vineri, martie 29, 2024

Mușamalizarea plagiatelor la nivel înalt nu întărește România în contextul agresiunii Rusiei, ci transformă România în Rusia

Citind o anumită parte a presei s-ar putea crede că la noi e ca la nimenea cu plagiatele – plin de ele la vârful statului, negate pe față cu minciuni sfruntate și călcând în picioare avertizorii de integritate. Nu e așa. Rusia spre exemplu ne-a luat-o de multă vreme înainte. După cum se ilustrează aici sau aici, cultura plagiatului e foarte răspândită în Rusia. Cu aceleași caracteristici ca la noi: oficial „se iau măsuri”, „e importantă etica” – în timp ce de fiecare dată când cineva important e dat în vileag… se invocă întortocheri obscure pentru a nu se lua măsuri. Ca și la noi, proprietatea intelectuală a textelor nu prea are valoare. Poate cu rădăcini în vremea Războiului Rece, când din cauza Cortinei de Fier era legitim să plagiezi orice de la „dușmanul de clasă” din tabăra adversă – de la texte academice la melodii pop. Ca și la noi, se vorbește oficial foarte puțin despre practica răspândită a cumpăratului de teze. Inclusiv vinovații preferă să nege pe față evidența sau în cel mai rău caz să înghită acuzația fără să comenteze, decât să spună clar că n-au copiat niciun cuvânt; căci așa e, ei personal n-au copiat, ci doar au… cumpărat marfă proastă, copiată. Cumpărat sau, dacă erau destul de importanți, primit cadou. Ca și la noi, se vorbește foarte puțin despre cum în anumite domenii sau anumite școli ești victimă sigură ca student: vei crește într-un mediu în care toți colegii copiază/plagiază, în care chiar profesorii te încurajează să o faci – și nici măcar nu vei ști că e greșit. Afli prea târziu ca ai greșit, sau pur și simplu refuzi să afli – fiindcă altfel ți s-ar răsturna prea multe repere morale din viață.

Despre președintele Rusiei s-a raportat de foarte mulți ani că are o disertație plagiată (ceva în domeniul economiei, copiat dintr-un text vechi de 20 de ani). În Rusia asta nu contează și nu există. „Țara are probleme mai importante”. Din 15 ani încoace are probleme mai importante decât să ia în seamă plagiatul președintelui. Care, oricum, argumentează unii dintre apărători, nu e chiar plagiat pentru că nu e într-o teză chiar de doctorat ci ceva mai mică în grad (și desigur nici ISBN n-are, ar observa corect unii de la noi). Și oricum, pe vremea aia erau alte practici și oricum x-y-z comisie încă n-a dat un verdict și doar n-o să ne luăm numai după ce scriu unii și alții care vor răul țării tocmai acum când… Argumente pe care le auzim și la noi despre plagiatele persoanelor importante.

Diferența importantă e că România are o democrație mult mai reală decât Rusia. Că avem la dispoziție și altă soluție decât cea de a spune că negrul e alb și albul e negru. Nu e treaba mea ca profesor să decid singur (și nici măcar împreună cu alți profesori) cine trebuie să ocupe funcții în guvern; la fel și cu alte diverse funcții esențiale pentru țară. Sunt destui alții aleși și delegați pentru așa decizii. Dar cineva trebuie să le spună, repetat și aplicat până vor înțelege, că pentru a conserva stabilitatea în contextul teribilelor amenințări internaționale și în special a celor legate de războiul declanșat de Rusia… nu e nevoie să devenim Rusia. Trebuie neapărat păstrat/promovat x sau y în cutare funcție, din motive care-s prea complicate sau delicate ca să fie explicate public? Bine, dragi decidenți, faceți-o – e de competența dvs. Dar găsiți un mod de a recunoaște problema academică – nu de a minți pe față despre ea ca la Moscova. Poate greșesc eu când spun asta, căci la oamenii publici mult din ce se vede e o fațadă falsă sau incompletă (am mai greșit așa, n-ar fi prima dată), dar…de ce, de exemplu, trebuie să luați un om care în funcția sa oficială iese în evidență ca mai decent decât aproape toți cei dinainte prin aceea că nu-l vezi la chermeze cu interlopi, nu-l vezi amestecat în afaceri de corupție, nu-l vezi făcând glumițe obscene despre adversari, nu-l vezi râzând în nas sau vorbind de sus nimănui și mai ales nu cetățenilor, nu-l vezi cu alcoolul după el, nu-l vezi în circuri tabloide, nu-l vezi fâcând propagandă anti-democrație sau anti-europeană sau anti-românească… și să îl târâți voi în manevre sordide de mușamalizare, să îl folosiți ca paravan pentru plagiatele altora – totul pretinzând că „e spre binele lui”? Sau, mă rog, binele țării; vă preocupă că atacurile pe tema plagiatelor fac rău stabilității țării? Da, se vede de la o poștă cum unii dintre cei mai siniștri adversari ai României jubilează la fiecare nouă acuzație de plagiat; dar m-aș uita cu atenție și la colegii lor care ne împing pe calea rusească de mușamalizare. Colegi și nimic altceva, nu încape îndoială.

România are o viață politică mai democratică decât Rusia. Spre exemplu, la noi e voie să ceri demisia cuiva pe motive de plagiat, fără să te trezești strivit de mașinăria statului (deși chiar și aici cazul atacurilor împotriva Emiliei Șercan ne arată din nou calea către Rusia). Dar… tare bine ar fi să se politizeze mai puțin subiectul. Fiecare dintre oamenii publici care au cerut unui politician sau altuia demisii pe teme de plagiat… are alături și o listă de „plagiatori buni” sau „plagiatori invizibili” la care a închis ochii – ori fiindcă era vorba de oameni aflați de partea bună sau care făcuseră mai mult bine decât rău, ori fiindcă pur și simplu oamenii aceia își vedeau lungul nasului și stăteau cuminți la locul lor. Acest închis al ochilor la „plagiatorii buni/invizibili” face aproape la fel de mult rău ca mușamalizarea pe față. Astfel, politicienii acuzați de plagiat primesc alibiul dorit: „e un atac politic”.

Și tare bine ar fi să nu mai vedem oficiali ai statului care în numele mușamalizării plagiatelor iau peste picior și jignesc la grămadă conducerea CNATDCU, membri ai Academiei Române, rectori ai celor mai mari universități din țară, profesori cu trasee profesionale validate prin toată lumea…

În general, dragi oameni mari, tare bine ar prinde să vedem soluții mai mature. Așa, cum se cuvine de la oameni mari.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Avem un cod rutier care nu se respectă. De ce s-ar respecta regulile la niveluri înalte când ele nu se respectă la nivelurile de bază? Începând de la autoturisme parcate pe trotuar, pe trecerea de pietoni, în buza intersecției, cu două roți pe spațiul verde, în alveolă dar de-a diagonala cu roțile din față pe trotuar. În orice domeniu putem vedea urmele acestei paradigme comun acceptate: Excepția întărește regula/ regulile sunt pentru fraieri/ mie nu mi se aplică/ doar de data asta/ pentru că pot/ și restul argumentațiilor care susțin și întăresc ideea că regula e de formă nu de fond, că în general este opțională, iar dacă ai fost prins încălcând-o ,,ai avut doar ghinion”. Este foarte greu în această dezordine generalizată să mai impui respectarea regulilor. Mediul academic, desigur nu putea decât să urmeze ceea ce societatea în ansamblul ei, este. Da, este o stare de fapt întreținută, ca să poată fi demonstrat mereu și mereu că ,,toți suntem la fel”.

    • Problema este exct invers: cetățenii de rând calcă diverse reguli tocmai pentru că văd, la nivel înalt, că acest lucru este tolerat.

      • Da, perfect de acord. Când nu ai repere, faci cum te taie capul. Și totuși, învățământul superior din occident produce specialiști de calitate. Dar, ca și la noi, nu ajung prea sus în administrarea statului. In democrație, pentru a ajunge politician de frunte trebuie să ai o doză de nesimțire, pentru că orice nenorocit te poate denigra și jigni. Regele Mihai putea fi un reper de demnitate și de moralitate, dar cu aceste calități nu putea ajunge președinte. Iliescu da.

    • Doar ca uneori nu ai cum sa faci altfel. Ma refer la parcare, nu la plagiat. Sunt situatii cand ai ceva de descarcat sau de incarcat, parchezi cum poti cat mai aproape de locul cu pricina, fugi cu limba cravata sa duci sau sa aduci ce e nevoie si te evapori cat poti de repede. Sa plagiezi nu esti obligat, ci doar poate tentat. Pentru nerespectarea unor art. din codul rutier poti avea ceva circumstante atenuante, prima fiind lipsa parcarilor (restaurante, hoteluri, filiale de banca, institutii publice, etc. fara parcare), dar pentru plagiat, nu

      • Sa avem pardon, gradul de civilizatie se vede dupa cum respectam regulile in orice domeniu. Dar multi se considera mai smecheri decat altii. Pe vremuri cand nu aveam masina eram mai putini comozi, mai putin obezi, mai supli si mai muncitori.

    • Nu e totuna sa incalci reguli ca cele pe care le mentionati si sa furi. In plus, oamenii obisnuiti cind sint prinsi incalcind regula trebuie sa si plateasca, in vreme ce plagiatorii nu numai ca nu platesc, dar ii fac si albie de porci sau ii ameninta pe cei care le cer sa plateasca si isi dau legi care sa-i absolve de pedeapsa.

  2. Marii plagiatori ai patriei nu sunt mari.
    Sunt fără caracter diferă de Dumnezeu.
    In fapt sunt niste parveniti care au ajuns in functii cheie pein diverse tertipuri, mișmașuri, combinatii.
    Nu aduc Plus valoare societății românești și bulverseaza sistemul valorilor.
    De fapt ei sunt tot mai mulți de la an la an.
    Cred ca nu mai e nimic de facut pe zona asta.
    „Romania lucrului bine facut” o insemna: plagiatori tot inainte?

  3. „De ce s-ar respecta regulile la niveluri înalte când ele nu se respectă la nivelurile de bază?”

    Adica sa punem carul inaintea boilor.
    Schimbarea de substanta (valori si competenta in politica/administratie/justitie/aparare si ordine interioara/presa/sanatate/educatie/energie/agricultura etc) TREBUIE sa plece de la elita de facto, care TREBUIE sa devina model constant si viu pentru nivelurile de baza.

    • Întocmai. Și elitele nu sunt un model dar sunt poli de putere, așa că mențin o stare de fapt în care ,,toți suntem la fel” pentru auto-legitimare. Atâta timp cât o largă majoritate a populației încalcă zilnic reguli, este foarte probabil să nu fie deranjată de alții care le încalcă. Pleacă de ,,sus” și se legitimează ,,jos”.

  4. Citez doua titluri de articole ( si un extras din primul) din The Economist:
    – „German politicians suffer higher degree of embarrassment from plagiarism than from sex scandals” and: „…..The university’s reassessment of Giffey’s PhD was nudged by VroniPlag Wiki, a crowdsourcing platform that searches German doctoral theses for plagiarism and brought about the fall of high-flying defence minister Karl-Theodor zu Guttenberg in 2011.In the 10 years since, seven further German politicians, including education minister Annette Schavan in 2013, have had their doctoral titles revoked. Doubt has been cast on the qualifications of numerous others, including the PhD of the current president of the European Commission Ursula von der Leyen.”
    -„Only two pages’ of Luxembourg PM’s university thesis were not plagiarised”
    Pare ca suntem destul de bine integrati in UE, pentru a nu ne fi teama de Rusia.

  5. Eu nu înțeleg această tevatură. Toți urlă, dar toți știu că după ’89 cam 80-90% din tezele de doctorate au fost plagiate, prin sprijinul mediului academic. Acum se acuza unii pe alții. Cel mai corect ar fi ca toate să fie anulate, inclusiv beneficiile generoase….

    • @Lucifer. E fals ca 80-90% din doctoratele din Romania de dupa ’90 sunt plagiate. E o greseala sa cazi din lac in put, dintr-o extrema in alta. Au fost destule plagiate intens mediatizate, dar asta nu inseamna ca 80-90% din toate doctoratele sunt plagiate, sau ca ar trebui anulate toate la gramada. Trebuie discernamant si studiate in parte, de la caz la caz. De exp in stiintele exacte nu prea au fost cazuri de plagiat. O alta problema e insa calitatea doctoratelor. Ar trebui criterii mai stricte.

      • Nu cred că e deloc o extremă. Sunt convins că peste 90% din doctoratele românești ale ultimilor 20 de ani au fost obținute exclusiv prin fraudă.

        În România s-au acordat zeci de mii de doctorate în ultimii 20 de ani. Marea majoritate sunt ale unor oameni ce nu au niciun fel de activitate academică, agramați și semianalfabeți. Avem universități întregi și nenumărați îndrumători de doctorat ai căror „doctori” sunt dovediți unul după altul plagiatori. În aceste cazuri ar fi absolut firesc să fie toate anulate. Cei ce și l-eu obținut pe bune nu vor avea nicio probleme să și le susțină din nou.

        În mod normal dacă ai 2-3 lucrări de doctorat plagiate la un îndrumător e firesc să le anulezi pe toate fără probleme.

        • Nu as merge cu generalizarile asa fara limita, peste 90% din doctorate plagiate; astea sunt exagerari. Vorbiti in cunostiinta de cauza? in ce domeniu? Doctorate in Romania nu s-au dat doar in aparare, drept, politie, ci si in inginerie, stiinte exacte, istorie, biologie, etc. NU e corect sa arunci anatema pe toate doctoratele. Stiu multe persoane in stinte exacte care si-au dat doctoratul in RO pe bune, cu lucrari serioase. De ele nu se vorbeste, nu sunt mediatizate, nu fac scandal… Trebuie discernamant. E complet gresit sa anulezi toate doctoratele din RO doar fiindca sunt unii care au plagiat. Daca se dovedeste ca cineva a plagiat, trebuie deposedat de doctorat.

        • Plagiatele sunt o rusine, iar atat autorii unor astfel de lucrari (in primul rand) cat si conducatorii lor ar trebui sa fie pedepsiti exemplar. Practic, e un furt ceea ce fac. Totusi, nu cred ca e rezonabil sa generalizam niste exemple notorii. Pe ce baza sunt facute afirmatiile de genul 80-90% dintre doctorate sunt plagiate, ori ca marea majoritate a celor care au obtinut titlul de doctor sunt agramati ori semianalfabeti, fara o activitate academica? Imi vine greu sa cred acest lucru, sunt sigur ca trisorii dezvaluiti in presa nu sunt reprezantativi ci o minoritate jenanta intre cei care au obtinut titlul de doctor in stiinte. Nu cunosc personal vreun „doctor” cu teza plagiata, insa cunosc foarte multi oameni care au au obtinut titlul in mod onest, chiar daca dupa sustinerea doctoratului nu au continuat sa lucreze in mediul academic ori in cercetare. Nu spun ca au revolutionat stiinta, insa titlul a fost obtinut pe merit.

          Problema e legata de modul in care o lucrare este considerata a fi demna de a fi sustinuta. Sunt cazuri in care autorul nu are nici o publicatie aparuta intr-o revista cu o buna reputatie in randul expertilor in domeniu. E cel mai bun mod de a valida nivelul cercetarii, iar in astfel de reviste plagiatorii nu pre au cum sa isi faca loc.

          • As vrea sa cred ca aveti dreptate, m-ar bucura. Cred insa ca exista o oarecare zona sau macar citeva domenii in care doctoratele sint cu precadere „suspecte”. Administratie, studii europene, politica scl. Nu pot sa nu ma intreb ce contributie stiintifica demna de un doctorat poate exista la, sa spunem, administratie publica, SNSPA sau la Politie. Si ce e aia doctorat la servicii secrete?
            Dar la Aparare? Ca-i razboiul aci. La citi doctori apar de pe-acolo avem macar de-un batalion de Napoleoni si de inca unul de Rommel-i, de nu cite-un regiment intreg. Cu popotari cu tot. Nu de alta insa e pacat sa risipim o asa resursa umana …
            Nu de alta insa cind mai ia cite unul vreo pozitie publica nu poci pentru ca sa zici decit: astia stie carte, dom’le, are scoli inalte, asa ca identifica repede epizootia si-s in stare sa ordone „Pasol na turbinca, Vidma”. Veti fi, sper, de acord cu mine ca scosi din mediul lor, nivelul majoritatii lor este ingrijorator. Sa nu-i spun induiosator.

            • Sa fiu sincer, oricat as incerca sa va dau contra-argumente legate de domeniile pe care le mentionati, nu reusesc sa le gesesc :( Eu insa ma refer la doctoratele in stiinte exacte, inginerie, medicina, stiintele pamantului, chiar filologie sau istorie. Acolo cercetarile sunt publicate in reviste de specialitate (sau ar trebui…) avand un sistem de recenzare, cu editori si referenti internationali.

              In domeniile pe care le numiti dvs mi-e teama ca aveti dreptate. Prea multi politicieni intra in parlament cu o diploma luata chinuit, unii cu bacul luat pe la Calafat (la scoala ori pe Dunare :)) si dupa un mandat ies cu 2 masterate. Daca mai prind un mandat devin si profesori. Ma intreb, la ce le foloseste aceasta impostura?

    • „toți știu că după ’89 cam 80-90% din tezele de doctorate au fost plagiate” spuneti dvs. Nu sunt de acord, cred ca depinde de domeniu.

      • Avem apărate, ordine publică, studii politice, drept, și nenumărate alte umanioare, unde cred că e rezonabil să considerăm că undeva spre 99% din doctorate sunt plagiate. Greșesc? 😄

        • Da, gresiti, nu toti pot fi pusi in acelasi cazan cu smoala. Depinde de domeniu si indrumator, de subiectul ales. Sunt domenii in care daca nu mergi pe teren sa aduni date, informatii, sa faci foto de autor, sa faci propria interpretare nu poti sa termini o teza. Din experienta in mediul universitar circa 70-75 % pot fi plagiate. Cele mai multe plagiate sunt dupa anul 2005 odata cu extinderea internetului.

        • Vorbiti prostii ca sa va aflati in treaba, nu ca ar fi prima oară când faceți asta. Nu aveti legătură cu domeniul dar exagerati tot ce vedeti prin presa. Nu stiti ce inseamna o teză de doctorat si cata munca presupune dar va dati cu parerea, amestecând un numar mare de persoane care muncesc ani de zile pt o teză originală cu niste politruci pe care i-ati vazut dvs pe la televizor ca si-au plagiat doctoratele.

  6. Intreaga suflare romanesca stie foarte bine perioada in care au aparut plagiatele , pe mai toate nivelurile de competenta , ce au avut in cuprins obtinerea unei diplome de atestare a unui parcurs scolar .Plagiatul ca aparitie , la finalul obtinerii unei titlu de Doctor in …. este doar virful aisebergului .Deranjul , ce cuprinde anumite structuri din Invatamint si din intreg parcursul scolar ,se referea la imposibilitatea unor anumite structuri si a unor anumiti formatori de opinie ,,din Media romanesca care in urma noilor legi si a deciziilor CCR nu mai pot folosi mediatic plagiatul ca forma de contra politica .Legea defineste clar intreg parcursul ce tine de aducerea in fata publicului „Plagiatul” .Momentul Zero este binevenit .Multi dintre cei care isi facusera o meserie (posibil sub comanda politica ) de a acuza in Media persoane , posesoare de astfel de diplome ,si pierd obiectul muncii .Santajul devine istorie .Justitia si organul emitent al diplomei respective sunt singurele entitati ce pot proba si decide existenta plagiatului . Borboroseala semi politica facuta cu tinta fixa si prezentatata noua , in Media , ca adevar , devine istorie .Nu exista alta solutie Ce a fost a fost noi trebuie sa mergem mai departe .Cei care cred ca au cunostiinta de fapte nonlegale, pe acest subiect, sa se adreseze direct Justitiei fara a mai folosi Media ca paravan pentru a arata un anume adevar inexistent doar din dorinta de a acuza pe cei ce nu gindesc asemeni lor sau pentru a creea avantaje politice de tot felul .

    • Plagiatele au existat mereu in epoca comunista. Si nesanctionate. Ca Ion Gheorghe, Ion Dodu Balan, Eugen Barbu n-au patit nimic cind au fost descoperiti, dar nici dupa 89.
      Iar dupa 89 au aparut universitatile mai rau decit ciupercile dupa ploaie. Si de unde atitia profesori, conferentiari, lectori si ce mai e in curtea unei universitati?
      In Romania nu s-a desfiintat decit citeva luni ACAdemia Stefan Gheorghiu reinfiintata cu aceleasi cadre citeva luni mai tirziu. Iar studentii de la cea desfiintata nu s-au intors de unde venisera. NU, ei au fost inmatriculati la Universitate. Si impotriva acestei samavolnicii n-au protestat in 1990 decit studentii, nu si cadrele didactice.
      Iar plagiatul a fost si este tolerat, altfel n-ar fi plini peretii cu anunturi de vind lucrare de licenta sau de masterat si n-ar exista atitea site-uri ce promoveaza acest gen de afacere.
      Cum n-a fost un proces al comunismului, nu a fost nici un moment zero in invatamintul universitar si in mediul academic.

  7. E de mirare faptul ca societatea nu mai are incredere in politicieni?
    NU! In popor este o vorba (foarte adevarata):
    „Cine fura azi un ou , maine va fura un bou”
    Plagiatul este FURT!

  8. Semanam cu Rusia din ce in ce mai bine: o nomenclatura care o duce din ce in ce mai bine, tin timp ce ne minte pe fata despre orice, exact ca inainte de 1989. Plagiatele sunt doar cireasa (ne)academica de pe tort.
    Intrebarea este: ce naiba are in cap populatia, de voteaza aceiasi lipitori de afise si tractoristi recilati la fiecare ciclu electoral?

    • Alegerile sunt ”ghidonate” în România, se votează liste de partid. Ăsta e principalul motiv al absenteismului masiv: ”La ce să te duci la vot, oricum se aleg ei între ei”, așa spun oamenii obișnuiți. Deci nu ei aleg și exact de asta nu se duc la vot, tocmai fiindcă n-au din ce alege.

      A realiza faptul că ”semanam cu Rusia din ce in ce mai bine” e un mare pas înainte. Dar elitismul de sorginte bruxelleză nu e soluția potrivită.

      • Nu doar alegerile pentru Parlament sunt ghidonate, dar și cele din interiorul partidelor. Generalul Ciuca a fost parașutat la liberali unde a fost ales intr-o noapte în unanimitate, cu o candidatura contrara statutului partidului liberal.
        Practic în România este înapoi în anul 1990 cu FSN-ul reconstituit și o opoziție simbolica. Ba mai rau, in 1990 încă existau demonstrații, azi oamenii nu mai ies în strada pentru ca au ajuns la concluzia ca jocurile sunt definitiv făcute. Am fost anul acesta de doua ori in tara și am fost șocat de lipsa de speranța prezenta peste tot.

  9. Corect, respect!
    Desigur, toate doctoratele de dupa ’89 trebuie anulate, cu exceptia celor date afara. Functiile si banii pierduti.
    Doctoratul trebuie dat doar de cei care lucreaza in cercetare si invatamintul superior. In rest, blocaj oficial la doctorate.
    Tezele de doctorat trebuie sa contina descoperiri relevante in zona tratata. Nu sunt descoperiri, nu e doctorat… Importanta descoperirilor sa fie facuta de o comisie(pe fiecare ramura) la nivel national.
    Ar fi trebuit scosi din linie doctorii din comunism. Profesionisti, nu li se poate reprosa nimic, dar erau toti pe linie, cu recomandari de la partid si Secu. Ma rog, acum sunt cam batrini….

  10. Defending the thesis. Povești cu tâlc.
    La o susținere de doctorat în departament, doctorandul ”mare director” este atenționat de unul dintre membrii departamentului că ”unii indicatori sunt luați din cărți depășite, formulele fiind în prezent neutilizabile, terminologia și definițiile desuete”. Stimabilul ”autor” răbufnește roșu de furie ”Și (…)i-am spus secretarei să fie atentă de unde preia textele! (…) (…)”.
    La o altă susținere de doctorat unul dintre referenți se exprimă elegant, politicos și foarte serios: ”lucrarea stimatului nostru coleg îmi aduce aminte de cercetările celebrului și regretatului profesor (X) din anii ”60, care se pare că a fost un adevărat vizionar al vremurilor sale. Sunt bucuros să constat că munca sa este din nou de actualitate fiind amplu preluată în teză.” (scurtă pauză, și cu voce mai joasă, aproape în șoaptă) ”Din păcate ați omis să indicați sursa la bibliografie.” Doctorandul zâmbea fericit, avea senzația că i se face un compliment, conducătorul de doctorat avea o culoare la față memorabilă, și nu părea la fel de fericit. Discuția de pe hol după susținere între conducător și doctorand rămâne un episod memorabil prin culoarea și diversitatea exprimărilor folosite precum și nivelul de decibeli.
    Disclaimer: orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

  11. Plagiatul e încurajat tacit si de unii profesori. Cand mi-am susținut lucrarea de licență, coordonatorul a sesizat 3 lucrări plagiate iar studenții vinovati au fost mustrati părintește si rugați să își refacă tezele. 2 dintre acei studenți s-au înscris ulterior la master la acelasi profesor. Scuza invocată era ca sunt putini studenți la master si se mai trece cu vederea. Plagiatul e ca o caracatiță in sistemul educațional românesc și cu greu poate fi oprit. Plagiatul începe din scoala generala, când elevii fac, la cererea profesorilor, „referate ” copiate de pe google fără a menționa nicio sursă. Profesorii încurajează aceste referate, pe care nici măcar nu le citesc. Pe urmă, acei elevi devin studenți iar unii profesori si asa se perpetuează și devine obicei acceptat si acceotabil un viciu moral precum plagiatul.

  12. Importanta e miza doctoratelor: cata vreme stau la baza obtinerii unor sinecuri necuvenite, vor justifica plagiatul ca instrument „legitim” pentru obtinerea acestora, indiferent de problemele de moralitate.
    Din acest motiv, d-le Radu Silaghi-Dumitrescu, nu prea veti avea cum sa vedeti solutii mature din partea conducatorilor, oricat de bine ar fi sa se intample asta.

  13. „Poate cu rădăcini în vremea Războiului Rece, când din cauza Cortinei de Fier era legitim să plagiezi orice de la „dușmanul de clasă” din tabăra adversă – de la texte academice la melodii pop.”

    În mod sigur comunismul a agravat problema și a cronicizat-o dar ea exista dinainte. Interbelicul a avut plagiatori celebri, unul din cei mai nesimțiți fiind Nae Ionescu.

  14. Ar fi o bataie de joc sa vina cineva „tot de sus” si sa declare, uitandu-se pe teleprompter, ca sa nu greseasca, „Gata, toate tezele de doctorat vor fi anulate, incepand cu ianuarie 1990, pentru ca si noi, politicienii, vom renunta la ele, dar nu si la drepturile banesti corespunzatoare.” Sunt mii de oameni care s-au chinuit sa-si faca Doctoratul asa cum trebuie, de ce sa li anuleze, doar ca sa nu se supere analfabetii ajunsi politicieni sau analfabetii urcati pe umerii altora in diverse functii (in cele din urma ajungand… si ei tot politicieni)?
    Ce te faci cand Presedintele unei tari isi apara Primul Ministru, un plagiator dovedit? Stai jos si asculti discursul Presedintelui la ONU despre moralitate si buna cuviinta in educatie… Iei un dosar cu zeci de mii de file despre „educatie” facut de presedinte (sau, la rugamintea sa, de un grup de oameni fara nume…) si citesti… Ce altceva poti face, cand hotii si neobrazatii isi dau mana si te indeamna sa ii votezi mai abitir data viitoare?

  15. Dupa toate comentariile citite rezulta cateva chestii. 1. Doctoratul sa fie posibil doar pentru cei din cercetare si invatam.sup.2. Cei care vor doctorat sa aibe 5 ani de munca in un domeniu de cercetare si preocupari din studentie.3. Doctoratul sa dureze 5 ani pentru orice domeniu.4. Acesta sa nu mai fie platit. 5.O recompensa pentru cei cu doctorat, doar in Ro sa fie cu 50% reduse plata participarilor la conferinte si simpozioane.

    • Nu reusesc sa urmaresc logica acestor concluzii, insa unele imi par deplasate:
      – In toate tarile Europene al caror sistem il cunosc (sunt destule) doctoratul se face de regula (sunt si exceptii) la absolvirea universitatii, dupa master. Nu e nevoie de o experienta in cercetare, nici in productie. De fapt, devii cercetator abia dupa doctorat.
      – Ce inseamna „preocupari din studentie”? Doctorandul e selectat dintre candidatii cu rezultate bune in timpul universitatii. O teza de master e un argument foarte bun, insa nu e neaparat vorba despre rezultate originale. Importante sunt abilitatile intelectuale si interesul candidatului.
      – Durata doctoratului e, de regula, 4 ani. Exista si proiecte de 3 ani, insa a termina un doctorat in 3 ani e dificil, daca vrei ca teza sa se bazeze pe publicatii stiintifice aparute in reviste de specialitate. Un docotrat in 5 ani e mai lung decat marea majoritate a doctoratelor. Insa nu e important sa stabilesti o perioada fixa, important e sa ai rezultate suficiente. Daca ai un doctorand exceptional, care obtine rezultatele intr-un an si jumatate si apuca in 2 ani sa le publice si sa scrie o teza buna, nu mai trebuie sa il tii 3 ani pana la obtinerea titlului. Evident, ar fi vorba de un caz exceptional.
      – De ce sa nu fie platit? Cum ar trebui sa supravietuiasca doctorandul in tot acest timp? Doctoratul inseamna o munca sustinuta, cele 8 ore/zi sunt mai degraba pe hartie. Doctoratul nu se face de la 9 la 17, zilele de lucru sunt mult mai lungi, iar weekend-urile fara munca sunt mai degraba exceptii. E absolut normal ca un doctorand sa aiba fie salar, fie bursa, nu prea are timp de alt servici (desi mai sunt si exceptii).
      – Cine sa suporte reducerea de 50%? De ce 50%? La cate conferinte/an? De obicei, daca ai fonduri de cercetare, ai posibilitatea sa acoperi costurile legate de conferinte, ori poti invita colegi sa lucrezi impreuna cu ei. Nu ai fonduri, participi in masura in care iti permite buzunarul. Depinde de cercetator.

      2. Cei care vor doctorat sa aibe 5 ani de munca in un domeniu de cercetare si preocupari din studentie:

      • O diploma de licenta, o disertatie de master sau orice alta forma anterioara doctoratului include rezultate originale. Adica rezultatele unei cercetari facute de studentul respectiv (culese, analizate, prezentate). Nu trebuie sa fie o minune care revolutioneaza domeniul (nic la doctorat de altfel), dar de cele mai multe ori sunt dublate de lucrari publicate la care studentul e macar coautor. Evident nu e cazul la noi unde pe vremuri se schimba doar coperta (adica autorul, titlul si data) sau unde se cumpara un material oarecare, plagiat sau nu, cu rezultate din burta sau plagiate.

        • Sunt perfect de acord, cu o singura mentiune, legata mai degraba de nuanta. „Original” e interpretabil. as spune mai degraba „contributie proprie”. De ex. daca un student studiaza performantele mai multor metode, fara a dezvolta o noua metoda ori a imbunatati una existenta, nu as numi acest lucru un rezultat original. Pe de alta parte, contributia proprie e de necontestat si, prin urmare, teza poate fi una onorabila.

      • Sunt de acord. Performanța în cercetare înseamnă supra-specializare. Daca nu aduci imediat după master studenții buni la doctorat îi pierzi. Oricum, daca vor carieră universitară asta înseamnă post-doc și precaritate timp de mai mulți ani până prind o poziție fixa. Copii la bătrânețe sau se descurcă cu ei prin biblioteci și laboratoare.

  16. Oamenii plagiaza peste tot in lume pentru ca e rentabil, iar avantajele materiale imediate sau „de-a lungul carierei” pot fi fara indoiala considerabile. In timp ce in unele tari riscurile sunt pe masura (plagiatul dovedit rezultand in oprobiu public + desfacerea imediata a contractului de munca), in unele tari ca Romania sau Rusia riscurile sunt mici sau aproape inexistente. Cum in Romania majoritatea plagiatorilor sunt bastinasi bugetari, iar cultura noastra institutionala tolereaza furtul, impostura si obedienta fata de factorul politic, nu avem nici o sansa sa curmam fenomenul plagiatelor si diplomelor false „prin noi insine” in urmatorii ani. Nici acum, nici in 100 de ani, oricate Emilii Sercan am avea. Solutia poate veni doar ca urmare a unei crize existentiale a statului roman, parte a unui proces mai aplu de reformare a institutiilor statului, gestionat si monitorizat de institutii externe credibile si benevolente.

  17. Imi place cum unii comentatori amesteca totul în malaxor și pătează totul cu mizerie. 90%, „toate doctoratele după ’90”, samd.
    Nu mai contează studii, măsurători, munca, originalitate, idei relevante, conferințe, articole, nimic. Totul în malaxorul lor de mizerie.

    In științele exacte exista jurnale internaționale ISI cu recenzori care nu permit „înfloriri” și mizerii. Tezele susținute pe baza acestor articole care aduc noutate în știință nu sunt „la fel”.

    Dar nu, zilele acestea nu mai contează nimic decât banalizarea. „Toți sunt la fel”, „99%”, „lipsa de semnificație”.
    Banalizarea și generalizarea sunt fundamentale in manipularea atenției și deturnarea imaginii. Obositor!

  18. Un subiect discutat mai putin este calitatea lucrărilor care nu sunt plagiate. În ce măsură aduc ceva nou în domeniul studiat, și în ce măsură acel ceva nou este și valid științific. Recent mi s-a cerut un punct de vedere la o teza de doctorat de la sfarsitul anilor 90, teza cu toate trimiterile de rigoare, dar care avea și o greșeala grava care ar fi trebuit sesizata de conducătorul de doctorat și de comisie. Asta descalifica atât conducătorul cât și comisia și arata superficialitatea procesului. Practic oamenii n-au înțeles nimic din teza pe care au validat-o.

  19. O analiza care nu duce la calitate de catre Anonim.
    1.Exista tineri talentati, preocupati de la calculatoare, motoare, natura, chimie, fizica, medicina inca din liceu, care apoi se duc la facultati de profil. Multi se duc acum de unde vor avea bani mai multi in viitor ca angajati.
    2. O experienta castigata la un loc de munca este pozitiva, pentru ca in general se invata in facuktati teorie multa. O teza de doctorat poate fi o baza pentru o solutie, inovatie practica.
    3. A fi angajat si a face doctorat, a avea si familie reduce timpul de a face scoala doctorala, a cerceta in biblioteci, a merge pe teren, de aceea 4-5 ani de doctorat va da teze de autor, mai bine lucrate.
    4. Bursa nu iti da timp in plus, ci doar suport pentru cheltuieli.
    Am scris din experienta ca indrumator si referent teze doctorat si problemele ivite. Nu exista nici un studiu la nivel national referitor la doctoranzi, domeniu in care lucreaza, ce facultate a absolvit, ce masterat, cate solutii au dat aceste sau noi ipoteze au oferit aceste teze.

    • Spuneti ca raspunsul meu nu duce la calitate, OK, e opinia dvs, insa haideti sa vedem argumentele.
      1. Incontestabil ce spuneti, insa nu am afirmat nicidecum contrariul. Am spus doar ca nu poate fi un criteriu exclusiv. Doctoratul nu este rezervat de ex. doar celor care au avut rezultate deosebite la olimpiadele scolare, Cunosc destule cazuri de persoane care, desi au avut rezultate excelene in liceu sau facultate, fie nu au fost interesate de doctorat si cercetare, fie la un moment nu au mai putut face fata intensitatii sau nivelului muncii din cercetare. La fel, cunosc cazuri de persoane care, pana la o anumita varsta, au fost interesate de sport, prieteni, etc. Intersul pentru performanta academica s-a dezvoltat pe parcurs.
      2. Da, o inovatie poate fi un bun inceput pentru o teza de doctorat, insa o teza este mult mai mult. De la o solutie originala (si, mentionez explicit, originala!) pana la un numar de articole publicate in reviste de specialitate este o cale lunga. Depinde ce numiti „loc de munca”, acesta poate fi si universitatea a carei angajat este doctorandul. Si experienta intr-o fabrica poate fi utila, insa nu poate fi o cerinta explicita. Exista doctorate in domenii teoretice, dupa cum si doctorate in inginerie in care se dezvolta teorii, tehnici de simulare. Acolo experienta in fabrica nu e necesara.
      3. & 4. Cititi, va rog, ce am scris: e bine ca doctorandul sa fie angajat la institutul sau universitatea unde isi desfasoara cercetarea, ori sa aiba bursa. Nu am scris ca ar trebui sa aiba si un alt loc de munca, ci din contra! O teza de doctorat cere o munca asidua, un program ce depaseste 8 ore pe zi, 5 zile din 7. In aceste conditii, timpul personal e limitat, iar un alt servici e aproape imposibil (sunt si exceptii, evident). Prin urmare, pledez pentru un doctorat platit prin proiectul de cercetare, ori printr-un program de burse, nu ca o activitate in paralel cu serviciul de baza.
      3. Evident ca in 5 ani ai sansa sa scrii o teza si mai buna. Putem insa continua in aceasta logica si sa cerem 10 ani. Evident, ar fi o exagerare. Ce spuneam este ca, de regula, in Europa un doctorat dureaza 4 ani, iar finantarile prin proiectele de cercetare acopera de regula 4 ani de salar/bursa pt doctorand. Uneori sunt doar 3 ani insa, personal, 3 ani imi par prea putin. In final, ceea ce conteaza este ca munca de cercetare sa conduca la un numar suficient de rezultate originale, publicate sau in curs de publicare in reviste de specialitate, cu referenti internationali. Daca reusesti in 3 ani, e perfect. Se poate sa iti ia 5 ani, nu e nicio drama, insa poate nu mai sunt fonduri in proiect si trebuie sa gasesti o metoda pentru a te sustine financiar. Repet, desi 4 ani e o perioada uzuala, importante este ca rezultatele se fie suficiente, atat calitativ cat si cantitativ.

      Ma refer la doctorate obtinute intr-o societate normala, nu la cele precum ale multor politicieni. Daca aceste idei depreciaza calitatea doctoratelor va las pe dvs. sa judecati.

  20. Urmarile plagiatului sunt in functie de persoana (cam peste tot in lumea democrata, nu numai la noi). Este instructiv daca tastati de exemplu „ursula plagiat” si va afiseaza multe referinte de la 2015 si altele, Se poate vedea ca din trei ministri germani acuzati de plagiat, doi au demisionat dar al treilea a fost considerat succesorul Dnei Merkel insa nu i-a mai luat locul deoarece a ajuns seful ei (si al nostru). Deci cine sa ia masuri si impotriva cui?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Silaghi-Dumitrescu
Radu Silaghi-Dumitrescu
Profesor Universitar Universitatea Babeș-Bolyai , Cluj-Napoca (România) Predare chimie bioanorganică, materiale și procese bioanorganice / chimie bioanorganică avansată, biochimie avansată, biochimie aplicată, chimie computațională, enzimologie clinică și imunologie, cercetare Director al Centrului pentru Strategie Universitară al UBB, din 2020

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro