joi, martie 28, 2024

Moralitatea în sistemul fiscal românesc: obiectiv realist sau Fata Morgana?

Am citit de curând pe furiș din revista nevestei ;-) un articol scris de jurnalistul newyorkez James Surowiecki despre sistemul de impozitare din Grecia și problemele acestuia. Materialul (care în paranteză fie spus face referire și la noi ca parte a tripletei celor mai corupte state din Europa) este o analiză cinică, dar foarte bine documentată și argumentată, a comportamentului contribuabililor și autorităților din această țară, analiză din care se desprind cel puțin două idei interesante:

–        Fiscalitatea reprezintă un contract social care funcționează atâta vreme cât contribuabilul  are convingerea (i) că banii plătiți de el sunt folosiți de guvern în mod responsabil și (ii) că toți concetățenii săi sunt parte a acestui contract contribuind la finanțarea sistemului.  În momentul în care una dintre aceste două condiții nu mai este îndeplinită, apare din partea acestuia tendința firească de eludare a plății impozitelor, care va degenera într-un cerc vicios foarte greu de spart: reducerea sumelor plătite cu titlu de impozit va împinge autoritățile să crească impozitele, lucru care va genera o și mai mare tendință de eludare rezultând într-o nouă diminuare a încasărilor și tot așa.
–        Conformarea fiscală voluntară este o problemă culturală care pentru a fi îmbunătățită necesită un timp îndelungat și eforturi susținute. Fapt dovedit de studiile făcute pe a doua generație de imigranți americani care și-au arătat originile în funcție de gradul de conformare fiscală voluntară (cei de origine elenă fiind campioni la evaziune, cei provenind din familii de emigranți din Europa de nord primii la plata impozitelor).

Dar să revenim în spațiul carpato-danubiano-pontic: ridicând privirea din articolul lui Surowiecki ce vedem? O țară cu un sistem fiscal fragil care se schimbă după cum bate vântul, cu autorități ai căror reprezentanți se călăuzesc după principiul ”dar mie ce-mi iese?” și contribuabili care trag cu dinții de câștigul lor, încercând să dea cât mai puțin la stat.S-ar putea oare schimba  acest lucru? Într-o serie de  articole publicate anul trecut (curioșii le pot citi aici: ep. 1ep. 2ep. 3ep. 4ep. 5ep. 6) propuneam schimbări de natură tehnică prin care să încurajăm evoluția către o fiscalitate modernă. Acum realizez că reforma va trebui să înceapă la nivel educațional:  puterea politică ar trebui să schimbe abordarea și să nu mai servească doar unor grupuri de interese ci societății în ansamblu, iar plătitorii de impozite să valideze tacit contractul social de care vorbeam mai devreme, prin plata la timp a obligațiilor fiscale. În esență, este deci necesară introducerea moralității în sistemul fiscal românesc.

Pare într-adevăr o Fata Morgana, dar în opinia mea, fără un astfel de demers vom rămâne blocați pe termen nedefinit în mocirla balcanismului în care ne zbatem de ceva vreme (unii spun chiar că am făcut asta încă de la apariția țării noastre pe hartă, dar asta e o altă poveste).Desigur, mă veți întreba cum ar fi posibil așa ceva într-o țară în care fiscul tratează contribuabilii ca fiind vinovați până când nu se dovedește contrariul și unde evaziunea fiscală doar pe zona de TVA este mai mare decât deficitul bugetului de stat pe un an de zile? Răspunsul este cel de mai sus: prin educație.

Olanda, țara cu unul dintre cele mai avansate (dar și cele mai dure) sisteme fiscale din lume, se mândrește cu conceptul de ”marketing fiscal”: autoritățile promovează contribuabililor beneficiile pe care le au ca urmare a plății la timp a obligațiilor fiscale și țin întotdeauna ușa deschisă în cazul în care aceștia au neclarități sau vor să ”negocieze” tratamentul fiscal al unei anumite tranzacții.De ce nu s-ar face câte ceva în acest sens și la noi?
Inspectorii fiscali trebuie instruiți în a trece de la teoria formelor fără fond la analiza structurală a problemelor iar contribuabilii trebuie să înțeleagă că legile fiscale sunt făcute pentru toată lumea și să renunțe la replica devenită clasică ”și alții fac evaziune, de ce trebuie începută curățenia tocmai de la mine?”. Instanțele au de asemenea mare nevoie de școlarizare pe domeniul fiscal, astfel încât să poată rezolva mult mai rapid abuzurile (tot mai numeroase din păcate) ale autorităților fiscale.

Iar pentru ca acest lucru să reușească, educația în materie fiscală trebuie începută încă din școală. A mai fost o încercare timidă în urmă cu ceva ani (vă mai amintiți celebrele afișe cu ”S-o facem legal!” puse de ANAF în licee?) dar din păcate a eșuat lamentabil. Tinerii trebuie să înțeleagă rolul fiscalității și să vadă rezultate palpabile ale cheltuirii banilor strânși din impozite și taxe. Și poate, peste încă 20 de ani, vom putea spune că în materie fiscală suntem acolo unde ne-am dorit să fim.

Succese!

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. In primul rand ar trebui schimbata mentalitatea statului, trecand la „Va taxam pentru a va oferi ceva in schimb”.

    Deocamdata lozincile (asumate sau nu) oscileaza intre „Va taxam pentru ca aveti de unde”, „Va taxam pentru ca avem nevoie de bani” si „Va taxam pentru ca putem”.
    Desigur, raspunsurile (previzibile) la acestea sunt si ele, in ordine: „Am muncit pentru bani”, „Ce-mi pasa mie de nevoile voastre” si, in ultima instanta, „Uite ca nu puteti!”.

    Din pacate insa adoptarea noii strategii de marketing ar fi inutila in conditiile in care statul nu ofera practic (mai) nimic!

  2. Eductia fiscala despre care vorbeste autorul, este necesara, cu adevarat. Asta e relativ simplu de inteles. Presupunand ca ea ar incepe de maine, e nevoie de o perioada destul de lunga pt a se vedea consecintele benefice. Teoretic. Practic este mult mai complicat si dificil de realizat.
    Coruptia la toate palierele este regula, actuala putere, spus direct, fara menajamente, s-a dovedit campioana absoluta in domeniu (si nu incetam sa primim informatii si dovezi in acest sens, zilnic), justitia nu se simte nici ea prea bine in aceasta perioada.
    Bref: pe o modificare radicala de mentalitate si „obiceiuri” nu ne putem baza, ar fi inadmisibil de pueril sa credem in asa ceva.
    Din pacate NU suntem in situatia in care, constatand obiectiv problemele, deficientele, sa se treaca pur si simplu la remedierea lor pas cu pas, cu buna-intentie, buna-credinta si desigur, cu profesionalism.
    Situatia este de asa natura ca necesita, cred, SOLUTII ATIPICE pt a ajunge sa putem incepe a face lucruri firesti. [Poate nu chiar atipic ar fi sa existe SANCTIUNI pt cei care incalca legea – ca indisciplina fiscala asta e. Si ma refer si la guvern & legislativ, adica puterea politica si la contribuabili. Cine sa le formuleze, cine sa le introduca, cine sa le aplice?]
    Are cineva aceste solutii?
    A nu se intelege gresit: nu fac parte dintre scepticii incurabili si departe de mine gandul de a sustine ca nu exista sanse de a indrepta lucrurile.
    Cred in sanse, dar nu vad sa apara solutiile practice care sa faca posibil inceputul procesului de insanatosire reala a situatiei actuale (in general si in privinta fiscalitatii in special, pt ca asta e tema articolului).

    • Domnule Mih, va propun sa nu lasam pe maine ceea ce putem face astazi!
      Prin urmare, va rog sa contribuiti la educatia mea fiscala explicandu-mi care este legitimitatea (sau etica, daca preferati) perceperii taxelor si impozitelor.

      • Domnule IosiP, mi-ar face mare placere sa va pot da o mana de ajutor in ale educatiei fiscale, nu doar de azi, ci chiar de ieri. Cu regret va anunt ca nu sunt (si nici nu am pretins asta) specialist in domeniu (si nici din categoria celor care pt ca nu stiu, invata pe altii, nu fac parte).
        Comentariul dumneavoastra pleaca de la o intelegere eronata a comentariului meu. Nimic grav (pt ca nu am motive sa va banuiesc de rea-credinta, nu-i asa?). N-are rost sa reiau ce am mai spus. Daca totusi credeti ca v-ar fi de folos cateva lamuriri, va stau la dispozitie!

        • Va asigur ca propunerea mea nu a fost facuta cu rea-credinta, am observat doar ca propuneti educarea fiscala a cetatenilor si am considerat ca trebuie inceput cu… inceputul.
          Sau altfel spus, ca principala metoda pentru a convinge cetatenii sa se conformeze cerintelor privind contributiile fiscale este ca statul (sau un specialist) sa explice necesitatea si mai ales justetea acestor cerinte.
          Din pacate, asa cum am scris si in primul comentariu la acest articol, statul nu reuseste sa faca acest demers, si-atunci concluziile contribuabilului sunt previzibile. Concret:
          – statul nu-si explica politica fiscala pentru ca nu-i pasa de opinia cetatenilor (va taxam pentru ca putem);
          – statul nu-si explica politica fiscala pentru ca stie ca aceasta este injusta (va taxam pentru ca aveti de unde);
          – statul nu-si explica politica fiscala pentru ca nici el nu stie cum a ajuns la ea (va taxam pentru ca avem nevoie de bani).
          Sa precizez ca in aceste conditii orice metoda de educatie – cu exceptia coercitiei – este sortita esecului?

  3. Servus,

    Eu nu cred ca toata lumea care face evaziune (sau ma rog, optimizare fiscală) afirmă cu nonșalanță că ”și alții fac evaziune, de ce trebuie începută curățenia tocmai de la mine?”.
    Am văzut pe unii (mai ales din clasa mijlocie) liber profesioniști, mici patroni care pun problema la modul următor: „Ați văzut ce fac ăștia cu banul public !? Cum schimbă borduri nou nouțe sau cum cîrpesc A1 de două ori pe an? De ce să dau toate dările la stat? Ca să își ia ei comisioane și să-și facă vile la Cornu? Nu vedeți că pute Bucureștiul de 4X4?” Bineînțeles că sub genericul ”ăștia” se ascunde fosta nomenclatură devenită actuala cleptocratură care conduce destinele politicii românești și care (asta poate să vă asigure orice oficial de la Bruxelles e mai incompetentă și mai rapace decît cea bulgară, de exemplu). Cred că de fapt noi avem o problemă cu ceea ce se cheamă ” contractul social ” ( Du contrat social ou Principes du droit politique) (1762) de Jean-Jacques Rousseau).
    Problema care e intalnita in toate comunitatile umane cu state slabe sau abuzive (sudul Italiei, Balcani, etc. De asta avem localități care se cheamă Băjenari (si numele propriu respectiv) sau expresii carora le-am uitat sensul de ” a da bir cu fugiții ”. Asta înseamnă că in fața fiscalității excesive a statului fanariot contribuabilul practica unica formă de rezistență – își abandona locuința și fugea unde vedea cu ochii de zapciu. Asta trebuie să fi rămas în mentalul colectiv cel puțin al regățenilor pentru că în Aredeal, Banat și Bucovina lucrurile stau un pic altfel.
    Practic aici omul nu simte că e cetățean contribuabil ca neamțul (care își plătește cu religiozitate dările la zi) ci e el cu rudele, cu prietenii în fața arbitrariului autorității. Depinde numai de el, de rude, de ” rețeaua ” de nași, fini, de mafia foștilor colegi de facultate de tot ce am văzut în filmul recent premiat ” Poziția Copilului ” că intră in funcție cînd cineva dă de belea. Practic, depinde de cît de sus pe scara socială e situată ” familia extinsă ” a cuiva ca să putem previziona dacă în confruntarea cu legea penală sau fiscală va avea sau nu cîștig de cauză…
    În concluzie, în afară de educație mai avem nevoie și de exemplul unor elite responsabile altfel ne vom trezi ca profesorul care îi îndeamnă pe elevi să învețe carte ca să ia bacalaureatul, să se ducă la studii mai departe, să aibă și ei un trai mai ușor, iar aceștia îi replică că în ziua de azi e o prostie să înveți carte că nici Gigi Becali n-a învățat carte, dar e șmecher, are școala vieții, știe să facă bani din nimic…

  4. Domnule Sincu, cand un specialist in fiscalitate „vede” solutia in moralitate, intr-o lume unde 2/3 din tari au IPC-ul sub 50
    http://www.transparency.org.ro/politici_si_studii/indici/ipc/2012/ComunicatCPI2012ro.pdf
    mi se pare ca am mai piedut o batalie.
    Cand ceva nu merge bine o dam pe educatie…si gata. Sper ca e doar un puseu emotiv…solutiile sunt altundeva, si cu siguranta stiti si unde. Doar din TVA, asa cum ziceti si Dvs (ala pe care-l platim in fiecare bon fiscal si factura..nu ceva ipotetic..sunt bani scosi din buzunar) am putea acoperi defictul bugetar, daca am avea un procent de colectare la buget macar ca bulgarii…credeti ca ei sunt mai „morali”? Practic banii se incaseaza..dar apoi se „returneza”…este secretul lui polichinelle.
    Transfer pricingul aplicat de mari companii care lucreaza in „pierdere’ de ani si ani..cu scheme arhicunoscute (fie pe imputuri, inclusiv financiare, supraevaluate, fie pe outputuri sub pretul de cost). In schimb taranul va fi impozitat pe scroafa si purcei(am un fix cu asta, recunosc)…mintenas vine si 25 mai, termenul cand „moralitatea” va fi facuta varza de tarani, Sunt ei vinovati? Imorali? Pe un sitem tampit de impozitare trebuie sa fi cel putin la fel de tampit sa te duci sa platesti, asa…din rarunchii moralitatii… bleah, mi se face rau.
    Sa o dam acum pe educatie? Am ingropat problema, …si nu este ce as vrea sa aud de la un specialist.

    • Recunosc, eu ma asteptam ca un expert de talia domnului Sincu sa inceapa prin a-mi explica logica, etica si legitimitatea taxarii, altminteri tratam efectele fara a discuta cauzele.

      • Dumneata ai fost la gradinita, scoala si facultate privata? Dumneata te duci la spitale private cand te doare ceva? Dumneata mergi cu trenul privat? Am asa o curiozitate. Taxarea nu e furt daca raspunzi negativ la intrebarile mele. Uiti ca nu ai platit un sfant sa inveti sa citesti si sa scrii si sa iti faci vaccine. Ati citit un pic de Nozik si Rand si uitati cum v-ati format ca om. E furt in masura in care, cum zice si autorul, contractul social e violat de autoritati. Dar nu e furt per se, in abstract, la nivel teoretic.

        • In primul rand sa raspund intrebarilor dumneavoastra:
          a. Am beneficiat de invatamant gratuit (pana la un anumit nivel) intrucat era singura forma de invatamant disponibila inainte de 1990. Studiile postuniversitare le-am facut pe banii mei, in afara tarii.
          b. Ma duc la clinici private si am asigurare privata de sanatate (a carei prima este calculata in functie de riscul pe care il prezint, nu ca procent din venituri).
          c. Nu merg cu trenul.

          Si acum ca am lamurit aceste lucruri, imi permit sa va explic pozitia mea: nu am contestat legitimitatea taxelor si impozitelor, am dorit doar sa stiu care sunt fundamentele acestora, pentru a determina in ce masura metodologia aplicata respecta principiile stabilite chiar de catre stat. Sau altfel spus, daca taxarea reprezinta plata unor servicii care nu pot fi achitate la utilizare atunci ea este legitima, dar exclusiv in masura in care taxele prelevate sunt corelate cu serviciile „gratuite” oferite, nu cu posibilitatea financiara a platitorului. In schimb, daca taxarea reprezinta „altceva” sunt curios sa aflu ce anume…

          Cat despre „un pic de Nozik si Rand”, va sugerez cu respect sa evitati exprimarea unor opinii transante despre persoane pe care nu le cunoasteti.

    • @mircea M. Eu cred ca ne scufundam intr-un concept nationalist: A. poate fi conceput un sisteme fiscal ROMANESC, adica ignorand cele doua realitati [atat de evidente, incat numai politicienii le pot ignora] reprezentate prin lipsa de granite economice in UE si procesul -ce se accelereaza- de integrare UE. ??? B. cand fabrica germana X vine in RO vine si pt. cost de manopera si pt. o fiscalitate mai redusa. SI uite asa devine pricing transfer laudabil cand se face spre Chitoiu si blamabil invers. C. stiind cat de tare ustura eroarea in declaratii fiscale in USA nu devine o parte din subconstient ca e mai bine sa nu minti (macar cu fiscul)?

      • @pragmatic:
        A. NU. Sistem fiscal romanesc? Nu vad logica…suntem in UE, ne „armonizam”…plus ca este normal si firesc (recomandat chiar de experti ) sa „copiezi” solutii verificate in UE. Bulgaria si Estonia stau bine la colectarea TVA..(si la datoria publica..oare nu se leaga cumva?)..de ce sa nu analizam daca se poate aplica si la noi? Dupa mine e problema nr 1, de siguranta nationala chiar..stiind ca grosul veniturilor fiscale e din TVA. Sau daca nu suntem in stare sa stapanim TVA..apoi sa trecem la alt sistem…sunt jde varinate.
        B. Nu inteleg. Este normal sa mergi spre zone fiscale prietenoase..asta nu e transfer pricing…ci atunci cand cumperi de la subsidiare din paradisuri fiscale(si nu numai), la preturi peste piata(sic!), tu-ti incarci costurile aiura..si „transferi” profitul pe costuri artificaiale..sau invers,cand vinzi sub pret de cost, tot unor offshoreuri..etc, etc. Nu are legatura cu Chitoiu sau X-ulescu..se practica de ani buni..e ceva „transpartinc”.
        C.Nu cred ca doar ghioaga IRS-lui face legea. Probabil ca si sistemul de monitorizare, uzual, informatizat, control automatizat pe diverse baze de date, in „cruce”..sau mai stiu io ce. Asta as atepta de la expertii in fiscalitate..solutii tehnice, verificate, pe care sa le aplicam si noi. Fara experimente care dureaza ani isi ani…si apoi nimeni nu e de vina. O dam iar pe educatie si pe bla, bla…ntzzzntzzz.

  5. Am auzit recent un reportaj transmis de prestigiosul post de radio american NPR despre faptul ca temutul Internal Revenue Service (IRS – serviciul fiscal american) nu reuseste sa colecteze anual peste 500 de miliarde de dolari, care ii scapa printre degete cu venituri nedeclarate si tranzactii facute prin numerar.

    IRS a cautat o modalitate de a spori incasarile bugetare si cauta sa limiteze tranzactiile in numerar.

    NPR a cautat sa vada cum alte tari au de a face cu disciplina fiscala si au gasit cativa experti britanici care au impartasit experienta Albionului in privinta colectarii taxelor.

    Pe scurt, britanicii au reusit sa motiveze contribuabilii folosind cateva elemente de marketing fiscal:
    1. Comunicarile primite de la fisc sunt insotite de texte scrise de mana semnate de o autoritate fiscala. S-a vazut ca astfel de scrisori grabesc colectarea de taxe si impozite, deoarece contribuabilul se simte respectat prin personalizarea scrisorilor catre el. Mai mult, scrisorile sunt scrise intr-un limbaj cald si respectuos in loc de unul rece si calculat.
    2. Fiscul a transmis in comunicarile catre contribuabili situatia colectarii taxelor in vecinatate. Vazand ca vecinii lor sunt inainte cu taxele, spiritul de turma impinge contribuabulul sa fie in rand cu ceilalti.
    3. Nu in ultimul rand, fiscul britanic considera directionarea unui anumit procent din taxele colectate de la un anumit contribuabil catre un domeniu bugetar, la solicitarea contribuabilului. Acest element are cel mai mare efect, deoarece contribuabilul se simte imputernicit sa determine unde se duc banii lui din taxe, desi in proportie limitata.

    • „3. Nu in ultimul rand, fiscul britanic considera directionarea unui anumit procent din taxele colectate de la un anumit contribuabil catre un domeniu bugetar, la solicitarea contribuabilului. Acest element are cel mai mare efect, deoarece contribuabilul se simte imputernicit sa determine unde se duc banii lui din taxe, desi in proportie limitata.”
      Recunosc, este singura masura la care as „rezona”, cu conditia ca „proporti limitata” sa nu insemne 2%. In rest, 1. si 2. nu ma impresioneaza… presupun ca sunt eu mai cinic din nascare.

      P.S. Pentru 2. s-ar putea ca situatia vecinilor sa produca exacte efectul contrar celui scontat, adica sa-mi pun intrebarea „Uite ba, Popestii nu au platit! Pai oi fi eu mai fraier?”

      • De fapt, ce au britanicii in minte sunt pana la 5% redistributie din impozitele contribuabilului care se duc intr-un documeniu important pentru contribuabil, cum ar fi apararea, educatia, sanatatea, sau altele ca ele.

        Insa bugetul consolidat garanteaza un buget minim pentru orice fel de domeniu, astfel mai nimeni nu ar aloca bani pentru politie, de exemplu…

        In privinta marketingului fiscal, are efect foarte mare in Marea Britanie. Oamenii se simt foarte bine daca sunt bagati in seama de stat, si statul face orice posibil contribuabilul sa aiba o experienta foarte pozitiva cand are de a face cu autoritatile fiscale. Tot de aceea nu vor sa fie aratati cu degetul ca restantieri la taxe, deoarece in general isi platesc taxele devreme.

        Nu la fel se poate spune despre serviciul de taxe american, care e destul de arid si neprietenos, ba chiar bolovanos pe alocuri. Insa cand vine vorba de informatiile de care contribuabilul are nevoie ca sa isi calculeze taxele, IRS este model de informare fara cusur.

        • Prin urmare alocarea celor 5% este „generalista”, in sensul ca nu permite desemnarea beneficiarului!? Recunosc, in aceste conditii parca-parca prefer povestea autohtona a celor 2%, macar acestia stiu exact unde ajung (in fine, macar teoretic).

          Desigur, varianta optima din punctul de vedere al transparentei ar fi ca fiecare sa doneze banii acestia direct beneficiarului si sa deduca suma din impozit, conform chitantei doveditoare.
          Cred ca o astfel de metoda, cu plafonul ridicat pana la 5 sau chiar 10%, ar favoriza cauzele sociale apropiate de sufletul romanului (adica solidaritatea reala, nu cea impusa prin lege) in detrimentul „cauzelor” aducatoare de voturi.

  6. Si o concluzie, cel putin din punctul meu de vedere: taxarea este „cea care este” si se stabileste din ratiuni strict pragmatice, fara legatura cu logica, etica sau morala.
    Prin urmare, un articol care critica (mai mult sau mai putin mascat) evaziunea fiscala poate folosi orice argumente doreste, cu exceptia celor morale. Nu de alta dar sunt dispus sa inteleg pragmatismul, in schimb cinismul ma revolta!

  7. Este aberant sa dezbatem moralitatea, sau oricare alta proprietate a actualului sistem fiscal romanesc, exceptie facand caracterul ANACRONIC. Respingerea acestuia de catre o prea mare parte a contribuabililor este evidenta, comportamentul evazionist fiind tot mai larg raspandit in cvasitotalitatea spectrului economic, de la foarte micii intreprinzatori cu sau fara acte pana la foarte mari companii cu capital autohton sau strain. Condamnabil, dar in acelasi timp firesc, intrucat statul ia mult de la putini, sau ia prea putin de la aproape toata lumea, fara a se cunoaste altfel decat foarte vag destinatia banilor, despre efectele cheltuirii banilor nici atat, exceptiile fiind potentatii transpartinici si anturajul acestora.
    Este necesara reformarea actualului sistem fiscal, o cu totul alta filozofie, pe cu totul alte baze, iar in acest caz dezbaterile sunt chiar obligatorii, iar moralitatea devine chiar primordiala. Altminteri asa zisele dezbateri reprezinta piste false pe care sunt deturnate si irosite chiar si resursele spiritelor capabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Sincu
Gabriel Sincu
Executive Director, Tax/ Tax Advisory Services la Ernst & Young SRL

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro