joi, mai 6, 2021

Moţiunea de neîncredere, neîncrederea din moţiune

Cum ar trebui să stea lucrurile? Guvernul în exerciţiu este chemat în faţa parlamentului, deputaţii şi senatorii îşi exprima (ne)încrederea în el. Dacă majoritatea nu mai sprijină guvernul atunci e numit altul, eventual bazat pe altă majoritate. Simplu. Moţiunea de cenzură (sau votul de încredere) este o instituţie care există în orice sistem parlamentar; însă se recurge la ea destul de rar şi are succes cu totul excepţional. La noi guvernul Boc are şanse serioase să piardă acest vot al doilea an consecutiv.

De ce? Motivul principal ar fi că situaţia e, oarecum ironic, inversată. Formal, parlamentarii îşi exprimă încrederea în guvern. În efect, moţiunea dezbătută azi stă sub semnul neîncrederii în Parlament. Partidele de la putere nu au încredere în parlamentarii proprii, de vreme ce le cer să stea în bănci la vot. Partidele de la opoziţie nu au încredere în parlamentarii lor şi le cer să voteze la vedere. Partidele de opoziţie nu au încredere nici în „trădătorii” de la putere: faptul că partidele de guvernare au decis să se abţină de la vot stârneşte o furie extraordinară, dl Antonescu s-a plâns de „pumnul în gură” pus parlamentarilor iar dl Ponta a spus că e cel mai ticălos gest din 20 de ani de politică (!) – declaraţii absurde şi hilare, de vreme ce şi PSD şi PNL fac în efect exact acelaşi lucru. Şi cred că nu doar fidelitatea membrilor sau „trădătorilor” stârneşte neîncredere, ci şi abilitatea lor de a vota cum ar trebui, că doar exemple avem destule. Ca paranteză, nu înţeleg deloc de ce votul asupra guvernului (la învestire sau moţiune) trebuie să fie secret. Nu ar fi mai cinstit să se facă la vedere, măcar ca să ne scutească de găselniţele astea şi de acuzaţiile reciproce?

Al doilea palier al neîncrederii e cel între partide. PD-L a făcut concesii tuturor partenerilor de coaliţie, a făcut concesii foştilor lor „trădători”; ca să contracareze promisiunile făcute (fără îndoială) de adversari. Cu toate astea, dincolo de ceea ce afişează, nu cred că au siguranţa unui vot în favoarea lor. Decizia e la mâna minorităţilor, din interiorul partidelor şi din parlament. PD-L a votat pentru angajarea răspunderii pe legea educaţiei (dorită de UDMR) după moţiune; dacă Uniunea schimbă tabăra atunci îngroapă şi legea nu doar guvernul. În partea cealaltă lucrurile stau şi mai rău din acest punct de vedere. PSD şi PNL sunt uniţi în iniţiativa dărâmării acestui guvern, şi cam atât. Succesul iniţiativei i-ar aduce în situaţia de a construi o alternativă, dar nu pare să existe vreun fel de înţelegere între cele două partide la acest capitol. N-au reuşit măcar să treacă de faza desemnării premierului, variantele propuse de liberali au fost respinse de PSD, iar partidul dlui Antonescu nu-l sprijină pe Victor Ponta pentru acest post. Oricum, nu e clar care ar putea fi majoritatea parlamentară care să sprijine acest guvern. Piesa cheie, partidul balanţă, este UDMR. Însă concesiile pe care PSD s-a arătat gata să le facă Uniunii i-au deranjat pe liberali, care tocmai o acuzaseră de şantaj.

În al treilea rând, moţiunea e noul capitol de neîncredere în acest parlament (şi în Parlament în general), din partea tuturor forţelor politice. Coaliţia de guvernare îl ocoleşte prin OUG-uri şi îi impune textele de legi prin angajarea răspunderii. Opoziţia preferă să-l blocheze şi să-l boicoteze. Faptul că dl Ponta defilează în fruntea manifestaţiei sindicalisto-pesediste este absolut semnificativ; e abandonului Parlamentului. Nici puterea şi nici opoziţia nu par să aibă dorinţa, măcar, să schimbe această stare de lucruri. Moţiunea de cenzură intră în pe acelaşi tipic, e „populară” nu atât pentru că ar fi susţinută de populaţie, cât pentru că e mai degrabă o compilaţie de slogane pentru o manifestaţie publică decât un text politic în dezbaterea unui Parlament. „Moţiune” vine de la mişcare, dar această moţiune pare foarte eficace doar la mutarea manifestanţilor din ţară în şi prin Bucureşti.

În fine, mai e o neîncredere pe care moţiunea asta o pune în vedere. Cea pe care populaţia o are în instituţiile statului şi în partide. Poate cel mai bun exemplu se vede chiar la manifestaţia opoziţiei. Dincolo de regia televiziunilor de partid şi a euforiei liderilor de partid şi de sindicat imaginea e alta: una de apatie şi lehamite….

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Doc,
    culmea neincrederii la aceasta motiune, stii care e?
    nici macar initiatorii si sustinatorii ei NU CRED ca va trece!
    nu au incredere in motiunea de neincredere !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Miron Damian
Miron Damianhttp://www.docspoint.ro/
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

Gânduri despre Educație

Educația trebuie să formeze omul frumos. Bineînțeles, nu frumos pe dinafară, ci să-i formeze caracterul și cultura. Dacă va deveni bun, logic și...

Vaccinarea prin educație

Rezultatele ultimului Eurobarometru (EB 94), publicate vineri, ne arată că România va avea o mare problemă în a opri epidemia de tușeală,...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro