sâmbătă, mai 21, 2022

Moștenirea domnului Adrian Albu: unitatea în jurul adevărului

Într-o țară în care puterea își agresează cetățenii, organizațiile publice politizate pe cele nepolitizate, presa de propagandă ocupă cam tot spațiul public și speculează orice ca să producă știri false utile stăpânilor, rețelele politizate din instituții se sabotează reciproc fâcându-le irespirabile, iar la scară de microgrup și individuală oamenii se baricadează în cetăți ale interesului egoist pentru o minimă siguranță materială și psihologică, domnul Adrian Albu a dat cât a trăit liantul necesar vieții suportabile, unitatea în jurul adevărului.

Într-o populație de oameni bolnavi de mândrie în care a vorbi e mai degrabă semn al puterii, după chipul și asemănarea celor care interpretează, decât purtător al adevărului și mijloc pentru buna făptuire, unitatea nu se putea da prin cuvinte. De aceea făcea și nu prea vorbea. Adevărul făcând, adevărul ajutând, adevărul prin exigența unor standarde impuse mai întâi sie însuși și abia apoi ceilorlalți. Un adevăr al refuzului mediocrității.

Ce fel de adevăr e acesta pe care îl pricepe oricine, care nu are nevoie de teoretizări, care nu se scrie în tratate nesfârșite științifice sau filosofice, pe care îl pot avea și muții, și orbii, și pe care atunci când îl are un om cu putere managerială schimbă felul de a se face lucrurile fără nici un fel de plan anterior personal de a restructura, de a referoma, fără vreun manifest, doar prin manifestare ? Este adevărul evanghelic, adevărul Cuvântului întrupat.

Un adevăr pe care îl primim și îl dăm mai departe oricui e deschis să îl ia, oricui stă în faptul de a fi deschis, un adevăr cu care nu ne putem împături în opere ca să fim aplaudați, glosați, studiați în catedre, citați, dar pe solul căruia crește orice operă, că știe autorul sau că nu știe.

Un adevăr exprimabil în limbajul comun, cel atât de disprețuit de unii oameni de ștință și filozofi, acel limbaj zis “naiv” care „trebuie” mereu tradus în limbajul tehnic al științelor pretins superioare epistemic pentru a putea să înțelegem “adevărul” despre lume și oameni. În toate peșterile cunoașterii umane în care multor oameni din lumea academică le place să viețuiască în jurul focului domnul Adrian Albu venea cu bun simț și aducea un pic de lumină rezolvând consecințele disfuncționalităților generate în mod necesar de depărtarea oamenilor de viața virtuoasă, de trăirea lor în adevărul faptelor.

Când vrei să instrumentalizezi memoria unei astfel de persoane în interesul acaparării redutelor instituționale ale libertății de gândire și acțiune în mod necesar obții contrariul. Nu poți ispiti pe Hristos, nu-l poți manipula. Vei vedea cum oameni certați se împacă apărând și mărturisind binele, episcopi cum slujesc la punerea sa în mormânt, flacăra adevărului Celui pe care l-a urmat strălucind. Pentru că toți, credem, sau nu credem, cât și cum putem fiecare, suntem constituiți, structurați întru acest mod de a fi, îl recunoaștem fără nici o explicație, ne-am dori să îl urmăm, îl apărăm atunci când se manifestă evident, îl mărturisim.

Dumnezeu să îl odihnească.

Legenda foto: marea la 2 mai, satul natal al domnului Adrian Albu, 19 ianuarie 2019.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro