marți, mai 17, 2022

Monseniorul Ghika si veritabila sfințenie

Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper despre mizeria istorismului. Teroarea și mizeria sunt, de fapt, ale oamenilor, nu există o Istorie abstractă și impersonală. Monseniorul Vladimir Ghika s-a nascut pe 25 decembrie 1873 si a murit intemnitat in mai 1954. Născut în familie princiară ortodoxă, Vladimir Ghika s-a convertit la catolicism. A fost condamnat de comunişti şi a murit în închisoarea Jilava. Uciderea acestui prelat, o fiinta de o puritate si smerenie intrate in legenda, a fost una din crimele cele mai odioase comise de un regim specializat in minciuna, turpitudine si omor. A fost torturat in chip bestial. Intr-un veac in care fortele totalitare au batjocorit tot ceea ce tine de nobletea spiritului, supliciul lui Vladimir Ghika apartine acelui capitol de umanitate care se numeste onoare. Un capitol definitoriu fara de care n-am fi oameni. Cuvintele sale vor dainui drept un nesecat izvor de altruista intelepciune: “O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni.” Monseniorul Ghika a fost beatificat într-o sâmbătă, pe data de 31 august 2013, Biserica Catolică recunoscându-i astfel martiriul pentru credință.

No photo description available.

Ilustrand ceea ce Andrei Pleșu a numit inspirat obscenitate publică, la ceremonia din 2013 a fost prezent și Ion Iliescu, cel care s-a opus și se opune cu înverșunare, până în zilele noastre, condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă și criminală. Putem spune că mai lipseau magnații securiști Gheorghe Goran și Iulian Vlad, că tot ni s-a spus de-a lungul anilor despre ei că au fost mari patrioți. Vorba torționarului Enoiu: „Noi vă omorâm și tot noi vă vom reabilita”.

Nu s-a găsit din păcate nimeni, la acel moment, să-i spună fostului prim-secretar al CC al UTC și secretar al CC al PCR, Ion Iliescu, asemeni tânărului (pe atunci) Viktor Orbán premierului maghiar Miklós Németh în iunie 1989, la reînhumarea lui Imre Nagy: „Plecați de-aici, lăsați-ne să ne jelim morții!”.

Înainte de a se fi înfățișat la ceremonia beatificării lui Vladimir Ghika, Ion Iliescu ar fi trebuit mai întâi să declare public că dictatura care l-a asasinat pe Monseniorul Ghika a fost una ilegitimă și criminală. Altminteri, a fost vorba de o impostură nemărginită, de o sfidare a memoriei victimelor și de un spectacol cum numai un fost propagandist bolșevic, implicat direct în persecuțiile împotriva studenților protestatari, a putut oferi. Mutatis mutandis, a fost ca și cum Alexandru Drăghici ar fi participat la comemorarea lui Lucrețiu Pătrăşcanu, asasinat și el în 1954.

Scriu aceste randuri si-mi amintesc de decembrie 2006. Nu doar Ilici, ci si Petre Roman s-a intrecut pe sine in a denunta Raportul Final drept o „instrumentalizare politica” a istriei. Noi eram mistificatorii, Ilici, Razvan Theodorescu, Roman, Ioan Scurtu, Alex Mihai Stoenescu, Felix si ceilalti campioni ai neadevarului erau „oamenii de stiinta”. Noi eram „partizani”, ei erau „obiectivi”. Mai nou, Roman e un fel de director executiv la Institutul Revolutiei. Oare recunoaste macar acum ca regimul comunist a fost ilegitim si criminal pe intreg parcursul sau? Ca oameni ca Monseniorul Ghika au fost asasinati bestial in temnitele comuniste? Ca a fi anticomunist este la fel de necesar si indreptatit moral si politic cu a fi antifascist. Ca eroii acelor vremuri insangerate au fost Iuliu Maniu, Ion Flueras, Corneliu Coposu si Ion Mihalache, nu Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Petre Borila, Alexandru Moghioros, Alexandru Draghici si Nicolae Ceausescu.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Ion Iliescu și-a făcut datoria de simbol. Simbol și vector al jegului. În această cheie trebuie interpretată prezența lui la ceremonie. La fel, prezența lui Vadim (cu circul lui de doi bani) la ceremonia condamnării comunismului. Ceremonie pe care Băsescu a maculat-o și el cu prezența lui de informator. Ca și prezența fiilor și nepoților de securiști, milițieni, procurori comuniști, aprozariști, bișnițari etc. în toate prezidiile, comitetele și comițiile de după 1990.
    Prin astfel de gesturi, se comportă în fața istoriei ca niște borfași care nu știu că sunt filmați de camere de supraveghere. Visul borfașilor este să se întâlnească cu proștii, iar din acest punct de vedere, au avut baftă, slavă Domnului! Mulți, cei mai mulți dintre ei, vor muri fără a fi trecut prin pușcărie.

    Consecvența Monseniorului în cele sfinte față cu consecvența în cacealma a secretarului de partid comunist. E-atât de simplu. Excelență versus mediocritate, cultură versus spoială, discurs versus logoree, suferință versus parazitism.
    Pe de altă parte, prin faptul că e liber, Iliescu mai funcționează și ca un turnesol indicator de lașitate, a noastră, a tuturor. Ne place-nu ne place. Libertatea lui contrastează cu legitimitatea „elitelor” actuale. El și alții ca el emană (ce cuvânt frumos!) un fel de murmur de fond ce se propagă peste tot: Cacealmaua continuă! Păcat că bruiajul futilo-mediatic tinde să-l acopere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro