Ministrul Pricopie promite manuale libere?

Săptămâna trecută, pe 19 martie, ministrul educației, Remus Pricopie, a susținut o conferință de presă în care a abordat în principal subiectul manualelor digitale. Întrebat de un jurnalist despre problema drepturilor de autor, ministrul a făcut o afirmație surprinzător de tranșantă:

Contractul pentru manuale va arăta în felul următor: vor fi plătite toate manualele comandate de școli, la fel ca până acum, însă pentru a intra în această formulă, varianta electronică trebuie să fie liberă pe Internet, iar de plătit se plătesc copiile pe print, pe hârtie, ca să vorbim pe înțelesul tuturor.

Conferința de presă a fost organizată în contextul re-lansării de către minister a procedurilor pentru achiziția de manuale noi la clasele I-a și a II-a. Ministrul a simțit nevoia unor precizări pentru că anunțul a stârnit rumoare, mai ales pentru că a venit brusc, în condițiile unei complete lipse de transparență. Mai mult, anunțul a fost făcut exact la ora la care un reprezentant al ministerului confirmase prezența la o dezbatere despre manuale digitale, dar nu a mai ajuns (mai multe detalii aici). Dincolo de disputa între minister și partenerii comerciali (edituri care țin cu dinții de profitul din manuale școlare), folosirea de către ministru a cuvântului „liber” nu trebuie să treacă neremarcată. Oare ministrul știe cu adevărat ce înseamnă liber în contextul resurselor educaționale sau se referă strict la gratuit?

Termenul open educational resources este tot mai prezent în dezbaterea internațională despre politici educaționale. Este tradus în română prin resurse educaționale deschise (RED). În general, termenul „open” din limba engleză a fost în general tradus în limba română cu „deschis” și se folosește în această formă. Vorbim de „acces deschis”, „date deschise”, „resurse deschise”, „bugete deschise” și altele similare. Dacă am încerca să fim foarte corecți din punct de vedere semantic, o traducere mai bună ar fi liber.

RED sunt materiale de învățare (manuale, cursuri, filme educaționale, planuri de lecție și alte elemente de didactică etc.) care se află în domeniul public sau sunt publicate sunt o licență liberă, adică una care permite nu doar accesul gratuit, ci și adaptarea și reutilizarea de către alte persoane. Aproape toate statele dezvoltate promovează accesul deschis și stimulează crearea de RED, mai ales în programele finanțate din fonduri publice, pentru că au fost identificate câteva avantaje certe: creșterea calității educației, dar și a accesului la educație de calitate; creșterea interesului față de educație; stimularea inovației, motor al creșterii economice; și, pe termen lung, scăderea costurilor pentru bugetele publice. Mai aproape de noi, Comisia Europeană a decis recent ca toate rezultatele proiectelor finanțate prin Erasmus+ și Horizon 2020 (cele mai importante linii de finanțare pentru educație și cercetare) să fie disponibile sub o licență liberă, și a trasat un plan de acțiune privind RED prin comunicarea Opening Up Education Through New Technologies.

Pentru România sunt oportunități însemnate și este momentul potrivit pentru a avea propria politică bazată pe RED. Aceste oportunități nu sunt ignorate. Spre exemplu, programul de guvernare vorbește despre RED, promițând susținerea […] metodelor inovative de integrare a resurselor educaționale de tip web 2.0 și a resurselor educaționale deschise în procesul de învățare. Direcții de acțiune similare găsim în proiectele unor documente strategice: Acordul de Parteneriat România-UE 2014-2020; Strategia Națională pentru Agenda Digitală; Strategia pentru Educație și Formare Profesională. Mai multe informații pe această temă sunt în analiza anexată.

Manualele nu pot lipsi din această discuție, mai ales pentru o țară ca România în care manualul este un instrument de bază în procesul de educație. Nu numai că statul oferă manuale gratuite, dar pentru cei mai mulți dintre profesori principalul sprijin este manualul și nu curriculumul (de ce se întâmplă asta e o discuție în sine, ce ar merita purtată). O politică educațională care să potențeze avantajele utilizării RED nu poate să ignore manualele. Am semnalat încă de anul trecut, când ministerul educației a publicat prima dată proiectul noilor manuale, că acestea se anunță a fi digitale, dar nu deschise.

Problema de fond este cea a drepturilor de proprietate intelectuală. Acesta este din păcate un subiect complet ignorate în metodologia propusă de minister. Astfel, drepturile rămân doar la editor, protejate de legislația în vigoare, deși manualul este integral plătit din bani publici. Spre exemplu, este exclusă reutilizarea legală a unor părți a manualului de către un profesor care ar dori să preia o parte din text, să adauge informații sau cunoștințe rezultate din propria experiență și astfel să producă o resursă mai bună. Pentru aplicațiile multimedia incluse în versiunea digitală, ministerul nu cere și codul sursă, acestea nu sunt aplicații libere. Se perpetuează astfel dependența de furnizorul respectiv, pe care am mai văzut-o și în alte proiecte educaționale, cum este vestitul AeL.

Toate aceste probleme au rămas nerezolvate în versiunea publicată în Monitorul Oficial. Aparent, furnizorii de servicii au câștigat o luptă împotriva unui beneficiu public mai larg. În acest context vine declarația ministrului, citată în debutul articolului. Domnul Pricopie susține că aceste chestiuni vor fi reglate prin contractul propus câștigătorilor licitației, chiar dacă nu sunt explicit trecute în metodologie. Pare chiar ferm pe poziție:

Acestea sunt condiţiile: cel care lansează licitaţia, stabileşte condiţiile. Ministerul Educaţiei ar încălca drepturile de autor dacă aceste specificaţii nu ar fi trecute în contract. Cine nu este de acord cu aceste specificaţii, repet, nu semnează contractul.

Rămâne să vedem dacă ministrul chiar știe ce înseamnă liber în acest context sau doar a trecut pentru o întrebare incomodă printr-un exercițiu de retorică.

Articol aparut pe blogul Fundatiei pentru o Societate Deschisa