vineri, martie 29, 2024

Moartea dosarului cu şină, o dramă cu prea multe acte

Zice lumea, eu nu am făcut socoteala, că sunt peste 800 de legi active prin care statul ROmân solicită copii după acte pe care tot statul român, prin diverse entităţi, le-a emis.  Prin aceste legi guvernează tirania hârtiei, a copiei după CI şi a dosarului cu şină. Tehnologia şi digitalizarea ne-au adus o licărire de speranţă şi de atunci, cetăţeni şi antreprenori în geala măsură, tot aşteptăm să se întâmple o minune. România suferă la propriu sub greutatea hârtiei, gândiţi-vă că primăria Sectorului 1 foloseşte anual 5 milioane de coli A4, iar cea a sectorului 6, nu mai puţin de 9 milioane de coli, cam 350 de tone în total. Iar în Bucureşti sunt mai multe Primarii decât am avea nevoie.

Pe 7 decembrie, vocea autorizată a ministrului Burduja de a Ministerului Viitorului a trâmbiţat pe social  media: „fără dosare cu șină, fără copii după acte, fără xeroxuri în instituțiile publice. Toate acestea sunt posibile după victoriile de astăzi din Parlament! Marcați în calendar ziua de 7 decembrie pentru moartea dosarului cu șină.” Unii au sărit cu felicitările, însă alţii au avut un flashback. În 13 octombrie 2021 a fost aprobată LEGEA pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.  ()

Inițiată de deputatul George Tuță alături de alți 101 parlamentari, propunerea legislativă prevedea ca instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte”. Legea interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.” Trimisă la Cotroceni pentru promulgare, legea urma să intre în acţiune din ianuarie 2022.

Ca să facem puţin lumină, pe 7 decembrie au fost aprobate doua demersuri diferite: modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar și modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.41/2016 () privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale. Primul act normativ va simplifica, procesul de obținere a cazierului judiciar, care va fi eliberat gratuit, în format digital, poate și prin intermediul ghişeul.ro. Obţinerea cazierului judiciar a fost oricum simplificată încă de anul trecut (în urma modernizării Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS), prin completarea cererii direct în sistemul informatic al autorităţilor şi eliberare în aceeaşi zi. Chiar şi aşa, într-o speță deja simplificata şi fără dosar cu şină, noua lege are nevoie de promulgare şi încă 180 de zile pentru implementare efectivă. Ceea ce duce termenul spre vara anului viitor.

Al doilea este însă ceva mai revoluţionar şi introduce mai multe prevederi prin care ”administraţia publică locală sau centrală nu poate solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie;” Legea mai spune şi ca instituţiile au obligaţia să pune la dispoziţie formulare online pentru cereri, să nu mai ceară copii legalizate ci doar copii conforme cu originalul şi să deţină adrese publice de e-mail unde să poate fi trimise copii digitale ale documentelor, ca un punct unic de contact electronic. Acelaşi termen de promulgare şi punere în practică.

Nu e tocmai digitalizare, dar este un pas înainte. Cel mai probabil. Instituţiile publice vor achiziţiona în masa dosare cu sine, pentru că legea interzice solicitarea şi nu utilizarea acestora.

Să spunem că a murit dosarul cu şina în România mi se pare un exemplu de ”toxic positivity” sau de ascundere a gunoiului după ușă. Cele două legi amintite mai sus, pentru care iniţiatorii merita întreaga noastră admiraţie, reprezintă un început şi nicidecum un final. Aceasta pentru că în România, problema reală nu este dosarul cu şina în sine, ci mentalitatea şi procedurile anacronice gândite pentru o lume bazată pe hârtie și nu pe bytes.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Una din cele mai stupide cereri birocratice e cea a certificatului de nastere. Tin minte ca m-am prezentat la politie pentru a mi se intocmi un ID romanesc si mi s-a cerut certificatul de nastere.
    „Dar am un pasaport romanesc. Datele din cartea de identitate nu sint altele decit cele din pasaport. De ce va trebuie certificatul de nastere?”
    „Asa zice legea.”
    „Dar daca am pierdut ceritficatul de nastere?”
    „Nu e nicio problema. Faceti o cerere si vi-l eliberam pe baza pasaportului.” Asta da logica!!!

    Alta poveste romaneasca e ca certificatul de nastere se elibereaza doar de catre sectia care l-a eliberat initial (adica din localitatea de nastere). Poti face cerere la Bucuresti dar daca esti nascut la Sighet trebuie sa mergi la Sighet sa il iei imediat, altfel asteptarea pentru a-l primi la Bucuresti dureaza o luna. Am obiectat ca „daca tata ar fi fost ambasador in Noua Zeelanda si as fi fost nascut acolo, credeti ca ar trebui sa ma duc in Noua Zeelanda ca sa-l iau?” dar mi s-a spus ca nasterea ar fi fost inregistrata si in Romania.

    Am povestit asta unor turci care mi-au zis rizind: „La noi se elibereaza de la orice belediye (municipalitate) si vine si apostilat. Si voi sinteti in EU si noi nu …”. Adica e atit de greeu pentru primarii sa aiba acces una la baza de date a celeilalte, adica sa se faca un registru central?

    Din pacate ambele documente, pasaport si CI, nu contin numele parintilor, motiv pentru care inca mai e nevoie de certificat de nastere in cazul succesiunii.

    Prietenii ar putea sa se plinge de dificultatea de a inregistra o masina in Romania … si ar mai fi cite si mai cite …

    • Nu e greu sa se faca un registru central si sa aiba acces la o baza centrala de date – e greu sa le invete pe functionarele aleaaa… sa acceseze o baza de date si, in general, sa umble cu compul ;)
      Daca te uiti la unghiile lor vezi PRECIS ca nu au cum sa fi umblat prea mult cu tastatura. Bineee… ca oricum „sporul de radiatii” (ca joaca Solitera pe comp) il iau >:)
      Oricum, mie SI mai stupida imi pare solicitarea sa completezi data nasterii SI CNP-ul! Pai, frate! data nasterii nu se deduce din CNP? Ma rog… poate nu stiu sa citeasca un CNP sau ce-o fi chestia aia bizarrraa… :P

  2. Încă de acum 15-20 de ani era posibilă înlocuirea hârtiei cu formatul electronic, firmele atunci au făcut-o. Dar în România Ceaușescu a fost înlocuit de mii de ceaușei, fiecare la postul lui, și cum ”cunoașterea este putere”, nu te apuci să cedezi puterea (aka cunoașterea&informațiile) postului către alții.
    Blocarea sistematică a accesului la informații, nu doar pentru publicul larg, ci și între instituții, permite conservarea adevăratei forme de conducere politică din România.
    Nu, nu este democrația. Nu, nu este dictatura.
    Este BIROCRATURA – dictatura funcționărimii.
    Să mai spunem că acest tip de blocaj permite încălcarea legii? De exemplu, impozitarea suplimentară a posesorilor de mai mult de o proprietate imobiliară nu este posibilă în situația în care nu se centralizează datele la nivel național. X-ulescu are un apartament în București, unul în Brașov și o…un viloi de vacanță în alt județ. El nu va fi impozitat suplimentar așa cum prevede legea, deoarece datele nu circulă la nivel național.

    • Bai, ej nebun? CUM sa inlocuiasca hartia cu formatul electronic? >:
      Pai daca o inlocuiesc, CUM ar mai putea uamenii aceia sa plece de la ghiseu si sa lipseasca vreo ora, ca „sa caute registrul”? :P
      Plus ca, daca s-ar inlocui fartiile alea, s-ar putea sa constate ca poa’ sa mai reduca din posturi… pericol mare, monser… :P

      • Cu o proiectare judicioasă a modului de procesare și cu RPA (https://www.uipath.com/rpa/robotic-process-automation) +IA (Inteligență Artificială), posturile s-ar putea reduce cu 70-90%. Dar cum diferența o constituie japițele birocrate care nu fac nimic și sunt pilele barosanilor din partide, și aceste japițe + rudele lor constituie bazinul electoral al celor două cele mai mari partide, acest lucru nu se va întâmpla decât atunci când UE ne va obliga, așa cum s-a întâmplat cu toate lucrurile de bun simț din țara asta, de la intrarea în UE și până acum.

  3. De acord ca ‘moartea dosarului cu sina’ e ‘toxic positivity’, insa nu poti scrie o lege care sa impuna vag schimbarea mentalitatii si a procedurilor anacronice. Ai nevoie de termeni concreti si pragmatism, chiar daca pasii sunt prea mici si pot fi deocamdata evitati de status quo-ul birocratic.

    • Unii functionari „se acopera cu hartii” pentru ca unii solicitanti cer si ce nu li se cuvine, iar alti funcionari sau chiar aceiasi aproba daca primesc cererea cu „actecusuteladosar”, deci e bine sa avem si hartii doveditoare. Iar scanarea actelor poate sa mascheze falsurile pana cand se face compararea cu originalul, mult mai tarziu sau poate niciodata…. Deci aplicarea noii legi ar fi buna, moderna, dar oarecum periculoasa in prezent.

  4. Demersul in sine este bun dar.
    Digitalizarea este fluturata ca solutia care va putea rezolva dintr-o data toate problemele, cel putin din administratie in relatia cu cetateanul. Nimic mai fals.
    Prin procedurile digitale nu se face altceva decat muterea dosarului cu sina in spatiul virtual.
    Digitalizarea poate deveni eficienta doar daca inaintea mutarii procedurilor in spatiul virtual se procedeaza la debirocratizarea si simplificarea procedurilor altfel devine un calvar.
    Acelasi numar de formulare, cereri si alte hartoage inutile, acum insa digital.
    Care sunt domeniile unde intradevar digitalizarea are rost ? au fost identificate ?
    Va spun eu, acte care tin de starea civila, inmatriculatul unui automobil si relatia cu fiscul cu toate ca acesta ar trebui sa fie minimala.
    Si inca ceva, eliminarea completa a cererilor, statul trebuie sa fie la dispozitia cetateanului si nu cetateanul sa se ploconeasca la mila si poma acestuia dupa deviza: „Statul suntem noi !”
    Digital trebuie puse la dispozitie formulare cat mai putine si simple pe care fiecare sa le poata intelege, formulare completate si retrimise, atat.
    S-a gandit cineva cum se pot atasa documente, scanare ? cati au scaner ? fotografierea fiind mai simpla si la indemana multora.
    Digitalizarea este extrem de complexa si nu poate fi implementata peste noapte iar pana cand vom putea face inconjurul lumii fara a scoate un document va mai trece ceva vreme, recunoasterea faciala fiind metoda, metoda care poate fi insa si folosita pentru eliminarea indivizilor. va dati seama ce potential criminal exista ?
    Nu s-a gandit nimeni la cei fara acces la lumea digitala ?
    cei care nu au posibilitatile financiare sa-si procure un laptop, calculator si vreau sa-i vad pe desteptii care produc acest haos cum isi depun hartoagele digital de pe telefonul mobil.
    Cum poate fi verificat daca cel care depune digital actele este fizic acceasi persoana ? pe baza CNP-lui ? sau se trece direct la identitatea digitala ? proiect dealtfel gandit la nivel mult mare, european si global.
    In primul rand trebuie regandite din temelii necesitatile statului, care sunt informatiile de baza de care are nevoie de la fiecare cetatean si care pot fi informatiile de care are nevoie cetateanul de la stat si, standardizarea acestora.
    Trebuie sa existe o baza de date comuna accesibila fiecarei instutie a statului, trebuie sa existe interconectivitatea intre bazele de date ale insitutiilor astfel incat cetateanul sa nu fie obligat sa depunda acelasi documente insa la institutii diferite.
    O digitalizare de asemenea anvergura trebuie gandita pana la sfarsit nu pe repede inainte initiata o lege care va exclude sute de mii de oameni de la serviciile digitale, oameni care vor trebui sa depuna acelasi hartoage anoste analog si fizic, la ghiseu.
    Si totul sub aspectul securitatii datelor !!!!

  5. Trebuie sa schimb carte de identitate pentru ca expira .
    Documente necesare :
    1. Cerere
    2. Cartea de identitate ce urmeaza sa expire in original
    3. Certificat de nastere in original
    4. Certificat de casatorie in original
    5. Act de proprietate asupra imobilului situat la adresa unde doresc sa imi stabilesc domiciliul / adeverinta de la primarie ca detin imobil in proprietate la adresa respectiva .
    6 . Taxa de eliberare a cartii de identitate

    In ordine inversa :
    6. Taxa asta ar trebui suportata din bugetul local ; ca doar cetatenii cu domiciliul pe raza respectivei UAT platesc direct si indirect sume considerabile catre respectivul buget .
    5 . Documentul de la primarie care atesta ca detin in proprietate imobil la adresa unde doresc sa stabilesc domiciliul il pot cere cei de la evidenta persoanei direct in numele meu
    4. Nu inteleg ratiunea pentru care imi este solicitat certificatul de casatorie
    3. Date legate de certificatul de nastere pot fi cerute de cei de la evidenta persoanei , in numele meu , institutiei care l-a eliberat .

    Daca gresesc pe undeva doresc sa fiu corectat .

  6. De când am citit titlul am zâmbit ușor. E foarte bine că există demersuri legislative înspre a elimina ceea ce numim ‘dosarul cu șină’. Însă până la eliminarea definitiva e drum lung, pardon foarte lung.
    Acum sa eliminam realitatea existentă pentru câteva tipuri de acte nu neapărat minore dar: cazier judiciar, extras CF etc. care au în momentul de față emitere online și e foarte bine că e așa.
    Dar, rămân „dosarele grele” acelea de înscriere în cartea funciară a proprietăților dificile, consolidarea și renovarea clădirilor in zone protejate, acțiunile în justiție cu expertize, aici sa fim serioși – încă suntem foarte departe.

    ‘dosarul cu șină’ trebuie înțeles ca o unealtă de organizare care pe parcursul a zeci de ani a pus ordine in demersurile menționate mai sus. Aceasta unealta e vag stăpânită de funcționari înalți în condițiile în care un dosar de consolidare a unui imobil in centru aduna intre 600-1000 file generând intre pagini minim 16 stampile/semnături diferite a diverși profesionisti puse împreună cu acte cadastrale, notariale, acte emise de deținătorii de rețele, mediu, poliție, servicii, pompieri după caz etc!
    Deci după ce aceasta unealta de organizare abia e înțeleasă și pusă în aplicare de doar câțiva oameni de la vârful sistemului de stat (care verifică) și pe partea cealaltă sunt la fel doar câțiva capabili sa întocmească astfel de Mega Bibliorafturi (fratele mai mare a dosarului cu șină) trebuie doar sa ne imaginam cum o sa arate schimbarea -uneltei- .
    De mâine (sau in 180 de zile) trebuie sa pui ordine în viața profesională a sute, mii de persoane și instituții care în loc să verifice fila cu fila biblioraftul de la pag 1 la pag 1000 trebuie sa stea sa descarce foldere și sub foldere toate semnate electronic cu semnătura valida și plătită.
    Nu zic că nu se poate sau că e imposibil dar asta o sa dureze ani de zile și asta intr un context prielnic.

    La final intr o nota optimistă îmi aduc aminte bine o scenă de la Enel Călărași (Orașul Călărași) unde având cel puțin 20 persoane in față am pierdut complet orice speranță când domnișoara de la ghișeu față in față cu -populatia- întreba:
    – Cum vă numiți?
    – Ion Gheorghe
    – Pai va rog scrieți pe cerere
    Liniște … Oamenii nu știau să scrie, așa că domnișoara, o eroină, după ce dicta pe litere, fara rezultat, lua singura foaia și pixul și scria după dictare. Dictarea lor.
    Am plecat tulburat.

    Așa că până una alta chiar azi liniștit și rece, învăluit de un calm vulgar am aranjat fila după fila in biblioraft. Am 34 de ani și sincer va spun că chiar daca aș vrea să trimit totul via email și as putea, mă simt bine că sunt ‘tata dosarului cu șină’.
    Dacă știți alta metoda de a rezolva probleme complexe și complicate va rog scrieți ne. Altfel orice lucrare de consolidare incepe și de termina cu un dosar mai mare sau mai mic, iar motivul pentru care PMB nu consolidează mai multe imobile e simplu – nu știu să facă dosare cu șină pentru că asta e doar o unealtă in aplicarea unei metode, iar unde nu știi să ții în mână un 🔨 și ferăstrău e drum lung până la a face mobilă.

  7. Uitați-vă numai pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice să vedeți cîte manopere, hîrtii și deplasări se cer pentru a primi cuponul de pensie în format electronic! Așa încît eu am renunțat, n-au decît să rămînă ei în Evul Mediu, n-am ce le face. Am vrut să pun un link pentru verificare, dar în acest moment în care scriu cnpp.ro NU este accesibil.

    • In spital iti cere talonul de pensie hard-copy, deci cel adus de postasul …care suna de 2 ori, sau ai acasa imprimanta si il tiparesti. Explicatia spitalului: trebuie anexat la documentele intocmite in spital si ei nu au posibilitatea sa-l tipareasca

      • @ Pinno
        Știu, am avut și eu această experiență. La ce o fi trebuind cupon pe suport de hîrtie, nu ajunge că am card de asigurat? Am o multifuncțională, dar am îmbătrînit și parcă aș vrea să fiu modern/eficient acum, că nu mai am atîția ani să aștept cîți trebuie în netrebnicia guvernamentală românească!

  8. Bun de acord cu digitalizarea. Dar ce faci cu companii multinationale private, dar si institutii publice care pt orice contract cer telefon mobil si adresa de posta electronica si mereu copie dupa buletin cand esti client vechi de peste 15 ani, ori locuiesti de o viata la aceoasi adresa.. Nu accepta pe aceste
    contracte on line nr.telefon fix si sa ai musai calculator personal. Daca ajuti o o ruda cu o adresa de posta electronica si telefonul tau mobil ca sa ii faci contract on line si sa aibe factura electronica iti da in cap cu GDPR. Si digitalizarea trebuie sa aibe o flexibilitate fata de anumite situatii si datele sa fie transmise de la institutie la alta. Este cazul Enel.

  9. Inlocuirea dosarului cu sina face urmatoarele diferente:
    1. Il lipseste pe functionar de contactul direct cu cetateanul si prin extensie de posibilitatrea de al convinge pe cetatean ca numai el/ea ii poate rezolva problema, desigur, contra unei contraprestatii.
    2. Transforma arhiva pe hartie in arhiva electronica si il vaduveste pe functionar de posibilitatea de a da foc sau de a inunda arhiva in cazul in care administratia sau justitia ar investiga cauze comerciale sau administrative generate de documente generate in alte conditii decat cele legale.
    3. Imposibilitatea functionarului de a justifica intarzierile in solutionarea cauzelor prin pierderea documentatiei sau transmiterea acesteia de la un functionar la altul in diferite circumstante legate de miscarea de personal in institutie
    4. Digitalizarea va face in 5 ani orice functie administrativa neatractiva pentru institutiile administratiei publice de stat si angajarea pe aceste functii a rudelor si amantelor.
    5. Se va crea in circa 5 ani o masa de fosti functionari care va face presiuni pentru infiintarea unor posturi care sa faca posibila relatia directa cu cetateanul pentru a isi relua aceiasi activitate precizata la punctul 1.

    • Da, nu se exclud. Cand s-a introdus informatizarea, contabilul nostru scria in timpul programului statele de plata, ca de obicei, iar dupa program le facea si in sistem informatic, pana spre dimineata. Odata a fost pana de curent pe la miezul noptii si a doua zi nu erau gata statele. De, alte vremuri, alt hard, alt soft si alte reguli…

  10. Ce-ar fi dacă s-ar da oamenilor pensiile?
    Adică punctele de pensie să se transforme în obligațiuni de stat care să fie depuse (de către stat) în conturi bancare pe numele oamenilor?
    Si toată munca ce cu onoare se desfășoară în casele de pensii s-ar face la bancă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Vasile
Gabriel Vasile
Consultant pe comunicare B2B

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro