Muzeul Comunismului de la … Hódmezővásárhely

Hódmezővásárhely este un oraș de dimensiuni medii din Ungaria (are 47.000 de locuitori). Seamănă, să spunem, cu Lugojul. Istoria nu a înregistrat nimic important aici – adică foarte important… La 1956 s-a întâmplat cam cum a fost cu Vasluiul din „A fost sau n-a fost?”. Revoluția anti-sovietică, anti-comunistă a avut ceva ecouri în oraș, dar nu se poate povesti foarte mult. Așadar, nu existau multe motive ca locul să fie marcat pe harta memoriei comunismului.

Și totuși, în această localitate cu nume imposibil pentru turiști, a apărut o minunăție de Muzeu al Comunismului. Se numește Emlékpont, adică Locul Memoriei. Municipalitatea deținea într-o zonă centrală o frumoasă clădire din secolul 19, împreună cu o anexă urâtă din anii ’50, și a găsit modalitatea inteligentă de a le valorifica. A fost adăugat un al treilea corp, construit din metal într-o manieră futuristă, rezultând un muzeu pe trei nivele dotat după ultimele rețete în materie de muzeografie.

Hotărât lucru, Ungaria știe să facă muzee privind istoria recentă. Centrul Memorial al Holocaustului din Budapesta este cel mai reușit muzeu din fostul bloc comunist, dedicat tragediei evreilor și, aș îndrăzni să spun, după ce am vizitat numeroase muzee de acest fel din Europa și SUA, unul dintre cele mai valoroase din lume. Muzeul Terror Háza, în ciuda controverselor în care a intrat, rămâne o referință pentru memoria muzeografică a comunismului (mai puțin pentru cea a Holocaustului, temă pe care o tratează expeditiv). Este un model prin felul în care a știut să combine cercetarea academică, profesionalismul muzeografilor, imaginația designerilor și bunul management și marketing făcut de echipa de conducere. Expoziția este monumentală, spectaculoasă, solemnă, dar reușește să fie totodată subtilă și inovativă.

Ungaria a produs cele mai multe expresii muzeale ale discursului despre comunism. În Muzeul Budapestei, există o secțiune consistentă dedicată istoriei comunismului, care merge de la marea istorie, a liderilor și marilor decizii, până la istoria vieții private și a vieții cotidiene sub dictatură. La marginea Budapestei, au fost exilate statuile monumentale staliniste într-un muzeu în aer liber numit Parcul Memento, deschis încă din 1993, care atrage numeroși turiști. Revoluția din 1956 a fost obiectul multor expoziții peste tot în țară. Și, iată, la toate acestea se adaugă Muzeul Comunismului de la Hódmezővásárhely, deschis în 2006.

Locul a devenit faimos în foarte scurt timp, fiind vizitat de peste 30.000 de oameni în primele șase luni de la deschidere. În acest moment, muzeul este un adevărat loc de pelerinaj pentru elevi, studenți și specialiști în domeniul istoriei comunismului, găzduind conferințe și alte evenimente. Bineînțeles, municipalitatea profită din plin de pe urma afluxului de turiști, care, altfel, nu ar fi avut prea multe motive să calce prin acele locuri. Așa am ajuns și eu în Hódmezővásárhely, alături de prietenii de la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul unui proiect de cercetare privind carierele universitare sub comunism.

Ce atrage la Emlékpont? În primul rând conceptul. Este luată povestea unui oraș oarecare din Ungaria sub comunism și ilustrată prin interviuri de istorie orală (au fost culese circa 150 de interviuri filmate), prin obiecte și imagini de epocă, prin filme proiectate pe ecrane distribuite generos peste tot în expoziție. Privirea se mută mereu între general și particular, între monumental și detaliu, între oficial și privat, între realitatea sumbră a represiunii și micile bucurii cotidiene ale comunismului de tip gulaș. Așadar, nu este doar un muzeu al represiunii, precum Casa Terorii, ci și un muzeu al vieții comuniste, care evidențiază destine individuale și viața cotidiană. Seamănă cu – dar este mai echilibrat decât – „Muzeul vieții cotidiene din RDG”, deschis la Berlin. Muzeul Comunismului de la Praga, o instituție privată, se ocupă la rându-i de viața socială sub comunism, dar o face mult mai stângaci. Între muzeele Holocaustului, există asemănări cu Museum of Jewish Heritage din New York sau cu Memorialul Holocaustului din Berlin.

Investiția a fost consistentă și acest lucru se vede din felul în care a fost amenajată clădirea și dotată expoziția. Aceasta arată că a existat voință politică și viziune managerială. Sunt sigur că totul este deja amortizat prin faptul că locul este o atracție turistică.

Cum stăm noi, comparându-ne? Lamentabil. În afară de Memorialul Sighet, o inițiativă privată, România nu a fost capabilă încă să producă un muzeu național al comunismului. Nici muzeele naționale de istorie din țară nu au secțiuni dedicate comunismului (și nici Holocaustului). Au existat mai multe inițiative, grupuri de lucruri, expoziții temporare, dezbateri, dar până acum nu s-a ales mare lucru. Instituția din care fac parte, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a identificat o clădire – Hala Filaret, care ținea de o unitatea aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri – și a oferit un proiect, pe care l-a depus la mapă în diferite instituții. De atunci, ideea s-a pierdut în jungla ministerelor, agațată în diferite probleme juridice și inerții birocratice. IICCMER a mai declanșat procedurile pentru transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat, pe care o deține, în muzeu, dar și aici va mai dura o vreme și va fi nevoie de investiții.

Ca să se întâmple ceva vor trebui să existe în primul rând voință politică și bani. Cu banii, totuși, nu ar fi mare problemă pentru că, dacă proiectul ar fi gândit bine managerial, urmând filosofia industriilor creative, muzeul dictaturii comuniste s-ar putea repede autofinanța prin serviciile și spațiiile oferite și prin fund-raising (Ungaria este un bun exemplu de urmat). Așadar, mai rămâne problema voinței politice.  Or statul român  are datoria morală față de victimele comunismului de a oferi un spațiu al memoriei în care istoria comunismului să fie deconstruită pe înțelesul tuturor.

Imagini din Muzeul Comunismului din Hódmezővásárhely găsiți pe blogul adriancioflanca.blogspot.com.