joi, martie 28, 2024

Moneda unică (euro): o necesitate costisitoare

În lipsa unor argumente precise (fiindcă nici nu pot fi!) care să indice dacă este mai bine să adoptăm euro acum sau mai târziu, opţiunea cea mai vehiculată este aceea că trebuie să ne pregătim. Putem înţelege prin asta multe, de ex. să înregistrăm o creştere de competitivitate sau o creştere susţinută a PIB-ului pe locuitor, să aducem indicatorii de convergenţă în limitele impuse etc., dar oricum discuţia aduce foarte mult cu cea de dinaintea aderării la UE. Şi atunci, exista, firesc, o balanţă între beneficii şi costurile aderării – şi atunci, şi acum greu de cuantificat pentru a fi suficient de precise – împreună cu opinia că trebuie să ne pregătim. 2007 nu a fost anul care ne-a prins pe deplin pregătiţi, după cum nici anul adoptării euro nu va fi cel în care alternativele par să fi dispărut. Atunci, ce contează?

Judeţul Vaslui poate să emită propria moneda, vasluiul? (Să zicem că) poate! Aşa cum a putut un fermier australian sau un sătuc din Alpi, pentru a enumera dintre exemplele contemporane sau cum a putut un sat de pescari să tranzacţioneze în bază de scoici acum nu ştiu câte mii de ani. Decizia de a emite şi folosi o monedă (în interiorul unei jurisdicţii) este o convenţie în tranzacţii, un simbol al suveranităţii sau un instrument de politică economică. Semnificaţia fiecărei forme depinde de contextul evoluţiei unei societăţi. De exemplu, în etapa formării statelor naţionale, puterea simbolului este crucială (lira sud-sudaneză a fost emisă de îndată ce Sudanul de Sud a devenit stat independent în 2011). De aceea, şi în cazul nostru ipotetic, putem avea o monedă în Vaslui, dar autorităţile emitente şi rezidenţii vor descoperi curând costuri ale administrării care nu pot fi contrabalansate de beneficiile aşteptate: regiunea nu este în sine suficientă, cum ar fi dacă de exemplu cca. 80% din valoarea producţiei ar fi generată pe piaţa internă, cum se întâmplă, de exemplu, în SUA (dar nu în regiunea de centru-vest, să zicem, din această ţară). În plus, dacă mărfurile lor se vând foarte puţin în afară, administraţia va decide să ofere bani pieţei pentru a asigura viaţă economiei. Însă dacă într-o economie care nu produce intră bani, rezultatul este umflarea spectaculoasă a preţurilor.  Dar dacă mărfurile lor se vând? Atunci este foarte posibil să ne aşteptăm ca lucrătorii şi investitorii să epuizeze oportunităţile locale şi să caute ocupaţie în afara jurisdicţiei lor. Vasluiul se va schimba din ce în ce mai mult pe o monedă străină la o rată din ce în mai defavorabilă şi în măsura în care nu este o monedă importantă a schimbului internaţional ajungem de unde am plecat: noul context va lăsa mulţi bani în propria piaţă. Pe de altă parte, filierele de producţie se întind foarte mult în afara teritoriului, pentru resurse, inputuri intermediare sau pentru distribuţie. Folosirea monedelor de schimb este mai necesară atunci când aceste circuite ale tranzacţiilor sunt localizate într-o măsură mai mică la interior.

Am simplificat mult, dar nu am omis aspectul cheie al deciziei de a avea sau nu propria monedă: cât de important eşti în tranzacţiile cu ceilalţi (odată ce am eliminat din discuţie puterea de simbol). Problema care se pune este aceea că poate fi economic valoros să gestionezi un curs al schimbului dacă piaţa internă funcţionează suficient de dinamic pentru a încorpora diferenţele de curs. O economie importantă, cu o economie funcţională, adică cu legături puternice între ramuri, va reuşi în impas ca printr-un stimulent monetar – fie prin devalorizare, fie prin apreciere – să pună pe picioare o masă critică de firme deoarece efectele de antrenare sunt importante: un exportator/importator are 10 furnizori/clienţi interni, iar fiecare din aceştia are alţi 10 furnizori/clienţi etc. O ţară mică, nu. Pentru o ţară mică, sunt costuri mari ale menţinerii unei monede fluctuante, iar beneficiile nu sunt vizibile. (La un curs fix, piaţa neagră face restul.) România ar fi în această situaţie. Aprecierea monedei poate a însemnat modernizări prin importuri în anumite sectoare, care ar trebui să înceapă să susţină exporturile, dar în mod sigur a încurajat intervenţiile speculative pe moneda naţională prin ceea ce un oficial al băncii centrale numea „vehicule speciale” înfiinţate în România pentru a asigura accesul monedelor străine la plasamentele în lei [1]. Deprecierea monedei, este clar, nu a dus niciodată semnificativ, dacă cumva a dus la ceva, la încurajarea generală a producţiei pentru export şi ocuparea forţei de muncă pentru motivul că legăturile între ramuri sunt abia îngemănate, una nu se poate trage pe alta.

În decizia privind adoptarea euro, paralela cu aderarea la UE este folositoare. Au fost costuri enorme generate de rezistenţa la schimbare a structurile instituţionale, fie neadaptate, fie greu adaptabile, dar în final lucrurile au mers înspre bine în sensul că facem parte dintr-un mecanism avansat de decizie economică şi politică. Similar acum, prezenţa în ’clubul’ euro este, fie că vrem, fie că nu, o necesitate deoarece folosirea politicii monetare nu aduce în economie beneficii care nu ar exista dacă moneda naţională ar dispare. În schimb, costurile tranzacţionării rămân, dintre care două sunt majore: se poate specula pe leu datorită diferenţialelor de dobândă, iar piaţa monetară devine mai interesantă decât piaţa împrumuturilor către producţie. În al doilea rând, se amână ajustarea costurilor firmelor din România la cele ale economiei deschise.

Integrarea monetară este o opţiune pentru apartenenţa la o economie suficient de mare care să ofere o funcţionare mai aproape de optim a factorilor de producţie (muncă, capital, idei). Ideal ar fi ca acest spaţiu să reprezinte o cuprindere cât mai completă a circuitelor de producţie, de la furnizori la clienţi, de la decizia de investire la consumatorul final. Când în Spania şi Grecia este şomaj, lucrătorii şi investitorii spanioli şi greci să poată găsi ocazii într-o economie care le are disponibile, Germania să zicem. Doar că, aflăm [2], acest lucru nu se întâmplă datorită distanţei culturale între aceste două grupe de ţări. Spania şi Grecia, pe de o parte, Germania, de pe altă parte, nu se pot regăsi într-o uniune monetară optimă (indiferent de tratatele UE la care aderă sau nu aderă aceste ţări).

Acesta este motivul pentru care adoptarea euro este necesară, dar costisitoare atât timp cât nu pregătim întreprinzătorii pentru a găsi mai facil oportunităţi de investiţii şi de ocupare a factorilor corespunzător expertizei de care dispun. UE este o economie generoasă pentru a reprezenta un serios impuls pentru dezvoltare pentru o ţară ca România doar dacă această relaţie cu spaţiul integrării – esenţial pentru mobilitatea şi valorificarea la maxim a factorilor – este gestionată prin politici: pe cele câteva relaţii bilaterale cu ţările dezvoltate ale Europei, unde intensitatea tranzacţiilor este remarcabilă, dar mai ales în spaţiul geografic apropiat, unde afinităţile culturale şi obiectivele de creştere coincid, unde putem ’creşte’ mai uşor firme capabile să facă faţă competiţiei largi. Cum spunea Linder în 1961, întreprinzătorii sunt stimulaţi de oportunităţile de profit pe care le găsesc familiare. Altfel, oamenii de afaceri (şi consumatorii) vor rămâne doar cu costurile ajustării la adoptarea euro fără a fi capabili să construiască circuite de producţie care să lase mai multă valoare comunităţii de aici.

[1] ”BNR: Un miliard de euro a intrat pentru speculaţii”, Ziarul Financiar 27.10.2004

[2] “EU migration to Germany”, The Economist, 16.02. 2013

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. intrebarea e,dar oare de ce avem nevoie de euro?pana acum am trait cu Leul si ne este bine oare de ce sa cedam suveranitatea economica doar pentru ca vrea un chior bolnav care a ajuns sclavul celor de la Bruxelles?Norvegia elvetia suedia si alte tari care au in continuare moneda lor nationala o duc foarte bine si nu intentioneaza sa adopte euro.oare nu putem sa gandim si noi asa?

    • @calutul cocosat (de gandire). Iar Islanda a cerut aderarea la euro, Panama a cerut aderarea, Bulgaria are de mult leva ancorata de euro (paritate FIXA). Chiar toti sunt fraieri si s-a adunat la noi crema ganditorilor economici?

  2. „O economie importantă, cu o economie funcţională, adică cu legături puternice între ramuri, va reuşi în impas ca printr-un stimulent monetar – fie prin devalorizare, fie prin apreciere – să pună pe picioare o masă critică de firme deoarece efectele de antrenare sunt importante [..] O ţară mică, nu. […] România ar fi în această situaţie.”

    Puneti problema un pic invers, ca si cum un sistem monetar potrivit este scopul final, si economia reala doar un mijloc. Este exact invers, scopul final este exact ca economia reala sa se transforme din una slab dezvoltata, fara legaturi intre ramuri, piata interna mica, in una dezvoltata. Si pt acest scop, o moneda proprie care sa poata fi controlata ajuta, si nu euro. Tocmai din motivele culturale pe care le-ati enumerat, si datorita faptului ca capitalul nu este autohton, Ro are mai degraba spatiu in a-si dezvolta consumul intern (pt ca economiile „similare cultural” cu ea, cum le numiti, unde s-ar putea extinde, nu prea sunt nici ele in euro).
    Apropo, Ro nu este neaparat o piata mica, cat este una sub-capitalizata.

    Referitor la argumentele cu inconsistenta culturala intre tarile UE, inflexibilitatea fortei de munca etc, sunt corecte, si tocmai de aceea euro nu functioneaza (decat pt unii din zona euro, stim cine ;) ). As mai adauga ca argumentul cu moneda unica mai presupune ca cursul ei ar fi controlat „onest” in beneficiul tuturor (de exemplu, este devalorizata pt a stimula iesirea din criza in tari gen Grecia), ceea ce stim ca nu prea este cazul, euro a fost mult timp supraevaluat, si inca este dupa parerea mea, cel putin in relatie cu USD.

    • si care ar fi mecanismul de devalorizare a euro? mi-l descrii si mie (sau e auzit pe la A3)? Intre altele, USD -care este influentat de FED- e tinut sub euro pt. a repune USA pe picioare si nu INVERS. Dar, daca vrei sa auzi argumente prcatice stai de vorba cu unul care munceste la asa ceva nu cu cei ce se plimba pe la TV si voooooorbesc.

    • Aveti perfecta dreptate: riscul major al aderarii la euro este acela ca ca lasam cursul de schimb la mana celor de la Bruxelles… Iar daca Bucurestiul zice „hais” dar Bonnul prefera „cea” nu trebuie sa fii mare finantist ca sa prevezi directia.

      De altfel, imi reamintesc un proiect la care am lucrat, in care pretul produselor era calculat atat in euro cat si in USD (furnizori diferiti). Clientul a insistat sa semneze contractul doar in euro, ceea ce am si facut – la cursul de 1 euro = 0,8 USD. Pe parcurs, euro a crescut vertiginos (si artificial), clientul ajungand sa plateasca mai mult (per unitate) pe un bun contractat si achizitionat in vreo doua mii de exemplare decat daca l-ar fi luat din magazin, la pretul cu amanuntul.
      In acest caz, perdantul a fost o firma, in cazul trecerii Romaniei la euro insa vorbim de populatia intregii tari… Deci nu!

  3. Domnule Cojocaru,avind in vedere ca trebuie sa ajungem un stat cu o economie stabila,cu o inflatie de max 3%asta -i o tinta care n-o vad atinsa nici in 50 de ani.Romania nu are industrie ,iar daca nu stii afla macar acum,Romania nu are agricultura ,are teren pirloaga mai mult decit cultivat pentru subzistenta.Septelul Romaniei este sub jumatate cel din 89,
    suprafete irigabile 70000ha fata de 3,5 milioane in 89.Transporturile in Romania sunt la pamint:CFR in faliment,Autostrazi 250 km ,drumuri modernizate in anii 96-97 azi sunt praf.
    Romania nu are flota comerciala desi are santiere navale,are porturi.
    Populatia Romaniei imbatrinita cu un nivel de trai sub cel european si vrei alte cheltuieli pentru adoptarea euro ???,pai n-am dat :Romtelecom la greci sa ne sustina Galatul siderurgic la Mital
    la cererea lui Toni Bler,n-am dat Petrom si BCR la austrieci ,ce sa mai dam :praful de pe toba,sufletele noastre amarite,ca doar astea au ramas ale noastre.
    Domnule Cojocaru pe ce lume traiesti de nu vezi astea,cine , care din cei care azi calaresc Romania crezi ca v-a fi in stare s-o mai faca sa se ridice undea fost ???,eu unul nu vad decit :puslamale,fripturisti,haimanale,derbedei ,mediocritati,hahalere si mafioti.
    A disparut si ultima farima de speranta din sufletul romanilor,se prapadeste tineretul fara speranta zilei de miine,trezestete domnule Cojocaru.

  4. Povestea asta cu adoptarea euro seamănă leit cu replica lui Caţavencu: „Noi de ce să nu avem faliții noștri?”
    Doar un moft inutil și costisitor, doar de dragul de a ne simți „europeni”!
    Se pare că mulți chiar n-au învățat nimic din criza euro!

  5. Domnule Cojanu,

    In primul rand vreau sa felicit pentru articol si pentru nivelul general al argumentelor. Nu sunt inca convins de corectitudinea lor :) dar le-am citit cu placere si cred ca merita continuata discutia. Am retinut si recomandarile dvs pentru lectura dintr-un articol trecut. Referitor la argumentele dvs de astazi, un punct mi se pare neclar. Spuneti:

    „Deprecierea monedei, este clar, nu a dus niciodată semnificativ, dacă cumva a dus la ceva, la încurajarea generală a producţiei pentru export şi ocuparea forţei de muncă pentru motivul că legăturile între ramuri sunt abia îngemănate, una nu se poate trage pe alta.”

    Sa zicem ca economia nu era suficient de dezvoltata pentru a putea mari exporturile in situatia deprecierii monedei nationale. Cred ca aici aveti dreptate. E nevoie de o economie in care capitalul sa se poata misca eficient catre domenii productive pentru a profita de astfel de situatii. Iar economia Romaniei inca nu poate folosi eficient capitaluri mari in general. Daca ne-am pomeni acum cu un influx masiv de capital lichid (sa zicem un cadou neasteptat din partea SUA de cateva zeci de mii de dolari de persoana) parerea mea este ca majoritatea ar fi risipit pe „investitii” in confortul personal, cum a fost si valul de dinainte de criza. Nu ar ramane in urma banilor lor vreo super industrie auto care sa produca ceva si in continuare, ci multe case mari si masini din import.

    Dar mai exista si celalalt aspect. Deprecierea monedei a marit brutal pretul importurilor fortand (probabil) substituirea lor cu produse ale economiei nationale. Intr-un fel a impus tot un fel de austeritate, dar intr-un mod impersonal si „apolitic”, spre deosebire de austeritatea lui Boc, care a avut consecinte politice catastrofale. Nu am date care sa arate ca s-au importat mai putine skode si s-au cumparat mai multe loganuri, iar daca s-a intamplat asa, nu ma grabesc sa spun ca a fost neaparat un lucru bun. Dar oricum e un aspect care trebuie lamurit, pentru ca mecanismul asta nu va mai functiona odata cu trecerea la moneda unica. Poate ca moneda unica e buna pentru oameni mai responsabili, si pentru noi astia care suntem mai la inceput in ale economiei libere, poate ca e mai sigura moneda nationala.

    • Si care sunt produsele acelea externe substituite cu produse interne? Ca idee, eu nu ma uit unde este facut un produs ci ma uit dupa calitate. Realitatea si experienta imi indica sa evit cele romanesti. Despre ce produse vorbiti? Alimentele, in general, sunt produse in Romania. Restul nu exista practic.
      In al doilea rand, nu ajungi responsabil daca esti lasat de capul tau. Iar romanii au dovedit asta cu varf si cu indesat. Adoptarea euro (peste cativa ani) va pune pe fagasul necesar tara cu lacrimile de rigoare desigur (a celor care nu se pot adapta, dar asa se invata si responsabilitatea).

      • inteleg ca ce am spus despre substituirea importurilor e si gresit, si irelevant :D asa o fi.

        prima intrebare – care sunt produsele alea. iei o dacie in loc de vw la mana a doua, faci o vacanta la brasov in loc de alpi, cumperi imbracaminte / incaltaminte produse in tara etc. or mai fi si altele. nu stiu daca sunt suficient de mari sa conteze pe ansamblu. poate sunt, poate nu. intrebarea nu poate fi data asa usor la o parte.

        pe urma spui ca daca doar daca esti lasat de capul tau ajungi responsabil. poate ca esti mai optimist in ceea ce priveste natura umana. capacitatea de a trage „invatamintele” este foarte limitata. discutia e daca costurile iresponsabilitatii sunt sau nu acceptabile. exista un punct dincolo de care costurile nu sunt acceptabile, sau sunt acceptabile oricat ar fi de mari? eu inclin sa cred ca de la un punct incolo, costul iresponsabilitatii pentru intreaga societate e prea mare. s-ar putea sa fie mai responsabil un sistem care se bazeaza mai putin pe responsabilitate.

        • 1. Nu vad nici un motiv pentru care as face vacanta la Brasov in loc de Austria. Este mai ieftin in Austria si sunt mai putini marlani. La fel si la mare. Dacia este un exemplu cam gresit, nu mai este romaneasca de multa vreme. Iar sincer eu prefer masinile frantuzesti (nu Dacia) decat cele germane. Chestie de gust. Dar nu vad din ce motiv ar trebui sa suporte toata populatia prostia guvernantilor (si a celor care i-au ales). Moneda euro le va lua exact modalitatea de a trisa (prin devalorizare). Si eu vad asta un lucru bun pentru Romania. Prea mult timp BNR-ul s-a jucat cu inflatia pe spatele populatiei (sa nu uitam politica BNR-ului din ultimii 20 de ani, si in privinta inflatiei si in privinta dobanzilor de referinta).
          2. Am spus ca NU trebuie lasat romanul de capul lui pentru ca nu a dovedit in istoria sa ca poate sa devina responsabil. A devenit mai responsabil doar cu biciul. Asta este realitatea, asta arata istoria.
          3. Tinand cont ca vorbim de Romania si tinand cont de realitate si istorie, nu cred ca exista o limita la care costurile sa nu mai fie acceptabile. Nu in momentul de fata. Puteam discuta asta acum 20 de ani, acum nu mai este cazul.

          • „Nu vad nici un motiv pentru care as face vacanta la Brasov in loc de Austria. Este mai ieftin in Austria”

            Care vacanta e mai ieftina depinde de cursul de schimb. Tocmai de asta vorbeam. Sa nu uitam despre ce discutam :) In cazul dacia, ce e important este cat la suta din valoarea adaugata e adaugata in Romania. Banuiesc ca un procent semnificativ, poate peste 30 – 40%. Oricum, vorbim de principiu, nu de cifre exacte.

            Despre partea cu „responsabil cu biciul”, sunt de aceeasi parere. Problema este care bici da rezultate mai bune. Devalorizarea monedei nationale este si ea un bici, poate ca pedepseste pe prea multi, dar important e pe ansamblu care masura face o treaba mai buna. Exista si alte forme de „bici” aplicate individual, dar au si alea efecte neplacute pentru ansamblul societatii. Suntem mai legatii unii de altii mai mult decat ne-ar place uneori, for better or worse.

        • Si inca ceva: cineva trebuie (vrand-nevrand) sa plateasca pentru toata prostia din ultimii 20 de ani. Si eu nu vad nici un motiv pentru ca ar trebui sa faca asta copii nostrii. Nu vad nici un motiv pentru care ar trebui sa sacrificam viitorul copiilor pentru asta.

    • Va multumesc pentru aprecieri. cateva adaugiri:
      – devalorizarea poate ajuta exportatorii sa castige mai mult si astfel sa vanda mai mult, dar daca nu pot trage si pe altii din economie, efectul nu este important.
      – este adevarat, devalorizarea poate forta orientarea catre productia interna, relativ mai ieftina, dar asta se intampla cand specializarea interna este destul de sofisticata pentru a permite acest lucru. in caz contrar, efectul in economie nu este din nou important.
      – ‘costisitor’ din titlu indica ca vor fi costuri, iar comentariile au sugerat ca (1) fara integrarea intr/o economie deschisa, costurile vor fi si mai mari si (2) masuri de integrare regionala calibrate dupa forta industriilor autohtone pot face in final beneficiile mai mari decat costurile.
      O opinie generala gresita este aceea ca o situatie poate evita costurile. In economie, fiecare alegere are costuri, important este sa alegi alternativa in care poti mari beneficiile.

  6. Adoptarea euro as spune ca este esentiala pentru securitatea nationala: se impiedica astfel ca la butoanele economiei romanesti sa se institutie o grupare infractionala (vezi pedigree-ul majoritatii ministrilor i USL)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Cojanu
Valentin Cojanu
Profesor la Academia de Studii Economice Bucuresti Editor al Journal of Philosophical Economics

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro