Scriu despre ceva ce-și va fi avut loc potrivit în serialul numit aici Apocalipsa intelectului, nu negreșit ratând respectivul moment trecut recent, ci individualizând/autonomizând chestiunea. Deoarece este vorba de o adevărată nouă formă de studiu/cercetare, de o disciplină și specializare, despre care nutresc temerea dispariției premature. Așadar, o disciplină de-abia născută, cât pe ce să devină onorabilă, însă de ieri/azi încolo serios compromisă, suspectă, și astfel amenințată, poate chiar determinată (= obligată) să dispară.
Acuma, pentru unii (și mai ales pentru alții) ar părea onorabil să mă fi dus și eu pe net, să fi compilat din o mână de surse (cărți și studii apărute în ultimii 15-10 ani) și să fac o introducere cât se poate de (aparent) savantă. (Căci da, se poartă citarea de surse fără să le fi citit/consultat, preluarea de informații și trimiteri din zecile altora de ziceri, citate, preluări sau doar trimiteri goale.) Dar nu pierd vremea cu-așaceva, întrucât disprețuiesc nu atât epatarea, cât falsul lejerității egal fizice și etice cu care atât de mulți (parcă tot mai mulți) „colegi de la academie” (vorba Cuiva), umflă lista bibliografică și bagă-n text paranteze (ori în subsol nume/titluri, ba chiar și pagini) rezumând lucrări serioase la o propoziție simplă sau un enunț simplist, evident nepriceput/neasumat însă excizat facil.
Cu privire la netnografie, mi-au căzut în mână câteva texte (din surse/origini/țări și experiențe epistemice variate) care introduceau „noua disciplină” de o manieră suspect de similară, de expresii ușor variate terminologic însă identice la nivelul sens (+paranteze cu aceleași nume de autori, respectiv trimiteri la articole, cu ani și paginație). Pentru ca apoi să exemplifice ori să expună propriul „studiu de caz” (ori experiență personală) de maniere inferioare, ba chiar copilărești, față de frazeologia anterioară superioară – așadar evident prelevată/copiată de-altunde, adică „de la unul la altul”. Folclor neasumat, circulație de tip colectiv și oral, atinse toate prin simpla preluare cvasi-talequale de „date”, în realitate de idei, informații și formulări, de cunoaștere redusă la cunoștințe impropriu sau superficial asimilate.
Ca familiarizare elementară, hai totuși să spunem doar că în „științele umane” și „studiile culturale” (ca antropologia, sociologia, filologia, etnografia, etnologia), sondajul și chestionarul ori „munca pe teren” au găsit în expunerile online ale fitecui un medi egal bun/ideal și foarte ușor accesibil pentru a extrage, evalua, sistematiza, interpreta. Păreri și mentalități, atitudini și idei, nivel al civilității și agresivității, lumea emoțiilor exhibate și a influenței ori manipulării, toate și multe asemenea aspecte au devenit ușor de studiat fără să te miști de pe scaun, fără să călătorești, fie să cerșești și să cheltui fonduri, fără să contactezi oameni în carne/oase, fără multe (și) mărunte. Această nouă etnografie (descriere/etnografiere de vorbe, obiecte ideatice, atitudini, gesturi, fapte, tribulații), chiar cu pretenții, apetențe, uneori competențe de etnologie, s-a numit netnografie. Adică cercetare efectuată pe net și procesare intelectual-academică. O vreme va fi fost etic și chiar obligatoriu legal să ceri voie autorilor de pe situri ca să te referi la domniile lor și să le procesezi/folosești informațiile extrase. După declararea tuturor siturilor sociale („de socializare”) ca domeniu/spațiu public, poți extrage, comenta, sistematiza și publica la liber, fără niciun fason deontologic sau legal (copyright). Problema e că softurile și boții pot face exact și perfect lucrul acesta, autorul și „lucrarea științifică” de acest gen nemaiavând nevoie de insul care caută (empiric și îndelung), structurează și sistematizează un material vast, extrage mostre și emite comentarii/interpretări și concluzii pertinente din punct de vedere epistemologic, adică din perspectiva muncii strict intelectual-umane. O asemenea muncă o face Inteligența Artificială mult mai iute și poate mai bine decât individul, fapt pentru care e normal să te-ntrebi dacă nu cumva nu mai e deloc nevoie de acest tip de studiu, cercetare, lucrare, disciplină științifică pur/efectiv personalist omenească.
Polițiștii gândului și-ai cuvântului (acești angeli radios-păzitori ai siguranței și securității naționale și individuale) și metrologii (acești merceologi iradianți până la absolutul formal și ridicol, căci evaluează cu cel mai simplist aparataj genialitatea, calitatea, sfertocalitatea și pseudocalitatea în cultură, arte, știință, totuși zicându-și pompos metroscientiști) fac excesivă (aproape numai și numai) netnografie (uneori meritând a fi numită după anglofonul garbology sau garbageology), adică puricare și scormonire prin onlain. Ba cel mai adesea nu fac nici măcar asta, doar acceptând, sortând și stocând (meta)datele elementare furnizate de către autori, reviste și edituri, așadar contabilizând mecanic, la fel (de nu mai rău) ca funcționarii cu mânecuțe ai veacurilor trecute.
Oricum, pentru ei softurile automate de azi și mâine sunt mană și mamă, căci le vor simplifica munca la modul absolut, totodată micșorându-le imens și numărul personalului omenesc cu-adevărat necesar. Pentru acești inși, e adevărat, IA-ul care ajută foarte mult este și un pericol, fiindcă-i disponibilizează pe capete. (Dar stați liniștiți, gradații vor urma să iasă la pensii premature și foarte speciale, urmând a fi și promovați în agenții și instituții de stat tot cu lefe supranumerare, + perspectiva unor acumulări de averi babane.) Netnografia ajuta însă și indivizi un pic mai defavorizați fizic. Căci deh, când ești un pic obez și e căldură mare (monșer), ori ești mamă de copilași dulci și plini de argint viu sau draci (scumpă doamnă), ori deja ai îmbătrânit și-ai beteșuguri mai mult sau mai puțin evidente/ascunse, trăgându-te ața tot mai mult spre birou, casă, eventual sau mai ales administrație, directorat și rutină, n-ai cum „face teren”. Adică n-ai cum „umbla pe coclauri” concrete, n-ai cum căuta și agăța „informatori tip”, subiecți, dialoganți și corespondenți cu care să stai de povești, să-i întrebi chestii, să-i supui la interviuri și chestionare mai mult sau mai puțin spontane ori standardizate.
Cu toate că detest pariurile, de data asta aș fi dispus să pariez pe dispariția netnografiei. Asta doar din dorința sinceră de-a nu avea dreptate, de a pierde. Căci nu mă deranjează absolut deloc să văd, de-adevăratelea, că măcar unele dintre cobele negative nu se adeveresc.
Dincolo de orice, netnografia e mai mult ca posibil să nu dispară de printre „intelectualii studioși”, de printre cercetătorii de cabinet, laborator și serviciu. Atât doar că respectivii prestatori vor deveni tot mai suspecți în ochii truditorilor responsabili, autentic sârguincioși, clasici, „de modă veche”. Căci netnografilor le va fi tot mai ușor lucrul, vor beneficia de excesivă mură-n gură, vor profita dinspre maxim către total și absolut de roboticele softuri care află instant totul și pun pe tavă la preț de secundă. Dar și fără răgazul de-ai ajuta pe utilizatori și să priceapă ceva. Tocmai pentru aceste motive netnografii zilei de mâine nu vor putea fi priviți onorabil, drept onorabili, ci dincontră. Ce vor obține va fi artificial, așadar fals din punct de vedere strict uman, prin urmare imoral. Compromiși din punct de vedere etic, vor fi apreciați doar în cercurile decervelate și dubioase ale noilor/viitorilor infractori academici. Netnografia nu va muri, dar va fi o mortăciune. Amirosind (căci buba morală devine inevitabil și psihosomatică – știm asta, da?) a mucegai putred și igrasie fetidă.
Unii, puțini, din jenă sau standard moral pur și simplu vor abandona domeniul, stilul de căutare. Asta, atâta vreme cât vânătoarea lor va fi după cunoaștere autentică, iar scopul, înțelepciunea. Din păcate, păcat că aceștia vor fi doar unii, puțini, foarte puțini. Dintre care și mult mai puțini ajungând a fi luați în vreo seamă.
Majoritatea covârșitoare, adică toți agramații și demiagramații, toți alfabetizații deficitari, disfuncționali, formali și exclusiv scriptici (căci nu poți copia/plagia în verbalul spontan, ci doar în scripticul dosnic/nocturn), adică toți antiintelectualiștii nativi dar fuduli, vor apela la noua-netnografie, cea efectuată automat de IA și delivrată/obținută pe gratis. Căci IA-ul ajută pe absolut toți neajutorații, care-s firesc cei mai mulți. Preluând de-a gata ceva ce nu le aparține, nu s-a născut prin activitate neuronală proprie, nu a fost asimilat prin truda propriilor emoții, reflecții și comprehensiuni, nu-i caracterizează deloc, ei vor fi nimic altceva decât șarlatani. Și nu vor avea cum… decât să amplifice, generalizeze și impună o cultură a șmenului, a imposturii. A afișării de ceva ce nu știi, nu ai și nu ești, așadar o cultură a pozei goale, neonestității, nerușinării. Câțiva dintre ajutații neajutorați „inocenți” vor fi ușor dați la o parte. Dar natural-dezavantajații socialmente piloși (adică neamurile, lingușitorii, amantele/amanții, slugile celor deja ajunși, adică reprezentanții ubicuei clase sociale numite cândva ba plastic: țucălari, ba pragmatic și tehnic: lingători și lipitori de afișe) vor prospera, repede ajungând să ne conducă toate trebile, trupurile, mințile, sufletele, țărișoarele.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multi vad si multi citesc dar si ma putini sunt cei care cunosc si inteleg ceea ce citesc .Cit despre ghilimelele devenite si ele celebre sunt, mereu si mereu ,parte a spuselor multor asa zisi formatori de opinie iar autorii ce folosesc astfel de ziceri, spre a-si sustine propriile lor cuvinte, sunt din ce in ce mai multi si mai vizibili .Pina la urma cita inventivitate stilistica poate sa existe pe aceasta lume .Chiar si cei mai perfectionisti autori se vor repeta la nesfirsit atunci cind ideiile lor devin purtatoare de bintuire sufleteasca si de formule ce nu pot accepta o realitate devenita , o data cu inaintarea in virsta , de nesuportat .Sa nu ne impacientam ,Apune viata intre ghilimele nu este chiar o tragedie au facut-o si altii cum mult mai breji decit multi dintre noi .
Cum spuneau „telectualii” trecutului, munca de teren, munca cu omul, sau chiar cu femeia, e cea mai importanta veriga a studiului comportamental.
Ca-n net, unii ne aratam partea de ciocolata, altii profitam de o anumita anonimitate si-ncercam si variante hard, cu alte cuvinte nu suntem noi, asa cum am fi la un pahar de tuica, sub raze Röntgen.
Daca Majoritatea covârșitoare, adică toți agramații și demiagramații, toți alfabetizații deficitari, disfuncționali, formali și exclusiv scriptici vor profit asau nu, nu joaca nici un rol, ei ramin asa cum sunt, chiar daca vor avea un nou instrument, o noua jucarie, cu care ii va putea duce de nas pe altii ca ei.
Atata vreme cat este democratie (sau aparenta ei) aproape oricine doreste sa se documenteze de pe Internet o poate face, asa cum se facea pana de curand la bibliotecile publice, scolare si cele universitare. Deci ar putea profita de avantajul „netnografiei” si bogati si saraci, destepti sau prosti, harnici sau lenesi, tineri si batrani, deci cam toata lumea care ar dori sa se documenteze. Dar acestia par sa fie din ce in ce mai putini, multi nu mai vor nici scoala obligatorie care le da un minimum de cunostinte esentiale si nici autoritatile nu ii mai stimuleaza. Ceva pare sa fie gresit si ar trebui sa se schimbe.
„Polițiștii gândului și-ai cuvântului” reprezinta viitorul institutiilor de forta. „Militarizarea gandirii” va fi noua prioritate a guvernelor, iar pensionarii „speciali” care odata activau in vechile structuri de ordine, se vor ocupa de noile „provocari” si „elemente” care tulbura linistea, pacea si ordinea noilor societati care acum se formeaza. Sunt tineri, pensionati la 40-45 de ani si au toata viata inainte pentru a-si exercita atributiile. Principala doctrina a noii lumi „netnografice” va fi „corectitudinea politica”, aceasta „ușa pe care o forțează, încercând să reintre în lume, travestit, comunismul. (Gabriel Liiceanu, „„Ideile eronate transformate în adevăruri dogmatice sunt cel mai primejdios lucru din lume” 27.0.2023 Contributors)” . (Ca o paranteza, in opinia mea, Liiceanu ar trebui studiat la orele de filozofie in scoli, insa cred ca este ultima grija a sistemului de educatie din Romania.) Revenind la AI, deja au inceput sa-si faca aparitia „trâmbițele” care incearca sa ne convinga de faptul ca lumea se schimba si noi nu suntem capabili sa ne adaptam si sa acceptam aceasta noua „minune” reprezentata de catre algoritm. Activitatea neuronală proprie, emotiile, reflexiile nu-si mai au locul in aceasta lume guvernata de AI, pentru ca nu mai este nevoie sa gandesti cu propria minte. Este lucrul de care s-au temut infiorator in trecut si inca se mai tem teribil guvernele, fie ele democratice, fie totalitare. Desigur, nici nu a fost lansat bine pe piata AI, ca testarea acestui algoritm s-a facut direct prin teste beta, adica cu public, fara a trece macar prin filtrul unor autoritati de reglementare inainte. Acum este prea tarziu sa mai fie ceva reglementat, dupa ce lumea a dat cu „gustul” de el. Chir daca da rateuri grave uneori, trebuie sa stiti ca AI este minunat…Ca fapt divers, acum cateva zile un avocat din SUA si-a sustinut pledoaria facuta exclusiv de AI, pledoarie care a determinat juratii sa condamne un om nevinovat, iar avocatul apararii sa piarda procesul.
In totalitarism armata este sub controlul total al partidului unic, in democratie este sub control civil (de fapt o increngatura de interese politice) deci militarii nu fac ce vor ei ci doar pun in practica vointa politica a conducerii.
Pensionarea devreme este specifica dupa schimbari de regim pentru a inlatura cat mai repede pe „cei vechi” (care au experienta si stiu cum stau lucrurile) ca sa faca loc celor noi (care asculta crezand ca asa e mai bine, mai modern). Asa a fost si dupa revolutia antifascista, asa este si dupa revolutia anticomunista.
Este adevarat ca un colonel de 55 de ani (varsta standard de pensionare la gradul respectiv) nu mai poate sa alerge cu regimentul la atac, dar tactica si strategia s-au schimbat intre timp.
Orice cadru militar mai batran sau partial apt, in loc sa stea la pensie, ar putea sa faca munca de personal civil contractual (salariat civil) cu pastrarea gradului si schimbarea functiei, fiind mult mai eficient. Dar asta ar creste numarul de militari care se raporteaza excluzand civilii din armata (cam un sfert din total) si pe cei din industria de razboi/aparare (inca un sfert) care sunt numarati la industrie si la comert. Si asa apar tinerii pensionari dintre militarii activi trecuti in rezerva, deci care in orice moment, indiferent ce fac sau nu fac, pot fi chemati sau rechemati in armata, pana la varsta de retragere.
Este evident ca aceasta masa de adulti buni de munca, calificati sau chiar supracalificati, poate fi utila in diferite domenii daca se angajeaza undeva. Iar pensia militara este pentru acei ani serviti in armata, indiferent ca ulterior vor mai lucra sau nu si pentru care eventual vor dreptul la o pensie civila separata.
Deocamdata, „inteligenta artificiala” nu e inteligenta, e doar viteza de calcul combinata cu acces la baze uriase de date. Astfel incat, in orice situatie nemaiintalnita, inteligenta umana veritabila va surclasa „inteligenta artificiala”. In plus, deoarece IA evolueaza, va trebui ca utilizatorii ei umani sa aiba un grad ridicat de inteligenta.
Sigur, IA este ideala pentru compilatii rapide din surse multiple si multi i se inchina, astazi. Dar IA de calitate va fi pe bani (multi), iar avantajul real va fi al acelor state care vor avea o resursa bogata de inteligenta umana, asistata de IA. Nu degeaba Israel investeste sute de milioane de dolari intr-un supercomputer pentru IA.
In managementul afacerilor si in politica mi-as dori eu sa vad „input -ul” IA. Cred cu tarie ca IA ar fi superioara, ca rezultate, politicienilor din zilele noastre. Cel putin in Romania…
Pe cand si in Romania, UE ceva legi reformate ca asta?
http://reformsection5.org.uk/
Ticalosilor si incompetentilor o sa li se rada in fata… atat timp cat trebuie pana fac loc unor oameni calificati si care nu sunt bantuiti de cei care ne-au amarat tineretea.