miercuri, ianuarie 20, 2021

Moartea emirului Kuwaitului și sfârșitul unei ere

Marți, 29 septembrie, Orientul Mijlociu și lumea occidentală primea cu tristețe vestea morții emirului Kuwaitului Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah care s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani într-un spital din statul american Minnesota după ce suferise o intervenție chirurgicală în Kuwait. Emirul Sabah este și va rămâne recunoscut drept un mediator regional, un lider deschis dialogului și dedicat rezolvării disputelor pe cale diplomatică. Implicarea sa în aducerea la masa negocierilor a tuturor părților implicate într-un anumit conflict pentru a găsi o soluție de comun acord precum și capacitatea lui de a păstra Kuwaitul într-o poziție echidistantă față de diviziunile regionale l-au făcut să câștige încrederea liderilor Orientului Mijlociu, dar și a celor mondiali, în special la Casa Albă, iar moartea sa ar putea avea consecințe nefaste pentru o regiune din ce în ce mai instabilă.

Diplomatul și tatăl politicii externe a Kuwaitului

Deși eforturile sale de mediere a conflictelor din regiune au devenit mai intense și mai vizibile abia după ce acesta a devenit oficial emir al Kuwaitului în 2006, inițiativele întreprinse de acesta în ultimii ani precum și succesele înregistrate reprezintă rezultatul unei lungi cariere în diplomație ocupând funcția de ministru de externe, timp în care și-a consolidat renumele de mediator regional.

Sabah al-Sabah s-a născut în Kuwait City la data de 16 iunie 1929 cu aproximativ douăzeci de ani înainte de începutul epocii de aur a Kuwaitului. În perioada copilăriei și adolescenței sale erau puse bazele statului modern Kuwait. Numeroase inițiative de dezvoltare instituțională inițiate în anii 1930 au pavat calea către obținerea independenței de sub protectorat britanic. În aceeași perioadă au fost semnate înțelegeri între Kuwait și companii din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie care confereau acestora din urmă dreptul la exploatarea de hidrocarburi. Procesul a continuat în anii 1950 când eforturile șeicului Abdallah al-Salem au fost îndreptate înspre crearea unui cadru legislativ favorabil pentru obținerea independenței. În acest sens, au fost adoptate legi referitoare la organizarea judiciară, naționalitatea, dar și legi monetare.

În 1961, statul Kuwait își obține oficial independența și pășește în rândul comunității internaționale. Sabah al-Sabah este numit ministru de externe doi ani mai târziu la vârsta de 34 de ani, iar prima sa apariție în lumina reflectoarelor pe scena internațională este susținerea unui discurs în cadrul Organizației Națiunilor Unite ca urmare a aderării Kuwaitului la ONU. Acest moment reprezintă punctul de pornire al activității și eforturilor diplomatice kuweitiene, caracterizate de alăturarea la organizații internaționale precum Organizația Mondială a Sănătății sau Banca Mondială în cadrul cărora Kuwaitul a activat pentru promovarea numeroaselor probleme din lumea arabă.

Cariera diplomatică a șeicului Sabah al-Sabah urma să traverseze numeroase crize. Începând cu războiul civil din Yemen (1962-1970) care a culminat cu retragerea completă a trupelor britanice și egiptene, criza petrolului din 1973, războiul civil din Liban (1975-1990) sau revoluția islamică din Iran (1979) sunt doar câteva evenimente în care ministrul de externe s-a implicat activ pentru a găsi o soluție diplomatică de ieșire din criză. A fost, în același timp, unul dintre cei mai fervenți susținători ai Consiliului de Cooperare al Golfului și martorul epocii de aur a Kuwaitului, perioadă în care țara sa a cunoscut o creștere economică imensă.

Invazia și ocuparea Kuwaitului de către Irakul lui Saddam Hussein a reprezentat fără doar și poate un punct de cotitură, dar și o traumă pentru politica externă a statului din Golf. După ce Kuwaitul a sprijinit Irakul în războiul devastator împotriva Iranului (inițial își menținuse neutralitatea în primii doi ani de conflict armat, dar pentru a contracara influența regimului revoluționar de la Teheran, decide să susțină partea irakiană începând din 1982) cu peste 14 miliarde de dolari, Saddam Hussein invadează și ocupă țara vecină invocând pretextul conform căruia Kuwaitul este în mod natural parte a Irakului, dând naștere primului război din Golf în august 1990. Cel mai probabil, motivele invaziei au legătură și cu incapacitatea Baghdadului de a plăti sumele imense împrumutate pe parcursul războiului.

Sabah al-Sabah, împreună cu alți membri ai guvernului, fuge în Arabia Saudită și se va reîntoarce abia după ce trupele coaliției conduse de Statele Unite ale Americii eliberază Kuwaitul de armatele lui Saddam Hussein ca urmare a Operațiunii Furtună în Deșert demarată în 1991. Luptele și eforturile de a elibera statul din Golf au dus la distrugeri imense, iar procesul de reconstrucție a fost unul încet și greoi comparativ cu ritmul de evoluție al celorlalte state bogate în petrol din Golf. Intervenția americană nu a făcut altceva decât să întărească relațiile dintre Kuwait și Statele Unite urmând ca acestea din urmă să înființeze baze militare care vor fi folosite drept punte de lansare pentru viitoarele invazii americane în Afghanistan și Irak după evenimentele de la 11 septembrie 2001. În prezent, SUA mențin între 13 și 15 mii de soldați în Kuwait reprezentând unul dintre cei mai importanți aliați din zona Golfului.

În același timp cu extinderea și consolidarea relațiilor politice și economice cu Statele Unite ale Americii, din credința sa în multilateralism, care domină politica externă a Kuwaitului din 1991 până în prezent, și din dorința de a păstra pacea și securitatea în regiune, Sabah al-Sabah a căutat să refacă și să îmbunătățească relatiile cu statul vecin, Irak. De-a lungul anilor relațiile dintre cele două țări au devenit cordiale, iar legăturile diplomatice au fost restabilite.

Așadar, numirea șeicului Sabah al-Sabah în funcția de ministru de externe în 1963, la doi ani de la obținerea oficială a independenței, s-a dovedit a fi probabil cea mai bună decizie pentru politica externă a Kuwaitului și pentru imaginea sa în lume. Încă de la începutul carierei sale diplomatice, acesta a urmărit să integreze statul din Golf în organizațiile internaționale și să promoveze dialogul și diplomația drept instrumente în vederea rezolvării disputelor. Din această poziție, de-a lungul anilor, Sabah al-Sabah s-a confruntat cu nenumărate crize și conflicte armate precum războiul civil din Liban, unde Kuwaitul a jucat un rol central în încercările de a pune capăt luptelor precum și în perioada de reconstrucție post-conflict. Invazia Kuwaitului de către trupele lui Saddam Hussein în 1990 a reprezentat un punct de cotitură în politica externă însă ca urmare a acestei traume, Kuwaitul își va concentra viziunea asupra lumii având ca piatră de temelie multilateralismul.

Emirul

După patru decenii în funcția de ministru de externe, Sabah al-Sabah este numit prim-ministru al Kuwaitului în anul 2003. Trei ani mai târziu, în 2006, moartea emirului de la acea vreme dă naștere unei aparente lupte pentru putere în rândul familiei regale. Prințul încoronat Saad al-Abdallah al-Salim al-Sabah este numit succesor la tron. Însă problemele sale de sănătate au iscat îndoieli cu privire la capacitatea acestuia de a conduce țara și, astfel, nouă zile mai târziu, parlamentul votează retragerea titlului de emir. În schimb, va fi numit în funcție vărul acestuia, Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah.

De-a lungul celor trei ani în care a ocupat funcția de prim-ministru, acesta și-a îndreptat mai mult atenția înspre chestiunile politice interne. În acest timp a reușit cu succes să medieze numeroase dispute apărute în rândul facțiunilor politice rivale și a jucat un rol crucial în promulgarea de către parlament a unei legi care acorda femeilor drepturi politice depline. Dacă pe parcursul celor patruzeci de ani în care a ocupat funcția de ministru de externe Sabah al-Sabah s-a confruntat cu numeroase crize în regiune, perioada de emir nu va fi mai puțin provocatoare.

Eforturile sale diplomatice în această perioadă s-au îndreptat în două direcții majore: În primul rând, emirul a depus eforturi constante în a media rivalitatea dintre Arabia Saudită și Iran pentru a evita escaladarea acesteia până în punctul pericolului izbucnirii unui război de proporții între cele două state. În al doilea rând, a jucat un rol crucial în încercările de a reconcilia părțile implicate în blocada impusă împotriva Qatarului de către Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt în 2017. În tot acest proces, Kuwaitul și-a menținut neutralitatea care i-a adus apreciere și rolul neoficial de mediator regional.

Relațiile Kuwaitului cu Iranul au cunoscut mai degrabă o traiectorie sinusoidală, cu urcușuri și coborâșuri, cu perioade de tensiune și perioade de calm. Între 2006 și 2008 războiul din Irak atingea apogeul, iar Kuwaitul urmărea cu îngrijorare finanțarea considerabilă de către Iran și acțiunile grupării paramilitare șiite Kata’ib Hezbollah. În 2011, când valul de proteste cunoscut sub numele de Primăvara Arabă cuprindea întregul Orient Mijlociu producând contestări fervente ale regimurilor din regiune, emirul a acuzat brigăzile al-Quds parte a Gărzii Revoluționare Iraniene de întreprinderea unor acțiuni subversive în Kuwait menite să destabilizeze statul.

În același timp, Kuwaitul a menținut relații cordiale cu regimul de la Teheran în numeroase ocazii. Emirul a fost unul dintre principalii susținători ai acordului nuclear cu Iranul, cunoscut sub denumirea Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), care urma să ridice sancțiunile impuse asupra Iranului în schimbul stopării programului nuclear și a cursei pentru obținerea de capabilități nucleare. Sabah al-Sabah a văzut acesta acord drept un pas important pentru pacea și securitatea în regiune pe când o poziție dură ar fi putut împinge Iranul spre adoptarea unei strategii mai agresive cu privire la Statele Unite ale Americii, occident, și țările arabe lucru ce ar fi crescut posibilitatea iscării unui conflict armat.

De asemenea, în 2016 când ambasada Arabiei Saudite la Teheran a fost luată cu asalt de protestatarii care demonstrau împotriva execuției clericului șiit Nimr al-Nimr de către Riad, emirul Kuwaitului a luat decizia de a menține legăturile cu Iranul deși Arabia Saudită și Bahrainul și-au închis reprezentanțele diplomatice din Teheran. Un alt pas semnificativ pentru relațiile dintre cele două state este opoziția Kuwaitului față de decizia președintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, mișcare susținută ferm de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Însă emirul Sabah al-Sabah era conștient că sprijinul său pentru Iran nu avea să treacă neobservat de vecinul de la sud. Pentru a evita o dispută sau înrăutățirea relațiilor cu Arabia Saudită, acesta a căutat să echilibreze balanța și, astfel, în 2015 Kuwaitul și-a exprimat sprijinul pentru intervenția militară saudită în Yemen. În același timp, Sabah al-Sabah și-a exprimat respectul și determinarea de a proteja norma suveranității statelor percepând rebelii Houthi drept un pericol pentru securitatea regională. Însă lucrurile au evoluat, iar Kuwaitul a ales să devină un forum pentru dialog și diplomație în chestiunea războiului din Yemen.

A doua chestiune asupra căreia emirul și-a concentrat atenția a fost blocada impusă de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt impotriva Qatarului sub pretextul că acesta din urmă susține financiar diverse grupări teroriste. În această situație, nu doar că emirul a refuzat să boicoteze Qatarul în timp ce celelalte state au întrerupt orice fel de relație cu acesta, dar la doar câteva ore de la anunțarea impunerii blocadei, Sabah al-Sabah făcea un apel la dialog între toate părțile implicate și își deschidea ușile pentru a susține rezolvarea disputei pe căi diplomatice. Emirul nu a reușit să soluționeze criza dintre cele cinci state, însă eforturile sale au jucat cu siguranță un rol crucial în prevenirea evoluției acesteia, după ce regele Salman al Arabiei Saudite i-a propus lui Donald Trump un plan de invadare a Qatarului.

În plus, Sabah al-Sabah a jucat un rol important în numeroase inițiative de dezvoltare în regiune. Prin intermediul Kuwait Fund for Arab Economic Development, emirul a susținut numeroase proiecte în Orientul Mijlociu și Africa de Nord precum calea ferată de mare viteză Tangiers – Casablanca în Maroc. În 2018, emirul a organizat un eveniment de strângere de fonduri pentru reconstrucție în Irak în cadrul căreia au fost oferite credite în valoare totală de 30 de miliarde de dolari. Implicarea sa în chestiuni umanitare i-a adus în 2014 titlul de „lider umanitar” conferit de fostul Secretarul General al ONU Ban Ki-Moon, iar cu câteva zile înainte de moartea sa i-a fost oferită de către președintele Donald Trump decorația „Legiunea de Merit” una dintre cele mai înalte distincții americane.

Concluzie

În concluzie, moartea emirului Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah reprezintă fără doar și poate o pierdere imensă pentru diplomația Orientului Mijlociu și pune capăt unei ere a imparțialității și a căutării constante de pace și stabilitate. Într-o regiune în care din ce în ce mai mulți lideri sunt înclinați spre conflict, în care eșecurile și incapacitatea comunității și organizațiilor internaționale de a găsi o soluție politică la numeroasele crize și războaie prelungesc suferințele civililor și crează un climat constant de instabilitate, pierderea unui lider înclinat spre diplomație, dialog și negociere va avea efecte semnificative asupra proceselor de mediere și de-escaladare a crizelor încă din faze incipiente.

Emirul Sabah al-Sabah nu a fost un sfânt și a fost criticat în repetate rânduri pe plan intern pentru ignorarea unor aspecte domestice precum corupția și numeroasele conflicte iscate între puterea executivă și cea legislativă și care au dus la numeroase disoluții ale parlamentului și demisii ale guvernelor. Însă eforturile sale în direcția diplomației și în căutarea unor soluții pașnice la numeroasele crize regionale, au făcut din Kuwait un model și un mediator care s-a dovedit crucial în numeroase cazuri.

În funcția de emir, ca succesor al lui Sabah al-Sabah a fost numit fratele său, prințul încoronat Nawaf al-Ahmad al-Jaber al-Sabah în vârstă de 83 de ani. Acesta este un membru mai retras al familiei regale și puțin cunoscut publicului larg. A ocupat funcțiile de ministru de interne și ministru al apărării însă se cunosc foarte puține aspecte cu privire la preferințele sale referitoare la politicile Kuwaitului. Dată fiind situația economică internă cauzată de pandemia de COVID-19, este de așteptat ca noul emir să se concentreze mai mult asupra chestiunilor interne în timp ce pare puțin probabil pentru moment să existe schimbări majore pe plan extern deoarece poziția bine consolidată a Kuwaitului nu îi aduce acestuia doar renume și credibilitate, ci și securitate.

Fără îndoială, Nawaf al-Sabah va avea o muncă dificilă în a coordona eforturile autorităților naționale de a combate pandemia provocată de noul coronavirus și de a reface economia țării și în același timp să continue tradiția și rolul Kuwaitului de mediator păstrându-i neutralitatea în fața presiunilor venite din rândul puterilor regionale. Abilitățile sale în domeniul diplomatic și al negocierilor pot fi puse la îndoială din perspectiva lipsei sale de experiență, acesta venind dintr-o zonă militarizată mai degrabă decât dintr-una a dialogului. Însă timpul ne va spune dacă noul emir se ridică la nivelul predecesorului său pentru că, din păcate, este puțin probabil ca situațiile tensionate din Orientul Mijlociu să înceteze să mai apară.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Astept cu interes sa vad un articol despre cineva din lumea musulmana contemporana demn de mentionat. Ma refer fara doar si poate la personajul istoric care va reforma islamul si il va aduce in secolul XXI, personaj care se lasa asteptat. Drepturile femeilor si minoritatilor inca sunt la pamant in Kuwait (consultati pagina Human Rights Watch despre Kuwait), este doar marginal mai ok decat in monarhiile petroliere din zona. Cautarea pacii si stabilitatii in zona nu va gasi nimic atata vreme cat nu se va trece la laicitate, prin permisivitatea unui islam reformat si iesit din ev mediu. Vise.

    • Nici o șansă. Reforma în cazul creștinismului a avut loc în contextul Renașterii – adică după Marea Ciumă care a slăbit puterea Bisericii Catolice (mureau preoții la fel de mulți ca și păcătoșii, credibilitatea redusă la zero).
      În cazul Islamului, nu există nici o șansă. După sfârșitul Erei de Aur a Islamului (ale cărei rezultate științifice și tehnice au fost preluate de europeni și au jucat un rol important în Renaștere), ideologia Islamului a devenit una complet limitată și blocată – Coranul spune totul, nu are rost să mai cercetezi. Ascultă mullah-ul și emirul, și cu asta basta (Islam înseamnă supunere la voința lui Allah/Dumnezeu; dar supunerea oarbă la voința oamenilor nu poate conduce la ceva bun)
      Iar momentul actual al Islamului este echivalent cu cel al Inchiziției, premergător Renașterii, momentul Cruciadelor. Incapabil de dezvoltare internă sau transmitere mai departe a mesajului religios, creștinismul a trecut la inamicii externi – Islamul în cazul Cruciadelor. Problema în cazul Islamului este mult mai gravă. Puțini știu că Mohamad a interzis ridicarea sabiei asupra ”popoarelor Cărții”, iar creștinii cu Biblia și persanii cu Zend-Avesta fac parte din aceste popoare. Iar musulmanii nu pot ridica aceleași pretenții ca și creștinii în perioada Cruciadelor – creștinii nu au cucerit Mecca… Eșecul musulmanilor în acest moment este clar – fundamentalismul a creat impresia că Islamul este religia fanaticilor religioși – la fel cum Cruciadele au creat impresia că creștinii sunt niște războinici sângeroși (atunci când Saladin a cucerit Ierusalimul, a împiedicat măcelul tradițional de după cucerirea unei cetăți care a încercat să reziste asediului; după ce creștinii au cucerit Ierusalimul, sângele a ajuns la chișițele cailor, echivalentul gleznei la om). În plus, Islamul nu are nici un pol de autoritate religioasă. Schisma dintre suniți și șiiți a transferat puterea religioasă a califului către suniți, dar odată cu prăbușirea Imperiului Otoman, instituția califatului (conducerea religioasă supremă a musulmanilor prin calif, urmașul profetului Mohamad) a fost abolită de Ataturk (același conducător turc care a creat Turcia modernă și a decretat transformarea moscheii ex-Sf. Sofia în muzeu).
      În consecință nu poate exista nici o reformă prin opoziție la centrul religios tradițional, , și nici prin decizia centrului religios tradițional, din același unic motiv: pentru că acesta nu mai există. Iar un consens asupra unei autorități unice religioase în Islam nu poate exista, din motivul consemnat într-un proverb arab: arabii nu pot să cadă de acord decât asupra unui singur lucru: că nu pot să cadă de acord – de aceea faptul că Mohamad i-a unit este o clară dovadă a divinității Profetului.
      Concluzia? Islamul este nereformabil. Mohamad Însuși a profețit acest lucru – spunând că la sfârșitul vremurilor, din religia Sa nu va mai rămâne decât un nume și o carte: termenul ”Islam” și Coranul.

      • Scrieti despre a II-a Reforma, caci I-a (a lui Carol cel Mare) a avut efectul intariririi (si) religiei, ca si al adminsitratiei si scolilor .Evident, cultura si educatia nu erau raspandite si, nici cercetare nu exista, insa Epoca Carol cel Mare este epoca crearii primelor universitati un Europa si si redescoperirea efectului existentei sirienilor (care nu erau numai arabi), arabilor si evreilopr, in ziona Europei mediteraneene). Sunt multe de tusat … .

  2. Un comentariu anterior, in care arătam ca in lumea de azi Kuweitul nu reprezintă nimic si ca așa zisele mari realizări ale emirului sunt niște gogorite, a fost sters. Este autorul asa de sensibil la orice critică?
    Intr-o lume post-petrol Kuweitul se va întoarce la ce a fost înainte: un port de pescari saraci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Raul Pintilie
Raul Pintilie
In 2017 a absolvit studiile la nivel licenta in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai specializarea Studii de Securitate. Lucrarii de licenta e concentrată pe interventia militară in Libia din 2011 si modul in care aceasta a fost dezbatuta in cadrul Adunarii Generale a ONU cu referire la principiul Reaponsabilitatii de a Proteja. In 2019 a absolvit studiile de masterat in cadrul Universitatii Saint Joseph din Beirut, Liban, specializarea drepturile omului si democratizare. A petrecut un semestru in Amman, Iordania unde a scris dizertatia avand ca subiect de cercetare interventia militara a Arabiei Saudite in Yemen din 2015 si modul in care aceasta a fost motivata de sauditi, dar si felul in care dinamicile regionale au fost afectate de aceasta interventie si de razboiul civil care a urmat.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.