Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper despre mizeria istorismului. Teroarea și mizeria sunt, de fapt, ale oamenilor, nu există o Istorie abstractă și impersonală. Monseniorul Vladimir Ghika s-a nascut pe 25 decembrie 1873 si a murit intemnitat in mai 1954. Născut în familie princiară ortodoxă, Vladimir Ghika s-a convertit la catolicism. A fost condamnat de comunişti şi a murit în închisoarea Jilava. Uciderea acestui prelat, o fiinta de o puritate si smerenie intrate in legenda, a fost una din crimele cele mai odioase comise de un regim specializat in minciuna, turpitudine si omor. A fost torturat in chip bestial. Intr-un veac in care fortele totalitare au batjocorit tot ceea ce tine de nobletea spiritului, supliciul lui Vladimir Ghika apartine acelui capitol de umanitate care se numeste onoare. Un capitol definitoriu fara de care n-am fi oameni. Cuvintele sale vor dainui drept un nesecat izvor de altruista intelepciune: “O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni.” Monseniorul Ghika a fost beatificat într-o sâmbătă, pe data de 31 august 2013, Biserica Catolică recunoscându-i astfel martiriul pentru credință.
Ilustrand ceea ce Andrei Pleșu a numit inspirat obscenitate publică, la ceremonia din 2013 a fost prezent și Ion Iliescu, cel care s-a opus și se opune cu înverșunare, până în zilele noastre, condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă și criminală. Putem spune că mai lipseau magnații securiști Gheorghe Goran și Iulian Vlad, că tot ni s-a spus de-a lungul anilor despre ei că au fost mari patrioți. Vorba torționarului Enoiu: „Noi vă omorâm și tot noi vă vom reabilita”.
Nu s-a găsit din păcate nimeni, la acel moment, să-i spună fostului prim-secretar al CC al UTC și secretar al CC al PCR, Ion Iliescu, asemeni tânărului (pe atunci) Viktor Orbán premierului maghiar Miklós Németh în iunie 1989, la reînhumarea lui Imre Nagy: „Plecați de-aici, lăsați-ne să ne jelim morții!”.
Înainte de a se fi înfățișat la ceremonia beatificării lui Vladimir Ghika, Ion Iliescu ar fi trebuit mai întâi să declare public că dictatura care l-a asasinat pe Monseniorul Ghika a fost una ilegitimă și criminală. Altminteri, a fost vorba de o impostură nemărginită, de o sfidare a memoriei victimelor și de un spectacol cum numai un fost propagandist bolșevic, implicat direct în persecuțiile împotriva studenților protestatari, a putut oferi. Mutatis mutandis, a fost ca și cum Alexandru Drăghici ar fi participat la comemorarea lui Lucrețiu Pătrăşcanu, asasinat și el în 1954.
Scriu aceste randuri si-mi amintesc de decembrie 2006. Nu doar Ilici, ci si Petre Roman s-a intrecut pe sine in a denunta Raportul Final drept o „instrumentalizare politica” a istriei. Noi eram mistificatorii, Ilici, Razvan Theodorescu, Roman, Ioan Scurtu, Alex Mihai Stoenescu, Felix si ceilalti campioni ai neadevarului erau „oamenii de stiinta”. Noi eram „partizani”, ei erau „obiectivi”. Mai nou, Roman e un fel de director executiv la Institutul Revolutiei. Oare recunoaste macar acum ca regimul comunist a fost ilegitim si criminal pe intreg parcursul sau? Ca oameni ca Monseniorul Ghika au fost asasinati bestial in temnitele comuniste? Ca a fi anticomunist este la fel de necesar si indreptatit moral si politic cu a fi antifascist. Ca eroii acelor vremuri insangerate au fost Iuliu Maniu, Ion Flueras, Corneliu Coposu si Ion Mihalache, nu Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Petre Borila, Alexandru Moghioros, Alexandru Draghici si Nicolae Ceausescu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Bun simţ şi ruşine la bolşevici? Aida de, domnule
Ion Iliescu și-a făcut datoria de simbol. Simbol și vector al jegului. În această cheie trebuie interpretată prezența lui la ceremonie. La fel, prezența lui Vadim (cu circul lui de doi bani) la ceremonia condamnării comunismului. Ceremonie pe care Băsescu a maculat-o și el cu prezența lui de informator. Ca și prezența fiilor și nepoților de securiști, milițieni, procurori comuniști, aprozariști, bișnițari etc. în toate prezidiile, comitetele și comițiile de după 1990.
Prin astfel de gesturi, se comportă în fața istoriei ca niște borfași care nu știu că sunt filmați de camere de supraveghere. Visul borfașilor este să se întâlnească cu proștii, iar din acest punct de vedere, au avut baftă, slavă Domnului! Mulți, cei mai mulți dintre ei, vor muri fără a fi trecut prin pușcărie.
Consecvența Monseniorului în cele sfinte față cu consecvența în cacealma a secretarului de partid comunist. E-atât de simplu. Excelență versus mediocritate, cultură versus spoială, discurs versus logoree, suferință versus parazitism.
Pe de altă parte, prin faptul că e liber, Iliescu mai funcționează și ca un turnesol indicator de lașitate, a noastră, a tuturor. Ne place-nu ne place. Libertatea lui contrastează cu legitimitatea „elitelor” actuale. El și alții ca el emană (ce cuvânt frumos!) un fel de murmur de fond ce se propagă peste tot: Cacealmaua continuă! Păcat că bruiajul futilo-mediatic tinde să-l acopere.