joi, martie 28, 2024

Monseniorul Vladimir Ghika, generalul Gogu Popescu si teroarea Istoriei (Updated)

Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper despre mizeria istorismului. Teroarea si mizeria sunt de fapt ale oamenilor, nu exista o Istorie abstracta si impersonala. Pe strada Capitan Demetriade, la coltul cu strada Ermil Pangratti, la doi pasi de Statuia Aviatorilor, exista o mica biserica catolica. Chiar vizavi, pe aceeasi strada, se afla o vila, parter si doua etaje. Monseniorul Vladimir Ghika, fondatorul bisericii, a fost arestat ca spion al Vaticanului si a murit ca martir in 1954. Generalul de securitate Gogu Popescu, ilegalist, de profesie invatator, sef de directie in MAI, locuia la etajul intai, in vila aceea. Se uita pe geam si vedea biserica. Avea doi fii, Bogdan si Emilian, ce le va fi povestit despre ce se intampla acolo? Biserica a fost inchisa, i s-a spus „cuib al tradarii”. Generalul a plecat in diplomatie, mai intai in Ghana, apoi in Birmania si, in final, in Republica Centrafricana. A murit in 2009. Vorbim de sinistrul instrument Visinescu, dar prea putin despre arhitectii terorii, diversii Alexandru Nicolschi, Gogu Popescu, Nicolae Plesita, Gheorghe Enoiu si altii ca ei.

Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954) este beatificat sâmbătă, 31 august 2013, Biserica Catolică recunoscându-i astfel martiriul pentru credinţă. Născut în familie princiară ortodoxă, Vladimir Ghika s-a convertit la catolicism. A fost condamnat de comunişti şi a murit în închisoarea Jilava. Uciderea acestui prelat, o finta de o puritate si smerenie intrate in legenda, a fost una din crimele cele mai odioase comise de un regim specializat in minciuna, turpitudine si omor. A fost torturat in chip bestial. Intr-un veac in care fortele ateismului totalitar au batjocorit tot ceea ce tine de nobletea spiritului, supliciul lui Vladimir Ghika apartine acelui capitol de umanitate care se numeste onoare. Un capitol definitoriu fara de care n-am fi oameni. Cuvintele sale vor dainui drept un nesecat izvor de altruista intelepciune: “O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni.”

Recomand un interviu cu PS Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti realizat de Gelu Trandafir.

Beatificarea Monseniorului Ghika a fost printre primele acte semnate de Papa Francisc. Ce semnificaţie are pentru România?

Este în primul rând o şansă nesperată de a vedea că şi ţara noastră are acces la circuitul acesta al valorilor universale scrise în mod simplu, fără trâmbiţare de prisos. Arată cum omenia, acest suport al valorilor sufleteşti, depăşeşte culturile, istoriile, fiind izvorâtă din relaţie cu Creatorul, că libertatea interioară precede libertatea socială sau politică, că libertatea şi omenia pot fi mărturisite în cele mai dure închisori, că sunt garanţia respectului între persoane şi se află la baza unei societăţi democratice.

http://www.revista22.ro/monseniorul-ghika-a-aratat-ca-libertatea-si-omenia-pot-fi-marturisite-n-cele-mai-ntunecate-nchisori-30500.html

„Surghiunuri, torturi macabre si morti violente sunt cateva file din istoria uneia dintre bisericile de rit strain din Bucuresti. Pe strazile din cochetul cartier din spatele Televiziunii Romane se afla Biserica Sacre Coeur , biserica comunitatii franceze. Inchisa de comunisti si lasata in paragina, micuta parohie a reinviat in anii ’90.

Biserica franceza Sacre Coeur din Bucuresti a fost construita in 1930, de catre Monseniorul Vladimir Ghika. Biserica se afla langa Sanatoriul Saint Vincent de Paul, in care activau surorile Congregatiei Fiicele Caritatii Sfantului Vincentiu de Paul. Acestea au fost aduse in tara tot de monseniorul Ghika. Acesta a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghika Voda, care a domnit intre anii 1849 – 1856.

In 1948, surorile Congregatiei au fost obligate de regimul comunist sa paraseasca Romania. Dupa plecarea lor, statul comunist a confiscat cladirile in care acestea activasera. Surorile au apucat totusi sa vanda o parte din proprietati statului francez: capela, un spital, sanatoriul si cladirea in care locuiau.

In 1949 o parte din aceste propritati precum si terenul aferent au fost confiscate de regimul comunist. Singurele care au scapat au fost biserica si casa parohiala care sunt si astazi proprietati ale statului francez. In prezent, in fostele cladiri ale sanatoriului functioneaza Spitalul Endocrinologic C.I. Parhon. Sanatoriul din incinta Bisericii Sacre Coeur a fost primul spital gratuit din Bucuresti.

Dupa instalarea regimului comunist in Romania, Biserica Sacre Coeur a mai activat pana in anul 1957, cand a fost inchisa, iar preotii sai au fost arestati. Lacasul de cult fost redeschis in 1991, la cererea Arhiepiscopiei Romano Catolice de Bucuresti si a credinciosilor din cartier.

In aceea perioada aveau loc in fiecare duminica cate doua Liturghii, in limba romana si in limba franceza. Pe 1 decembrie 1991 a fost reinfiintata si parohia Sacre Coeur, iar in 1992 a fost deschisa si Casa Parohiala. In 1996 au fost realizate lucrari de reparatii si consolidari, pentru ca activitatile pastorale sa se desfasoare in conditii bune.

In prezent, hramul bisericii este „Solemnitatea Preasfintei Inimii a lui Isus”, iar comunitatea are in evidenta peste 600 de familii. Comunitatea francofona este alcatuita din credinciosi de limba franceza din diferite tari. De parohie mai apartin si credinciosii straini de limba engleza si de limba araba. Tot dupa 1990, langa Biserica Sacre Coeur a fost ridicata si o statuie a lui Vladimir Ghika.”

http://timp-liber.acasa.ro/unde-iesim-16/ce-vizitam-azi-biserica-sacre-coeur-din-bucuresti-4721.html#ixzz2dXY73j8c

Despre generalul (initial colonelul) Gogu Popescu am gasit urmatoarele date in volumul Doinei Jela, „Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste” (Humanitas, 2001, p. 233): „Colonel de Securitate, numit in august 1948, cand s-a infiintat Directia Generala a Securitatii Poporului, director in Directia II, Contrasabotaj. Era originar din Targoviste, invatator. Comunist devenit dupa 6 martie 1945 sef al organizatiei de partid a judetului Dambovita, a falsificat alegerile, a condus echipa de batausi a lui Costica Dorobantu, fost sondor. Mai tarziu, a fost trimis ambasador in Ghana”. Informatii suplimentare spun ca s-a nascut pe 8 octombrie 1914, in Racari, Colacul, jud. Dambovita si a decedat in 2009 la Bradu, jud. Arges.

In 1954 a dispus arderea, distrugerea a circa 17.000 de fise strict secrete. Cele 17.000 de fise erau sau aveau legatura -conform informatiilor din documente- cu decizii de internare administrativa a unor persoane.

A propos de ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitate publica, inteleg ca la ceremonia de la Romexpo a fost prezent Ion Iliescu, cel care s-a opus si se opune cu inversunare condamnarii dictaturii comuniste drept ilegitima si criminala. Mai lipseau magnatii securisti Gheorghe Goran si Iulian Vlad, ca tot ni se spune despre ei ca erau mari patrioti. Vorba tortionarului Enoiu: „Noi va omoram si tot noi va vom reabilita”…

http://www.humanitas.ro/humanitas/obscenitatea-publica

Update ( septembrie 2013): Nu s-a gasit din pacate nimeni sa-i spuna fostului prim-secretar al CC al UTC si secretar al CC al PCR, Ion Iliescu, asemeni lui Viktor Orban premierului maghiar Miklos Nemeth in iunie 1989, la reinhumarea lui Imre Nagy: „Plecati de-aici, lasati-ne sa ne jelim mortii!” Rascolitor si cat se poate de necesar articolul lui Vlad Mixich publicat azi pe „Contributors”. Traim, intr-adevar, la ceasul cand lipsa de rusine pare sa triumfe. Inainte de a se infatisa la ceremonia beatificarii, Ion Iliescu ar fi trebuit sa declare public ca dictatura care l-a asasinat pe Monseniorul Ghika a fost una ilegitima si criminala. Altminteri este vorba de o impostura nemarginita, de o sfidare a memoriei victimelor si de un spectacol cum numai un fost propagandist bolsevic, implicat direct in persecutiile impotriva studentilor protestatari, poate oferi. Mutatis mutandis, este ca si cum Alexandru Draghici ar fi participat la comemorarea lui Lucretiu Patrascanu, asasinat si el in 1954:

Au trecut 60 de ani de la acel proces si viata lui Vladimir Ghika este recunoscuta de catre Biserica Catolica, intr-o sala din centrul Bucurestiului, ca fiind un model de urmat si demn de respect. Asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc, fostul presedinte Ion Iliescu participa la intreaga ceremonie prin care Vladimir Ghika este declarat Fericit. La iesire, cu satisfactia diavolului care l-a pacalit pe Dumnezeu, Ion Iliescu declara: “Eu am avut relatii bune cu biserica la Iasi, si cu Biserica Ortodoxa, cu mitropolitul de atunci, Teoctist, care a devenit dupa aceea patriarh, si cu Biserica Catolica din Iasi. Le-am aprobat catolicilor sa-si construiasca biserica la Butea, pe malul Siretului.” Tatal lui Enache Pope, studentul „pui de vipera” de la Filosofie, a fost arestat de Securitate in 1958 si omorat in bataie cateva zile mai tarziu. Ana Sincai, studenta care a condus colindul din 1968, a fost inchisa la Vacaresti si internata fortat la Spitalul 9. Cu putin timp inainte de a muri la Jilava, Fericitul Vladimir Ghika i-a spus unui coleg de celula: „Se sufera proportional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este in noi aceeasi cu capacitatea de a iubi.”

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15489272-cine-invins-fericitul-sau-lichelele.htm

Despre Ana Sincai:

http://tismaneanu.wordpress.com/?s=ana+sincai

Distribuie acest articol

83 COMENTARII

      • „Open Society” e o carte minunată (vorba cuiva, notele de final sunt o capodoperă în sine). E impresionant cum omul acesta, care nu era un clasicist, a reușit să se mobilizeze atât de bine, încât primul volum al lucrării a devenit o intrare obligatorie în bibliografiile despre Platon. Am văzut asemenea bibliografii. Ticsite numai cu specialiști de strictă observanță, autori de literatură secundară pe care îi știu numai studioșii, ele au trebuit cumva să-i facă loc și hâtrului Karl Popper :)

          • Tot atât de interesante sunt și lucrările mici, antologiile de conferințe și interviuri. E fermecător să-l vezi lepădând haina sobră a academismului, pentru a zigzaga printre teme, motive, discipline. Îl găsești povestind anecdote din viața personală, citând poeți germani, perorând despre biologie, luându-se de guler, puștește, cu filozofi de prestigiu. Un Popper mozartian, destins – departe de ferocitatea doctă din „Logică” sau „Societatea deschisă”.

            (Scuze că m-am lungit fără legătură cu tema articolului…)

        • „E impresionant cum omul acesta, care nu era un clasicist” Scuze , era un clasic.Si este.Hatru e Creanga nu Popper.Mai multa atentie ,va rog!

        • Imi pare rau ca trebuie sa va tai elanul idolatric in ceea ce-l priveste pe Popper dar individul este complet ignorant in materie de Platon in particular si de filozofie in general. Intrucat spatiul nu imi permite sa dezvolt ma v oi rezuma la doua scurte citate din corespondenta dintre Eric Voegelin si Leo Strauss publicata sub titlul Faith and Political Philosophy: The Correspondence between Leo Strauss and Eric Voegelin. Iata ce zice Leo Straus in Letter 29 tata 10.04.1950: „May I ask you to let me know sometime what you think of Mr. Popper. He gave a lecture here, on the task of social philosophy, that task was beneath contempt: it was the most washed-out, lifeless positivism trying to wistle in the dark, linked to a complete inability to think ‘rationally,’ although it passed itself of as ‘rationalism’- it was very bad. I cannot imagine that such a man ever wrote something that was worthwhile reading, and yet it appears to be a professional duty to become familiar with his productions.”
          Raspunsul lui Voegelin vine pe 16 Aprilie, 1950 in Letter 30 in aceasta nota (trec peste introducere unde Voegelin numeste Poepper’ Open Society „imprudent, dilletantish crap”): „1. The expressions ‘closed society’ and ‘open society’ are taken from Bergson’s Deux Sources. Without explaining the difficulties that induced Bergson to create these concepts, Popper takes the terms because they sound good to him…..2. The impertinent disregard for the achievements in his particular problem area, which makes itself evident with respect to Bergson, runs through the whole work. When one reads deliberations on Plato or Hegel, one has the impression that Popper is quite unfamiliar with the literature on the subject….3. Popper is philosophically so uncultured, so fully a primitive ideological brawler, that he is not able even aproximatively to reproduce correctly the content of one page of Plato. Reading is no use to him; he is too lacking in knowledge to understand what the author says. Through this emerge terrible things, as when he translates Hegel’s ‘Germanic world’ as ‘German world’ and draws conclusions from this mistranslation regardin Hegel’s German nationalist propaganda….”

          • Nu e momentul acum al unei analize despre Karl Popper ca filosof. Imi declin competenta pe tema Platon, dar la capitolul Hegel cred ca Voegelin si Strauss aveau partea lor de dreptate. Hegel nu a fost un filosof proto-totalitar. Cred ca Noica, D. D. Rosca si, mai nou, Vlad Muresan, au sesizat acest lucru. Dar Popper nu a fost singur in aceasta ostilitate ptr Hegel, Kolakowski avea si el imense rezerve. Interesant e ca Herbert Marcuse, in cea mai serioasa carte a sa, „Reason and Revolution” (1941), foarte diferita de manifestele stangiste de mai tarziu, il cita (negativ) pe Carl Schmitt tocmai pentru a demonstra ca Hegel era exact opusul monismului totalitar („In ziua cand Hitler a venit la putere, se putea spune ca Hegel a murit”). In rest, despre felul cum se percep filosofii politici intre ei, stim ca e loc pentru multe discutii…

  1. Buna dimineata . Nu am inteles ce cauta Gogu Popescu in povestea asta , pt. ca , din cite stiu , nu a fost implicat personal (profesional) in evenimentele respective. Dar probabil folositi caracterul pt. contrast , pt. a ilustra doua lumi in coliziune , ilustrate de evolutia si destinele celor doi.

    Pe aceasta linie de gindire, indraznesc o intrebare. Nu numai Gogu Popescu a locuit in vecinatate. Si dvs. erati acolo, pe 22 Mora. In peregrinarile din copilarie in zona, nu se poate sa nu fi observat lacasul respectiv (poate chiar ati intrat sau v-ati jucat in lacasul parasit). Ati intrebat pe cineva THEN and THERE ce s-a intamplat ? Ati primit vreun raspuns ? Ati comentat la scoala sau cu amicii , cu musafirii de acasa sau cu cei unde mergeati in vizita (oameni bine documentati in astfel de probleme si care cu siguranta stiau) ceea ce ati aflat atunci ?

    Dvs. scrieti : ” Avea doi fii, …….. ce le va fi povestit despre ce se intampla acolo? ”
    Parintii dvs. aveau trei copii , dintre care sora cea mare era deja la virsta adolescentei. Indraznesc sa va intreb, pe aceeasi linie speculativa : aveau trei copii …..ce le vor fi povestit despre ce se intampla acolo ? Multumesc.

    • Clasic, domnule „Lecter”. Biserica a fost inchisa in 1957, tatal meu a fost eliminat din functiile politice in 1958, a fost exclus din PMR in 1960 pentru participare la „discutii neprincipiale”. Aveam 10 ani cand mi-a spus ca Patrascanu nu a fost spion. Tatal meu nu a fost general de securitate. Nu a lucrat in DIE. Varul primar al mamei mele (Isac Marcusohn) s-a spanzurat la Botosani pentru ca nu a vrut sa fie turnator (informatie din memoriile inedite ale Cristinei Luca-Boico). Sa revenim, totusi, la subiect.

      Sa mai adaug un detaliu de atmosfera: pe aceeasi strada Demetriade se afla si atelierul de croitorie al CC. Acolo mergeau tovarasele (Stela, Ghizela, Tina, Lenuta, Ofelia, Constanta, Anuta, Niunea etc) sa le croiasca doamna Lisai taioarele…

      Din cate stiu, Gogu Popescu a fost direct implicat in organizarea procesului-spectacol de la Canal. Nu stiu daca si in procesele impotriva prelatilor catolici. Dar nu am spus asta si Dvs stiti ce-am vrut sa spun.

      • Dvs. ati introdus , in titlu si in text, paralela de care vorbeam. Nu am facut decit sa merg pe aceeasi linie de gindire. Textul dvs. este despre destinul lui Ghika si al lacasului respectiv , dar in introducere (primul paragraf ) faceti trimitere la „arhitectii terorii „, probabil pt. a ataca ceea ce dvs. considerati (gresit, cred eu) a avea loc in prezent in RO , si anume o reconsiderare , reevaluare „securisto-comunista” . Am doar 2 observatii si o intrebare :

        1) cei enumerati de dvs. nu au fost , in opinia mea , „arhitectii ” terorii, reale de altfel , de atunci. Arhitectii erau Churchil si Stalin , iar „inginerii de santier” erau consilierii sovietici prezenti in RO. Cei enumerati de dvs. , precum si multi altii , erau sefi de santier, maistrii sau simpli executanti. Arhitect, domnule profesor , e ceva special, presupune creativitate , imaginatie, etc., chiar de natura diabolica. Nici macar Dej nu poate fi considerat arhitect –blue-printul venea de la Moscova. Cind nu a mai venit (early ’60s) s-a putut vedea un alt stil arhitectonic , pe care dvs. il numiti national-comunism.

        2) in paragraful cu pricina, dvs. introduceti elemente din viata personala a lui Gogu Popescu. Stiti foarte bine ca disciplina de partid interzicea discutarea problemelor in afara cadrului , mai ales cu copiii , acasa. Si atunci , ce pretentii aveti la Gogu ? Tatal dvs. a avut de suferit tocmai pt. incalcarea acestei reguli . Nu e prima data cind dvs. aduceti in discutie viata de familie a activistilor de rang inalt si a copiilor lor. Ati avut , mai demult, un schimb pe acest subiect cu dna. Ioana Constantin . Si a fost clar, cred, ca exista si o latura umana la fiecare , vizibila si perceputa ca atare in viata de familie si diferita de perceptia vs. activitatea profesionala. In acest sens am scris comentariul initial si speram ca veti intelege.

        3) nu doresc a intra in detalii de natura personala , dar pt. ca ati mentionat acest aspect , intreb: in ce an (cu aproximatie) a avut loc tragedia cu sinuciderea varului primar la BT ? Au fost , e adevarat , situatii similare gen Mirel Costea , dar ele erau pentru a evita o potentiala ancheta si nu pt. a evita inrolarea in retea.. Ceea ce relatati e inedit, mai ales la BT. dar si in general in RO acelor ani (banuiesc ca e deceniul teribil) . Multumesc.

        • 1. Reabilitarea nerusinata a Securitatii este un fapt. Nu toata lumea a participat la crimele Securitatii. Au fost voluntari din Spania care au suferit in anchetele de partid si securiste. Nu toti erau Patriciu. Nu folosesc conceptul de „comunism national” (de pilda Gomulka, intr-o perioada, ori Tito), ci pe acela de stalinism national. Am scris pe larg in lucrari stiintifice despre justiticarea acestui concept. Se aplica Romaniei sub ultiumul Dej si sub Ceausescu, dar si Albaniei enveriste, gruparii „partizanilor” lui Moczar, Coreeei de Nord.
          2. Ma lasa rece „omenia” personala a calailor. Heydrich canta, se spune, superb la vioara. Hitler dadea bomboane copiilor. Daca pe Dvs va induoseaza aceste elemente, pe mine ma ingretoseaza.
          3. Toate la timpul potrivit. Dar va garantez ca asa scrie, negru pe alb, in amintirile matusii mele. Povestea il implica si pe Grigore Naum, fost voluntar in Brigazile Internationale, pe atunci general de securitate. A refuzat sa intervina pentru a se pune capat unor hartuiei insuportabile. Nu doar ca a refuzat, a mai si tinut un discurs agresiv.

          • E amuzant să văd că replicile cele mai agresive de pe forum sunt și cele mai agramate. E ca și cum ai fi lovit cu pumni de nisip. Chiar nu se mai găsesc bătăuși cu carte în țara asta?!

            • @florilegium

              1) Puteti, va rog, sa aratati concret in ce consta ‘agresivitatea” comentariului meu initial? Puteam chiar elabora, dar am avut incredere in capacitatea domnului profesor si a celor ce citesc ,de a intui ceea ce sugerez. . Si,veti concede,e mai bine cu comentarii decit fara –faptul ca dvs. nu permiteti comentarii pe pagina personala „din motive de igiena” spune multe. Are you afraid of some sort of „aggressive comment” ?

              2) puteti, va rog, sa exemplificati concret, in ce consta „agramatismul” comentariilor mele , „agramatism” ce spuneti ca va amuza asa tare ? By the way , pe pagina dvs. personala , „nicio” se scrie corect „nici o” , adica nici una.

              3) despre care tara vorbiti , cautind cu infrigurare „batausi cu carte ” ? Daca va referiti la RO , va pot spune ca nu ma aflu acolo , dar va pot ajuta –lasati , cu acceptul distinsei noastre gazde , o adresa si livrarea va fi prompta. In rest, nu obisnuiesc a vorbi de funie…..

            • Atunci e cazul sa imi cer scuze , dar dupa pozitionarea comentariului respectiv asa se intelege.
              Ma rog, muzicienii mai gresesc cind intra in spatiul virtual si ii inteleg, deci : sorry !

            • @ Vladimir Tismaneanu

              Dl. H. Lecter ține morțiș să rămînă vîrf în materie de ghionturi, ciupeli și picanterii ofensive. De ce îi refuzați acest „cochet” superlativ?

            • A fost o confuzie, lucrurile s-au clarificat. Ce ziceti de cel care ar fi fost femeie, de n-ar fi fost barbat? Mai nou, inteleg ca Iliescu, ca prim-secretar de judet la Iasi,sustine ca avea relatii bune cu Bisericile catolica si ortodoxa. Ma rog, despre neo-protestanti nu vorbeste, stim cum erau tratati. Cum ramane totusi cu exmatricularile de studenti din anii 1958-1960, soldate cu arestari si ani indelungati de temnita? Cum ramane cu prigonirea studentilor cu inclinatii religioase? Cum ramane cu faptul ca, pana azi, Iliescu n-a gasit de cuviinta sa se desparta transant, categoric si irevocabil de regimul criminal in care a fost inalt demnitar? De altfel, si Emil Bobu zice ca era un fel de ctitor de biserici. Mai lipsesc in sinodul politrucilor Dumitru Popescu si Mihai Dulea…

          • Domnule profesor , dvs. scrieti : „Nu folosesc conceptul de “comunism national” …., ci pe acela de stalinism national ” .

            Este , intr-adevar , o mare diferenta. Inca din anii ‘ 80 , cind ati comentat la RFE , si continuind pina azi , in toate lucrarile dvs. ati considerat perioada Ceausescu drept „stalinism national” .Un asemenea sistem functioneaza prin „institutii staliniste” Am intrebat in citeva rinduri si ati specificat recent ce intelegeti prin „institutii staliniste” . Sigur, comprimat, fara pretentia unuei definitii complete sau exhaustive. De aceea indraznesc sa va intreb, cu toata seriozitatea (intelegind ca ma adresez unui politolog de clasa, fin cunoscator al realitatilor din RO , de azi sau de odinioara) : este astazi in RO un „stalinism national” ?!? Puteti gasi dvs. in RO de azi macar O SINGURA INSTITUTIE STALINISTA , care sa satisfaca definitia data de dvs. ?!?

            Rog comentatorii sa se abtina –asta e o chestie serioasa , si sper ca dl. profesor o va trata cu aceeasi seriozitate .aici sau intr-un material separat. Pt. ca implicatiile sint serioase.

            • Romania contemporana mosteneste elemente de stalinism national (sociologic, psihologic). L-as numi stalinism national rezidual. Dar institutiile staliniste (partid, politie secreta, organismele de planificare economica, propaganda centrata pe cultul personalitatii liderului absolut, cenzura, controlul asupra mijloacelor de comunicare etc) au fost desfiintate. Consitutirea statului de drept, intemeiat pe pluralism, a dus la redefinirea functiilor procuraturii (Parchet), politiiei (fosta militie) etc

              Din experienta stalinismului national s-a mentinut autoritarismul autarhic (a se vedea retorica liderului PNL in vara anului trecut), tendintele izolationist-primordialiste (protocronismul) in cultura (a se vedea Ordonanta de Urgenta privind reorganizarea ICR), coruptia endemica (aici diferenta cu comunismul national este mult mai putin pronuntata). Dar mai ales, s-au mentinut formele mentale. Va rog sa priviti acest raspuns ca pe o schita, in niciun caz ca o analiza comprehensiva. Stalinismul national a insemnat de-satelitizare (partiala, ca in Romania, sau totala, ca in Albania si Coreea de Nord) in favoarea mentinerii stalinismului intern. Accentul cade pe ceea ce profesorul Zbigniew Brzezinski a definit drept domesticism. Romania a trait, dupa 1989, dinamica de-totalitarizarii, cu ale sale sincope, avansuri, reculuri si ambiguitati, pe care alte state din zona au parcurs-o mai devreme. Dar in conditii geopolitice fundamental noi (extinderea NATO si a UE, colapsul URSS) cu efecte certe asupra optiunilor clasei politice (indiferent de afinitati si preferinte). Evident, discutia merita purtata. Am recitit recent dialogul Laviniei Betea cu Ion Gh. Maurer. Sunt acolo lucruri care ar trebui discutate serios. Maurer nu utiliza, desigur, acest concept, dar imaginea sa despre socialismul lui NC era in aceasta directie (izolationism, megalomanie, paranoia politica). Adaug ca Maurer a idealizat ultimii ani ai lui Dej, din motive usor de inteles.

              Am scris capitolul despre stalinism national in enciclopedia Oxford editata de profesorul Dan Stone:

              http://ukcatalogue.oup.com/product/9780199560981.do#.UiPOIOjD99A

              O dezvoltare a conceptului poate fi gasita aici:

              http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0967067X07000475

              De asemenea:

              http://www.cambridge.org/us/academic/subjects/politics-international-relations/comparative-politics/why-communism-did-not-collapse-understanding-authoritarian-regime-resilience-asia-and-europe

            • Din capul locului, va multumesc pt. raspuns. Probabil , eventual, veti scrie pe larg despre asta. Eu insa am intrebat, explicit, daca in RO de azi, din 2013, dvs. puteti gasi macar o singura institutie stalinista , nu aspecte sau reziduuri , ci full and complete stalinista.

              Aici ajung la motivatia intrebarii mele – cea de azi dar si cea anterioara, privind definitia. Vedeti dvs., acest dialog are loc pe o platforma interna, sa spunem asa , in limba romana , deci frecventata de vorbitori si cititori de lb. romana , majoritatea nefiind (cred) profesionisti in political science , desi , din cate vad, cu lecturi serioase in domeniu. Dar dvs. va adresati nu numai unui auditoriu „intern” , ci si , destul de des, unui auditoriu extern, format din profesionisti in political science –simpozioane, round tables, conferences, etcsamd. Ca sa nu mai spun de numeroase contributii in peer-review academic journals . Anul acesta, mai precis in martie 2013 , ati tinut o prelegere la Michigan Univ. , in fata unei audiente de experti , academics, political scientists , cu tema ” De-democratization in RO –2013″ . Ati fost introdus , pe merit, drept expertul nr. 1 in probleme de analiza politica re. RO . Si in cadrul acestei prelegeri , dvs. ati afirmat , textual (traducerea mea, din memorie) : „In Romania de azi , 2013, sint DOUA INSTITUTII STALINISTE : Parlamentul si ACADEMIA ROMANIEI ” . Am inregistrarea video, daca e cazul o pot urca pe un server. Si nu o singura data , ci de doua ori, la interval de citeva minute , ati afirmat acest lucru, cu o mimica foarte serioasa , fara a scoate din context . M-am uitat la audienta :nimeni n-a miscat .Acuma, domnule profesor, dvs. stiati cine e acolo –top of the cream , oameni care mananca politologie pe piine, si care dupa asta se duc in amfiteatre si transmit studentilor chestia , apoi scriu tot felul de editoriale biased vs. RO , mai dau niscaiva consultanta la diversi senatori sau congressmen , etc. Daca spuneati asta aici , pe „Contributors” , sau chiar la NYT , WP , DW sau „Nature ” ( :lol: ) , hai, treaca-mearga , dar dvs. stiati f. bine cui va adresati –- meseriasi care abia asteapta asa un chilipir. Ne mai miram de atitudinea fata de RO in exterior.

              Nu discut abordarea dvs. vs. Parlamentul RO – e opinia dvs. , desi nu vad ce va determinat sa spuneti asa. Dar sa etichetati Academia Romaniei , in 2013, drept „institutie stalinista” mie unul mi se pare, cu toata modestia , o aberatie ! Ce rau v-au facut Academicienii Romaniei ? In istoria RO au fost si bune si rele , unele chiar foarte rele –dar Academia Romaniei a ramas verticala si pe cit posibil, apolitica (cu exceptia epurarilor la reorganizarea din ’48 , dar si alea impuse din afara) . Iar daca ne uitam la ultimii 23 de ani, nimic nu a ramas curat si demn in RO , cu o singura exceptie :Academia Romaniei. Acolo nu se face politica, domnule profesor , se incearca , chiar cu fonduri limitate, sa se mentina standarde inalte si chiar se reuseste, sa stiti. Si atunci , tocmai singura institutie care a ramas demna in Ro sa fie etichetata drept „stalinista” ?!? Si nu de oricine, ci de o voce foarte autorizata , care stapaneste conceptele si nu se joaca cu vorbele ?!? Si nu oriunde , ci tocmai in fata unei audiente de experti, intr-un cadru academic ?!?

              V-ati sensibilizat recent , pe buna dreptate, cred eu , cind in „Cotidianul” s-a interpretat prezentarea dvs. despre Cioran ca avind tente „antiromanesti” . Acolo jurnalistii au fortat nota , este evident. Dar daca eu, un biet canibal ,fara expertiza in political science , consider ca etichetarea Academiei Romaniei , in 2013 , drept „institutie stalinista”, denota o atitudine antiromaneasca –gresesc ?

              Daca chestia venea de la oricine, nu ma oboseam sa scriu acest comentariu. Dar am respect pt. dvs si chiar gasesc provocatoare intelectual multe din textele dvs. de aici.–de aceea poate veti considera un raspuns-comentariu , ba chiar , cine stie , o explicatie-lamurire catre institutia Academiei , unde, believe it or not , s-a stiut de atunci desi nu s-a reactionat. Nu de alta , dar chiar daca a trecut 2011 , mai este 2021 ba chiar si 2031 si e bine de lasat usa deschisa :wink: Multumesc.

            • Ca (mai) intotdeauna, cand intrebati ceva, aveti o agenda nu tocmai explicita. It’s fine, nu sunteti singurul si, oricum, m-am obisnuit :)

              Era clar ca nu va interesa o disctuie istorico-conceptuala, ci marcarea unui punct, fie el deasupra sau dedesubtul centurii. Cititorii acestei platforme vor decide daca l-ati marcat…

              V-am raspuns onest. Probabil ca era mai inteligent sa nu nu-mi pierd vremea. Mai ales cand un „biet canibal” al ideilor isi ingaduie ca pe forumul propriului meu articol sa califice ceea ce scriu si/sau spun drept atitudine antiromaneasca. Mai lipseste sa vina „specialistii” (expertii, instructorii, referentii) care sa construiasca rechizitoriul…

              Academia Romana nu si-a asumat rusinea anilor in care Nicolae si Elena Ceausescu au fost celebrati drept mari oameni de stiinta ca membri ai acestei institutii. A fost o auto-umilire si nu ma sfiesc sa o spun cat pot de transant. Groparul filosofiei romanesti, odiosul C. Ionescu-Gulian, a murit ca membru al acestei Academii. La fel si Mihnea Gheorghiu, fost membru al CC si presedinte al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, activist statornic si entuziast al „frontului ideologic”. Ce ramane din „opera” celor doi? Dar din „opera” academicianului Alexandru Barladeanu? Ori din aceea a academicienilor Maurer, Malinschi, Postolache, N. N. Constantinescu, Stefan Stefanescu etc? Glod si cenusa.

              E nevoie sa spun cum au fost tratati de catre Gulian filosofi precum Lucian Blaga, C, Radulescu-Motru, P. P. Negulescu, Mircea Florian, Ion Petrovici, N. Bagdasar? Am spus clar ca exista forma mentala stalinista. O regasiti in multe din institutele Academiei si nu doar acolo. Nu vreau sa insist asupra cazului Vladimir Iliescu, un negationist al Holocaustului recent, deci dupa scandalul cunoscut, coooptat/confirmat in consiliul editorial international al uneia din revistele patronate de Academie (si inca una care se ocupa de totalitarism!):

              http://arhiveletotalitarismului.blogspot.com/p/colegiul-de-redactie.html

              Dupa stiinta mea, profesoarele Lavinia Stan si Katherine Verdery precum si profesorul Constantin Iordachi nu mai fac parte din acel colegiu. Negationistul a ramas.

              Cred ca dialogul nostru, pe care eu unul l-am dorit onest, a ajuns la sfarsit. Numai bine.

              Va urez multe reusite similare. Vor fi pretuite la Academie.

      • Din cauza incalecarii comentariilor nu se mai intelege cui ma adresez. Deci, sa fie clar, „Domnului” Hannibal Lecter (cum poate fi un asasin pervers – ma refer la personajul din film – „Domn” sa ne lamureasca cei ce au inventat regulile de politete).

        • Acuma, daca tot insistati si vad ca ale dvs. comentarii off-topic sint tolerate , well, let’s try :

          1) topicul, din cite inteleg , se refera la Monseniorul Vladimir Ghika in particular si la teroarea istoriei in general. Pina calculam ce nivel a fost activat , de cine si pt. ce, poate spunem ce credem despre topic si maniera autorului de abordare. Sigur, apar si sub-topics, variatii , nuante, dar persoana comentatorului si motivatiile sale sint irelevante, cred.

          2) cei ce au inventat regulile de politete nu sint prezenti azi pe forum , pt. ca e dumineca :lol: , deci pt. explicatii mai asteptati … Pina atunci, daca nu va place forma „domn” , puteti folosi arhaicul „tovaras” :wink:

          3) fara a elabora , va sugerez lectura textelor lui Harris si nu vizionarea filmelor, care sint facute pt. senzational si boxoffice (money talk :!: ) . Veti intelege atunci ca intre „asasin pervers” si ” vigilante ” e o mare diferenta, nu numai semantica.

    • Ce intelegeti prin opulent? N-am folosit in text acest cuvant. Generalul Gogu Popescu nu era ministru, secretar al CC, membru al Biroului Politic etc. Era egal in functie cu personaje gen Grigore Naum, Eugen Szabo, Wilhelm Einhorn ori Hristache Zambetti. Ulterior, au fost inlocuiti de personaje gen Vasile Negrea.

      • Apartamentul familiei Einhorn (la 200 de metri de cel al ambasadorului Popescu, pe strada Sofia) era mult mai modest. Ultimul grad militar al lui Wilhelm Einhorn a fost de locotenent colonel, iar in diplomatie, atasat (la Budapesta).

        • Fost voluntar in Brigazile Internationale. Locotenent-colonel in DIE. La Budapesta, in timpul Revolutiei Maghiare. Nu cred ca se ocupa cu patiseria :)

          Intre timp, am mai cercetat. In 1948, maior de securitate, director al Secretariatului DGSP. Avansat in grad, a avut functia de director-adjunct al DIE (evident, dupa infiintarea acestei institutii). Personaj tenebros, de mare incredere si pentru Dej, dar si pentru sovietici. Director al DIE fiind generalul de securitate Mihai Gavriliuc, plecat mult timp la Berlin pentru Comisia de Refugiati, colonelul Einhorn era de fapt seful spionajului comunist romanesc. Alte nume: Rozsa,Szabo (la Paris, rezident sub numele „Pascu”). Implicat in supravegherea si anchetarea lui Imre Nagy si a celorlalti membri ai guvernului maghiar legal, aflati in Romania sub pretextul ca ar fi cerut azil politic.

          Daca aveti date suplimentare, ar fi util sa le faceti publice. Informatiile despre activisti (cadristi, ideologi, diplomati etc) si securisti servesc cunoasterii adevarului istoric.

          • Ati omis tocmai una din pozitiile cele mai diabolice, unde chiar a facut mult rau : intre 1953-1956 a fost şeful Serviciului Dislocări şi Domicilii Obligatorii (S.D.D.O.) al M.A.I. De profesie tamplar , a practicat-o in anii ’30 (chiar si in Franta ) , apoi intre 1974-76 in Israel .

  2. « A propos de ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitate publica, inteleg ca la ceremonia de la Romexpo a fost prezent Ion Iliescu, cel care s-a opus si se opune cu inversunare condamnarii dictaturii comuniste drept ilegitima si criminala. Mai lipseau magnatii securisti Gheorghe Goran si Iulian Vlad, ca tot ni se spune despre ei ca erau mari patrioti. Vorba tortionarului Enoiu: “Noi va omoram si tot noi va vom reabilita.” »

    Domnule profesor, ați văzut preferințele lui Peter Manu în materie de anticomunism. (vezi intervenția ’30/08/2013 la 20:34′ de sub postarea anterioară…) Merge, va să zică, și așa, cu Iliescu, cu Voiculescu, cu foști din tot spectrul administrației politice vechi, cu otrepe, lichele, farisei. Nu știm noi ce e-n suflețelul lor, zice domnul Manu. Nu e treaba noastră să decupăm, scandalizați, toxine și imposturi, să arătăm cu degetul pe nesimțiți, nu se cade să umblăm la libertatea și la sinceritatea păcătoșilor de ieri. S-a dat drumul la anticomunism! Oricine e binevenit la rampă, fitecine are dreptul la grimase justițiare, verdict etic, unsoare patriotică… Experiența Damascului e, pare-se, apanajul fostei nomenclaturi autohtone, o transfigurare la îndemînă.

    • Ion Iliescu nu si-a abjurat cuvintele de ocara la adresa condamnarii dictaturii comuniste ca ilegitima si criminala. Pana cand o va face, prezenta sa la asemenea ceremonii este obscena. In iunie 1989, liderul FIDESZ, Viktor Orban, l-a invitat pe premierul comunist al Ungariei, Miklos Nemeth, sa paraseasca ceremonia de reinhumare a lui Imre Nagy. Momentul a fost transmis live de CNN. Am scris despre acel episod in „Reinventarea politicului”. Cuvintele lui Orban au fost: „Nu aveti ce cauta aici. Lasati-ne sa ne jelim mortii”. Cineva ar fi trebuit sa-i adreseze lui Ion Iliescu aceste cuvinte.

      • Îmi pot închipui că poziția oficială actuală a lui Ion Iliescu e identică aceleia din 90. Comunismul nu e, pentru el, defect apriori, ci, din contră, are un splendid nimb umanist, e o doctrină doldora de generozitate și de amor pentru semeni (îndeosebi pentru cei „umiliți și obidiți”). Stînjenitoare a fost implementarea lui de către o garnitură de nechemați, atîta tot…

      • micile gesturi dau masura marilor caractere: de ce nu s a gasit nimeni care sa le ceara otrepelor comuniste sa paraseasca procesiunea ?

    • @ Vali

      „Nu e treaba noastră să decupăm, scandalizați, toxine și imposturi, să arătăm cu degetul pe nesimțiți, nu se cade să umblăm la libertatea și la sinceritatea păcătoșilor de ieri.”

      Ati interpretat un indemn drept o interdictie.

      Daca va ocupati de sinceritatea pacatosilor de ieri atunci ar trebui, cred, 1) sa-i numiti pe toti cei care au pacatuit si 2) sa ne spuneti ce ar trebui sa faca/spuna ca sa poata (si ei) sa condamne comunismul.

      • Dle Profesor, „avocat al diavolului” este o constructie inutila si imorala…inutila pt ca raul nu are nevoie de ajutor (e suficient de puternic in sine ca sa nu aiba nevoie de ajutorul, real sau prefacut al unor oameni), iar o presupusa „pre-empitune” a unei posibile riposte din partea raului nu ajuta binelui nici macar dpdv al eliminarii elementului surpriza…
        in fine, e mult mai usor sa faci rau decat bine, sa distrugi decat sa construiesti…cu tot respectul afirm ca o minte privilegiata care isi pune fie si o farama de energie in slujba (fie doar pretinsa) a raului este o risipa regretabila

  3. Catolicii ne-au luat-o inainte noua, ortodocsilor, in recunoasterea sfinteniei martiriului pentru credinta in inchisorile comuniste. Isi permit, Vaticanul fiind mult mai putin afectat de corectitudinea politica (btw, dupa anii 60 Vaticanul a dat si el „cezarului ce-i al cezarului” de exemplu prin minseniorul Blasutti, vicarul fac-totum al arhiepisopiei bucurestene, al carui dosar de colaborator al securitatii, alaturi de cel al lui Andrei Magheru, s-a gasit in faimoasa groapa de la Berevoiesti). L-a condamnat Vaticanul pe Blasutti? Nici vorba – a raspuns sec: stiam, intelege fiecare ce vrea. Sinodul BOR are datoria sa urmeze exemplul catolicilor si sa le recunoasca sfintenia martirilor din inchisori. Sa inceapa cu Mircea Vulcanescu, de exemplu.

  4. “O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni.”
    Dulce si… cu adevarat unica ambitie.
    „Înaintarea spirituală are loc atunci când facem din dragoste ceea ce am fi făcut din datorie.”

  5. @ Hannibal Lecter

    Stimate domn, nu m-am referat la dvs. Nici nu vă citisem comentariile. Altminteri, mă bucur să văd că ați intrat pe pagina mea de Facebook. Vă invit să o mai faceți, e muzică bună acolo. Cine știe, poate vom sfârși prin a ne împrieteni :) Seară frumoasă.

    @ tuturor

    Rândurile mele vizau – în cheie comică, oricum – un tip de comentariu pe care dl Tismăneanu și alți contributori îl cunosc pe propria piele: arțăgos, ignar, maniacal prin repetiție. Mi s-a părut că intervenția lui Hahayek face parte din această specie.

  6. Despre Gogu Popescu, ambasador in Republica Centrafricana.
    Unul dintre prietenii mei apropiati, fost diplomat la Ambasada Romaniei in Republica Centrafricana (diplomat de cariera, nu ofiter acoperit – asta o spun cu certitudine) imi vorbea prin anii 70 cu placere despre viata lui acolo, despre colaborarea linistita, fara dificultati, cu ambasadorul Gogu Popescu, un tip cumsecade, care nu i-a pricinuit niciun necaz si care ii asculta si urma toate sfaturile. Cred ca nici nu stia ceva despre trecutul lui securistic, pentru ca mi-ar fi spus si asta. Cu mine discuta fara retinere despre regimul Ceausescu.

  7. Domnule Profesor, vreau sa fac acum si aici un exercitiu de sinceritate, in speranta ca voi fi inteles.
    As vrea sa cred ca toate afirmatiile fostilor detinuti politici referitoare la bataile si torturile fizice pe care le-au suferit in inchisorile comuniste sunt reale, adevarate, dar ceva ma retine sa le dau crezare absoluta:
    – cred, sunt convins ca in timpul anchetelor penale au fost torturati nu doar psihic, ci si fizic; asta facea parte din procedura;
    – e clar ca dupa incarcerarea in penitenciar mancarea si incalzirea erau insuficiente, asta ca sa-i faca sa simta severitatea regimului penitenciar;
    – era normal ca cei care nu respectau regulamentul penitenciarului sa fie sanctionati cu izolarea in celule concepute special pentru a le face viata cat mai insuportabila;
    – nu vad insa ce interes mai avea regimul sa-i supuna gratuit la batai si torturi fizice dupa incarcerare, daca respectau regulamentul. Si azi, presupun, cei care nu respecta regulamentul suporta sanctiunile prescrise;
    – nu inteleg cum se face ca mai toti detinutii politici care au relatat despre regimul din inchisori spun ca ii iarta pe gardienii tortionari sau pe directorii inchisorii. Cum de nu au simtit nevoia de a cere dupa 1989 pedepsirea lor; ba chiar au relatat despre intalniri intamplatoare cu ei si despre discutii deloc contorsionate cu ei. Pur si simplu am simtit ca ceva nu e in regula cand l-am urmarit pe Ion Diaconescu intr-un interviu (se afla si pe internet) relatand despre bataile suferite in inchisori, iar cand reporterul i-a cerut sa dea amanunte, Diaconescu nu s-a mai referit la persoana sa sau la cei din lotul sau, ci s-a referit la cunoscutul caz al „reeducarii” de la Pitesti, care reprezinta cu totul altceva: torturi fizice si psihice aplicate detinutilor de catre alti detinuti, in speta fosti legionari. Nu inteleg nici declaratia recenta a actualului lider al Asociatiei fostilor detinuti politici, ca i-a iertat pe tortionarii care i-au produs suferinte in inchisoare;
    – consider ca fostii directori de inchisori si gardienii au servit constient, poate cu satisfactie regimul comunist criminal, aplicand intocmai regulamentele intocmite de altii. Poate ar trebui legiferat ca servirea acelui regim criminal trebuie pedepsita, dar asta ar insemna, in extenso, culpabilizarea intregii populatii, deoarece toti am servit regimul, toti ne-am incadrat intr-un fel sau altul in regulile impuse, am indeplinit cerintele si regulile locului de munca de unde primeam salariul. Regimul parea vesnic, de neclintit, era recunoscut oficial de intregul Occident, prin relatiile pe toate planurile, mai ales dupa Conferinta de la Helsinki. Eu, unul, pana cand regimurile au inceput sa se clatine, apoi sa cada pe rand, vedeam in atitudinile dizidentilor doar acte eroice personale, fara sorti de izbanda.
    Asadar, am impresia ca se incearca deturnarea urii populatiei (cu exceptia nostalgicilor) fata de REGIM ca atare, spre unii servanti, executanti, cand, de fapt, vinovatii principali trebuie cautati in varful ierarhiei politice, dar si in randul anchetatorilor, nu al personalului penitenciarelor. Acum e prea tarziu, liderii nu mai sunt in viata, urmasii lor au recuperat puterea in economie, iar cine stapaneste economia stapaneste si politicul.
    Unde gresesc?

    • „Nnu vad insa ce interes mai avea regimul sa-i supuna gratuit la batai si torturi fizice dupa incarcerare, daca respectau regulamentul. Si azi, presupun, cei care nu respecta regulamentul suporta sanctiunile prescrise”. Regimul nu se multumea cu supravegherea si pedepsirea, ci urmarea sa-i transforme mental pe detinuti. N-as compara regimul pentienciar comunist ori nazist cu cel din statul de drept.

      Problema iertarii este in fond una personala. Dar chiar si un adversar al lustratie precum fostul disident polonez Adam Michnik citeaza cuvintele marelui poet Zbigniew Herbert (citez din memorie): „Cum putem ierta in numelele celor ucisi in zori?” Statul poate decide o amnistie, evident. Dar amnistia implcica documentarea crimelor, nu ignorarea si uiatrea lor deliberata. Acelasi Michnik spunea: „Amnistie da, amnezie nu”.

      Nu cred ca pedepsirea fostilor gardieni si directori de inchisori, considerati vinovati pe baza de probe, de actiuni sadice, inclusiv crime, inseamna culpabilizarea intregii populatii. La fel, condamnarea asasinilor lui Gherghe Ursu nu implica in niciun fel o asemenea culpabilizare globala.

      • Corect tot ce spuneti dvs! Sa fie condamnati cei care au savarsit personal acte de teroare, inclusiv crime, pe baza de probe! Dar mai pot fi gasite acum probele necesare unui proces?
        Ma intriga insa faptul ca nici PNT in perioada cand s-a aflat la guvernare nu a intreprins nimic in acest scop. Nu cumva Regimul si-a atins scopul – acela de „a-i transforma mental pe detinuti” – cum spuneti si dvs., cum cred si eu, dar nu indrazneam sa o spun? Stia ceva Ticu Dumitrescu atunci cand sustinea cu tarie ca trebuie facuti cunoscuti inclusiv fostii detinuti politici care au acceptat sa colaboreze?
        Ma sperie gandul ca as putea avea dreptate punand aceasta intrebare! (Bineinteles, nicio legatura cu monseniorul Ghica. La alte nume ma gandesc, precum cel la care ma refeream in postarea anterioara).

    • Regulamentul, regulamentul. Regulamentul inchisorilor si legislatia Romaniei, precum si legislatia internationala in materie de crime impotriva umanitatii au fost incalcate in inchisorile comuniste, iar calaii cunosteau foarte bine ce fac. Prin urmare, calaii stergeau urmele torturii si crimelor comise si aveau grija sa nu mai ramana niciun martor in viata. Cel mult, prin tot felul de tertipuri, ii faceau pe martori sa se simta partasi la crima (fortandu-i sa participe la torturi). Cei care au ramas in viata dupa ani de tortura au fost atat de socati de ce au vazut incat fie au pierit la putin timp dupa, fie au reusit sa se impace cu
      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15489272-cine-invins-fericitul-sau-lichelele.htm
      Conform carui regulament si carei legi in vigoare au fost torturati oameni in inchisoare? Din ce observ din ce in ce mai mult, asemenea crime abominabile se pot petrece in continuare, pt. ca exista printre noi 1. indivizi care le-ar comite 2. indivizi care le-ar accepta, cu conditia sa fie comise sub autoritati 3. indivizi care le-ar accepta, cu conditia sa nu cunoasca detalii.

  8. Am savurat acest articol…
    Fibra mea patriotica pare a fi mai sensibila la orice este exemplar, laudabil,maret si exceptional in istoria Romaniei,decat la paginile ei negre…Sunt recunoscatoare ca originile mele provin dupa acelasi pamant cu ale acestui OM,Vladimir Ghika,acest sentiment unic,dar si dorinta de a cunoaste cat mai multe din viata sa,primeaza in acest moment dezgustului provocat de…tot restul!
    Mi se pare chiar nedrept pentru memoria unor (atat de putini!!!) oameni emblematici,remarcabili,minunati de omenie,empatie si devotament,sa le citesc numele,scrise alaturi de cele ale tortionarilor lor!
    Inteleg ca sfarsitul unei vieti este parte din viata,ca amploarea raului facut unui om este perceputa cu atat mai profund inacceptabil,cu cat omul si-a dedicat intreaga existenta semenilor sai,nu consider insa ca este cea mai buna idee,aceea de a trata cu prioritate(asa se vede de la mine,scuze pentru afirmatia prea categorica…) calaii!
    Ma intreb,in ce masura Mgr GG,ar cautiona ceea ce se spune astazi despre viata sa…?
    Whatever!Ceea ce ma preocupa pe mine de un timp incoace,este acel paradox romanesc (insuportabil mie),care face ca,pe de o parte societatease plange de o lipsa acuta de modele si de repere,iar pe de alta,oameni exceptionali,indiscutabil demni de a avea acest rol salvator pentru natie,sunt lasati in stand by pe paginile ingalbenite ale cartilor de istorie…dar nu le vine randul niciodata sa iasa veritabil la lumina (ca sa ne lumineze!),deoarece „senzationalismul” suscitat de calaii lor,polemicile fara sfarsit care se starnesc la simplu auz al numelor lor infame,creaza mai multa valva…

    • Parerea mea este ca biografii precum aceea a Monseniorului Vladimir Ghika ar trebui studia in scoli, ar trebui incluse in manualele de istorie. Poate ne ajuta cineva care a citit recent „Scrinul negru” de G. Calinescu, un roman cu cheie din anii „realismului socialist”. Intre alte personaje, cred ca aparea acolo si un monsenior, Valentin Baleanu, o caricatura a printului-martir beatificat acum, mort in inchisoare in 1954. Romanul era in fond o celebrare a regimului comunist si un fel de epitaf sarcastic pentru „fosti”. L-am citit in adolescenta fara sa am cheia (ori cheile).

      • Pirueta clasica:asa o fi,dar e treaba altora…sa se faca,sa se studieze,se se introduca,etc…
        Referinta dvs la „Scrinul negru” de G.Calinescu,pe care nu l-am citit (nici recent nici mai de mult,recunosc,dar „ma tratez”..) mie-mi sugereaza altceva (ca deseori ;) ) : de ce oare,atunci cand se constata ca o profunda injustitie e intentata cuiva sau ca o anume interpretare a istoriei pare clar tendentioasa,PRINCIPALA,ca sa nu exagerez spunand unica,reactie a intelectualilor de buna credinta si eminenti cunoascatori ai istoriei (scrise si nescrise),este atacarea,in vederea demascarii impostorilor?Evident ca si asta e necesar,se pare insa ca nu este suficient,si nici eficient pentru reabilitarea unora si condamnarea altora…!?
        Mai mult,atentia publicului este deplasata catre polemica,uitandu-se practic de ce si de unde ea ar fi plecat…Un eminent intelectual,membru al Academiei Franceze,dl Erik Orsenna,spune ca „un mister al vietii face ca,ceea ce este frumos (pozitiv,atragator,bun) este cel mai eficace magnet pentru atentia oamenilor…”Ca sa raman in subiect,si eu sunt de parere ca,la o poveste mincinoasa si abjecta,o replica mai utila poate fi o „alta” poveste,frumoasa si adevarata!In orice caz,ar fi ceva ce inca nu s-a experimentat in Ro!
        De 23 de ani incoace se tot incearca,cu succesul pe care-l cunoastem,condamnarea comunismului si a comunistilor…Spiritele se infierbanta la auzul unor nume,fiecare gaseste un pai suplimentar de pus pe foc,se incing astfel polemici la care se participa pana la epuizare…etc.Tineretul s-a detasat complet de acest subiect,nu se simte implicat,nu e incitat sa participe,si asta mi se pare a fi o reala problema pentru tara noastra!
        Pentru ca generatia care a trait efectiv acea epoca ajunge la final de viata,fara sa fi clarificat ceva in acest sens,mi se pare ca ar avea responsabilitatea sa predea stafeta…dar in special sa se asigure ca aceasta este primita.Deocamdata,nu e cazul,cu toate ca nimeni nu este etern…

  9. Relatez – fara detalii, din lipsa informatiilor – un fapt: pe la sfarsitul anilor ’60 – inceputul anilor ’70 imi petreceam vacantele la bunici, la Roman. Stramtorata (probabil) dupa decesul prematur al bunicului meu, bunica a inchiriat o camera a casei unui personaj pitoresc, care purta pantaloni legati sub genunchi (de calarie?), sapca din tweed si arbora un „cioc” de toata frumusetea.
    Nu-i stiu prenumele, stiu doar ca bunica il numea „printul Ghika”. Intr-o vacanta nu l-am mai gasit: decedase. Din pacate, nici bunica nu mai este in viata dar as putea, eventual, s-o rog pe mama sa-mi ofere mai multe detalii.

  10. Prin anii 70 a vizitat Romania, pe linia relatiilor interparlamentare, deputatul francez Xavier Deniau, pe atunci si lider al Asociatiei Francofoniei, dar si primar intr-o localitate franceza. Casatorit cu o urmasa a Ghiculestilor, se interesa indeaproape de tot ce ar fi putut afla in legatura cu familia Ghica. L-am insotit permanent timp de cateva zile in vizita lui, i-am relatat ce stiam despre Ghiculesti, asculta cu mult interes.
    Scopul vizitei lui era sa atraga Romania in Asociatia Francofoniei. A gasit entuziasm la Mircea Malita, pe atunci adjunct al ministrului de externe, dar foruri superioare nu au fost de acoord.

  11. @VT si @florilegium
    Se pare ca postarea mea initiala nu a trecut ca raspuns. O reiau aici intr-un comentariu separat.
    Imi pare rau ca trebuie sa va tai elanul idolatric in ceea ce-l priveste pe Popper dar individul este complet ignorant in materie de Platon in particular si de filozofie in general. Intrucat spatiul nu imi permite sa dezvolt ma v oi rezuma la doua scurte citate din corespondenta dintre Eric Voegelin si Leo Strauss publicata sub titlul Faith and Political Philosophy: The Correspondence between Leo Strauss and Eric Voegelin. Iata ce zice Leo Straus in Letter 29 tata 10.04.1950: „May I ask you to let me know sometime what you think of Mr. Popper. He gave a lecture here, on the task of social philosophy, that task was beneath contempt: it was the most washed-out, lifeless positivism trying to wistle in the dark, linked to a complete inability to think ‘rationally,’ although it passed itself of as ‘rationalism’- it was very bad. I cannot imagine that such a man ever wrote something that was worthwhile reading, and yet it appears to be a professional duty to become familiar with his productions.”
    Raspunsul lui Voegelin vine pe 16 Aprilie, 1950 in Letter 30 in aceasta nota (trec peste introducere unde Voegelin numeste Poepper’ Open Society „imprudent, dilletantish crap”): „1. The expressions ‘closed society’ and ‘open society’ are taken from Bergson’s Deux Sources. Without explaining the difficulties that induced Bergson to create these concepts, Popper takes the terms because they sound good to him…..2. The impertinent disregard for the achievements in his particular problem area, which makes itself evident with respect to Bergson, runs through the whole work. When one reads deliberations on Plato or Hegel, one has the impression that Popper is quite unfamiliar with the literature on the subject….3. Popper is philosophically so uncultured, so fully a primitive ideological brawler, that he is not able even aproximatively to reproduce correctly the content of one page of Plato. Reading is no use to him; he is too lacking in knowledge to understand what the author says. Through this emerge terrible things, as when he translates Hegel’s ‘Germanic world’ as ‘German world’ and draws conclusions from this mistranslation regardin Hegel’s German nationalist propaganda….”

        • 1) Varianta „soft”: Cine a devenit o data hegelian,va ramine mereu hegelian.
          2) ” Karl Popper este un filosof,dar, ca sa repet gluma unui prieten,este un filosof care gindeste” Moisil in Indoieli si certitudini (1970) Cam aduce titlul cartii lui Moisil cu Conjectures and Refutations.si cred ca nu-i o intimplare (aparusera pina in 1970 trei editii ale cartii)
          3) Moisil : ” O idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfirseste prin a fi o prejudecata” -text clasic
          Popper: ” Nu ne dam seama ca unele din opiniile pe care le sustinem sint prejudecati decit dupa ce avansul stiintei ne duce la necesitatea renuntarii la ele”
          4) Popper: „If you are wrong you were right”

          • Tipul acesta de raspuns este tipic unei eschive in dialog. Revin, Popper este un semidoct; un caz ca multe altele in care tipi complet ignoranti ajung celebri.

            • Nu-i nici o eschiva: i-am pus intr-un dialog imaginar pe Moisil cu Strauss & Voegelin.” Mitul contextului” ramine un mit.Popper un semidoct celebru,complet ignorant .Nu partial.

  12. nu vreau ca sa semene cumva, cele ce doresc sa spun, cu prezumtiva intrebare a lui Stalin „dar cite divizii are Papa?” dar tin sa punctez ceva: daca nu ar fi fost acele vremuri cumplite, absurde, cum putea sa tina intr-o justitie cit de cit fireasca sau necontaminata total de nebunia luptei de clasa o asemenea acuzatie „spionaj pentru Vatican”?. Exact Evul mediu si acuzatiile de vrajitorie, la fel de contra ratiunii.

  13. ‘Cum de nu au simţit nevoia, după’89, să ceară pedepsirea lor.’ Înainte de ’89 am fost invitat la masă de unul din foştii deţinuţi politici, fiind prieten cu fiul dumnealui. Nu ştiam atunci că fusese deţinut politic, am aflat imediat după aceea. Am luat prînzul în acea familie într-un mod aproape euharistic, însă ceea ce m-a surprins şi mai mult a fost lipsa oricărei ostentaţii care ar fi umbrit cât de cât simplitatea şi curâţia acelei mese. E cunoscută fervoarea creştină care anima spaţiul închisorilor politice din acea perioadă şi e de prisos să enumerăm motivaţiile, fie ele interioare, sau nu. Or sentimentul creştin al milei dar şi înţelegerii aproapelui exclude din start răzbunarea. Tot în acea perioadă mi s-a întâmplat să merg în vizită la un fost coleg de şcoală unde am rămas la masă. Se voia un fel de respectare a tradiţiei creştine în care se mândrea că a fost crescut, dar totul era făcut cu o ostentaţie, uneori penibilă. Mai târziu aveam să aflu că a fost şi este turnător nu numai la miliţie ci şi la securitate. Acesta din urmă cu siguranţă s-ar fi răzbunat pentru orice i-ar fi adus atingere persoanei sale. Primul nu mai trăieşte, cel de al doilea trăieşte şi încă destul de bine…A fost şi este foarte harnic… în delaţiuni şi însăilare de preasmerite cruci.

  14. @ Dl. Tismăneanu

    Apropo de corespondența dintre Voegelin și Strauss, dle Tismăneanu. Ce păcat că o editură românească nu are ideea unei colecții care să traducă marile schimburi epistolare din secolul XX. E un veac în care savanții și-au scris enorm. Țin minte că, în urmă cu ceva ani, am văzut în biblioteca unui amic un tom (în franceză) din corespondența Strauss-Kojève. Un volum alb, masiv, cu pagini burdușite – șiroiau promisiunile acolo! Cred că o asemenea colecție ar avea un succes major.

    Iar lucrul e valabil și pentru cultura română: dacă nu mă înșel, la un moment dat a existat, de pildă, un schimb Pleșu-Cioran, niciodată publicat până astăzi. Oare nu i-ar sta bine între două coperte Humanitas, undeva pe noptiera mea primitoare? :)

    • Una din cartile mele favorite este volumul de corepondenta dintre Hannah Arendt si Karl Jaspers. Ideea unei asemenea serii (colectii), poate cu titlul „Epistolar” (stim de ce), este excelenta. Exista si superba corespondenta dintre Virgil Nemoianu si I. D. Sirbu. La Humanitas exista colectia „Convorbiri. Corespondente. Portrete” (full disclosure, am publicat acolo). Inteleg insa la ce va referiti si cred ca e vorba de ceva diferit.

      • Iar proiectul unei asemenea colecții ar putea fi susținut cu multe argumente:

        i) întâi, că orice corespondență atrage prin caracterul ei fragmentar, sincopat, altfel spus ușor de răsfoit și de parcurs; de asemenea, prin tonul mai personal pe care-l promite (eventual, chiar sulfuros);

        ii) apoi, argumentul că epistolarul savant are o tradiție ilustră în Europa. Știm foarte bine că au fost secole în care, până să-și formuleze gândurile în tratate, viri eruditissimi o făceau în misive;

        iii) nu în ultimul rând, gândul că o asemenea colecție ar putea funcționa ca o poartă către operele marilor studioși. Studenții, și tinerii în general, ar putea găsi că mai degrabă pătrunzi în sistemul lui Newton prin nu știu ce epistolă a lui Clarke decât plonjând impetuos în „Principiile matematice…”

        De reflectat.

  15. Nu l-a dat nimeni pe Iliescu afară pentru că nu se plângeau morții acolo, ci se sărbătorea sfințenia cuiva. Or, bucuria e un bun care crește cu cât se bucură mai mulți, indiferent de calitatea lor morală, nu e ca laptele din frigider care scade cu cât bei mai mult din el. Tot la bucurie se referă și Mihai Frățilă, episcopul greco-catolic de București, când spune că Vladimir Ghika „(a) arătat că fericirea nu este un concept, ci trăire, temelie a speranţei, o stare interioară care te face să vezi această viaţă trecătoare cu ochii lui Dumnezeu.” Fără fericirea asta care crește cu cât mai mulți se bucură, nu poate fi speranță, ci doar pesimism. Cultivând ura și dreptatea cu orice preț, o să dăm doar de depresie și apoi de descurajare. Și, în fond, ce ar fi contat pentru un altul care gândește ca Vladimir Ghika (un sfânt e și un model, să nu uităm) faptul că se ruga în același loc unde diavolul (jucat de Iliescu) își închipuia că l-a păcălit pe Dumnezeu, cum spune Mixich? Și-ar fi dat seama că nu are nicio importanță și ar fi văzut „această viaţă trecătoare cu ochii lui Dumnezeu”, în cuvintele episcopului Frățilă.

    • NECRESTINESTILE INTREBARI

      Lui I. Iliescu

      Acest Iisus,
      Ce-i inhumat acum in slava,
      a suferit El ,oare, indeajuns?
      Coroana Lui avut-a ghimpi fierbinti,
      sau purpura il pune intre sfinti ?
      Si crucea. Crucea Lui din ce era ?
      Din lemn de pin, ori mucava ?
      Cuiele erau batute-n palme ?
      Ma iarta, Doamne !
      Dar El, cand s-a schimbat la fata ?
      Intr-o noapte, ori intr-o dimineata ?
      Tot el e , Doamne ?
      E tot el !

      (GAZETA DE SEVERIN – aprilie- 1992)

  16. Pe foarte multi cititori ai articolelor ii intereseaza si schimbul de opinii de pe forum, desi cei mai multi forumisti se ascund sub pseudonime. Intercalarea comentariilor cu ore diferite de editare face mai greu de urmarit schimbul de replici.
    Prin volumul foarte mare de informatii pe care il detine Hnnibal Lecter, cu documente de arhiva, cu date concrete, cu ce s-a discutat candva intr-o conferinta, m-am intrebat mai demult daca sub acest pseudonim se ascunde o persoana sau o institutie.
    Dialogul ce a avut loc in jurul orei 3 intre autor si Hannibal imi aduce aminte o expresie a lui Petre Roman din anii „90 : „s-au demascat”. Fiecare poate sa inteleaga ce vrea.

    • In urma cu 90 de ani, la un party , G.B.Shaw a fost intrebat : „Ce este Dumnezeu ? ” . Iar el a raspuns : „Draga, iti pot spune ce Dumnezeu nu este :!: ” In aceeasi maniera incerc sa raspund comentariului dvs. : NU sint o institutie ci un simplu om, ca dvs. sau prof. Tismaneanu . NU lucrez pt. vreun „serviciu” roman intrucit nici macar nu am cetatenia romana (mi-a fost retrasa in the early ’80s si doi ani am stat in RO fara cetatenie , dupa care am fost lasat sa ies –stateless). NU sint absolvent de stiinte sociale (filozofie, sociologie , etc.) –am terminat politehnica in mid ’70s . Domeniul meu de activitate , de peste doua decenii , este nanoscience (cam imediat dupa ce E. Drexler a publicat Biblia in domeniu) . NU am fost in viata mea membru al vreunui partid (in Ro sau aiurea) si credeti-ma NU am mers la vot niciodata (nici in RO nici in west –adica m-am fofilat).

      E adevarat , datorita unor circumstante , am acces la informatii care probabil sint mai greu accesibile (subliniez „mai greu” si nu” imposibil” –pt. ca daca exista se poate obtine orice, anytime.) .

      Acestea fiind zise ,as dori sa observ ca atat dl. prof. Tismaneanu cit si dvs. pareti a fi preocupati de persoana autorului unui comentariu , de presupuse motivatii si agende si aproape deloc de continutul textului. Daca dl. profesor permite, pot pune linkul la conferinta (prelegerea ) respectiva, cu indicarea momentelor la care m-am referit. Ba mai mult, imi amintesc ca domnia sa , inainte de a face respectivele remarci despre Academia Romaniei , a spus acolo (citez din memorie ) „If there is one stalinist institution– I’m very happy that this is taped and I HOPE THAT YOU ARE GOING TO PUT IT EVERYWHERE –because I’m totally convinced that there are 2 stalinist institutions in contemporary Romania …so if there is one stalinist institution , that is the Romanian Academy …”
      Urmeaza mentiunea ca Academia e plina de fosti turnatori , agenti Securitate, etc. Si atunci, daca a fost satisfacut ca e videotaped (si a spus-o ostentativ) ,de ce ma suspecteaza de hidden agendas si alte insinuari ? Am vazut o contradictie intre abordarea teoretica a conceptului si aplicarea sa practica si am ridicat problema –that’s all , no bad feelings.

      Sper ca v-am satisfacut curiozitatea.

      • Inca si inca o data, aduceti in discutie subiecte fara legatura cu tema articolului. Ati beneficiat de buna mea credinta, v-am raspuns sperand ca sunteti interesat de subiectul stalinismului national. Nu regret, raspunsul il voi posta separat. Regret insa ca interventiile Dvs sunt adeseori menite sa deturneze, sa devieze discutia. Daca doresc sa postez contributiile mele, inclusiv cele academice, o pot face si singur, nu am nevoie de „persoane de sprijin” :)

        • ” Cititorii acestei platforme vor decide ….” ( V. Tismaneanu )

          Dupa cum se observa , am raspuns unui comentariu pe care dvs. l-ati permis sa apara. Si am explicat ca nu exista hidden agendas, si am explicat geneza acelui dialog initial, pe care sint magulit ca il veti trata separat. De asta nici nu am continuat ieri seara . In rest , total de acord cu dvs. –cititorii sa decida . Pt. ca e mai important decit pare la prima vedere si sint convins ca realizati aceasta.

  17. Academia? Uitati-va la „opera” lui Florin Filip ex-presedinte al AR, la intrarea lui in Academie (1991!!). Lipseste cu desavarsire. Dupa aia, i-a scris unul Barbat niste carti. Nu arearticole ISI cu SRI semnificativ!! Orice prof. sau conf. universitar din domeniul IT il surclaseaza.

    Verificati opera impostorului>

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro