joi, martie 28, 2024

Modestă propunere

Manuale de limbă română pentru nevorbitorii nativi. La atât se reduce modesta propunere și, logic vorbind, textul ar trebui să se încheie aici. Totuși, mi-e teamă că cei de la platforma Contributors vor refuza să publice un text așa scurt și mă văd nevoit, deci, să-l lungesc.

Modesta propunere este adresată liderilor mișcării unioniste („Basarabia e România”), care a marcat câteva puncte importante în ultima vreme (Sfatul Țării 2, adoptarea Foii de Parcurs, conferința din 10 aprilie etc). Am tot respectul pentru efortul și succesele unioniștilor, cred totuși că pe undeva s-a strecurat o mică eroare: nu par să fie conștienți de statutul lor de minorité agissante. În Republica Moldova există unioniști, stataliști și indiferenți, iar în România există unioniști și indiferenți – în ambele țări, indiferenții alcătuind majoritatea absolută. Cât timp aceastei majorități nu i se poate răspunde la întrebarea „Și mie ce-mi iese?”, proiectul unionist rămâne ancorat doar în entuziasm. Iar asta nu-i suficient.

Manualele de limbă română pentru nevorbitorii nativi (pentru elevii cu altă limbă maternă decât româna) sunt cerute de maghiari de peste de 25 de ani, dar statul român s-a fofilat constant, deși utilitatea lor este incontenstabilă: un nevorbitor de română, care-ar învăța limba română ca pe o limbă străină (cum studiază copiii români engleza, de pildă), va învăța mai bine, mai repede, cu mult mai puțin efort și, cel mai important, fără ură. Cuvântul nu e deplasat. Când ești silit să înveți pe dinafară poezii* de secol XIX din care nu înțelegi absolut nimic, sau basme** din care nu înțelegi o mulțime de cuvinte și expresii, e foarte probabil să păstrezi o ură nestinsă pentru limba respectivelor poezii sau basme, nu pentru incapabilul autor de manuale care le-a alcătuit sau pentru lașul de ministru care le-a aprobat. Asta se întâmplă în România, din 1920 până în prezent. Asta li se va întâmpla și copiilor din minoritățile rusofone (ruși, găgăuzi, ucrainieni rusificați) după unire. Înțelept și strategic ar fi ca dumneavoastră, unioniștii de azi, să evitați în viitor repetarea unui scenariu categoric perdant.

Mică paranteză pentru „șovinii lingvistici” din România: maghiarii pot accepta, la rigoare, limba de stat ca limbă de comunicație, dar o refuză categoric ca limbă de cultură. De ce-ar face altfel? Limba maghiară e cel puțin la fel de bogată în posibilități de exprimare ca și româna, iar literatura maghiară are un avans considerabil asupra literaturii române (corpusul literar este mai mare, din motive istorice – nu e vina nimănui!). Același lucru va fi valabil și pentru rusofoni: de ce să cadă în cap de admirație pentru inubliabilul „Puiul” al nemuritorului nostru Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, când literatura rusă e populată de atâtea și atâtea nume mari? De ce să te chinui cu Donici în română, când îl ai la-ndemână pe Krîlov în rusă? Lista poate continua indefinit. Am închis paranteza.

Includerea manualelor în proiectul unionist ar aduce simpatia (unei părți a) maghiarilor pentru acest proiect, și asta nu-i puțin lucru: nu mai suntem în 1918. Nu se mai fac uniri fără consultarea minorităților; bine, Putin face, dar el e din alt film. În ceea ce-i privește pe rusofonii Republicii Moldova, principala lor sperietoare este românizarea forțată cu care „țiganii de la București” le-ar tăbărî pe cap. Alcătuiți 11 manuale-model (pentru clasele II-XII) și-i lăsați pe manipulatori fără muniție, iar pe Putin în ofsaid.

Apropo de București, n-am precizat de ce eu personal privesc cu simpatie proiectul unionist: pentru că unul din pașii spre unire e regionalizarea. Cum altfel s-ar putea integra RM în România, dacă nu ca a opta regiune?! Că doar n-o să preia România sistemul raioanelor sau RM sistemul județelor! Orgoliile sunt prea mari. Cândva, prin 1947-1948, Iugoslavia și Bulgaria au discutat despre unirea celor două state, dar nu s-au înțeles: bulgarii aveau în vedere un aranjament ca cel dintre Cehia și Slovacia, o federație bistatală, pe când Tito le oferea doar integrarea în Iugoslavia, ca o a șaptea republică, Belgradul controlându-le pe toate. Revenind: o Românie regionalizată, după model polonez, cu politici publice locale, adaptate realității și specificului local, cu baronii scoși din pâine și toată plevușca de pe lângă ei trimisă la plimbare, da,  este o perspectivă clar atractivă. Includeți-o în proiectul vostru și-i urniți din inerție pe indiferenți. Măcar pe o parte a actualilor indiferenți, partea care nu vrea să audă „Șpagă!” atunci când vă va întreba, inevitabil, „Și mie ce-mi iese?” [din unirea României cu RM].

*«Însă alți inspectori – de fapt, cei mai mulți dintre ei – nu descopereau prea multe motive de optimism în inspecțiile pe care le făceau. Un raport de inspecție la Liceul Catolic „Marianum” din Cluj, din primăvara anului 1923, ilustra cum, la peste patru ani de la unire, se făcea educație în inima Transilvaniei: „la clasa a II-a secundară… profesorul m-a așteptat cu poezia Ce te legeni, codrule? de Mihai Eminescu. Câte zile va fi chinuit pe eleve ca s-o memoreze nu știu; dar știu că copilele nu cunoșteau înțelesul material al nici unui cuvânt din poezia recitată, nici echivalentul lui în ungurește”». (A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucțiunii, dosar 510/1923, filele 119-120). Sursa: volumul „România șu Ungaria în cadrul „Noii Europe” (1920-1923)”, de Lucian Leuștean, editura Polirom, 2003, ISBN 973-681-422-X. Citatul se află pagina 108, capitolul II, subcapitolul II.2, „Români și maghiari – probleme legate de sistemul de învățământ”. Întreaga lucrare a lui Lucian Leuștean pare analiza unui caz particular a legii lui Murphy („Dacă o unire poate merge prost, va merge!”).

**„Gerilă, văzând că toţi îi stau împotrivă, se mânie atunci şi unde nu trânteşte o brumă pe pereţi, de trei palme de groasă, de au început a clănţăni şi ceilalţi de frig, de sărea cămăşa de pe dânşii.

– Na! încaltea v-am făcut şi eu pe obraz. De-acum înainte spuneţi ce vă place, că nu mi-a fi ciudă, zise Gerilă, râzând cu hohot. Ei, apoi? Cică să nu te strici de râs! De HarapAlb, nu zic. Dar voi, mangosiţilor şi farfasiţilor, de câte ori îţi fi dormit în stroh şi pe târnomată, să am eu acum atâţia bani în pungă nu mi-ar mai trebui altă! Oare nu cumva v-aţi face şi voi, nişte feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că sunteţi obraze subţiri?”. Sursa: http://www.povesti-pentru-copii.com/ion-creanga/povestea-lui-harap-alb.html

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Excelent articol, cu o perspectiva „proaspata” asupra solutiilor educational – culturale de atragere si integrare a unor noi potentiale minoritati în interiorul granitelor unei viitoare Romanii reunite. Dar dvs. afirmati ca „în România există unioniști și indiferenți….”. Cred ca si aici trebuie adaugati cei care sunt rezervati fata de ideea de unire cu RM. Eu sunt unul dintre acestia.
    Sunt rezervat si nu neaparat impotriva pentru ca, in prezent, re-unirea nu-si mai are sensul si vocatia din 1918. Atunci, in consecinta Primului Razboi Mondial si entuziasmul aferent, s-au format Iugoslavia, Cehoslovacia, Austria si, mai ales, Uniunea Sovietica, agregari federaliste cu cele mai bune intentii integrationiste, dar care, dupa incetarea unui sistem autoritarist de stanga, care forta „unitatea” acestor compozite etno-sociale, au esuat in rupturi si (unele) in conflicte.
    RM este la estul estului Europei, cea mai avansata geografic in corpul slavic al ex-URSS. Are enorm de multe probleme etno-teritoriale, conflicte inghetate sau nascente care implica grupuri etnice care au reactivat dispute si potentiale confruntari, ca sa nu mentionam pe cele economice, sociale si politice, unele insurmontabile.
    O fortare a unirii, in context exclusiv istorizant-emotional, oricand in viitor, ca membri UE, ar duce la marginalizare, izolare si, in final, la conflict intern si sirianizare lenta, sustinuta „discret” de Fed. Rusa.

    • „Eu cred că deocamdată România este norocoasă: nu s-a reunit cu R. Moldova, nu este parte a Spațiului Schengen și nu a aderat la Euro Zonă. Dacă ar fi fost membră a zonei euro ar fi ajuns ca Grecia, iar în Schengen ar fi avut multe bătăi de cap cu refugiații. Reunificarea cu R. Moldova ar fi dus la o situație internă care ar fi fost de departe mult mai rea decât cea actuală.”, spune Robert Kaplan (http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/-interviu-cu-analistul-american-robert-d–kaplan–rusia-are-mai-multe-interese-strategice-in-romania-decat-sua-408076).

      Si o mai spune o data, mai apasat: „Cred că în privința României, aceasta trebuie, pe de o parte, să fie vigilentă față de o influență rusească prea mare în Moldova, dar, pe de altă parte, cred că ar fi contraproductiv, neînțelept din partea României să ceară în mod deschis unirea cu Moldova. Cred că nu ar funcționa, pentru că dacă Moldova s-ar reuni cu România, Rusia nu ar avea de ales și ar anexa oficial Transnistria și ar lua o atitudine mult mai agresivă împotriva Moldovei. Deci, pentru a ține Rusia la distanță, România nu ar trebui să vorbească despre unirea cu Moldova.” (http://www.agerpres.ro/externe/2016/02/09/interviu-robert-d-kaplan-europa-nu-are-succes-sa-fim-sinceri-problemele-din-ue-sunt-profunde-extrem-de-grave-10-00-54).

      Aveti dreptate, exista si in Romania un echivalent al statalistilor din RM; sa le spunem „rezervatii”, asa cum v-ati caracterizat dumneavoastra. Sunt convins ca fara dezbateri publice intre unionisti si „rezervati”, dezbateri absolut sincere, proiectul unionist se va impotmoli in indiferenta, iar entuziasmul se va gripa. Consecventa nu este tocmai un punct forte al romanilor de pe ambele maluri de Prut. :(

  2. Sa ma lamuresc un pic, printre randuri inteleg ca „Manuale de limbă română pentru nevorbitorii nativi.” inseamna :
    – manuale in care este folosit doar text literar si eventual mai simplu ?
    – sa se studieze si texte ale autorilor din cultura acelei minoritati, dar in limba romana?

    Daca raspunsul este la amandoua de cele de mai sus, atunci este o idee foarte buna.

    • “Manuale de limbă română pentru nevorbitorii nativi” = romana predata ca limba straina, nu ca limba materna. Copiilor care vorbesc romana acasa li se preda la scoala engleza (franceza, italiana, spaniola, germana) ca limba straina; copiilor care acasa vorbesc maghiara (ucrainiana, rromani) li se preda la scoala romana ca limba materna, nu ca limba straina. Acest sistem absurd garanteaza probleme pentru absolut toate partile implicate: si pentru copii, si pentru profesori, si pentru parinti, si pentru comunitatile minoritarilor (care nu sunt „minoritari” deloc in interiorul comunitatii lor, sunt cat se poate de majoritari!).

      Candva, am fost profesor de engleza. Stiu cum e ca elevii sa priceapa nimic din ce li se preda. Inteleg prea bine frustrarea unui profesor care preda romana unor elevi cu alta limba materna. Inteleg frustrarea unor copii a caror limba materna nu este romana, dar care trebuie s-o invete ca si cum ar fi.

      Ceea ce nu inteleg este faptul ca, desi toata lumea pierde, acest sistem fosilizat se mentine. Daca nimeni nu castiga nimic, atunci… de ce?! :(

  3. Propunere mai mult decat interesanta. Daca pe langa beneficairii definiti in articol (locuitorii vorbitori de limbi materne diferite) am tine cont si de „gloata” noilor generatii de romani, nascuti aiurea pe glob, interesul pentru asemenea manuale ar fi rapid rentabilizat. Copii mei sunt majori deja si vorbesc o romana cu accent, la scris insa e catastrofic. Am incercat noi sa-i invatam de mici cu „Abecedarul” si cartile de povesti aduse cu greu de acasa, insa rezultatul e o struto-camila. Ba chiar, au avut sansa sa aleaga optional o proba la bacalaureat in limba romana, care le-ar fi dat sansa sa-si mareasca media finala. Textul de analizat a fost (cam ca in ultimii ani) din Dilema Veche, si desi au dat tot ce-au putut, rezultatul a fost … media. Noi, parintii, am fost mandri, pentru ei a fost doar o proba la care s-au bazat pe convingerea noastra ca pot fi buni. Cum se spune, cine nu incearaca, …Ideea e ca, o doza de pragmatism de genul celui expus in articolul de fata, ar face mult mai mult decat lozincile lansate cu diferite ocazii mondene. Felicitari si va doresc sa fiti auzit.

    • Dumneavoastra aveti doi copii majori care vorbesc o romana cu accent, eu am doi nepoti minori care vorbesc o romana deloc. Sora-mea li se adreseaza in romana, ei raspund in engleza. Parintii vorbesc intre ei in romana, copiii in engleza, comunicarea intre parinti si copii este in romana, iar intre copii si parinti, in engleza. In Spania si Italia sunt aproape doua milioane de copii in situatii mai mult sau mai putin asemanatoare. Plus inca vreo jumatate de milion din restul Europei si Canada. Plus copiii din familii mixte.

      Impreuna cu copiii maghiari din Romania, e vorba e o piata de cateva milioane (patru? cinci? sase?) de potentiali utilizatori ai acestui tip de manuale. Din nou ma intreb: daca nimeni nu pierde prin lansarea pe piata a acestor manuale, iar toata lumea are de castigat, atunci, de ce… ?! :(

      Multumesc pentru aprecieri, sper sa nu fi vorbit in pustie. Poate ca cineva va prelua impulsul si va lansa o initiativa civica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro