooks.com/journals/journal-of-early-modern-studies.html

[2] V. Bârsan: Mineriada din iunie, Editura Tracus Arte, 2015

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. O fi fost cel mai bun ministru, dar a gestionat dezastruos situaţia de la Operă.
    – a facut patru schimbări de directori în 17 zile
    – apoi, delirant, a propus închiderea temporară a Operei pentru că nu ştia d-sa cum să rezolve lucrurile
    De-aia a trebuit să plece, nu pentru reformismul neîmpărtăşit de colegii d-sale.
    Sigur că acum, când e pe făraş, acuză presiuni din cauză că masurile d-sale au deranjat sistemul, dar atunci de ce nu l-a anunţat din timp pe d. Cioloş?
    Ce face d-sa acum e strategie de victimizare, caz de manual.

    • Demisiile in sine se pot accepta sau nu. Seninatatea de a le primi si accepta pot insemna respect, sa zicem in cazul lui Dacian Ciolos, dar si o lipsa de vointa si incapacitate de a te raporta la situatia existenta, in cazul lui Iohannis si poate si a unui guvern de tehnocrati aflati mai mult la munca, ocupand niste pozitii temporare, decat a unor oameni cu viziune si determinare aflati in fruntea tarii.

      Sigur ca se expun slabiciunile clasei politice, aflata in permanenta asteptare a unui punct de sprijin mereu in exterior si care cand iese la suprafata expune, asa cum spune si domnul Plesu, schemele de interese.

      • Demisia e un act de unilateral de voință, nu se poate accepta sau nu. Demisia se dă și atât. Nu are cine să ți-o refuze decât dacă tu, de fapt, nu vrei să pleci.

      • @Vlad (02/05/2016 la 12:04)

        „Demisiile in sine se pot accepta sau nu. ”

        Nu e adevarat nici in macara in comunism; nu ca as fi un erou dar mi-am dat demisia in comunism (1986) din fumctia de sef de serviciu si a intrat in vigoare exact dupa 2 sapatamani conform legii din acea perioada.

  2. (In sinea mea) ma bucur ca exista tot mai multi care il sustin pe dl Vlad Alexandrescu acum, cind a dat piept cu brontozaurii din Cultura.
    Dar comparatiile, ca in titlu, sint deplasate. Si nu ii fac niciun bine dlui Alexandrescu : vremuri diferite.
    Apoi, mai exista doi mari vinovati: presedintele si prim ministrul; nu trebuie uitati: cu ce l-au ajutat pe dl Alexandrescu? insinuaind ca e vinovatul principal si trebuie sa plece?
    Chiar apucaturi pe care presedintele afirma ca nu le are, „nu vreau sa fiu mîrlan”.
    Ba, dimpotriva!

  3. Cum este cu ” atribuirea funcțiilor de conducere pe criterii de merit ” in cazul Tiberiu Soare? Ce merite manageriale sau macar artistice l-au recomandat pt aceasta functie?
    Domnul ministru nu se pricepe sa-si aleaga colaboratorii, vezi si Rares Zaharia care literalmente l-a dus de nas – acesta este o reala deficienta.
    Domnul ministru nu a luat o pozitie publica si nu a dezvaluit presiunile care au fost facute asupra lui decit in momentul in care a vazut ca- si pierde postul. Tolerarea unor fapte ilegale este o alta scadere a mandatului sau.
    In fine, oare este VA singura persoana din Romania capabila sa reformeze domeniul?
    De ce nu H Patapievici care chiar a dovedit remarcabile calitati manageriale, deschidere catre modernitate, determinare. Acesta este doar un exemplu, vor ma fi fiind si altele.

  4. – titlul articolului – exemplu edificator de ce inseamna a nu mai avea simtul decentei si al ridicolului; (in fotoliul de MC au stat de-a lungul timpului personalitati caTtitu Maiorescu, Octavian Goga, Dimitrie Gusti, I.G.Duca, si multi, multi altii)

    – „istoric cvasi-necunoscut publicului larg” ; Florin Salam, Nicolae Guta, ….., sunt personaje cvasi cunoscute publicului larg. se califica pentru a deveni ministru al culturii?

    – decizia de a cersi bani de la contribuabil pentru achizitionarea unei opere de arta poate fi incadrata la performante manageriale si/sau spectaculoasa prestatie ministeriala?

    • Razvan Theodorescu e un istoric de mina a treia, pe buna dreptate necunoscut publicului larg. Mie mi se pare ok comparatia cu Spiru Haret. Asta e rostul comparatiilor – sa puna lucrurile in perspectiva. Vlad Alexandrescu nu e, evident, Spiru Haret – cum cu multa harnicie s-a remarcat pe aici.
      Cit despre maretele realizari ale lui O. Goga la ministerul culturii, de care pomenea, cu mindrie, un comentator, au fost si continua sa fie hilare. E ciudat cita mindrie istorica, prost plasata, e printre cititorii contributors.

  5. „O altă ilustrare a seriozității neobișnuite a lui Vlad Alexandrescu este faptul că a continuat să-și țină cursul și seminarul la Universitate, și după ce a ocupat fotoliul ministerial.” – daca asa se manifesta serozitatea neobisnuita, e bine ca nu se obisnuieste :)
    Un post de ministru si responsabilitatile sale inerente,necesita implicare de 100%!!!!chiar si pentru oameni exceptionali,sau mai ales pentru aceia!
    Un foarte bun profesor nu este,automat,un foarte bun ministru!Pentru a deveni unul,prima conditie e sa se dedice total noilor responsabilitati,nu sa faca in paralel 2 job-uri!
    A fost o greseala care denota lipsa de implicare adecvata in functia de ministru! Acum inteleg mai bine deciziile contradictorii pe care le-a luat la Opera :(
    Cred ca locul lui este la Universitate,pentru ca este un profesor remarcabil.

  6. Răzvan Theodorescu,, cvasi-necunoscut publicului larg?!! Scuze eu sunt inntr-o oare care masura „publicul larg” (in masura in care publicul care este interesat de domeniile de care se ocupa Răzvan Theodorescu poate fi considerat „larg” ), dar am citit vreo 2 carti scrise de el. Ma rog intr-adeavar „fade” (dpv literar) insa intructuve si documnetate .

    De Vlad Alexandrescu INSA nu am auzit. Acum de curiozitate i-am cauta opera. Am citit titlurile – nu ma pot pronunta asupra valorii lor (tineti minte? eu sunt publicul larg! ) insa sigur ca notorietatea dlui ex ministru este stritc confidentiala si circumscrisa unor cercuri nitel cam specializate si absolut ignorata de marele public. Adica scuzati dpv public dl ex ministru este inexistent! As zice chiar mai inexistent decat Dumitru Mangeron , Elie Carafoli sau chiar mai „discretul” Caius Iacob ( despre acesti giganti am auzit pana si eu.. biet „umanist”)

    Insa la ministerul culturii a fost si Andrei Pleșu (8 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991) . Sunt curis cum caracterizati ministerialul si meritele culturale ale dlui Plesu (fndatir al New Europe College unde s-a perfectionat si Vlad Alexandrescu…)

  7. Comparatia cu Spiru Haret este, desigur, magulitoare. Pentru Spiru Haret, un ministru prea modest pentru a cuteza sa se asemuie cu dl Alexandrescu! Cei doisprezece ani de munca epuizanta ai lui Haret, care a creat invatamantul romanesc modern, nu egaleaza nici pe departe sase luni de reforme intense ale dlui Alexandrescu!

  8. scurt si la subiect ! exemplele (uneltele docile) si mecanismele de deturnare a banilor publici in buzunare private sau de insurubare (adesea pe viata) in fotolii functionaresti (comode si bine platite) sint binecunoscute. din toata condamnarea comunismului am ramas cu o executie sumara si un octogenar senil (tortionar) virit in puscarie. restul, grosul politrucimii si cozilor de topor trecute si prezente (prin progeniturile lor) servesc bine merci, patria !

  9. D-le Barsan, datorita dv. aflam chestiuni noi, chiar fundamentale. 1. Chiar asa de neinsemnat a fost Spiru Haret ? 2. Pe vremea mandatului dv. in RM spaga se dadea-lua de „persoanele agreate” si in „randuri de scaune deja montate” ? Ntz,,ntz,ntz,nu e ghinie !

  10. E foarte posibil ca domnul Alexandrescu să fie un excelent profesionist în domeniul său și să fi avut niște idei foarte bune pentru îmbunătățirea situației domeniului culturii. Doar că, din ce se vede, nu pare a fi capabil să obțină suport pentru aceste idei și, din felul în care a reacționat după demisie/demitere nici foarte fair-play. Și, ca să poată fi un ministru bun, trebuie, în primul rând, să fie capabil să își transfere viziunea (a lui și a guvernului) către cei din subordine și să obțină sprijin pentru ideile sale. Dacă nu poate, e un ministru slab.

  11. Foarte multe comentarii sub anonimat negative. Mi se pare semnificativ pentru România să arunci cu noroi în oameni de la cutiuţă. Laşitatea agresivă este aici la ea acasă.

    În ce mă priveşte am aceeaşi opinie ca autorul articolului. Sunt sătul de personaje de care n-are habar nimeni în afara ţării şi s-au autoproclamat miezul culturii române, au acaparat instituţii ale statului şi mai pretind şi aplauezele noastre. Genii de Colentina şi Dorohoi.

    Susţin un management prefesionit, merg pe mâna unor ca domnul Hollander dragi anonomi, nu pe mâna unor nicknames.

    gânduri bune,

    • Nu e ca si cum in politica si in institutiile statului da pe dinafara probitatea, bunul simt, responsabilitatea, viziunea si pe forumul de pe Contributors s-au refugiat anonimii agresivi. Intre nemultumirea populara si performanta statului este o corespondenta directa care se intretin unele pe altele. Performanta proasta in administrarea tarii duce la o cultura societala si umana mediocra care la randul ei intretine viitoarele cercuri politice si administrative. Un cerc vicios … in care cultura ar trebui sa se ridice deasupra inculturii si subculturii, doar ca in cazurile absolut izolate si miraculoase in care reuseste sa o faca nu prea are cine sa o recunoasca … Sa ne miram, sa nu ne miram ?

      In alta ordine de idei, comportamentul pasiv-agresiv, care s-a dezvoltat in lungii ani ai epocii de trista amintire si care s-a maturat in anii post-decembristi, astepta desigur, ca si in alte tari comuniste supape. Fiecare tara ex-comunista, dupa caz: Ucraina – Maidanul, Polonia – avionul de la Smolensk si pericolul rus, Ungaria – izolationism identitar amplificat in directia potrivita de criza refugiatilor si fundamentalismul religios, Romania – Colectiv, ONB, Rusia – doctrina policentrista.

      Parerea mea e ca stam onorabil in ce priveste defularile la nivelul mentalului colectiv …

    • „Laşitatea agresivă este aici la ea acasă.”

      Va multumesc pentru exprimarea clara si asumata a gândurilor dvs bune pentru noi, comentatori anonimi ai acestui site!

      Vorbele dvs ma dor? Ma simt agresata de ele? Da.
      Opinia formulata de o „Ela” reflecta lasitatea persoanei care se ascunde sub acest nickname, iar cea semnata Virgil Iordache reprezinta dovada de probitate?
      Vorbele grele cântaresc mai putin cand stim de la cine provin?
      Afirmatiile asumate au valoarea garantata de CV-ul semnatarului, si implicit vocatie de adevar?
      „Lasitatea agresiva” caracterizeaza, in opinia dvs, comentatorii anonimi de pe acest site,si asta, in opinia mea, reprezinta o veritabila insulta!
      Surprinzator, din partea unui crestin practicant, sa arate asemena dispret pentru oameni…in sfintele zile de Pasti!???
      Va multumesc, deci, pentru interventia dvs, din care am inteles mai bine importanta fundamentala a coerentei dintre vorbe si fapte, intentii si actiuni concrete…

  12. Intre ministrii care au ingropat PNTCD se numara si demagogul Ion Caramitru care, cu vocea lui bine lucrata, „sincera”, a promis, „reforme, transparenta”… si s-a dovedit a fi printre cei mai corupti. Atunci s-a creat legatura trainica, de bronz, cu dl. Bolborea – autorul sculpturicii fabulos platite din fata TNB. Guvernarea CDR, a „specialistilor”, a insemnat o si mai cruda si grotesca sarabanda a pilelor si abuzurilor de tot felul, cu atat mai cruda cu cat oamenii au sperat mai mult in cinste si corectitudine. Atunci s-au pus bazele unor cariere bizare, de consiliere care n-aveau un rand scris, precum d-na Fulicea ajunsa chiar „diplomat de cariera”, al carei merit era descinderea din Simina Mezincescu (legata de curtea regala damboviteana) si din cineva Bragadiru….Tot ce venea de la „curte” era agreat de dl. Caramitru, orb in fata dreptatii, pres in fata aerelor asa-zisilor „boieri”, ca orice om simplu, de la tara, indiferent cate roluri de printi ar fi jucat…Din „Hamlet”, dl. Caramitru n-a interiorizat nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Barsan
Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice la IFIN-HH; preşedinte al Fundaţiei Horia Hulubei, secretar ştiinţific al Catedrei UNESCO a Fundaţiei; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Horia Hulubei - omul şi epoca sa, Editura Horia Hulubei, 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro