joi, martie 28, 2024

Mircea Dinescu, „boem şi calculat”, și mult mai mult

Am fost martorul perioadei la care se referă Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu și Mircea Dinescu în schimbul de mesaje care a încins presa, am intersectat unele dintre evenimentele invocate, iată de ce adaug la comentariile publicate deja.

Scena invocată de Ana Blandiana în volumul Soră Lume, de la micul dejun diplomatic cu ministrul de externe francez Roland Dumas, unde  Mircea Dinescu i-ar fi comparat pe tinerii revoluției cu hitlerjugend nu a fost adusă la lumina zilei pe atunci. Însă ce povestește Ana Blandiana acum este compatibil cu profilul lui Mircea Dinescu. Iar unele afirmații făcute de către Gabriel Liiceanu în pamfletul lui din contributors.ro sunt bine susținute de fapte (aici). Nu doar că Dinescu și-a adjudecat vila de pe Bulevardul Aviatorilor, dar a insistat să o păstreze atunci când s-a renunțat la atribuirile ilegale. Încercarea de deturnare în beneficiu propriu a tipografiei donate de statul german Uniunii Scriitorilor a produs o firească revoltă între confrați. Invitarea conducerii CFSN de a pune tunurile cu apă pe protestatarii din Piața Universității, sau să-i lase pe aceștia „să fiarbă în suc propriu”, a fost percepută de anti-iliescieni ca o trădare de neiertat.

Seria de comportamente care-i sunt de reproșat lui Mircea Dinescu nu se oprește aici. Amintesc cramponarea lui Dinescu de poziția de membru al Colegiului CNSAS deși, administrator de firmă, devenise incompatibil cu funcția. A fost nevoie de o hotărâre a Agenției Naționale de Integritate pentru ca poetul să fie scos din această demnitate. Nimic nu a arătat însă atât de deplorabil precum încercarea poetului de a convinge opinia publică că Adrian Marino a fost un meschin informator al Securității. Ca răzbunare pentru adjectivele cu care-l calificase autorul Vieții unui om singur, Dinescu a conlucrat cu oameni din CNSAS și ziariști pentru defăimarea demnului cărturar. (Poetul se putea sprijini, ce-i drept, pe o diatribă a aceluiași Gabriel Liiceanu, care în 2004 sugerase că „megalomanul nevrotic şi libidinos”,  Adrian Marino, nu avea cum să explice fără conivențe dubioase călătoriile sale prin Occident.[i])

A-l reduce pe Mircea Dinescu la acest portret este însă nedrept și inadecvat intelectual. În ciuda câtorva zâmbete implicite adresate fostului președinte Ion Iliescu, poetul-disident rămâne una dintre personalitățile care au contribuit efectiv la susținerea democrației în post-comunism. A avut un rol decisiv ca Uniunea Scriitorilor să nu urmeze modelul confraților din Serbia, susținători ai lui Miloșevici și a politicilor lui xenofobe. Figură cheie a Academiei Cațavencu, la a cărei fondare a participat, Dinescu a funcționat ca principală redută (îmi permit să apreciez) în fața comunității periculoase prin resurse, ticăloșie și verb care-l avea în frunte pe „sconcsul peremist”, Corneliu Vadim Tudor (citat din replica lui Dinescu, aici).

Nu doar că Gabriel Liiceanu lasă deoparte „și această față a lucrurilor”, ci merge până acolo încât sugerează „scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi” care vor demonstra, probabil, cândva, că poetul „a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă”. Răspândirea suspiciunii asupra rolului de opozant al lui Mircea Dinescu în timpul comunismului este cu atât mai deplasată cu cât, între timp, deschiderea arhivelor a dat și mai multă claritate istoriei personale a poetului.

            Ce spun arhivele Securității despre Mircea Dinescu[ii]

Încorporat în armată în anul 1969, Mircea Dinescu lucrase la redacția revistei Pentru Patrie, motiv pentru care a fost vânat ca o potenţială resursă. În arhivă există și un portret făcut lui de informatoarea „Dona Alba”[iii] în 1972, pe când lucra ca redactor la Tribuna Ialomiței, în Slobozia. Această delatoare activă în cercurile literare anunța Securitatea că Dinescu pregăteşte un volum cu poezii politice pe care îl va trimite în străinătate dacă nu-i va fi publicat în țară. „Eu i-aș împuşca pe toţi șefii de partid”, mai declarase Dinescu în fața „Donei Alba”. Mircea Dinescu a fost pus sub supraveghere informativă generală la 25 aprilie 1974, totuși, deschiderea dosarului de urmărire informativă a avut loc de abia în luna noiembrie 1975.

Până în anul 1982, informaţiile din dosarul lui de urmărire infomativă sunt puține și nesemnificative. Însă referiri la atitudinile sale găsim și în dosarele deschise pe numele altor scriitori. La Colocviul naţional de poezie din 18–20 octombrie 1978, criticase autorităţile pentru refuzul acceptării burselor oferite din străinătate ţări, participase la o acțiune de răsturnare a lui Nicolae Dragoş de la conducerea revistei Luceafărul, exprimase nemulțumiri faţă de condiţiile precare ale Uniunii Scriitorilor, se manifestase împotriva grupului lui Eugen Barbu, persifla deciziile Secretariatului CC al PCR care afectau redacţiile literare. În spate cu acest capital de revoltat, Dinescu fusese ales membru în Biroul Uniunii Scriitorilor de o Uniune în cea mai mare parte anticomunistă.

Pentru Securitate, „cazul Mircea Dinescu” reapare în forță începând cu anul 1982. În acel an. Consiliul Culturii și Educației Socialiste hotărâse să oprească versiunea franceză a volumului său „La dispoziția dumneavoastră”, gândit să intre în planul de propagandă externă. Consiliul a oprit difuzarea volumului, a stabilit scoaterea a două poezii indezirabile și i-a sancţionat pe redactorul de carte şi pe re­dactorul-şef al editurii.

Din acel moment, va fi urmărit pas cu pas, va fi filat și i se vor pune microfoane în casă, până în luna decembrie 1989. Ce reproduc aparatele îi fac lui Mircea Dinescu un portret de contestatar gălăgios. Reproduc un pasaj dintr-o înregistrare din anul 1988, căci ne amintește și de atmosfera epocii, și de limbajul de neconfundat al poetului:

„Chiar azi am avut şedinţă de partid şi-am zis, « cer lămuriri cu situaţia colegei noastre Ana Blandiana ». Zic, am auzit că din cauza unui pisoi pe care-l cheamă Arpagic, dle nu ştiu cum de destinul unui scriitor e în funcţie de un animal d-ăsta, dar eu, dacă Ana Blandiana ar fi scris o poezie despre mine, în care mă făcea « cotoiul Dinescu », eu îi mulţumeam public, dle. E un compliment, o felină e un lucru minunat şi părerea mea, aceste chestii panicarde ale cenzurii, de-a face un act din ăsta politic dintr-o poezie pentru copii, mi se par penibile şi, mă rog, dacă-i vorba despre asta, îl rog pe secretarul de partid Ion Horea să-mi explice de ce…”

Mircea Dinescu a făcut mai mult decât să bârfească regimul – deja un loc comun cel puțin în lumea intelectuală a Bucureștiului. Poetul a fost inițiatorul unor scrisori de protest pentru a căror semnare mobiliza scriitori în care avea încredere. Dinescu juca și rolul de amfitrion. Microfoanele au reprodus în amănunt discuțiile din casa poetului (a socrilor) cu ocazia inițierii a trei scrisori de protest: din ziua de 21 octombrie 1982, din 7 octombrie (cu o urmare în 10 octombrie) 1988 şi ziua de 11 noiembrie 1989. Zecile de pagini ale trascrierilor fac participanţilor la dezbateri un portret formidabil. Sunt mici capodopere de istorie privind intelectualitatea sub comunism. Repet: Mircea Dinescu era gazda, iniţiatorul textelor și mobilizatorul scriitorilor la a căror semnătură spera.

Spicuiesc din scrisoarea de protest din 7 noiembrie 1988. Poetul făcea referiri la „spiritul de libertate şi la reformele din celelalte ţări socialiste” și le cerea colegilor să treacă de la „problemele scriitorilor” și „ale culturii”, la „mizeria interioară”. Dinescu pare enervat de reacții: „De aia nu face nimeni nimic, pentru că se teme de consecinţele unei chestii!”. Este nemulţumit de tergiversări: „Părerea mea este că dacă stăteam astă seară încă o oră, făceam textul pe scheletul ăsta. Iorgulescu cu mintea lui lucidă, aşa, semnăm ăştia şi eu mergeam cu Pleşu cu maşina la încă 15 oameni, astăzi, îl semnam şi aveam 20 de semnături şi mâine încă 5, 25 de semnături!”.  Îi ironizează pe invitații care condiţionau semnătura lor de participarea sau de excluderea altor scriitori. Octavian Paler anunță că semnează numai dacă o face și Nicolae Manolescu; Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, numai dacă îl scot pe Ion Gheorghe din listă.

Iniţiativele lui Mircea Dinescu vor eşua rând pe rând. Securitatea înregistra tot, lua ulterior măsurile care blocau protestele colective. Nu va putea totuși să oprească protestul său individual, textele fabuloase din 1989: interviul din Libération și articolul „Mamutul şi literatura”, publicat în Frankfurter Allgemaine Zeitung.

Descalificarea adversarilor

Manifestările anti-ceaușiste ale lui Mircea Dinescu, rolul lui post-decembrist, în aspectele esențial pozitive sau eventual statutul lui de poet, nu scuză comportamentele pe care Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu i le-au reproșat. Toate contează și toate împreună descriu o personalitate care scapă oricărui pat al lui Procust. Dacă nu le privim ca piese literare – și nu așa au fost interpretate de comenatorii pe care i-am citit -, pamfletul lui Gabriel Liceanu și replica lui Mircea Dinescu diluează privirea noastră asupra condiției umane. Discursul în diatribe și ditirambe, împărțirea oamenilor între sfinți și draci, între genii și imbecili, sărăcesc și mint. Un astfel de stil nu caută doar victoria asupra adversarilor, ci chiar descalificarea lor în totalitate.


NOTE___________

[i] Pentru detalii ale încercărilor repetate de compromitere a lui Adrian Marino, vezi Cărturari, opozanți și documente. Manipularea Arhivei Securității (Polirom, 2013), Capitolul „Adrian Marino. Campania de distrugere a unui model”, pp. 19-53.

[ii] “Datele nu sunt noi. Le-am folosit în volumul Existența prin cultură. Represiune, colaboraționism și rezistență intelectuală sub regimul comunist publicat la Editura Polirom în anul 2015, capitolul „Mircea Dinescu: « boem şi calculat »” (pp. 140-146).

[iii] Numele conspirativ al scriitoarei Maria Nicoară.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Cine nu il cunostea pe Mircea Dinescu dinainte de `89, cineva de 30-40 de ani, si care il cunoaste pe Dinescu doar incepind cu „Mircea, fa-te ca lucrezi!”, ori de la „sa fiarba in suc propriu”, sau de la „puneti tutnurile cu apa pe ei” incoace, greu poate accepta ca Dinescu a fost anticomunist daca i s-ar fi permis sa aibe mosie si marca „vinul lui Dinescu”. Sau sa i se fi dat un spatiu pe linga cele doua ore la TVR sa ne arate cum se maninca si ce muzica sa ascultam.
    Poetul? sa-l judece colegii sai, poetii/criticii.
    Eu, dupa cele enumerate mai sus, nu il pot aprecia decit ca un oportunist si un profitor.
    Dizident? au fost mii de dizidenti in Romania, mai activi decit Dinescu, dar nu erau nume cunoscute marelui public. Si erau mai usor de anihilat.

    • Poate, dar, nici in partea aialalta nu mi-e rusine! Tu sau eu, in 1984, nu am fi avut voie sa coboram in gara Turnu Severin, fara sa mergem la cineva, ca ne lua securitatea la intrebari, in timp ce altii o ”ardeau” pe la Paris in vizite la Monica Lovinescu si la Cioran! Macar Dinescu e mai dintr-o bucata, si mie, sincer, mi se pare mai putin ipocrit!

        • Talentul lui Dinescu nu este comparabil cu cel al lui Liiceanu, pentru ca sunt categorii total diferite. Se compara doar mere cu mere.
          Talentul artistic al lui Dinescu ar putea fi comparat cu cel al lui Mihai Margineanu. Eu il gasesc pe Margineanu mult mai talentat. Si mai natural. Si mai onest.
          Talentul de imbarligator al lui Dinescu este comparabil cu cel al lui Mircea Diaconu (#mererosii). Sensibil egal. Doi mirci si un ilici.

          • Exceptional! Acesta e adevarul !! Talentul nu scuza lipsa de scrupule in a pune umarul, la ora actuala la subminarea tendintei pro-occidentale a Romaniei. Nu-l pot scuza pentru atacurile permanente la singurele personalitati care mai spera sa o luam pe calea civilizatiei si nu a scaldatului in mlastina statuta a promiscuitatii !

    • Draga Victor L, Dinescu este o personalitate care ori o iubesti ori o respingi. Ce a facut el inainte de 1989 nu au facut decat foarte putini si bravi. Faptul ca atunci cand marea majoritate se ascundea si vorbea in soapta, el a avut curajul sa vorbeasca tare si in picioare. Dupa 1989, am redevenit oameni nu dizidenti si fiecare a incercat sa se realizeze cum a putut. Liiceanu a luat Editura Politica pe nimic, Dinescu o casa in Aviatorilor, Plesu Ministerul de Externe …. asa a fost atunci. La razboi ca la razboi.
      Nu-i cereti sa fie sfant lui Dinescu! Sa-l savuram asa cum este cu portocala pusa in toate de dorul lipsei in copilarie, cu vinul lui bun dar nu excelent, cu dorinta de a se chiverinisii si ….. insa SA NU UITAM CA ESTE UN MARE POET.
      Cati poeti ati vazut pe mass-media ca isi recita (NU citesc) poeme proprii scrise cu zeci de ani in urma? Cati poeti ati vazut ca stiu si pot glumi pe seama proprie cu un fair-play desavarsit.

      Sa-l iubim pe Dinescu, pe Plesu, pe Blandiana, cat traiesc si sunt lucizi deoarece urmasii lor ….. nu exista.

      • Nu stiu sa spun daca domnul Gabriel Liiceanu a luat Editura Politica acasa, sau daca si-a mutat domiciliul acolo, dar cu siguranta domnul Andrei Plesu nu a luat Ministerul de Externe. Ministerul e tot acolo…
        In rest, puteti cauta informatii pe net despre relativismul moral.

      • Dinescu e un cabotin si-un spirit grosier. E un pro-rus care traieste printre noi, ponegrind elitele romanesti parca cu grija de a nu-i scapa prilejul de a sapa la radacina destul de firavului nostru patrimoniu de oameni de valoare. Nu am incredere in Dinescu. Nu e de buna credinta relativ la poporul roman. Nu-si respecta poporul sincer. Se alinta pe-aici, doar. El pluteste, el crede ca are dreptul sa faca ce vrea. Nu are.

  2. Mie, evenimentele din decembrie ’89 inca imi „suna” foarte amestecat. Imi doresc sa traiesc sa vad facute publice niste concluzii clare, sustinute de documente si inregistrari.
    Parerea mea subiectiva este urmatoarea: URSS il dorea inlocuit pe Nicolae Ceausescu (de catre Ion Iliescu), miscarea populara initiata (cu ajutorul Ungariei, care si azi e in „trena” Rusiei) a capatat si accente anti-comuniste (probabil „ajutate” si ele sa apara), iar Romania s-a trezit intr-o luuunga tranzitie („comunism cu fata umana”, „democratie originala” etc.), care a saracit-o, a slabit-o si a depopulat-o.
    Nu doar agentii de influenta pro-occidentali erau in atentia Securitatii, ci si agentii pro-sovietici. Adica, puteai fi anti-regim, dar asta nu insemna neaparat ca esti pro-occidental. Cred ca mai multe personaje, proclamate (sau autoproclamate) „fosti dizidenti” s-ar regasi in categoria „anti-ceausisti pro-sovietici”… :)

  3. Multumiri dlui Andreescu, care e mult mai echilibrat in aprecierea contributiei lui Dinescu.

    Redau aici comentariul meu de la articolul dlui Liiceanu:

    Tatal meu, in opinia caruia m-am increzut intotdeauna, mi-a zis odata: Dinescu asta e batut in cap, n-are nici o idee de economie. Eu l-am vazut ca pe un cabotin ratat dar pamfletar redutabil. Despre arta lui poetica e greu sa ma pronunt la modul general nefiind critic literar si nici vreun cititor al intregii sale opere. Am tradus insa „Haplea” la inceputul lui 1990 pentru un articol al unei critice literare straine cu care ocazie am citit si volumul „Moartea citeste ziarul”) asa ca macar o poezie de-a lui mi-a ramas in minte.

    Vine Haplea dă cu lingura-n sate
    soarbe clopote pe nerăsuflate
    ară biserici seamănă panică
    și-apoi o seceră cu limba mecanică.
    Știa ce spune grecu săracu:
    nu-ți lua turcoaică – il iei pe dracu,
    nici casă-n Vlahia – ferește Doamne
    că-i cad ferestrele după trei toamne
    că vin cumanii și pecenegii
    și gugumanii și viceregii
    și-n fruntea oștii săltând buricu
    Haplea al nostru cu polonicu

    Pe de-o parte as zice ca Dinescu a avut curajul sa-l faca pe Ceausescu Haplea, pe de alta parte jumatate de poezie e un delir verbal care nu pare a avea vreo legatura cu restul poeziei (cine crede altfel e invitat sa-si dea cu parerea).

    De fapt cea mai cunoscuta poezie a lui Dinescu, pe care cred ca o stim cu totii, e „Sint tinar, doamna” recitata de Pitis. Si mi-a mai ramas una in minte. cea cu „preoti cu magnetofon sub sutana”, asa ca macar pentru cuvintele astea, daca nu pentru interviul din Liberation sau discursul de la conferinta de la Berlin din 1988, Dinescu merita o critica ceva mai nuantata decit cea a dlui Liiceanu.

    Nu ca multe nu ar fi adevarate, dar pamfletul dinsului prea pare a fi facut la comanda (dl Liiceanu recidiveaza de altfel de data aceasta, nefiind la prima luare de pozitie total necritica in favoarea prietenilor) si lipsit de echilibrul necesar.

  4. cine a zis si ce a zis in ceausism, este simplu de cuantificat dupa ce a fost si ce a urmat. Lech Walesa n a fost nici poet, nici filosof (nu s a incadrat in standardele „intelectualicesti”) ci doar un palmas / muncitor c un accentuat spirit al dreptatii, si foarte curajos. ce mai zumzet, ce mai vuet, cu poeziile cu „substrat” si bancurile „inteligente” cu bula, gustate de desteptii cu burtile lipite de spinare ! ce sa rezolve domnule pamfletele si sopirlele ? rid militienii cu gura pina la urechi ! si de ce n ar face o cind se bronzeaza pe coasta de azur iar „intelectualii” se ntrec in vorbe de spirit.

  5. Vad ca epomenit/ reamintit, in cele de mai sus, asa-zisul suprem act de rezistenta (“rezistenta”, pentru marea majoritate a celor care il reamintesc) sub comunism al Anei Blandiana, “momentul Arpagic”. Deja in ultima vreme l-am regasit in citeva locuri, referirile la el fiind facute cu lejeritate, malitie, dispret (“superior”…) Nu stiu de ce am senzatia ca se revine metodic la el tocmai pentru a oculta un alt ”moment”, “momentul Amfiteatru 12/1984”, mult mai important, percutant si eficace. Desigur , je vous parle d’un temps,/Que les moins de quarante ans/,Ne peuvent pas connaître,..In doar putine versuri se evoca atunci (acum se restituie/reconstituie, celor care ar pofti asa ceva) drama unui popor, portretul si atmosfera “epocii de aur” pe fundalul represiv al unui triumfalism generalizat al minciunii de stat si al duplicitatii individului ce parea deja resemnat la abolirea orizonturilor si sperantei. As vrea sa spun ca desfid pe oricine, dar nu, voi fi recunoscator oricui va binevoi sa-mi semnaleze curajul de a asterne (si publica) asemenea ginduri demistificatoare macar la vreunul dintre artistii cuvintului din vremea aceea, contimporan nu cu fluturii, cu Dumnezeu , ci cu toti cei care traiam sub cerul tern de tinichea ponosita pe care eram obligati sa-l cumparam cu pretul vietii. Acel moment si reusita de mai tirziu a Memorialului Sighet nu-i vor fi iertate in veci Anei Blandiana.

    Din Amfiteatru 12/1984

    EU CRED

    Eu cred că suntem un popor vegetal,
    De unde altfel liniştea
    În care aşteptăm desfrunzirea?
    De unde curajul
    De-a ne da drumul pe toboganul somnului
    Până aproape de moarte,
    Cu siguranţa
    Că vom mai fi în stare să ne naştem
    Din nou?
    Eu cred că suntem un popor vegetal-
    Cine-a văzut vreodată
    Un copac revoltându-se?

    DELIMITARI,

    Noi, plantele,
    Nu suntem ferite
    Nici de boala,
    Nici de nebunie
    (N-ati vazut niciodata
    O planta
    Înnebunita,
    Încercând sa intre
    Cu mugurii în pamânt?),
    Nici de foame,
    Nici de frica
    (N-ati vazut niciodata
    O tulpina galbena
    Încolacindu-se printre gratii?).
    Singurul lucru
    De care suntem ferite
    (Sau poate private)
    E fuga.

    TOTUL,

    Frunze, cuvinte, lacrimi,
    cutii de chibrituri, pisici,
    tramvaie citeodata, cozi la faina,
    gargarite, sticle goale, discursuri,
    imagini lungite de televizor,
    gîndaci de Colorado, benzina,
    stegulete, portrete cunoscute,
    Cupa Campionilor Europeni,
    masini cu butelii, mere refuzate la export,
    ziare, franzele, ulei în amestec, garoafe,
    întîmpinari la aeroport, cico, batoane,
    Salam Bucuresti, iaurt dietetic,
    tiganci cu kenturi, oua de Crevedia,
    zvonuri, serialul de sîmbata seara,
    cafea cu înlocuitori,
    lupta popoarelor pentru pace, coruri,
    productia la hectar, Gerovital, aniversari,
    compot bulgaresc, adunarea oamenilor muncii,
    vin de regiune superior, adidasi,
    bancuri, baietii de pe Calea Victoriei,
    peste oceanic, Cîntarea României,
    totul

    CRUCIADA COPIILOR,

    Un întreg popor
    Nenascut înca
    Dar condamnat la nastere,
    Foetus lânga foetus,
    Un întreg popor
    Care n-aude, nu vede, nu întelege,
    Dar înainteaza
    Prin trupuri zvârcolite de femei,
    Prin sânge de mame
    Neîntrebate.
    ……………………………………..
    In ce-l priveste pe Mircea Dinescu, l’on deviant ce que l’on est…A ajuns un personaj trist, cu atit mai trist cu cit pare a nici nu sti asta.

    • Si nu trecura nici cinci ani de la publicarea acestor versuri moblizatoare pina cind decreteii, cu revista Amfiteatru 12/1984 in mina, navalira in cladirea CC alungindu-l pe dictator. Insa fura cinci ani grei si lungi pentru curajoasa poeta arestata si anchetata de Securitate, torturata si reeducata la Pitesti.

      Lasind gluma, literatura aluziva nu face doi bani. E doar un fel mai lipsit de curaj si de riscuri de „preaching to the choir”. Bucurestenii faceau cozi interminabile pentru un bilet la Teatrul Mic unde se serveau aluzii, sopirlitze, ba chiar si sopirle mai maricele uneori. Spectatorii se uitau unii la altii mustacind cu complicitate, iar cei mai curajosi, mai viteji si mai drepti dintre toti cei din sala indrazneau chiar si sa chicotesca pe furis. La sfirsit aplaudau vitejeste, mindri de o treaba bine facuta, plecau acasa fericiti ca i-au tras-o lui Ceausescu si… se culcau.

      Ca doar nu era sa porneasca vreo revolutiune?! Aveau copii, rate la casa, job-uri (relativ) bune, bilete la mare prin sindicat, relatii la alimentara din colt, un vecin care lucra la abator…

      “If there is hope,” wrote Winston, “it lies in the proles.” („Daca exista vreo speranta,” scrise Winston, „aceasta e in proletariat.”)

      Acestea sint primele 11 cuvinte ale capitolului al saptelea din cartea „1984” a lui George Orwell, in care protagonistul, Winston Smith, se intreaba cine ar putea sa porneasca o revolutie impotriva Big Brother. Elitelor, conclude Smith, le lipseste vointa fiindca sint prea implicate in sistemul politic aflat la putere, dar proletarii au un „common sense” care ar putea – sau asa spera Smith – sa ii faca sa se revolte.

      Mai tineti minte cine erau cei care, inconjurati de mitraliere si tancuri, au ridicat baricada de la Inter pe 21 decembrie 1989? Dan Iosif, Gheorghe (?) Dinca si altii ca ei. N-or fi fost ei proletari in adevaratul inteles al cuvintului, dar intelectuali sigur nu erau. Nici ei, nici ceilalti cu care se insoteau.

      Dinescu l-a atacat frontal pe Ceausescu alegind sa o faca chiar din tara, nu de undeva de afara. Nu se compara atacul lui cu niste versuri depresive (si interpretabile in caz de ceva) pe care le-au citit cel mult 200 de intelectuali dintr-o tara de 22 de milioane. Si chiar si efectul atacului lui Dinescu a fost insignifiant (in economia „revolutiei”) intr-o tara in care oamenii nu mai aveau nici o speranta.

      Ce ii separa fundamental pe cei doi e curajul nebun al lui Dinescu. Pentru care ar trebui sa i se treaca cu vederea multe, sau macar sa nu fie atacat cu parul de catre cei care au fost lasi. Lasi.

  6. Sunt de acord si eu ca nu poti sa dai jos asa usor un personaj doar pt ca are niste deficiente grave. Pt ca poate are sau a avut si lucruri pozitive si nu le poti sterge pur si simplu pt ca te ai saturat de problemele pe care le creeaza.
    Dinescu a fost „nebun” tot timpul probabil. A fost necesar insa un astfel de nebun atunci. Acu ne face jena. Na, ghinion. Cam ca Ilie Nastase.
    Sunt momente cand exact de astfel de nebuni e nevoie. Apoi sunt inutili.
    Pe langa perioada dinainte de 89 eu vreau sa ma refer si la foaia Academia Catavencu.
    Mai, lua un coleg un ziar si ne strangeam mai multi sa l rasfoim. Era un eveniment ziarul ala. Nu de putine ori radeam ca apucatii, cu lacrimi. Era o descatusare. Un medicament. Era un mod de „rezistenta” la viata politica infecta de dupa 90.
    Si acolo era nevoie de nebuni.

    Totusi, sa revenim la subiectul articolului. Vad ca autorul are acces la arhivele securitatii. Si intr adevar asta era nevoie.
    Eu mai am o dilema, daca puteti sa verificati.
    In august 88 Dinescu a fost la Moscova legat de Uniunea Scriitorilor din URSS (sursa wikipedia) apoi din toamna 88 incearca sa convinga colegii sa faca impreuna un protest.
    Exista sau nu o influenta intre cele doua evenimente.
    Pt ca putea sa fie un dizident pe care l au curtat sovieticii.
    Securitatea proteja regimul si de pro sovietici. Era chiar mult de lucru aici.
    Si se purta cu manusi ca nu putea sa i anihileze.

  7. In occident o parte din atitudinile intelectualitatii sunt clasificate ca elitism.
    Si cu toata obiectivitatea de care sunt capabil, nu pot spune ca parte din reprosuri nu sunt intemeiate.
    Cat priveste statul in genunchi al intelectualitatii din Romania, colaborarea cu autoritatile si primirea de recompense (publicare, vizite si burse in occident etc), incorporarea implicita si explicita a celor cu trecut legionar in masinaria de propaganda cu santajul de rigoare etc sunt fapte binecunoscute.
    Nu ii vad DELOC mentionati pe Goma sau Tudoran! Oare de ce?

  8. Niște precizari necesare, care insa nu explica si nici nu scuza comportamentul lui MD de dupa 1989.
    Nu-mi ies din memorie lungile nopti de dezbateri din CPUN in care, la momente cheie, MD si un alt catavenc, prof Cazimir diluau dezbaterilor si/sau aparau „Frontul” si pe domnul Iliescu. Iata un exemplu din 1990 in care MD sugereaza ca militia era prea timida, ar trebui sa-i bata pe cei care ocupa carosabilul (adică pe cei din Piața Universității) ziua si nu noaptea si asta filmat si difuzat pe TVR sub regia lui Razvan Teodorescu.
    https://www.youtube.com/watch?v=7VAELSbozlI
    Merita vazuta aceasta înregistrare in întregime care arata de unde am plecat, oamenii si mecanismele folosite pentru consolidarea puterii lui Ion Iliescu.
    Individul numit Virgil Popa, care declara ca are un partid cu 2.5 milioane membri, toti țărani, cu un nume care calchia pe cel al PNTCD si ca a refuzat sa fie cumpărat cu dolari de Ion Ratiu (nu cu lire!) era un profesoraș de filozofie, educaţie ştiinţifică şi socialism, care va ajunge mai târziu senator PSDR si-si va da si doctoratul in filozofie!!. Iliescu l-a încurajat sa vorbească, dar n-a mai citit denunțul acestuia despre acțiunea de comparare, probabil ca si-a dat seama ca era de-a dreptul stupida. Pana si un alt acolit al regimului, Sergiu Nicolaescu, n-a fost impresionat de spectacolul oferit.
    Ar trebui scrisa o carte despre CPUN, despre cuvântările celor de acolo, despre traiectoriile lor politice si sau comerciale viitoare.

  9. Doua „maruntisuri” stilistice: 1) fiind cuvant german – fie el si de trista amintire -, Hitlerjugend trebuie scris cu H (nicidecum h); nu cred ca autorul a avut intentia de a calchia stupida maniera de la inceputul anilor ’90 – cand tot felul de „anticomunisti”, inca si mai stupizi, scriau „ceausescu” -, ci, pur si simplu, e vorba de o eroare; 2) chiar daca este parte a unui citat din textul lui G. L., din 11 martie a. c., cred ca se impunea ortografierea unui cuvant conform normelor academice: cacealmale, nu „cacialmale”.

    • Totusi, un citat se reproduce chiar asa cum a fost scris; si cu eventualele greseli. Daca le corectezi, faci mentiune asupra corectarilor.

  10. Tinind cont de inaltul patronaj caragialesc sub care ni se afla patrimoniul genetic, ar fi trebuit sa incep raspunsul cu “Stimabile…” Nu vad insa de ce ar trebui sa patimeasca, postum, nenea Iancu de pe urma unei dire lipicioase din stoc uvedenrodic. Caci daca predispozitia bascalioasa e agerica, ( me rog frumos, tabara de l’imputato MD), judecata e ca a alergatorului cu dira mentionata. In “ordine” aleatorie si nu prea:

    Inainte de a fi scris in articulo mortis a doua transa despre totalitarism, Orwell si-a spus decisiv parerea despre revolutia maselor in Animal Farm ( limpezirea ii venise in Spania, unde , luptind de partea republicanilor, isi facuse scoala la revolutionari).

    Poeziile din Amfiteatru au fost citite si pe unde, nu doar la RFE (oare ce audienta vor fi avut ?), Circulind in samizdat in tara, copiate de mina, batute la masina, ba si “iresponsabi” xeroxate uneori , n-au facut o revolutie , dar cu ani buni inaintea ialomiteanului au creat, ori au contribuit la, un suflu din care si cesta a tras vreo doua guri pe nas, ca doar era si el pui de dac si de lei.

    Nici o dira lipicioasa pe “sacrilegiul de la Sighet” ? Sint flabbergasted…

    Iar cu lasitatea, poate te inspirasi (iar imi vine sa zic “stimabile”…) din “traditia” personala, incongiuratoare .Caci m-am miscat pe unde nu aveam asemenea “model”, ceea ce biografia partiala ce mi-a scris-o Securitatea si documenteaza, de istov, in volume si pagini mai numeroase decit ale tristului client cu, sa zic, “curaj nebun”… Si sa dai calificative, curajos, dintr-o onomastica semigotheeana…

  11. Am iubit și am citit pe toți acești oameni și scrierile lor ATUNCI ! Cum am citit și pe cei din ”Grupul Banat”,și pe Suto Andras ,și pe Nicu Steinhardt și pe Dorin Tudoran și pe Marin Sorescu și pe alții destul de mulți .Și pe care ACUM îi luăm la …”puricat ” și la ”bani mărunți ”. Și ”atunci” și ”acum ” nu mi-a părut rău și nu -mi pare rău că m-au ”marcat”. Fiecare în felul său .Nu numesc ceea se petrece – ”păruială ”. Nici ”răfuială ” ,nici plătire de polițe .Mai degrabă aș zice …RĂCOREALĂ ! Ce poate un om să facă , mai ales dacă și are harul propriu al ”facerilor ” și cînd dă năvală peste el din toate părțile – LUMEA ?Da,da SORA LUME ! Rămîne siderat și buimac precum a rămas Ana Blandiana în trecerea sa prin Parisul Luminilor în 1968 ! ”A bas la culture! A bas la culture !” (vezi pg 67- 90 ale cărții). Nu, nu va trece prea mult timp și fiecăruia dintre ei li se va găsi locul inconfundabil și imprescritibil în imaginarul meu Pantheon. Dar oare numai al meu ? Si istoria, ca orice creație , are CATARSISUL său. Nu s-a putut altfel ,nu se poate altfel .Ochii zăresc fanta de lumină,nu invers. La drama jucată toți am fost participanți și actori . De-acuma, deja suntem în fața altor porți prin copiii noștri , prin urmașii nostri cărora li s-au dat niște chei în plus. Putem contempla asta cu suficient folos ? Geografia locului spiritual – se vede – și -a împuținat pustiul , Deșertul nu mai e așa de mare oricum , dar are șansele altor diminuări cu profit uman sporit.

  12. Eufemisme si paralogisme pentru “ Lacul lebedelor” din mahalaua culturii romanesti

    Recenta polemica ( a se citi paruiala pe viata si pe moarte ) din spatiul public romanesc declansata involuntar de catre Ana Blandiana prin referirea la atitudinea cinica a lui Mircea Dinescu fata de un subiect foarte sensibil pentru societatea romaneasca ( moartea tinerilor la Revolutia din 1989 ) a pus gaz peste foc in butoiul cu pulbere al societatii civile, mai exact a ceea ce a mai ramas din aceasta, daca ne gandim ca in anii `90 etalonul comportamentului civilizat si european din Romania pentru viata politica si societatea civila era reprezentat pe drept cuvant de limbajul, atitudinea, valorile si comportamentul unui Ion Ratiu si Corneliu Coposu.
    Daca in cazul personalitatilor amintite era de la sine inteles ca pentru un om educat respectul normelor sociale, culturale , civice si morale este obligatoriu , in 2021 avem cu totul alte etaloane si alte sisteme de referinta , iar totemele politice , sociale si culturale sunt alterate , resetate sau chiar inversate in raport cu cele din anii `90.
    Reactia viscerala si suburbana a lui Mircea Dinescu la adresa Anei Blandiana a declasat un atac la fel de dur din partea lui Gabriel Liiceanu care implicit a ridicat bolovanul la fileu celui atacat si i-a furnizat pretextul de a mai depasi inca o limita.
    Cum era de asteptat , reactiile din spatiul public fata de aceasta polemica au fost de de tipul pro sau contra Anei Blandiana , pro sau contra Mircea Dinescu respectiv pro sau contra Gabriel Liiceanu . Pe de alta parte , atunci cand dezbaterea coboara la un asemenea nivel si devine un ” argumentum ad hominem ” nu mai exista un castigator .
    La o extrema , nu mai este important ce a spus Ana Blandiana despre tinerii impuscati la Revolutie , ci cum si unde s-a plimbat inainte de 1990 (https://www.cotidianul.ro/dinescu-o-face-praf-pe-blandiana-ca-raspuns-la-atacul-disidentei/ ). La cealalta extrema , nu conteaza ce a spus Mircea Dinescu sau Gabriel Liiceanu , ci doar paruiala lor care trece si dincolo de argumente si care este prezentata in cel mai vulgar ton posibil (https://www.libertatea.ro/opinii/capul-intelectual-in-gura-dinescu-liiceanu-stati-linistiti-sunteti-cam-la-fel-babardeala-canci-bucluc-narcisismo-balamuc-3448707 ).
    Pe de alta parte , Platforma Contributors.ro consemneaza si o reactie de compromis ( Gabriel Andreescu – Mircea Dinescu, „boem şi calculat”, și mult mai mult) in care cei doi protagonisti , desi prin loviturile sub centura administrate au ajuns reciroc la podea ca in meciurile de box ale lui Charles Chaplin , sunt declarati amandoi castigatori.
    Scopul acestei interventii este unul evident si marturisit . Autorul ei incearca sa mentina aparentele impacand capra cu varza, dar efectul este unul absolut contrar deoarece scoate la iveala nu numai divergentele ireconciliabile dintre cei doi protagonisti , ci si mlastina generata in spatiul cultural de cei care nu pot respecta regulile unei polemici civilizate si cutumele decentei si civilizatiei romanesti si europene.
    Nimic nou sub soare. Revenirea la limbajul visceral si la etichetarea tipica anilor `50 aminteste de pamfletul ” Porcul , mocirla si metempsihoza” al lui Benjamin Fundoianu pe care Vladimir Tismaneanu il admira considerandu-l o ” arheologie a unui univers intelectual scufundat intr-o stranie uitare” ( https://www.contributors.ro/porcul-mocirla-si-metempsihoza-dogoritoarea-actualitate-a-lui-b-fundoianu/), dar de o dogoritoare actualitate si il compara (?!) cu celebra Ferma Animalor ” a lui George Orwell (https://www.contributors.ro/porcul-mocirla-si-metempsihoza-un-text-de-b-fundoianu-1921/ ).
    In esenta , dupa 30 de ani de democatie , unii practica limbajul suburban si atacul la persoana , altii le justifica, iar cei care raman pe margine incearca sa dreaga busuiocul :

    “A-l reduce pe Mircea Dinescu la acest portret este însă nedrept și inadecvat intelectual.
    În ciuda câtorva zâmbete implicite adresate fostului președinte Ion Iliescu, poetul-disident rămâne una dintre personalitățile care au contribuit efectiv la susținerea democrației în post-comunism. A avut un rol decisiv ca Uniunea Scriitorilor să nu urmeze modelul confraților din Serbia, susținători ai lui Miloșevici și a politicilor lui xenofobe. Figură cheie a Academiei Cațavencu, la a cărei fondare a participat, Dinescu a funcționat ca principală redută (îmi permit să apreciez) în fața comunității periculoase prin resurse, ticăloșie și verb care-l avea în frunte pe „sconcsul peremist”, Corneliu Vadim Tudor.
    Încorporat în armată în anul 1969, Mircea Dinescu lucrase la redacția revistei Pentru Patrie , motiv pentru care a fost vânat ca o potenţială resursă.
    Manifestările anti-ceaușiste ale lui Mircea Dinescu, rolul lui post-decembrist, în aspectele esențial pozitive sau eventual statutul lui de poet, nu scuză comportamentele pe care Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu i le-au reproșat. Toate contează și toate împreună descriu o personalitate care scapă oricărui pat al lui Procust.”
    ( Gabriel Andreescu – Mircea Dinescu, „boem şi calculat”, și mult mai mult )

    In realitate nimeni nu l-a pus in discutie pe poetul Dinescu , ci atitudinea si comportamentul lui fata de normele , valorile si cutumele care definesc o societate civilizata , ceea ce este cu totul altceva.
    Una este sa ai talent poetic ( asta apreciaza breasla scriitorilor ), alta este sa jignesti o femeie ( Ana Blandiana ) , o comunitate de provenienta si regulile decentei publice ( https://adevarul.ro/locale/slobozia/slobozia-vorba-dinescu–am-stat-masa-betivii-literaturii-romanesti-1_50ad4da17c42d5a663929cc2/index.html ) , un grup social sacrificat ( tinerii impuscati la Revolutia din 1989 ) si in ultima instanta o intreaga societate .
    Ceea ce trece sub tacere Gabriel Andreescu este rolul de pionier al lui Mircea Dinescu in trivializarea spatiului public ca prim pas in procesul de decivilizare si dezumanizare al societatii romanesti.
    Sa-i dam Cezarului ce este al Cezarului . Mircea Dinescu este primul intelectual public care a utilizat limbajul suburban in direct la TVR si in C.P.U.N. -ul anilor `90, dar si dupa aceea ( moderatorii si invitatii emisiunilor la care a fost invitat faceau eforturi sisifice de a-i tempera exprimarile suburbane) .
    Pe de alta parte, rolul de figura cheie a ” Academiei Catavencu” are si o alta conotatie. Mircea Dinescu , fost angajat la redactia revistei ” Pentru Patrie ” si vanat ca „potentiala resursa” ( interesanta sugestie ) impreuna cu Mircea Toma ( fost psiholog militar la Centrul de Medicina Aeronautica, Bucuresti ) si altii, infiinteaza revista de „satira si umor” respectiv ” Academia Catavencu ” cu un program atat de vast incat aspira de fapt la o resetare a intregii societatii (” Revista și-a propus să critice tot ceea ce considera a fi sancționabil la nivel național: guvernul, președintele țării, parlamentul, opoziția, intelectualii, minerii, liderii sindicali, politicianismul, diverse publicații, istoria românilor, naționalismul fad, Biserica etc. ” ) atunci cand in tara inca mai aveau loc mineriade si demonstratii, iar manifestantii erau batuti conform unei lungi traditii . Intr-adevar, umorul le mai lipsea.
    Problema este ca „umorul” s-a transformat treptat in satira, satira in atac la persoana si insulte , atacul la persoana si insultele in atac la normele culturale , morale si la bunul simt , finalul previzibil si inevitabil fiind apologia comportamentului suburban si trivialitatii. Stafeta a fost preluata cu entuziasm de toate tabloidele care au aparut ulterior.
    In acest caz nici nu mai era nevoie de un pat al Procust, deoarece Mircea Dinescu si l-a construit singur. Prin creatia subculturala de varf ” Plai cu boi „, a urcat triumfal pe podiumul obscenitatii publice.
    Rezultatul dupa treizeci de ani este trivializarea spatiului public in care , asa cum observa un comentator ” nu mai poti sa mergi cu famila la un film bun facut de un regizor romanesc fara sa rosesti.Toate sunt despre avorturi, violuri, morti, omoruri si mai nou, filme porno postate pe net”*) .
    Din nefericire, nu este vorba numai de filme.
    Sub pretextul democratiei si eliberarii de comunism respectiv de cenzura lui si mentalitatile retrograde „pudibonde „, limbajul suburban , obscenitatile si pornografia au invadat treptat teatrul , literatura , arta , chiar si templul educatiei unde portia de educatie a ajuns sa fie livrata la pachet cu o alta portie, dar de pornografie ( https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/revolta-la-un-liceu-din-cluj-napoca-unde-orele-online-sunt-intrerupte-zilnic-de-filme-pentru-adulti-parintii-s-au-dus-la-diicot-1470766) , iar statul si societatea se spala pe maini si dau din umeri .
    In acest caz nu este de mirare atunci cand condamnatii penal devin instant patrioti convinsi si cetateni model care vor sa-si ispaseasca pedeapsa ” privativa de libertate ” intr-o tara si intr-o societate care a adoptat in mod tacit limbajul si valorile lor.
    Mai mult decat atat si intr-un mod de neimaginat pe alte meridiane , tine cont de batranetea lor , ii mangaie pe crestet cu cele mai mici pedepse penale inventand comasarea lor, le acorda permisii ( !) ca militarilor in termen de alta data si le transforma detentia intr-un fel de vacanta sau concediu platit de stat pana la „liberare”.
    In logica realitatii istorice , politicienii postcomunismului sunt vinovati pentru orice incepand cu crimele Revolutiei si mineriadei din 1990 si terminand cu coruptia endemica din societate, dar nu si pentru initiativa poluarii spatiului public unde nu au facut decat sa urmeze un „model cultural” furnizat cu entuziasm de alte categorii sociale.
    In acest caz premiul este adjudecat exact de catre cei care ar trebui sa apere spatiul public de poluare , dar care au coborat stacheta moralitatii si decentei publice la nivel suburban transformand spatiul public intr-o mahala spre deliciul interlopilor si proxenetilor care se simt in ea ca pestele in apa deoarece nu mai trebuie sa militeze pentru infiintarea oficiala a bordelurilor atunci cand personalitatile culturale, mass-media si tabloidele le promoveaza indirect , dar gratis, viziunea lor asupra lumii si sistemul de valori.
    Cea mai buna demonstratie este facuta de premiul obtinut recent de filmul lui Radu Jude care desfiinteaza notiunile de decenta si morala publica , normalizeza obscenitatea si pornografia , sterge distinctia dintre spatiul intim , spatiul personal , spatiu privat si spatiul social si promoveaza pe post de arta „universul cultural” suburban intr-o lume intoarsa pe dos in care o profesoara ( prin traditie un reper in societate ) este umilita si jignita cu sadism in spatiul public pornind de la comportamentul ei in spatiul intim :

    https://www.youtube.com/watch?v=y0wkmWRsLb0

    O cronica facuta in spiritul vremii acestui film pe Contributors.ro de catre o vedeta a comunicarii mass-media ( Iulian Comanescu – Babardeală cu catharsis ) desi recunoaste anomalia sociala (” O înregistrare privată care ar umple Internetul e un viol simbolic care ar schimba cu siguranță viața oricui și ar provoca traume.” ) si culturala ( „Filmul merge până la capăt în detaliile vizuale, de limbaj și psihologie, în scenele de sex și organele sexuale înfățișate.”) chinuie teribil autorul ei sa transforme trivialul in arta ( ” ciné-vérité ), prostul gust in umor caznit ( (” Nu sunt critic de film, nu sunt estet, nu sunt multe alte lucruri, dar n-am asistat și participat în viața mea la un hohot de râs atât de tulburător, trist, vesel, molipsitor, total, inevitabil, cathartic.”) si filmul in capodopera locala ( ” Dar dacă filmul ăsta nu va produce scandal și valuri tectonice în societate, e numai fiindcă pandemia asta ne domesticește și ne izolează până la anularea pulsiunilor proprii” ).
    Cercul de creta se incheie cu un jurnalist de tipul ” Critic Atac ” care in tabloidul ” Libertatea” preia stafeta in aceeasi maniera suburbana si limbaj de cartier ( „canci, mahări, caterinca, kil, intelectualul e acel tip care nu-ți spune direct du-te-n p… mă-tii „) si aplica stampila filmului pe fruntea celor doi protagonisti ai scandalului recent ( Costi Rogozanu – Capul intelectual în gură. Dinescu, Liiceanu, stați liniștiți, sunteți cam la fel: Babardeală, canci bucluc, narcisismo-balamuc ).
    Sa tragem linie si sa adunam. Dupa trei decenii de democratie spatiul public romanesc a devenit unul absolut irespirabil in care un om educat nu mai are curajul sa mearga cu familia la un spectacol , etc.( chiar si editura Humanitas promoveaza inclusiv „capodopere literare” de genul ” Bagau „) , iar spatiul cultural romanesc a devenit nu antonimul mahalalei , ci modelul ei.
    Ca sa traducem din romana in romana, vorbim despre secretul lui Polichinele, respectiv cel cunoscut de toti . Societatea romaneasca a fost supusa unui intens proces de decivilizare si dezumanizare ai carui initiatori sunt in realitate nu politicienii si interlopii care au beneficiat de pe urma lui , ci exact cei care ar fi trebuit sa i se opuna.
    Ramane o intrebare finala .
    Oare Mircea Dinescu si Gabriel Liiceanu care au pus acum bomboana pe coliva spatiului cultural si Gabriel Andreescu care ii apara pe amandoi, nu au observat acest proces care de peste trei decenii este evident orice cetatean educat ?
    Puțin probabil , dar si tacerea este un raspuns.

    Note

    *) Un dialog despre filmul lui Radu Jude aduce in discutie faptul social trecut cu vederea de elita culturala de la noi si :

    cosmin 14/03/2021 At 11:41
    nu am vazut filmul ( si nici nu il voi vedea), dar as vrea sa spun un singur lucru: fereasca dumnezeu sa faca vreun regizor roman un film bun la care sa te poti uita cu familia sau macar cu partenerul fara sa rosesti. Toate sunt despre avorturi, violuri, morti, omoruri si mai nou, filme porno postate pe net. Daca acest curent de postare a actelor sexuale pe net ar avea un avant in .ro as intelege un astfel de film, dar altfel e perfect inutil. Nici comercial nu prea poate fi din simplul motiv ca prea putini vor merge cu cineva la un film cu un astfel de titlu.
    Ok, Romania nu e o tara unde curge lapte si miere, dar s-ar putea face si filme interesante cu succes comercial (spre exemplu, filmele din seria frantuzeasca „taxi” sau „disctrictul 13”).
    All the best

    Răspundeți
    AvatarCrivat 15/03/2021 At 4:42
    @Cosmin: subscriu 100%. Nu am vazut inca un film romanesc de dupa Revolutie care sa fie cu adevarat „ars gratia artis”, cum sunt de exemplu Vremea Tiganilor, Cinema Paradiso sau Vietile Altora. Fortand cu tot dinadinsul socul si repulsia spectatorui occidental, generatia cineastilor romani de azi va mai lua cu siguranta cate un urs de aur sau de argint pe ici pe colo…dar niciodata grotescul, absurdul si nu o sa o ridice la nivelul de rafinament al unor adevarati artisti ca Emir Kusturica, Giuseppe Tornatore sau Florian Henkel.

    Răspundeți
    AvatarAlex 15/03/2021 At 8:40
    Ai ramine uimit. Nu pot da link-ul, dar sunt secțiuni dedicate filmelor xxx de amatori cu titlul „romanian porn” defalcate pe fetișuri și categorii cam pe orice site xxx gratuit. Romanii fac sex și mai și filmează. Masiv. Asa ca pudinbonderia este rupta de realitate. Iar dacă vrei, te poți uita doar la filme cuminți, fără sa rosesti, alături de cine vrei. Cinemateca anilor 70-80 cu Sergiu Nicolăescu în toate rolurile îți stă la dispoziție.

    Răspundeți
    Avatarvlad t 18/03/2021 At 18:08
    @Alex
    Man, nu fi nasol și sarcastic.
    Știi bine ce spun oamenii. Avem toți loc sub soare.
    Poate și tu ai rămâne uimit dar să știi ca pentru o mare parte din societatea universală temele sexuale sunt încă un tabu. Sunt mulți părinți care sunt oripilați de invazia porno de pe telef copiilor lor. Ce să vb despre limbaj. O fi și limbajul decent tot o pudibonderie păguboasă.
    Acum, sincer să fiu, din rândurile tale deducem ca esti un tip open mided pentru care erotica publică este ceva așa, obișnuit, ceva curajos și la’ndemână pentru toată lumea.
    Eu zic să lași pe fiecare să își spună părerea și nu mai da sfaturi.
    Nu stiu cati ani ai, nu stiu ce esti, nu stiu ce consumi din erotica publica dar cred ca decenta, conservatorismul, etica publica nu pot fi identificate cu penalitățile lui Sergiu Nicolaescu.
    Pace, bro!

    Răspundeți
    (https://www.contributors.ro/babardeala-cu-catharsis/)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro