Am recitit și reascultat ieri seară, cu foarte puține ore înainte ca președintele României, dl. Klaus Iohannis, să fie primit la Casa Albă de președintele american, dl. Donald Trump, un editorial scris și rostit la Radio Europa Liberă în 2001 de directorul de atunci al Departamentului românesc, Nestor Ratesh.
Comentariul, datând, cum spuneam, din anul 2001, se intitulează O călătorie diplomatică și utilitatea potențială a României ca membru NATO și era conceput drept un bilanț al vizitei întreprinse de premierul Adrian Năstase în Marea Britanie, Canada și Statele Unite. Totul din perspectiva eforturilor concertate ale puterii și opoziției ca țara noastră să fie admisă în Alianța Nord-Atlantică. De reamintit în context că aderarea la NATO și demararea procedurilor de integrare în Uniunea Europeană au fost, poate, unicele momente și obiective din istoria României post-decembriste în care clasa politică românească a acționat și s-a manifestat public în consens.
Întrebarea firească ce se pune azi, la atâția ani de la acel moment istoric, este unde s-a risipit sus-menționatul consens. Aceasta în contextul controverselor artificial scornite în jurul vizitei d-lui Iohannis la Washington, a doua a actualului președinte în Capitala Statelor Unite. Vizită, care așa după cum apare ea la puține ore de la încheiere și din ceea ce am putut deduce urmărind relatările de presă, dar și imaginile de la fața locului poate fi socotită un succes. În orice caz, utilă.
Dacă în comunicatul dat publicității de Casa Albă, comunicat prin care se anunța sosirea d-lui Iohannis pe teritoriul american se făcea vorbire despre un context istoric cu totul special- 30 de ani de la căderea comunismului și 15 ani de la primirea României în NATO- reprezentanții guvernului și a partidelor politice aflate la conducere la București s-au dat de ceasul morții pentru a minimaliza cât mai mult posibil importanța vizitei. În primul rând din considerente electorale. Fiindcă o primire la Casa Albă în chiar anul în care dl. Iohannis dorește să obțină un al doilea mandat de cinci ani la Cotroceni are semnificații deloc pe placul partidelor ai căror reprezentanți, azi la închisoare, au plătit bani grei pentru o cină în compania d-lui Trump.
Am avut parte, din păcate, de declarații nepotrivite, iresponsabile, resentimentare, unele țâfnoase și nelalocul lor, dar definitorii pentru slaba, incalificabila pregătire în domeniul politicii externe, iar ele au putut fi auzite din gura d-nei premier Viorica Dăncilă care a califica primirea președintelui Iohannis la Casa Albă drept “o vizită de complezență”. E adevărat, d-na Dăncilă a fost excelent taxată de o, în fine!, o replică inspirată a președintelui Iohannis-“Simpatică doamna premier, mai trebuie să mai studieze arhitectura Statului!”. Afirmații complet nepotrivite au putut fi auzite și din gura tot mai ridicolului președinte al Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu ca să nu ma vorbim despre afirmațiile calificante pentru insalubritatea personajului ale eternului clovn de extracție vadimistă Codrin Ștefănescu.
Sigur, de data aceasta dl. Iohannis nu a avut misiunea cvasi-imposibilă de a-i convinge pe principalii decidenți ai NATO asupra importanța României în întărirea flancului sudic al Alianței. Însă teme precum provocările comune de securitate, ridicarea vizelor, dotarea militară, extragerea gazelor naturale, problema mai amplă a energiei din Marea Neagră devenită delicată după nepotrivita Ordonanță 114, dar și ținând cont de impredictibila politică fiscală a guvenului român și sporirea prezenței americane în România care mai mult ca sigur au fost abordate de cei doi președinți nu au cum să nu intereseze. Nu trebuie uitate nici relațiile bizare, adesea impredictibile ale americanilor cu țările Europei Apusene și declarațiile contradictorii ale d-lui Trump în privința viitorului NATO. Care au adus conotații suplimentare și responsabilități sporite vizitei d-lui Iohannis.
Firesc ar fi fost ca întreaga clasa politică din România să urmărească desfășurarea vizitei și să aștepte fără nici un fel de note discordante primele ei efecte. Care nu se vor putea observa mai mult ca sigur chiar de a doua zi. Nu a fost să fie. Semn clar că politicienii de azi sunt net inferiori celor din România anului 2001.
Revenind la editorialul lui Nestor Ratesh, editorial de la care au pornit însemnările mele de astăzi, nu pot să nu subliniez calitatea și obiectivitatea analizei. Directorul din anul 2001 al Europei Libere, altminteri bun cunoscător al vieții politice americane, nu s-a numărat niciodată printre admiratorii d-lui Adrian Năstase, dar nici al PDSR. Al cărui președinte era același domn Năstase. Și cu toate acestea comentariul este unul echilibrat, neezitând să sublinieze ceea ce a făcut bine dl. Adrian Năstase. Spre comparație, invit să fie citite comentariile de tip-injurie ale d-lor Cornel Nistorescu (Cotidianul) și Ion Cristoiu (cristoiublog).
Două moduri de a face politică. Două modalități de a face presă.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Mereu, mereu pornim de la premise gresite si ne miram de concluziile la care ajungem. Realist privind lucrurile, nu putem considera Romania un stat democratic, in care politicieni de orientari ideologice deosebite fac unele compromisuri in interes national. Nu.
Romania este un stat captiv, guvernat de o cleptocratie. Interesul fundamental al guvernarii cleptocratice este extragerea pe termen lung de resurse din averea publica si trecerea acestora in proprietatea privata a oligarhilor si a apropiatilor acestora, fara riscul unor sanctiuni legale. Interesul national/public chiar nu conteaza.
Acesta este singurul mod rational prin care putem explica atitudinea coalitiei de guvernare PSD-ALDE-UDMR.
Cu precizarea ca refuz sa dau curs invitatiei dvoastra de a citi productiile celor doi frustrati, am de adaugat ceva.
Exista o ruptura deloc benefica intre palatul Victoria si palatul Cotroceni. Intr-un stat „mai asezat”, presedintele, avind invitatia pentru o intilnire cu „apocalipticul” Trump, ar fi comunicxat cu guvernul asupra obiectivelor pe care le va discuta. Asa, doar de fatada, nu chiar sa le ceara acordul, desi unele obiective convenite cu Trump nu pot fi puse in practica de presedinte, ci de guvern si parlament.
Altfel, vizita e un succes al presedintelui; asta ii si enerveaza pe unii politicieni ori gurnalisti.
Citez:
– Însă teme precum provocările comune de securitate, ridicarea vizelor, dotarea militară, extragerea gazelor naturale, problema mai amplă a energiei din Marea Neagră devenită delicată după nepotrivita Ordonanță 114, dar și ținând cont de impredictibila politică fiscală a guvenului român și sporirea prezenței americane în România care mai mult ca sigur au fost abordate de cei
doi presedinti…”
Nu stim cat de sigur este ca s-au discutat aceste teme ( pentru ca nu avem o confirmare oficiala cu rezultatele acestor discutii ) dar chiar daca s-au discutat observ ca majoritatea sunt teme de interes pentru americani.
In problema echipamentelor HUAWEI avem chiar un moratoriu semnat si publicat imediat pe site-ul guvernului americam. Despre vize,de exemplu,nimic inca.