joi, iulie 18, 2024

Moartea și banii

„Dacă mori, te umpli de bani” – cam asta este esența unei asigurări de viață, chiar dacă niciun asigurator, niciodată, n-o să admită acest adevăr. Dar eu am fost vânzător de asigurări și am multe de spus, de la firul ierbii, nu așa, teorie frumoasă, maca-maca. Prima chestie pe care e bine s-o știți este continuarea condiționalei de mai sus: „… iar dacă nu mori, banii tăi stau la noi până când îi vrei înapoi, dar pentru ei îți dăm o dobândă mai mică decât îți dă banca”. De ce? Păi, pentru că dacă totuși mori, lași societatea de asigurări c-o mare „gaură”. Nu e nimic ilegal sau imoral aici. E o afacere ca orice altă afacere, doar că are această implicație: moartea. Este dificil să lucrezi, ca vânzător al produsului, cu această componentă emoțională, și iată motivul pentru care asigurările de viață se vând extraordinar de greu. Știu ce vorbesc. Din 2000 până în 2006, asta am făcut.

N-am vândut numai „viață”. Am vândut și RCA, și asigurări agricole, și din cele de locuințe, și „carte verde” (asigurare a mașinii pentru călătorii în străinătate), și asigurări de locuință, și CASCO, și malpraxis, am vândut de toate, ceea ce nu interesează pe nimeni. Dar am citit articolul „Cât costă viața ta? Ar trebui statul să plătească despăgubiri pentru decedații de Covid?” (link aici), publicat la data de 26.11.2021, și am fost neplăcut impresionat. Nu de articol în sine (e prea tehnic pentru nivelul meu), cât de comentariile cititorilor. Pe lângă preaiubitul „Nu se poate” (din câte-mi amintesc, Noica a publicat „Sentimentul românesc al ființei” în 1978. Poate cineva se apucă să-l aducă la zi… zău c-ar cam fi nevoie!), mai apare acolo în comentarii și ideea că viața omului este inestimabilă, deci nu poate fi echivalată în bani. Prețăluită, altfel spus. Că doar nu suntem în târgul de sclavi!

Ba poate. Eu însumi (Mihai Buzea, ca să nu existe dubii) am prețăluit de zeci de ori viețile clienților mei, chiar dacă nu am vândut „zeci” de asigurări de viață (mă înclin în fața celor care au reușit. Chiar e greu să le vinzi pe-astea!). Iată cum merge treaba: după ce eu, vânzătorul, te conving pe tine (cumpărător) că e bine și sănătos să îți faci asigurare de viață, te dau pe mâna „fetelor de la dosare”, care te întorc și pe față și pe dos, ca pe o mănușă uzată: fumezi? Prețul tău scade, prețul asigurării crește. Bei? La fel. Ești bătrân? Prețul tău iar scade. Ești bolnav? Scade. Ești sănătos? Prețul tău crește, prețul asigurării scade. Ești tânăr, sănătos tun, nu bei, nu fumezi și nu ești deloc gras, dar îți place să te dai cu motocicleta? Prețul asigurării crește, cel al vieții tale scade. Iei droguri și nu recunoști? Aflăm!

Așa am pierdut eu cele mai multe vânzări. Îmi făceam treaba, dădeam din gură mai ceva ca Ceaușescu, îl vrăjeam pe om și se lua după mine cu gura căscată, cum s-au luat copilașii după Flautistul din Hamelin, dar fetele de la dosare îl trimiteau la doctor, la analize. Și analizele nu erau heirupiste, las’ că merge și-așa, numai să-i luăm banii clientului; nope! Dacă era după mine, fix așa le-aș fi făcut, dar fetele de la dosare pentru asta erau plătite, să afle totul despre client, chiar și ce lapte a supt de la mă-sa. Îl suceau pe toate părțile, hopa-hop, trei-patru seturi de analize medicale, discuții cu persoane din cercul lui de apropiați, fel și fel de tertipuri, numai să iasă „prețul corect” – adică, dacă omul era sigur, din punct de vedere al asiguratorului de viață, atunci să plătească puțini bani pentru o asigurare valoroasă. Dimpotrivă, dacă omul era nesigur (din același punct de vedere), să plătească mult pentru o asigurare modică… în cazul în care totuși mai voia s-o facă. De obicei, renunța.

Oricine își poate calcula singur prețul aproximativ al propriei vieți. Acum, pe loc. Vârstă, greutate, obiceiuri, vicii, istoric medical, istoric familial, profesiune, situație financiară, localitate de rezidență și încă vreo câțiva parametri, pe care i-am uitat. Bref: un om tânăr, sănătos, bogat, nefumător, care lucrează stând-pe-scaun se poate asigura la un preț convenabil, deci viața lui este scumpă (valoroasă, mai precis). Un om bătrân, bolnav, alcoolist, sărac, șantierist se poate asigura la o sumă astronomică – deci viața lui este IEFTINĂ, și aici voiam să ajung. În teorie toți suntem egali, iar viața omului e neprețuită. În practică nu suntem egali deloc, iar viața unora este fără valoare (de piață). Nu e chiar comod să scrii asta într-un articol și să te-aștepți să nu te-njure lumea, dar îmi asum, dintr-un motiv simplu: eu sunt ieftin. Anul ăsta fac juma’ de secol (La Mulți Ani, mie!), sunt băutor, muncitor cu mâinile, iar conturile mele din bancă sunt sublime, dar goale. Îmi permit să spun adevăruri neplăcute (și incorecte politic), pentru că mă aflu într-o poziție privilegiată. Dacă le-ar spune alde Mitică Dragomir, l-ați jupui de viu!

În articolul citat se mai sugerează și implicarea statului. Chestiuna este extraordinar de delicată, după părerea mea: nu numai pentru că statul este Meșter-Strică, dar și pentru că patrimonializarea dreptului la viață implică calcularea valorii fiecărei vieți în parte. Ar fi oarecum dificil, dar nu o misiune imposibilă. Numai că ne-ar fura iluzia egalității, cu care ne-am învățat de la Revoluția Franceză încoace. Rezistența populară ar fi uriașă. Soluția alternativă (o sumă minimă și egală pentru fiecare viață) există deja și se numește „ajutor de înmormântare”, dar – după părerea mea – eludează însăși problema pe care articolul o pune încă din titlu („Cât costă viața ta?”). Și eu cred, ca și autorul, că patrimonializarea dreptului la viață este un proces inevitabil, dar cred că este un proces pe termen lung, nicidecum potrivit prezentului. Mai e mult până departe!

Mă bazez pe cele două exemple la îndemână: educația și sănătatea. Și statul, și piața liberă oferă aceste servicii, dar statul are partea leului, pe când „privații” sunt deocamdată mult prea scumpi pentru majoritatea cetățenilor. Există însă America, ne putem sui pe gard ca să tragem cu ochiul în curtea lor: acolo, educația și sănătatea sunt dominate de ofertele „privaților”, iar ceea ce a mai rămas în mâna statului este de slabă calitate (bine că nu le-a dat prin cap să privatizeze și pușcăriile! Abia aia ar fi o chestie: „Hă, hă”, ar râde Nuțu, „ce amărât e Mihăiță, face zdupu’ la stat! Mie mi-au dat cinci ani cu executare, bă, săracule, dar îi fac la patru stele!”). Din câte îmi dau seama, ceea ce s-a petrecut ieri în America se va petrece mâine în restul lumii și poimâine în România. Citez din articol: „Guvernul american și-a asumat astfel indirect răspunderea pentru eșecul prevenirii atacurilor teroriste, pentru atingerea adusă dreptului la viață al cetățenilor săi și  pentru încălcarea, pe cale de consecință, a pactului social”. Deci, dacă americanii au patrimonializat (prin Victim Compensation Fund) dreptul la viață al cetățenilor lor, vor fi urmați încet-încet și de alte state (bogate). E drept, deocamdată a fost vorba doar de acest eveniment excepțional (9/11), dar e probabil ca în viitor evenimentele „excepționale” să se tot banalizeze, iar dreptul la viață să devină „drept” nu doar cu numele (cum e acum), ci drept-în-fapt, adică măsurabil în bani.

Pentru asta, cum a observat un comentator, ar trebuie ca, mai întâi de toate, acei bani să existe. Iată de ce am scris „statele bogate”. M-am referit la statele care își privesc proprii cetățeni ca pe niște „mașinării” responsabile și productive, din alte căror impozite el, statul, trăiește. Există, desigur, și statele sărace, pentru care proprii cetățeni sunt poveri deșelatoare, pe care nu știe cum să le hrănească (1) și de care e bucuros să scape, fie c-o pandemie, fie c-un exod de proporții biblice (2). Mă opresc aici. Ca imigrant, nu e frumos să mai adaug ceva.

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. In USA , numărul oficial de morți Covid e dublu comparat cu toți morții americani din perioada ultimului război mondial.
    Nu exista nici o despăgubire pentru morții Covid.
    Prea multi comparat cu 11/09 , nu mai impresionează masele , nu aduce voturi și nici asigurările nu au acceptat polițe Covid că pierderile depășeau castigurile.
    Viață unei persoane are valoare variabila.
    Nimic în majoritatea țărilor inclus RO.
    ( a despăgubit statul român rudele morților arși in spitalele aceluiași stat eșuat ? Nu )
    Că fapt divers , italienii au o explicație :
    Inițial au fost hoții de buzunare. Ulterior au fost depășiți de bănci care te jefuiesc cu legea in mana.
    Dar și acestea au fost depășite de nașterea firmelor de asigurări . 😃😃
    Banca Lehman Brothers cînd a dat faliment a provocat și falimentul celei mai mari firme de asigurări de pe planeta. AIG.

    • Stefan60, falimentul Lehman Bros n-are nimic de-a face cu AIG.
      AIG a folosit subsidiara din UK și a vandut CDA și CDO la expunere de vreo 50 miliarde USD.
      Goldman Sachs avea de încasat de la AIG o datorie de 9 miliarde, așa ca statul a salvat AIG (ministrul de finanțe al SUA era un fost executiv GS) și n-a salvat Lehman Brothers, că trebuia sa dea și ei un exemplu negativ…
      AIG a fost salvat cu peste 150 miliarde de USD de către guvernul SUA (Goldman Sachs și-a primit banii din prima tranșă de 50 de miliarde), nu a fost băgat în faliment.
      Pentru a plăti banii înapoi guvernului SUA, AIG a vândut o grămadă din active.
      Nu apariția firmelor de asigurări e problema, ci prostia și mizeria morala a politicienilor care sunt plătiți de corporații sa facă legi în favoarea acestora, pe banii contribuabililor.

    • He-he, exact la asta mă gîndeam și eu! Hoția instituționalizată are în vîrful piramidei băncile. Care nu a avut loc acolo stă o treaptă sub, adică ăștia cu asigurările, locul trei pe cracă e ocupat de sănătate și farma, iar ratații care nu au încăput pe nicăieri se bagă în politică. Rămîne plevușca_care intră la categoria servicii, poliție și armată, sînt argații barosanilor și ciugulesc și ei destul de bine. Toți ăștia fură sau își primesc tainul fiind protejați de legile pe care au reușit să le impună cu șpaga sau cu șantajul, deci sînt legali. Pentru restul pulimii avem oferta de trei în unu, adică muncă, taxe și impozite.

  2. Asigurarea pe viata e mai degraba masura dragostei, grijii pt urmasi.
    Are si efectul ca urmasii vor suferi mai putin cind dai coltul, au o compensatie. Teoretic asigurarile de viata ar trebui sa dea faliment deoarece tot omul moare. In ziua de azi in care dobinzile au devenit negative nici sa mori nu mai merita.

    • Ieftin și scump este o snoavă care arată o altă realitate: prețul oricărui produs variază in funcție de circumstanțe. Tânărul care și-ar face asigurare de viața pentru 10 ani, deși ar plăti mult mai puțin decât un senior, resimte mult mai puternic efortul financiar. Deși prețul lui e mare și asigurarea ieftină, pentru el e scump când are încă atâtea de achiziționat.
      Dar nu înseamnă că o astfel de asigurare e întotdeauna neavenita. Vrei să-ți cumperi cât încă ești tânăr o locuință mai scumpă? Soluția e asigurarea de viața, a care-i Poliță o folosești drept ipoteca pentru a obține un credit ieftin la banca. La bancă plătești doar dobânzile, amortismentele le depui in asigurări ale căror valori cresc astfel, iar la scadentă ai tras linie și la 350 k, cât era valoarea locuinței la contractare, ai un câștig de vreo 25 k față de creditarea clasică. In plus, dacă crapi înainte de vreme, cu banii de pe asigurare cel ce rămâne plătește angaralele.

      • Asta cu asigurarea d eviata pentru credit ipotecar nu prea am inteles-o. O inteleg conceptual dar in esenta NU. de ce? Pentru ca in mod normal creditul ipotecar se face la o expunere de 80% deci banca nu prea risca nimic (decat daca vine vreun crash imobiliar). Deci asigurarea asta e sa se aleaga urmasii tai cu acea proprietate, mai degraba decat sa asiguri banca de ceva.

      • Fara asigurare de viata nu prea ai sanse sa.ti cumperi vre-un imobil, cel putin in Germania, cum e altunedeva, sa raspunde cei care au facut experientele necesare.

        • In Belgia poti. In Belgia poti, e doar o recomandare si unele banci iti vand ele insele politele. Oricum, trebuie sa recunosc ca nimeni nu m-a trimis la nici un test medical ci doar am completat un formular pe proprie raspundere. Am obtinut cel mai mic „premium”. Cunosc persoane care pentru ca au completat „ocazional diving” au avut rate mult emai mari.

        • Unu’, Într-adevăr, “Ipotecă” nu era cuvântul potrivit, dar sincer nu știam care ar fi fost cel corect. (Nu știu nici acum.) Îmi asum eroarea, important e că ați înțeles cum funcționează.

          alin, se putea și fără asigurare, dar creditul ar fi fost mai scump.

    • Totuși, domnule Neamțu Țiganu… nu este chiar logic ce scrieți. În ziua de ieri, când dobânzile erau pozitive, merita să mori?!

      Dar, desigur, înțeleg gluma dumneavoastră, atât cât o poate un ardelean răsădit în Berceni.

  3. daca ne uitam din punctul de vedere al statului:
    – unul care plateste impozite are o anumita valoare
    – unul care e pensionar e o pierdere neta
    – copil o investitie pe viitor

    daca ne uitam din punct de vedere electoral (si aici se cheltuie niste sume per vot) vedem un alt tablou

  4. De fapt, dumneavoastra ne vorbiti despre pretul mortii, care nu neaparat e echivalent cu pretul vietii; cat timp, in calitate de asigurator, nu investiti nici un banutz sa sustineti un om in viata, pentru dvs.-asiguratorul, pretul vietii acelui om e fix zero; dar daca Mihaita ar plati rate exorbitante pentru o asigurare de cateva milioane, n-ar fi exclus ca asiguratorul lui sa fie cointeresat a-i oferi un bonus de siguranta si confort, sa nu cumva sa se streseze si sa faca vreun infarct spontan de inima rea;

    • „in calitate de asigurator, nu investiti” – eu nu sunt asigurator și nu am fost niciodată, domnule Prototipescu. Nu am avut această calitate. Și nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să „investesc” eu ceva. Am fost vânzător de asigurări, altfel spus comisionar; vindeam asigurările mai multor companii care activau pe piața din RO la acea vremea (2000 – 2006, aproximativ A Doua Epocă Nea Nelu, ca să zic așa). Probabil că m-am exprimat echivoc în text, dacă dumneavoastră ați înțeles că eu eram asiguratorul.

    • Nu știam de existența închisorilor particulare. Îmi asum eroarea, deși îmi vine greu; ar fi trebuit să verific. M-am lăsat dus de avântul parantezei și am omis esențialul, așa că mi-a căzut gluma-n cap! Să-mi fie învățătură de minte.

      • EU am citit despre GEO acum citiva ani cind era recomandata pt dividende dar tendinta era negativa, un fel de tzeapa cam ca AT&T.
        Dar stiam la modul general. Sarbatori fericite si bafta!

      • comparatia ramane, pentru ca la puscariile alea private nu puscariasul e clientul. nu e ca la hotel, unde ai parte de conditii si servicii dupa cati bani esti dispus sa cheltui (cum spuneti in articol). puscariile sunt private, dar clientul e statul.

        eu eram convins ca ati bagat o mica soparla sa se mai invioreze atmosfera pe forum, unde – se stie – suntem multi cunoscatori! :D

  5. In general bancile, companiile de asigurari, bursele si bancile centrale lucreaza cu „iluzii” si emotiile oamenilor si guvernelor.
    Acum imi vine in minte un dialog genial din serialul „Casa de Papel”, dintre „Profesor” si seful securitatii spaniole: „rezerva de aur a unei tari este o iluzie, ceva ce niciodata nu va fi folosit in realitate si care nu va garanta nimic niciodata.” (Ca o paranteza, m-am amuzat la gandul ca, dupa cum afirma Isarescu odata cand a fost intrebat despre aurul BNR, acesta a spus ca este la Londra, nici macar nu este in Romania. Deci nici n-ar avea ce sa fure niste hoti adevarati). La fel si banii nostri din banci, sunt oarecum o iluzie, un numar care ne apare atunci cand verificam conturile. Am intrebat odata un coleg care a lucrat la Banca Centrala a Belgiei cum se face atunci cand vrei sa scoti cash 500 milioane de euro dintr-o banca, de exemplu. Mi-a raspuns ca banca nu are niciodata in seifuri asa o suma si atunci apeleaza la banca centrala. Printre alte roluri, o banca nationala are rolul de a spala bani (la propriu, de murdarie) si de a tipari bani. Revenind la „Casa de Papel”, au existat doua mari jafuri, unul la monetaria Spaniei unde hotii n-au facut decat sa tipareasca niste mii de miliarde fara a fura de fapt nimic, si la Banca Centrala a Spaiei unde au furat aurul (90 tone) pe care apoi l-au unlocuit cu lingouri de alama suflate in aur. Aurul din rezerva unei tari este ceva psihologic, ceva de care nimeni nu se atinge practic si pe care nu-l tranzactioneaza.
    Va invit sa urmariti acest serial pentru ca nu este doar o lectie de viata si de prietenie, ci si o lectie de economie si finante.

    • @Mike : Aurul e un fel de etalon al valorii. Gandeste-te la „greutatile” care se pun in talerul unui cantar, cand te duci la piata sa cumperi „un kilogram de rosii”.
      Cu rezerva de aur se masoara capacitatea unui stat de a garanta un imprumut international. Si da: aurul se tranzactioneaza la BURSA, atunci cand un stat decide sa mareasca/micsoreze rezerva de stat. Chestie de politica monetara.

  6. O sa vedeti cat de „ieftini” vom deveni daca masinaria digitalizarii va prinde viteza si mai mare, nu va mai decide nimeni in afara algoritmului, de fapt se intampla deja, asupra cat valoram fara marja de negociere, algoritmii nu negociaza, codul nu prevede asa ceva si totusi ? cineva trebuie sa-l scrie, nu-i asa ?
    Asigurarile au imbratisat acesta forma de evoluare digitala de mult, optimizeaza individului, obiectul asigurator si sa fiti convinsi, o asigurare nu pierde nici o data chiar daca aparent sugereaza altceva.
    Asigurarile de viata au fost candva un model de a investi bani, a functionat pana cand dobanzile au disparut, iar criza finanacira din 2008 a topit mii de miliarde.
    Astazi chiar nu merita, la capatul timpului de investitie, de regula zeci de ani nimeni nu va sti cum va arata rezultatul si cati bani vrei primi, mort sau viu.
    Sunt oameni ca tine mine care de multe ori nici stiu ce fac insa programeaza in draci si cativa pun totul la loc, formeaza contextul, cu alte cuvine, cativa, foarte putini decid cat vom costa, daca vom ajunge ” in rai sau pe halda de gunoi” si mai sinistru, datele le livram, de pomana iar dansii isi umplu buzunarele.
    Codul va fi legea, cine detine codul va avea puterea, restul democratie, drepturile omului, povesti, povesti si iar povesti.

  7. Bine, dar… De ce dobanda mai mica decat de la banci ? Si aia negativa azi.
    Oare societatea de asigurari nu investeste banii acestia ? Si-atunci nu ar fi normal ca „dobanda’ sa reflecte capacitatea de investitor al asiguratorului ?

  8. Din cate stiu (dar poate gresesc, nu sunt specialist) in SUA o parte din puscarii chiar sunt private. Subiectul e interesant, poate comenteaza cineva care stie mai mult in acest sens.

    Adica, daca mori in puscarie (!) in SUA, cat plateste Statul (cine-o fi acela)?

    Ce subiect…

  9. „„Dacă mori, te umpli de bani” „. Melodia Sirenelor din asigurari.
    Adevarata vorba e „Daca mori, mai ingropi doi”. In datorii. Si durere.

  10. Repet o parte dim comentariul la articolul la care v-ați referiți:

    „LEONIDA (minunat de-așa întrebare): Ei! bravos! ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei, stăi să-ți spui: mai I și-I că dacă e republică, nu mai plătește niminea bir…
    EFIMIȚA: Zău?
    LEONIDA: Zău… Al II-lea că fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate.
    EFIMIȚA: Parol?
    LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…
    EFIMIȚA: Pe lângă pensie ?
    LEONIDA: Vezi bine; pensia e bașca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanțiunea tuturor drepturilor.
    EFIMIȚA (cu toată aprobarea): Așa da.
    LEONIDA: Și al III-lea, că se face și lege de murături.
    EFIMIȚA: Cum lege de murături ?
    LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile.
    EFIMIȚA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i așa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?
    LEONIDA: Hei! te lasă reacționarii, d-le ? Firește, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
    EFIMIȚA: Așa e… da’… (reflectând mai adânc) un lucru nu-nțeleg eu.
    LEONIDA: Ce lucru?
    EFIMIȚA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă?
    LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, d-le, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…”

    Statul suntem noi cei ce plătim taxe. Banii nu vin din cer. Dacă vi se pare firesc că statul să plătească pentru fiecare mort, atunci n-ar fi normal ca statul să plătească o leafă bună fiecărui om viu și să împlinească astfel visul secular al conului Leonida? :)

    Da, eșecurile diverselor agenții de securitate ale statului american sunt vinovate de atacurile de la 11 Septembrie 2001. Deci statul e vinovat. E firesc să plătească daune. Însă lipsește din peisaj piesa cea mai importantă: Cine sunt indivizii vinovați de aceste eșecuri, cu nume prenume și SSN?! Aici e marea problemă. De fiecare dată când statul e vinovat și plătește ceva trebuie identificați indivizii ce au făcut acel eșec posibil și ei trebuie să fie puși să plătească primii – cu tot ce au. Exact așa și cu ăialalți morți: A murit nea Guță și statul trebuie să-i plătească daune? OK., Hai să vedem care-i bugetarul vinovat pentru moartea lui Guță și atunci ăla trebuie să-l plătească. Așa e cinstit și drept.

    La aia cu închisorile private ați dat-o pe lângă. Ele există de mult:

    https://www.sentencingproject.org/publications/private-prisons-united-states/

    Peste 100000 de „fericiți” se bucură de serviciile lor doar în SUA :) Ele există în multe alte părți ale lumii, inclusiv UK, Australia, Coreea de Sud, Grecia, etc.. E până la urmă o chestie normală. Închisorile sunt o afacere destul de scumpă, De ce să plătim noi toți pentru că a comis-o nu știu care găinar. Nu-i mai bine să plătească el însuși? 4 stele dacă așa vrea :)

    • Păi dacă e pe repetatelea, stimate domnule Josef Svejk, atunci pe repetatelea să fie! „Nu știam de existența închisorilor particulare. Îmi asum eroarea, deși îmi vine greu; ar fi trebuit să verific. M-am lăsat dus de avântul parantezei și am omis esențialul, așa că mi-a căzut gluma-n cap! Să-mi fie învățătură de minte.”

      • Nu, că n-am vrut cu tot dinadinsul să răsucesc cuțitul în rană. 🤦‍♂️. Pur și simplu la momentul la care am scris comentariul comentariile celor ce vă prinseseră deja cu lacune la închisori nu erau încă afișate. Dar astea-s mărunțișuri irelevante.

        Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții cun un ban cinstit, păi atunci n-ar fi normal ca și până la moarte același stat să se asigure că „fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate.”😂?

  11. oare cit ar fi meritat un an sau mai multi din viata lui Eminescu, sau Labis, sau Mozart? Sau cum ar fi aratat Sagrada Familia daca Francisco de Paula del Villar y Lozano, sau Gaudi ar mai fi trait inca 100 de ani? Sau cum ar fi fost capodopertele lumii daca atitia nu si-ar fi lasat operele neterminate?
    Sau ce valoare are viata unui criminal dovedit, care mai traieste inca 25 de ani pe casa, masa si asigurarea medicala de la stat?

  12. Inchisorile din Norvegia sunt un fel de hoteluri de doua stele oarecum pe modelul „Hotel California” (you can check in anytime you want but you can never leave). De fapt se grabesc sa reeduce detinutii sa ii faca cetateni model si sa ii elibereze. SI in UK fac asta cu efectele dezatruoase ale lipsei de coordonare intre autoritati urmate de atentate teroriste.
    In Norvegia alde Brevik a luat DOAR 20 de ani!

    Dar cred ca Israelul ii intrece pe toti la capitolul drepturile detinutilor.
    Detinutii Hamas, Jihadul Islamic, PLO au dreptul sa faca facultate in timp ce sunt in inchisoare.
    Au fost unii care au invatat ivrit, engleza si au terminat facultati PE BUNE.
    Initial erau cei cooptati in Autoritatea Palestiniana si avea un nivel relativ bun de intelegere si au devenit polticieni.
    Dar NU sunt eliberati detinuti „cu sange pe maini” decat atunci cand Israelul este santajat pentru returnarea de obicei a unor cadavre sau ramasite de soldati.
    Rabin de exemplu a eliberat detinuti … in Liban unde dupa aia d’alde CNN, BBC, DW, RFI, NYT le plangeau de mila 24×7.

    Dar existau si politisti si gardieni care vroiau mariri de salarii si guvernul din Israel a dat legi pentru asta.
    Consecinta? Tot felul de universitati pe modelul ULTERIOR Spiru Haret din Romania.
    Cea mai utilizata era „universitatea” din Derby, UK.

  13. Companiile care ofera asigurare pe viata (de fapt cum bine spune autorul, pe moarte) sunt un fel de case de pariuri, si ca la orice casa de pariuri ea nu poate pierde. Am fost odată la curse de cai (compania ls care lucram avea o lojă acolo) si am fost f impresionat de agenții care vindeau pariuri (ma refer la cei care nu aparțineau marilor agentii și care nu aveau computere). Aceștia își ajustau continuu oferta la pariuri și dacă castigai plăteau cash pe loc. Nu tu fetele de la dosare, nu detectivi care sa vada daca bei, si nici softuri care sa te faca dependent de pariuri. Si nici reclama pe TV. Nu cred însă că o casa de asigurări i-ar fi angajat ca agenți de vânzări. Modelul lor de afaceri aparținea secolului trecut.

  14. Asigurarile sunt afaceri financiare, bazate pe probabilitati matematice. N-au legatura cu valoarea unei vieti
    De exemplu, daca fumezi, sa zicem, probabilitatea de a te imbolnavi de cancer e mai mare, adica decesul prematur e foarte probabil si atunci viata „valoreaza” mai putin in termeni de platitor-de-prima-de-asigurare. De aia fetele luau la puricat fiecare asigurat: sa stabileasca raportul intre riscul asumat si castigul potential cat mai bine pentru de acolo provin banii din afacerea numita „asigurari”.
    In spate sunt calcule probabilistice sofisticate, pe care la fac niste tipi/tipe foarte destepti/destepte, numiti actuari. Astia sunt platiti regeste ca sunt foarte greu de gasit/format.

    Cat despre „valoarea” vietii, cred ca e priceless. Indiferent de stilul de viata, stare materiala, etc.
    Nu viata sau moartea o evaluezi prin asigurare ci acoperirea pierderilor suferite de beneficiarii asigurarilor (cei din familie adica), daca vorbim de asigurari de viata, sa zicem.

    • Sunteti de acord cu acest scoring al individului ? scoring care intre timp este preluat de calculatoare pe baza de inteligenta artificiala si big data ? iar acele calcule facute de tipi si tipe foarte inteligente sunt intrat de opace ca nici ei nu le mai inteleg ?

      • @alin: Nu eu trebuie sa fiu de acord. “Scoringul” la care va referiti e un instrument de evaluare. Ca o ruleta. Se utilizeaza de oameni pentru a masura, compara, in vederea luarii unei decizii. IA si big data sunt mecanisme construite tot pentru a observa, cerceta, afla. Le putem sterge din viata noastra si ne intoarcem in pesteri sau le putem folosi pentru a progresa, chiar daca drumul spre progres e anevoios si dureros. Ce alegeti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro