duminică, mai 22, 2022

Moș Crăciun în octombrie…

Cum am îndrăznit? De când există Moș Crăciun în iudaism? Stați așa, nu vă năpustiți asupra mea, că mai aveți nevoie de mine și-altădată!

Nu l-am inventat eu pe Moș Crăciun… made in Israel! S-a erijat el singur în acest rol, iar concetățenii noștri îl cunosc cu siguranță, fiindcă de când cu ultimul guvern, tot israelianul îl înjură de trei ori pe zi și-odată seara! Adică, la micul dejun, când începe o cutie de brânză cu smântână „Cottage” și-o consumă cu parcimonie, să mai ajungă pe încă două zile, la gustarea de la serviciu, la locul de muncă, atunci când se gândesc că medicul de familie e de-a dreptul sadic când le recomandă să consume cinci porții de fructe și legume pe zi, la cât costă astăzi și unele și altele, la fel și la masa de prânz, când s-au învârtit prin piață ori pe la supermarket, căutând ce e totuși, dacă e, la un preț mai normal, până au trebuit să se oprească, să nu facă găuri în tălpi, fiindcă nici pantofii pentru sezonul rece nu sunt ieftini, ca să le aleagă pe cele mai puțin scumpe, iar la „desert” se îndură să deschidă corespondența care conține vreuna din facturile casei, pe când la cină – adică seara, se mulțumesc să le asigure copiilor o masă ca oamenii, pe când ei, mănâncă cel mult o tartină cu margarină sau chiar ceva mai ușor, un iaurt adică! Nu, nu invenția aceea de-i zice „bio”, că nu suntem domnul și madam Rothschild! Și-atunci, cum să nu-l înjuri de fiecare dată pe ministrul de finanțe, Yair Lapid, oooops!, c-am zis-o? Dar ce legătută să aibă tânărul ministru cu Moș Crăciun? Uite c-a sosit momentul să vă spun: chiar la începutul acestei săptămâni, a avut loc ședința de deschidere a sesiunii de iarnă a Knessetului, adică a Parlamentului nostru și unde domnul ministru a venit chiar în chip de Moș Crăciun cu un sac plin de… promisiuni!Ce-i drept, fără tradiționalul dolman roșu, să nu-l facă ceilalți confrați-deputați de ultrastângist, și mai ales, fără sania cu reni, care nu se află prin Israelul nostru, și dacă vedem vreo două-trei zile de zăpadă pe la Ierusalim, ori pe Hermon, ducem copiii să vadă minunea, căci nu se știe când se mai repetă!Astfel încât, ministrul nostru de finanțe a renunțat la perechile de reni, mulțumindu-se doar cu automobilul la scară și cu suita de asistenți-subalterni de rigoare!

Domnul ministru de finanțe părea convins că nimeni n-a citit Jerusalem Post, unde Martin Sherman face o exegeză cum nu se poate mai veridică, a spuselor lui Lapid într-un interviu acordat publicației „The New York Time”, pe care, când îl citești, îți trece și pofta de mâncare, de nu mai știi dacă lacrimile îți sunt de râs ori de plâns!

Chiar de la prima întrebare din interviu, mi-nis-trul-de-fi-nan-țe Yair Lapid ne-a dat o veste bună: „Eu habar n-am de chestiuni economice”! Și asta n-a fost, să-i zicem, decât „țuiculița de la ciorbă”, fiindcă ulterior, a ocolit cu grijă studiile sale cam subțiri și pipernicite, dar având totuși grijă să „se dea doctorand”. Mai mult – și mai rău: a simțit nevoia să se dea și drept o persoană pleznind de-atâta erudiție, care se simte datoare să-i amintească pe marii filosofi ai antichității, Aristotel, Platon și Socrate, printre care îl include și pe… Copernic, căruia a avut grijă să-i tragă un șut trimițându-l cu multe-multe secole în urmă, ca-n romanele de science fiction, în care personajele se plimbă ca Vodă prin lobodă, înainte și-napoi prin istorie, cu vreo mașină a timpului! Iar când a găsit cu cale să vorbească despre marii artiși plastici ai Renașterii, precum Michelangelo sau Leonardo Da Vinci, n-a avut o soartă mai bună nici… Giacometti, proiectat și el cu vreo șase veacuri în trecut, alături de… strămoșii de geniu!

Dar în ședința de deschidere a sesiunii Knessetului, n-a fost vorba, din fericire – pentru Lapid, voiam să spun – nici de pictură, nici de filosofie, dar nici măcar de vreo strategie economică: ministrul de finanțe a venit, la fel ca Moș Crăciun, cu un sac mare-mare plin cu promisiuni: cum că se va face totul pentru a reduce până la suportabil costul traiului, că vom avea cel puțin pe șoselele principale, dar cu precădere în localitățile cu populație predominant laică, transport public de Shabat, „pentru ca bunicul sărac să-și poată vizita nepoțeii”, ba chiar și un soi de căsătorie civilă, pentru cei care vor cu orice preț „acte-n regulă”, dar nu neapărat o ktuba!Cu asta, fiindcă tot a spus analistul Martin Sherman că ministrul Lapid este mai mult pe facebook decât la masa de lucru, ocupându-se de vistieria țării. Desigur că acesta a apăsat unde nu trebuie pe tastatura computerului, crezându-se chiar pe pagina lui din periculoasa rețea de socializare, pentru care a căzut, pare-se, în patima dependenței!

A ținut chiar să aducă la ordine consiliul de direcție al companiei producătoare de medicamente Teva, cărora le-a amintit de obligația lor de a nu face concedieri, dat fiind că la benefiiciile lor atronomice, sunt scutiți aproape în totalitate de impozite și că trebuie totuși să respecte contractul cu guvernul nostru! Numai că, de unde toată presa israeliană „vuiește” că ar preconiza concedierea a aproape 800 de salariați, ministrul a ținut să le reamintească și de convenția cu guvernul nostru!

De asemenea, în sacul cu promisiuni se afla și „cadoul de preț” pentru copiii cuminți în pragul recrutării, din Isarel, că va fi votată în a doua și a treia lectură și legea împărțirii echitabile a îndatoririlor naționale, astfel încât în câțiva ani, mii de tineri elevi de ieshiva, școală religioasă mai pe românește, vor recruta în armată ori în serviciile de folos obștesc, ceea ce din nou, va fi o mare binefacere pentru economia țării noastre!

„Versatul politician” Yair Lapid n-a omis să-i recomande, în altă ordine de idei, primului-ministru Beniamin Netaniahu să nu renunțe cu nici un chip la tratativele de pace cu palestinienii, fără să „se împiedice de vreun atentat pe ici-pe colo, folosindu-l drept pretext pentru întreruperea tratativelor de pace”. Numai că la această perlă, a omis să propună totuși o soluție: adică ce să facem, să le spunem frumos teroriștilor (celor care rămân în viață, desigur), „mai poftiți și-altădată cu atentatul pe la noi”, numai ca să nu întrerupem procesul de pace, sau ce?

Aș spera totuși că cititorii articolului de analiză a „tezaurului” de ministru israelian al finanțelor, să fi avut grijă să-l posteze și pe facebook, poate așa va găsi acolo și Yair Lapid vreo sămânță de reflecție asupra valorii sale nemăsrate și salutare pentru economia noastră!

Oricum, nu pe asta s-a bazat leaderul opoziției, Shely Yehimovici, în discursul său, atunci când realmente l-a somat pe primul-ministru să impună (fără negocieri!) companiei Teva să renunțe la ideea concedierilor, pe care le-a numit „un atentat de masă” sau „un act de canibalism”. Oricum, indiferent de „culoarea politică” a cititorilor acestor rânduri, sper ca totuși d-lor să admită că cineva trebuia să rămână cu mintea lucidă, din toată această cinstită adunare, fie (până și) leaderul Partidului muncii!

Fiindcă până și copiii de altă religie trebuie să se resemneze, de la o anumită vârstă în sus, că Moș Crăciun nu există, iar cei de religie iudaică trebuie să fie… de nu știu câte ori mai realiști. Nu găsiți?

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Rodica Grindea
Rodica Grindea este ziaristă la publicațiile de limbă română din Israel, unde lucrează din anul 1984. A publicat numeroase articole de critică literară și dramatică, precum și articole de atitudine, referitoare la România și la Israel, pe teme politice și sociale. Originară din Iași, România, a studiat limba și literatura franceză (absolvind în 1968) și filosofia (absolvind în 1981), S-a stabilit în Israel în anul 1982.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro