joi, septembrie 21, 2023

Mita electorală și viitorii rezidenți la Jilava

Circa două miliarde de lei i-au costat pe contribuabilii români achiziţionarea, de către PSD şi aliaţii săi, a circa 500 de primari. Cred că este mita anului 2014, la nivel mondial, dacă nu cumva este un record absolut în bogata istorie universală a fraudelor electorale.

Schema a fost simplă. Mai întâi, guvernul Ponta a emis o ordonanţă de urgenţă prin care, timp de 45 de zile, primarii au avut dreptul să schimbe partidul. Domnul Ciorbea, avocatul poporului, a refuzat să o atace la Curtea Constituţională. După apariţia ordonanţei, s-au deturnat circa două miliarde de lei de la proiectele cu finanţare europeană şi s-au redistribuit către primării. Cea mai mare parte a banilor a fost împărţită prin ordine de ministru semnate de Liviu Dragnea, ordine care nu se publică în Monitorul Oficial. Primarii care au schimbat tabăra au primit bani, cine a rezistat, a rămas fără. Rezultatul: potrivit datelor furnizate de liderii ACL, circa 350 de primari, din cei 3.180 aleşi în 2012, au trecut în rândurile puterii. Suspectez posibilitatea ca situaţia să fie chiar mai dramatică, dacă mă uit pe ceea ce s-a întâmplat în câteva judeţe. De altfel, presa citează surse din PSD care apreciază că nu mai puţin de 500 de primari au migrat în intervalul celor 45 de zile. În Giurgiu, PSD avea, în 2012, 13 primari, acum are 44 din 55! În Neamţ, 26 de primari ACL – din totalul de 83 – au trecut la PSD, nu ştim câţi au plecat la sateliţii UNPR, PC şi PLR. În Prahova, au migrat la PSD nu mai puţin de 14 primari, cinci la UNPR şi şase la PLR. Nu mai continui, dezastrul este mult mai mare, s-au furat mii de consilieri locali şi judeţeni şi chiar şi doi preşedinţi de consiliu judeţean.

Avem de-a face cu o deturnare masivă a votului de la localele din 2012, cu un impact substanţial pe rezultatul alegerilor prezidenţiale. Ne-am concentrat prea mult pe pierderile politice suferite de PSD de pe urma dosarelor instrumentate de DNA, dar am trecut cu vederea această hoţie – nu găsesc un cuvânt mai blând – care ar putea influenţa masiv rezultatele prezidenţialelor.

Este prea puţin timp până la aceste alegeri ca să putem schimba mare lucru, cred că ar trebui să punem presiune pe politicieni pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete în 2016, 2019 şi aşa mai departe. Originea acestei fraude este în existenţa unui număr prea mare de localităţi care nu se pot susţine economic. Ultimul studiu pe care l-am găsit a fost cel elaborat de Expert Forum, cu date din 2010, dar nu cred că s-a schimbat ceva substanţial. La acel moment, un sfert din cele aproape 2.900 de comune din ţară aveau cheltuieli cu salariile mai mult decât duble faţă de veniturile proprii. Peste 2000 de primării erau în faliment tehnic, adică nu își puteau asigura din fonduri proprii cheltuielile de funcționare şi stăteau cu mâna întinsă la ajutoarele distribuite de la nivel central. Soluţia, pe termen lung, cred că este simplă: reformă administrativă la nivel local, comasare voluntară a comunelor sau cel puţin a unor servicii, iar cine nu ştie să îşi eficientizeze activitatea, n-are decât să intre în faliment. Discuţia aceasta s-a mai purtat prin 2011, dacă reţin corect, dar am uitat prea repede. Ne concentrăm prea mult pe efectul imediat – bani distribuiţi discreţionar de către guvern către primării, în schimbul susţinerii electorale – în loc să vedem cauzele profunde. Ştiu legea: trebuie referendumuri locale, e complicat să comasezi unităţi administrative. Dar, cine nu vrea, nu are decât să intre în faliment, lege există. Până acum, a intrat în insolvenţă, în august 2014, un singur oraş, Aninoasa. În Statele Unite se întâmplă frecvent – vezi situaţia din Detroit – dar până şi Orange County, din California, a fost în această situaţie.

Aş dori, în încheiere, să le spun un lucru sutelor de primari care s-au lăsat cumpăraţi de către puterea pontistă: uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat, vineri, 24 octombrie, când sute de martori au fost aduşi la Bucureşti pentru a depune mărturie în procesul „Dragnea – fraudarea referendumului”. S-au dat deja condamnări cu executare (!) pentru doi preşedinţi de secţie de votare de la referendumul din 2012. Uşor, uşor, laţul se strânge şi în jurul personajului numărul doi din PSD, Liviu Dragnea. Nu vă jucaţi cu libertatea voastră şi nu acceptaţi să fiţi parte a maşinăriei de fraudare pe care o pregăteşte puterea, pentru că mulţi „observatori” vor fi cu ochii pe voi şi nu veţi scăpa. Fiţi corecţi şi veţi fi liberi. Şi, iertaţi-mă dacă vă par patetic, şi cu conştiinţa liniştită…

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Chiar daca Liviu Dragnea nu va fi considerat vinovat, de catre instanta, recentele „autobuze DNA” au transmis un mesaj (si) electoratului: „Daca va bate gandul sa va urcati intr-un autobuz electoral si/sau sa votati pe bani, s-ar putea sa fiti unul dintre pasagerii autobuzelor DNA, in viitor.” In acest context, ma bucur ca subiectul „autobuzele DNA” a aparut si pe la Antena 3. In stilul lor consacrat, desigur, dar a aparut. :)

    Cat despre primarii „cumparati” si alte actiuni electorale imorale ale PSD, nu pot spune decat ca acestea imi par un semn de slabiciune, nicidecum un semn de forta. Si cred ca, in cazul in care se comit ilegalitati, nota de plata va veni, la un moment dat.

    • nici macar nu conteaza suma, ci fapta. Pana la urma nu vorbim despre baba Floare care murea de foame si a furat o paine sau un leu, vorbim despre demnitari si functionari ai statului roman care fac trafic de influenta si dau/iau mita din banul public cu obiectivul de a maslui rezultatele unui proces electoral, distrugand fundatia sistemului democratic. Ca-i un leu, ca-s miliarde, ca-i un vot fraudat, ca-s milioane e irelevant, pedepsele in asemenea cazuri ar trebui sa fie drastice. La multi ani racorosi!

  2. Imi place indemnul asta, parca-mi aminteste de vremurile CAP-urilor. In fata furtunii nu se raspunde cu sloganuri muncitoresti, tovarase George Mioc. E nevoie de actiunui cu adevarat efective: Cine poate influenta cu adevarat pe alegatorii nostri cei mai `vulnerabili`, ca sa zic asa? 1kg de ulei, niste mici, niste bere, chestii populiste ieftine…ok. Daca marii platitori de TVA si taxe inceteaza sa mai isi plateasca taxele, dar functionand ca firme, de unde mai au bani bolsevicii sa-i mituiasca pe `vai mama lor`? Asta e intrebarea, si raspunsul! Aici trebuie lucrat, astia trebuie convinsi sa fie contra copy/paste/putin/bolsevici…acelasi rahat de oameni. Deci apelul trebuie sa se concentreze asupra mediului privat, la marii retaileri.

  3. Au deturnat alegerile din 2012 ? Serios ?! Pai baietii astia din PNL au fost cumva votati sub sigla PNL ? Dar ”suceala” PNL de la ALDE catre PPE nu a deturnat alegerile din 2012 ? Sau pe cele europarlamentare ? Banii depre care vorbiti sunt dati primarilor pe PFA sau primariei ? Nu de alta dar e o mica-mare diferenta. Dar cand alianta D.A. a dat o lege similara tot asa ”Hotie!!!” ati strigat in public ? Mare deserviciu va aduceti cauzei cu astfel de articol. E ca si cum ai ridica mingia la fileu adversarului.

  4. PSD&co nu pot rezista tentatiei de a repeta ceea ce stiu mai bine sa faca, deturnari abile(?) de fonduri, manipulatie si santaj, in scopul acapararii tuturor pozitiilor de varf din Stat, inclusiv cea de Presedinte al României!
    Mândri ca sunt români, si „sensibili” fata de intelepciunea populara, ei aplica scrupulos proverbul „scopul scuza mijloacele”, neglijandu-l insa pe cel cu „ulciorul care nu merge de prea multe ori la apa”…Riscant!
    Tind sa cred ca aceasta utilizare selectiva a patrimoniului nostru imaterial nu le va fi profitabila, si ca (macar!) stramosii vor veghea (in lipsa vigilentei contemporanilor…) sa nu le fie deturnate chiar toate mostenirile pe care ni le-au incredintat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro