vineri, martie 29, 2024

Moustaki: Avec ma gueule de métèque…

Motto: Il est parti dans le ciel bleu/ Comme un oiseau enfin libre et heureux/ Et quand son âme l’a quitté/ Un rossignol quelque part a chanté („Le facteur”)

A incetat din viata Georges Moustaki, unul din idolii generatiei mele. Mi-am trait adolescenta ascultandu-i pe Brel, Brassens, Moustaki, Barbara, Greco, Ferre, Aznavour, Montand. M-am identificat cu acel metec, Juif errant et pâtre grec. Ma leganam, inganand cantecul sau, in hamacul iluziilor mele. Eram copil cand am auzit prima data “Milord”, cantecul scris de Moustaki pentru Edith Piaf (avea sa devina iubitul marii sansonetiste). Apoi, in anii 70, Nous sommes deux, cantecul lui Theodorakis… Era despre prizonierii politici din Grecia coloneilor, putea fi despre victimele dictaturilor de pretutindeni. Caut pe Youtube si retraiesc acele timpuri: Moustaki, Brassens, Adamo, Marie Laforet, Leonard Cohen, Sonny and Cher, Dalida, Dylan, Donovan, Lionel Hampton, Celentano, Czeslaw Niemen, Ewa Demarczyk, Bulat Okudjava… Vorba lui Simone Signoret: La nostalgie n’est plus ce qu’elle etait…

http://www.youtube.com/watch?v=0RN0jhDW4FQ

http://www.youtube.com/watch?v=Fb63wBWFaJ8<a href="http://www.youtube.com/watch?v=Fb63wBWFaJ8„>

Ii povesteam unui tanar prieten ce a fost Festivalul brasovean „Cerbul de Aur”, cat a contat pentru noi sa-i vedem si sa-i auzim pe Barbara, pe Juliette Greco, pe Marie Laforet, pe Serge Reggiani si pe Ewa Demerczyk. Totul s-a oprit subit, Romania s-a inchis, in locul iugoslavizarii (inceputa in ultimii ani de viata ai lui Gheorghiu-Dej), am plonjat intr-o chinuitoare, aberanta si sufocanta albanizare. Discurile continuau sa circule clandestin, tot mai rare si tot mai greu de obtinut. Sincronismul pro-occidental, timid dar real, era inlocuit de autarhia protocronista.

http://www.youtube.com/watch?v=tEQvRXRtIlg

http://www.youtube.com/watch?v=lUNOVC1qVjc

http://www.amazon.fr/nostalgie-nest-plus-quelle-%C3%A9tait/dp/2020049198

http://www.youtube.com/watch?v=3Pj47oCcLGw

Citesc azi in New York Times:

“His philosophy was reflected in his 1973 song “Declaration”: “I declare a permanent state of happiness and the right of everyone to every privilege. I say that suffering is a sacrilege when there are roses and white bread for everyone.”

Je déclare l’état de bonheur permanent
Et le droit de chacun à tous les privilèges.
Je dis que la souffrance est chose sacrilège
Quand il y a pour tous des roses et du pain blanc.

http://www.youtube.com/watch?v=GE36AFot1HU

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Avec mes yeux tout délavés
Qui me donnent l’air de rêver
Moi qui ne rêve plus souvent
Avec mes mains de maraudeur
De musicien et de rôdeur
Qui ont pillé tant de jardins
Avec ma bouche qui a bu
Qui a embrassé et mordu
Sans jamais assouvir sa faim

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
De voleur et de vagabond
Avec ma peau qui s’est frottée
Au soleil de tous les étés
Et tout ce qui portait jupon
Avec mon coeur qui a su faire
Souffrir autant qu’il a souffert
Sans pour cela faire d’histoires
Avec mon âme qui n’a plus
La moindre chance de salut
Pour éviter le purgatoire

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Je viendrai, ma douce captive
Mon âme soeur, ma source vive
Je viendrai boire tes vingt ans
Et je serai prince de sang
Rêveur ou bien adolescent
Comme il te plaira de choisir
Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d’amour
Que nous vivrons à en mourir

Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d’amour
Que nous vivrons à en mourir

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Nostalgic dar mai ales derutant, domnule profesor!

    Derutant pentru ca, desi ne desparte mai putin de un deceniu, adolescenta mea a gravitat – din punct de vedere muzical, desigur – in jurul altor nume: Pink Floyd, Nazareth, Deep Purple, Led Zeppelin sau Emerson, Lake & Palmer. Desigur, mai erau si nume „soft” precum Cat Stevens, Creedence Clearwater Revival sau ocazionalul Demis Roussos, dar acestia aveau mai putin scopul de a-mi desfata urechile cat de… in fine, numai cine n-a fost adolescent nu pricepe!

    Cu rare exceptii numite Jacques Brel si Leonard Cohen, am preferat interpretii care subordonau textul muzicii, ceea ce m-a facut sa gravitez spre jazz de indata ce maturitatea mi-a permis o minima disciplinare a simtului estetic.

    Sunt curios, suntem definiti sau formati prin gusturile muzicale? Oare se pot trage concluzii din contrapunerea unei tinereti Edith Piaf si a uneia Black Sabbath?

    • Am vrut sa leg articolul de Moustaki. Dar, ca si Dvs, am fost si eu marcat de Creedence etc Nu mai vorbesc de Beatles, Rolling Stones, Doors, Animals etc Despre Brassens: un poet de mare anvergura. Intrebareas Dvs: eu cred ca, macar in parte, gusturile muzicale, cele estetice in genere, spun mult despre identitatea noastra.

    • Ia uite domle are si o fata humana! na dracie. @Iosip: Dar Brel si Leonard Cohen, dle Iosip, SUBORDONEAZA textul muzicii! Ca sa nu mai zicem de Brassens… e o limita de adolescent sa „preferi” englezii, anglofonii. Nu trebuie sa ”contrapui” o lume alteia, sa ratezi una dintre ele…tiens, mai sunt si italienii, (si restul lumii, de altfel)…in bransa muzicii usoare.

      • Domnule Rusu, sau nu m-am facut inteles (lucru foarte posibil) sau ar trebui ca ambii sa revedem cateva notiuni de educatie muzicala.
        De exemplu, eu sustin ca textele lui Leonard Cohen sunt de multe ori superbe, si aproape intotdeauna incitante, in timp ce vocea sa este cel mult interesanta iar calitatile sale de chitarist sunt… mediocre (si asta, ca sa raman delicat).
        Dar de ce sa insist: va invit sa cititi textele cantecelor sale – pe de o parte – si sa ascultati muzica acestora fara text – pe de alta parte, si daca reusiti sa gasiti astfel de inregistrari, desigur. Iar dupa aceea va propun sa reveniti cu concluzii…

        • Ei…nu merita atatea comentarii, totusi. Vrem nu vrem, sunt muzicute (cu exceptii) le iubim mai degraba din nostalgie …etc.
          Citisem asta: „Cu rare exceptii numite Jacques Brel si Leonard Cohen, am preferat interpretii care subordonau textul muzicii”. Ambii subordoneaza textul muziccii. Deci nu sunt „exceptii”. Asta-i tot… Era mai importanta „contrapunerea”: sunt lumi culturale diferite, deci nu trebuie „contrapuse”; sunt sensibilitati diferite, este mai sanatos sa incercam sa le experimentam pe toate. Dumnezeu sa-l ierte…

    • Interesul meu pentru „muzica moderna” a decazut constant dupa Mark Knopfler si Sting asa incat ma pot pronunta doar pentru perioada de dinainte, de pe la 1960 incoace pana la cei numiti. Intr-adevar cantaretii amintiti de dl Tismaneanu a propos de Moustaki duc un pic cu gandul catre stanga (asta fiind absolut normal data fiind varsta acelor optiuni, vorba lui Tutea). Alunecarea preferintelor catre muzica anglo-saxona putea defini optiuni mai de dreapta iar trecerea catre rock mergand spre heavy-metal intareste acet tip de optiuni. Punk/death/trash ma duc cu gandul catre anarhisti in timp ce aluziile d-lui Hanibal Lecter cu privire la „Mondial, Phoenix sau Bogardo” vorbesc clar despre un anume nationalism :) Asa incat observatia lui iosiP mi se pare pertinenta: optiunile muzicale pot oferi macar o parte a definirii unei persoane.

      • @ Doru Dragan Nu este vorba de „un anume nationalism” , cum scrieti dvs. Am replicat la un comentariu al prof. Tismaneanu in care isi prezenta optiunile, preferintele , din anii 60-70 in materie muzicala. Vedeti dvs. , eu sint convins ca adolescentul de atunci V.T. stia sa aprecieze atat o linie melodica cit si textele care proveneau din spatiul local (nici nu era nevoie sa confirme asta). Problema e ca aici se manifesta un politolog de prestigiu IN SPATIUL PUBLIC . El stie f. bine ca sint si tineri care viziteaza acest forum si care n-au trait acei ani. SI intentionat nu sufla o vorba despre creatiile autohtone din acei ani desi in privat ar vorbi cu competenta ore la rind despre asta. Cu alte cuvinte este o contradictie intre politologul 60+ ce se manifesta cu memorii selective (biased) in spatiul public si persoana privata 60+ cu o memorie a perceptiilor intacta. Nu eu fac „nationalism” amintind o realitate , ci politologul in spatiul public face un fel de „anti-romanism” negind o realitate , ca si cum nici n-ar fi existat ….Nu eu politizez gusturile muzicale si estetice in general , ci V.T. politizeaza pina si amintirile din adolescenta, eliminind orice boare de realitate care ar dovedi vreo realizare artistica romaneasca.

        Am vazut asta si in memoriile sale , publicate recent , unde lucruri clare , bine stiute de cei care au trait acei ani sint prezentate intentionat eronat, only to fit the purpose of an idea or concept or „memory”. Eu inteleg ca exista „perceptie” si „memoria perceptiei” dar cind sint date precise nu se poate creea , out of blue , o perceptie, sau chiar o memorie a sa , totally baseless . Asta nu inseamna ca nu am lecturat , cu mare satisfactie intelectuala , recentul sau volum, care a fost si pt. mine, nu numai pt. Mitchievici , cartea anului…
        –––––––––
        @ Dl. Prof. Tismaneanu –re. „love” Piaf-Moustaki . Eu cind am scris, domnule profesor , ca grasanii americani nu stiu decit popcorn si Stanley Cup si ca habar nu au sa arate pe harta Romania, ati crezut ca sint antiamerican….Pai, dvs. luati ca referinta NYT ?!? Nu veti gasi IN LUME , din anii ’50 pina azi , un asemenea fals. Ce a fost acolo ? In primul rind ca Moustaki nu era mai tinar cu „peste” 20 de ani decit Piaf, ci cu doar 19. In al doilea rind, relatia lui Piaf cu un tanar se refera la Theophanis Lamboukas (Sarapo) care era , intr-adevar mai mic cu 20 ani decit diva , si cu care Piaf s-a si casatorit de altfel. Prostii de la NYT au incurcat grecii cu metecii :lol: Au prins si ei din zbor ca diva era cam rea de musca si , conform practicilor mediei nord-americane, unde chiar si la un necrolog trebuie bagate detalii de boudoir , au aruncat chestia ca sa fie ceva picant …..Relatia cu Moustaki a fost strict profesionala, de altfel in acei ani Moustaki tocmai se casatorise (sotia sa era cu „doar” 5 ani mai in varsta )

        • 1. Nu am prezentat „intentionat eronat” anumite lucruri. Dar sunt de acord ca acelasi fapt istoric poate fi vazut diferit de mine sau de Dvs (de pilda). Nu neg valorile reale din epoca. Am scris elogios despre Liviu Ciulei, de pilda. As putea si ar merita sa o fac despre David Esrig, Radu Penciulescu etc Poate va mai amintiti ce-am scris despre Ivasiuc, I. D. Sirbu, Nemoianu, ultimul Jebeleanu, Tita Chiper, Sora.

          2. Daca a gresit NYT, imi recunosc eroarea de a fi luat at face value textul in cauza. Moustaki ramane insa, cu sau fara acel episod, un reper pentru generatia mea (si nu numai). Este tot ce-am vrut sa spun in acle articol.

          • Domnule profesor , e tarziu la dvs. si mult mai tarziu la mine . Se poate continua miine , daca doriti. Dar as vrea sa stiti ca atunci cind scriu ceva nu o fac decit in good faith. Pt. ce am afirmat, va ofer, deocamdata , doar un hint : pag. 245 , ultimul paragraf. Si , daca am dreptate, ar fi elegant daca ati confirma. Multumesc.

            • Daca va referiti la Miron Constantinescu, va asigur ce ceea ce scriu acolo este adevarat. Lucrurile erau avansate, terminam ca sef de promotie (pe tara), urma sa raman asistent (desi cadristul Univeritatii, tovarasul Ciurel, turba), a venit Decretul cu cei trei ani de practica in productie, am ajuns la Laboratorul de Sociologie Urbana (impreuna cu Alin Teodorescu, coleg de an cu mine). Singurii care au ramas in „institutii speciale” au fost cei ajunsi la Centrul de Studii si Teorie Militara (al lui Ilie C.) ori la alte institutii „exceptate”. La acel Centru a ajuns colegul meu de an Cornel Codita. Oricum, va multumesc pentru faptul ca socotiti „Lumea secreta” demna de atentie, ba chiar ii acordati un magulitor pentru mine superlativ. Nu au fost prea multe reactii de acest gen :)

            • Domnule profesor, nu puteati avea perceptia decretului cu pricina, si deci,peste ani nici memoria unei asemenea perceptii , pentru simplul motiv ca este vorba de decretul 54/1975 . Dvs. va referiti la anul 1974 cind ati terminat facultatea , decretul a aparut in 1975 . In vara 1974 nimeni nu stia (nici macar Ceausescu) ca va fi un asemenea act peste un an. S-a pus problema unui act normativ de acest gen abia in toamna lui 1974 (la o sedinta CPEX) iar ideea a devenit publica (desi inca neclar) in cuvintarea lui NC la deschiderea anului univ. in toamna 1974 . Ori, dvs. erati deja absolvent din vara 1974 , iar un decret din vara lui 1975 nu se aplica retroactiv. Cred ca e clar.

              Ce vreau sa spun cu asta ? Sigur, ati fost un student f. bun si , in mod normal , puteati ramane la catedra (acolo sau altundeva) . Mai era si anul suplimentar , optional(V) la unele facultati , chiar la universitate –-la stiintele exacte (matematica, fizica, chimie) , nu stiu daca si la social -politice, limbi, etc. Daca nu ati ramas la catedra, se datoreaza unor alti factori , motive, etc.–dar nu datorita decretului invocat, pt. ca asta NU EXISTA atunci. Este ceea ce am vrut sa spun cind am scris „…lucruri clare , bine stiute de cei care au trait acei ani sint prezentate intentionat eronat, only to fit the purpose of an idea or concept or “memory”. ”

              Acuma, poate sintagma „intentionat eronat” e cam dura (scriu repede, imi aleg ideile dar nu intotdeauna si termenii) dar imi e greu sa inteleg cum va puteti aminti o circumstanta-motiv care nu a existat in realitate decit mult mai tarziu.

              E un exemplu pt. ce scriam in comentariul anterior. Dar sper ca il luati in good faith, pt. ca , la urma urmei, dvs. purtati aici un dialog cu cititorii – din care si acestia invata sau se confrunta cu challenging ideas , dar si dvs. , poate, vedeti observatii care sint pertinente si uneori folositoare . Poate in editia in engleza a lucrarii veti face modificarea de rigoare a episodului .
              http://goo.gl/Q2FLM

            • Dvs va referiti la data publicarii decretului. Nu am la indemana actele Consiliului de Stat, dar va asigur ca nu ma insel. In iunie 1974 s-a decis in Comitetul Politic Executiv ca absolventii invatamantului superior vor face obligatoriu trei ani de stagiu in productie. Pentru sociologi, psihologi etc, era un termen extrem de bizar. Insemna de fapt reintroducerea critieriilor cadriste. Nimeni nu a ramas asistent in 1974, in niciunul din centrele universitare. Nu a ramas asistenta nici Elena Coler, fiica lui Leonte Rautu, absolventa de engleza. Se poate ca pana la decretul pe care il amintiti sa fi fost un Ordin al Ministrului Invatamantului. Tatal meu s-a vazut cu Miron C. in mai 1974 si a aflat de la acesta despre propunerea lui NC privind cei trei ani in productie.

              Cu acel prilej, Miron i-a dat un exemplar din cartea sa „Contributii la studiul formatiunii sociale tributale” (adica al modului de productie asiatic), tiparita la Centrul de Multiplicare al Universitatii din Bucuresti. I-a cerut sa-mi atraga atentia sa nu o difuzez. Volumul nu primise drept de distributie (Se pare ca s-a opus Cornel Burtica). Miron murea peste putin timp. Miron scrisese cu cerneala neagra: „Tovarasului Leonte Tismaneanu, vechi luptator comunist, omagiul autorului”. Tatal meu, responsabil al resortului studentesc din UTC-ul ilegal, il primise pe Miron in PCdR cred ca in 1935 sau 1936. Vedeti cum mi-ati declansat fluxul amintirolor :)

              Fiind subordonat Primariei Capitalei, prin Institutul Proiect Bucuresti, Laboratorul de Sociologie Urbana era considerat „productie”. Asa am ajuns acolo Alin Teodorescu (media cea mai mare dintre cei casatoriti in Bucuresti) si cu mine, ca sef de promotie. Sunt sigur ca Alin Teodorescu, Calin Anastasiu, George Voicu, Valentin Muresan (filosofie), si atatia alti colegi va pot confirma aceasta situatie. In anii urmatori, au intrat in Laborator Radu Ioanid si alti absolventi de sociologie. Radu era cu doi ani in urma mea. Seful Laboratorului era Gheorghe Chepes, supravietuitor al lagarelor naziste, ilegalist de origine evreu maghiar. M-a intampinat acru: „Aici se face empirie, nu Scoala de la Frankfurt”. Lucra acolo si Liviu Damian, un personaj interesant. Lucra si Paul Caravia. Daca ramaneam asistent la Sociologie, poate altul ar fi fost drumul meu. Cum imi spunea un amic chiar atunci, fiecare picior in dos era de fapt un pas inainte :)

            • 1) Miron Constantinescu a intrat in partid in 1936 , aveti dreptate . Fiind din Chisinau, sigur ca erau niscaiva afiliatii cu tatal dvs. Erau de altfel „grupuri” de ilegalisti , adica se aduceau unul pe altul , in functie de zona unde se formasera .La mama dvs. Ana Toma a jucat un rol important.

              2) re. decretul respectiv. Originalul : http://www.jurisprudenta.com/lege/decret-54-1975-vzze/

              Precum vedeti, s-a promulgat in 30.5.1975 , adica acu’ exact 38 de ani. Daca observati art. 24 specifica clar ca intra in vigoare incepind cu promotia de dupa dvs. Eu cred ce spuneti , sigur e posibil sa fi fost niste „indicatii pretioase” la nivelul MI , si poate de aceea nu au scos la umanistice posturi la catedre. Dar la Politehnica stiu sigur ca au ramas asistenti in acel an.

              Poate nu stiti , dar acel decret a produs multe drame, fara ghilimele. Un caz de care imi amintesc a fost la institutul condus de Zoe Busulenga, unde un tanar cercetator (pt., ca decretul se referea si la cercetare, nu numai la inv. superior) s-a sinucis , pt. ca a fost scos de acolo din cauza decretului. Ce s-a intamplat ? Omul era deja acolo, dar Bondrea voia sa fie mai catolic decit papa si i-a aplicat decretul retroactiv. A fost mare scandal. madam Zoe s-a zbatut , era chestie de printzip dar a pierdut. Bondrea a facut mult rau in pozitia lui de sef la comisia de diplome . Culmea e ca tocmai fiul sau a mers in cercetare direct dupa terminare, desi erau deja multi ani de la intrarea in vigoare a decretului. Dar, popa se cade , sau cine-mparte parte-si face…

              Erau insa si trucuri pt. a ocoli decretul –eu vorbesc la politehnica , nu stiu la umane. adica luai post de pe lista si imediat cum ajungeai la post erai „detasat” pe un an la catedra sau institut . Postul , formal, nu era scos la repartitie , si nici nu erai „transferat” definitiv, ci doar „detasat” –pe 1 an (era max. pt. detasare). Apoi te intorceai formal la intreprindere si iar erai „detasat” pe inca 1 an , apoi inca unul. CInd treceau 3 ani si terminai stagiul, postul „se scotea la concurs” care era anuntat loco, un candidat -1 post si bingo ! Stiu bine cum era, mie la repartitie mi s-a spus unde sa iau (pt. ca acolo cei de la institut aveau relatii, adica obtineau detasarea mea mai usor) .

              Bondrea aproape ca mi-a distrus viata , a fost un fel de never ending story , nu se lasa nici el nici eu , a incercat sa-mi aplice RETROACTIV noua lege a invatamantului , intrata in vigoare in 1980 si de aceea nu pot sa scriu de el , pt. ca sint subiectiv . Dar chiar si acum , dupa decenii si cu tot alzheimer-ul lui , daca ma duc la el isi aminteste . Mi-a spus atunci consiliera juridica a lui Spornic ca asa ceva ce i-am facut lui Bondrea in propriul lui birou (unde am vazut prima oara in viata TV color in RO) nu indraznea sa-i faca nici Secu . Nu degeaba semnez cum semnez :evil: Dar , cum corect scrieti, un sut in fund e un pas inainte . Aveam si eu ambitz , am inceput cu memorii pe la CC, apoi la NC , se pare ca am deranjat cu formularile , mi-au luat cetatenia si asa am „descoperit” ca exista lume si in afara Romaniei.Altfel nu plecam nici mort !

              Pt. cei tineri, lucrurile astea par de neinteles . Dar au fost masuri aberante, care au distrus vieti, si nu numai decretul cu abortions , dar si asta cu absolventii a fost nefast

            • Va spun concret ce stiu in cazul meu. Miron voia sa fiu asistentul sau la disciplina „Sociologie generala”. Au existat voci care s-au opus (prodecanul Gh. Al. Cazan, politruc si antisemit celebru), dar Miron era coordonatorul Catedrei si, mai important, era secretar al CC, apoi presedintele MAN, membru supleant in Comitetul Executiv. In anul dinainte, seful de promotie, Ion Ungureanu (a murit in anii 90), a ramas asistent al lui Const. Nicuta la Istoria Sociologiei. Dupa sedinta de Comitet Executiv cand NC a venit cu propunerile de stagiu obligatoriu (mai sau iunie 1974) etc, Miron a vorbit cu Gh. Chepes, s-au scos trei locuri la Laboratorul de Sociologie Urbana (subsemnatul, Alin Teodorescu si Valeria Donea, absolventa de psihologie la Iasi). Urma sa fiu detasat (asa cum s-a intamplat, reiese din ce scrieti, la Politehnica) la catedra. A murit Miron, totul s-a schimbat.

              Ion Dragan, seful de catedra, instructor la CC (Propaganda Externa, lucra cu Mihai Dulea) nu a fost interesat sa-mi ofere acea sansa. Am incercat apoi (dupa cei trei ani oblihgatorii) in presa („Amfiteatru”, „Revista de Filosofie”), invatamant superior, cercetare (Centrul de Sociologe de pa langa Academia de Stiinte Sociale si Politice, prezidata de Mihnea Gheorghiu). In pofida inventiilor diseminate de unii si de altii, nu am candidat niciodata pentru niciun post la Academia de partid „Stefan Gheorghiu”. Cred ca stiti acest lucru. Cum cred ca stiti ca n-am scris nici in „Era Socialista” ori in „Scanteia”. Chiar si dupa ce mi-am sustinut doctoratul, in toamna anului 1980, am ramas „sociolog-baza” la Laboatorul care intre timp fusese transferat la IPCT (Institutul de Proiectari pentru Constructii Tipizate) cu sediul pe str. Tudor Arghezi. Urmasul lui Chepes a fost Dorel Abraham. Din acel Laborator s-a nascut dupa 1990 actualul CURS. Un timp a fost condus de Sebastian Lazaroiu. Directorul actual este sociologul Catalin Augustin Stoica (doctorat la Stanford).

              Radu Ioanid a publicat fragmente din dosarul sau de securitate in „Observator Cultural”. Reiese ca erau destui turnatori acolo in anii 70 si 80. La solicitarea sa, am prefatat in OC acele pagini din dosarul d-lui Ioanid.

              Nu stiam ca maestrul Bondrea are Alzheimer. Umbla zvonul in acei ani ca era fie ruda cu Lenuta C., fie din acelasi sat. Avea o imensa putere prin Comisia de diplome si doctorate. Un troglodit care ajunsese sa predea „Sociologia artei” la Conservator. Ce oroare! Ma rog, dupa Revolutie a prosperat prin fabrica „Spiru Haret” :)

            • vedeti, acolo a fost problema –Dragan nu a acceptat . E straniu, pt. ca in mod normal , sa-l ai pe seful de promotie pe tara + e bucurestean , adaptat la metropola , nu cere nici locuinta , e adaptat la viata departamentului , etc. –-in fapt se poate spune ca „ati fost scos” din departament, in loc de a spune ca „nu ati fost admis” . Decretul de care amintiti nu a jucat un rol decisiv, a fost doar pretext . Daca se dorea , chiar daca ati fi terminat in ’75 sau ’76 , se rezolva. Doar stiti cum era : ” Decit o mosie-n capitalism / Mai bine-o pila-n socialism ! ” ;lol:

              Decretul cu pricina a fost eludat de odraslele stabilor, nu numai la Buc. Ce, Nicu Ceausescu a mers in productie ? Doar si el a terminat in ’74. S-a dus el sa predea fizica la Scornicesti ? :lol:
              Chiar si in aniii ce au urmat (post ’74) au fost destule cazuri , cu cei „tarentatzi” , binenteles. Imi vin acum in minte cazurile de la catedra de matematica, a lui Marcus, la UB . Fata min. justitiei , Rodica Ceterchi , (vecina, pe Sofia , cu Draghici dar si cu Dr. Salzberg, de care vorbea recent dr Zen ).a terminat in ’76 , apoi anul suplimentar , apoi detasari si in final permanentizari. Nu spun ca nu era buna , inca de pe vremea liceului la Caragiale, dar erau citeva valori brici la Iasi in acea promotie. Apoi, tot asa , Mioritza Malitza , acelasi parcurs ca Rodica. Ei, si imi amintesc si altii, dar ocup spatiul prea mult …..Ma surprinde tare chestia cu Lena Rautu , mai ales ca in acei ani Rautu era inca RAUTU . Dar cine stie ce combinatii erau pe terenul lui Dutzescu

              La dvs. , domnule profesor , in cazul Dragan , cred ca au fost si niscaiva reminiscente vechi de 2 decenii –erati totusi baiatul lui Tismaneanu .Asta era o lama cu doua taisuri , adica si plus si minus. Dar chiar si asa, daca ati fi cerut sprijinul „organelor”, erau sanse sa se rezolve favorabil–pentru ambele parti :wink: Dar surprinzator e „esecul” de la catedra de socialism de la „Constructii” . Si acolo, nu cred ca madam Clatici a fost factorul determinant (asta era doar pretext) , ci aceleasi reminiscente , de pe vremea cind matusa dvs. preda acolo. In acei ani , numai criteriul valorii nu conta (la umaniste) , in rest totul mergea :pile pozitive, negative, origini, dosar , factor etnic , pina si relatii intime cu cei din catedra aveau rolul lor. Daca ati gresit , oarecum, a fost ca ati pierdut vremea la Tipizate , in loc sa mergeti in provincie, sa predati la un liceu filozofie si st. sociale, 62 zile concediu pe an, sarbatorile libere, timp berechet de citit pt. doctorat , etc.

            • Nicu a terminat fizica in 1975 (a facut anul al cincilea, de cercetare). A fost repartizat, evident, in cercetare, desi, teoretic, cred ca era angajatul unui liceu.

      • Pt. a lamuri mai bine de unde vine confuzia re. Piaf -Moustaki ––in anii ’90, intr-un text memorialistic, Moustaki a scris (reproduc din memorie) : ” Brassens etait mon maitre et Piaf etait ma maitresse ” Prostii de la NYT au tradus ad literam cuvintul „maitresse” drept amanta (metresa, lover) , cind in fapt Moustaki a vorbit in sens figurativ, adica parinte spiritual artistic.

        • Profesorul Tismaneanu are perfecta dreptate. In aprilie 1974, a fost dat nu un decret, ci o Hotarire a CPE care interzicea accesul absolventilor in invatamintul superior si in institutele de cercetare inainte de a indeplini un stagiu in productie de trei ani. Hotarirea a fost aplicata din iunie 1974. In Bucuresti, singura exceptie pe care o cunosc este Lena Rautu, care a fost oprita asistenta la engleza.

          Nu sint insa deloc sigur ca,chiar daca aceasta Hotarire n-ar fi existat, tinarul VT ar fi fost oprit la catedra. Existau ceea ce domnul Lecter numeste pudic „alte criterii” !

          • Va multumesc pentru precizari. Poate m-am inselat eu, tineam minte ca Lena Rautu (nascuta in 1951, maritata Coler) a fost chiar si ea repartizata ca profesoara la un liceu din Bucuresti. Deci este vorba de o Hotarare a Comitetului Politic Executiv din aprilie 1974. Leonte Rautu era in acel moment membru al CPE si Rector la „Stefan Gheorghiu”. Probabil ca aveti dreptate: chiar si Miron Constantinescu putea fi „scurt-circuitat” prin invocarea criteriilor de cadre care excludeau practiv evreii si alti minoritari din start in ce privea invatamantul superior si cercetarea (mai cu seama in disciplinele umaniste). Cei care mai erau in functii stateau pana la pensionare (in multe cazuri, v. Victor Barladeanu si N. Corbu la „Scanteia”, Stefan Voicu la „Era Socialista”, Radu Florian la Catedra de socialism de la Universitatea din Bucuresti) ori erau transferati catre varii cimitire de elefanti (de pilda Redactia publicatiilor pentru strainatate in fruntea careia trona Nikolai Moraru). In rest, numerus nullus.

            As dori sa precizez ca existau institutii exceptate: fiica sefului de cabinet al lui NC, Zoia Manea, a ajuns asistenta la catedra de limbi straine de la „Stefan Gheorghiu”. Fiul lui N. Doicaru, Vladimir, a ajuns intr-un institut special (cred ca al armatei). Exceptat era si Centrul de Cercetari ptr Tineret de pe langa CC al UTC. Am mentionat mai devreme Centrul de Studii Militare din subordinea generalului Ilie Ceausescu. Despre Scoala de Securitate (ori scolile) nu mai are rost sa vorbesc

            O clarificare: am dat examen in 1978 pentru postul de asistent la Catedra de materialism dialectic si istoric a Institutului de Condructii, nu la socialism stiintific. Azi, diferenta poate parea banala. Atunci conta. Sef de catedra era Alexandru Florian (nicio legatura cu Radu Florian). Tovarasa Olivia Clatici, activista de nadejde, cadrista prin functie si vocatie, a avut grija sa iasa cine trebuia. Ulterior, in memoriile ei, a avut cuvinte aspre ptr persoana respectiva. Seful ei, la Centrul Universitar Bucuresti, era Dumitru Necsoiu, membru al esalonului doi din aparat. Pentru mine, acel „concurs” a fost un dus rece. Eram inca (relativ) naiv, am suferit mult. Nu puteam crede ca valoarea nu are nici cea mai mica importanta.

  2. Stimate domnule Tismăneanu,

    Pentru generațiile noastre (sunt un pic mai tânăr decât dvs. ) chanson-ul francez a reprezentat una din puținele legături cu normalitatea- cu viața normală așa cum trebuie să fie ea. Evident că pe-acolo pe undeva exista și Montand- alături de Brel și de Reggiani, un Sardou și un pic mai comerciali- Aznavour și Sacha Diestel- ca să nu pomenim de eternul și inconfundabilul Johny Halliday.Din păcate cultura a cedat locul hip-hop-ului….

  3. A fost un spirit liber care va honari in cimpiile Ilision sau Chams Ellysiens.
    Nicunul din cintecele lui nu va merge in purgatoriu ci in sfere inalte.
    A fost un o deosebit, un alexandrin, precum Kavafi.
    Precum Jule Dassin a influientat multi artisti, citareti si compozitori greci.
    Pentru Grecia a facut mai mult decit toate campaniile de publicitate al un loc.
    A fost imaginea Greciei in exterior, mai mult ca oricare om din epoca moderna.
    Aceasta a fost recunoscut de Helene Ahrweiler, Glykatzi fosta decan la Sorbona.
    Artistii greci multumesc spiritului care i-a calauzit si inspirat.
    Recunostinta este deplina.

  4. OFF TOPIC : in Raportul pentru condamnarea crimelor comunismului, elaborat de comisia Tismăneanu, nu există menţiuni referitoare la abuzurile psihiatrice. Poate puteti sa abordati acest subiect intr-un viitor articol…

  5. Şansoneta franţuzească, cerbul de aur, vax cu apă rece. În acele timpuri cîntau titani: Django Reinhardt, Stephane Grappeli, Charlie Parker, Coltrane, Thelonius Monk, Bill Evans….

    Pentru astia nu ati avut urechi? De fapt, vorba dumneavoastra „gusturile muzicale, cele estetice in genere, spun mult despre identitatea noastra.”

    Cât despre Moustaki, Dumnezeu să-l ierte, că tare i-a plăcut viaţa.

      • Aha, acum mai veniti de-acasa, Modern Jazz Quartet, Duke Ellington, Ella Fitzgerald, au fost in Bucuresti, da.

        A vorbi despre Edith Piaff sau Celentano e ca si cum, cei tineri acum, ar vorbi despre Madonna si George Michael, peste vreo 30 de ani. Fum.

        • La inceput am vrut sa ma abtin. M-am razgandit. Daca sansoneta franceza e vax cu apa rece, inseamna ca este adevarat: gusturile spun multe…. Nu eram de acord cu afirmatia respectiva, mai ales avand in vedere ca „… non disputandum”, dar iata ca am primit un contraargument extrem de rapid.
          Felicitari Dle Tismaneanu pentru articolul Dvoastra, din pacate a fost prea putin mediatizata disparitia lui Moustaki, macar nostalgia acelui superb „Le meteque” pe care dansam la ceaiurile din liceu merita acest articol.

            • Si pentru ca veni vorba de sansoneta franceza: cand a murit Brassens, in Franta lumea plangea pe strada. Probabil ca asa sunt francezii, mai necultivati, nu stiu ce sa aprecieze. Probabil stiti ca Moustaki(Giuseppe Mustacchi) si-a luat prenumele Georges in onoarea lui Brassens. In rarele(din pacate) prilejuri cand trec Pont des Arts, mi-aduc aminte fara sa vreau de Brassens. Caci „le vent frippon” imi aduce aminte de el. Asa cum la Bruges imi aduc aminte de Brel. Si la Paris de Piaf(cu un singur f), Montand, Reggiani, Gainsbourg, Greco, Laforet…..
              Cand te plimbi prin Paris parca auzi sansonete, parca astepti sa te intalnesti cu Gainsbourg invaluit de aromele strugurilor…… Si daca iti aduci aminte de Montand, iti aduci aminte si de Signoret. Si atunci si de Gabin, Gerard Philippe, Lelouch, Trintignant, Vadim, Belmondo.. Si atunci si de Dumas, Stendhal, Balzac …….
              Da, Dle Tismaneanu, sansoneta franceza(din care e drept Moustaki nu e cea mai pregnanta figura, dar este acolo, important, iar pentru noi este in nostalgiile noastre) este parte din cultura franceza. Din imensa cultura franceza. Care va ramane. Si de aceea cred ca articolul a fost extrem de bine venit.

            • Mi-am dat seama ca l-am uitat pe Becaud („Nathalie”). As fi putut vorbi despre „Les uns et les autres” al lui Lelouch. Despre Jean Ferrat cantand Aragon (dincolo de politica, dincolo de pasiuni ideologice). Ori despre mai timpuriul „Un homme et une femme”. Multi nu stiu, dar, in ’64, „Les parapluies de Cherbourg” al lui Jacques Demy ne-a marcat, unora dintre noi, destinele. Catherine Deneuve, Nino Castelnuovo. Era primul musical vestic care rula la Bucuresti, la „Patria”. Ce culori, ce costume, ce melodii… Apoi, Nino Ferrer cu „Gaston”, nu Marin :)

              Inteleg ca Marie Laforet traieste acum in Elvetia, are o galerie de arta. „Ivan, Boris et moi…:

              http://www.youtube.com/watch?v=k-nOLXTz4gc

              http://www.youtube.com/watch?v=_2w0S5N8UPI

              Eu unul fac parte dintre cei care nu sunt dispusi sa renunte la ceea ce se cheama l’image de marque a culturii franceze. Ma bucur ca gandim si simtim la fel in aceasta privinta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro