Mostenirea lui Andrei Bodiu

Am primit cu nemărginită tristețe vestea trecerii fulgerătoare  în eternitate a poetului, criticului literar și profesorului universitar Andrei Bodiu, unul dintre spiritele creatoare cele mai marcante ale literaturii și lumii academice românești din ultimele decenii. Am avut privilegiul de a-l întâlni, pentru întâia oară, în primăvara lui 2006, la prima ediție a unui excepțional colocviu academic, pe care aveam să-l frecventez, fascinat de tot ceea ce însemna literar Brașovul, an de an. Eram în postura unui preparator nesigur și retractil, ieșit cumva împotriva voinței proprii (alături de un grup de studenți) în lumea elitară a criticilor universitari, descoperind asocierile dintre chipurile celor prezenți și semnăturile lor din presa literară, căutându-mi o voce și o cale proprie. Iar Andrei Bodiu m-a întâmpinat, din prima clipă, cu o copleșitoare încredere, cu o familiaritate debordantă și o naturalețe cu totul încântătoare: toate temerile mele s-au risipit în cinci minute și m-am pomenit de îndată vrăjit de atmosfera emulativă a formidabilului grup de intelectuali din care făcea parte. De generozitatea aceea față de tineri a lui Andrei Bodiu au avut șansa să profite, cum am realizat mai apoi, sute de studenti care îl aveau ca profesor. Le-a insuflat tuturor acel entuziasm al trăirii literaturii ca pe un fapt de viață, ca viața însăși: sincer, cu întreaga ființă, fără rest. Mi-a fost, în ultimii zece ani, un neprețuit îndrumător de la distanță, unul dintre reperele la care mă raportam, pentru ochii căruia simțeam efectiv că pregătesc un text sau o comunicare. În 2010, a acceptat să îmi fie referent în comisia de susținere a tezei de doctorat. A fost un prilej să avem o dezbatere de idei extraordinară pentru mine, într-una din cele mai lungi și substanțiale conversații pe care le-am purtat cu domnia sa. Chiar dacă fulgurant, modul în care a știut să fie prezent în destinul meu e unul fundamental: aflând de moartea sa neașteptată, m-am cutremurat înțelegând că îi datorez, fără să fi realizat asta până acum, enorm, că a izbutit, cu mijloace simple și sigure, să îmi schimbe, printr-o tainică pedagogie a relațiilor cu ceilalți, întreaga viziune despre literatură și realitate.

Poet de rafinată eleganță, captând cu subtilitate evanescența existenței umane, teoretician literar de anvergură, asumându-și tranșant funcția de ierarhizare a criticii literare, Andrei Bodiu lasă, în urma sa, pe lângă volumele de poeme și eseuri, o valoroasă operă de construcție instituțională și culturală. A fost, probabil, cel mai angajat și credibil dintre tinerii intelectuali postcomuniști implicați în reforma sistemului universitar românesc, devotându-se cauzei studiilor umaniste, apărându-le cu încăpățânare specificul și demonstrându-le neobosit utilitatea fundamentală într-un timp al confuziei valorilor, al unui capitalism galopant, adeseori înțeles eronat drept teren al falsei ”competiții” dintre științele spiritului și cele tehnice. Energia sa fulminantă, entuziasmul său neistovit, împreună cu o impecabilă conștiință etică și o luciditate intransigentă, focalizată pe valorile autentice, au fost atuurile prin care a izbândit în numeroasele sale proiecte. Alături de regretații Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina (alți doi scriitori și universitari brașoveni, trecuți mult prea devreme și nedrept în eternitate), a fost unul dintre fondatorii Facultății de Litere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, una dintre cele mai puternice școli de filologie emergente din România ultimelor două decenii. Liniile de studiu de la nivel de licență, masterat și doctorat ale Facultății de Litere, ajunse astăzi printre cele mai respectate din Ardeal, îi datorează decanului Andrei Bodiu arhitectura umană și curriculară, nenumărate proiecte, parteneriate, evenimente academice de amploare, unele absolut singulare în spațiul românesc (cum este Colocviul național de literatură română contemporană, care i-ar putea purta, începând de anul acesta, numele devotatului său creator). Dar literele universității brașovene n-au fost, de la bun început, o construcție autonomă, izolată sau închisă în vreun fel ci, din contră, au reprezentat, pentru Andrei Bodiu, un proiect gândit pentru o integrare subînțeleasă în rețeaua celor mai prestigioase facultăți de litere din țară. Astfel că i-am avut de fiecare dată alături pe Andrei Bodiu și colegii săi brașoveni la conferințele, colocviile, lansările de carte, susținerile tezelor de doctorat organizate în Universitatea ”Petru Maior”, după cum cei mai buni dintre studenții noștri au profitat în fiecare din ultimii zece ani de mediul competițional catalitic al colocviilor studențești brașovene. Pentru Universitatea ”Petru Maior”, profesorul Andrei Bodiu a fost un aliat de nădejde, un prieten autentic și dezinteresat, un colaborator constant și neobosit. Practic, aproape fiecare membru al departamentului de filologie al universității noastre a intrat cumva, de-a lungul anilor, în contact cu Andrei Bodiu, de la profesorii Cornel Moraru și Al. Cistelecan (care au predat, la începutul deceniului trecut, și la facultatea brașoveană, făcând parte din grupul select de întemeietori ai acesteia), până la mai tinerii noștri colegi asistenți, preparatori sau doctoranzi, care au avut privilegiul de a-l avea în postura de referent în comisiile lor de susținere publică a tezelor de doctorat, i-au putut asculta prelegerile în cadrul colocviilor noastre sau i-au citit articolele publicate în volumele și revistele științifice al Universității ”Petru Maior”. Cărțile sale au devenit, în ultimii ani, referințe obligatorii în bibliografiile cursurilor și lucrărilor științifice de absolvire, disertație sau doctorat elaborate de studenții noștri, astfel că putem considera, pe drept cuvânt, că amprenta personalității creatoare a lui Andrei Bodiu e vizibilă nu doar în Brașov ci, inevitabil, și în Târgu-Mureș, așa cum fără îndoială că este, în același timp, și în Cluj-Napoca, Sibiu, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Bacău, Iași, Suceava, București, Constanța sau în orașul său natal, Baia-Mare. Moștenirea neprețuită pe care Andrei Bodiu o lasă în urmă este, cred, aceea a solidarității intelectuale bazate pe respect și onestitate, pe competență și profesionalism, prin care a demonstrat că geografia insulară și adeseori haotică a culturii și educației superioare românești poate fi unificată, că relațiile dintre centru și margine pot fi detensionate și convertite în factori de coeziune. Inacceptabilă, irațională, absurdă, dispariția sa generează un gol nemăsurat și un tulburător sentiment de sărăcire de sens, într-o lume în care reperele genuine sunt oricum puține și fragile. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să le confere celor apropiați, familiei și nenumăraților prieteni care l-au iubit, alinare și puterea de a străbate tragedia acestor zile.