vineri, mai 7, 2021

Modestă propunere

Manuale de limbă română pentru nevorbitorii nativi. La atât se reduce modesta propunere și, logic vorbind, textul ar trebui să se încheie aici. Totuși, mi-e teamă că cei de la platforma Contributors vor refuza să publice un text așa scurt și mă văd nevoit, deci, să-l lungesc.

Modesta propunere este adresată liderilor mișcării unioniste („Basarabia e România”), care a marcat câteva puncte importante în ultima vreme (Sfatul Țării 2, adoptarea Foii de Parcurs, conferința din 10 aprilie etc). Am tot respectul pentru efortul și succesele unioniștilor, cred totuși că pe undeva s-a strecurat o mică eroare: nu par să fie conștienți de statutul lor de minorité agissante. În Republica Moldova există unioniști, stataliști și indiferenți, iar în România există unioniști și indiferenți – în ambele țări, indiferenții alcătuind majoritatea absolută. Cât timp aceastei majorități nu i se poate răspunde la întrebarea „Și mie ce-mi iese?”, proiectul unionist rămâne ancorat doar în entuziasm. Iar asta nu-i suficient.

Manualele de limbă română pentru nevorbitorii nativi (pentru elevii cu altă limbă maternă decât româna) sunt cerute de maghiari de peste de 25 de ani, dar statul român s-a fofilat constant, deși utilitatea lor este incontenstabilă: un nevorbitor de română, care-ar învăța limba română ca pe o limbă străină (cum studiază copiii români engleza, de pildă), va învăța mai bine, mai repede, cu mult mai puțin efort și, cel mai important, fără ură. Cuvântul nu e deplasat. Când ești silit să înveți pe dinafară poezii* de secol XIX din care nu înțelegi absolut nimic, sau basme** din care nu înțelegi o mulțime de cuvinte și expresii, e foarte probabil să păstrezi o ură nestinsă pentru limba respectivelor poezii sau basme, nu pentru incapabilul autor de manuale care le-a alcătuit sau pentru lașul de ministru care le-a aprobat. Asta se întâmplă în România, din 1920 până în prezent. Asta li se va întâmpla și copiilor din minoritățile rusofone (ruși, găgăuzi, ucrainieni rusificați) după unire. Înțelept și strategic ar fi ca dumneavoastră, unioniștii de azi, să evitați în viitor repetarea unui scenariu categoric perdant.

Mică paranteză pentru „șovinii lingvistici” din România: maghiarii pot accepta, la rigoare, limba de stat ca limbă de comunicație, dar o refuză categoric ca limbă de cultură. De ce-ar face altfel? Limba maghiară e cel puțin la fel de bogată în posibilități de exprimare ca și româna, iar literatura maghiară are un avans considerabil asupra literaturii române (corpusul literar este mai mare, din motive istorice – nu e vina nimănui!). Același lucru va fi valabil și pentru rusofoni: de ce să cadă în cap de admirație pentru inubliabilul „Puiul” al nemuritorului nostru Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, când literatura rusă e populată de atâtea și atâtea nume mari? De ce să te chinui cu Donici în română, când îl ai la-ndemână pe Krîlov în rusă? Lista poate continua indefinit. Am închis paranteza.

Includerea manualelor în proiectul unionist ar aduce simpatia (unei părți a) maghiarilor pentru acest proiect, și asta nu-i puțin lucru: nu mai suntem în 1918. Nu se mai fac uniri fără consultarea minorităților; bine, Putin face, dar el e din alt film. În ceea ce-i privește pe rusofonii Republicii Moldova, principala lor sperietoare este românizarea forțată cu care „țiganii de la București” le-ar tăbărî pe cap. Alcătuiți 11 manuale-model (pentru clasele II-XII) și-i lăsați pe manipulatori fără muniție, iar pe Putin în ofsaid.

Apropo de București, n-am precizat de ce eu personal privesc cu simpatie proiectul unionist: pentru că unul din pașii spre unire e regionalizarea. Cum altfel s-ar putea integra RM în România, dacă nu ca a opta regiune?! Că doar n-o să preia România sistemul raioanelor sau RM sistemul județelor! Orgoliile sunt prea mari. Cândva, prin 1947-1948, Iugoslavia și Bulgaria au discutat despre unirea celor două state, dar nu s-au înțeles: bulgarii aveau în vedere un aranjament ca cel dintre Cehia și Slovacia, o federație bistatală, pe când Tito le oferea doar integrarea în Iugoslavia, ca o a șaptea republică, Belgradul controlându-le pe toate. Revenind: o Românie regionalizată, după model polonez, cu politici publice locale, adaptate realității și specificului local, cu baronii scoși din pâine și toată plevușca de pe lângă ei trimisă la plimbare, da,  este o perspectivă clar atractivă. Includeți-o în proiectul vostru și-i urniți din inerție pe indiferenți. Măcar pe o parte a actualilor indiferenți, partea care nu vrea să audă „Șpagă!” atunci când vă va întreba, inevitabil, „Și mie ce-mi iese?” [din unirea României cu RM].

*«Însă alți inspectori – de fapt, cei mai mulți dintre ei – nu descopereau prea multe motive de optimism în inspecțiile pe care le făceau. Un raport de inspecție la Liceul Catolic „Marianum” din Cluj, din primăvara anului 1923, ilustra cum, la peste patru ani de la unire, se făcea educație în inima Transilvaniei: „la clasa a II-a secundară… profesorul m-a așteptat cu poezia Ce te legeni, codrule? de Mihai Eminescu. Câte zile va fi chinuit pe eleve ca s-o memoreze nu știu; dar știu că copilele nu cunoșteau înțelesul material al nici unui cuvânt din poezia recitată, nici echivalentul lui în ungurește”». (A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucțiunii, dosar 510/1923, filele 119-120). Sursa: volumul „România șu Ungaria în cadrul „Noii Europe” (1920-1923)”, de Lucian Leuștean, editura Polirom, 2003, ISBN 973-681-422-X. Citatul se află pagina 108, capitolul II, subcapitolul II.2, „Români și maghiari – probleme legate de sistemul de învățământ”. Întreaga lucrare a lui Lucian Leuștean pare analiza unui caz particular a legii lui Murphy („Dacă o unire poate merge prost, va merge!”).

**„Gerilă, văzând că toţi îi stau împotrivă, se mânie atunci şi unde nu trânteşte o brumă pe pereţi, de trei palme de groasă, de au început a clănţăni şi ceilalţi de frig, de sărea cămăşa de pe dânşii.

– Na! încaltea v-am făcut şi eu pe obraz. De-acum înainte spuneţi ce vă place, că nu mi-a fi ciudă, zise Gerilă, râzând cu hohot. Ei, apoi? Cică să nu te strici de râs! De HarapAlb, nu zic. Dar voi, mangosiţilor şi farfasiţilor, de câte ori îţi fi dormit în stroh şi pe târnomată, să am eu acum atâţia bani în pungă nu mi-ar mai trebui altă! Oare nu cumva v-aţi face şi voi, nişte feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că sunteţi obraze subţiri?”. Sursa: http://www.povesti-pentru-copii.com/ion-creanga/povestea-lui-harap-alb.html

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Excelent articol, cu o perspectiva „proaspata” asupra solutiilor educational – culturale de atragere si integrare a unor noi potentiale minoritati în interiorul granitelor unei viitoare Romanii reunite. Dar dvs. afirmati ca „în România există unioniști și indiferenți….”. Cred ca si aici trebuie adaugati cei care sunt rezervati fata de ideea de unire cu RM. Eu sunt unul dintre acestia.
    Sunt rezervat si nu neaparat impotriva pentru ca, in prezent, re-unirea nu-si mai are sensul si vocatia din 1918. Atunci, in consecinta Primului Razboi Mondial si entuziasmul aferent, s-au format Iugoslavia, Cehoslovacia, Austria si, mai ales, Uniunea Sovietica, agregari federaliste cu cele mai bune intentii integrationiste, dar care, dupa incetarea unui sistem autoritarist de stanga, care forta „unitatea” acestor compozite etno-sociale, au esuat in rupturi si (unele) in conflicte.
    RM este la estul estului Europei, cea mai avansata geografic in corpul slavic al ex-URSS. Are enorm de multe probleme etno-teritoriale, conflicte inghetate sau nascente care implica grupuri etnice care au reactivat dispute si potentiale confruntari, ca sa nu mentionam pe cele economice, sociale si politice, unele insurmontabile.
    O fortare a unirii, in context exclusiv istorizant-emotional, oricand in viitor, ca membri UE, ar duce la marginalizare, izolare si, in final, la conflict intern si sirianizare lenta, sustinuta „discret” de Fed. Rusa.

    • „Eu cred că deocamdată România este norocoasă: nu s-a reunit cu R. Moldova, nu este parte a Spațiului Schengen și nu a aderat la Euro Zonă. Dacă ar fi fost membră a zonei euro ar fi ajuns ca Grecia, iar în Schengen ar fi avut multe bătăi de cap cu refugiații. Reunificarea cu R. Moldova ar fi dus la o situație internă care ar fi fost de departe mult mai rea decât cea actuală.”, spune Robert Kaplan (http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/-interviu-cu-analistul-american-robert-d–kaplan–rusia-are-mai-multe-interese-strategice-in-romania-decat-sua-408076).

      Si o mai spune o data, mai apasat: „Cred că în privința României, aceasta trebuie, pe de o parte, să fie vigilentă față de o influență rusească prea mare în Moldova, dar, pe de altă parte, cred că ar fi contraproductiv, neînțelept din partea României să ceară în mod deschis unirea cu Moldova. Cred că nu ar funcționa, pentru că dacă Moldova s-ar reuni cu România, Rusia nu ar avea de ales și ar anexa oficial Transnistria și ar lua o atitudine mult mai agresivă împotriva Moldovei. Deci, pentru a ține Rusia la distanță, România nu ar trebui să vorbească despre unirea cu Moldova.” (http://www.agerpres.ro/externe/2016/02/09/interviu-robert-d-kaplan-europa-nu-are-succes-sa-fim-sinceri-problemele-din-ue-sunt-profunde-extrem-de-grave-10-00-54).

      Aveti dreptate, exista si in Romania un echivalent al statalistilor din RM; sa le spunem „rezervatii”, asa cum v-ati caracterizat dumneavoastra. Sunt convins ca fara dezbateri publice intre unionisti si „rezervati”, dezbateri absolut sincere, proiectul unionist se va impotmoli in indiferenta, iar entuziasmul se va gripa. Consecventa nu este tocmai un punct forte al romanilor de pe ambele maluri de Prut. :(

  2. Sa ma lamuresc un pic, printre randuri inteleg ca „Manuale de limbă română pentru nevorbitorii nativi.” inseamna :
    – manuale in care este folosit doar text literar si eventual mai simplu ?
    – sa se studieze si texte ale autorilor din cultura acelei minoritati, dar in limba romana?

    Daca raspunsul este la amandoua de cele de mai sus, atunci este o idee foarte buna.

    • “Manuale de limbă română pentru nevorbitorii nativi” = romana predata ca limba straina, nu ca limba materna. Copiilor care vorbesc romana acasa li se preda la scoala engleza (franceza, italiana, spaniola, germana) ca limba straina; copiilor care acasa vorbesc maghiara (ucrainiana, rromani) li se preda la scoala romana ca limba materna, nu ca limba straina. Acest sistem absurd garanteaza probleme pentru absolut toate partile implicate: si pentru copii, si pentru profesori, si pentru parinti, si pentru comunitatile minoritarilor (care nu sunt „minoritari” deloc in interiorul comunitatii lor, sunt cat se poate de majoritari!).

      Candva, am fost profesor de engleza. Stiu cum e ca elevii sa priceapa nimic din ce li se preda. Inteleg prea bine frustrarea unui profesor care preda romana unor elevi cu alta limba materna. Inteleg frustrarea unor copii a caror limba materna nu este romana, dar care trebuie s-o invete ca si cum ar fi.

      Ceea ce nu inteleg este faptul ca, desi toata lumea pierde, acest sistem fosilizat se mentine. Daca nimeni nu castiga nimic, atunci… de ce?! :(

  3. Propunere mai mult decat interesanta. Daca pe langa beneficairii definiti in articol (locuitorii vorbitori de limbi materne diferite) am tine cont si de „gloata” noilor generatii de romani, nascuti aiurea pe glob, interesul pentru asemenea manuale ar fi rapid rentabilizat. Copii mei sunt majori deja si vorbesc o romana cu accent, la scris insa e catastrofic. Am incercat noi sa-i invatam de mici cu „Abecedarul” si cartile de povesti aduse cu greu de acasa, insa rezultatul e o struto-camila. Ba chiar, au avut sansa sa aleaga optional o proba la bacalaureat in limba romana, care le-ar fi dat sansa sa-si mareasca media finala. Textul de analizat a fost (cam ca in ultimii ani) din Dilema Veche, si desi au dat tot ce-au putut, rezultatul a fost … media. Noi, parintii, am fost mandri, pentru ei a fost doar o proba la care s-au bazat pe convingerea noastra ca pot fi buni. Cum se spune, cine nu incearaca, …Ideea e ca, o doza de pragmatism de genul celui expus in articolul de fata, ar face mult mai mult decat lozincile lansate cu diferite ocazii mondene. Felicitari si va doresc sa fiti auzit.

    • Dumneavoastra aveti doi copii majori care vorbesc o romana cu accent, eu am doi nepoti minori care vorbesc o romana deloc. Sora-mea li se adreseaza in romana, ei raspund in engleza. Parintii vorbesc intre ei in romana, copiii in engleza, comunicarea intre parinti si copii este in romana, iar intre copii si parinti, in engleza. In Spania si Italia sunt aproape doua milioane de copii in situatii mai mult sau mai putin asemanatoare. Plus inca vreo jumatate de milion din restul Europei si Canada. Plus copiii din familii mixte.

      Impreuna cu copiii maghiari din Romania, e vorba e o piata de cateva milioane (patru? cinci? sase?) de potentiali utilizatori ai acestui tip de manuale. Din nou ma intreb: daca nimeni nu pierde prin lansarea pe piata a acestor manuale, iar toata lumea are de castigat, atunci, de ce… ?! :(

      Multumesc pentru aprecieri, sper sa nu fi vorbit in pustie. Poate ca cineva va prelua impulsul si va lansa o initiativa civica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Recrutorii” (2019)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro