joi, martie 28, 2024

Miuța cu Constituția

Discuțiile și interpretările despre textele constituționale, în contextul crizei recente între puteri ale statului, mi-a adus aminte de un joc improvizat de fotbal, pe câte un teren dezafectat sau o poiană la munte, în care se încropesc câțiva jucători de pripas, doi-trei arbitri de pe margine și o galerie parțial isterică, unele voci într-o parte, celelalte în altă parte. Tot jocul stă sub semnul improvizației și al arbitrariului, spațiu mic, încruntare mare, dar, pe undeva, toți cei prezenți știu că nimic nu e serios, cumva, că toți trebuie să joace un rol asumat în prealabil.

Așa a fost astăzi cu declarațiile dintre Președintele Iohanis și ministrul de justiție Toader, precum și cu lunga suită de pseudo-specialiști în constituționalism și habarniști care ne explică doct și semi-doct ce ar trebui să facă președintele, ce vor ei să facă președintele, câte scenarii ale președintele, câte opțiuni posibile, ce va face ministrul Tudorel Toader, ce va face Laura Codruța Kovesi, ce vor face serviciile, servitorii aserviți serviciilor ș.a.m.d. E amuzant și antrenant, nu?! Telenovela Suleiman Magnificul a căzut în audiențe, toți ochii sunt pe miuță. În tot acest cor retoric și isteric nu am auzit până acum vocea adevăraților specialiști în drept constituțional și repet: drept constituțional. Nu regimuri politice constituționale, nu regimuri politice comparate, nu jurnalism justițiar sau pentru justiție, ci drept constituțional. A fost, pe această platformă, opinia lui Vlad Perju, constituționalist, cu studii la Harvard și Boston, unde de altfel și predă, dar atât. În rest, suntem noi, juriștii, care nu suntem neapărat specializați pe drept constituțional, dar măcar avem idee ce înseamnă o Constituție, de ce e atât de subțire, ce vrea ea, de ce e scrisă atât de ambiguu, de ce nu e anormal ca judecătorii să fie numiți după un algoritm politc, ca în multe alte țări, inclusiv SUA, unde la SCOTUS sunt numiți judecători exact după un algoritm politic, ideal cu studii sau specializări de drept constituționala sau, măcar, de practicieni ai dreptului, unde, vrând-nevrând te izbești de textul constituțional și în contenciosul administrativ, și în drepturile omului, și în dreptul penal. Deci, din nou, juriștii, chiar nespecialiști în drept constituțional, sunt totuși practicieni și specialiști ai dreptului, fie ca avocați, procurori, judecători. După ei, vine cohorta de tot felul de somități academice care discută oriunde, oricând, orice subiect, somități jurnalistice care descoperă și în somn câte o chichiță juridică la care nu s-ar fi gândit nici măcar Abraham Lincoln, care invadează spațiile televiziunilor și online cu enormități din zi în zi mai apocaliptice.

Acum, deja știm de aproape jumătate de secol că alergia față de elite, intelectuali și experți nu se mai obosește nimeni să o estompeze cu anti-alergeni de sezon, dar măcar puțină coerență: dacă vrem să înțelegem ceva din Babel-ul Constituției noastre sofisticate, această Magna Carta a tututor cărților, lungă, groasă și complicată, în cele câteva pagini pe care le cuprinde, ar fi bine să îi ascultăm pe cei specializați în drept constituțional, accentuez din nou pe drept. Dacă ei nu pot, nu vor, să există un conflict de interese, o reținere, o plictiseală, o enervare, să îi ascultăm pe alți juriști, mai puțini specializați, dar să luăm cu un drob de sare, pentru că, în mod bizar, mulți nu discută textul legal sau constituțional prin prisma voinței legiuitorului, ci prin cea a propriilor interese personale sau de grup. Pe toți ceilalți, jurnaliști specializați sau habarniști, vă propun să nu îi ascultați deloc, ei ar trebui să aibă strict rolul de mediere între expert și public, eventual să propună câteva argumente pro și contra pentru a facilita înțelesul și înțelegerea materiei. Nu, la noi jurnaliștii vor să fie experți în drept, magistrații vor să fie politicieni, iar miniștrii și președintele vor să fie mai catolici decât Papa Francisc, ceea ce este evident o atitudine sortită eșecului.

Dincolo de aspectele de mai sus, pentru un neam de ciobani care s-au rugat de o oaie sute de ani să le dezlege crime misterioase și furioase contra vecinilor maghiari, moldoveni și munteni ar trebui mai multă răbdare, până când se adună toți juzii constituționali și ne explică motivat fundamentele deciziilor Curții Constituționale. Între timp putem face superbe exerciții de interpretări juridice, dar în limitele jocului intelectual, nu al jocului de culise, în care se pun la cale scenarii spectaculoase de invalidări, nulități, revocări și renumiri. Totodată, dacă respectăm dreptul, instituțiile statului de drept, le respectăm și atunci când nu ne convin, ne enervează figura unui judecător, vocea lui sau simpla lui prezență. Nu există atâta ură față de oamenii legii promovată chiar de către cei care susțin că apăra statul de drept în Piața Victoriei, iar ei sunt antrenați într-o ură încrâncenată chiar de către pseudo-specialiștii pe care îi pomeneam mai sus. Cred că ne trebuie puțină curățenie în casa noastră interioară, apoi prin curțile instituționale. Cât timp cei în care țipă acum spiritul civic dezlănțuit au stat în cafenele sau cluburi ani la rând, nu s-au dus la vot, nu i-a interesat cum funcționează Curtea Constituțională sau justiție, mi se pare un salt prea abrupt să ne explice chiar unii dintre ei cum e mai bine să procedăm: să desființăm, să anulăm, să anihilăm, să revocăm, să facem referendumuri, să mutăm, să permutăm, să fie bine, să nu fie rău. Puțin spirit critic și consistență logică nu cred că au ucis pe nimeni niciodată.

În acest spirit al coerenței și exercițiului intelectual, pe teme juridice, vă propun o interpretare personală, dacă tot am citit și auzit atâtea, poate mai este loc de încă una:

Referitor la situatia judecătorului CCR Petre Lăzăroiu, contrar a ceea ce se spune de câteva zile, nu cred că este în ilegalitate, din următoarele motive:

  1. avem în discuție două situații distincte: a) restul de mandat pentru judecătorul constituțional Ninosu, pe care Petre Lăzăroiu l-a înlocuit, din 2008 până în 2010, ceea ce este perfect legal, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (art. 68 alin. 3); b) noul mandat de 9 ani, conform legii (art. 142 alin. 1 din Constituție) care expiră în iunie 2019, deci anul viitor, în consecință judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu este în deplin mandat, pe care are dreptul legal și constituțional să îl exercite.
  2. pe de altă parte, ca întotdeauna în România, avem o serie de ambiguități și contraziceri în jurisprudența CCR – care începe să fie destul de vastă și contradictorie, după chipul și asemănarea judecătorilor ei – în sensul că mandatul de 9 ani este strict, în sensul că nu se mai poate recurge la subterfugii și încropeli (un judecător ia locul altuia pentru restul de mandat și apoi este numit judecător pentru un mandat întreg), pentru că textul constituțional ar fi mult mai rigid, în această interpretare.

Acum, pentru motive de oportunitate, aici chiar s-ar impune, unui judecător care a avut un mandat tranzitoriu de câteva luni, 1 an, 2 sau 3 ani, căruia să i se refuze o numire ulterioară pentru un mandat întreg de 9 ani mi se pare o contradicție în termeni, dacă nu chiar o prostie: dacă vrem cu adevărat judecători cât de cât competenți, mai ales având în vedere că acești oameni sunt numiți politic, deci fără specializare în dreptul constituțional, cum ar fi firesc, atunci măcar să îi numim pe cei care au ceva experiență și au mai învățat câte ceva. Nu știu dacă este cazul domnului Petre Lăzăroiu, dar în țara noastră există deja cutuma de a-i numi pe cei mai slabi dintre noi în funcții înalte, nu pe cei mai buni, criteriul fiind cel al servitutuții sau chiar al servilismului. Aceasta este paradigma în care se funcționează de la începutul instituțiilor despre care discutăm.  În același timp, în situațiile în care ai un judecător CCR incapabil să își exercite rolul (deces) și mai are, să zicem, 3 luni până îi expira mandatul, va fi foarte greu de găsit un înlocuitor care să accepte o astfel de poziție pentru o perioadă atât de scurtă, având ulterior interdicția de a fi numit pentru un mandat întreg de 9 ani, așa cum am citit o interpretare chiar a actualului ministru al justiției Tudorel Toader. Sper că nu înseamnă cuvântul lui Biblia, nu?!

Altceva mi s-a părut interesant în decizia CCR care a soluționat conflictul dintre Președinte și Ministrul Justiției, și anume faptul că judecătorii Curții au spus explicit, nu implicit, cum trebuie Președintele să soluționeze. Or, conform Constituției, prerogativele CCR de soluționare a conflictelor între puteri sunt de principiu, Curtea ne poate spune cum astfel de conflicte se rezolvă de acum încolo, pe baza prevederilor constituționale, nu soluția ad-hoc pentru o anumită speță individuală, ci soluția pentru toate conflictele de putere dintre cele două instituții, Președinția și Ministerul Justiției, cu privire la înțelesul art. 132 alin. 1 din Constituție cu privire la statutul procurorilor. Acest lucru mi s-a părut cu adevărat nefiresc și nejustificat, din punct de vedere constituțional. Poate fi, din nou o problemă de interpretare a textului constituțional (art. 146 lit. e) corelat cu art. 35 alin. 1 și art. 11 lit e din Legea 47/1992, în sensul definirii termenului de ”soluționare” și a ”eventualelor căi de soluționare” a conflictului de natură constituțională dintre două autorități publice. Rămân la opinia că intenția textului constituțional și al celui legal a fost ca soluționarea să se refere la orice tip de conflict de putere dintre autoritățile publice pe tema dedusă judecății CCR care, în acest caz, a fost definirea întinderii și conținutului expresiei constituționale ”sub autoritatea ministrului justiției”. Aștept motivarea să văd cât de întinsă va fi această autoritate a ministrului justiției în raport cu procurorii, dar sunt suprinsă să văd că au mers atât de departe încât să specifice, în acest conflict aparte, ce trebuie să facă președintele, indiferent dacă era sau nu vorba de persoana Laurei Codruța Kovesi sau de oricine altcineva.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. „… lunga suită de pseudo-specialiști în constituționalism și habarniști care ne explică doct și semi-doct…”

    Probabil că autoarea articolului are dreptate, asupra subiectelor de drept constituțional ar trebui să fie lăsați să se pronunțe specialiștii în drept constituțional.

  2. Două opinii din tribună, din partea unuia nevoit adesea să rezolve probleme practice într-o manieră definitivă. Astfel încât acele probleme, lăsate nerezolvate sau eventual rezolvate doar într-o manieră provizorie, să nu-l bântuie ulterior, venind din urmă.

    1. În privința mandatelor tranzitorii de la CCR: de ce înlocuitorul nu începe un mandat complet de 9 ani în momentul când îl înlocuiește pe predecesor? Evident că a existat un moment zero al înființării CCR, evident că primele mandate au început toate deodată, la acel moment zero, însă în situația când un mandat nu poate fi dus la capăt, înlocuitorul ar trebui să înceapă exact în acel moment un mandat complet, de 9 ani. În felul ăsta ar dispărea o mulțime de discuții inutile.

    2. Interpretarea Constituției ar trebui făcută în funcție de intenția de la vremea adoptării ei, nu în funcție de cum ne-ar conveni nouă astăzi. Prin urmare, crede cineva că Antonie Iorgovan a intenționat ca Ion Iliescu să se conformeze dispozițiilor ministrului Justiției de la acea vreme și să semneze ”ca primarul” numirea și revocarea oricărui procuror pe care i-l impune ministrul Justiției?

    De ce nu poate face numirile direct ministrul? Simplu: pentru că el n-are nicio legitimitate electorală, pe el nu l-au ales cetățenii în acea funcție. Doar președintele statului a fost ales de către cetățeni, deci răspunde politic în fața celor care l-au ales. De asta Constituția zice că președintele semnează numirile și revocările. Însă preeședintele nu poate ajunge un fel de secretar al ministrului, că nu e subordonat în niciun fel ministrului, ar fi chiar ridicol.

    • Corect 1.
      Asta ar asigura omogenizarea CCR si nu doar reflectarea balantei politice din momentul „modulo-9”.
      Daca nu toti judecatorii apartin aceluiasi „lot” sunt sanse mult mai mari ca deciziile sa fie obiective.
      Si implicit, o continuitate in concept. Nu-i ca la hochei unde schimbi toata garnitura si astfel schimbi jocul ca sa derutezi adversarul.
      Si 2.

    • Ha! La 1. – pentru ca nema glagorie. Cand pornesti o institutie de gen de la zero, fie ca o creezi, fie ca a fost dizolvata dintr-un motiv sau altul, pornesti cu jumatate (sau aproape )in membri pe mandat complet, jumatate cu 1/2 din mandat. Asta iti asigura o continuitate, la fiecare primenire o sa ai o parte din membri care iti asigura continuitatea, ii invata pe cei noi care n-au mai fost membri cum functioneaza institutia, cazuri nu mai sunt luate de la zero etc. Treburile astea de inginerie administrativa nu prea exista. In cazul in speta, da, macar atata putea fi facut, sa-i dea mandatul pe 9 ani, cand urmatorul iesea din curte pe orice motiv facut la fel, pana cand ieseai din sincopa de la fiecare noua ani. Dar, deh, cine in Ro judeca cu un orizont de timp mai lung decat proximele alegeri?

      • Daca-mi permiteti o metafora:
        O franghie din vegetale este facuta din segmente relativ scurte. Daca s-ar pune cap la cap, nu s-ar lega niciodata.
        Spilul este suprapunerea. Si poate rezista la tone tractiune.

    • „De ce nu poate face numirile direct ministrul?”

      Pentru că este politician, numit ca membru al unui guvern politic, ale cărui interese sunt politice.

      Bun, acum cineva ar putea spune că și Președintele Republicii este politician. Dar, pe lângă cele deja spuse, că este ales direct (nu numit, nefiind dependent de un șef de partid etc.), că este legitimat de un număr mare de alegători, că niciodată nu s-a întâmplat ca un președinte să fie influențat de partidul care l-a propus, ci invers și celelalte argumente, unele atribuții ale Președintelui (inclusiv numirile procurorilor-șefi) au fost gândite ca parte a unui mecanism de tip „checks and balances”. Odată dezechilibrat acest mecanism, prin golirea de atribuții a funcției prezidențiale, ne aflăm în situația statelor cu regimuri autoritare, unde factorul politic deține inclusiv puterea asupra Justiției, spre exemplu.

  3. „în mod bizar, mulți nu discută textul legal sau constituțional prin prisma voinței legiuitorului, ci prin cea a propriilor interese personale sau de grup”.

    Am râs. Credeam că-n cazul constituțiilor la noi legiuitorul e chiar poporul așa că pasajul de mai sus e de un absurd ce nu mai necesită vreo analiză suplimentară, de pildă a formulei „prisma voinței” (sună ca un nume de emisiune-concurs) ori lectură subsecventă suplimentară.

  4. Cred ca pentru presedintele Klasus Johanis este necesara „incorsetarea” chiar daca este „peste” deciziile normale ale CCR. Dansul are cred, o problema cu respectarea deciziilor judecatoresti (a avut si in cazul deciziilor din procesele civile personale, legsate de case …) Acum chiar si fata de aceasta decizie a declareat ca va vedea cum va actiona functie de cat va fi convins … este cred o revenire continua la scena cu paltonul din prima sa vizita oficiala …

    • Solutia simpla, atunci: regim parlamentar.
      Presedintele ales de parlament. Tariceanu este fericit sa aiba scris pe cartea de vizita presedinte si sa aiba prioritate la coada la Politia Circulatie sau la orice se mai da.
      De ce sa mai asteptam vointa proprie de la un catatean ales direct cu majoritate prin vot popular? Ce-or fi vrut oamenii aia de s-au sfortat atata ca sa-l aleaga?
      Sa semneze deciziile lui gargamel, un personaj ne-ales de nimeni prin vot, dar „ales” de o organizatie pentru buna purtare?

    • Comentariul dumneavoastră este amuzant. Actualul președinte al României este cele mai „cuminte” președinte din istorie. Nu deranjează pe nimeni. Pentru asta, a fost numit Ficusul de la Cotroceni. Cum oare ar putea fi „încorsetat” mai mult un ficus aflat într-un ghiveci?! Vă gândiți cumva să închidem ghiveciul într-o cușcă?

  5. Daca legile si constitutia sunt apanajul specialistilor, atunci cum putem sa le respectam in cunostinta de cauza? Cum am putea vota constitutia, daca nu intelegem nimic? Este in detrimentul justitiei cultivarea viziunii de oi, incapabile sa inteleaga ceva, dar obligate sa se supuna justitiei si specialistilor ei. De ce ar inventa oamenii un domeniu complex si infinit al justitiei?! Cum poate fi utila justitia in afara bunului simt? Ceva e putred in amplificarea complexitatii justitiei.

    • De unde si distinctia: statele civilizate au legi mai putine si mai simple, statele „balcanice” au un hatis de nepatruns.

  6. „de ce nu e anormal ca judecătorii să fie numiți după un algoritm politic”

    Stimata doamna, una e numirea dupa algoritm politic, cu totul alta e numirea unor notorii politruci de partid, gen Dorneanu sau Enache. E o mare diferenta.

    • „…una e numirea dupa algoritm politic, cu totul alta e numirea unor notorii politruci de partid”

      Dar dacă tot sunt atât de importanți, cum ar fi să fie numiți de către CSM, exclusiv după criterii de competență profesională, persoane care în ultimii 15 ani au fost judecători?!
      Măăăi, cum de nu s-a gândit nimeni la asta?!

  7. „Nemo censetur ignorare legem” Adică, adică nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. Ceea ce presupune că legea, dacă nu în detaliu, măcar în principiu, trebuie să fie cunoscută de fiecare. Asta, în măsura îi care într-un stat de drept fiecare e un subiect de drept, adică legea îl privește pe fiecare.
    Câtă vreme mă privește, legea trebuie să fie comprehensibilă, accesibilă înțelegerii, mai ales legea fundamentală, constituția. Dacă legea nu ar fi decât apanajul unui grup restrâns de specialiști și s-ar presupune că-mi este, mie, nespecialist, inaccesibilă, atunci m-aș putea prevala de nerespectarea ei. Cum pot să respect, ceea ce nu înțeleg?
    Peste toate, constituția, cum este și normal, căci privește pe fiecare, este supusă aprobării tuturor, specialiști și nespecialiști.

    • „Peste toate, constituția, cum este și normal, căci privește pe fiecare, este supusă aprobării tuturor, specialiști și nespecialiști.”

      Poate în Statele Unite. La noi, mai puțin.
      „Specialiștii în drept” se simt stingheriți că cetățenii nu sunt mulțumiți de siluirea de către reprezentanții cleptocraților a legilor anticorupție, iar acum, pentru că trebuia într-un final să se ajungă și la asta, a Constituției. De ce oare?!

      Ca idee demnă de preocupare, este curios cum de tocmai cei vizați direct de deciziile politice (inclusiv ale CCR) care conduc la „reducerea democrației”, vorba prim-ministrului Dăncilă, respectiv magistrații, nu reacționează cu forță și îngrijorare. Adică, de ce corpul de elită al magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii, tace mâlc ?! Tare ciudat!

  8. Daca rolul presedintelui se rezuma la a semna o decizie si atat, de ce mai trebuie amestecat in asta? Daca CSM trebuie sa dea o recomandare, pentru cine face aceste recomandari, daca decizia ministrului justitiei este deja luata iar presedintelui, consiliat de CSM, nu-i revine decat un rol simbolic? Dupa parerea mea de nespecialist dar de cetatean – care voteaza la un eventual referendum si care, daca se mai respecta Constitutia si legile tarii, transeaza in felul asta ambiguitatile constitutionale – presedintelui i-a fost rezervat un rol important de Constitutie. De ce-l mai alegem, altfel, prin vot direct? Pentru ca CCR ne spune, astazi, ca rolul lui e mai mic decat cel al presedintelui Italiei, care, se vede din recenta criza, desi ales de parlament, are un rol deosebit de important!? Ceea ce vedem este, pur si simplu, distrugerea Constitutiei si institutiilor statului, prin decredibilizare.

  9. Discutiile astea juridice nu au niciun rost. Decizia aia cu revocarea este una politica,iar, cu ocazia asta, ar trebui sa admitem cu totii ca si CCR este un organism politic. Nu-i nicio rusine, si in SUA, spre exemplu, apartenenta doctrinara are un rol important in selectarea judecatorilor de la Curtea Suprema.Dupa asta, putem sa discutam despre ce vrem in viitor de la acest CCR si cum ar trebui sa arate.
    Legat de tehnicalitati juridice si alte alea, deciziile CCR se citesc ca un fel de comentariu literar pe text (oare ce a vrut sa spuna autorul in legea asta? Care e oare semnificatia acestui cuvant din acest articol al Constitutiei?).Si ca la orice comentariu literar, fiecare e liber sa interpreteze cum are chef. Sa fim seriosi, ce e acolo nu mai are nicio treaba cu rigoarea juridica, ne chinuim degeaba sa gasim logica deciziilor. Spre exemplu,iata cum acesti oameni reusesc chiar sa schimbe sensul cuvintelor: „ministrul propune Presedintelui” se transforma, dupa interpretarea CCR, in „ministrul impune Presedintelui”. Cautarea logicii nu are sens, este evident ca „propune” este folosit metaforic, din respect pentru solemnitatea functiei prezidentiale, iar faptul ca decizia este obligatorie si nu doar o propunere reiese clar din faptul ca procurorii isi exercita activitatea sub autoritatea ministrului. Ca exercitarea activitatii si numirea in functie sunt lucruri diferite nu are relevanta decat in afara discutiilor juridice, intentia autorului Constitutiei fiind clara, de a acorda ministrului aceasta putere discretionara asupra carierei prucurorilor.
    In concluzie, dupa cum vedeti, putem sa sucim si sa invartim cuvintele pana iese ce ne dorim, atata timp cat nu ne pasa daca pastram o structura logica.

  10. Analiza dvs este, ca intotdeauna, fina si percutanta, subtila si directa, pertinenta si iar pertinenta, tocmai prin aceea ca este redata cu, exact doza ideala de impertinenta, care sa o faca savuroasa! Va ador stilul, sunt fana :)
    Apoi, asa cum este bine si sanatos, se intampla sa nu va impartasesc unele opinii, si este cazul aici, mai precis referitor la faptul ca doar specialistii in drept constitutional ar trebui sa se exprime in problema care ne preocupa.
    Deja, ce inseamna specialisti in Ro?
    Cei care au diplome inalte, cei care au functii importante, cei care se autodefinesc astfel, cei pe care unii ii considera imbatabili, cei care vorbesc de la tribune prestigioase…?
    Recunoasteti ca selectia e complicata pentru oricine!?
    In acest context de ceata densa si profunda mediocritate a elitelor, consecinta fireasca e raspandirea si proliferarea imposturilor si a impostorilor.
    Altfel spus, nu puteti cere multimii de habarnisti sa se autocenzureze si sa fie rezervati, cand specialistii stralucesc prin absenta, atunci cand nu se indeletnicesc cu a face spagatul intre capra si varza!
    Si, ca anomalia locala sa nu aiba egal decat confuzia, deciziile CCR sunt supreme si executorii de toata suflarea romaneasca, dar pentru luarea lor nu e necesara unanimitatea celor 9 super-specialisti! In cazul prezent, 6 judecatori sunt de necontrazis orbeste, 3 di-mpotriva, dar toti 9 sunt incontestabili…Bizar…

    • As mau adauga doar…
      Asa cum scrie si autoarea, „nu am auzit până acum vocea adevăraților specialiști în drept constituțional „.
      Nu ar fi de dorit ca acesti ,,generali” ai expertizei sa isi faca auzita vocea, periodic si la timp, atunci cind publicul are mai multa nevoie de ea si atunci cind vorbesc sa o faca sintetic si pe inteles? Societatea nu are timp sa astepte si se foloseste de ce poate si ea.
      La fel s-ar putea spune ca ei, specialistii in drept constitutional isi fac auzita vocea si prin textul constitutiei, care insa e incilcit, nestructurat, impanat de termeni neintuitivi (,,organic”), repetitii si elemente anacronice. Pentru public pare sa fie o biblie, pe care 98% din populatie nu o citeste dar majoritatea o invoca.
      Acceptind si fiind de acord cu pledoaria si explicatiile din articol, as aprecia si o continuare in care se explica prin aceasta prisma gilceava CCR, presedinte, DNA etc ca sa nu mai apuce multi altii sa o faca dupa ureche.

  11. dupa o lunga introducere care e pierdere de vreme, miezul problemei in cateva randuri:

    1. „…pentru un mandat întreg de 9 ani mi se pare o contradicție în termeni,”
    Deci jusristii care au habar de constituie tot la mi se pare au ajuns.

    2. de daca unu moare trebuie numit un altul care- sa-i termine mandatul si dupa aia sa inceapa unul nou? Pur si simplu un nou judecator este numit, cu un mandate intreg. Asa se face in US, si alte tari. de unde conceptual asta de terminare a mandatului altuia? Aia nu e absud? Daca e mandatul lui, cum il poate termina altcineva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro