Urmaresc, in masura in care am acces si timp, discutiile despre Muzeul National al Dictaturii Comuniste. Este, din multe puncte de vedere, o dezbatere serioasa si merita sa continue, fara inhibitii, cu buna credinta si respect pentru participanti. Am citit astfel o densa si incitanta interventie a d-lui Andrei Plesu aparuta in “Dilema Veche”. Este un text intr-adevar thought-provoking, un indemn de a ne sustrage partizanatelor si subiectivismelor din capul locului perdante. Il asigur ca sunt cat se poate de deschis dialogului, ca apreciez activitatea expertilor, ca pun mare pret, alaturi de colegii mei, pe sugestiile venite din partea muzeologilor, istoricilor, sociologilor, antropologilor etc Dealtfel, dl Plesu a prezidat juriul concursului organizat de IICCMER privind reconstruirea inchisorii de la Ramnicu-Sarat (inchisoarea tacerii) si transformarea sa in loc de memorie. Colaboram, in acest sens, cu Ordinul Arhitectilor din Romania, cu Fundatia “Corneliu Coposu” si cu Fundatia “Ioan Barbus”.
http://www.crimelecomunismului.ro/
Am citit cu mare interes, de asemenea, un text de dl Horatiu Pepine transmis in luna iulie la Deutsche Welle.
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15247865,00.html
Precizez ca este vorba de Hala Filaret, ca posibila locatie a Muzeului, deci nu de Gara Filaret. Oricum, detaliile logistice abia urmeaza sa fie explorate, cat priveste fondurile, este prea devreme sa ne aventuram in pronosticuri si judecati peremptorii. Ii asigur pe cei preocupati de “costurile anticomunismului” ca “nu conduc activitatile anticomuniste din vila lui Ceausescu”, ca locuiesc la Washington (unii mi-au fost candva oaspeti), ca nu intentionez sa ma mut la Bucuresti in “locuinta de serviciu” ori altfel, ca sunt in continuare profesor la Universitatea Maryland, ca nu am salariu in Romania, ca nu doresc sa monopolizez nimic nici prin mega, nici prin mini-comisii. Am spus-o si o repet, am o imensa pretuire pentru Memorialul de la Sighet, pentru Memorialul Revolutiei de la Timisoara, dar nu vad de ce n-ar exista cel putin un muzeu al dictaturii comuniste in Bucuresti. Nu este vorba aici de un zero sum game, ci de punerea in practica a unei propuneri din Raportul Final asumata de toti membrii Comisiei Prezidentiale si sustinuta de seful statului. Cat priveste ideea unui muzeu al vietii cotidiene in comunism, din nou, este oricand loc si pentru o asemenea perspectiva.
Muzeul Dictaturii este insa despre dictatura, despre scopurile, metodele si consecintele sale, despre ideologie, propaganda, distrugerea statului de drept, teroare, univers concentrationar, despre persecutarea gandirii libere, despre experientele represive suferite de minoritatile nationale, despre mecanismele de supraveghere, inregimentare si subjugare a individului, despre prigoana anti-religioasa si impunerea ateismului ca ideologie oficiala, despre rezistenta impotriva tiraniei, desapre eliticid, despre disidenta, despre revoltele muncitoresti anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov, despre controlul asupra mintilor si trupurilor umane, despre foamete, cozi si penurie, despre coruptie si mecanismele de cooptare,despre utilizarea psihiatiriei in scopuri politice, despre tortura si tortionari, despre rolul si lupta exilului democratic pentru o Romanie libera si suverana.
Ar fi de notat ca ideea de muzeu national tine de relatia posibila cu Ministerul Culturii , ca si alte muzee poarta aceasta denumire (MNTR), ca IPN in Polonia se numeste Institutul Memoriei Nationale (infiintat prin lege votata de Parlament in decembrie 1998, IPN si-a inceput activitatea in anul 2000) , ca termenii”natiune” si “national” nu au aprioric conotatii nationaliste etc. Despre transformarea in muzeu a Fortului 13 de la Jilava nu pot spune decat ca este o idee nobila, ca in 2010 am vizitat locul, extrem de rascolitor, impreuna cu domnii Ioan Stanomir, Dorin Dobrincu, Adrian Cioflanca, Bogdan Iacob, dar ca este vorba, din cate inteleg, de costuri masive si de chestiuni tehnice care, sincer sa fiu, ma depasesc. Ca parere personala, nu vad niciun fel de incompatibilitate intre un muzeu langa Parcul Carol, deci in inima Bucurestiului, si unul la Jilava. Dupa cum nu vad de ce nu am porni si un muzeu virtual, spre a nu mai bate pasul pe loc.
In plus, cum unii vorbesc despre “noaptea cutitelor lungi” la IICCMER pe care as fi pus-o la cale in anul 2010, merita mentionat ca staff-ul IICCMER si-a continuat si dezvoltat proiectele, ca le vom continua si in perioada urmatoare alaturi de numeroase noi initiative, inclusiv pe linia colaborarii cu Hoover Institution in chestiunile legate de arhivele “Europei Libere”. Nu stiu care va fi viitorul Institutului Revolutiei diriguit de dl Ion Iliescu si oricum nu sunt eu cel care are un cuvant decizional de spus in atari chestiuni. Stiu insa precis ca la IICCMER se face cercetare serioasa si ca proiectele la care se lucreaza sunt de cea mai buna calitate intelectuala, pe teme de maxima importanta istorica si etica. Lucrul acesta a fost remarcat admirativ de catre membrii Consiliului Stiintific aflati la Bucuresti la sfarsitul lunii iunie.
Revenind la articolul lui Horatiu Pepine, ma intreb si eu care este viitorul “Mauzoleului” din Parcul Carol. Cine a vazut filmul lui Andrei Ujica”Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” isi aminteste, sunt convins, procesiunea funebra a inmormantarii lui Gheorghiu-Dej, coregrafia inspirata de funeraliile lui Kennedy, cu Lica Gheorghiu si copiii ei imitand-o pe Jacqueline Kennedy. Maurer, Ceausescu, Chivu Stoica, Apostol, Draghici, Borila, Mikoian, Ciu En-lai, Jivkov, o mare de oameni se indreptau catre acest punct presupus sacru al istoriei comunismului romanesc. Cine sa fi fost regizorul din umbra al ceremoniei? Mauzoleul a fost construit tocmai ca simbol al imortalitatii “eroilor” comunisti, asemeni mauzoleului din Piata Rosie ori celui al lui Gheorghi Dimitrov de la Sofia. Hotararea CC al PMR vorbea, in martie 1965, despre “eternizarea memoriei tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Amintirea sa trebuia sa ramana “vesnic vie in inimile partidului, ale clasei muncitoare, ale intregului popor”.
In luna noiembrie 2011 se vor implini 100 de ani de la nasterea lui Gheorghiu-Dej, despotul stalinist al Romaniei, personaj direct responsabil de exterminarea a mii si mii de oameni nevinovati. Infiintarea Securitatii, distrugerea elitelor politice si intelectuale, impunerea unui totalitarism de o ferocitate extrema, mai cu seama in perioada stalinismului dezlantuit, industrializarea fortata, colectivizarea prin constrangere si violenta, agresiunea impotriva valorilor culturale romanesti si ale minoritatilor nationale, toate acestea sunt direct legate de Gheorghiu-Dej si acolitii sai (mai intai grupul Pauker-Luca-Georgescu, apoi, dupa 1952, nucleul “baronilor”). Am examinat pe larg aceste teme in cartea mea “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”.
http://www.humanitas.ro/humanitas/fantoma-lui-gheorghiu-dej
Iesirea din ambiguitate si precizarea statutului exact al acestui monument, eliminarea regretabilelor asocieri intre “eroii comunisti” (Dej, Ana Pauker, Chisinevschi, Borila, Luca etc) si Eroul Necunoscut, mi se par exigente ce tin de normalitatea democratica.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Acum cativa ani am inaintat o idee domnului Marius Oprea si doamnei Lucia Hossu Longin, dar mailul meu a ramas fara raspuns. Ideea era sa se realizeze un muzeu al victimelor comunismului in fosta cladire cunoscuta in epoca sub denumirea Malmaison, unde actualmente functioneaza IPROCHIM S.A. Adica fostul institut de cercetari in industria chimica, unde a activat „cu succes” tovarasa Elena Ceausescu. Auzisem la acea vreme ca ar fi existat un interes imobiliar pentru demolarea cladirii si construirea de ansambluri de locuinte si/sau de birouri. Fiind vorba de o societate privata, statului nu i-ar ramane decat sa cumpere acel imobil, ceea ce complica lucrurile. Dar ar fi un demers corect, locul acela a ramas infiorator (am avut ocazia sa ma plimb prin holurile fostului centru de interogari al securitatii intr-un weekend si e usor de imaginat cum era atunci). Mai ales ca istoria cladirii merge si mai departe, initial ea a servit ca si cazarma militara in timpul lui A.I. Cuza. Ar fi pacat sa fie demolata pentru niste banale blocuri de apartamente sau cladiri de birouri.
Va multumesc pentru informatie. O voi transmite colegilor de la IICCMER.
Raportul lui Basescu asupra comunismului (V.T. a fost doar executantul comenzii politice) seamana al dracului de mult cu raportul lui Hrusciov despre Stalin. Demonizati, demonizati, demonizati!
Mausoleul lui Dej a incercat sa fie o replica palida a Mount Rushmore National Memorial, in semn de recunostinta fata de cel care i-a scapat pe romani de trupele sovietice de ocupatie. Angelizati, angelizati, angelizati!
Concluzia? Hic Transit Gloria Mundi!
„Raportul Secret”al lui Nikita Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS (25 februarie 1956) poate fi citit in traducere romaneasca, impreuna cu excelentele note datorate d-lui Armand Gosu,in volumul „Ungaria 1956: Revolta mintilor”coodontat de doamna Doina Jela si de mine, aparut la ed. Curtea Veche in 2006. „Raportul Final”al CPADCR, baza discursului din 18 decembrie 2006 al presedintelul Traian Basescu, a fost publicat in 2007 de editura Humanitas. Oricine va compara cele doua texte va constata ca, in vreme ce Hrusciov intr-adevar pune accentul pe trasaturile psihopatologice ale personalitatii lui Stalin in detrimentul unei analize a institutiilor care au permis crimele in masa, „Raportul Final” subliniaza tocmai rolul decisiv al PCR in coordonarea acestor actiuni si precizeaza caracterul criminal al Securitatii. „Raportul Secret” era un efort de a salva leninismul, o pledoarie pentru „revenireala normele leniniste alevietii de partid”, „Raportul Final” identifica modelul leninist drept baza statului totalitar comunist din Romania. „Raportul Secret” nu sufla o vorba despre genocidul colectivizarii fortate, despre Marea Foamete, despre Gulag. „Raportul Final” include intregi capitole despre teroare, despre arestarile samavolnice, geografia concentrationara, eliticid, deportari, rezistenta, represiunea din Basarabia sovietizata, profilul informatorilor, dinamica Securitatii ca institutie-cheie a unui regim ilegitim si criminal. Mai mult, „Raportul Final” demonstreaza falsitatea tezei care opune perioada Dej perioadei Ceausescu, ca si cum cea de-a doua ar fi fost „onesta si patriotica”. De aici si reactiile ultragiate ale istoricilor national-stalinisti care acuza „Raportul Final” de, nici mai mult, nici mai putin, de „rollerism”.
„Mauzolelul: din ceea ce s-a numit „Parcul Libertatii” era menit sa glorifice nu pe Dej-„eliberatorul” (un mit propagandistic), ci pe Dej comunistul fanatic, omul care, impreuna cu Ana Pauker, Bodnaras, Chisinevschi, Teohari Georgescu, Miron Constantinescu, Draghici, Ceausescu, Rautu, Maurer, Groza, Chivu Stoica, Apostol, Borila, Mogihoros, Voitec, Salajan, Coliu, Danalache etc a condus stalinizarea Romaniei, Istoria veritabila respinge deopotriva demonizarile si angelizarile. Ea se ocupa de fapte.
1. Raportul lui Hrusciov era atat de „Secret” incat inca inainte de a fi prezentat Congresului al XX-lea al PCUS el poposise pe masa CIA, implicit a Presedintelui, cat si in paginile unor ziare. Unii istorici pun aceasta scurgere de informatii pe seama „defectarii” lui Nichita (fiind ispitit cu promisiuni care nu aveau sa se indeplineasca niciodata) sau a altor modalitati specifice de control informativ a Biroului Politic. No comment!
2. Din cartea unui filosof respectabil, aflu despre Doina Jela ca a pus in scena „culturala” niste abjectii despre ultimile zile ale Monicai Lovinescu, intr-un interviu luat acesteia pe patul de spital, cu intrebari de toapa si neadevaruri flagrante strecurate in raspunsuri, intr-o incercare hidoasa de a se catara pe celebritatea postuma a muribundei (un exemplu este de a fi pus in gura Monicai Lovinescu comentarii la Raportul Final cu doua luni de zile inainte ca acesta sa fi existat!!!). Aflam, din aceleasi pagini, cum micuta oportunista, dupa ce a locuit cateva zile in casa Monicai Lovinescu, si-a lasat adidasii jerpeliti in dulapul acesteia, luand de acolo altii noi, spre stupoarea femeii de serviciu. No comment!
3. Dej a murit de cancer, fiind iradiat de agentii sovietici pentru indrazneala de a fi infruntat Moscova Rosie (Leonid Tismenetky, tatal d-stra, nu a facut nici macar un gest simbolic de anti-sovietism). No comment!
Puteti documenta in ce ziare aparuse si in ce luna? Ati citit biografia lui Hrusciov de William Taubman? Istoria „scurgerii” Raportul Secret este palpitanta, dar diferita de ce scrieti Dvs. Occidentul a aflat despre acest document-bomba prin Polonia, abia catre sfaristul lunii martie 1956. A ajuns intr-adevat la CIA (via Israel) spre i se verifica veridicitatea. La sedinta din noaptea de 25 spre 26 februarie 1956 nu au fost invitati nici macar liderii partidelor „fratesti”. Abia ulteriuor li s-a oferit sansa sa citeasca textul.
Vad ca stiti exact cum a murit Dej. Poate oferiti documente, nu supozitii. Nu tatal meu este tema discutiei, nici mama mea, nici unchii sau matusile mele, ci echipa care a condus PCR vreme de decenii. Dej si acolitii sai au utilizat manipulativ anti-sovietismuil spre a evita de-stalinizarea. Au construit un mit care,iata, persista. Daca nu va intereseaza scrierile mele, it’s fine, poate zaboviti asupra celor ale profesorului Adrian Cioroianu…
Subiectul relatiilor dintre Monica Lovinescu si Doina Jela nu intra in economia discutiei de pe acest forum. Oricum, chestiunea a fost abordata de domnii Gabriel Liiceanu (la care va referiti) si N. Manolescu (intr-un editorial din „Romania Literara”). Monica Lovinescu a fost membra a Comisiei Prezidentiale, ne-a sprijinit cu sugestii, ne-a sustinut constant. Am vorbit la telefon, legatura a fost tinuta prin domnii Mihnea Berindei si N.Manolescu, ambii membri ai Comisiei Prezidentiale. Introducerea la Raportul Final este inspirata de pozitiile filosofice ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca. Domul Serban Cristovici, el insusi un apropiat al Monicai Lovinescu, a confirmat public, in 2008, la Paris, sprijinul consecvent al Monicai Lovinescu pentru demersul Comisiei Prezidentiale.
Vladimir Tismaneanu: atata timp cat vei evita sistematic, ca in acel raport, TOT adevarul despre crimele comunismului nu vei fi credibil pentru romani. iar TOT adevarul inseamna si crimele comise impotriva Romaniei Mari intre 1918 si 1944 de catre membrii agenturii sovietice numite „partidul comunist DIN Romania”. Apropos de „locatarii” hotelului Luks de pe ulitsa imeni gorkovo.
Cred ca un specialist ca Vladimir Tismaneanu trebuie lasat in pace, sa valorifice absolut liber enorma informatie de care dispune. Daca alte grupari se pot organiza sa realizeze totodata Memorialul Jilava (dealtfel datorie obligatorie pentru români), cu atât mai bine.
Pentru Mausoleul stalinist, a carui salvare de la demolare e una dintre putinele mari reusite civice ale intelectualilor nostri, propun transformarea in Muzeu al Sfârsitului Comunismului, cu nadejdea ingroparii definitive a acestei ideologii, printr-o biruintă in razboiul simbolurilor. In deambulatoriul acestui altar negru s-ar putea reconstitui balaurul cu o mie de cozi al vietii cotidiene bolsevice si totodata Baricada si alte convingatoare exponate ale Revolutiei, eroism curat fiind a te duce cu pieptul gol sa aperi o televiziune criminala, in care vezi pe moment Libertatea. Trebuie insa concurs international, nu ca la Catedrala Mântuirii Neamului.
Si mai sunt doua Memoriale cumplit de obligatorii pentru români, fiind de mirare ca nu s-a inceput chiar cu ele, cu atât mai mult cu cât tin oarecum de patrimoniul universal al abjectiei umane: Canalul Mortii, unde au patimit nu doar elitele ci si masele, si Reeducarea de la Pitesti, a carui originalitate in oroare ar fi putut fi de mult valorificata la scara europeana de localnici, daca aveau fler turistic.