joi, iunie 24, 2021

Muntenegru, la răscruce de vânturi (I)

Luna aprilie a anului curent a adus un moment de revigorare a relației dintre România și Muntenegru, două fiind reperele notabile care au survenit într-un scurt interval de timp: la 15 aprilie, Đorđe Radulović, ministrul muntenegrean al Afacerilor Externe a participat la conferința[1] EUXGLOB 2021 – The New Transatlantic Relations and the Perspectives of the Global Order organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar la 19 aprilie Matei Viorel Ardeleanu, ambasadorul României la Podgorica a avut o întâlnire[2] cu Zorka Kordić, Negociator Șef al Muntenegrului pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Contextul în care au survenit aceste două repere este complex și are o dinamică imprevizibilă. De aici, derivă riscul ca relevanța lor să fie diminuată, dacă nu ar fi așezate într-un tablou complet, compus de evenimentele recente din Muntenegru, de prioritățile politicii externe românești, de situația regională din Balcani și de tendințele pro sau contra extindere la nivel european. Sigur, toate aceste coordonate nu pot fi surprinse într-un singur cadru, dar pot fi extrase observații utile din perspectiva dezideratului muntenegrean al aderării la Uniunea Europeană, postură în care s-a aflat și România nu cu mult timp în urmă.

Noua politică externă muntenegreană

Obiectivele politice asumate de Podgorica în istoria recentă a țării au urmat o succesiune derivată din dimensiunile reduse ale țării: mai întâi, păstrarea timp de 14 ani a unei reminiscențe iugoslave, prin Uniunea Serbia și Muntenegru, după care a urmat redobândirea independenței[3], reușită în anul 2006. Aderarea la NATO a fost reușită în 2017, iar termenul cel mai optimist pentru aderarea la Uniunea Europeană este anul 2025.

Đorđe Radulović ocupă funcţia de ministru din decembrie 2020 şi face eforturi să accelereze procesul de aderare la UE,  dovadă fiind programul său de deplasări externe. A efectuat vizite oficiale la Berlin[4] în ianuarie, la Budapesta[5] în februarie, la Atena[6] și la Paris[7] în aprilie. S-a întâlnit la Podgorica cu omologul slovac, Ivan Korcok[8], în februarie și cu omologul italian, Luigi di Maio[9], în martie. Apropierea țării sale de Uniune este, cu certitudine, principalul obiectiv al mandatului pe care și l-a asumat, dar, deloc surprinzător, același obiectiv îl obligă pe ministrul muntenegrean să acorde egală atenție relațiilor cu statele vecine.

Ca dovadă stă faptul că Đorđe Radulović a lansat, la doar o lună după numirea sa la conducerea ministerului, un proiect de politică externă numit „Zero probleme cu statele vecine”[10], în centrul căreia se regăsește problematica relație bilaterală dintre Muntenegru și mai marele stat vecin, Serbia, dar nu numai. În mod cert, acest proiect își are originea în situația demografică ce caracterizează societatea muntenegreană, în care niciunul dintre grupurile etnice nu poate revendica singur o poziție de majoritate absolută[11]. Conform recensământului din 2011, etnicii muntenegreni au o proporție de 44,98%, etnicii sârbi de 28,73%, bosniacii de 8,65%, albanezii de 4,9%, croații de 0,97%, la care se adaugă un procent de 3,31% care s-au declarat musulmani[12].

         Muntenegru are o situație aparte: dobândirea statului de membru al NATO și, pe viitor, de membru al UE constituie pentru Podgorica garanția păstrării intacte a însăși suveranității sale în raport cu Serbia, fiind evident faptul că Belgradul își consideră vecinul mai mic un stat vasal, dator să arate dragoste frățească.

De altfel, la Podgorica a existat mereu temerea unei lovituri de stat dirijate de la Belgrad prin intermediul forțelor pro-sârbe din Muntenegru, prima tentativă[13] fiind semnalată în 1999, iar o a doua tentativă[14] în 2016, cea din urmă având și un aport din partea Rusiei. Un ecartament de aproape 20 de ani, așadar.

Singura controversă care a însoțit acest spectru al ingerinței armate sârbești a ținut de veridicitatea lui, având în vedere că acuzațiile aferente au emanat de fiecare dată dinspre piramida de putere construită de Milo Đukanović, liderul de facto și de iure pe care l-a avut țara, omul care a orientat Muntenegru decisiv spre Vest și căruia, inerent, teza unui vecin ostil i-a servit ca justificare pentru a rămâne la conducere timp de trei decenii.

În aceleași trei decenii, forțele politice pro-sârbe din Muntenegru au așteptat conjunctura favorabilă pentru accederea la putere, ceea ce s-a întâmplat odată cu alegerile parlamentare din august 2020. Prin urmare, e lesne de anticipat că acestea vor recurge la stârnirea sensibilităților etnice pentru a-și conserva victoria, chiar cu prețul de a da foc Romei, metaforic spus.

Nu este o presupunere exagerată. Un studiu de caz publicat de Universitatea Cambridge în 2018 cu privire la perioada de tranziție post-comunistă a Cehoslovaciei și a Uniunii Serbia și Muntenegru a constatat că, în cele două exemple de uniuni statale, strategia cea mai solidă prin care politicienii și-au asigurat sprijinul electoral a fost zgândărirea sensibilităților etnice ale populației[15]. Este esența politicii pe care au promovat-o lideri sârbi precum Slobodan Miloșevici și Radovan Karadžić, dar și președintele croat Franjo Tudjman, cu consecințele cunoscute.

Politica internă la Podgorica

Scrutinul electoral de anul trecut din Muntenegru a deschis o Cutie a Pandorei. Partidul Social Democrat, controlat de Milo Đukanović, a pierdut majoritatea parlamentară pentru prima oară, dar cel în cauză este în continuare președintele țării. În Parlament, au acces tot pentru prima oară formațiuni politice având o agendă pro-sârbă fățișă. Exemplul cel mai ilustrativ este dat de Milan Knežević, lider al partidului Frontul Democratic: în 2016, a luat parte la tentativa de lovitură de stat în care au fost implicați și doi ofițeri de informații ruși, în 2019 a fost condamnat la cinci ani de închisoare[16] pentru aceste fapte ale sale, iar în 2020 a revenit în Parlamentul de la Podgorica, fiind membru în Comisia pentru relații internaționale și emigranți[17], cea care avizează[18] ambasadorii muntenegreni trimiși în străinătate.

Așadar, realitatea „de la firul ierbii” este brutală și, fără îndoială, are legătură cu progresele sau stagnările înregistrate de Muntenegru pe drumul său către aderarea la UE. Ambasadorul muntenegrean la București, Goran Poleksić, spunea clar în octombrie 2019 faptul că în țara sa există „forțe de extremă dreapta care sunt împotriva statutului de membru al NATO și care sunt interesate să încetinească avansul țării spre Uniunea Europeană”[19]. Cine sunt aceste forțe? În evaluarea think-tank-urilor de la Washington, forțele politice de dreapta sunt identificate în alianța „Pentru Viitorul Muntenegrului”, condusă de Frontul Democratic, a cărei orientare este pro-sârbă și pro-rusă și care beneficiază fățiș de susținerea Bisericii Sârbe Ortodoxe din Muntenegru[20].

Actualul guvern muntenegrean nu este omogen sub aspectul agendei după care funcționează. Dimpotrivă, se distinge imaginea unor miniștri având preocupări diferite, pe care premierul conațional caută, mai mult sau mai puțin convins de necesitate, să-i reconcilieze. Ca și la București, puterea executivă aparține în prezent unei coaliții de guvernare formată strict pentru a înfrunta un adversar comun, nu bazată pe afinități ideologice. În cazul Muntenegrului, acest adversar comun este piramida de putere construită timp de 30 de ani de către președintele Milo Đukanović.

Din păcate, două episoade consumate recent la Podgorica indică începutul unei etape de zgândărire a sensibilităților etnice, iar o cercetare publicată în 2019 de Facultate de Științe Politice a Universității din Belgrad dă cheia de interpretare a situației.

Cercetarea respectivă a evaluat „distanța etnică în Muntenegru la 10 ani după dobândirea independenței”[21], utilizând scara distanței sociale Bogardus. Concluziile sunt deosebit de relevante, mai ales prin corelație ulterioară cu alți indicatori. Astfel,  s-a constatat că distanța etnică a crescut între 2013 și 2018, anii luați ca puncte de referință, tendința fiind imprimată de variabilele politice și contextul regional general. Mai precis, etnicii albanezi și cei bosniaci s-au îndepărtat de etnicii muntenegreni și cei sârbi, în timp ce ultimele două grupuri etnice au rămas apropiate.

Aceeași cercetare a luat în considerare strânsa corelație între factorul politic și factorul etnic, specifică regiunii ex-iugoslave, precum și experiența istorică înregistrată de Muntenegru în mod particular, ca cel din urmă stat al federației iugoslave care s-a desprins de Serbia și ținându-se cont de fragila majoritate etnică pe care o au muntenegrenii în propriul stat.

Astfel, cât timp opțiunea politică la Podgorica a fost să rămână alături de Serbia, etnicii muntenegreni și sârbi au format o „majoritate etnică combinată”. Odată cu afirmarea aspirației la independență spre finalul anilor ‘90, a apărut însă „o alianță informală între muntenegreni și minoritățile non-sârbe”. În rezumat, polaritatea etnică în Muntenegru a fost dată în realitate de un azimut politic, suprapus pe două constante: distanța etnică redusă dintre muntenegreni și sârbi, dar și caracterul multietnic al societății muntenegrene în ansamblul ei.

La intersecția politicii interne cu politica externă, stă concluzia anticipativă că aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană este de natură să consacre caracterul multietnic al țării și să scrie epitaful majorității combinate sârbo-muntenegrene.

Genocidul care nu e genocid

În parcursul european al Muntenegrului, domeniul justiției este cel mai atent urmărit de la Bruxelles. Ori, la Podgorica, noul guvern îl are ca ministru al Justiției și pentru Drepturile Omului și ale Minorităților pe Vladimir Leposavić, anterior consilier juridic principal al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, susținut în această funcție de același Front Democratic[22], chiar dacă formal nu face parte din acest partid.

În luna martie a anului curent, practic la doar trei luni de la investire, ministrul în cauză a fost protagonistul unui scandal ce denotă prioritatea pe care o acordă electoratului muntenegrean pro-sârb și mai puțin avansului pro-european al țării. Concret, Vladimir Leposavić și-a exprimat public dubiile pe care le are cu privire la caracterul de “genocid” al masacrului de la Srebrenica și legitimitatea Curții Penale Internaționale de la Haga[23].

După cum era de așteptat, declarațiile sale au provocat reacții de protest din partea Uniunii Europene, a mai multor state europene și SUA, la presiunea cărora premierul muntenegrean Zdravko Krivokapic a afirmat că va încerca demiterea ministrului Justiției, deși îi lipsește susținerea parlamentară pentru o astfel de decizie. Și Vladimir Leposavić și-a nuanțat declarațiile, insistând că ceea ce a spus inițial a fost scos din context și că nu contestă dimensiunea tragediei de la Srebrenica, dar nici nu consideră că există motive pentru a demisiona.

Relevantă este reacția ambasadorului german de la Podgorica la declarația făcută de ministrul muntenegrean al Justiției – și a exprimat îngrijorarea cu privire la direcția pe care se află în prezent Muntenegru, ca stat și ca societate[24]. În traducere, declarația respectivă a echivalat cu tragerea frânei de mână în mers, cu riscul de schimbare violentă a direcției.

Marja limitată de acțiune pe care o au forțele pro-europene din cadrul coaliției guvernamentale e reflectată de ceea ce a declarat premierul muntenegrean Zdravko Krivokapić cu ocazia unei recente întâlniri avute cu președintele Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, Zoran Tegeltija. În contextul menționat, partea bosniacă a adus în discuție un proiect de rezoluție privind genocidul de la Srebrenica care ar fi trebuit adoptat la nivelul Parlamentului muntenegrean. Răspunsul dat de Zdravko Krivokapic a fost că nu știe dacă aceasta va mai fi adoptat, deoarece guvernul pe care îl conduce nu influențează deciziile Parlamentului și că o astfel de rezoluție a fost parțial adoptată, sub forma unei Declarații formulate în anul 2009. Mai explicit de atât, premierul muntenegrean a spus: “nu va suparați pe mine, dar trebuie să spun că cel mai rău lucru care se întâmplă în regiunea noastră este faptul că suferințe și prejudicii ireversibile provocate familiilor care au fost victime ale genocidului de la Srebrenica sunt folosite din nou astăzi în scopuri politice”.[25]

Cetățenii care nu sunt cetățeni

În 1999, la Washington se considera că Muntenegru e un “caz special”[26], pentru simplul fapt că Milo Đukanović refuzase cu doi ani în urmă să se alăture forțelor armate iugoslave trimise în Kosovo de Slobodan Miloșevici. După 20 de ani, acest stat din Balcani chiar a ajuns să fie un caz special, prin intersectarea compoziției sale etnice cu migrația determinată de factorii economici. Astăzi, e o țară care are două diaspore: una muntenegreană, răspândită în Europa, Canada și SUA, dar și o alta sârbă, aflată între granițele muntenegrene.

Conform unui studiu[27] al Organizației Internaționale pentru Migrație, 181.908 de muntenegreni se aflau în diaspora în anul 2007, însă o estimare efectuată în anul 2014 de guvernul muntenegrean indica un total de circa 200.000 de persoane, echivalentul a 32% din populația țării[28]. Pe de altă parte, recensământul[29] din 2011 a înregistrat în Muntenegru 178.110 de persoane care s-au declarat ca fiind etnici sârbi, reprezentând 28,7% din totalul populației. În linii mari, o treime din societatea muntenegreană a emigrat, în timp ce o altă treime, trăind în continuare pe teritoriul muntenegrean, se consideră pe sine ca aparținând, etnic vorbind, vecinului mai mare, Serbia.

Pe acest fundal, în martie 2021 guvernul muntenegrean a anunțat că are un proiect de lege care prevede facilitarea procesului de obținere a cetățeniei, premisa  fiind statistica Ministerului Afacerilor Interne, conform căreia în țară locuiesc 63.746 de străini, adică aproximativ 10% din totalul populației. Dintre aceștia, 30.930 locuitori au statutul de străini cu reședință permanentă[30], iar majoritatea dintre ei sunt membri ai familiilor de refugiați și persoane strămutate venite din alte foste republici iugoslave în timpul conflictelor din anii ‘90. La prima vedere, demersul de reformă legislativă era animat de o intenție lăudabilă, întrucât le-ar fi conferit celor care trăiesc pe teritoriul muntenegrean cu permis de ședere permanent dreptul de a vota și de a solicita cetățenia muntenegreană, sub condiția să renunțe la cetățenia pe care o dețin deja, luând în considerare că legislația muntenegreană nu permite cetățenie dublă.[31]

În aprilie 2021, același Minister al Afacerilor Interne a anunțat că intenționează să actualizeze registrele de reședință, prilej cu care va iniția procedura de retragere a cetățeniei muntenegrene pentru 2.100 de persoane, aflate în situația în care au dobândit în mod voluntar și cetățenia unui alt stat[32], dacă nu vor alege să renunțe la aceasta din urmă. În același timp, a avertizat cetățenii muntenegreni din diaspora că cei care nu și-au actualizat documentele de identitate și nu depun în perioada următoare cereri în acest sens vor fi sancționați contravențional. Conform statisticii invocate de minister, există peste 16.000 de persoane fără cărți de identitate emise, dar care apar pe liste electorale, iar circa 50.000 de cetățeni muntenegreni figurează cu cărți de identitate expirate[33].  

Partidul Social Democrat a acuzat imediat faptul că aceste demersuri anunțate de guvern se vor solda cu „o inginerie etnică, astfel încât să existe mai mulți sârbi în Muntenegru și muntenegrenii să devină minoritari în propria țară”[34], având în vedere că proiectul de lege ar fi avut ca beneficiari îndeosebi etnici sârbi. Susținătorii lui Milo Đukanović s-au autointitulat „patrioți” și au organizat mitinguri în fața Parlamentului și în orașele Niksic, Cetinje și Budva. Nu au fost consemnate incidente majore, dar vârful emoțional al protestelor a fost atacarea unui automobil în care se afla fiica premierului Krivokapić[35].

Diaspora muntenegreană s-a alăturat protestelor, ca reacție la avertismentele transmise anterior de Ministerul Afacerilor Interne, considerând că va fi afectată în mod direct[36]. În fapt, percepția a fost că guvernul urmărește din interes electoral să ofere cetățenia muntenegreană sârbilor din interiorul granițelor, concomitent cu excluderea de la viitoare scrutine a muntenegrenilor din străinătate, cei mai mulți aflați în Europa.

În cele din urmă, autoritățile au anunțat că retrag temporar proiectul de lege privind cetățenia, iar protestatarii s-au angajat să organizeze noi mitinguri dacă acesta va reveni pe agenda guvernului, acuzând că reforma legislativă scontată reprezintă o trădare a intereselor naționale.[37]

Quo Vadis?

În discursul pe care Đorđe Radulović l-a susținut la conferința organizată de Universitatea Babeș-Bolyai, acesta a admis că „e conștient că procesul de integrare europeană aduce cu sine forțe transformaționale care vor genera o dezvoltare de ansamblu în societate și în aparatul de stat”[38]. Este evident, însă, faptul că nu toți colegii săi de cabinet privesc cu ochi buni această perspectivă.

Același ministru a exprimat o doleanță care trebuie înțeleasă în cheia limbajului diplomatic și în contextul evenimentelor aflate în derulare la Podgorica, anume ca “Uniunea Europeană să aibă o prezență politică economică și politică în Balcanii de Vest de natură să-i asigure influența în zonă”[39]. La urma urmelor, orice vid de putere tinde să fie umplut de forțe concurente, iar UE în mod cert are parte de acestea.

Profesorul american Marc L. Greenberg a pus punctul pe „i” la finalul unui articol pe care l-a publicat în martie anul curent, lansând următoarea dilemă: „Vestul a învățat în urmă cu 25 de ani și în felul cel mai nefericit faptul că, în Balcani, conflictele pot duce la tragedii. Se va repeta oare istoria acum, în Muntenegru?”[40]

Dincolo de aprecieri speculative, Muntenegru este cel mai mic stat din Balcani și era considerat până recent candidatul cel mai promițător pentru aderarea[41] la Uniunea Europeană. Dimensiunile sale îl fac ușor de integrat în proiectul european, dacă ar exista suficientă voință din partea tuturor Statelor Membre. Din păcate, pare să cadă victimă priorității înșelătoare care i se acordă Serbiei, inclusiv de către România, iar atunci concluzia este că războaiele din anii ‘90 nu au fost o lecție învățată, ci mai degrabă o istorie dată uitării.

Autori: Anđela Petković, Iulian Mareș

Ilustrație de: Alisa Rujović

Aparut pe site-ul Sinopsis

NOTE_____________________


[1] https://euro.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/EUXGLOB-Program-5.pdf

[2] https://www.eu.me/puna-podrska-rumunije-integraciji-crne-gore-u-eu/?fbclid=IwAR1_u7VC6KTZwdQYJyhkQToGQ2x8TjugUp1znwcLAlJ4W9gMRfM-7HpNl5s

[3] Muntenegru a fost regat independent între anii 1910-1918, anterior fiind principat, între anii 1852-1910.

[4] https://www.alamy.com/german-foreign-minister-heiko-maas-r-and-his-counterpart-djordje-radulovic-of-montenegro-meet-in-berlin-germany-january-15-2021-kay-nietfeldpool-via-reuters-image397604438.html

[5] https://kki.hu/en/visit-of-dorde-radulovic-minister-of-foreign-affairs-of-montenegro-at-the-institute/

[6] https://www.mfa.gr/en/current-affairs/top-story/statements-of-minister-of-foreign-affairs-nikos-dendias-following-his-meeting-with-the-foreign-minister-of-montenegro-dorde-radulovic-athens-23-april-2021.html

[7] https://www.diplomatie.gouv.fr/en/country-files/montenegro/news/article/montenegro-meeting-between-clement-beaune-and-djordje-radulovic-paris-21-apr

[8] https://mvp.gov.me/en/news/239557/Foreign-Ministers-Radulovic-and-Korcok-Montenegro-and-Republic-of-Slovakia-demonstrated-friends-and-allies.html

[9] https://mvp.gov.me/en/news/241560/Ministers-Radulovic-and-Di-Maio-Italy-will-continue-to-strongly-promote-the-European-path-of-our-country.html

[10] https://www.euractiv.com/section/all/interview/montenegro-fm-zero-problem-doctrine-for-the-western-balkans/

[11] https://www.refworld.org/docid/4954ce1d23.html

[12] https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/population-demographic-situation-languages-and-religions-51_en

[13] https://www.washingtonpost.com/wp-srv/inatl/longterm/balkans/stories/montenegro062599.htm

[14] https://www.hotnews.ro/stiri-international-23130776-tentativa-lovitura-stat-dejucata-2016-muntenegru-5-ani-inchisoare-pentru-doi-opozanti-pro-rusi.htm

[15] https://www.cambridge.org/core/journals/nationalities-papers/article/abs/challenges-in-conflict-management-in-multiethnic-states-the-dissolution-of-czechoslovakia-and-serbia-and-montenegro/E3826BF6E2AC651E87B65DA778BEEA00

[16] https://balkaninsight.com/2019/05/09/montenegro-court-sentences-13-in-coup-case/

[17] https://zakoni.skupstina.me/25saziv/index.php/en/skupstina/poslanice-i-poslanici/parlamentarne-partije/24-skupstina/poslanice-i-poslanici/parlamentarne-partije/demokratski-front/126-mr-milan-knezevic

[18] https://zakoni.skupstina.me/25saziv/index.php/en/odbor-za-medunarodne-odnose-i-iseljenike/aktuelnosti

[19] https://www.digi24.ro/stiri/externe/ce-a-facut-muntenegru-cu-cetatenii-sai-radicalizati-1196443

[20] https://www.csis.org/blogs/european-election-watch/winds-political-change-montenegro

[21] http://www.doiserbia.nb.rs/Article.aspx?id=0038-982X1900002B#.YJK3daFRVPZ

[22] https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/montenegros-pm-designate-proposes-candidate-ministers/

[23] https://www.euronews.com/2021/03/30/montenegro-justice-minister-says-srebrenica-genocide-comments-taken-out-of-context

[24] https://china-cee.eu/2021/04/13/montenegro-social-briefing-is-the-return-of-dangerous-ideologies-in-montenegrin-society-on-the-scene/

[25] https://www.nezavisne.com/novosti/ex-yu/Moj-odnos-prema-Srebrenici-je-jasan/663037

[26] https://www.washingtonpost.com/wp-srv/inatl/longterm/balkans/stories/montenegro062599.htm

[27] https://publications.iom.int/system/files/pdf/mp_montenegro_2007.pdf

[28] “The Diaspora and Returnee Entrepreneurship. Dynamics and Development in Post-Conflict Economies” de Nick Williams, Oxford University Press, 2021, pag. 56.

[29] http://www.monstat.org/eng/page.php?id=393&

[30] http://www.rtcg.me/vijesti/drustvo/311775/u-crnoj-gori-zivi-63746-stranaca.html

[31] https://www.gov.me/dokumenta/9a04a9a1-97a1-4727-8acc-7a16666811f5

[32] https://www.dualcitizenshipreport.org/dual-citizenship/montenegro/

[33] https://balkaneu.com/montenegro-over-2-000-people-will-be-deprived-of-citizenship/

[34] https://www.dw.com/sr/crna-gora-politi%C4%8Dka-kriza-bez-kraja/a-57154412

[35] https://www.intellinews.com/protesters-attack-montenegrin-pm-krivokapic-s-car-207568/

[36] https://www.rtnk.me/me/crna-gora/dijaspora:-ne%C4%86emo-dati-svoja-prava/

[37] https://balkaninsight.com/2021/04/08/montenegro-delays-law-easing-citizenship-amid-opposition-protests/

[38] Citat din discursul susținut la conferința EUXGLOB de ministrul muntenegrean al Afacerilor Externe.

[39] Idem 38.

[40] https://theconversation.com/montenegro-was-a-success-story-in-troubled-balkan-region-now-its-democracy-is-in-danger-157288

[41] https://www.rferl.org/a/montenegro-coaltion-government-krivokvapic-religion-nationality-djukanovic/31242995.html

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. A fost un gest urat din partea Romaniei sa se faca pres in fata NATO si sa participe indirect la bombardarea sarbilor. Chiar daca stiu ca a fost realpolitik si ca gestul a avut n+1 justificari, este bad karma.

    Cred ca fost punctul in care justificarea existentei aliantei a primit cea mai dura lovitura, prin atacarea unei tari crestine europene suverane, intr-o problema interna, luand partea militiilor separatiste musulmane KLA si permitand separarea unui parti apartinand Serbiei inca din sec. XII.

    Atat putem spera ca roata nu se va intoarce intr-o zi neagra pentru noi, in care forte externe covarsitoare vor decide ca o anume parte din Romania ar trebui, de fapt, sa fie independenta.
    In rest, vad ca balcanii au ramas acelasi viespar in care etnicitatile se lupta pentru influenta, resurse si teritorii si fiecare are desigur dreptatea lui. Trist.

    Istoria (scrisa de invingatori) si demografia vor avea ultimul cuvant!

    • Paradoxul faptului că aproape TOATĂ EUROPA era împotriva Iugoslaviei, a fost demult clarificat! Rusia era aliatul nr 1 al Iugoslaviei și era un ghimpe în sud-estul Europei. Acest ghimpe a fost destrămat, făràmițat. Deci motivul României a fost mult mai simplu decât se crede. Desigur că poporul sàrb, prieten, poate își va reveni din manipularea permanentă și va alege majoritar și clar UE.
      La referendumul pt UE al Romàniei, càt la sută au votat da?
      Unde erau sârbii, ca venit în 1989, fată de noi și cum suntem acum?

      • Incredibil ce „argumente” :)
        Hai sa-ti explic mai simplu. Serbiei i s-a furat Kosovo printr-o interventie militara straina. este echivalentul APROXIMATIV al trecerii Ardealului in posesia Ungariei (sau transformarea in Ardeal „independent” prin interventia Rusiei in favoarea ELA (Erdely Liberation Army) intr-un ipotetic status quo viitor in care NATO si UE nu mai exista iar Vestul are profunde probleme existentiale. Desigur ca vom tzipa ca e al nostru, revizionistii de peste Tisa ca nicidecum, cert este ca o mare putere a venit si a retrasat granitele dupa bunul plac si interesele proprii. PRICIPIUL E NESANATOS. Realpolitik e o arma cu 2 taisuri aunci cand nu esti jucator global…

        • încă o dată vă rog să mă iertați, dar dvs. manipulați lucrurile. Kosovarii au fost printre cei care au susținut varianta menținerii Iugoslaviei ca entitate statală, în timp ce sârbii au subminat tocmai federația. credeți-mă, Belgradul a înfipt în federație câte cuțite a avut la îndemână.

    • „A fost un gest urat din partea Romaniei sa se faca pres in fata NATO”.
      O afirmatie demna de zimbetul larg a lui Iliescu.
      Chiar nu stii de ceea ce se intimpla in fosta Jugoslavie?

      • Stiu chiar foarte bine. Partial pentru ca am fost in zona. De civilii sarbi ucisi in bombardamentele NATO (exemplu) presupun ca nu e oportun sa vorbim. Ei sunt o realitate incomoda in naratiunea dominanta. Faptul ramane: vestul (NATO, UE) si in mai mica masura aspirantii la membership (recte, Romania) au transat o disputa prin interventia directa in afacerile interne ale unei tari dintr-o zona DEJA foarte complicata. Trebuia sa spun, sus si tare, doar pentru ca tara mea, Romania, a avut de castigat in circumstantele de atunci, ca folosirea NATO in contextul respectiv a fost o idee nemipomenita?… Nu, nu am s-o spun.
        DA, ne-am facut pres in fata NATO, la fel cum acceptam de ani de zile, ca niste cetateni de mana a doua, sa intram in Schengen & euro. Mi-a luat totusi 25 de ani si o pribegie de 15 ca sa inteleg ca trebuie sa te respecti tu insuti inainte de a fi respectat de altii. Am fost atunci la fel de pacalit ca si tine de discursul din media mainstream, si cu aceeasi intelegere artificiala.

    • 1. Dincolo de oportunitatea pe care atitudinea Ro. fata de Serbia am exploatat-o in aderarea la NATO ( ca si vanzarea Petrom- cu resurse cu tot- si a principalelor doua Banci- viitorilor parteneri) pentru primirea in UE, ramane o intrebare: ne-am asociat in bombardarea sarbilor sau a unei tari a carei conducere a cautionat cel mai mare masacru de dupa razboi, la Srebrenitza? Faptul ca ucigasii apartineau unei „tari crestine europene suverane”, iar victimele unei comunitati musulmane ce-si dorea -majoritar – sa traiasca intr-o tara indepandenta, a justificat crimele? Si nu numai populatia din Bosnia- Hertzegovina citata., ci si din toate componentele fostei Yugoslavii- cu exceptia Sloveniei ( din pacate, cu crime locale dinspre toate partile).
      2. Oare descompunerea unor Imperii suverane ( Austro-Ungar in 1918, sovietic dupa 1990), ar fi doar „realpolitik” sau decizia corecta a unor popoare ce s-au eliberat din structuri considerate asupritoare? Oare o Rusie „europeana crestina (ortodoxa) si independenta” ar fi fost indreptatita – prin „statutul” respectiv sa masacreze populatiile musulmane din Asia ce si-au revendicat independenta ( presupunand, desigur, ca ar fi avut „putirintza”)? Iar noi s-o cautionam intr-un astfel de -prezumtiv – scenariu?
      3. Atat cat pot constata, conflictele etnice din Balcani sunt la nivelul oricarei regiuni asemanatoare din lume.
      Intretinute de extremisti din ambele / tertele parti.

      • ” The NATO North Atlantic Council had stressed that KLA was „the main initiator of the violence” and that it had „launched what appears to be a deliberate campaign of provocation”.
        Nici KLA, nici sarbii nu au fost ingerasi. Pana la un punct problema e similara cu situatia IL-Palestina (in ceea ce priveste fanatismele desigur).
        Asta a fost directiva neocon la momentul respectiv: Serbia trebuia batucita bine. Ca de obicei noi romanii suntem un pic pe langa istorie (usor in contratimp) dar ne orientam repede dupa mirosul papicii (asta si Carpatii ne-au salvat pana acum). A fost in interesul national (NATO & al.) sa lasam F-16 sa faca buclele necesare peste Banat? Desigur! A fost un gest urat fata de vecinii sarbi? Clar!
        In rest vad multi care inca mai cred narativa oficiala, la atatia ani de la faptele respective. De inteles cumva, cand iti iei informatia din titlurile de seara, intre reclame si meteo.

    • mă iertați, dar nu era o „problemă internă”. dincolo de acest detaliu, gestionarea crizei iugoslave a fost un eșec total din partea statelor europene. în ce privește implicarea SUA, din păcate se cunoaște prea puțin faptul că poziția inițială la Washington a fost pro-sârbă. Acțiunile ofensive ale armatei iugoslave (mă rog, cât de iugoslavă mai era …) în Kosovo au primit undă verde din partea americanilor, condiția pusă fiind să rezolve situația rapid, ceea ce nu au reușit. Ce a urmat … a fost cu totul altă poveste, din punctul meu de vedere sârbi au cules roadele propriilor greșeli.

  2. Ce face Montenegro cu imprumuturile s icontractele cu China ?
    Sinr compatibile cu aderarea la EU ? In fond n-au impiedicat intrarea in NATO !
    Ce parere aveti, Dle Mares, cum se leaga si se dezleaga toate astea ?

    • Muntenegru va plăti datoriile Chinei cu stațiunile Budva și Bar, care vor deveni chinezești. Autostrada chinezească va lega stațiunile lor cu Serbia, Ungaria, Slovacia.

      • Poate Montenegro poarte oferi si un port la Adriatica ce poate fi dezvoltat si militarizat. Si uite=asa intra China in NATO !

    • Vă mulțumesc pentru întrebări, în primul rând. Dacă vă referiți la contractul de construire a celebrei autostrazi, este vorba de un singur împrumut. Din păcate, modul de gestionare a fondurilor alocate de chinezi a fost cel puțin discutabil. Proiectul, în ansamblul lui, nu e incompatibil cu aderarea la UE. Chiar există un alt proiect în apropiere, în Albania dacă țin minte corect, finanțat de UE și executat de companii chineze. Revenind însă la cazul muntenegrean, merită avut în vedere că în proiectul autostrăzii sunt implicate cel puțin 2 companii din state membre ale UE, ca subcontractori ai chinezilor, deci … totuși, problema spinoasă ține de capacitate de rambursare a împrumutului și modul defectuos în care banii au fost gestionați.

  3. Toata simpatia pentru Muntenegru, merita in UE si NATO. Daca Romania intr-adevar acorda atentie diferita Serbiei vs. celorlalte state ex yugoslave (altfel de cele cerute de marime, proximitate si minoritati romanesti, atentie) atunci cineva din ministerul de externe ar trebui sa-si caute un alt job. Oricum , aproape 30 % sarbi nu e o formula facila, trebuie insa gasite mijloace de coexistenta dincolo de aiurelile legate de mandrii nationale/etnice/identitare, atat de paguboase pentru toti.

    • Serbia și Albania par să fie prioritățile MAE în Balcani. Ceea ce, oricum, e mult spus. În realitate, România e prezentă diplomatic și economic în regiune cu mult sub nivelul de așteptare din partea statelor respective și cu și mai mult raportat la potențialul pe care îl are acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Iulian Mares
Iulian Mares
Iulian Mareș este jurnalist independent, specializat în economie și relații internaționale.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Despre legea Goodhart și efectele ei perverse

Există o deosebire esențială între a măsura proprietăți fizice în laborator și a măsura activități umane în societate. Când...

Primele concluzii după întâlnirea Joe Biden – Vladimir Putin din Geneva, 16 iunie 2021

În articolul anterior, dedicat întâlnirii Biden – Putin, am trecut în revistă o serie de informații legate de contextul inițial de la...

Vânzarea de automobile „Dacia 1300”, aparate de radio, televizoare şi maşini de cusut, în rate lunare (octombrie 1973)

Pentru amatorii de istorie a autovehiculelor fabricate în România, exporturile semnificative de automobile „ARO” şi „Dacia” în Columbia nu constituie o noutate....

Să ascultăm instituțiile de știință din România. Spunând… ce?

Anunțurile de pe paginile de internet ale societăților de știință din România, sau cele ale universităților și institutelor...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro