marți, martie 19, 2024

Mituri pernicioase

La Paris, o anume doamnă Anne Hidalgo, primarul socialist al orașului, provoacă scandal plătind din banii Municipalității organizarea unei mega-expoziții menită să marcheze apropiata împlinire a 90 de ani de la nașterea unuia dintre marii aventurieri politici ai Lumii-argentinianul Ernesto Rafael Guevara de la Serna de al cărui nume se leagă tragedia multor țări din America Latină. Al Cubei, în primul rând.
Prin necugetatul ei gest, doamna Hidalgo nu face decât să ne reamintească faptul că în țara raționalismului cartezian comunismul, une passion française, cum se spunea odată, continuă să fascineze. Sunt destui de numeroși aceia care cred că “ideea care ne sucește mințile” ar mai merita o șansă.
Nu cred că atât de surprinzătoarea primăriță a Capitalei, d-na Gabriela Vrânceanu –Firea, ar nutri gânduri similare celor ale doamnei Hidalgo. Nu că ar ști ea prea multe despre cine a fost cu adevărat Ernesto Che Guevara, ci pentru că, fără doar și poate, își amintește detaliul că fostul ei șef politic, astăzi marginalizatul Victor Viorel Ponta, purta pe vremea când era președintele PSD și premierul României tricouri pe care era imprimată figura celui pe care Fidel Castro l-a numit El Comandante, l-a făcut șef peste închisoarea Cubana, mai apoi chiar ministru al Economiei.
Doamna Firea este prudentă, știe că a călcat în străchini susținând deschis candidatura doamnei Ecaterina Andronescu la șefia Ministerului Educației împotriva dorinței d-lui Liviu Dragnea care îl prefera pe dl. Valentin Popa-Pamblică, așa că nu își riscă ea acum miraculoasa ei carieră politică pentru omagierea unuia dintre cele mai false, mai pernicioase mituri ale contemporaneității. Cu atât mai mult cu cât dl. Dragnea-Trei Dosare a început o epurare de esență bolșevică pe față.
În schimb, zilele trecute unul dintre cele mai mari cotidiane din România a publicat un interviu cu fratele mai mic al lui Che Guevara. Un anume Juan Martin Guevara, scos din catacombele istoriei. Nu este vorba defel despre o reorientare editorială a ziarului, ci despre un preț plătit dorinței de a vinde cât mai multe exemplare.
La urma urmei, nici nu ar fi nimic condamnabil în publicarea unui interviu cu fratele cuiva care, ne place sau nu, a marcat istoria secolului al XX lea. Atâta doar că frățiorul lui Che Guevara, astăzi în vârstă de 75 de ani, debitează verzi și uscate, îl compară pe cel asupra căruia nu mai planează nici un dubiu că a fost nu doar un aventurier politic și economic, ci și un criminal în lege, cu Iisus. Totul în vreme ce intervievatorul face proba unui evident non-combat, neizbutind să îi pună interlocutorului său nici o întrebare “pe bune”.
Sigur, dispunem astăzi de o bibliografie consistentă care spune i în detaliu adevărul despre cel care a fost prietenul lui Jean-Paul Sartre și al lui Simone de Beauvoir. Avem, de asemenea, o imagine destul de clară asupra răului ideologic comis de autorul Ușilor închise și de “la plus grande sartreuse”. Ajunge să citim cărțile și eseurile etico -politice ale Monicăi Lovinescu (cf. Etica neuitării, Editura Humanitas, București, 2008) sau dialogul avut de marele Eugène Ionescu cu jurnalistul André Coutin (cf. A rupe tăcerea, Editura Humanitas, București, 2008) și ne lămurim și cum stă treaba cu acești doi mari intelectuali, altminteri de neiertat corigenți la capitolul “morală”
Dar pe fondul inculturii politicii crase a celei mai consistente părți a tinerei generații, gauchismul, fie el autentic sau de paradă, care devine tot mai pronunțat prin unele universități (chiar cu reputație), prin cafenele, prin redacții, s-ar putea să se nutrească și pe falsuri istorice așa cum e și cel conținut de mai sus menționatul interviu.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Che Guevara – o viata idealizata, romantata, o figura de pus pe tricouri (in paranteza fie spus a fost foarte puternic modificata).

    Nimeni insa nu mai vorbeste despre apetenta sa pentru violenta: „Daca nu esti sigur, impusca-l!” spunea…

    La tinerete, toti oamenii au nevoie de povesti cu Fat-Frumos, super-eroi, mantuitori ai lumii, cavaleri – din Evul Mediu sau moderni.

    Dar asta nu inseamna sa ne prefacem ca nu vedem partea mai putin convenabila a istoriei.

    ===

    Interesant este insa cum Romania, victima a unui comunism neiertator, cu cetateni chinuiti, nutreste inca nostalgii comuniste.

    De la ” comunistii le dadeau locuri de munca la tineri” (uitand pretul platit pentru asta) – vorbe favorite ale bunicilor si parintilor si pana la ridicarea in slavi a unor doctrine stangiste profund sadice – prin diverse cercuri intelectuale, romanii par sa fie in corpore suferinzi de un sindrom Stockholm cronic si nevindecabil.

    O fi tentatia raiului pe Pamant? O fi rezultatul naivitatii sau inculturii? O fi rodul unor convingeri formate „cu mintea intortocheata”?

    Habar nu am.

    Dar, asa cum bine spunea Milton Friedman- dupa ce ne-am lamurit ca de fapt comunismul este o cale sigura spre dezastru si capitalismul este pana la urma cea mai buna cale posibila – tot ce facem este sa ne dorim si mai mult socialism si, daca se poate, intoarcerea la comunism.

    Cineva spunea ca daca un om vrea sa faca un bine, el poate fi oprit. Dar daca vrea sa faca rau sau sa se sinucida – niciodata.

    Ce jivina ciudata e omul asta, dom’le!

  2. Din moment ce Che Guevara este comemorat cu fast la Paris , jurnalistul romanaș care a reusit sa ii ia un interviu fratelui mortului a dat o mica lovitura de presa. Eu am vazut interviuri cu un unchi al Madalinei Manole si respectiv cu profesorul de lucru manual al lui Ion Dolanescu si tot nu m-am scandalizat – pentru ca nu mai am putere. Se intelege din articol ca Monica Lovinescu si Eugen Ionescu au avut un monopol al corectei intelegeri a vremurilor – chestie pe care nu as indrazni sa o contest, pentru ca stiu care ar fi consecinta. Dar tot in articol scrie ca in spatiul cultural francez comunismul este privit cu ingaduinta. Ca si in spatiul universitar american. Iar cand vorbim de comunism nu ne referim doar la un maciucar de cartier precum Che Guevara, ci si de criminali in serie precum Stalin, Mao, Pol-Pot ori Dej sau Ceausescu. Intrucat doar chestiunea Holocaustului a fost transata intelectual prin lege – toate celelalte detalii mai mult sau mai putin sangeroae – iar aici vorbim de un detaliu chiar mai sangeros – suporta sa fie mereu puse si repuse in discutie. Trebuia oare interzis interviul cu individul care a fost casatorit cu Zoe ? numit ”Ginerele” lui Ceausescu – ceea ce m-a uns pe inima prin echivocul care sugera ca de fapt ”mireasa” a fost Nea Nicu . Este OK ca nu a fost interzis – persoana intervievata s-a dovedit o culme a banalitatii, obtuzitatii si lipse de orizont – plus ca si acum inca tremura de frica sa apara socru-sau si sa ii aplice o sanctiune pe linie de Partid.

  3. Y a a boire et a manger :) in acest editorial de inceput de saptamana.
    Anne Hidalgo isi asuma opiniile politice, situate „la stanga” socialistilor, il detesta cordial pe Macron, dar si pe Melanchon, iar pe Benoit Hamon ori Martine Aubry ii agreeaza pentru ca, fiind marginali, nu-i fac umbra. Ca ne place sau nu, ea are un discurs politic coerent,si singular, de stanga-stangii europene si ecologice, pe care-l concretizeaza in Paris, fara concesii notabile, si absolut decomplexata. Nu vad nicio asemanare cu G.Firea, celebra pentru versalitate, clientelism si lipsa de initiative proprii…dar poate ca ma insel…!?
    Apoi, alti stangisti asumati, Sartre si celebra lui prietena, au mai „comis” si altceva decat simpatie comunista, respectiv opere literare inconturnabile, studiate astazi in cele mai prestigioase scoli din intreaga lume.Nu e nici drept, nici constructiv si nici educativ, in opinia mea, sa-i cantonati in simpli admiratori ai lui Che…
    Ce ma intereseaza pe mine astazi ar fi, dincolo de discursuri inflacarate sau doar patetice, este : ce fac politicienii cu puterea? Ce actiuni intreprind si cu ce rezultate concrete? Ce lasa in urma?
    Nu „de ce” fac? Ci numai „ce” realizeaza.

    • De acord că apropierea cu Firea e forţată.

      Dar:
      „Ce ma intereseaza pe mine astazi ar fi, dincolo de discursuri inflacarate sau doar patetice, este : ce fac politicienii cu puterea? Ce actiuni intreprind si cu ce rezultate concrete? Ce lasa in urma? Nu “de ce” fac? Ci numai “ce” realizeaza.”

      O dată, că doamna Hidalgo chiar asta face, îl „serbează” pe Guevara. Este o acţiune, orice aţi spune! Adică, doamna respectivă asta „lasă în urmă”. Ce nu e clar?

      Pe de altă parte, dacă vă interesează „numai ce realizează”, sunteţi pe un site greşit, încercaţi pe paginile de campanie şi de propagandă ale oamenilor politici. Nu cred că puteţi impune unui om ce să scrie într-un articol (mai ales după ce l-a scris deja!).

      Apropo: e aşa o mare deosebire între înflăcărat şi patetic?

  4. ” Mitificarea Raului ” cu consecinta imediata in adularea personalitatilor care l-au incarnat, , sta in esenta psihica a omului, deoarece violenta este inscrisa in lista instinctelor de baza umane. Si ma gindesc la violenta pura, gratuita, nu cea care este gindita drept satisfacerea unor cerinte vitale, fara satisfacerea carora existenta unei fiinte ( hrana, sex ), precum si la cea indusa prin educatie de catre educatori, pusi, ei , in slujba fortelor raului.
    Cind oamenii care gindesc, scriu si educa, , se pun in slujba raului, se nasc doctrinele criminale,cum sint comunismul si hitlerismul.

  5. Nu cred ca exista nici cel mai mic risc ca cucoana lu’ Pandele sa dea in boala lu’ Guevarra. PSD-ul nici atat.

    Chestia cu mofluzul V.V. Ponta si idila lui cu ultraprogresismul si liberschimbismul a la Catavencu (inclsiv poze cu Guevarra si alintarea lui Antenescu ca Fildel Castro) e adevarata. Evident ca nici el nu dadea nici o kopeika pe alde Guevarra si era la fel de imburghezit ca restul PSD-ului. Ponta & Co. a ajuns la butoanele PSD in speranta ca va prinde la hipsterime si va transforma PSD-ul intr-un partid socialist „modern”. PSD-eii nu sunt imbecili si realizeaza ca actualul lor suport electoral se indreapta spre cimitire deci au nevoie de prospatura si reinventare. Deci un PSD nou, adica unul la fel de coput si venal dar care sa aiba suportul neconditionat al hipsterimii si ‘telectualitatii progresiste asa cum il au si partidele ‘liberale” si „progresiste” occidentale, ce intre noi fie vorba, nu sunt cu nimic mai putin corupte ca PSD-ul nostru. Ponta a esuat si PSd-eii au tras apa dupa el fara probleme.

    Chestia e ca daca PSD-ul a esuat in capturarea hipsterimii si progresimii romanesti (chiar daca s-au agitat la comediile cu Rosia Montana, cu Pungesti si cu bagarea in parlament pe listele lor cu mare tam-tam a ratatului Remus Cernea) a aparut o alta hidra cu chip de fecioara neprihanita: USR. Astia par sa fi prins mult mai bine ca PSD-ul la hipsterime. Iar ei sunt de fapt un pericol mult mai mortal ca PSD-ul, pentru democratie, pentru libertate si pentru civilizatia noastra in general. PSD-ul e trecutul. Un trecut imputit e drept, dar astia sunt din pacate viitorul chiar ceva mai fetid ca trecutul PSD-ist. Astia vor ajunge in curand la „reevaluarea” unor monstruozitati precum Che Guevarra, sau Mao. Si chiar mai mujtld decat atat.

    • USR-ul o să fie un pericol atunci când cozile la barurile din Centrul Vechi vor fi mai lungi decât cozile la pupat moaște. Iar extragerea concluziei că ei sunt cel mai mare pericol mă cam lasă perplex. Există o singură metodă pentru a scăpa de intelectualitatea rentieră și gauche-istă: ca cei care cred în liberalism, să-și asume riscuri, adică să dea exemple că trăiesc pe inițiativa și munca lor. Și mai ales să nu uite că liberalismul este o chestiune de drept și mai apoi una economică.
      Istoria e complicată: niște colaboraționiști ca Sartre și Simone de Beauvoir au făcut literatură și filosofie, încât el a luat premiul Nobel (totuși), iar ea a cam pus bazele feminismul. După război, au fost în Rezistență. De fapt, au fost niște mandarini supra-abili încât să cadă în picioare și să domine scena intelectuală franceză destui ani. La fel, golanul Băi Guevara, în loc să rămână lângă Fidel (sau să-i tragă un glonț în cap și să-i ia locul) a plecat să se expună gloanțelor pentru că el credea în ceva. O fi curajul prostului sau al fanaticului, dar a fost o formă de curaj.
      Să nu-i mai cântăm prohodul Franței – gestul primăriței din Paris (o mai cheamă și Hidalgo!) e unul mărunt. Plus că Franța ne-a fost soră mai mare în ultimele două secole. Acum, dintr-o dată, parcă descindem din fii de boieri munteni și moldoveni care vorbeau englezește la ceaiul de la ora cinci, unde dezbăteau cu foc ultimele lor lecturi despre liberalism din de Tocqueville (francez, parcă), nu din Rousseau ori Voltaire (unul care și-a abandonat copiii și un arivist notoriu care sunt sărbătoriți și și-au împrumutat numele unor sute de străzi din orașele mari ale lumii)!!!
      Aruncarea cu noroi în USR este profund nedreaptă fie și pentru faptul că USR nici nu s-a apucat să existe. Și nu cred că orice proiect comunitar este unul comunist sau stângist. Citiți-l pe Jeremy Rifkin, dacă nu credeți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro