vineri, martie 29, 2024

Moartea lui Aristotel

Mereu s-a spus că Europa și, în general, Occidentul sînt rezultatul întîlnirii fericite dintre filosofia greacă și creștinism, dintre Atena și Ierusalim. Cele două s-au îmbrățișat și au zămislit împreună o cultură unică, generatoare de filosofie, de artă, de știință și – în genere – de civilizație. De la Revoluția Franceză încoace, Europa parcurge un drum în care Ierusalismul a ajuns să fie umbra, imposibil de integrat, pe care trebuie să o refulăm. Biologismul și scientismul, de pildă, au încercat asta, încă din veacul al XIX-lea. La fel a făcut marxismul. Cu un Ierusalim anemic, Atena își putea permite orice fel de bulimie hipertrofiatoare. După Al Doilea Război, obeza Atenă începe să se dezumfle treptat. Abandonarea noțiunii aristotelice de adevăr, apoi noțiunea de adevăr relativ și, în cele din urmă, corectitudinea politică ne-au lăsat cu Atenă mărunțită. Iată rețeta unei veritabile crize de identitate a Occidentului!

Începutul de veac XXI ne găsește vorbind despre o epocă post-creștină. Pe bună dreptate, aș zice. În schimb, parcă nu ne-am lepăda explicit de Atena, dar am prefera un Aristotel priponit ori strunit în chingile modernității noastre tîrzii.

Despre gen și… transgenderism

Voi fi acuzat, poate, de europocentrism dacă voi spune că admir cultura europeană și pentru că doar aici a fost posibilă plăsmuirea științei. Lucrurile sînt însă limpezi: știința s-a născut în Occident pentru că Aristotel ne-a învățat cîteva principii fundamentale care au făcut-o cu putință:

Unu: Că, în mod fundamental, realitățile lumii noastre pot fi clasate în specii și genuri, care genuri subsumează speciile inferioare. Fără specii și genuri, Linnaeus n-ar fi elaborat nicio taxonomie biologică, iar Mendeleev și-ar fi ținut elementele grămadă într-un sac, nu ordonate în tablou. Doi: Că orice definiție corectă trebuie să se refere la un gen proxim și la o diferență specifică, care îi precizează esența. Trei: Că orice realitate se definește prin trăsături specifice (esența sau substanța) și trăsături întîmplătoare (accidentele; gr. sumbebekota); de pildă, peretele din biroul meu este – întîmplător – roșu, dar ar fi greșit să definesc peretele drept ceea ce este roșu, în loc să spun că este un element de zidărie (care, în mod accidental, poate avea diverse culori, inclusiv culoarea roșie). Pe scurt, de la Aristotel am învățat să definim lucrurile în funcție de însușirile lor fundamentale (esențiale)[1] și să le clasificăm în funcție de definițiile lor.

În logica lui Aristotel, realitățile nu pot trece de la o specie la alta și nici de sub un gen, sub altul. De pildă, maimuța nu poate trece în regnul peștilor, pentru că esența ei este diferită, nici moluștele nu se pot aciua printre vertebrate (logic vorbind). În toată gîndirea clasică, puține sînt excepțiile de la rigoarea aristotelică a speciilor și genurilor. Una este noțiunea teologică de transsubstanțiere, pe care teologii medievali o justifică tot prin recurs la terminologia lui Aristotel, dar pe care o consideră o minune, așadar situată deasupra logicii și naturii . O alta este alchimia renascentistă, al cărei eșec a avut efectul benefic că astăzi copiii noștri studiază la școală chimie, nu despre pietre filosofale.

În vremea noastră, dușmanul major al logicii lui Aristotel este corectitudinea politică, tocmai pentru că aruncă sistemul de specii și genuri în haos. În versiunea ei inițială, corectitudinea politică va fi avut, poate, o anume noimă în domeniul social. „De ce el, care este negru, nu poate urca în același autobuz cu tine, care ești alb?” „De ce ea, care este femeie, nu poate urma studii universitare?” Pînă aici, Aristotel este încă alive and kicking, pentru că argumentul se referă la funcție sau la însușirile accidentale, nu la esență. „El este negru, dar esențialmente e tot om, ca tine, deci poate urca în autobuz”. „Ea este femeie, dar esențialmente este o ființă umană inteligentă, deci poate studia la universitate și urma cariera de cercetător”.

Haosul survine atunci cînd corectitudinea politică încearcă să intre – printr-o alchimie bizară – în regnul naturii, mutînd, fără nicio noimă realitățile dintr-un gen în altul. Justificări s-ar putea găsi: ierarhia speciilor și genurilor care se subordonează unele altora poartă amprenta ideologiei burgheze și deci a inegalității. Și totuși, imaginați-vă o lume fără genuri și fără specii; sau o lume în care realitățile se mișcă aleatoriu, dintr-o specie într-alta, în care levănțica este totuna cu sconcsul, în care cireșul naște pui vii și îi hrănește cu lapte, în care bauxista crește în vîrful paiului și este recoltată în luna lui cuptor.

Miza aici este dislocarea noțiunii de natură: nimic nu este natural, ergo totul este un construct socio-cultural! Speciile și genurile nu mai ordonează cognitiv realitățile, pentru că așa ceva nu există. Reluăm întrebările: „De ce el nu poate folosi dușurile din baia femeilor?” Că este bărbat nu mai constituie un argument. Că are cromozomi XY este un argument insuficient. „Decizia lui personală e că el este femeie și deci poate face duș în baia femeilor”. Și: „De ce ea nu se poate schimba în vestiarul bărbaților?” Că are cromozomi XX e o treabă irelevantă. „Și-a făcut schimbare de sex și, după toate aparențele, este bărbat”. În scena asta, logica lui Aristotel n-are ce căuta. Stagiritul s-ar simți aici ca Giotto în tabloul No. 5, 1948, al lui Jackson Pollock, ori precum Da Palestrina la un concert heavy metal.

Îmi veți spune că Socrate a fost homosexual, că Platon, în calitate de discipol al lui, se va fi însoțit cu el. Aristotel, mai discret, nu ne dă detalii de alcov și își păstrează rigoarea argumentării filosofice, dar, fiind discipolul lui Platon – îmi veți spune – se va fi însoțit și el trupește cu Platon. Probabil că da. Dar nici Socrate, nici Platon, nici Aristotel nu și-ar fi imaginat vreodată că vreo alchimie, ori chirurgie plastică, ori demers birocratic la starea civilă ar putea transforma esența bărbatului și să-l facă femeie. Iar asta, nu pentru că n-aveau alchimiști, nici bloc operator, nici certificate de stare civilă, ci pur și simplu pentru că este incompatibil cu logica și ordinea naturii ordonată cognitiv în genuri și specii.

Logică și discriminare

Iată un subiect sensibil, dar care trebuie discutat tocmai pentru că e sensibil. Sensul de bază al termenului „discriminare” este unul logic. DEX-ul știe asta, de aceea ne spune că discriminare este, înainte de toate, o „distincție făcută între două sau mai multe obiecte, idei etc.”[2] Trésor de la langue française[3] știe același lucru, anume că, în primul rînd, discriminare înseamnă să tratezi diferit elementele, identificîndu-le drept distincte. În fond, asta este prima operație logică pe care o fac copiii la grădiniță și, apoi, în ciclul primar: învață să discrimineze (adică să diferențieze) culorile, animalele, formele, mărimile. Altfel spus, să diferențieze realitățile în funcție de însușiri esențiale sau accidentale, cum spune Aristotel. Din păcate, mă întreb cîți elevi de liceu știu să denumească azi acestă operație logică.

Abia sensurile următoare ale termenului „discriminare” au conotația negativă, care implică persecutarea unei persoane sau categorii de persoane. Dar și în sensul social discriminarea implică, la origine, o operație logică, de data asta deficitară: să spui că Tom este o unealtă vorbitoare de a cărui viață poți dispune în orice fel doar pentru că e negru înseamnă să confunzi însușirile accidentale (culoarea pielii, în acest caz) și esența lui umană. Romanul Coliba unchiului Tom[4] ar putea fi un excelent instrument educativ cu privire la ceea ce înseamnă discriminarea socială și consecințele ei nefaste, dar și despre felul în care credința creștină a contribuit la abolirea sclaviei. Și aici Aristotel respiră sănătos!

Mărturisesc în schimb că nu înțeleg foarte bine de ce, într-o societate meritocratică, instituții ale statului sau finanțate de stat pot privilegia aspecte accidentale în pofida esențelor. În urmă cu mai bine de doi ani, BBC anunța că 10% din pozițiile de conducere ale companiei, finanțate de stat vor fi ocupate de homosexuali[5]. Natural ar fi ca pozițiile profesionale să fie ocupate pe criterii de competență, indiferent dacă cei care aspiră la asemenea poziții sînt bărbați sau femei, albi sau negri, scunzi sau înalți, heterosexuali sau homosexuali, grași sau slabi etc. Discriminarea pozitivă operează și ea cu o logică aristotelică în răspăr, în care logica joacă contra logicii.

Aristotel în țara lui Urmuz. Despre referendum

Un distins scriitor român afirma recent că va boicota referendumul referitor la precizarea sensului căsătoriei pentru că e o absurditate demnă de țara lui Urmuz. Nimic mai adevărat decît că trăim în țara lui Urmuz, așa cum e adevărat că trăim în țara lui Cărtărescu. În lumea metaforei lui Urmuz, în care Stamate dezvoltă o relație specială (să-i spunem erotică) cu pîlnia lui, „singura ființă de sex feminin cu tub de comunicație”. Nu e nimic bizar aici. În literatura de avangardă, Stamate se poate îndrăgosti și de pîlnie, tot așa cum, în lumea postmodernă a domnului Cărtărescu, chiuvetele iubesc stele galbene din colțurile geamurilor, iar găurile din perdea pot iubi superbe dacii crem[6]. Într-o logică a metaforei, iubirile de acest fel au sens, iar povestea lor oarecum ironică e fascinantă!

Încerc totodată exercițiul de imaginație pe care ni-l propune distinsul scriitor boicotard, și anume să-mi imaginez cum ar fi dacă lumea lui Urmuz sau cea a domnului Cărtărescu ar descăleca din literatura pe care o citesc cu plăcere în realitatea noastră imediată. Atunci, da, nevoia revizuirii articolului 48 din Constituție ar fi mai evidentă. E drept, nici povestea lui Urmuz nu ne vorbește despre căsătoria trans-umană dintre Stamate și pîlnie, cum nici poema domnului Cărtărescu nu pomenește nimic despre oficializarea iubirii dintre gaura din perdea și dacia crem. Într-un asemenea scenariu, metafora ar ceda locul distopiei.

Și totuși, realitatea noastră cotidiană pune problema lărgirii noțiunii de căsătorie sau recunoașterea altor tipuri de relație de căsătorie decît cea pe care o știm, între un bărbat și o femeie. Cazul Coman-Hamilton este deja notoriu[7]. În același trend, organizația de tineret a Partidului Liberal din Suedia a propus legalizarea necrofiliei și a incestului[8]. E drept, demersul tinerilor liberali suedezi nu presupune necesarmente căsătoria și, firește, mi se va replica faptul că nu se poate îngrădi iubirea prin legi. În acest context, oricine mai practică logica aristotelică vede limpede că noțiunea de soți trebuie precizată și termenii trebuie definiți ca să nu lase loc de echivoc. Cu cine mă pot căsători deci? Cu dacia crem, cu pîlnia, cu gaura din perdea, cu sora mea sau – că veni vorba de necrofilie – cu mama lui Ștefan cel Mare?

În țara lui Urmuz, argumentarea n-are cum fi altceva decît o sfidare a lui logicii lui Aristotel. Am auzit, repetat ca o marotă, că nu avem spitale, școli, autostrăzi, că mii de copii sînt abandonați sau cresc în familii disfuncționale, în consecință, referendumul nu și-ar avea rostul. Toate sînt teme legitime, dar nu constituie argumente solide. Acest tip de argumentație este sofistic. Aristotel numește acest tip de eroare ignoratio elenchi („argumentul irelevant” ori „ignorarea respingerii”)[9]. În esență, acest tip de eroare logică încearcă să pună în dezbatere o altă temă. De pildă, există o mulțime de copii care nu se duc la școală din cauza sărăciei, iar referendumul nu spune nimic despre ei; în consecință, referendumul nu are nicio justificare. Argumentația este în mod limpede găunoasă, tocmai pentru că încearcă să schimbe tema dezbaterii. Încă un cui în sicriul lui Aristotel! M-aș aștepta din partea celor care boicotează referendumul să facă efortul de a aduna ei înșiși trei milioane de semnături în favoarea unei legislații favorabile nenumăraților prunci pe a căror soartă o deplîng. Dacă ar face-o, cel mai probabil m-aș număra printre semnatarii inițiativei.

Minune, basm sau balamuc

În lumea lui Urmuz, Stamate se poate iubi cu pîlnia. În lumea lui Kafka, Gregor Samsa se poate preface într-o gînganie. Dar, în lumea lui Aristotel, levănțica nu poate fi sconcs, cireșul nu naște pui vii, nucul nu poate fi felină, tomatele nu pot fi vertebrate. Și, hm, nici bărbații nu pot fi femei!

Dacă vi se va întîmpla să vedeți realități trecînd dintru-un gen în altul, amintiți-vă că, în logica lui Aristotel, asta nu se poate. Și dacă totuși vedeți asta, una din trei: (1) ori e o minune demnă de „pupătorii de moaște”; (2) ori e alchimie și deci basm; (3) ori trăiți într-o societate care și-a pierdut uzul rațiunii.

Să vă spun un secret: partizanii corectitudinii politice nu cred în primele două variante! Rămîne că e ceva cu logica veacului nostru.

Fie-ți țărîna ușoară, Aristotele!


[1] Aristotel, Topica, VI, 1, 139a.

[2] „Discriminare”, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, https://dexonline.ro/definitie/discriminare (accesat: 4.10.2018)

[3] „Discrimination”, în Trésor de la langue française: „Action, fait de différencier en vue d’un traitement séparé (des éléments) les uns des autres en (les) identifiant comme distincts”, http://www.cnrtl.fr/definition/discrimination (accesat: 4.10.2018)

[4] Harriet Beecher Stowe, Coliba unchiului Tom, Oradea, Casa Cărții, 2010.

[5] Ross Clark, „Why Does the Government Wants a Gay Quota for BBC Management”, în Spectator, 15 mai 2016, https://blogs.spectator.co.uk/2016/05/why-does-the-government-want-to-make-the-bbc-even-more-gay/ (accesat: 4.10.2018)

[6] Urmuz, Pîlnia și Stamate. Mircea Cărtărescu, Poema chiuvetei.

[7] „Cazul Coman-Hamilton”, https://www.mediafax.ro/social/cazul-coman-hamilton-adrian-coman-judecatorii-europeni-ne-au-recunoscut-ca-familie-17243119 (accesat: 4.10.2018)

[8] „Incest and Necrophilia ‘should be legal’ according to the Youth Branch pf Swedish Liberal People’s Party”, https://www.independent.co.uk/news/world/europe/incest-and-necrophilia-should-be-legal-youth-swedish-liberal-peoples-party-a6891476.html (accesat: 4.10.2018)

[9] Aristotel, Respingerile sofistice, 5, 167a.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Din pacate, sunteti un caz rarisim, de bun simt in peisajul intelectual de la noi. Majoritatea asa zisilor intelectuali, elite autoproclamate, prefera din oportunism, sa se inchine noii ideologii care adie din Vest, corectitudinea politica. Se vad clar, in alte locuri urmarile dementei care bantuie lumea civilizata:
    https://voiceofeurope.com/2018/09/swedish-university-professor-may-get-fired-for-saying-men-and-women-are-biologically-and-anatomically-different/
    Sincer, nici pe dumneavoastra nu va vad bine daca persistati in normalitate.

  2. Asadar, „daca în lumea noastra bărbații pot fi femei rezulta ca traim într-o societate care și-a pierdut uzul rațiunii.” (3) Practic este acelasi lucru cu transformarile din lumea lui Urmuz si Kafka. Science Fiction. Pai , n-a spus nimeni ca homosexualitatea este ceva ce tine de logica lui Aristotel, insa natura este imprevizibila si cred ca trebui acceptata ca atare. Daca incepem sa-i prigonim pe cei de alta orientare sexuala , cadem in autoritarism, in nazism sau comunism. Daca aceste realitati nu mai corespund cu logica lui Aristotel si nu sunt acceptate, atunci traim intr-o lume democratica ideala, deoarece putem sa alegem in Romania. Mai ceva ca-n Atena. Dragnea este noul Aristotel, pentru ca in logica lui, barbatul nu poate fi femeie, si invers. Numai ca pe Dragnea nu-l intereseaza parerea societatii privind aceasta problema. El prin acest referendum testeaza societatea sa vada ce fel de orientari are si cum reactioneaza la o astfel de problema. Sunt curios daca in Atena s-ar fi facut un referendum privind legalitatea homosexualilor, cum ar fi reactionat poporul atenian…

    • Pai nu ati inteles articolul. Scrie acolo ca e posibil (dar nu cert) ca Aristotel sa fi practicat homosexualitatea. Pentru ca asa era moda in antichitate. Dar referendumul nu este despre homosexualitate, ci despre realitate. Mai precis, despre pretentia, la moda in alte tari, de a sustine ca realitatea nu exista, femeia nu exista, barbatul nu exista, casatoria dintre f+b nu exista, ci totul poate fi modelat si redefinit dupa cum vrem: putem sa ne casatorim cu o masina, cu un copac, sa ne schimbam sexul etc etc. Asadar noi nu votam sa persecutam homosexualitatea (vor avea in continuare dreptul legal sa faca ce vor si sa se iubeasca cum vor), ci votam pentru a-i impedica pe unii sa persecute realitatea.

    • Daca realitatea si logica lui Aristotel, care ne-a slujit atat debine ca am ajuns cu ea la marginea universului, nu mai corespunde cu valamseala si confuzia de categorii din mintea omului modern si relativist (de exemplu intre o persoana care are sa zicem, o anumita orientare sexuala, si definitia casatoriei), atunci realitatea si logica ar face bine sa se conformeze.

    • „Un homosexual este o pâlnie care poate fi şi un bărbat, de „ezemplu”, care atunci când intrâ (din întâmplare) în încăperile duşurilor femeilor, i se vopseşte penisul în roşu (sau în altă culoare, dacă pictoru’ e daltonian), deci stelele nu se mai pot îndrăgosti de el pentru că nu este o levănţică vertebrată, şi-l mai cheama şi Stamate!”
      Cam aceasta am înţeles din acest articol care ar fi putut fi redus la doar : „Mergeţi la vot că pâlniile vă fură „copii” !”

      Sper că am înţeles bine ceea ce Aristotel numea „esenţa” unui om, indiferent de înclinările sale sexuale.
      Votaţi cu cine vreţi da’ nu mai poluaţi mass-media cu modelarea plastilinei unei realităţi (lipsită de altruism sau empatie) pe care reuşiţi să o transformaţi în anxiomatică părere pseudo-aristoteliană.

      Tot ceea ce mai putem spera, noi „celălanţi” este ca printr-o „transsubstanțiere” să asistăm vreodata şi la o minune, adică să vedem că şi România devine ţară civilizată, o ţară în care Socrate, Platon sau poate chiar şi Aristotel, vor deveni ceea ce au fost cu adevărat, adică nişte filozofi vizionari si respectaţi de o lume întreagă şi nu niste cromozomi întinşi pe funia pedepsitoare a bigotismului „ştiinţific” al unor prozeliţii reacţionari, mândrii de rigiditatea ortodoxiei lor din alte timpuri.

      • Iar dacă veţi voi să citiţi şi o altă parere plină, şi aceea, de filozofie, vă recomand un eseu socio-filozofic despre cauzele eventuale a mobilizării bigotismului ( autorul vorbeşte, de fapt, despre religie. Interpretarea „tendenţioasă” îmi aparţine !) pentru Referendum
        Se numeste : „Referendum-ul pentru redefinirea familiei, lumea postmodernă şi ieşirea din religie” (http://www.contributors.ro/cultura/referendum-ul-pentru-redefinirea-familiei-lumea-postmoderna-si-iesirea-din-religie/), de Doru Valentin Căstăian.

        Text relativ dificil, dar la obiect, plin de erudiţie, oglindă a situatiei religioase actuale si implicaţia acesteia în viaţa noastra de toate zilele, fără micii si berile naţionale.

        Este, bine-nţeles o părere subiectivă (un pleonasm, prin însăşi definiţia părerii), luati-o deci ca atare, dar ea are meritul de a oferi o alternativă interesantă şi mai bine analizată, social, istoric şi filozofic vorbind.
        Veţi putea judeca singuri în ce cupă a balanţei vă veţi pune ofranda…

  3. „Am auzit, repetat ca o marotă, că nu avem spitale, școli, autostrăzi, că mii de copii sînt abandonați sau cresc în familii disfuncționale, în consecință, referendumul nu și-ar avea rostul.”
    Nu este o chestiune de „rost” ci de oportunitate, banii cheltuiti (practic inutil) puteau fi directionati in una din directiile enumerate. Evident, dezbaterea publica era vaduvita de o tema care a acaparat agenda in ultima luna, inclusiv pe acest forum. Nu-i o problema, oricum nu erau alte teme (importante) care sa necesite dezbatere, nu?

  4. O lectura foarte placuta si instructiva in acealasi timp.

    Atata doar ca Aristotel n-a murit. Nevolnicii zgubilitici ce tanjesc sa-l omoare, se opintesc sa ne convinga ca e mort… N-are sens nici macar sa ne facem sa-i credem, mai ales ca nu sunt capabili sa scoata din ei niste sofisme cat de cat ingenioase care sa merite niscai exercitiu intelctual.

  5. Sofisme?!
    Sofism e lumea fără forme și genuri pe care o sugerați, dle Fărcaș. Nu există așa ceva. Genurile sunt clare, doar metafizica e altfel decât cea pe care am fost obișnuiți să o percepem. E greu să înțelegem daltonistii sentimentelor, așa că preferăm să le negam un drept civil, care celorlați le este oferit discreționar, indiferent de religie sau merite.
    Nu susține nimeni ca Natura nu admite și „excepții”. Ce facem atunci? Le sacrificăm, tocmai pentru că sunt excepții, nevoii noastre de a ne simți mai bine, neamenintati de un pericol pe care nu-l putem înțelege, dar care de fapt nici nu există?!
    Sofism o fi, într-adevăr, atunci când se amintesc spitalele insalubre și școlile cu budă între frunze, dar la fel de mult sofism zace și în amenințările cu agresiunea lgtb, cu zoofilia iminentă sau pedofilia ce s-ar vrea și ea legalizată. Pai dacă doar ăstea sunt argumentele care le-au rămas unora…
    Oamenii aceștia trăiesc printre noi, conștienți de „inadaptarea” lor la „normele” instituite habotnic, iar dacă esența sentimentelor lor nu poate fi modificată, ne pregătim să-i marcăm „accidental” pentru recunoaștere… Cum rămâne cu meritocratia însă? Ați fi dispus să îl votați pe vreunul dintre ei primar sau chiar președinte, dacă dovedește calități deosebite în administrație sau talent oratoric? Posibilitatea asta, deși enumerată, atât corect cât și politic, nu pare a fi fost luată nicicum în considerare. Ne pregătim să îi condamnăm definitiv la neîmplinire. Cât de frustrați pot fi oare unii dintre noi dacă se pot bucura de o victorie atât de măruntă?!

    • Societatea romaneasca nu e pregatita pentru a acorda libertati minoritatilor sexuale. Se vorbeste despre LGBT mai rau ca de tortionarii comunisti. Societatea americana e pregatita, olandeza, cea din Danemarca, Argentina, si inca cateva. Asa ca dnu Hantzy nu va mai amarati, ca eu nu ma mai stresez de mult. E prea devreme pt poporul roman din Romania. Pentru aia care au fost afara, si care au inteles ce au vazut, e diferit.

  6. Nu va suprati domnule autor, dar n-ati inteles argumentul trans-sexualilor: ei sustin ca esenta lor este corecta, doar ca s-au nascut in corp gresit. Adica barbatul, care se considera femeie, s-a nascut cu corp gresit. Si tot ce are de facut este sa corecteze situatia. Teoria cu esentele a lui Aristotel nu rezolva ci genereaza alte teorii (genul celor amintite in articol) care chipurile doar corecteaza situatiile descoperite in Real Life.

  7. Am impresia ca nu s-a inteles pe deplin pericolul reprezentat de un referendum, in general, nu doar cel de maine. Putem sa filozofam pana maine , insa ideea este ca daca se va crea un precedent va fi fosrte grav. Politicienii se folosesc de referendumuri pentru a-si atinge diverse scopuri. Un referendum nu reprezinta niste alegeri prezidentiale cand stii precis cu cine votezi. Prin referendumuri se pot destabiliza societati, se pot anexa teritorii, se poate iesi din UE sau se pot declansa chiar conflicte. Parca si Hitler a ajuns la putere tot in urma unui referendum. Nu vreau sa dramatizez insa o societate poate fi usor influentata si poate sa aleaga gresit.

  8. Nu va mai mirati atata .Mergeti in muzeul de stinte ale naturii de la Geneva si veti afla ca rasele nu snt o realitate biologica ci concepte culturale.
    De aici porneste totul cu acesti cretini matrurbatori.

  9. Superb articol, scris cu o logica de fier si cu umor. Felicitari.
    Abia astept salva de raspuns a partizanilor corectitudinii politice impinsa la absurd.

    As face o corectie frazei cu care incepeti acest articol.
    „Mereu s-a spus că Europa și, în general, Occidentul sînt rezultatul întîlnirii fericite dintre filosofia greacă și creștinism, dintre Atena și Ierusalim. ”
    As spune … sînt rezultatul întîlnirii fericite dintre filosofia greacă și creștinism, dintre Atena și Ierusalimul elenizat.
    Crestinismul a prins (atat cat a aprins) in Ierusalimul sec I intr-un spatiu care era influentat profund de cultura elenistica. Fara cultura elenistica crestinismul ar fi ramas o secta minora in cadrul iudaismului, de care am fi aflat poate din Flavius Josephus. Crestinismul a fost in esenta elenistic, evangheliile au fost propagate oral si scrise in greaca, iar acceptarea sa s-a facut initial de catre comunitatile elenistice din Asia mica si Balcani. Asta si pentru ca lumea elenistica, cu cultura-i mai rafinata, era mai toleranta decat cea iudaica si cea romana.

  10. Discriminare = sa confunzi orientarea sexuala a unui om cu esenta lui, umana, si sa-i interzici sa urce in autobuzul casatoriei/parteneriat civil.
    Va faultati singur cu propria argumentare…

    P.S. Incestul e interzis pe motiv de endogamie, necrofilia, nici sa nu mai vorbim.
    Si aici va contraziceti singur, mutand obiectul discutiei.
    Apropos, acestea sunt interzise de Codul Penal, homosexualitatea nu. Sau ar trebui?

    P.P.S. Intr-un stat de drept, laic, reglementarea civila a institutiei castatoriei nu tine nici de religie, nici de filozofie.

    • Logica e o ramura a filozofie.

      Ultima dumneavoastra fraza poate fi reformulata asa: Intr-un stat de drept, laic, reglementarea civila a institutiei castatoriei nu tine nici de religie, nici de ratiune.

    • Cu tot respectul, nu este vorba de discriminare. Egalitatea in fata legii nu inseamna identitate. Oamenii se nasc diferiti,albi, negri, mulatri, inalti slabi, culoarea ochilor diferita, voci diferite, sex diferit. Faptul ca un barbat nu naste copii sau este roscat nu este discriminare, este diferenta biologica. Fiecare individ are limite biologice. Problema este ca in lumea moderna, exista posibilitatea de a depasi limitele biologice. Oamenii nu mai accepta limita biologica. Infertilitatea nu mai este o condamnare pe viata in ziua de azi. IVF-ul are f. mare success. Chirurgia plastica lucreza non-stop. Oamenii vor sa fie frumosi si sa nu imbatraneasca. Ei cred ca implinirea si fericirea lor depinde de cum arata sau chiar de schimbarea sexului. Eu nu cunosc ( cred ca nici publicul larg nu cunoaste) viata, sentimentele si motivatiile unui barbat sau ale unui cuplu homosexual, de ce vor sa se casatoreasca dar mai ales de ce vor sa aiba copii si din aceasta cauza este greu de inteles. Dar respectul nu trebuie conditionat de intelegere. Motivatii complexe si egoism exista in fiecare om.
      Sunt multe aspecte de depasire a limitelor biologice in zilele noastre. Fetele care sunt combatante in armata, de pilda. Copii paralizati de la nastere care invata si se casatoresc. In orice caz, o societate care ajuta si in care fiecare om este liber sa-si caute fericirea asa cum doreste el este mult mai buna decat o societate represiva sau o theocratie care iti dicteaza cum sa te comporti.

    • Conservatorii se caznesc din rasputeri sa arate lumii ca orientarea sexuala nu e esenta umana a unei persoane, LGBTistii insista contrariul, ca ele sunt acelasi lucru, ca identitatea umana a unui homosexual este data de orientarea sexuala. Doar in acest fel isi pot justifica argumentul discriminarii.

      Re: P.S.Daca Incestul e interzis pe motiv de endogamie,rezulta logic ca pentru homosexuali ar trebui sa fie legal. Iar daca pentru homosexuali este legal, de ce sa fie discriminate cuplurile infertile? Iar daca tot am separat sexul de scopul lui reproductiv, de ce sa sufere aceasta discriminare cuplurile care folosesc contraceptia, si in plus, au la dispozitie avortul? Marea majoritate a copiilor cu Sindromul Down sunt oricum avortati deja.
      Deci apropos, homosexualitatea este permisa de codul penal, incestul nu. sau ar trebui?
      Interesant ca afirmati ca obiectul discutiei a fost mutat, dupa ce v-ati angajat in argumentare pe obiectul mutat.
      Interesant si ca acuzati de mutarea subiectului discutiei, cand cei din tabara dumneavoastra recurg constant la asta legandu-se de toate aspectele neplacute ale trecutului si acuzand conservatorii ca vor sa le aduca inapoi.
      Re: PPS: Asa ca lasati-ne cu filozofiile voastre despre drepturile omului si discriminare. Cel puternic castiga. Ma rog, asta e filozofia lui Nietzsche, dar scepticii la adresa filozofiei nu se prind, ei cred ca daca au renuntal la Aristotel au scapat de filozofie.

  11. Pentru că ați pomenit de Pollock, mi-am adus aminte de Sol LeWitt. Băiatul ăsta a luat într-o zi un cub de fier sudat pe care l-a îngropat și astfel s-a născut celebra operă de artă numită ”Buried Cube Containing an Object of Importance but Little Value”, adică ”cub îngropat care conține un obiect important dar de mică valoare”. Este artă conceptuală, proștii, printre care mă număr și eu, nu o înțeleg fiindcă e ceva foarte exquisite, e numai pentru oameni culți și dispuși să dea mulți bani pentru ceva așa de rafinat, ce să mai vorbim, este o adevărată chintesență a jmekeriei intelectuale în artă! Dacă spui unor experți, oameni subțiri care-și trag seva (și de multe ori și banii) din arta pură, că ”opera” asta e o tîmpenie și că omu’ ăla care a comis-o fumează marfă proastă ești trecut rapid în categoria tîmpiților iremediabili, de genul amărîtului acela care într-o expoziție de artă modernă a căzut într-o groapă de vreo doi metri săpată în podea de artistul care era autorul operei. Bietul om a crezut că e un desen ”trompe-l’œil”, cum fac unii pe trotuare și nu și-a dat seama că aici artistul trecuse la next level și aia chiar era o groapă adevărată. Deh, arta cere sacrificii! Cam la fel devine cestiunea și cu problemele astea arzătoare care frămîntă soțietatea, adică dacă eu mă simt femeie la ce veceu am voie să merg, dacă un țigan este rom sau rrom, dacă homosexualul are dreptul să poarte văl la nuntă, etc.
    D-aia încep să cred că Sol LeWitt a băgat logica și bunul simț în cubul ăla pe care l-a îngropat . Amîndouă sînt obiecte importante dar de valoare mică, pentru că în societatea de azi, atît logica cît și bunul simț și-au pierdut sensul. S-au devalorizat, așa că mai bine le îngropăm.

  12. Ceea ce prefer la Aristotel este Alexandru cel Mare :)
    Din pasionanta sa viata, asa cum am inteles-o eu, se pare ca acesta si-a insusit o filosofie mult mai open-minded decat cea la care vor „unii” sa-l cantoneze pe Aristotel.
    Cheia (pe care Alexandru Macedon a gasit-o!), mi se pare ca, ar fi „nu cercetam ceea ce cunoastem”… Or, cum nimic nu e static pe lumea aceasta, orice om inteligent trebuie sa continue sa studieze si sa cerceteze, neintrerupt, deci implicit sa evite instalarea convingerilor, aceasta fiind conditia sine qua non a evolutiei umane.
    In fiecare colt al lumii pe care l-a cucerit, politica a fost „aceeasi”, adica diferita in functie de religiile locale respectiv de traditiile locului, bine adaptata fiecarei mentalitati dominante. Profesorul ii spusese „cea mai mare nedreptate este sa tratezi in mod egal ceea ce e inegal”, iar elevul devenit imparat, a demonstrat ca si-a invatat lectiile.
    Revenind la oile noastre chemate azi de pastori la referendum, ca sa „aleaga ce-i bun si sa evite penibilul” (Ethyque a Nicomaque), in conditiile in care li se serveste o shaorma cu de toate, din care sa se infrupte tot „flamandul”, as zice doar atat : atentie totusi, oameni buni, la indigestie…
    Evident, boicot! What else?
    p.s. oricat m-as stradui, nu mi-l imaginez pe Aristotel cautionand impostura, mediocritatea sau auto-suficienta, indiferent de obiectivul de atins, si nici pledand pentru apararea valorilor morale prin…lege!

  13. Bun, bun, dar ce le refuzam sau vrem sa le refuzam homosexualilor interzicandu-le casatoria? Si de ce? Le refuzam existenta – nu avem cum, chiar daca apelam la Aristotel si tragem concluzia ca nu se incadreaza in nici un fel de categorie „logica”. Asadar vrem sa le refuzam niste drepturi, sa facem doua categorii, heterosexualii si ceilalti. Ceilalti nu se pot casatori. De ce? Pai ca sa nu adopte copii, pentru ca de altceva nu mai poate fi vorba – nu-i bagam la inchisoare, nu-i castram, nu-i ardem pe rug si nu vrem sa-i aruncam de pe cladiri, cum faceau adeptii unei altfel de corectitudini (islamice) de curand. Dar daca, in viitorul apropiat, vor putea sa aiba copii – lesbienele pot si acum si o fac, peste tot in lume! – prin clonare, ca viitorul vine peste noi? Ce facem cu copiii astia, aparuti „in eprubeta”? Luam copiii homosexualilor si …? Dezbaterea merita sa fie mai serioasa, mai larga si in orice caz nu politica sau religioasa. In rest, de acord cu autorul, noua credinta, progresismul, e la fel de lipsita de Aristotel ca si fascismul sau comunismul. Si a facut deja destule victime nevinovate, in numele – bineinteles – unui viitor mai bun.

    • @PAFI – înainte de a se implica statul și chiar înainte de a se implica măcar biserica, oamenii se ”luau”, nu se căsătoreau. Pe de-o parte, era perfect justificată dorința celor implicați de a-și perpetua propria linie genetică, asta face orice formă de viață de pe planeta asta. Dar pe de altă parte, succesul progeniturilor depindea în mod direct direct de responsabilitatea părinților.

      Biserica a venit ulterior cu niște oficializări și niște reglementări, însă fără a dispune și de forța spre a le implementa. Era în continuare o problemă de responsabilitate și de conștiință, iar copiii crescuți în cadrul căsătoriilor oficializate de biserică aveau în continuare mai mult succes în viață. Deși oamenii încă erau liberi să procedeze cum cred ei, evident că bunul mers al societății depindea de succesul la public al instituției căsătoriei.

      Când statul a confiscat instituția căsătoriei, el nu mai era interesat de responsabilitatea și de conștiința supușilor. Pe el îl interesa doar numărul cât mai mare al supușilor și dependența acestora de stat, așa că a impus obligații absurde (gen paternitatea prezumată sau pensia alimentară pentru fosta soție) care nu mai aveau legătură cu perpetuarea liniei genetice a persoanelor implicate în căsătorie.

      Astăzi, statele neo-marxiste fac încă un pas mai departe, eliminând componenta raporturilor reale dintre oameni și reducând căsătoria la o simplă ficțiune juridică: se căsătorește cine vrea statul, pentru că el are puterea absolută de a defini căsătoria. Însă în punctul ăsta, nu mai e vorba de bunul mers al societății, e vorba doar de puterea statului asupra cetățenilor. Oricărui cuplu natural (din aceia care se ”luau” pe vremuri) i se poate lua copilul de către stat și dat spre adopție unui cuplu de homosexuali.

      În vremurile noastre, cineva care scrie ”Luam copiii homosexualilor si …?” are o mare problemă în ce privește contactul cu realitatea. Asta e problema reală a societății românești în prezent, existența unor cohorte de copii ai homosexualilor care le vor fi luați? Are cineva cunoștință despre homosexuali cărora le ia statul copiii?!

  14. Domnule,

    Aveti dreptate in ceea ce priveste logica aristoteliana. Problema e ca Aristotel a abordat acest sistem pentru ca noi sa putem incerca sa intelegem natura.

    Natura insa nu e foarte interesata de logica aristoteliana. Lumina nu e nici unda, nici particula. Microbiota asociata unui organism cuprinde de multe ori mai multe celule decat organismul. Speciatia nu e un fenomen delimitat. Intre nubian si scandinav exista o droaie de nuante. Altfel spus, harta nu e teritoriul. Eat that, Aristotel!

    Pe de alta parte, e foarte adevarat ca si political corectness-ul a luat-o razna nu chiar de curand, insa asta nu inseamna ca trebuie s-o luam razna si noi, egal dar de semn opus!

  15. „…cum nimic nu e static pe lumea aceasta, orice om inteligent trebuie sa continue sa studieze si sa cerceteze, neintrerupt, deci implicit sa evite instalarea convingerilor, aceasta fiind conditia sine qua non a evolutiei umane.” scrie cineva aici, in forum. Parmenide era de alta parere, avea voie s-o exprime si avea chiar succes cu ea.
    „Instalarea convingerilor” este lucrul pentru care se cazneste in ultima instanta dialectica iar fara convingeri pe care sa cladim nu putem „avansa” in nici o directie. Dubiul filosofic nu le interzice. Convingerile se instaleaza pentru a crea stabilitatea de care e nevoie in orice actiune umana de calitate iar categoriile nu se schimba precum chilotii doar de dragul de a incuraja (auto)victimizarea unei minoritati cu mici deranjamente chromosomice sau pentru a satisface pretentii egalitariste. Iar istoria consemnata cunoaste desigur homosexualitatea dar nicidecum familia homosexuala. Sa nu le amestecam ! Nici liliputanii nu pretind sa fie selectionati in echipe de basket.
    Articol excelent, bine scris, bine argumentat, lucru rar in balamucul si isteria provocate de profesionistii contestatiei si de cei care-i urmeaza din instinct ovin.

  16. „Fie-ți țărîna ușoară, Aristotele!”

    Excelentă lecție de sofism.
    Am citit cu interes premisele într-o construcție logică aristotelică fără cusur. Concluziile, aplicate de autor cu dezinvoltură și entuziasm în țara lui Urmuz sunt „din alt film”.

    Boicotarea referendumul referitor la precizarea sensului căsătoriei pentru că e o absurditate se referă la boicotarea în mod fundamental a unui act politic esențialmente manipulatoriu instrumentalizat de coaliția PSD-ALDE-UDMR pentru a-și reafirma puterea și pentru a-și asigura sprijinul Bisericii Ortodoxe Române în acest demers (nu zăbovesc asupra amănuntelor, se pot găsi lesne în presă).

    Pentru precizarea onestă a sensului căsătoriei ar fi fost necesară o dezbatere încă de pe vremea în care doamna Viorica Dăncilă a votat în Parlamentul European raportul despre drepturile omului care încuraja statele membre sa reflecteze la recunoașterea casatorii între persoane de același sex, în anul 2015. Ori, chiar mai devreme. Dar nu a existat nicio dezbatere serioasă în societatea românească asupra premiselor prezentate de autor în articol. Și știți de ce? Pentru că nu a interesat pe nimeni. Subiectul este [considerat în societatea românească] minor și nu i se acordă importanță, dar este folosit tocmai acum, când politicienii de la guvernare au nevoie, ca instrument de manipulare.

    La fel de manipulatorie este teama indusă de autor că în România, dacă nu se precizează astăzi prin referendum sensul căsătoriei ar putea fi legalizate necrofilia și incestul, precum propun tinerii suedezi liberali, ori pedofilia, după cum amenință socialiștii-liberali-udemeriști români de toate vârstele.

    Argumentarea este în sensul, nu împotriva logicii aristoteliene, în „țara lui Hurmuz” și oriunde, dar atunci când este onestă. Referendumul însuși este irelevant în condițiile prezentate, anume ca act decizional adoptat în absența unei corecte informări/dezbateri publice și într-un moment în care este utilizat ca instrument de afirmare a puterii de către o guvernare cleptocrată. În context, nu faptul că nu avem un sistem de educație, ori de sănătate șamd., performante sunt irelevante, în postura de argumente împotriva unui referendum pe o temă minoră organizat acum și așa, ci demersul guvernamental referendar, iar drenarea resurselor publice în mod fraudulos în proprietatea privată a oligarhilor și apropiaților lor este o problemă socialmente esențială.

    „…ori trăiți într-o societate care și-a pierdut uzul rațiunii”

    Am scris comentariul acesta tocmai pentru că sunt convins că nu toți românii ne-am pierdut uzul rațiunii și nu toți cetățenii patriei noastre înghițim „bull sh*turile” așa cum ni se servesc.

  17. Da articol inteligent pe alocuri. Okay, nu pe alocuri, e chiar misto. Dar si cu o oarecare doza de BS. Aristotel a incercat taxonomiile sale (pana la urma, asta sunt, incercari de categorisire a elementelor realitatii). Ceea ce si face, printre altele, un filozof. Okay, dar argumentul ‘de gen’ postulat cu trimitere la Aristotel mie, personal, mi-e insuficient pentru a refuza drepturi unuia cu o alta orientare sexuala. Si putin imi pasa, pana la urma, de logica Aristoteliana. Nu ea imi guverneaza existenta, nu in situatia asta. Daca sunt unii pe-aici pentru care o face, okay, nici o problema, tot respectul. Situatiile cer, pentru solutionare, logici adecvate. Cea Aristoteliana nu e cea mai adecvata, dupa cum nici cea ortodoxa nu cred eu ca e. De ce sa nu simplificam dezbaterea (ceea ce s-a si intamplat, cel putin aici): ma deranjeaza LGBTQ cu ceva? Nu in viitorul proiectat subiectiv, ci aici si acum? A, daca vorbim de parade etc (nu ca m-ar deranja din cale’afara, dar pot sa inteleg un popa deranjat) okay, vorbim separat. Daca vorbim de chestii in scoli, pai votez da maine la referendumul pentru interzicerea discutiilor de gen in scoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Farcas
Daniel Farcas
Doctor în filosofie al Universității Paris 4 – Sorbonne. Licențiat în filosofie și litere, al Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, și master în filosofie al Universității Paris 1 – Panthéon-Sorbonne.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro