În 2008 Rupert Murdoch, stăpânul unui imperiu mediatic extins din SUA până în Marea Britanie, spunea cu „jurnalismul de calitate este marfă scumpă” care trebuie plătită inclusiv pe Internet şi ameninţa Google cu blocarea conturilor pentru a sista accesul gratuit la presă. În 2011, acelaşi Murdoch îşi cerea scuze public de la britanici la închiderea forţată a unei publicaţii cu 7,5 milioane de cititori, fondată în 1843: „Activitatea News of the World era de a le cere socoteală altora. Dar a eşuat când a trebuit să dea el socoteală. Ne pare foarte rău pentru neregulile comise. Ne pare rău pentru durerea suferită de persoanele afectate… Sunt conştient că scuzele nu sunt suficiente”.
Părintele tabloidizării, cu The Sun şi New York Post în portofoliu, deţinătorul celor mai importante titluri din presa mondială de la Times la Wall Street Journal, a unor canale de televiziune influente ca Fox News şi Sky News, octogenarul Murdoch şi oamenii lui au intrat în atenţia anchetatorilor britanici, apoi a FBI, a Parlamentului englez şi a Senatului american după ce a ieşit la iveală că jurnaliştii diviziei britanice a News Corp. au interceptat peste 4000 de persoane pentru a folosi informaţia în beneficiul patronului lor. Au fost ascultaţi ilegal membri ai familiei regale, vedete, sportivi, până la rudele militarilor ucişi în Afganistan sau ale unor adolescenţi dispăruţi. Afacerea interceptărilor a durat mai mulţi ani şi a afectat concurenţa de pe piaţa media umflând veniturile News Corp., dar mai ales a făcut praf deontologia jurnalismului substituindu-o cu banditismul informaţional, cu dispreţul faţă de viaţa privată, faţă de familie şi de intimitatea la care are dreptul orice fiinţă umană. Că ziariştii au practicat acest „sport” fără împotrivire, descrie statutul de dependenţă, de pierdere completă a autonomiei pentru bani, pentru job etc. şi de părăsire a principiilor meseriei, în divorţ cu libertatea de exprimare din care jurnalismul s-a născut.
Speculaţiile legate de sacrificarea publicaţiei News of the World în schimbul unei preluări facile a companiei de telecomunicaţii BskyB, pentru cumpărarea căreia Rupert Murdoch pregătise deja 10 miliarde de Euro, nu se confirmă: s-au operat peste zece arestări în scandalul interceptărilor, James, fiul magnatului este anchetat, şeful poliţiei londoneze şi-a dat demisia, iar premierul britanic, David Cameron este în vizor pentru conivenţa cu magnatul care i-a susţinut campania electorală. „Prea multă putere” – a concluzionat liderul Partidului laburist, socotind că Murdoch deţine aproape un sfert din piaţa media britanică şi o influenţă politică semnificativă.
La scară minoră, ambiţiile magnatului de presă Murdoch s-au regăsit şi la noi. Sorin Ovidiu Vântu visa să numească miniştri, să schimbe preşedinţi, să controleze Serviciile de informaţii şi Justiţia. Nici trustului său nu-i erau străine pândirea cu orice mijloace a adversarilor, infiltrarea de „spioni” la inamic (vezi cazul redacţiei Kamikaze), obţinerea de informaţii bune de strivit concurenţa şi de umplut conturile. S-a întâmplat însă că l-au pescuit (legal) alţii pe el şi a făcut cunoştinţă cu puşcăria. Deşi are aparenţa unui joc defetist, vândut şi revândut (sau nu), cu falimentarea unor publicaţii însă rămas angajat patetic în lupta politică, totuşi trustul Realitatea Media şi-a diminuat puterea şi resursele.
După o experienţă carcerală traumatică, Dinu Patriciu a trecut la achiziţii pe piaţa media, subţiată de criză, pariind deocamdată pe presa de calitate, fiind prezent cu comentarii în propriul ziar. Vin alegerile şi se va vedea atunci neutralitatea. Segmente falimentare ale afacerii obligă Adevărul Holding la reorganizări şi la renegocierea publicităţii neplătite terţilor. Până şi Adrian Sârbu, care s-a descurcat cel mai bine cu business-ul PRO TV şi CME, a vândut în primăvară 50 000 de acţiuni. Discret, şi la PRO TV există reaşezări de criză.
Cel mai ţanţoş dintre magnaţii presei româneşti, care şi-a adjudecat şi un scaun politic înalt în Senat, Dan Voiculescu, a angajat Trustul Intact într-un război intergalactic, subordonând scopurilor politice jurnalişti şi manageri. Distrugerea puterii care stă în calea unor privatizări visate, compromiterea adversarilor politici, şantajul firmelor pentru a cumpăra publicitate, fac parte din arsenalul recent dezvăluit de un fost redactor al trustului. În detrimentul puterii acumulate, Voiculescu a fost confirmat de justiţie ca turnător, iar numărul angajaţilor săi se diminuează.
Nu este motiv de jubilaţie starea proastă a presei cu capital românesc, dar pană mass-media va fi preponderent instrument politic şi nu o afacere în sine, nu va putea fi vindecată.
Articol aparut si in revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Da doamna, aveti dreptate. Nu avem nevoie de oameni care sa ne critice in fiecare zi iubitul nostru conducator, care nu stie cum sa ne aduca pe calea cea buna. Si aceste flasnete il denigreaza permanent. Ar trebui sa-l laudam toti in cor, sa facem adunari publice in care sa-l veneram pe Prea-Iubitul. Cum si-a sacrificat Domnia Sa fiica cea mica trimitand-o sa ne reprezinte cu cinste in PE. Cum se chinuie saracuta pe la Bruxelles, departe de prietenii ei din Dorobanti, fara manele si gasca ei de suflet….. Nu se poate ca acele tonomate tocmite de mogulii rai sa o critice permanent pe Zana cea Buna. Avem nevoie doar de moguli buni, ca dl Paunescu, dl Sarbu, sa ne ajute sa vedem calea cea dreapta indicata de Marele Capitan. Noi nu avem capacitatea de a gandi singuri, avem nevoie de acest Pastor sa ne arate Lumina. Iar dracusorii mogulilor rai ne iau uneori mintile. Eu propun sa nu mai asteptam cutitul crizei, sa se dea o Lege prin care sa se interzica toate posturile care-L critica. Nu stii de unde mai pot aparea alti mogulici rai care sa ne intunece gandirea. De fapt, mai bine sa ramana doar TVR, la care cel putin o data pe saptamana (o data pe luna e cam rar….) sa vine Iubitul Carmaci sa ne deschida ochii, sa ne arate cum e cu tara, sa ne explice ca la niste dobitoace ce suntem, ce e bine si ce erau. Si cand nu poate El, sa vina Apostolii Sai: Sf. Boc, Sf. Udrea, Sf. Lazaroiu… Stima noastra si mandria!
Draga George,
Da, puterea trebuie criticata de presa. Dur. Dar si oricine face greseli, indiferent ce imn canta. A critica e o chestiune, dar a avea deontologie profesionala cand critici pe cineva, e o cu totul alta chestiune. Critica constructiva e benefica, critica destructiva e malefica. In toata presa noastra „pre-lovilutie” erau criticati doar capitalistii, care aveau si au si ei foarte multe bube in cap, dar a-i acuza de toate relele din lume, era clar ca e o facatura propagandistica malefica. E limpede ca nimeni nu-i perfect, poate ca si rationamentul meu sa fie gresit, dar cand esti dovedit turnator la SECU, banuit de santaj etc., tunurile presei tale mai sunt credibile?
Tare articolul. Felicitari!
Cam repede trambitati esecul mogulilor.
Probabil va invartiti intr-un cerc foarte restrans si nu vedeti milioanele de oi cu drept de vot care adopta orice fel de idee prezentata la antene.
Felix si SOV controleaza la propriu cel putin 20% din electorat si mai influenteaza inca o data pe atat. Mai investesc in niste pungi cu zahar si ulei, cativa mici si viitorul guvern va fi unul care controleaza absolut toate sursele de informatie. Si sa vedeti atunci 1984 live la Bucuresti.
Traim intr-o lume profund mincinoasa. Adevarul e rezidual…si oricum…nu intereseaza pe nimeni decat atunci cand nu deranjeaza. Pentru ca, vai, putini stiu ca adevarul nu este o valoare estetica, sa placa, ci este o valoare de cunoastere.
De ce cred ca traim intr-o lume profund mincinoasa? Pentru ca certitudinile acestei lumi pot fi numarate pe degetele de la o mana! In schimb o infinitate de incertitudini impanzesc lumea, astfel incat e absolut imposibil de decelat in ce masura ele pot deveni, just in case, adevaruri. Ei bine, pe aceasta infinitate de incertitudini se tese infinitatea de minciuni!
Emitatorii (se le spunem „morali”) ai minciunii (fie ea evidente, fie extrem de greu de decantat) sunt, de regula, emitatorii de informatii (autoritatile centrale/locale, serviciile de informatii, companiile prin campaniile de marketing, etc…)
Din mult adulata „a 4-a putere in stat”, presa a devenit, iata, a 4-a minciuna in stat!
„There Ain’t No Such Thing as a Free Lunch” ne spune, cinic si mercantil, un proverb american!
Ahaaaaaaaa….Asa deci? Pai daca „nimic nu e pe gratis pe lumea asta” (traducere mai facila a proverbului)…inseamna ca nici presa „nu e pe gratis”….De ce? Simplu….Pentru ca ea presupune resurse consistente (materiale si umane) pentru a functiona: sedii, computere, periferice IT, jurnalisti, cameramani, masini, telefoane mobile, reporteri de teren, etc….Armate intregi de oameni, camioane intregi de bani si alte resurse tehnologice si materiale puse in slujba…cui?
A cetateanului….ar suna brusc, raspunsul populist! Vai lasati, ca ma emotionez!
Pai sa legam proverbul american de mai sus….cu unul rumanesc:
” Cine plateste…acela comanda muzica”!
Cu alte cuvinte, resursele alocate pentru fenomenul media (fie el audio-vizual, Internet sau print) trebuie sa aduca profit! Pentru ca ele fac parte dintr-un business! Ori acesta nu rezista/exista daca nu e profitabil! Corect, nu?
Deci ele, resursele investite in presa vor fi directionate, sper ca va e clar, in beneficiul celui/celor care finanteaza presa! Asa ca tendentiozitatea informatiei, minciuna (directa sau prin omisiune) sunt la ele acasa…atata timp cat ele produc profit!
Marketingul – ca instrument de promovare de servicii si produse…a devenit o minciuna extrem de agresiva si parsiva! Mai nou…companiile iti spun intr-un spot publicitar…ca daca vei cumpara de la ele nu’s ce produs/serviciu….tu nu cheltui bani…ci „salvezi” din banii tai…pentru ca, nu-i asa, „ofertele lor de pret sunt cele mai bune de pe piata”!
Iata o minciuna superba…Toate, dar absolut toate companiile sunt in stare sa spuna ca „oferta lor e cea mai buna de pe piata”! Evident, o minciuna ieftina…atata timp cat e evident, pentru toata lumea, ca exista diferente, unele notabile, intre produsele si serviciile diverselor companii!
Purtatoarea mesajului? Presa – prin toate canalele de manisfestare (audio-video, Internet sau print). Foamea teribila de bani (ex: publicitatea este principala sursa de venit a ziarelor print/Internet, nicidecum vanzarea efectiva a ziarului sau abonamentele) a presei trece peste orice deontologie!
Traim doar intr-o plutocratie nicidecum intr-o meritocratie corecta, fair-play sau cu cartile pe fata!
Spusa lui Goebbels „spune o minciuna la infinit si ea va deveni adevar” pare ca a ajuns (a fost asa dintotdeauna?) paradigma de functionare a presei actuale.
Exemplul cel mai la indemana (pentru mine cel putin) pe care as putea sa il aduc in sprijinul acestei afirmatii este isteria mediatica intitulata pompos „incalzirea globala”.
Aceasta minciuna evidenta, spusa la infinit, a devenit un adevar in mintile multora. O minciuna care a trecut de onorabila varsta de 35 de ani, pentru ca ea dateaza de pe la inceputulul anilor ’70, mai bine spus de prin 1975.
Culmea, ea a fost precedata de o alta minciuna, sustinuta tot de presa, anume „racirea globala” („global cooling”). Dintre cele 2 isterii (sustinute pe bani multi de mass-media), se pare ca prima a avut, are in continuare castig de cauza, asa cum afirma si istoricul Lucian BOIA in excelenta carte „Omul si clima”
Ceea ce pare insa caraghios si vine ca o „auto-reglare” a derapajelor mincinoase ale presei…este tocmai combaterea propriei isterii mincionoase („incalzirea globala”) prin dezvaluirea fraudelor (in fapt, a minciunilor consimtite de „comunitatea stiitifica”) in ce priveste acest subiect.
Ne intrebam de ce presa continua aceasta campanie mincinoasa? Pai…cred ca raspunsul e simplu: pentru ca miza este enorma! E vorba de SUTE, CHIAR MII de miliarde de dolari!
De unde as trage concluzia ca din statutul de „voce informata” a societatii, care ar avea drept „menire” informarea corecta…presa a devenit un instrument de lobby si/sau contra-lobby, pe bani multi, cu mize direct proportionale sumelor aruncate in joc, cu protagonisti pentru care „scopul scuza mijloacele” este nu motivul, ci pretextul demersului lor mincinos! Macar daca scopurile ar fi „nobile”…am intelege ca mijloacele ar putea fi incorecte. Trist e ca, cel putin in cazul subiectului mai sus mentionat („incalzirea globala”), scopul nu e deloc nobil, desi aparentele asa lasa sa se intrevada. Scopul este unul de distrugere a economiilor statelor dezvoltate, de supra-taxare si cheltuire (adica risipire) a banului public!
PS1 Au mai scris si altii despre aceste minciuni. Paradoxal, iata, tot presa isi autoregleaza (din pacate partial si uneori tardiv) propria functionare si propriile derapaje (in special cele care presupun minciuna consimtita).
PS2 Nu, nu o sa cad in capcana numita „paradoxul mincinosului” a lui Epimenide. Tocmai de aceea am spus ca adevarul e rezidual. El exista, rezidual insa, intr-o lume fundamentata pe minciuna. Iar presa, este, (din pacate si mai tot timpul) locomotiva acestei minciuni!
Pana cand?
Buna intrebare, extrem de dificil raspunsul!
Sant convins ca la disparitia atat a realitatii cat si a antenelor multi oameni se vor bucura pe considerentul ca au scapat de grobianismul si ura viscerala ce transpira din asa zisele comentarii ale unor asa zis ziaristi sau analisti de doi bani care intoxica media cu ”dragostea” lor de tara si de oameni,facand jocul unor nemernici si mai mari
-pacat de oamenii dezinformati care sant victimele acestor nemernici-