Margret Thatcher spunea în 1985 că teroriștii ar trebui privați de ”oxigenul mediatic al publicității” care le conferă puterea notorietății. Terorismul clădit pe pretexte religioase, pe aparenta protejare a unei credințe, este în fapt un act de violență politică cu scop destabilizator și cu victime civile.”Doamna de fier” nu avea cum să prevadă, prin experiența timpului ei, că în următorul sfert de secol lumea avea să se schimbe radical împinsă de progresul tehnologic, încât totul să fie influențat de comunicarea globală și de noile tehnologii. Analiștii pun pe seama adaptoptării acestora sporirea rapidă a adepților ISIS care, spre deosebire de Al-Qaeda retrasă în peșteri, a racolat membri din toată lumea folosindu-se de New Media pentru a răspândi o propagandă musulmană care excede învățăturilor Coranului: telefoane inteligente, Internetul cu Messenger, Skype, YouTube, Facebook etc. Pe scurt, ”Jihad 2.0”. Jurnalismul clasic nu mai poate fi învinuit, fiindcă multiplicarea mesajelor nu mai e azi apanajul său decât în mică măsură.
Mărturia unei jurnaliste din Paris publicată în volumul Dans la peau d’une djihadiste, tradusă la editura Polirom sub titlul În pielea unei jihadiste, a devenit un bestseller al anului 2015, fiindcă explică ce rol joacă debusolarea și insignifianța socială în recrutarea unor tineri și tinere de către Statul Islamic. Jurnalista cu pseudonimul Anna Erelle a acceptat să intre în rolul unei tinere musulmane dispuse să se lase ademenită de un șef ISIS căruia urma să-i devină soție. Se expune, deci, ca momeală, pentru a desluși care sunt metodele și rețelele de racolare a fetelor din Franța fugite în Siria. De ce intră Anna Erelle în această dedublare periculoasă?”Îi admir pe cei care au credință. Invidiez forța pe care le-o oferă. Este probabil un sprijin prețios pentru a putea merge înainte în fața dramelor cu care e presărată în mod inevitabil viața. Dar când spiritul servește drept alibi unor asasini care îi schimbă menirea, atunci eu, Anna, mă simt îndreptățită să devin alta. Cel puțin pe Internet… voi fi Mélodie, o tânără rătăcită, resemnată și totodată naivă”, își explică jurnalista demersul riscant și, poate,”contestabil deontologic”, spune tot ea. Discuțiile zilnice pe Skype cu unul dintre capii brigăzilor jihadiste din Siria devăluie cum sunt folosite argumentele religioase în racolări, drapate în promisiunea unei vieți de lux sau a uneia eroice, în care personajul marginal să devină apreciat, important, respectat. ”Pretendentul” își expune telefonul de ultimă generație, ceasul scump, armamentul din dotare, împreună cu îndemnul la credință și la exterminarea necredincioșilor (catolici, ortodocși, șiiți, kurzi și ”cruciați” occidentali de-a valma) numiți cu dispreț kuffar:”Poți să omori, dacă iei viața unuia care nu-l respectă pe Allah. Nu e nimic rău în asta, ba dimpotrivă… Poți să-i arzi, să-i sugrumi, numai să aibă o moarte atroce, în felul acesta îl slujești pe Allah”, o impresionează racolatorul pe tânără, convingând-o să-și părăsească familia și țara natală pentru a se alătura cauzei, adică transformării globului într-un mare califat condus după legea islamică, Sharia. Investigația sub acoperire – la propriu, fiindcă tânăra poartă burka la întâlnirile online – încearcă să aprecieze cât este fanatism religios și cât este spectacol propagandistic în conduita racolatorului, el însuși de origine franceză, ce anume îl face să se declare fericit că a ucis peste 50 de oameni în numele credinței și cât de sincer identifică asasinatul cu ”onoarea” și ”curajul”. Și totuși, numeroși tineri originari din țări europene sau de pe continent american au putut fi atrași și asociați crimei cu un discurs similar, pe Internet:”Pentru unii, Jihad 2.0 este doar o modă. Pentru alții reprezintă însă prima etapă a radicalizării lor”concluzionează cartea. Jurnalista plătește din greu experimentul, împotriva ei lansându-se în lumea islamică o chemare la fatwa, adică răzbunare și condamnare la moarte. Așadar trăiește în teroare, sub alt nume, își schimbă des identitatea, adresa și numerele de telefon. Viața ei e năruită.
Istoria servește destule exemple de cruzime în numele religiei ca să ne mirăm de fanatizarea unei părți din lumea actuală. Și totuși, datorită difuzării instantanee a imaginilor pe Internet sau prin satelit pe canalele de televiziune, cazul Charlie Hebdo a produs un imens șoc emoțional, așa cum decapitările postate pe YouTube de ISIS provoacă oroare, distorsionând percepția despre religia musulmană și despre adepții ei. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a semnalat recent prigoana la care sunt supuși creștinii din Qaryation, o localitate ocupată recent. ISIS a elaborat unsprezece reguli pentru creștini cărora li se interzice, sub sancțiunea pedeapsei cu moartea, să se roage cu voce tare, să expună simboluri creștine, să rostească numele lui Cristos etc. Istoria se repetă, s-a mai întâmplat cu primii creștini, cu evreii, cu musulmanii în fața cruciaților etc. Extremismele de orice fel stimulează frica și distanțarea, simptomatice azi în disputa statelor europene despre primirea sau respingerea refugiaților din Siria.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Barbarismul si fascismul tehnologic sunt doua extreme. Societatile moderne tind sa construiasca un cadru institutional si social cu caracter pronuntat paramilitar in contrapondere cu acutizarea fenomenelor teroriste. Universul concetrationar „civilizat” ramane o alegere cu o singura optiune … afara sunt barbarii si teroristii.
Subscriu. Tendințele fasciste ale statelor sunt justificate prin ”amenințarea teroristă”, iar turma acceptă acele tendințe fasciste ale statelor și le suportă zilnic, deși pentru imensa majoritate a turmei ”amenințarea teroristă” e doar la televizor. Iar statele cu înclinații fasciste întrețin la greu isteria.
Problema e că oamenii nu pot fi aduși la realitate. Peste câteva zeci de ani se va discuta cu foarte mare indignare despre abuzurile comise azi de către state în numele luptei împotriva teroriștilor. Dar nu va mai folosi la nimic.
@ Vlad (Scuze pentru posibila informaţie redundantă, sortarea comentariilor nu funcţionează întotdeauna)
Păi da, teroriştii trebuie învinşi cu propriile lor arme. Şi asta, nota bene, înainte de a ajunge să le folosească chiar ei. Logic, nu?
Atunci cand te opui raului te transformi. Oamenii se transforma nu prin lupta ci prin posibilitatea unei existente plenare in care se pot manifesta in deplina libertate.
Accederea la non-violenta nu se face nici prin exprimarea ei, nici prin reprimarea ei. O societate non-violenta nu are nevoie de legi impotriva violentei si nu lupta impotriva violentei ci intelege violenta ca pe o conditionare evolutiva a fiintei umane care poate fi depasita.
Vedeti, deci, „tinerii” nu se radicalizeaza, nu fac alegeri, ci cad pur si simplu in mainile jihadistilor, cum ar cadea o para malaiata din pom.
http://www.city-journal.org/2015/eon0806td.html
Se poate vedea în unele familii românești o scenă ”clasică”, să-i zicem așa. Părinții se simt ”făcuți de rușine” de către copiii care nu știu să se comporte în public. Uneori e vorba de aspecte banale, gen a lua sare din solniță cu degetele (pentru cine mai folosește modelul acela de solnițe). Alteori e vorba de aspecte mai ”grave”, gen o puștoaică îmbrăcată cu o rochie foarte neagră, dar foarte scurtă și ”decupată”, la înmormântarea lui taică-său. Iar alteori e vorba de lucruri într-adevăr serioase, dintre cele menționate în Codul Penal.
Însă nu prea pare să-și fi pus nimeni problema dacă acelor copii le spus vreodată cineva cum se procedează corect sau civilizat în astfel de situații. Precum și de ce se procedează așa și nu altfel. La fel e și articolul respectiv, ca și multe dintre comentariile de pe-aici. E simplu să ștergi pe jos cu unul devenit dependent de heroină sau cu unul care a plecat să lupte în Siria de partea ISIS. Dar dacă ar trebui să-i explici unei astfel de persoane de ce localnicii plecați să invadeze Irak-ul în 2003 sunt eroi, iar cei plecați în Siria în 2012 sunt teroriști, cred că mulți dintre noi ar avea dificultăți serioase în a fi convingători.
Și similitudinile merg chiar mai departe: în față la Tesco se pot vedea destul de des membri ai unor organizații caritabile care strâng bani pentru veteranii din Afghanistan, din Irak, din Territorial Army etc. Cum ar putea fi făcuți niște tineri să înțeleagă că a strânge bani pentru acești veterani e lăudabil, iar a strânge bani pentru cei plecați să lupte în Siria e criticabil?
Educatia trebuie sa atinga un fond, o baza … si un timp. Nu poti sa faci educatie cuiva la 50, 60 de ani … Nu prinde … La fel si cu fondul anumite caracteristici sunt innascute, sunt rezultatul a sute sau mii de de ani de evolutie, nu poti sa le schimbi intr-o viata de om, uneori poate nici intr-o generatie sau mai multe …
Baza e data de climatul social, cultural … O societate represiva, totalitara, liberala, anarhica favorizeaza, dupa caz, anumite trasaturi comportamentale, care poate ca nu au legatura intre ele dar care favorizeaza, in ultima instanta, supravietuirea. Omul este, mai inainte de toate, o vietate si apoi o fiinta sociala si in cele din urma spirituala.
Am vazut de prea multe ori cum pe terenul ignorantei mitul se imbina cu fapta istorica, intentionat sau neintentionat, pentru echivalarea morala a religiei crestine cu islamismul radical, teza postmoderna si pluralista fiind, nu-i asa, ca toate religiile sunt la fel si spun acelasi lucru. Cum o sa fie crestinismul superior islamului?
As vrea, asadar, sa vad o dovada ca „s-a mai intamplat cu musulmanii in fata cruciatilor”.
Pai in statele cruciate drepturile minoritatii musulmane au fost calcate in picioare fara rusine, au ajuns atat de rau incat au fost nevoiti sa plateasca dari la fel ca evreii si crestinii. Fapte precum jefuirea necredinciosilor sau violul fetelor crestine au ajuns sa fie pedepsite in loc sa fie incurajate. Prigoana e prea putin spus, regim de teroare ar fi mai potrivit.
@AT
Cred că modul în care abordaţi problema duce doar la polarizare, şi deci nu veţi putea astfel convinge decât pe cei care sunt convinşi deja.
Este foarte clar că Islamul se află la ora actuală în faza sa reacţionară, lucru pe care creştinismul l-a depăşit deja, gândiţi-vă doar la Inchiziţie sau la vânătoarea de vrăjitoare. Este la fel de clar şi faptul că fanatismul religios, la fel ca şi orice altă formă de fanatism, este un teren propice pentru violenţă, nedreptate şi activităţi teroriste.
Consideraţia potrivit căreia o religie ar putea fi superioară alteia este însă contraproductivă şi contrazice, zic eu, chiar valorile etice şi morale pe care cred că le propagaţi şi dvs., adică, foarte general vorbind, umanismul. Putem să fim un pic mândri, zic eu, de faptul că umanismul, aşa cum îl cunoaştem azi, a fost im mare măsură influenţat de creştinism. Dar nu PREA mândri, pentru că asta ar fi necreştinesc…
Scrieti cam ca decanul facultatii de religie al unei universitati metodiste.
http://www.huffingtonpost.com/gary-laderman/confusing-religion-in-a-n_b_8131092.html
Notez, in primul rand, ca nu mi-ati raspuns la intrebare.
In al doilea rand, lumea e deja polarizata, nu e nevoie de interventia mea, si atata timp cat vor exista crestinism si islam va fi polarizata. Ce sa creada un crestin, daca nu ca crestinismul e adevarat, deci superior, si islamul fals? Si ce o sa creada un musulman, daca nu viceversa?
Decan? Metodist?
Păi eu scriu cum mă taie pe mine capul.
Am comentat la opinia dvs. ceea ce am găsit eu de cuviinţă să comentez, simplul fapt că dvs. aţi pus o întrebare nu mă obligă să răspund la ea.
„In al doilea rand, lumea e deja polarizata, nu e nevoie de interventia mea, si atata timp cat vor exista crestinism si islam va fi polarizata.” Aha. Deci pentru toate timpurile. Atunci putem liniştiţi să turnăm gaz peste foc, nu-i aşa? Sau aveţi cumva în vedere dispariţia vreuneia dintre ele? Dacă da, m-ar interesa foarte mult scenariul pe care îl propuneţi.
„Ce sa creada un crestin, daca nu ca crestinismul e adevarat, deci superior, si islamul fals?”
Era vorba, după propriile dvs. cuvinte de „echivalare morală”, şi mi-am permis să mă refer tocmai la asta, încât „adevărul credinţei” văzut de un credincios oarecare, este absolut irelevant. Grenadă fumigenă.
Pai cum ramane cu polarizarea ideilor? Nu va place polarizarea crestini-musulmni, dar se pare ca polarizarea atei-credinciosi va place la nebunie.
Să nu credeţi că mă eschivez de la un răspuns. Îmi este însă absolut imposibil să înţeleg cum ajungeţi dvs. la această concluzie.
Solutia dumneavoastra la polarizarea religioasa, des intalnita astazi, pare sa fie relativizarea. Adica, cand vine vorba de religie, ar trebui renuntat la categorii precum adevar si fals obiectiv, fiecare cu adevarul sau, sau in orice caz, minimalizarea diferentelor pentru a amalgama toate religiile intr-o singura viziune umanista. Ori asta se potriveste de minune cu agenda ateismului militant de a marginaliza si in ultima instanta a elimina religia portretizand-o ca credinta oarba, domeniul fanteziei si subiectivului, in timp ce noi vom organiza societatea pe rationalismul obiectiv al stiintei. Si asta e o forma de polarizare.
@ Mihai Lungu
De ce vi se atat de clar faptul ca islamul se afla intr-o faza reactionara? Acum un secol era cumva intr-o faza progresita? Sau poate acum trei-patru secole? De fapt cate secole trebuie sa ne intoarcem in istorie ca sa depasim aceasta faza reactionara a islamului? Nu este exagerat sa numim ca simpla faza o trasatura caracteristica ultimelor 7-8 secole?
Islamul se află într-o fază reacţionară pentru că în zilele noastre îşi vede dogmele în pericol, în special prin confruntarea cu creştinismul şi cu umanismul lumii vestice. Nu a fost însă la fel de reacţionar la începuturile sale.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu religia creştină în Evul Mediu, când a apărut pericolul care emana din ştiinţă. Creştinismul a depăşit în mare măsură această fază, pe când Islamul mai trebuie însă să o facă. Nu căutaţi, deci, pacea dintre religii în trecut, să sperăm că urmaşii noştri o vor găsi în viitor.
Nu inteleg comparatia cu crestinismul evului mediu. Ce pericol emanat de stiinta a aparut in evul mediu? Nu cumva confundati un pic epocile? In evul mediu stiinta era apanajul aproape exclusiv al bisericii, majoritatea oamenilor de stiinta fiind clerici sau dependenti de aceasta. Deci despre ce pericol vorbim? Poate ca ar trebui sa lamurim putin termenii. Preocuparea si ingrijorarea bisericii era legata de teologie, pe care contemporanii o considerau, e drept, regina stiintelor si care era sursa majoritatii problemelor cu care se infruntau dogmele oficiale, mai ales cand nu era abordata de teologi ci de oameni obisnuiti, lipsiti de subtilitate. Interpretarea mai mult sau putin literara scripturilor si a parabolelor biblice(ignorand traditia si conciliile bisericii) era o sursa inepuizabila de erezii care amenintau periodic unitatea crestinismului si ordinea politica si sociala a statelor crestine. Dar a spune azi ca biserica se temea de stiinta(referindu-te la teologie) este exagerat. Ceea ce numim astazi stiinta a devenit o problema pentru crestinism abia incepand cu secolul XVIII,cand au aparut si primii oameni de stiinta atei.
Inceputurile „altfel” ale islamului la care va referiti s-au sfarsit prin sec.XIII. Pana a aparut amenintarea ateismului vestic au mai trecut 6 secole in care islamul a ramas blocat in obtuzitatea sa, refractara la orice inovatie care nu isi gasea izvorul in Coran sau in traditiile islamice. Asa ca nu vad nici un motiv pentru care ar trebui sa interpretam ca starea actuala a islamului s-ar datora unei conjucturi exceptionale, straina naturii sale. Mai degraba inceputurile islamului pot fi urmarea unei astfel de conjuncturi care a impiedicat aceasta religie sa-si exprime nestingherit caracterul sufocant. Pana la urma islamul a evoluat prea rapid de la o secta cu un numar infim de adepti, aparuta intr-un spatiu periferic si arhaic, la un imperiu care s-a extins la scara aproape planetara. Un imperiu dominat de civilizatii vechi si stralucite fata de care civilizatia peninsulei arabe nu avea mare lucru de oferit. De asemenea, un imperiu atat de vast si de populat incat religia islamica era condamnata sa ramana timp de secole minoritara, fapt care la randul sau facea cucerirea fragila si obliga la compromisuri. Din momentul in care religia musulmana a reusit sa convertesaca un procent suficient din populatia supusa si odata ce civilizatia islamica a castigat o identitate proprie prin contactul prelungit cu aceste culturi mai evoluate, starea de inferioritate care genera nevoia disperata de compromis si toleranta a disparut, iar islamul a putut sa-si arate adevarata fata, pe care o vedem si azi, in toata splendoarea ei.
„Ce pericol emanat de stiinta a aparut in evul mediu?”
Oare de micile necazuri ale lui Galileo Galilei sau Giordano Bruno cu biserca n-aţi auzit nimic? Sau de Inchiziţie în general?
Atunci chiar că putem încheia discuţia aici, cu atât mai mult, cu cât restul comentariului dvs. nu este decât o nouă înşiruire de prejudecăţi.
Nu am mai auzit pana acum afirmatia cum ca Galileo Galilei si Giordano Bruno ar fi trait in Evul Mediu. Eu credeam ca in Occident evul mediu se considera incheiat odata cu marile descoperiri geografice. Adica cu mai bine de un secol inainte. Precum spuneam faceti confuzie intre epoci. Bineinteles ca am auzit de procesele celor cei doi si de inchizitie. Ar fi cam greu sa nu aud. Sunt singurele argumente invocate de propaganda ateista atunci cand incearca sa demonstreze teza crestinismului retrograd adversar al stiintei. Problema acestei teorii este legata de faptul ca nu poate sa dovedeasca o politica consecventa a bisericii de descurajare a progresului stiintific. Cele doua procese sunt singulare si neconcludente. Avem zeci de oameni condamnati de inchizie pentru ca au negat, asemeni lui Giordano Bruno, dogme esentiale ale catolicismului, precum virginitatea Mariei, Sfanta Treime, natura divina a lui Isus etc. Situatiile in care oameni de stiinta sa fie arsi pe rug pentru faptul ca au adus argumente (fara nici o legatura cu teologia) in favoarea unei teorii stiintifice cam lipsesc. In cazul procesului lui Giordano nu s-a demonstrat niciodata ca activitatea sa stiintifica a avut vreun rol in proces. Cazul lui Galilei este neconcludent datorita circumstantelor in care procesul a avut loc, care il transforma mai degraba intr-un proces politic al carui scop a fost de fapt musamalizarea scandalui in care Galileo, imprudent, atrasesese papalitatea.
Mai am o nelamurire. Spuneti ca situatia islamului de azi s-ar datoreaza confruntarii cu crestinismul si cu umanismul lumii vestice. In primul rand, despre ce confruntare cu crestinismul vorbiti, caci nu imi inchipui ca va referiti la occidentul progresist de azi, majoritar ateu si predomin anticrestin. Sau poate va referiti la minoritatile crestine din statele musulmane care se „confrunta” periodic, din Nigeria pana in Pakhistan, cu realitatea dura a islamului. In privinta rolului umanismului occidental, am unele indoieli. Salafismul, care sta la baza fundamentalismului si integrismului islamic de azi, a aparut in sec. XVIII in centrul peninsulei arabice, zona care nu avea la momentul respectiv nici un contact cu crestinismul sau cu civilizatiile occidentale.
O precizare: in comentariul anterior cand mentionez salafismul, ma refer la salafismul wahhabit.