sâmbătă, decembrie 4, 2021

Moartea lui Vadim Tudor – un studiu despre truisme

Moartea lui Corneliu Vadim Tudor polarizează societatea românească, și ăsta e un lucru normal. Viziunea lui național-comunistă era împărtășită, din păcate, de mulți cetățeni români și asta se vede mai ales acum, în momentul în care acest personaj trebuie să fie pentru ultima dată actualizat în conștiința publică. Asta nu e o problemă, pentru că valuri de intelectuali au grijă să amintească ce viziune era totuși cea a lui Vadim, cât de otrăvitoare pentru expansiunea normală a politicului a fost prezența sa proactivă din perioada postdecembristă.

Dar atunci care e problema? Problema majoră apare atunci când susținătorii defunctului refuză să intre într-o dezbatere la adresa personajului politic Vadim (cel pe care de altfel aleg să-l susțină) și încearcă să-și combată oponenții ideologici printr-un argument venit din alte sfere: Vadim era, spre deosebire de marea masă a politicienilor, un intelectual, un om de litere, și astfel el trebuie regretat în primul rând pentru că lasă un loc gol în cultura românească.

De ce e asta problematic? Probabil pentru că cei ce o spun o consideră o formă superioară de adevăr, care nu are nevoie să fie apărată în spațiul public. Dacă cineva contestă statutul de om cult al lui Vadim, el nu mai e doar un rival ideologic, e un nebun care nu cunoaște datele reale, nu înțelege parametri în jurul cărora oscilăm. Cum ai putea nega ce om inteligent era? Nu știai că era poet? Sau că putea să răspundă la orice întrebare i se punea la “ Te pui cu blondele?” . Sau nu îți amintești ce impunătoare erau discursurile sale în emisiunea lui Capatos? Așa arată subconștientul celor ce-l tratează pe domnul Corneliu Vadim Tudor ca pe o figură primordială pentru cultura română, încărcat de exemple care nu dovedesc nimic, dar care sunt apoi asociate cu ceea ce își doresc ei să spună și pe care le ridica la rang de truism.

De obicei, în societate, avem nevoie să apărăm orice formă de adevăr ne însușim. Pentru că va fi contestată și abia după ce vom reuși să răspundem acelor atacuri avem dreptul să spunem că adevărul nostru e unul real. Sau cel puțin putem afirmă că pe moment, realitatea adevărului nostru e susținută. Nu și când vorbim de truisme, de adevăruri axiomatice. Pe acelea nu mai trebuie să le dovedim, așa că le putem îndesa cu forță pe gâtul celor ce îndrăznesc să le conteste. și oricum, cum am putea să le contestăm? Am putea răspunde cu “nu” la vreuna din întrebările de mai sus? Nu, nu am putea, dar e asta relevant? Asta definește un om cult, un personaj memorabil este sumă a intervențiilor sale într-un platou de televiziune? Personal refuz să cred asta și am convingerea că și mulți alții sunt de-acord cu mine. Dar o bună parte din cetățeni nu au o înțelegere clară a culturii, a ceea ce o definește. Astfel, când media îți spune că Vadim era un om cult , tu nu poți decât să accepți ca axiomă ceea ce vor spune susținătorii lui . Pentru că altfel ar trebui să răspunzi nu la simplă întrebare <<Era el cult ? >> ci la mult mai complexa întrebare <<Cum definim cultura? >>.

E mult mai ușor să fugim de întrebări complicate și să acceptăm răspunsul truistic la cele banale. E reconfortant să nu trebuiască să admiți că poate nu știi ce îl face pe om cult, să îți admiți limitarea de moment. Dar adeseori, și în cazul de față cu siguranță, această tăcere are urmări triste.

Poate pe mulți nu-i interesează acest fapt dar eu consider că e de o importanță enormă, desacralizăm ideea de cultură. Orice individ capabil să acumuleze o serie se informații, să le memoreze și să le recite fără a fi pus în situația de a contextualiza, a trage concluzii, a emite judecăți de opinie are acum dreptul să fie numit intelectual , să facă parte din sfera culturii. Asta e deosebit de grav. E jignitor pentru adevărații intelectuali ai României, persoane care pentru a fi recunoscute au avut nevoie de mult mai multă muncă și nu au putut alege calea ușoară de-a înființă un partid și a se afișa în posturi exagerate pe micile ecrane. Dar mai mult, e o jignire pentru ținerii care vor să acceadă în rândurile intelectualilor, pentru ei devine o cursă pentru a fi asimilați unei categorii definite de mulți ca fiind reprezentată de Tribun.

Şi mai important, ne arată clar modul în care oamenii ajung să se folosească de percepţii pentru a se autojustifica. Mulţi români îl regretă pe Vadim tocmai pentru discursul său încărcat de ură , discurs pe care şi ei şi-l însuşesc, în public sau cel puţin în sinea lor. Dar presiunea publică ne obligă să ne cenzurăm viziunile de extremă, moment în care, pentru a rămâne totuşi sinceri cu noi înşine, alegem să reconstruim imaginea personajelor radicale astfel încât acestea să nu mai fie hulite şi deci, opinia lor radicală să fie scuzabilă. Spaţiul public nu îl poate accepta pe Vadim că naţional-comunist, dar îl poate accepta pe Vadim că intelectual. Şi momentul în care susţinătorii săi pun intelectualul în prim plan, nu schimbă doar o ordine lingvistică ci schimbă şi modul în care percepţia publică preia imaginea lui. Vadim nu mai e extremistul cult, ci omul cult cu viziuni extreme. Şi când ideologia sa politică trece în plan secund, impactul ei este redus până în punctul în care devine doar un lucru adiacent la măreţul personaj al istoriei moderne.

Este exact că şi când l-am scuza pe Ceauşescu pentru că oferea locuri de muncă. Adevărat la un prim nivel de analiză, truistic chiar (deşi contestabil că relevanţă, după cum spuneam mai sus) şi deci uşor de folosit că armă retorică. Din punctul acela, crimele comunismului devin pentru omul de rând un “ei şi ce dacă?!” întărind în aceşti indivizi ideea că ei au dreptate, că nu pot fi contestaţi.

Modul în care se contruiesc ideologiile este periculos. Hannah Arendt vorbea despre banalitatea răului în teoria acesteia, despre oameni simpli ce comit crime oribile, motivaţi nu de un rău inerent, ci de motive personale, adesea puerile. Eu consider că în zielele noastre e vorba de minimizarea răului, de oameni care comit răul, dar nici măcar nu ne mai pasă din ce cauza l-au comis, mereu vom putea găsi altceva mai important la care să ne uităm pentru a justifica răul. E vorba de încercarea oamenilor de-a ascunde odiosul în spatele truisticului, de a forma un soi de adevăr pe care nimeni să nu încerce să-l combată pentru că nu se poate combate prin metode elementare. De capacitatea unor personaje de a supravieţui în mentalul colectiv pentru altceva decât ceea ce sunt

Dar cel mai grav, e o încercare pe care oamenii o fac nu pentru a-l scuza pe Vadim Tudor , ci pentru a se scuza pe ei.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

    • Multumesc! Oricum, acest articol e doar o rabufnire de moment care intamplator se incadra pe modelul ideologic pe care il analizam acum. De altfel, mai toate persoanejele politice „interesante” din Romania par a se multa pe acelasi model ,dar bineinteles e drum lung pana voi putea fi sigur de validitatea unei asemenea ipoteze.

      Cu stima,
      Vlad Surdea

  1. Într-adevăr, acestea au fost primele lucruri care urmau după creştinescul „Odihnească-se”: „Vai, muică, dar ce om cult”. Cuvinte urmate în genere de disclaimer: „Nu că aş fi de acord cu el sau că l-aş fi votat vreodată”… (Cu varianta: „un poet cu talent imens, însă cu probleme la mansardă”.)

    Eu le-am răspuns astfel: un om cult iubeşte cultura şi, dacă nu este în stare să o creeze, măcar va acţiona pentru a o proteja. Însă prin toată activitatea sa publică, Vadim nu a ratat nicio ocazie de a deteriora viaţa culturală (precum şi pe cea politică, dar asta-i altă discuţie) în România. A criticat în mod mizerabil tot ce a fost mai bun în cultura românească de după 89, literatura, filmul, artele plastice, filosofia, totul! Cum poate fi considerat un om cult (zic unii chiar „om de cultură”) cineva a cărui principală preocupare a fost distrugerea culturii?

    • Marea problema e ca putini s-ar incumeta sa redefineasca cultura impotriva a ceea ce ne spune media . In punctul ala apare problema care mie mi se pare teza fundamentala a discutiei ( sau cel putin cred ca ar trebui sa fie) : de ce il punem in prim plan pe „omul de cultura” si nu pe „omul politic” ? Cel mai probabil raspunsul meu sumar nu raspunde exhaustiv, dar cred ca-i vorba de-o incarcatura ideologica pe care oamenii o manevreaza in subconstient in favoarea lor.

      Cu stima,
      Vlad Surdea

    • De ce oare 1989 este o bariera a uitarii.
      Vadim si protectorul sau Eugen Barbu au maculat cultura si inainte de 1990.
      Spatamina (culturala a capitalei) era plina de invective la adresa actelor de cultura de atunci, atitea cite erau.
      Daca Romania Literara lauda ceva Saptamina sarea si murdarea. Iar limbajul… evident lipsit de invectivele de dupa 89, dar nu foarte departe.
      Iar dialogul lor la distanta cu Europa Libera era renumit atunci.
      Imi amintesc remarcile de multumire ale lui Virgil Ierunca ca erau ascultati pina si de ei.
      Deci el nu a facut decit sa continue, sigur escaladind limbajul, si neraspunzind niciodata legal, ascunzindu-se las ca nu el e Alcibiade sau ca textul este un pamflet.

  2. Prea multa atentie pentru cel ce voia sa-si adune adversarii pe un stadion si sa traga cu mitraliera in ei.
    Nici despre mort nimic de bine.
    Flacarile Iadului cu el.

      • Eu zic sa nu ne facem probleme, ca imi pare ca a inceput rapid sa-l bantuie pe Prim Ministrul nostru drag. Si va sfarsi, probabil, prin a-l poseda.
        In rest, intr-adevar, un articol bine si pertinent scris.

    • adversari spuneti ? cu ce l au suparat adversarii ? erau doar adversarii lui ? cine ii mai socoteste adversari ?
      pe unguri vroia sa i adune pe un stadion si sa i mitralieze,doar ca d nul ” l ” este timid si indulceste esprimarea

  3. Trebuie doar sa fie identificate, desecretizate si publicate dosarele celor care l-au papusarit din umbra, atat inainte de 90 cat mai ales dupa. Nimic nu face mai bine la ten ca adevarul.

  4. Vadim a fost departe de a fi un intelectual. Era un grandoman cu o minte cam tulbure, incapabil de replici logice, inchegate. Ii placea sa-si etaleze cunostintele papagalicesti de istorie fara a fi insa in stare sa dea un raspuns clar la o intrebare. Divaga fara sens, arunca in stinga si-n dreapta cifre referitoare la ani dar nu avea o capacitate logica de a argumenta.

    Poet nepoet, doar versificator lipsit cu totul de har, a excelat doar in invective aruncate tuturor celor perceputi ca rivali. Curlimbist ceausist, a reusit sa-si atraga simpatia multora din profitorii fostului regim sau a celor lipsiti de o educatie elementara.

    Nu merita nici macar un necrolog ci uitarea cit mai grabnica.

    http://adevarul.ro/news/eveniment/enciclopedia-vadim-odioasele-pamflete-porecle-jigniri-lasa-urma-Asta-seamana-testicul-balena-1_55f85cf4f5eaafab2ca44df1/index.html

  5. Omul Vadim era un fel de enciclopedie abulanta, cam in felul in care si unii din autisti au memorie neobisnuita. Devin un fel de Wikipedia umblatori.
    In privinta asta, pe Vadim l-as asemana mai degraba cu un analfabet functional (cum din pacate scoate scoala romaneasca de o serioasa bucata de timp), dar cu o memorie prodigioasa.
    Oricum, o enciclopedie completa si serioasa (aia britanica de ex) costa sub 200 de lei, dar probabil gasesti si mai scump, dar nu mult . Este deci accesibila. Nu ca e ieftina, dar macar nu te injura. :)

  6. – „Mugur Isarescu, numit recent „mare mason si organ in pantalonii grupului Bilderberg”, l-a elogiat pe „omul de cultura” pentru „inegalabilele sale pamflete”, inclusiv cele adresate lui, intr-un necrolog din editia print a ziarului Adevarul, si a depus o coroana de flori, cu mesajul „Somn lin”. O alta victima a cuvintelor acide ale lui Vadim a fost Nicolae Vacaroiu, celebrul „Saniuta” sau „Vodcaroiu”, in cuvintele „Tribunului”, a depus o coroana de flori langa sicriul acestuia. ”
    – „”A vrut sa fie Alpha si Omega si a reusit, zic eu. Isi punea in gand fapte mari si le facea”, zice un batran, care strange cateva lumanari in mana. Singura nemultumire care se mai aude printre cei prezenti este ca nu se ofera pomana, dar apoi se multumesc cu faptul ca „Tribunul” a fost saracit de Basescu si de alti zeflemitori, astia l-au tarat prin procese de calomnie. ”
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20430700-cine-comparat-bocitoarele-lui-vadim-tudor-priveghi-mozart-iorga-eminescu-plus-cateva-coroane-surpriza.htm

  7. In cazul ipotetic, când regimul ceausescu nu ar fi fost inlaturat formal de la putere, acest autopretins geniu nu ar fi beneficiat niciodata de o asemenea notorietate. Ar fi ramas vesnic un aspirant ingalat. Personalitatile epocii se delimitau discret de el si putea ramane la nesfarsit in cercul (am scris intai, din greseala „circul”) destul de restrans, totusi care gustau genul extramurdar. Era ca o musca de balegar, pe care ti-e jena/sila sa o atingi, in ciuda stralucirii de smarald.
    Abia dupa 89 atunci când orice idee, oricat de extrema putea fi aruncata in public, s-a putut afirma si el plenar; au mai fost multi care pana atunci nu scrisesera decat pe peretii veceurilor publice si apoi au iesit ca „avangardisti” si fosti persecutati anticomunisti.
    El este doar exemplu cel mai notoriu pentru ca a fost cel mai lipsit de bun simt; probabil ca aici este si o cauza medicala.
    A fost tinut mereu pe linia de plutire de psd (in toate denumirile sub care a existat) deoarece emana idei care zbarnaiau si in mintea lor de nationalisti-comunisti; dar nu-i asa „mai draga” nu era politic corect sa le expui chiar tu, ca sa vina de la un partid care recunoaste „pluripartitismul”. Asa ca: lasati-l „mai draga” sa vorbeasca si sa arunce cu … merde fiindca adversarii lui sunt si ai nostri.

  8. acest vierme era inainte de marea revolutie a intregului popor doar o goarna
    el a fost aruncat in lupta tocmai datorita victoriei revolutiei; sa nu uitam ca acele citeva revolte-proteste veritabile au avut loc in Transilvania.de asta il iubesc atit de multi regateni si romini noi

  9. Foarte interesant ca cei mi multi ,culmea ca il criticau sau nu il bagau in seama ,acum ii ridica osanale.Mi se pare ceva mizerabil pentru ca ei fac asta doar pentru a prosti lumea,nu pentru ca asa simt.Cum sa laud pe unul care a insultat 99,99% dintre cetateni indifferent de profesie,gen,…?! Chiar asa?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vlad Surdea
Vlad Surdea s-a născut la Timișoara și este student al Facultatii de Științe Politice din cadrul Universității din București. Pasionat de oratorie, argumentare și structuri discursive, a fost membru al echipei naționale de dezbateri academice a României, reprezentând țara la Campionatul Mondial de Dezbateri din Thailanda. In prezent este interesat de formarea ideologiilor, de rolul acestora în cadrul aparatelor de stat și de conexiunea dintre acestea și marile atrocități ale lumii.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro